Prefață
O OPERĂ UNICAT ÎN LITERATURA TEOLOGICĂ DE SPECIALITATE
Am consultat cu bucurie deplină cartea izvodită cu multă prețuire în cinstea Părintelui Arhim. prof. dr. Vartolomeu Androni, cunoscutul monah cărturar de la Mănăstirea Cozia. Lucrarea, intitulată Românitate și Ortodoxie, e o antologie însoțită de un studiu introductiv și documentar alcătuite de profesorii Gheorghe Deaconu și Elena Stoica. Este lăudabilă inițiativa celor doi oameni de cultură vâlceni care s-au aplecat cu atenție deosebită și multă răbdare să alcătuiască o selecție a textelor din opera scrisă a vrednicului arhimandrit, precum și biografia și bogata activitate a acestuia, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani.
Pe Părintele Vartolomeu îl cunosc destul de bine de prin anul 1977, iar mai târziu am colaborat armonios, nemijlocit, la Centrul Eparhial al Episcopiei Râmnicului, apoi la Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, unde a fost profesor și director cu rezultate de excepție. De aceea, consider că Preacuvioșia Sa, pe lângă „ascultările” deloc ușoare ca monah, ierodiacon, ieromonah, stareț al Mănăstirii Cozia și exarh al mănăstirilor vâlcene, profesor și director al Seminarului Teologic, a îndeplinit și pe aceea de cercetător, publicist și cărturar, aducându-și o contribuție deosebit de valoroasă la viața istorică și culturală a Coziei și a Eparhiei Râmnicului, precum și la teologia ortodoxă românească. Cred că nu e de prisos, pe lângă cele spuse mai sus, să menționez aici și faptul că Arhimandritul Vartolomeu Androni a organizat, la Cozia și în majoritatea mănăstirilor vâlcene, multe manifestări cultural-istorice, teologice și a susținut numeroase conferințe și comunicări.
Personalitate polivalentă, autorul s-a format mai întâi în familia sa, apoi ca monah la Cozia, absolvent al renumitului Seminar Teologic „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova și ca student al Facultății de Teologie din București. Bun cunoscător al teologiei dogmatice ortodoxe, a obținut o bursă de studii în Germania, după care și-a susținut doctoratul în Teologie în țară, în anul 1999, cu teza Învățătura despre întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos în teologia apuseană contemporană. Lucrarea, având 336 pagini, a fost publicată abia în anul 2020, la Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea.
Pe lângă multe alte texte nepublicate (conferințe, comunicări, alocuțiuni, note, însemnări, interviuri etc.), Părintele Vartolomeu a scris și publicat numeroase studii și articole foarte bine documentate care se regăsesc în lucrarea de față. Acestea cuprind următoarele tematici: teologie dogmatică ortodoxă, teologie dogmatică și simbolică, teologie morală ortodoxă, istoria religiilor, istorie culturală si monahism. Unele dintre acestea sunt studii de anvergură care confirmă pe deplin preocuparea constantă a autorului pentru cercetarea teologică în special. Trebuie să consemnăm aici pe cele mai de seamă:
- Hristos arhiereul, teză de licență, 63 p., București, 1985, o lucrare de cercetare bine fundamentată scripturistic, dogmatic și patristic (nepublicată);
- Păcatul originar și consecințele lui în concepția lui Origen, în „Mitropolia Olteniei” (Craiova), an. XVI, nr. 5, sept.-oct. 1989, p. 29-44;
- Faptele bune și valoarea lor în gândirea Sfântului Isaac Sirul, în „Mitropoloa Olteniei” (Craiova), serie nouă, an. I, nr. 6, nov.-dec. 1989, p. 36-49;
- Lucrări și studii de teologie dogmatică și simbolică publicate în revistele teologice centrale ale Bisericii Ortodoxe Române: „Ortodoxia”, „Studii teologice”, „Biserica Ortodoxă Română”, între anii 1949-1988, în „Mitropolia Olteniei” (Craiova), serie nouă, an. XLII, nr. iulie-dec. 1990, p. 85-99;
- Starea originară a protopărinților în cele trei confesiuni creștine, în „Ortodoxia” (București), an. XLVII, nr. 1-2, ian.-iun. 1996. p. 62-91;
- Întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos în cercetarea teologică actuală, în „Mitropolia Olteniei” (Craiova), serie nouă, an. XLIX, ian.-iun.1997, p. 47-65.
