81

July 3, 2024

Terasa orașului Râmnicu Vâlcea

Pentru Rîmnicul şi rîmnicenii de odinioară, Terasa a constituit un mit. Există în ţara noastră, pesemne, oraşe mici mai arătoase, dar nici unul dintre ele nu a avut un spaţiu deschis, în centru, cu o atît de pitorească şi pregnantă per­sonalitate ca Terasa. E greu de explicat după decenii, cînd ea nu a rămas decît o amintire, subtilul farmec şi atracţia irezistibilă cu care copleşea Terasa nu numai pe localnici, dar şi pe călătorii veniţi de aiurea pe meleagurile Rîmnicului. Istoria ei e în bună parte istoria urbei.

Terasa, împreună cu Bulevardul, strada Traian şi strada Mihai Bravu alcătuiau pe vremuri un careu ce desemna pe de o parte perimetrul central al urbei, iar pe de alta un teritoriu predilect de recreaţie şi promenadă. Dispunerea ei ciudată era o mixtură între construcţia medievală a pieţelor din burgurile transilvănene şi centrul compozit şi colorat – balcanic al oraşelor din Bărăgan sau din Dobrogea. De-o parte Bărăţia, cu aspectul ei vetust, pe urmă întinderea pavată a Terasei, iar partea cealaltă a drumului biserica Buna Vestire, cu pridvor brâncovenesc, şi Parcul, etalîndu-şi vegetaţia luxuriantă.

Read More…

Parcul Zăvoi/ Râmnicu Vâlcea

Râmnicul Vâlcea, "luminoasă şi surâzătoare grădină din care se înalţă ziduri albe de case şi biserici" (Geo Bogza), răsărit miraculos între făgaşul Oltului şi înălţimile pieptişe ale dealurilor megieşe, a fost pe bună dreptate numit "oraşul grădinilor". Suprafaţa de verdeaţă ce acoperă oraşul, chiar şi în urma dezvoltării urbanistice abuzive, e impresionantă. Grădinile Râmnicului nu au pedanteria şi frumuseţea agresivă a marilor parcuri bucureştene, ele sunt mai degrabă peisaje sălbatice crescute din liniştea vremurilor, pentru a adăuga un plus de somptuozitate şi armonie locurilor.

Alături de bisericile urbei, grădinile rămân o mărturie a Râmnicului de odinioară, deoarece au fost lovite mai puţin de inventivitatea distructivă a oamenilor. Privind un plan al Râmnicului de la 1857, vedem că singura grădină publica "amenajată" era Zăvoiul, ce se întindea de-a lungul rîului Râmnic, între două braţe ale acestuia. Fusese inaugurată doar cu un an înainte.

 

Read More…

Oameni şi locuri

Casele ţărăneşti

     Vechile case ţărăneşti din toate provinciile ţării, Banat, Dobrogea, Moldova, Maramureş, Muntenia, Oltenia, Transilvania, aveau un stil arhitectonic specific zonei respective. Cu timpul, aceste case au fost refăcute şi nu s-au mai păstrat toate elementele caracteristice arhitecturii populare locale. Au fost aduse unele modificări privind schiţele de plan, datorită aşa-zisei modernizări, prin mărirea numărului de camere de la 2-3, câte erau înainte, până la 4-5 camere, cum se construiesc acum.

     La multe case a dispărut prispa din jurul clădirii şi stâlpii din lemn, iar în locul acestora au fost puşi stâlpi din beton turnaţi în tipare cu motive floristice şi zoomorfe.

     De pe acoperiş a dispărut şiţa (şindrila), din brad sau stejar, fiind înlocuită cu ţiglă, tablă galvanizată, plăci din azbociment. La unele case a rămas doar pridvorul cu stâlpi ce imită stilizat „Coloana Infinitului” de la Tg. Jiu. Au fost construite multe case cu etaj, adevărate vile, pe baza unor modele luate de la diferite case din ţară. În judeţul Vâlcea, în aproape toate aşezările rurale, au fost aduse modifi¬cări în arhitec¬tura caselor şi nu se mai men¬ţine specificul arhitectural tra¬diţional vâlcean.

