În 1998, editura Jurnalul Literar scotea pe piata o editie bilingva a corespondentei dintre reputata pianista Cella Delavrancea si sotul sau, Philippe Lahovary. Acoperind perioada dintre anii 1926 si 1940, scrisorile, in mare parte inedite, erau trimise de Cella din diferite locuri (Sinaia, Techirghiol, Bucuresti), cu destinatia Slăvitesti – o localitate situata in apropiere de Rimnicu Vilcea.
Familie influenta, cu o traditie de două secole in judetul Vilcea, Lahovareștii ajung sa pastreze, la inceputul secolului trecut, doar conacul de la Slavitesti impreuna cu terenurile aferente, care ii revin prin mostenire unui anume Philippe Lahovary. Prin casatoria cu fiica scriitorului Barbu Stefanescu-Delavrancea, acesta isi asuma sarcina reamenajarii si a intretinerii vechiului conac dupa gusturile talentatei sale sotii, deprinsa cu luxul marilor capitale europene.
Din scrisorile Cellei putem doar intui dedicatia si rabdarea cu care proaspatul sau sot se preocupa de respectarea dorintelor sale in masura posibilitatilor reale. Dincolo de valoarea documentara a scrisorilor, ramine si o curiozitate subiectiva pentru figura celui care dadea trup dorintelor artistei. in nenumarate rinduri, Cella ii multumeste sotului atit pentru sprijinul sufletesc, cit si pentru cel material, fara de care poate ca nu ar fi existat o serie intreaga de cronici muzicale si poate chiar anvergura sa artistica. Talentul s-a nascut in sinul familiei Delavrancea, dar a crescut sub ocrotirea Lahovarestilor.
Astazi, Arhiva Culturala Romana pune la dispozitia cititorilor cealalta jumatate a peisajului intim si istoric in care se plaseaza cuplul Cella – Philippe, printr-o serie de epistole inedite, care il au ca expeditor pe acesta din urma. Beneficiind, la rindul sau, de participarea afectiva a sotiei lui la pro-blemele mici si mari ale mosiei, descendentul familiei Lahovary scrie cu sincer entuziasm despre gradina, despre interioarele care prind forma si despre o intreaga ceata de ciini aciuati in jurul mosiei: „Am trei pusti angajati cu bani multi pentru gradina si i-am pus sa fixeze doua butoaie (de cca. 300 l) pentru udarea florilor. Se uda de doua ori pe zi si am supus florile acestui regim in fiecare zi“; „Gradina – ce eufemism – nu era decit «buruieni». in doua zile a prins deja forma. Au trebuit varsate torente de apa pe un pamint care a baut riuri intregi, atit era de uscat“; „Casa mea este mai imbalsamata de Paris ca niciodata.
Ma voi stradui sa-i imbunatatesc interiorul. Am deja in fata mea tabloul lui Grigorescu“; „Trisca isi scutura cu indrazneala scheletul invadat de purici si Babalic intaritat de taraboi si-a spart vasul cu lapte“.
Din alaturarea citorva epistole apartinind deopotriva celor doi, sesizam o repartitie a rolurilor si atributiilor lor in cuplu. Fire introvertita, dar profund atasata de cei apropiati, Philippe este totusi stingaci in intretinerea raporturilor sociale: „Of, of, of! Eu suport oamenii chiar mai putin bine decit tine“. Lui ii revin tratativele cu muncitorii, cu consilierii agricoli, activarea cadastrului si vinzarea terenurilor care ii dau atita bataie de cap. Uneori il surprindem la vinatoare in compania „bataiesilor“, alteori la Jockey Club fumind tutun de Macedonia, jucind table si ascultind de pe terasa conacului greieri si concerte de Bach. Aici grijile sint canalizate catre lucruri… fundamentale: pamintul, lipsa sau abundenta ploilor, copacii. Raporturile cu ceilalti sint rareori rezultatul optiunilor personale, mai degraba al necesitatilor de zi cu zi. Viata la Slavitesti se scurge linistit in albia corectidinii si a bunului-simt.
Responsabila pentru „relatiile publice“ este Cella. Ea este cea care isi petrece verile la Balcic si iernile la Sinaia, in compania spumei societatii, ea ii da sfaturi legate de protocol, pe care acesta se straduieste sa le respecte: „Iubito, pentru ce acest repros pentru Sonia? Atunci cind mi-ai scris de la Paris, i-am scris imediat o scrisoare lunga de multumire. Era a treia si ma tem ca o a patra ar fi prea mult. Daca tu socoti insa ca ar primi-o cu placere, eu ii voi scrie imediat, pentru ca-i ramin foarte recunoscator“. Ilustrative pentru aceasta situatie din cuplu sint si cele citeva scrisori inedite ale Cellei catre el (...). Diferentele dintre ei nu sint doar de continut, ci si de forma: „Sinaia, peisaj de pantomima pe care l-am traversat intr-o super-sanie cu spatar inalt“. Pasaje precum cel dintr-o scrisoare trimisa lui Philippe in 1923 sint relevante pentru talentul scriitoricesc al fiicei lui Delavrancea: „Toata noaptea cucuvelele au zbierat ca niste copii in gradina. Se zice ca e semn rau. Dar eu intimpin aceste personaje cu bunavointa pentru tinuta lor severa, pentru capetele lor mici si rigide (ca cel al Elenei Sutzo) care se rotesc pe bulgarii lor de pene si pentru tot aerul lor mitologic pe care il evoca“.
Tandretea pentru sotie razbate insa de la primele pina la ultimele rinduri care ii poarta gindurile si sfaturile atit catre ea, cit si catre cei dragi ei. Nenumaratele indemnuri privind tratamente si masuri de precautie in cazul unor potentiale boli merg mina in mina cu fizicul sau pe care il banuim subred, cu interesul catre arta, dar si cu o forma placida de iubire care se instaleaza intre cei doi odata cu trecerea anilor. Iubirii implinite ii lipseste dramatismul patimilor reprimate, astfel incit acestor rinduri le lipseste seductia, dar abunda atentia, isi pierd pasiunea, dar emana devotament, iar preeminenta talentului este recunoscuta si sustinuta neconditionat.
