113

Din tradițiile satului Fânațe, Bihor- copilăria de odinioară

 Viaţa satului de odinioară era, cu siguranţă, mai grea decât azi, dar era, poate, mai frumoasă. Frumuseţea ei consta, mai cu seamă, în faptul că oamenii erau mai deschişi, mai prietenoşi… Se distrau mai puţin şi mai simplu, doar de sărbători, în rest trebuia să muncească. Poate şi de aceea sărbătorile şi tradiţiile aveau fastul şl farmecul lor. Ca să nu se uite, vă vom prezenta câteva…

Copilăria  de odinioară

Doamne, cât de fascinant este universul copilăriei! Generaţia de după cel de-al Doilea Război Mondial a trăit o copilărie săracă din punct de vedere material, dar bogată sufleteşte. Facem parte amândoi (autorii Constantin Butişcă și loan Pele) din această generaţie şi ne aducem bine aminte că, pentru noi, copilăria a fost vârsta lipsei de griji, a jocului şi a inventivităţii, dar şi a muncii în gos­podărie. Dacă uităm acum întâmplările ultime­lor luni, vă asigurăm că ne sunt foarte proaspete amintirile acelor vremuri. Pentru că ele sunt nemuritoare…

Chiar dacă vor părea unora desuete, vi le vom povesti, grupate pe anotimpuri, datorită farmecului lor inegalabil, naturaleţii lor de necontestat. înainte de a le citi, vă rugăm să aveţi în vedere că pe vremea copilăriei noastre abia se asfaltase şoseaua Ştei-Băiţa (în 1954), abia se electrifícase satul (în 1957) şi abia apăruseră televizoarele în sat (în 1963); nici vorbă de calculator sau Internet…

În sezonul  de iarnă

Sărăcăcios îmbrăcaţi, cu sumane rămase de la fraţii mai mari sau de la părinţi, cu cioareci uzaţi, cu opinci în picioare (uneori petecite – plotogite – pe ici pe colo), aşteptam cu multă nerăbdare primii fulgi de nea. După ce se aşternea zăpada (pe vremea aceea stratul de zăpadă era gros şi persistent) ne bateam cu bulgări de zăpadă (mai ales la şcoală, în pauze)… Construiam cu măiestrie oameni de zăpadă. Nasurile lor erau morcovii furaţi din pivniţe; pălăriile pe care le aşezam pe capul lor erau oalele vechi de metal şterpelite din depo­zitele de fier vechi din gospodăria bunicilor; nasturii care le încheiau presupusele sumane erau bucăţi mari de jar scos din sobă, răcit şi devenit pe loc cărbune…

Read More…

Din tradițiile satului Fânațe, Bihor- legende și întamplări

 

Memoria colec­tivă a satului a păstrat multe poveşti de odini­oară. Prezentăm câteva dintre acestea, aşa cum sunt ele cunoscute astăzi.

*             Legenda lui Porcutu – Pe la începutul secolu­lui al XlX-lea, în zona vestică a Munţilor Bihorului acţionau două cete de haiduci: a lui Pătroi (în zona Pietroasa-Chişcău-Măgura) şi a lui Porcuţu (în zona Sighiştel-Băiţa). Ei atacau mai cu seamă în zonele de câmpie şi în cele de deal. Legenda spune că haiducii (care erau mai mult hoţi) ascundeau o parte din pradă într-o peşteră verticală din Piatra Muncelului. Ceata lui Porcuţu se aproviziona cu alimente de la primarul satului, Sabău Ioan (Naşu), care locuia pe Valea Bisericii, pe locurile unde se vor ridica gospodăriile Poenarului şi ale Lii Savetii, la poalele dealului Pleşea Porcului (Pleşea Porcuţului). Haiducii coborau direct în spatele grădinii primarului şi ieşeau cu alimentele tot prin spate. Plăteau cu cocoşei de aur. Odată, neavând cu ce plăti, au luat alimentele pe datorie. După ce au dat alte lovituri, Porcuţu i-a trimis vorbă primarului să vină la izvorul din Cumineasa, să-i achite datoria. Primarul a venit şi l-a găsit pe Porcuţu dormind cu capul pe traista cu bani. Profitând de oboseala haiducu­lui, primarul (om fară prea multe scrupule), i-a furat bănetul. Ba mai mult, bănuind că Porcuţu o să-l caute, l-a aşteptat pe acesta cu jandarmii. Deşi avertizaţi de o vecină a primarului, haiducii au fost prinşi. Unul singur a scăpat, care s-a stabilit la Curtea de Argeş. Acesta avea un nepot, elev la şcoala de pădurari. Odată nepotul, însoţit de un coleg bihorean, şi-a vizitat unchiul.

Read More…

1850- Abecedar și lucrare de metodică

Manuale din colecțiile Bibliotecii Județene ” Gheorghe Șincai”

Manual de metodica predării tipărit la Oradea în 1852."IMG"IMG"IMG

Read More…

Carte de cetire. Clasa IV primară urbană,1912

Către onor , corp didactic primar

Ţinem să atragem atenţiunea binevoitoare a onor. membri ai corpului didactic primar asupra următoarelor: Cartea de faţă este întocmită în cicluri pe baza bu­căţilor de cetire. Aceasta nu însemnează însă să se ia tot­deauna ca punct de plecare bucăţile de citire, ci şi celelalte materii de învăţământ cu cari sunt în legătură.

