83

July 3, 2024

Portul popular de sărbătoare în Bihor

Portul popular din Bihor se încadrează în tipologia costumului din zonele de vest ale ţării, unde linia, ca şi componenţa costumului, prezintă unele abateri de la tipul autentic al vestimentaţiei româneşti, prin poalele încreţite fix şi lipsa catrinţei de la spate a costumului femeiesc şi prin cămaşa scurtă, purtată fără brâu, şi ismenele largi la bărbaţi. Menţionăm însă păstrarea fidelă în ornamentaţie a motivelor tradiţionale româneşti, ca şi a sistemelor tehnice de cusături şi ţesături.

Costumul femeiesc se compune din îmbrăcămintea capului, cămaşa (poale), „zadia“, brâu şi încălţăminte."bihor

Observăm o distinctă deosebire între costumul vechi şi cel recent, purtat de femei astăzi, de aceea în prezentarea costumului se va ţine cont de cele două etape, subliniind caracterul autentic românesc al costumului originar de Bihor.

Read More…

Incursiuni în lumea portului țărănesc de pe Crișul Repede și Barcău

 Autorii  Miron Blaga și Octavian Blaga ne invita la  ”Incursiuni în lumea portului țărănesc de pe Crișul Repede și Barcău” . Lucrarea  a apărut în 2011 la Oradea , editată de Centrul Județean pentru Conservarea  și promovarea Culturii Tradiționale Bihor și poate fi găsită în colecțiile Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai.

Spicuim din Argument , și din text  : 

 

              ” Având în faţă imaginea structurii eterogene a populaţiei de la sat şi continua depopulare a lui, este greu să mai credem că folclorul, cultura tradiţională s-ar afla într-o stare care să-i permită să mai fie funcţională, ca mod de existenţă, în întregul ei. Ceva s-a schimbat, şi e greu de spus dacă în bine, iar acest ceva este tocmai mentalitatea ţăranului care, supus unor multiple influenţe, s-a transformat şi nu mai concepe, nu mai poate să trăiască după canoanele impuse de tradiţiaritualizată şi folclorică, specifică înaintaşilor. Urmare, cultura tradiţională proprie ruralului românesc a intrat într-o perioadă de degringoladă.

              Sub presiunea înnoirilor structurilor ştiinţifice, industriale şi informaţionale, cultura tradiţională ţărănească omogenă este treptat înlocuită, la început cu surogate, apoi cu cea venită din zona urbanului, care răspunde, probabil, mai bine, aşteptărilor pragmatice ale celor care adoptă noile valori, în interese încă nu foarte clar precizate. În consecinţă, resturile de cultură populară tradiţională nu mai au impactul şi influenţa educaţionale pe care le aveau tradiţiile şi obiceiurile în perioada anterioară celui de-al doilea război mondial. De la ceremonial, de la fapt de viaţă sau norme de comportare, obiceiurile se îndreaptă spre spectacol,spre producţia de scenă, devenind inutile în funcţionalitatea ruralului contemporan. Iar „nostalgicii", câţiva intelectuali şi ţăranii purtători ai unor obiceiuri ceremoniale care să călăuzească viaţa, sunt prea puţini, deseori şi prea în vârstă, pentru a mai putea revigora unele elemente tradiţionale ale culturii populare autentice.

Read More…

Jocul Lioarelor

Popor cu o bogată istorie, românii din cele mai vechi timpuri au ştiut să păstreze cu sfinţenie datinile şi obiceiurile strămoşeşti.

            Trecând peste perioadele de dominaţie străină, românii au conştientizat că identitatea naţinală este cel mai de preţ lucru la care nu pot renunţa, orice s-ar întâmpla.

            Religia creştină, alături de alte elemente istorice, a devenit elementul forte prin care românii şi-au demonstrat continuitatea, latinitatea şi dăinuirea în vatra firească a fostului neam dacic."jocul

            De aceea, tinerii din zilele noastre au datoria morală de a păstra şi duce mai departe tradiţiile specifice naţiei române, integrarea acestora în tradiţiile europene.

