63

July 3, 2024

Basarab I., Bătălia de la Posada

prof. dr. Florin Epure

Foto:  Bătălia din zilele de 9-12 noiembrie 1330 – consemnată de Cronica pictată de la Viena

Descălecatul” lui Negru Vodă, întemeietor de dinastie şi de ţară, aşa cum îl prezintă cronicile, portretele votive şi pisaniile, a reprezentat dintotdeauna un subiect important al istoriografiei române. Din Letopiseţul cantacuzinesc alcătuit în secolul al XVII-lea, dar care are la bază un letopiseţ scris în limba slavonă în anul 1525, aflăm că pe la 1290 “Radu Negru Voievod, mare herţeg de Amlaş şi Făgăraş, însoţit de “români, papistaşi şi saşi” a coborât pe apa Dâmboviţei şi “a început să facă ţară nouă”. Şi-a stabilit scaunul domnesc mai întâi la Câmpulung, apoi “a descălecat la Argeş”, unde “a construit case domneşti şi o biserică mare şi frumoasă”. Mai în urmă, stăpânirea acestuia s-a întins până la Dunăre şi Siret, moment în care au venit şi i s-au închinat Basarabeştii împreună cu alţi boieri din Oltenia[1].

Read More…

Friederika RENNER-POP despre Rudolf RENNER, Leca MORARIU, Traian CANTEMIR/ Colecţia „Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin Vâlcea”

 Am primit, cu ceva vreme în urmă, un frumos portret al tatălui său, Rudolf Renner, alcătuit de ing. Friederika Pop, fiica profesorului. Ne face plăcere să-l publicăm în paginile de faţă, fiindcă profesorul R. R. se mândrea cu generaţiile de elevi pe care i-a învăţat, iar Nicolae Manolescu însuşi îl pomeneşte întotdeauna când este vorba despre amintirile vâlcene. Prin fiul profesorului Renner, ing.Werner Renner, Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea a primit o însemnată donaţie de carte în limba germană, fiecare volum fiind "inscriptionat" cu Ex libris-ul Profesorului, pe care-l publicăm alăturat, dimpreună cu portretul creionat de un alt elev de-al său, Modest Cichirdan, dirijor, director de filarmonică. Amintirile doamnei Friederika Renner – Pop se derulează prin creionarea celorlalte personalităţi cunoscute la vremea respectivă.

Felix Sima          

                                                ***

 

Read More…

Vâlcea în Paleolitic

 

(Epoca veche a pietrei: palaios = vechi, lithos = piatră)

Antropologii şi biologii au dovedit că momentul decisiv al evoluţiei umane a fost adoptarea poziţiei bipede, care a permis folosirea membrelor anterioare în alte scopuri decât deplasarea, şi creşterea volumului cutiei craniene, implicit a creierului (1). Transformările fizice ce s-au derulat pe parcursul sutelor de mii de ani, de la adoptarea poziţiei bipede, au dus la crearea abilităţilor fizice şi psihice necesare pentru obţinerea uneltelor. Cele mai vechi unelte cunoscute  au fost descoperite la Olduwai Gorge în Tanzania şi au o vechime de 2,5 milioane de ani. Ele au fost asociate cu cea mai veche specie încadrată în familia hominizilor (2)Homo Habilis. În prezent, omul este singura specie care îşi confecţionează unelte şi le transportă, în lumea animală existând specii care folosesc ocazional materiale găsite în natură, fără a le prelucra sau păstra spre folosinţă. 

Read More…

Spiritul Vâlcii în cultura română

 

1. Vâlcea – sinteză românească şi ţinut european.  Eu nu sunt vâlcean şi nu am legături de familie cu Vâlcea. E drept, dincolo, în judeţul vecin, în Argeş, păşesc adeseori spre o casă dintre munţi, într-un peisaj ce seamănă foarte mult cu cel al Vâlcii, dar m-am îndrăgostit – acesta e cuvântul, este chiar o dragoste durabilă – de acest spaţiu. Atunci când, tânăr cercetător fiind, s-a întâmplat, într-o anumită împrejurare, să particip o lună de zile (sunt 31 de ani de-atunci!) la o temeinică operă de cercetare, de inventariere chiar, a monumentelor locului, într-o vreme în care se mai doreau asemenea lucruri, am descoperit Vâlcea. Ştiţi, românii au foarte bine aleasă metafora Meşterului Manole. Noi vrem mereu să construim, şi atunci voiam să construim un mare corpus al monumentelor istorice, dar el se năruie între timp, nu se mai termină, câte o fiinţă trebuie să moară acolo, în lucrare, pentru ca lucrarea, până la urmă, să se încheie. Acel „Corpus” nu s-a mai încheiat niciodată, dar ataşamentul meu pentru Vâlcea a rămas, a devenit tot mai mare. M-au adus, apoi, pe aceste meleaguri, studiile mele, legate direct de monumentele din Vâlcea – de la Cozia, la Hurezi. M-a adus prietenia cu ierarhul acelui loc, vlădica Gherasim, o prietenie veche, de decenii. M-a adus prietenia cu un mare scriitor al acestui spaţiu al României, care este Dinu ot Slătioara, deci Săraru.

