59

Stâna de Vale – Perla Muntilor Apuseni

Un Paradis turistic Că Ard"izvorulealul, şi în special Apusenii, sunt un adevărat paradis al turiştilor a devenit un loc comun. Cum tot un loc comun a devenit şi convingerea că, în acest unic colţ de Rai al pământului, Bihorul deţine un spaţiu privilegiat, un cotlon în care şi-au dat mâna mai toate minunăţiile naturii şi ale Creatorului Suprem. Mai ales munţii, aceste arteziene de pământ şi piatră, de ape şi păduri, care, dincolo de o anume "temperanţă" a lor, uimesc şi încântă ochiul, ademenesc pasul, invită la odihă, fiind, poate, cel mai sublim izvor de sănătate, contemplaţie şi gândire. Deşi la limita de jos a mediei ca altitudine, şi aparent "paşnici", Munţii Bihorului sunt de-o sălbăticie originară ieşită din comun. Omul n-a reuşit să-i "îmblânzească", decât parţial. Născuţi din marile frământări ale scoarţei terestre, ei, Munţii Bihorului, sunt alcătuiri întortocheate, prăpăstioase, făurite din prăvăliri şi încălecări de blocuri de piatră, din umbroase păduri de fag şi verzi întinderi de conifere, sub ale căror bolţi de catedrală te simţi cuprins de evlavie şi înaltă trăire sufletească.

Read More…

MAXIMA PROLIFERARE A EDITURILOR ŞI TIPOGRAFILOR (1919—1948) in Bihor

MAXIMA PROLIFERARE A EDITURILOR ŞI TIPOGRAFILOR (1919—1948)

După Unire, prin care s-a înfăptuit visul de secole al românilor din toate provinciile de a se regăsi în graniţele unui singur stat, şi în Bihor au loc complexe procese prin care populaţia şi instituţiile se integrează în noul cadru legislativ, românesc, parcurgând o adaptare, a conţinutu­lui şi structurilor în conformitate cu noile cerinţe şi realităţi istorice. în plan cultural are loc o rapidă declanşare a potenţialului organizatoric acumulat de populaţia românească atâta vreme, în dorinţa de a-şi crea instituţii culturale, pe care dualismul austro-ungar le-a refuzat cu con­secvenţă. Astfel, instaurarea culturii româneşti în drepturile ei se ex­primă şi în domeniul care ne interesează. Trebuie să precizăm, însă, că aceasta nu s-a făcut discriminatoriu, prin eliminarea sau sufocarea tipo­grafiilor şi serviciilor de editură şi presă ale naţionalităţilor conlocuitoare. Dimpotrivă, acestea au cunoscut o continuitate după 1919 şi o înflorire care a depăşit perioada de dinainte de război. Fie şi numai observarea atentă a anexei probează aceasta. De altfel, această afirmaţie este vala­bilă pentru întreaga Transilvanie, unde în perioada interbelică producţia tipografică şi în special presa în limba maghiară a depăşit numărul de titluri de cotidiene şi periodice ce apărea înainte de război, sub regimul austro-ungar în acelaşi teritoriu, oricât de paradoxal ar părea acest fenomen.

Read More…

Tipografi, tipografii și edituri în Bihor 1565-1948

"tipografii"

ETAPELE DEZVOLTĂRII ACTIVITĂŢII TIPOGRAFICE ÎN BIHOR.
 
 
          Dezvoltându-se aproximativ circular, tiparul cu litere recuperabile avan­sează din centrul Europei spre margine, constituindu-se într-unul din cele mai spectaculoase fenomene ce atestă conştiinţa spirituală a colectivităţii demografice din Evul Mediu.
 
Autorităţile au reacţionat diferit, dar în curând înţelegând impor­tanţa noului mijloc de propagandă l-au luat în stăpânire, reglementându-1 prin aspre privilegii, ce se confereau cu greutate şi chibzuinţă, cău­tând controlarea producţiei tipografice.
 
În unele părţi autorităţile ecleziastice au avut o reacţie, dacă nu de respingere, atunci de ignorare, ceea ce ca efect este acelaşi lucru, atitu­dine ce se poate constata şi la Oradea, unde tiparul întârzie un secol, apare mai târziu decât în centre din jur.3
 
Şi aici premiera este legată de avansarea Reformei. Modul de evoluţie si de manifestare a tiparului justifică împărţirea istoriei sale în Bihor în următoarele etape:
 
1. De la primele instalări de tipografii şi până la ocuparea Oradiei de către turci (1565—1660). 
2. Instalarea definitivă a tiparului (1741—1804). 
3. Începutul concurenţei şi al industrializării. (1804—1856).
4. Industrializarea, constituirea primelor edituri (1856—1919). 
5. Maxima proliferare a editurilor şi tipografiilor (1919—1948). 
6. Concentrarea şi dezvoltarea planificată a activităţii tipografice în condiţiile economiei socialiste (1948 şi până la zi). De fapt, până în 1989, precizăm acum.
 
