Foto: Biserica „Sfântul Dumitru”
Situată în zona centrală a Sucevei, Biserica „Sfântul Dumitru” încântă călătorii cu silueta ei impunătoare, cu turla împodobită cu un anumit tip de cărămidă smălţuită, care poate fi zărită de departe. Biserica a fost ridicată de fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Petru Rareş, între anii 1534 şi 1535, pe locul unde a fost zidit de către tatăl său un alt lăcaş de cult, având acelaşi hram. Pictura bisericii păstrează iconografia tradiţională din sec. al XV-lea. În interior pictura originală este foarte bine conservată – acoperită pe alocuri (calota turlei, conca altarului, glaful ferestrei din altar şi luneta portalului) cu un al doilea strat de pictură din sec. al XIX-lea. În anul 2004 au fost finalizate lucrările de restaurare a picturii murale, începute în anul 1997. În apropierea bisericii a fost construit Turnul colopotniţă sau Turnul lui Lăpuşneanu, zidit de amintitul domnitor, ginere al lui Petru Rareş, în anul 1560. Turnul, modificat ulterior, scrutează şi astăzi înălţimile din zonă, fiind o atracţie pentru orice vizitator.
Bibliografie: Cojocar, Justinian Remus A., Demciuc, Vasile M., Biserica Sfântul Dumitru Suceava, Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţiului, 2009.