Istoria mişcării legionare vâlcene 1933-1938

de prof. dr. Sorin Oane

 

Începuturile mişcării în Vîlcea

 

Mişcarea legionară vîlceană a apărut în toamna anului 1933, cînd Legiunea a devenit într-adevăr un factor de luat în seamă al politicii româneşti [1]. Corelaţia cu succesele naţional-socialismului din Germania este evidentă., chiar dacă nu singura decisivă. Factorul intern care a dus la creşterea popularităţii Legiunii a fost criza economică din perioada 1929-1933, vîrful de criză fiind în 1933.

 Conducătorul legionarilor vîlceni a fost avocatul Victor Bărbulescu, al doilea om în ierarhia legionară vîlceană fiind Victor Belici. Însă cel mai celebru legionar vîlcean a fost ziaristul Victor Medrea. Acesta din urmă a ajuns şeful protocolului legionar pe ţară. Un legionar celebru şi intereasant a fost şi Radu Demetrescu-Gyr, „bardul mişcării legionare”, poet de mare talent. Acesta nu era propriu-zis vîlcean, dar se căsătorise cu o vîlceancă din Drăgăşani. A fost deci „adoptat” de vîlceni şi s-a comportat ca un politician vîlcean.

Read More…

Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru

de prof. dr. Sorin Oane

 

În perioada celui de al doilea război mondial era bine cunoscut faptul că paza lui Antonescu era aproape simbolică, doar câţiva ofiţeri şi jandarmi care îl însoţeau în toate deplasările sale. Niciodată nu s-a pus problema întăririi acestei paze, niciodată în mintea şefului gărzii acesteia nu a existat ideea de a face faţă vreunui pericol de atac. Şi totuşi o tentativă de atentat la viaţa mareşalului a existat.

 La începutul lunii august 1944 mareşalul Antonescu  urma să vină la Olăneşti-Vâlcea pentru tratament. În noaptea de 27-28 iulie 1944 o echipă formată din patru legionari a fost paraşutată de sovietici lângă Olăneşti, cu scopul asasinării conducătorului român. Acest fapt denotă două lucruri: primul este acela că sovieticii, în condiţiile în care se pregăteau de ofensiva pe aliniamentul Iaşi-Chişinău, se temeau de Antonescu, care, după căderea lui Mussolini ajunsese al doilea om al Axei şi, în al doilea rând, acest lucru este o mărturie indirectă a faptului că sovieticii considerau că principala forţă ce se putea opune eficient mareşalului, din interior, în acel moment, erau legionarii.

Read More…

Constantin Pîrvulescu – cel mai important comunist vâlcean

de Prof. dr. Sorin Oane

 

Foto „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 2/945 In imagine, de la stânga spre dreapta: 1. Vasile Luca, 2. Constantin Pîrvulescu, 3. Lucreţiu Pătrăşcanu, 4. Ana Pauker, 5. Teohari Georgescu, 6. Dr. Florică Bagdazar, 7. Gheorghe Vasilichi.

 

 

Constantin Pîrvulescu, este cu siguranţă cel mai important comunist dat ţării de judeţul Vîlcea. S-a născut la Olăneşti la 10 noiembrie 1895, ca fiu al lui Ilie  (34 ani) şi al Alexandrinei (26 ani), amîndoi de profesie muncitori. Martori la declararea copilului la Starea civilă au fost : Grigore Ioan Muşeu şi Dumitru Boaşcă. Primar era A. Mănescu. [1] Între anii 1911-1914 învaţă meseria de ajustor mecanic la Atelierele centrale comunale din Bucureşti, apoi la atelierele Weigel şi Arsenalul Armatei (1915-1916), ambele din Bucureşti. [2] Între anii 1917-1918, lucrează tot ca ajustor mecanic la Atelierele CFR Iaşi şi Tigina şi la Detaşamentul CFR Tighina. În anii 1918-1919 sub influenţa ideilor bolşevice, Constantin Pîrvulescu se înrolează ca voluntar în batalioanele româneşti şi apoi în Regimentul internaţional „Armatei Roşie Sovietică” Poltava, în cadrul căruia a luptat pînă în 1921. A fost şi mecanic de moară, între anii 1918-1919, în comuna Zolotnari, Ucraina.

Read More…

Asupra probabilei origini oltene a voievodului Bogdan I

dr. Denis Căprăroiu

 

 Discuţiile referitoare la posibila provenienţă sud-carpatică a voievodului Bogdan I datează încă de la finele secolului al XIX-lea, când istoriografia maghiară a înţeles să interpreteze într-o manieră profund părtinitoare informaţiile pe care le oferă un important document, emis la 6 octombrie 1335 de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou[1].

Fără a ne angaja, aici, într-o prezentare exhaustivă a poziţiilor adoptate pe marginea acestui subiect de către istoricii unguri, vom consemna, totuşi, câteva dintre opiniile celor mai tendenţioşi analişti ai evenimentelor sugerate de documentul în cauză. Primul dintre ei, Petrovay György, a afirmat identitatea celor doi Bogdan[2], voievodul maramureşan şi ″imigrantul″ pomenit în actul amintit anterior, atribuind personajelor contopite astfel o filiaţie fantezistă, nesusţinută de vreun argument corespunzător, ci doar de ″intuiţia″ autorului. În fapt, acesta considera că fraţii Bogdan şi Iuga, atestaţi ulterior de diplomele maramureşene, erau fiii voievodului Basarab al Valahiei, trimişi de acesta drept ostatici în Ungaria, cu scopul de a evita, astfel, un nou război pe care l-ar fi putut întreprinde, împotriva sa, regele Carol Robert[3].

 

Read More…