             Lucrarea de faţă este un studiu de caz, un început de drum în ceea ce priveşte conservarea, transmiterea şi însuşirea unor frumoase obiceiuri de primăvară care există de sute de ani, îndeosebi în zonele rurale ale României. Şi aceasta, deoarece satul a păstat cel mai bine obiceiurile şi tradiţiile care au făcut parte integrantă din existenţa sa.

            Unul dintre obiceiurile răspândite în toate zonele arealului românesc a fost acela al „Surăţitului”, numit şi „Prinsul văruţelor” care avea loc în preajma echinocţiului de primăvară, când începea „drumul sfânt al pâinii” şi aratul ogoarelor.

            Postul Paştelui este urmat de unele dintre cele mai frumoase, trainice, expresive şi bogate datini, aducând aminte nu atât de trecerea timpului cât, mai ales, de perioada de purificare, de bunăstare, de armonie şi pace pe care o trăiesc locuitorii satelor şi nu numai.

            Doamne, Ţie mă rog, ţine pe fraţii mei (fratele meu) şi surorile mele (sora mea), dându-le lor sănătate, viaţă lungă şi darul Tău cel sfânt, ca să umble în căile Tale şi să facă cele ce sunt după voia Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, de acum până la capătul vieţii, să ne iubim şi să ne cinstim unii pe alţii, – căci ce este mai bun şi mai frumos decât a vieţui fraţii împreună!

            Aşa, Doamne, ascultă rugăciunea noastră şi milostiv fii nouă, că bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."jocul


 

 

CAP. I.  ISTORICUL OBICEIULUI

 

Cântecul poate exprima toate sentimentele,

                                                                           în  toate gamele, mergând  până  la cea mai delicată înălţare ideală a sufletului omenesc.

 

Având o existenţă milenară, obiceiurile au avut un rol important în organizarea vieţii sociale din satul tradiţional. Reglementând relaţiile omului cu natura înconjurătoare şi colectivitatea din care face parte, ele marchează atât trecerea de la un anotimp la altul, de la un an sau altul, cât şi momentele importante din viaţa omului, naşterea căsătoria şi moartea, contribuind la modelarea comportamentului uman.

Read More…

Port popular- Comuna Pomezeu

Port tradiţional femeiesc
 
În picioare se purtau opinci cu „obiele” din pânză sau ciorapi de lână în jurul cărora se înfăşurau sfoară sau curele din piele.
Spăcelul cu guler mic, uneori cu „clenţi” de jur-împrejur, avea pe piept, mâneci şi la pumnari diverse motive ornamentale (sămânţa, patru sămânţe,potcoava, prescura, crucea, cârligul etc.). Tot în scop decorativ pe piept erau cusuţi „bumbi” (nasturi) coloraţi. Ornamentele necesitau nu numai pricepere, ci şi multă răbdare şi se obţineau prin „tăieturi”. Se tăiau în pânză cu briciul liniile unui motiv sau altul, apoi se umplea tăietura prin tivire cu aţă albă, rezultând aşa-numitele „pene bătucite” de o rară frumuseţe.
 
Poalele „împăturite” (încreţite din talie) aveau în partea inferioară aceleaşi „pene bătucite”, fodră din „jolj” şi cipcă făcută în casă. Se poate remarca faptul că, în satele comunei, spăcelul, poalele, cămaşa şi gacile bărbăteşti au ornamentele în culoarea pânzei.
Zadia: în urmă cu un secol, zadia se făcea tot din pânză încreţită în talie ca şi poalele, iar în partea de jos motive decorative ţesute în război, numite
„alesături” cu „fitău” şi, de asemenea, fodră. După 1900, când au apărut în comerţ tot felul de pânzeturi, au început să se poarte zadii de păr şi apoi de mătase, culorile variind în funcţie de vârstă.
 
Portul bărbătesc avea ca piese de bază: gacile largi, fără sau cu zadie, cu „pene bătucite” în partea inferioară; cămaşa, având pe piept şi pumnari ornamentele obţinute „prin tăietură”, era decorată pe piept cu nasturi; labreul; cojocul  sau  sumanul.  Deţinem  informaţia  că  unele  femei  ţeseau  în  casă
„pănura” de suman, ceea ce ne duce cu gândul că această piesă se confecţiona şi aici, fără să aibă însă faima sumănarilor recunoscuţi în câteva centre din Bihor.

