Dar să revin în noiembrie 2020. Iată ce observa Constantin Mateescu, apreciind, desigur, travaliul lui Ion Soare pentru Enciclopedia Vâlcii. Mai întâi, prea larga generozitate în materie de „personalități”, având în vedere, mai ales, amplul capitol rezervat acestora în vol. I, în care mulțimea numelor copleșea valoarea. Scriitorul nostru pleda, implicit, pentru necesara selecție, principiu suveran și pentru mine și cu a cărui aplicare aveam să mă confrunt în finalizarea volumului III. A doua observație era, însă, mai gravă, punându-mă pe gânduri: Constantin Mateescu se întreba dacă Ion Soare era „pregătit” pentru o asemenea lucrare și aducea câteva „argumente” împotrivă. Mi s-a părut nedreaptă „judecata” scriitorului, dar, din respect pentru nonagenar, n-am reacționat, deși aveam, pe loc, destule „contraargumente” întru apărarea camaradului meu de idei și fapte culturale. Am preferat să meditez și să analizez, iar angajarea mea în procesul de finalizare a volumului III mi-a oferit prilejul și contextul aprofundării.
Acum, după doi ani de la acea convorbire, înclin să-i dau dreptate lui Constantin Mateescu, dar într-o interpretare proprie, la care am ajuns în urma unui intensiv și îndelung travaliu. Înainte, însă, de a vă expune „concluzia” mea (care stă sub semnul subiectivității și relativității, de aceea am așezat-o între ghilimele), să lămurim, totuși, dacă Ion Soare, cărturarul nostru, așa cum îl cunoaștem, de la finele primului deceniu al noului secol (se apropia de 70 de ani !), era sau nu „pregătit” să-și asume răspunderea pentru o lucrare de o așa amploare și complexitate. E adevărat, Ion Soare nu dăduse, până atunci, vreo lucrare de anvergură cu profil enciclopedic, nici măcar lexicografic, în afara contribuțiilor toponimice și a colaborării la ambițiosul, dar abandonatul proiect editorial din primii ani 2000, „Antologia autorilor vâlceni”, care se voia, tocmai, o primă sinteză valorică a culturii scrise din Vâlcea. Și totuși, Ion Soare avea, atunci, trei atù-uri care-l făceau capabil să abordeze un asemenea proiect: (1) temeinica și performanta pregătire de arhivist, de cercetător și editor de documente, cu un doctorat în materie, susținut sub îndrumarea unui savant în domeniu; (2) travaliul editorial al proiectului, fără precedent, în Vâlcea, „Tezaur literar românesc / universal”; (3) în fine, experiența dialogului cu oamenii, a atragerii lor pe „frontul” voluntariatului intelectual, activitate pentru care își făcuse ucenicia încă din anii '80, în cadrul Societății Literare „Anton Pann”, ajungând la maturitate în anii 2000, în structurile Forumului Cultural al Râmnicului, al cărui lider avea să devină, ca urmare a unor acumulări manageriale. Dar, peste toate, Ion Soare avea un puternic ascendent moral asupra noastră, a colegilor săi de generație, vorbim de cei născuți în anii '40, formați în anii '60, ajunși la maturitatea creatoare în anii '90 și care și-au dedicat anii 2000, prioritar, dacă nu exclusiv, împlinirii propriei personalități. Ion Soare a fost printre puținii cărturarii vâlceni de azi care și-au dedicat anii cei mai buni, cu sintagma cărturarilor din secolul XVIII, „folosului de obște”, adică în beneficiul comunității. Toți am pledat pentru lucrările fundamentale ale Vâlcii culturale, dar numai Ion Soare a dovedit entuziasmul și angajamentul acțiunii practice. Am recunoscut și am remarcat acest „capital haretian” încă din 2011, în cartea pe care i-am dedicat-o septuagenarului, definindu-l drept „o frunte luminată a Cetății”.
Și totuși, cred că autorul Memoriei Râmnicului avea dreptate în noiembrie 2020, dar, acum, interpretez, altfel, observația scriitorului. Nu Ion Soare era în cauză, nu el era cel „nepregătit” pentru „Enciclopedia Vâlcii”, ci Vâlcea însăși, Vâlcea științifică și culturală, vorbesc despre rețeaua instituțională și de comunitatea cărturarilor și creatorilor începutului de secol XXI. Recunosc, evident, că se făcuseră, într-adevăr, la finele anilor '90 și în primii ani 2000, câțiva pași semnificativi în direcția enciclopedismului vâlcean, prin eforturile solitare ale lui Petre Petria, Emilian Frâncu și Ion Măldărescu, Eugen Petrescu, dar acest pionierat urma să fie consolidat pentru a fi abordată „Enciclopedia Vâlcii” în ansamblul ei. Am ajuns la această „concluzie” (repet, relativă și subiectivă) după ce am parcurs dramatica și dureroasa experiență a definitivării și finalizării volumului III, cei doi ani adăugându-se celor opt ani pe care Ion Soare i-a dedicat acestui volum, precum și anilor încorporați în primele două volume. O „campanie” impresionantă, pe care un cărturar, sub patronajul formal, mai mult simbolic, al unei organizații neguvernamentale, și cu sprijinul financiar al autorităților locale limitat doar la tipar, a condus-o, ca un brav general de front, în fruntea câtorva zeci de camarazi, „voluntari”, ca și comandantul…
La finalul acestei „campanii”, mă întreb și vă întreb: ce au făcut instituțiile noastre culturale în ultimele două decenii (acceptând, adică, ideea că, în anii '90 – ai prelungitei și nebuloasei „tranziții” – nu se putea face mare lucru, deși cine a vrut, a lucrat și atunci)? Mă refer, în mod expres, la instituțiile cu profil cultural-științific, cu atribuții și răspunderi bine definite în statutul lor, privind cercetarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural și de stimulare a creativității, unele dintre aceste instituții dispunând de bugete și de scheme de personal consistente. Nu cunosc, limitându-ne la cei 12 ani (2010-2022), pe parcursul cărora au apărut cele trei volume ale Enciclopediei județului Vâlcea, să se fi realizat vreo lucrare fundamentală, cu câteva excepții sectoriale, care au materializat, de fapt, travaliul acelorași „voluntari”.