     Asemenea modificări se văd la tot pasul şi în satele componente ale comunei Lungeşti: Gănţulei, Stăneşti-Lunca, Fumureni, Dumbrava, Carcadieşti. Pentru cei care, din curiozitate, vor să ştie care era arhitectura vechilor case din Lungeşti şi din judeţ o pot vedea doar în fotografii sau la Muzeul Etnografic de la Bujoreni Vâlcea, atâtea câte au mai putut fi salvate de la demolare.

     Considerăm că o datorie a arhitecţilor când elaborează schiţe de plan pentru construcţii de case în mediul rural din judeţul Vâlcea să folosească şi elemente autentice ale arhitecturii populare vâlcene. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul aşezărilor urbane, unde au fost construite blocuri tip în toate oraşele ţării. Astfel că şi ilustratele timise din orice oraş reprezintă acelaşi model de blocuri, încât dacă nu ar fi scrisă localitatea pe ele nu ţi-ai da seama de unde sunt trimise.

     Cele menţionate ne determină să sugerăm Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului ca la avizarea documentaţiei pentru autorizaţia de construire să se ţină seama şi de specificul local şi tradiţional românesc.

 

LIVIU IONETE

 

Sursa :   România Turistică, Anul I, Nr. 10/110 din 24 decembrie 1999, p.9

 

Read More…

Mănăstire Cozia – imagine veche

La Cozia doarme Mircea-cel-Mare, deasupra Oltului, în care i s-au oglindit flamurile, supt pădurile ce l-au adăpostit, -adevărată cetate a țerii sale amenințate.

 

Sursa: Iorga, Nicolae – Drumuri și orașe din România, București, Minerva, 1904, p.32-33.

 

Read More…

Strada Principesa Maria – 1895

          Prin adresa nr. 3209/1895 şi sentinţa nr. 385/1895 aTribunalului Districtului Vâlcea şi prin Procesul Verbal nr. 4350 din 17 octombrie 1895, preşedinte dl. Gr.I. Călinescu, membru de şedinţă, preşedinte dl. N.R. Căpăţâneanu, hotărăsc exproprierea terenurilor de 316,40 mp aflat în posesia Gării Râmnicu-Vâlcea şi 1071 mp de la dl. Petre Seltea pentru deschiderea unei noi străzi care va purta numele de „Prinţesa Maria" (dosar nr. 3 / 1897). Conform sentinţei nr.11941 din aprilie 1897, „strada pornea din peronul gărei oraşului în prelungirea str. Călăraşi cu centrul pieţii din oraş". Serviciul Tehnic al Comunei Urbane Râmnicu-Vâlcea face cunoscut Primăriei cu adresa nr. 202/1 iulie 1897, că strada Principesa Maria va avea o lăţime de 18 m. Din anul 1899 există schiţa de plan pentru suprafaţa expropriată şi măsurile ce s-au luat pentru pavarea str. Principesa Maria începând din str. Radu de la Afumaţi până la Gară cu bolovani de râu, lucrare executată de antreprenorul Şerban Ilieuşi,cu adresa nr. 7956/1899.

Read More…

Strada AI. I. Cuza – 1920*

          Este situată în zona centrală a oraşului, porneşte din partea de vest (str. G-ral Praporgescu) şi coboară în pantă uşoară spre str. G-ral Magheru.

          În anul 1876 „se numea Basarab, pornea de la colţul caselor foste Olănescu, pe la dosul caselor d-lui Dincă Slăvitescu, pe la casele d-lui Gheorghe Popescu, d-lui Constantin Georgescu şi va da în strada Brutarilor" (dosar nr. 11 / 5 / 1876). Din anul 1891, va purta numele „Doamna Florica" şi făcea parte din culoarea roşie.