Întrucât toate acestea au fost publicate și sunt cunoscute în spațiul teologic și cultural vâlcean (și nu numai), ne vom referi, în cele ce urmează, îndeosebi la lucrarea sa de doctorat în Teologie, pe de o parte fiindcă e prima lucrare de acest gen în teologia românească, iar pe de altă parte, pentru faptul că aceasta are un conținut științific de necontestat, care merită pe deplin să fie cunoscut, în special, de către teologi și, de ce nu, și de alți cunoscători și doritori de teologie simbolică, adică teologie confesională comparată. Marele merit al autorului este acela că a reușit, în urma unei munci asidue, să găsească cele mai documentate surse bibliografice, să le cerceteze cu multă acribie și să le tălmăcească în limbajul învățăturii dogmatice ortodoxe pure. E adevărat că pentru lectura și înțelegerea acestei lucrări e nevoie de o pregătire biblică și de cultura teologică de bază.
Lucrarea în sine a fost structurată în șapte capitole fiindcă tematica a impus acest fapt, deoarece trebuia analizată și prezentată întreaga teologie apuseană despre întreita slujire a Mântuitorului, cu asemănări și deosebiri față de teologia ortodoxă, adică teologia Sfinților Părinți ai Bisericii Universale. Și asta pentru că, potrivit Pr. prof. univ. dr. Ioan Ică – îndrumătorul tezei de doctorat −, această învățătură „Departe de a fi o schemă artificială, fabricată de teologi, ea este o învățătură de origine biblică și patristică, care s-a impus abia de prin sec. al XVI-lea și, definitiv, în epoca modernă.” (p. 5). Pe de altă parte, chiar autorul lucrării afirmă că această învățătură „exprimă unitatea între învățătura despre mântuire a Vechiului și Noului Testament, unitatea dintre opera și persoana Mântuitorului”, precum și unitatea dintre cele trei mari tematici ale dogmaticii creștine: hristologia (învățătura despre Hristos, Mântuitorul lumii), soteriologia (învățătura despre mântuire) și eclesiologia (învățătura despre Biserică).
În capitolul I, care poartă titlul „Originile și dezvoltarea triadei profet-preot-împărat în învățătura Bisericii Creștine”, autorul vorbește despre elementele triadei în Noul Testament (ca sursă primară de a deschide o analiză teologică), precum și despre formula triadică în literatura patristică. Astfel, dacă în Sf. Scriptură, formula triadică nu se găsește ad litteram, totuși elementele ei se află întrucât cele trei slujiri ale lui Hristos, ca și slujirile ierarhiei bisericești și ale poporului creștin, sunt desemnate folosindu-se categoriile profeției, preoției și împărăției sau regalității. Pe această bază, unii dintre Sfinții Părinți ai Bisericii au dezvoltat triada profet-preot-împărat ca să poată explica integral demnitatea lui Hristos, dar și demnitatea creștinilor. Istoricul bisericesc și teologul Eusebiu de Cezareea a fost „părintele” formulei triadei, aceasta apărând în două din lucrările sale: Historia ecclesiastica I, 3 și Demonstrațio Evanghelica IV, 15, în care el demonstrează, cu datele din Vechiul Testament și cu cele ale unor scriitori iudaici de mai târziu (Iosif Flavius, Ionatan Hircan), că Iisus Hristos este împăratul, profetul și preotul mesianic. Formula triadei este apoi utilizată de Petru Hrisologul, părinte bisericesc latin din sec. V și episcop de Ravena, de Sf. Ioan Hrisostom, în Epistola 2 către Corinteni și de cel mai vechi părinte al Bisericii Persane, Afrate Sirianul, în Omilia 23.