Această inacceptabilă, chiar revoltătoare stare de lucruri m-a determinat, acum, când volumul III al Enciclopediei se află, în fine sub tipar, să „croiesc” proiectul unei cărți despre «ENCICLOPEDIA SOARE». Prevăd că prima obiecție va viza titlul ei. Știu prea bine, Soare nu este singurul autor al acestei opere colective, „de echipă”, cu zeci de autori și colaboratori. Catalizator și coordonator al lucrării, Ion Soare rămâne unicul autor moral, simbolul ei. Și sunt convins că așa va intra această operă în conștiința culturală a posterității.
Dar, dincolo de titlu, contează conținutul viitoarei cărți, dacă, bineînțeles, voi reuși să-i dau viață. Gândul, rostul și scopul ei nu este nici de a face apologia creatorului, pentru că Ion Soare nu are nevoie de vreo statuie, nici de a căuta „pete în soare”, el însuși fiind conștient de caracterul de pionierat al lucrării. Rațiunea, misiunea și miza demersului meu vizează perspectiva: cum ne putem pregăti pentru viitoarea ediție a „Enciclopediei” actuale, pe care eu, ca și ctitorul ei, o consider imperfectă, dar perfectibilă. Într-un singur mod ne putem pregăti: realizând, programatic, sistematic, elaboratele și instrumentele fundamentale ale culturii noastre: bibliografii, ediții de documente, corpusuri de bunuri culturale, dicționare, monografii etc. – categoriale și teritoriale − și toate acestea într-o viziune axiologică, eliberată de tirania exhaustivității și de balastul factologiei. Noua Enciclopedie a Vâlcii urmează să ofere o tablă a valorilor pe care spiritualitatea acestui spațiu al localismului creator le-a oferit țării și lumii, ca rezultat al corelației strategice patrimoniu – creativitate. În această viziune, viitoarea Enciclopedie va fi dătătoare de seamă pentru perenitatea identității și personalității spiritului creator al Vâlcii esențiale.
prof. dr. Gheorghe DEACONU/
Preliminarii la o O CARTE DESPRE ION SOARE și ENCICLOPEDIA SA / Comunicare pentru manifestarea de azi, 25 oct. 2022, de la Arhivele Naționale Vâlcea.
NOTĂ: Lista elaboratelor și instrumentelor pregătitoare pentru viitoarea Enciclopedie a județului Vâlcea, pe care o anexez prezentei comunicări, rămâne deschisă.
&&&
Anexă
LISTA ELABORATELOR ȘI INSTRUMENTELOR PREGĂTITOARE PENTRU VIITOAREA ENCICLOPEDIE A JUDEȚULUI VÂLCEA
-
Bibliografia județului Vâlcea (prin reactivarea proiectului elaborat de DJCCPCN Vâlcea și BJ Vâlcea în anii 2001-2004).
-
Inventarul referințelor despre Vâlcea în spațiul virtual.
-
Catalogul Bibliotecii Virtuale a Autorilor Vâlceni (proiect al BJ Vâlcea, gestionat de Valentin Smedescu).
-
Corpusul documentelor (nu numai istorice) ale județului Vâlcea (în continuarea edițiilor de documente publicate de Arhivele Naționale Vâlcea, începând cu anii '70).
-
Catalogul patrimoniului cultural național (imobil și mobil) din județul Vâlcea (în completarea Repertoriului monumentelor istorice, lucrare realizată de DJCCPCN Vâlcea).
-
Catalogul cărții vechi, de patrimoniu, existente în Vâlcea (pornind de la Catalogul preliminar, publicat de DJCCPCN Vâlcea și BJ Vâlcea), cu o secțiune specială: Cartea veche tipărită în spațiul vâlcean.
-
Istoria județului Vâlcea, având ca suport Istoria Tamaș-Frâncu, capitolul de profil din vol. I al Enciclopediei și alte sinteze de profil.
-
Monografiile categoriale ale județului Vâlcea: geografie; etnografie (actualizând și dezvoltând monografia din 1972, realizată de CJICPMAM Vâlcea); folclor; grai; literatură și artă; demografie; sociologie; economie; biserică (valorificând și dezvoltând „istoriile” Eparhiei Râmnicului, de la Athanasie Mironescu și până la Gherasim Cristea, precum și celelalte contribuții); școală (continuarea și întregirea sintezelor lui Gheorghe Dumitrașcu); sănătate; sport; turism.
-
Monografiile teritoriale ale județului Vâlcea – ale municipiilor, orașelor, comunelor și satelor; ale unităților economice, ale bisericilor și școlilor, ale instituțiilor și asociațiilor culturale, artistice, sportive etc., având ca suport capitolele Enciclopediei și celelalte contribuții monografice.
-
Istoria culturii vâlcene – pe ansamblu și pe domenii de activitate: patrimoniul cultural, cultura tradițională, cultura scrisă, literatura, cultura și arta religioasă, artele spectacolului, artele vizuale etc., pornind de la capitolul de resort din Enciclopedie și valorificând celelalte contribuții.
-
Dicționarul general al județului Vâlcea și dicționare pe domenii, inclusiv dicționarul personalităților (în continuarea lucrărilor de profil semnate de Petre Petria. Emilian Frâncu și Ion Măldărescu, Eugen Petrescu.