          Acum „pornea din strada Dorobanţilor până în strada Radu de la Afumaţi (fosta str. Brutarilor, T.M.G.)" (dosar nr. 6 /1891).

Read More…

Strada Ştirbei Vodă – 1904

 

          Strada, în anul 1876, o găsim cu numele de „Brutarilor" şi făcea parte din culoarea roşie. „Începea de la Otelul d-lui Anastasie Leculescu (decedat) pe lângă «Moara Bocănoaia» până la «Bariera de la Nisipi»" (dosar nr. 11/5/5/ 1876).

          Strada, din 1887, purta numele de „Călăraşi", pentru ca din anul 1904 să poarte numele Domnitorului Barbu Ştirbei, care în luna august a anului 1850 a dat hrisovul domnesc nr. 1355 de înfiinţare a unei grădini publice pentru preumblarea obştii'', ce va purta numele de „Parcul Zăvoiu".

 

Resurse: GHERGHINA, Titi Mihai. Imagini citadine din Râmnicul de odinioară. Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2007

Read More…

Strada Matei Basarab – 1913*

 

          Într-un dosar din 1920, s-a găsit o cerere în care este menţionat primul nume al acestei străzi care a fost deschisă pe pământul d-lui. „Meiţă Enescu".

          La data de 24 august 1920, Primăria face o evaluare a străzii şi se constată că practic era de nefolosit datorită şanţurilor şi a multor aluviuni, fiind complet deteriorată. Va lua măsuri urgente de amenajare din nou a străzii, pavarea a fost făcută de Ion Baniţă, (dosar nr. 29 /1920).

 

 

Resurse: GHERGHINA, Titi Mihai. Imagini citadine din Râmnicul de odinioară. Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2007

Read More…

Strada Viitoru -1896 *

          Apare ca stradă nouă, începând din anul 1896, în catagrafia străzilor din anul 1899, strada Viitorului fostă Regele Carol al II-lea, „începea din str. Radu de la Afumaţi casele Solz, mergea înainte până dă în str. Speranţa".

          Pe partea stângă „începea de la nr. 2 Spitalul Judeţean şi se termina la nr. 4 al casei Solz".

          Pe partea dreaptă nu avea case (dosar nr. 138/1899).

 

          Din anul 1920, va purta numele eroului Lt. Barbu Epure (dosar nr. 26 /1920).

 

Resurse: GHERGHINA, Titi Mihai. Imagini citadine din Râmnicul de odinioară. Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2007

Read More…

Strada Toţi Sfinţii – 1876*

          Este cunoscută cu acest nume din anul 1876, luna februarie 23. Făcea parte din culoarea roşie şi începea „de sub Dealul Capela de lângă casele dl. Atanasie Protopopescu, dl. T. Georgescu, Petre Sinescu, până în str. Traian lângă casele preotului Ceculescu şi dl. Costică Păltineanu”.

          Într-un document din 13 iunie 1900, care face parte din arhiva Bisericii Toţi Sfinţii intitulat „act pentru stingere de embatic (contract de închiriere) între semnatarii Preotul Ion Ceculescu de o parte şi dl. Preot Melete Răiuţ, paroh, Vasile Popilian, în calitate de Epitrop al Bisericii parohiale Toţi Sfinţii, din acest oraş, Râmnicu-Vâlcea", Preotul Ion Ceculescu, renunţă la embaticul asupra locului şi al casei … „Emhaticul asupra locului situat în colţul dintre stradelele Traian şi Toţi Sfinţii, proprietate a Bisericii Toţi Sfinţii, care este supus retragerii în ambele stradele conform planului de aliniere ale oraşului, cum şi că imobilul situat pe acest locu (casele cele mari din faţa stradei Traian) s-a degradat prin vechime căzând zidul care dă în strada Toţi Sfinţii, rămânând numai nişte camere mici din curte care servea ca dependinţe la corpul principal".

Read More…