Capitolul al II-lea e intitulat „Temeiurile vechi-testamentare ale întreitei slujiri a Mântuitorului”. Aici găsim textele din Vechiul Testament care îl prezintă pe Iisus Hristos în cele trei slujiri distincte: promisiunea făcută lui David și opera de ridicare a Templului de către regele Solomon, textele psalmilor împărătești, textele profeților Isaia, Ieremia, Zaharia, Iezechil, Miheea și Agheu, textele vechi-testamentare timpurii și târzii, texte scrise înainte și în timpul exilului babilonic, precum și așteptarea profetică iudaică târzie. De asemenea, foarte important e faptul că autorul explică implicațiile trilogiei funcțiilor mijlocitoare vechi-testamentare sub următoarele aspecte: soteriologic (privind mântuirea), al întrupării Domnului (numit hristologic), cel eclesiologic (privitor la Biserică) și cel universal (vezi p. 60-68).
În capitolul al III-lea, „Întreita slujire a Mântuitorului și diferitele modele soteriologice neotestamentare”, autorul identifică numeroasele temeiuri (texte, citate) din Noul Testament care arată și explică cele trei slujiri. Totodată, prezintă cele trei modele soteriologice dominante: soteriologia vieții lui Iisus (în mod deosebit la evangheliștii sinoptici), ideologia Crucii (la Sf. Apostol Pavel) și „Schema revelației” (la Sf. Evanghelist Ioan). Acest capitol incită pe cititor la lectura Noului Testament.
Capitolul al IV-lea este intitulat „Învățătura despre întreita slujire a Mântuitorului și evoluția istorică a soteriologiei în Apus”. Aici, mai întâi, se precizează că, potrivit teologiei romano-catolice, în învățătura Sfinților Părinți se află puține informații despre trilogia funcțiilor lui Hristos, dar, în același timp, aceste funcții apar continuu. Sunt citați Sf. Iustin Martirul (Dialogul 86, 21), istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (Historia ecclesiastica I, 3, 7-10) și Petru Hrisologul (Ser. 40). Apoi, începând cu Evul Mediu, trilogia se află la marii teologi Toma D`Aquino și Bonaventura („Lign. Vit. 39”), după care se continuă, în epoca modernă, cu alți autori, printre care E. Klupfel, F. Walter, M. J. Scheeben și J. Alfaro. Trebuie precizat, însă, faptul că, în teologia catolică, nici până astăzi nu există formulată o învățătură unitară privind cele trei slujiri ale lui Hristos în soteriologia acesteia.
În teologia reformatorilor, îndeosebi la Jean Calvin, învățătura despre cele trei slujiri a fost utilizată ca schiță completă soteriologică. Cu toate acestea, la teologii Karl Barth și G. Ebeling și W. Pannenberg, tema aceasta se găsește în mod diferit, neunitar.
Ca o contrapondere și după modelul patristic, ortodoxia a avut numeroși teologi care au tratat, chiar în manuale cu caracter scolastic, problema slujirilor lui Hristos: Andrutzos, Macarie, Silvestru, Panaghiotis Trembelas, Serghei Bulgakov și alții. Iar în teologia românească au tratat această invățătură foarte mulți teologi, printre care: N. Chițescu, Pr. prof. Ioan G. Coman, Pr. prof. Ică I. Ioan, Pr. prof. Constantin Galeriu, Pr. dr. Stelian Tofană etc. Dar contribuția cea mai importantă a adus-o Pr. prof. Dumitru Stăniloaie prin lucrarea Iisus Hristos sau restaurarea omului (Sibiu, 1943), dar și prin multe alte studii publicate în revistele centrale ale Bisericii Ortodoxe Române.
În continuare, în acest capitol, găsim tipurile principale ale gândirii creștine despre împăcare, după Gustav Aulen – tipul clasic, tipul latin, cel umanist iluminist și compararea acestora – apoi, după teologul Gisbert Greshake, care vede și explică schimbarea reprezentărilor învățăturii despre mântuire conform unor tipuri: 1. Mântuirea ca educație prin Hristos, în cadrul gândirii antice grecești; 2. Mântuirea ca înzestrare internă a fiecărei persoane, sub condiția unei așezări drepte a ordinii dintre Dumnezeu și om; 3. Mântuirea ca moment intern al istoriei subiectivității contemporane.
