Tudor Arghezi însuşi a fost prins în jocul cuvintelor încrucişate de N. Gh. Popescu-Rebus. Au realizat împreună o carte de „Cuvinte potrivite şi... încrucișate”, marele poet fiind convins de contribuția profesorului Rebus „la faptul că poporul românesc întreg citeşte ...încrucişările...”.
În 1963, la reeditarea în seria de „Scrieri”, vol. 30 al cărţii amintite, autorul „Cuvintelor potrivite” şi al „Florilor de mucigai” mai păstrează euforia descifrării tainelor careului magic sub influenţa lui N. Gh. Popescu-Rebus: „Lasă-mă, iubite cititorule, la optzeci şi patru de ani ai mei, să-l îmbrăţişez pe inima de acum treizeci”.
Adresându-i câteva întrebări, ne-a primit cu înţelegere şi interes, răspunzând cu amabilitatea-i cunoscută curiozităţii noastre.
Reporter: Stimate domnule profesor N. Gh. Popescu-Rebus, ştim că începuturile rebusismului românesc se leagă de activitatea dumneavoastră din tinereţe. Când a apărut la noi acest sistem deconectant, recunoscut pentru virtuţile sale instructive, şi în ce împrejurări?
N. Gh. Popescu-Rebus: Noţiunea de „rebusism” a luat naştere în vocabularul nostru în cursul anului 1931, odată cu apariţia unei reviste suigeneris purtând numele de „REBUS”. De aici s-a format în limba noastră o nouă familie de cuvinte: rebusism - ca sistem recreativ; rebusişti - ca adepţi ai sistemului etc.
Rep.: Să mai precizăm că insolita revistă a fost creaţia dv., în perioada anilor de studenţie...
N. Gh. P.: Da. Şi dacă mi se îngăduie comparaţia, aş adăuga că, aşa cum un fiu al Vâlcii, Petrache Poenaru, inventase „tocul la purtător” (stiloul), pe când se afla student la Paris, tot astfel şi eu am inventat... „rebusul”, atât de răspândit azi în masele largi ale cititorilor de toate vârstele.
Rep.: Din câte mai ştim, sistemul rebusist are la bază jocul de cuvinte încrucişate. Am dori să înţelegem cum a devenit „jocul” (considerat ca atare, şi azi, în străinătate) un veritabil sistem instructiv-educativ?
N. Gh. P.: Noi am preluat careul apusean în mod creator, inventând tema şi dând curs larg definiţiei libere, literare sau ştiinţifice. În felul acesta, am reuşit să ocupăm o poziţie proprie, de invidiat, în concertul celorlalte ţări. Prin această nouă direcţie care este rebusismul românesc, realizare ce ne-a permis să ne desprindem de moda crucişologică apuseană şi să ne creăm un stil propriu, autohton, după formula psihopedagogică a îmbinării elementului informaţional - formativ cu elementul recreativ... O pedagogie a iniţierii culturale prin nişte jocuri de tip didactic, atât de răspândit azi în masele largi ale tineretului. În acest scop, s-au înfiinţat, la vremea aceea, cercuri rebusiste în mai toate capitalele de judeţ din ţară. La Râmnic, de exemplu, asemenea cercuri fiinţau pe lângă principalele şcoli medii din oraş, unde au activat mulţi dintre elevii eminenţi ai timpului, printre care şi actualii muzicieni de înalt prestigiu, fraţii Gheorghe şi Ion Dumitrescu, ca şi mulţi alţi viitori ingineri, avocaţi, doctori etc.
Rep.: Cum vedeţi dumneavoastră, azi, după o lungă experienţă de dascăl, implicaţiile rebusismului în formarea tinerei generaţii, în dezvoltarea spirituală a tineretului şcolar, în primul rând?
N. Gh. P.: Încă de la începuturile sale, rebusismul a ţinut să se situeze pe poziţia de „auxiliar al învăţământului modem”, bucurându-se, iniţial, de trecere în rândul profesorilor de limba română care-i apreciau contribuţia la îmbogăţirea şi precizarea vocabularului, la lărgirea orizontului lingvistic al şcolarilor de toate vârstele. Mai mult, prin faptul că se introduc în cercurile tematice, de cultură generală, noţiuni cât mai variate din programele de învăţământ, elevii au astfel ocazia să-şi dezvolte de timpuriu gândirea activă şi creatoare, capacitatea de investigaţie independentă în rezolvarea jocurilor, azi, iar mâine, a problemelor vastului domeniu al cercetării ştiinţifice. Şi nu vom greşi, dacă afirmăm că omul următoarelor decenii va fi, mai ales, omul creativităţii, al ingeniozităţii... iar rebusismul, prin însăţi natura sa, va continua să fie mereu o şcoală a ingeniozităţii!
Rep.: L-aţi cunoscut şi chiar aţi colaborat cu marele poet Tudor Arghezi. Cum l-aţi cunoscut?