 
 

ÎNCEPUTURILE ORGANIZĂRII PAZEI CONTRA INCENDIILOR ÎN ORAŞUL ORADEA

       Istoria omenirii este, în acelaşi timp, şi succesiunea orânduirilor sociale. Caracteristic este faptul printre altele, în fiecare orânduire socială se vorbește şi despre “lupta cu focul şi urmările sinistrelor”, care însă, datorită modului de acţiune şi al mijloacelor folosite, nu aveau înţelesul noţiunilor modeme de astăzi. Nu este lipsit de importanță precizăm că, în dezvoltarea sa, omenirea a trăit şi trăieşte sub imperiul terorii impuse de natură, caracterizată prin manifestările oarbe ale acesteia (inundaţii, cutremure, secete, etc.). Dar şi sub imperiul terorii flăcărilor mistuitoare.

Cunoaştem că istoria omenirii este punctată de transformări adânci, care afectează fie societatea în ansamblul fie anumite domenii ale acesteia. Fiecare generaţie, apărând pe scena istoriei, găseşte un anumit mod de producţie , istoricește determinat. Oamenii se integrează în relaţiile de producţie existente  independent de voinţa lor. Relaţiile umane, la toate nivelele şi în toate orânduirile au fost mereu caracterizate prin decizii şi scopuri urmărite, care demonstrează formula lui Laswell: “Cine câştigă ce, când şi cum”. De foarte multe ori, aceste relaţii au fost însoțite de ameninţarea flăcărilor mistuitoare şi chiar de utilizarea acestora atât în vremuri de linişte, cât şi pe timpul războaielor.

Read More…

ORGANIZAREA TRUPELOR SPECIALE DE FORTIFICAŢII

 

Planul de apărare şi de organizare a Sectoarelor de Lucru Nr.1 Oradea şi Nr.2 Diosig, după constituirea Brigăzii 1 Fortificaţii, a căzut în sarcina acesteia. Era o misiune în plus pe care înţelegea s-o ia generalul Nicolae Stoenescu, date fiind „condiţiunile excepţionale în care ne găsim şi când nici un efort nu trebuie precupeţit”[1], după cum raporta acesta la 21 iulie 1939. În acel raport, comandantul Brigăzii 1 Fortificaţii, făcea o seamă de propuneri pentru finalizarea lucrărilor potrivit principiului progresivităţii lor în sensul operativ. Realizarea acelui principiu s-ar fi putut obţine prin subordonarea Sectoarelor de lucru nr. 1 şi 2 acelui comandament – mai puţin „execuţia tehnică, desăvârşirea organizării, în adâncime, adică completarea fortificaţiilor”[2] cu lucrări pasagere care-o asigurau sistemului operativitatea. În această ordine de idei Campanie de lucru 1939 trebuia să soluţioneze o seamă de chestiuni, de mare complexitate tehnică şi tactică, dintre care amintim : obstacolul antitanc şi câmpurile de mine; obstacolul de infanterie din faţa şanţului antitanc, din faţa liniilor şi împrejurul cazematelor; îngroparea transmisiunilor – cu derivaţii cu tot – şi a circuitelor aeriene până în zona rezervelor de la Tileagd şi Marghita; armarea cazematelor pentru mitralieră, a 5 posturi de comandă observatoare permanente de batalion, 3 puncte comandă de regiment şi unul de brigadă (pasager); adăposturi pentru mitralierele de flancare a şanţului antitanc, în sectorul Apateu; executarea corpurilor de gardă, cel puţin din 2 în 2 cazemate; dotarea cu proiectoare pentru iluminarea câmpului de luptă; întrebuinţarea celulei fotoelectrice pentru conducerea focului pe timp de noapte; dotarea cazematelor cu afet, ventilatoare, grup electrogen, filtru anti-gaz, perdele anti-gaz, periscoape, telefoane, posturi radio, porţi grilă, uşi blindate, aparate pentru evacuarea oxidului de carbon rezultat din trageri, etc[3].