 

Read More…

Sarbatori de iarna – Turca

Sărbătoarea începe în seara de 24 decembrie, prin colinzile de la ora 18 ale copiilor între 4 şi 14 ani, care, pe la orele 22, se retrag acasă

"obiceiuri"

, deoarece după această oră încep colindele grupurilor de fete şi feciori şi chiar familii mai tinere care se colindă reciproc. Înainte de-a fi primiţi în casă, atât cei mici cât şi cei mari, cântă o colindă la fereastră sau la uşă.

Turca e şi azi cea mai populară şi mai cunoscută datină în sat (Ceica). Ea face parte din jocurile cu măşti, din obiceiurile de iarnă organizate de colindători.

În Ceica, perioada de organizare a jocului cu turca începe deodată cu ivirea lunilor de iarnă, când bărbaţii mai vârstnici din sat, cei m

ai isteţi, mai sfatoşi şi cu voci frumoase se hotărăsc „să facă turcă”. Numărul lor nu e limitat, pot fi mai mulţi sau mai puţini, între 15 şi 30 de turcaşi. Dintre ei se aleg câţiva care sunt investiţi cu diferite sarcini legate de organizarea şi desfăşurarea datinei.

Primul este „svornicul”, care poartă responsabilitatea turcii, primeşte darurile şi rosteşte creaţiile rituale. Alt personaj este „birăul mic”, care se îngrijeşte să „vestească” la fiecare casă sosirea turcii. „Iopa”, un alt personaj, are sarcina de-a „purta în sac colacii” şi alte daruri primite de turcaşi. 

Mai sunt doi chemători, cu menirea de a chema din casă în casă pe toţi cei care au primit turca, să participe pe „bulciugul turcii”, adică la petrecerea pe care o organizează turcaşii după ce au terminat colindatul prin sat. Cel mai interesant personaj este însă „turcaşul”, căruia i se solicită rezistenţă fizică, isteţime, temperament şi aptitudini de joc. El trebuie să fie „un fel de drac”, după cum precizează cei care organizează jocul turcii.

Datina turcii are un repertoriu destul de mare. Preferinţele gospodarilor sunt diferite şi ei trebuie să le satisfacă, căci „aceia nu-s turcaşi care nu ştiu toate colindele”. Repertoriul cuprinde cel puţin 15-20 de colinde, aproape fiecare având aproximativ 60 de versuri.  

Read More…

Căsătoria și nunta în comunitățile rurale- Budureasa

Viitorii miri se cunoșteau la șezătoare , târg, clacă, higheghe și mai târziu la locul de muncă.
În trecutul indepărtat, în localitate au fost realizate unele căsătorii fără ca tinerii sa se cunoască înainte de nuntă părinții făceau aanjamentele pentru  viitorii soti.
 
Pețitul
Atat pețitul, cât și nuntile au loc numai in chișlegi (nu în posturi). De obicei în petit se merge in zilele de luni, joi ori duminică. Înainte de pețit , părinții viitorului mire trimit un om de încredere la părinții fetei să-i întrebe dacă îi primesc. Acasta mergea de obicei dimineața devreme ori seara târziu, să nu-l știe lumea, pentru a putea păstra secretul în caz de refuz.
Chemarea la nunta
   La nunțile fără cinste (daruri) chemarea se face în ziua evenimentului, fără”țovuri”. La nunțile cu cinste, la fiecare nuntă sunt doi chemători-feciori , neamuri ori prieteni cu mirii. Pentru fiecare chemător se pregătește câte un țov (un băt de 1m lungime și 3 cm diametru), impodobit cu „carpe”(baticuri) albe, rosii, negre, batiste toate inflorate, tricolor, busuioc. Chemătorii, îmbrăcau portul popular local, potrivit anotimpului.
Pregătirea pentru nuntă.

Read More…