N. Gh. P.: Pe Tudor Arghezi aveam să-l cunosc personal la redacţia revistei Realitatea ilustrată, la care colabora pe atunci poetul. Când i-am fost prezentat de către directorul revistei, maestrul s-a arătat foarte încântat aflând că sunt de prin părţile Olteniei. „Sunt şi eu din Cărbuneştii Gorjului”, a declarat dânsul strângându-mi mâna cu efuziune. Tot atunci s-a interesat şi de revista „REBUS”, care se bucura de multă trecere în rândul şcolărimii şi studenţilor.
Din acel moment, am simţit că intrasem în atenţia marelui scriitor - prieten şi sprijinitorul din totdeauna al celor care aveau ceva de spus. Care iniţiau ceva...
Încurajat de atenţia pe care mi-o arăta magicianul cuvintelor potrivite, ori de câte ori ne întâlneam prin editură, am căutat să-i câştig în vreun fel colaborarea - lucru foarte necesar în faza aceea de debut a rebusismului, când se simţea nevoia de colaboratori talentaţi, dar mai ales a unui maestru al cuvântului, a cărui capacitate de invenţie imagistică să se adapteze multiplelor cerinţe ale definiţiei de tip rebusist, de la accepţia proprie sau figurativă „de dicţionar”, la definiţia personală, de largi rezonanţe poetice... Şi astfel, la insistenţele mele, marele scriitor avea să colaboreze la alcătuirea volumului „Cuvinte potrivite şi...încrucişate” (Edit. Adevărul, 1933), atât de sugestiv intitulat, după formula stabilită chiar de poet. Cronologic, originala lucrare se situa la doi ani după „Cartea cu jucării”, fapt care-i conferă o semnificaţie aparte. Dând definiţiile la careuri, maestrul Arghezi şi-a dat astfel girul său moral unei îndeletniciri înrudite cu literatura, rebusismul.
Rep.: Mulţumindu-vă cu căldură pentru interesantele răspunsuri, vă rugăm, în numele cititorilor noştri să ne recomandaţi un ... careu.
N. Gh. P.: Vă propun careul: „POTRIVITE ŞI... ÎNCRUCIŞATE”.
Notă: N. Gh. Popescu-Rebus s-a născut la 22 aprilie 1909 în comuna Pietrari, judeţul Vâlcea şi s-a stins din viaţă în ziua de 12 noiembrie 2002, odihnindu-se de veci în cimitirul din Pietrari-Jilava, alături de soţie şi de părinţii săi. »
&&&
Sursa: Emil Diaconescu/ «Despre Rebus cu N.G. Popescu-Rebus, întemeietorul și promotorul rebusismului românesc»/ Revista Studii Vâlcene nr. IX (XVI) 2015.
&&&
În conexiune, o resursă excelentă - legată de fabulosul succes al rebusismului românesc, datorat profesorului vâlcean Nicolae Popescu-Rebus:
«...în prefaţă, scriitorul (Tudor Arghezi – n.n.) povesteşte cum a căzut în mrejele acestei patimi: „În materia cuvintelor încrucişate, maestrul meu e domnul Gh. Popescu. D-l Popescu, căruia i se zice Popescu-Rebus, identificat cu arta de a construi mistere şi de a le ghici în ghiocul celulei. Într-o bună zi, s-a intercalat între o uşă de redacţie şi subsemnatul figura unui tânăr smead, categorică şi voluntară. Era figura D-lui Rebus: «După socotelile mele, D-ta poţi face nişte definiţii bune la cuvintele mele...». N-am înţeles şi mi s-a părut că tânărul, care ar fi aflat că am prieteni printre medici, ar fi dorit pe căi indirecte să-i prezint pe unul din ei“. Popescu-Rebus a scos însă din servietă revista pe care o conducea şi i-a vârât-o sub nas marelui Arghezi, spunându-i: „Uite, eu fac faguri de ăştia, şi-i umplu cu litere. D-ta ai să faci altceva: nu o să-ţi trăznească prin cap să faci miere, în dreptul cuvintelor, gata făcute, ai să pui judecăţi, glume, sentinţe şi spirit, dacă există la dumneata această materie primă a inteligenţii“.
Arghezi a continuat să-l trateze pe Rebus ca pe un individ care îşi neglijase tratamentul. „Intimidat, i-am cerut D-lui Popescu-Rebus un răgaz, mărturisesc, ca să mă pot scăpa de el: «N-ai vrea să mă laşi niţel să răsuflu?» – zisei. «Cu toată plăcerea» – răspunse D-l Rebus.
«Am câştigat ceva, izbutind să te tulbur. Aşa încep cuvintele încrucişate: te revoltă, te indignează şi te seduc»“. HOTĂRÂREA MARELUI POET: „NU MĂ MAI LAS“ Plin de umor, Tudor Arghezi povesteşte că după întâlnirea cu Popescu-Rebus a ajuns acasă într-adevăr foarte tulburat şi cu o sâcâitoare durere de cap. Soţia i-a oferit o aspirină şi un ceai cu rom. La insistenţele pline de îngrijorare ale familiei, scriitorul a dezvăluit tragica pricină: „Mi-a spus Rebus că la cuvintele lui se potrivesc definiţiile mele“...»*
Foto, la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/5224060407610883
___________