Read More…

CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA OFENSIVA ARMATEI ROMÂNE DIN APRILIE 1919

 

Motto:

 „..voi toţi care aţi dus Drapelul român în ţinuturile hotarelor noii Românii întregite, aduceţi-vă aminte necontenit că pe steagurile noastre sunt scrise cuvintele: „Onoare şi Patrie”

Ferdinand I

 

Armistiţiul de la Focşani şi apoi pacea de la Buftea-Bucureşti – din 7 mai 1918 – aduceau României grave prejudicii teritoriale, economice şi politice, fapt pentru care guvernul nu le-a ratificat. Locuitorii din teritoriile româneşti aflate sub stăpânire străină şi-au continuat lupta pentru dreptate naţională, pe baza dreptului internaţional şi al principiului naţionalităţilor. Meritul politic al unirii Basarabiei (27 marie 1918) cu România l-au avut fruntaşii intelectuali şi populaţia din provincie. Desfăşurarea în ordine a pregătirilor pentru unire a fost făcută la adăpostul oferit de trupele Diviziei 11 Infanterie, comandate de generalul Ernest Broşteanu[1]. Generalul Zadik[2], comandant al Diviziei 8 infanterie, trecuse la 29 octombrie 1918, în Bucovina, cu misiunea ca „împreună cu toate trupele de jandarmi şi grăniceri să ocupe în timpul cel mai scurt întreaga provincie”[3] şi capitala Cernăuţi.

Read More…

UN DOCUMENT INEDIT DESPRE EVACUAREA UNITĂŢILOR DE PE LINIA FORTIFICATĂ DIN VESTUL ROMÂNIEI

 

După încheierea primului război mondial mari personalităţi politice şi militare, participanţi direcţi la evenimente, şi-au scris memoriile şi amintirile legate de război. De multe ori, în dezacord cu părerile teoreticienilor militari, desprinzându-se de nota emoţională a deciziilor, s-au formulat multe învăţăminte necesare pentru viitorul război proiectat pe hărţile fragilei Europe. Cea mai disputată temă, la toate cancelariile, o reprezenta PACEA. Încercarea de a trage din învăţămintele istoriei militare a românilor principiile unor originalităţi în strategie intră în seria de opere care fixează în toate domeniile individualitatea poporului nostru. Orice studiu de acest fel, trebuie salutat ca un capitol din acea românologie care a întârziat prea mult – sublinia savantul Nicolae Iorga, în prefaţă la lucrarea Strategia românească în viitorul război.

Read More…

INFORMAŢII SECRETE ŞI OPERATIVE REFERITOARE LA EXPANSIUNEA GERMANĂ CĂTRE GURILE DUNĂRII ŞI PREGĂTIRILE DE RĂZBOI ALE U.R.S.S.

 

După dezmembrarea Cehoslovaciei, Germania urmărea expansiunea spre sud-estul Europei, cale considerată de Berlin ca fiind cea mai uşoară şi mai favorabilă. Realizarea ei însă se va desfăşura după un program limitat, mărginindu-se într-o primă fază numai până la gurile Dunării. Dintre factorii care au făcut ca însăşi statul major al armatei germane să încline pentru o asemenea acţiune, în primul rând, pe această direcţie. Expansiunii germane nu i s-ar putea opune decât Ungaria şi România. Ungaria putea fi uşor atrasă de partea Germaniei pe chestiunea revendicărilor teritoriale pretinse pe seama României. Astfel, printr-o eventuală acţiune contra României, revendicările maghiare ar fi mascat, faţă de celelalte mari Puteri europene, adevăratele tendinţe ale Germaniei, armata ungară, înarmată şi susţinută de unităţi germane, formând în realitate avantgarda armatei Reich-ului. România, după părerea germană, incomplet înarmată, va capitula uşor în faţa unui atac dat prin surprindere de către armata maghiară, susţinută de cea germană. România, cu bogatele sale resurse în produse agricole, petrol şi vite, va constitui cea mai bună, sigură şi imediată bază de aprovizionare pentru continuarea expansiunii germane spre est sau spre sud. Pentru o acţiune către est (Ucraina), Germania  urma să deschidă prin România o poartă mult mai largă decât gâtul strâmt al Ucrainei subcarpatice, străbătut pe întreaga sa lungime numai de o singură autostradă. Metoda nu provoca direct nici Polonia şi nici U.R.S.S., ale căror armate, bine dotate, ar fi putut da mai mult de lucru armatei germane[1].

Read More…