În capitolul V, „Întreita slujire a Mântuitorului în teologia romano-catolică”, aflăm tratate pe larg (în 94 p.) următoarele teme: Evoluția învățăturii întreitei slujiri în Apus; Fundamentarea scolastică a lui Toma D`Aquino; Reformularea învățăturii de către M. J. Scheeben; Întreita slujire în manualele de dogmatică catolică (autori: J. Pohle, Bernhard Bartmann, Ludwig Ott, Franz Diecamp, Michael Schamaus, Johan Auer și Otto Semmelroth) și Învățătura celor trei slujiri ca punct de plecare la Conciliul II Vatican.
Capitolul VI, „Întreita slujire în teologia protestantă”. În acest capitol sunt prezentate foarte clar tezele protestante: în teologia reformatorilor J. Calvin, Osiander și Bucer; în hristologia ortodoxiei protestante; în hristologia de tip iluminist liberală (reprezentată de Schliermacher și A. Ritschl); în teologia dialectică a hristologiei „de sus” (la Karl Barth); în hristologia antropologică „de jos” (prin Paul Tillich și W. Pannenberg); și reafirmarea întreitei slujiri în dogmatica ecumenică a lui Edmund Schlink.
Ultimul capitol, al VII-lea, „Întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos în teologia ortodoxă” cuprinde: 1. Autori și manuale de școală din spațiul ortodox în care a fost tratată trilogia funcțiilor Mântuitorului; 2. Întreita slujire în opera marelui teolog Părintele Serghei Bulgakov și 3. Întreita slujire în viziunea și opera Părintelui Dumitru Stăniloaie. Întreita slujire în Biserică. E interesantă concluzia autorului asupra modului în care acest remarcabil teolog român a expus și explicat doctrina despre întreita slujire: „Față de ceilalți teologi ortodocși amintiți mai sus, părintele Dumitru Stăniloaie a păstrat linia tradițională ortodoxă a Sfinților Părinți, ferindu-se să folosească termeni reci, pe care teologii apuseni îi folosesc la interpretarea operei de răscumpărare. Părintele Stăniloaie este teologul care, ca nimeni altul, a expus doctrina ortodoxă despre întreita slujire, fără să exagereze sau să omită ceva, în duhul spiritualității Bisericii răsăritene, mai ales prin evenimentul Învierii, când trupul lui Hristos se transfigurează, ceea ce ne dă și nouă nădejdea că și trupurile noastre vor fi transfigurate, pe de o parte, cât suntem în lume, spiritual, iar când vom trece la Domnul, chiar și trupul, la a doua venire, va fi transfigurat. Chiar dacă a folosit literatura occidentală, părintele Stăniloae a știut să prezinte mereu învățătura adevărată ortodoxă despre cele trei slujiri în cadrul iconomiei mântuirii, îndumnezeirii și transfigurării lumii prin energiile necreate” (p. 278).
Intersante sunt și „Concluziile” lucrării (p. 279-281). Autorul reușește pe deplin să prezinte foarte clar asemănarile și deosebirile dintre Biserici privind mântuirea obiectivă, precum și implicațiile eclesiologice și ecumenice ale acestora. Fiindcă, în fond, cele trei slujiri ale Mântuitorului au avut și au ca unic scop mântuirea lumii.
La final, lucrarea cuprinde un rezumat în limbile franceză, engleză, germană și italiană, precum și referatele științifice semnate de profesorii teologi români: Arhid. conf. dr. Ioan I. Ică jr. – de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș- Bolyai”, Cluj-Napoca, Pr. prof. dr. Dumitru Popescu – de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din București, și Arhid. prof. dr. Constantin Voicu − de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu.
Bibliografia impresionantă, în limbile română, engleză, germană, franceză, latină, dar și cele 606 note bibliografice de subsol, care fundamentează expunerea și argumentația riguroasă, fac ca lucrarea Părintelui Vartolomeu Androni să fie o operă unicat în literatura teologică de specialitate, o carte absolut necesară în studiul și cercetarea teologică ortodoxă, pe care o recomandăm cu multă căldură tuturor celor doritori.
Pr. prof. dr. Ion GAVRILĂ
&&&
«...o fotografie inedită confirmă prezența, la o asemenea acțiune, împreună, a PS Gherasim și a PC Gamaliil Vaida, alături de monahia Irina, stareța Schitului Iezer (gazda noastră), Elena Mircescu, șefa Laboratorului de restaurare a Muzeului Județean, și semnatara textului de față (fotografia fiind realizată de regretatul istoric Sergiu Purece, directorul Muzeului Județean Vâlcea)”. (semnatara „textului de față” este doamna Elena Stoica – n. V.S.)
«...Valeriu Androni a urmat Școala Generală în comuna natală, Latinu (1959-1967), apoi a parcurs cursurile unei școli de specializare tehnică. Din luna august 1971, a venit la Mănăstirea Cozia, unde stareț, veghetor la păstrarea credinței creștine ortodoxe și administrarea ctitoriei lui Mircea cel Bătrân, era PC Arhimandrit Gamaliil Vaida. Despre această perioadă, sunt edificatoare mărturiile consemnate de însuși Părintele Vartolomeu Androni: „Către Mănăstirea Cozia, în anul 1971, mi-am îndreptat și eu pașii pentru a răspunde la chemarea Lui Dumnezeu, pentru că, se știe, fără chemarea lui Dumnezeu, nimeni dintre cei care vor să ajungă monahi nu poate urma această cale. Venind la Mănăstirea Cozia, în acel timp obștea acestei mănăstiri era formată din 19 câțiva viețuitori” (Părintele Gamaliil Vaida – un stareț cât o ctitorie. Carte apărută cu binecuvântarea IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Iași, Vasiliana '98, 2020, p. 178; din acest volum, reproducem mai jos portretul mentorului Părintelui Vartolomeu).
Cu recunoștință față de Arhimandritul Gamaliil Vaida, în același text, Părintele Vartolomeu consemnează: „Datorită bunăvoinței acestui măreț stareț, am reușit printre altele – pe lângă absolvirea cursurilor universitare de Teologie – să urmez cursurile de doctorat în Teologie, pe care le-am încheiat cu susținerea unei teze, în anul 1999, la Universitatea «Babeș-Bolyai», obținând și titlul de doctor în Teologie. Tot datorită Părintelui stareț, în timpul studiilor, am reușit să urmez cursurile de limbă germană de la Universitatea din Regensburg, unde am frecventat și cursuri de teologie protestantă și romano-catolică, în calitate de observator. Mi-au fost de folos toate aceste cursuri pentru că teza mea se referea la o temă interconfesională...”
«...cartea de față a fost concepută și realizată ca o continuare a lucrării de doctorat a autorului (Învățătura despre întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos în teologia apuseană contemporană. Cuvânt înainte de Pr. prof. univ. dr. Ioan Ică. Râmnicu-Vâlcea, Edit. Conphys, 2020).
Alcătuitorii și îngrijitorii ediției au selectat și au adunat, în acest nou volum, alte scrieri ale cărturarului, unele fiind inedite, altele – apărute în volume colective, reviste de specialitate și publicații culturale.
Beneficiind de consultanța Părintelui profesor Ion Gavrilă, am grupat textele selectate în șapte secțiuni: Ctitorul și ctitoria sa; Teologie dogmatică și simbolică; Teologie morală; Monahism; Istoria religiilor; Istorie bisericească; Istorie culturală. La acestea am adăugat câteva interviuri acordate de cărturar unor publicații.
Înăuntrul grupelor tematice, textele antologate au fost ordonate cronologic. Am întregit antologia cu un text introductiv despre opera orală și opera scrisă a Arhimandritului și cu un documentar , ambele fiind menite să contureze o imagine edificatoare asupra vieții, activității și personalității autorului. La propunerea clericilor și mirenilor care au participat, în ziua de 26 martie 2022, la sărbătorirea celor 70 de ani de viață și 50 de ani de slujire a Coziei, volumul a fost îmbogățit cu un set de aprecieri, mărturii și evocări...»
«Prin această carte, editorii aduc un omagiu AUTORULUI, la împlinirea a 70 de ani de viață și a 50 de ani de veghe la MĂNĂSTIREA COZIA, vatră de românitate și ortodoxie.»
De astăzi, volumul poate fi lecturat integral în flip la adresa https://issuu.com/bibliotecivalcene/docs/romanitate_si_ortodoxie_pdf
sau în PDF la adresa https://drive.google.com/file/d/1qLNTtG3GbzBlmE-tOfC-7QCOuc2bK8Ir/view?usp=sharing