Pentru înlesnirea predării istoriei s’au stabilit puncte principale la începutul fiecărei bucăţi, în scopul ca şcolarii să se deprindă a nara ţinând seama de ideile principale. Lecturile istorice se vor ceti în clasă fără a se memoriza.

Lecturile ştiinţifice precum şi cele ce privesc pe vii­toarele gospodine, se vor ceti după indicaţiunile programei, potrivii felului şcoalei (de băeţi sau de fete) şi diferitelor regiuni ale ţării.

 

Read More…

Scoala în secolele XVII-XVIII în Bihor

” Drumul spre o şcoală românească începe pe vremea principelui transilvănean Gheorghe Rakoczy al II-lea (1648 -1660), care, în dorinţa sa de a extinde calvinismul prin convertirea populaţiei româneşti, a dat poruncă să fie scoasă limba slavonă din bisericile ortodoxe, iar slujbele să fie ţinute doar în limba română. Există, încă din acel timp, indicii că pe lângă bisericile ortodoxe funcţionau un fel de şcoli,…,unde se învăţa „cetirea şi scrierea cărţilor bisericeşti, cântarea..” (4)
 La începutul secolului al XVIII-lea în Bihor existau, la circa 100 de sat, doar patru sau şase şcoli. Una dintre ele era în satul Pomezeu, școala avea angajați un cantor și un dascăl, textele care se studiau erau cu scriere chirilică.
Una din cele mai vechi cărți pe care le găsim în zonă este Cartea românească de învățătură , tipărită la Iași (1643 ) pe timpul lui Vasile Lupu. Copistul local Popa Petru a făcut 7 copii după această lucrare."Carte"Carte

Read More…

Şcoala medievală orădeană

Pe teritoriul cetăţii Oradea în secolul XV s-a format o şcoală capitulară1. La Oradea, s-au constituit în aceiași perioadă, colecţii episcopale de carte cu        semnificaţie naţională şi este bine cunoscut faptul că"MDS00002"

"cetatebiblioteca personală a episcopului Ioan Vitez (1445-1465) a constituit bazele renumitei Bibliotheca Corviniana.

Şcoala era subordonată canonicului lector al Capitlului iar cheltuielile erau suportate de Biserica Romano Catolică. Între anii 1439-1440, canonicul lector Vepi Peter reorganizează şcoala capitulară de la Oradea şi crează o fundaţie celor care învăţau aici. 

Între anii 1502-1510, la 12 ani, la şcoala capitulară din Oradea, cea mai vestită şcoală din Transilvania din acel timp,  a venit pentru studii tânărul Nicolae Olahus (1493-1568), vestitul umanist român, os domnesc din stirpea voievozilor Ţării Româneşti.  Aici a învăţat limba latină, elocinţa, poezia, muzica, astronomia şi religia. La vârsta de 17 ani a intrat paj la curtea regelui Ludovic al II-lea al Ungariei (15061526).  

 Şcoala dispunea de un local propriu, în nord vestul cetăţii lângă casele canonicilor. De treburile şcolii se ocupau canonicul lector, vicecanonicul şi canonicul cantor, ca profesor de muzică. Învăţământul nu era organizat pe clase ci pe manuale.

Primul grad şi primul  manual  era Tabula , din care elevul învăţa să citească; al doilea manual era Donatus, o carte de gramatică latină în versuri din care se învăţa pronunţia cuvintelor. Se mai foloseau două cărţi Cato şi Aesop care conţineau maxime şi expresii celebre.

Cel de-al treilea grad avea ca manual Doctrinale, care pe lângă reguli gramaticale în versuri conţinea şi cunoştinţe de istorie, geografie şi morală.

Cât timp se preda la un grad, celelalte repetau în cor într-unul din colţurile curţii cu voce tare  materia deja predată.

Orarul şcolii era următorul: dimineaţa  gramatică, la prânz retorică şi logică , după amiază recitare pentru a se însuşi corect pronunţia limbii latine. Înainte de marile sărbători se exersa cântul, muzica. Prin 1530 se învăţa şi limba greacă.

Read More…

Viața cotidiană a copiilor în satele bihorene la sfârşitul sec. XIX începutul sec.XX

În viaţa comunităţior săteşti copiii participau la toate activităţile  gospodăreşti, şi la toate evenimentele

c"cpatulomunităţii.  Exista foarte puţin timp de joacă tot parcursul unei zile fiind programat în funcţie de şcoală, lucrările agricole care erau în curs , sau de îngrijirea zilnică a animalelor sau a grădinii.

Viaţa de familie era organizată după principiul gospodăriei închise, familia trăia din bunurile pe care le producea , foarte puţine lucruri puteau fi cumpărate.

 

Am selectat din   monografii ale satelor bihorene cîteva tablouri care să ilustreze activităţi casnice sau de timp liber ale copiilor şi tinerilor din sat.

 

 

Monografia satului  Oşand , localizat sud vestul judeţului în Câmpia Crişurilor (atestare din 1773) are un capitol în care prezintă  viaţa copiilor în  familiile locale   la începutul secolului XX.


 Îmbrăcămintea copiilor consta din haine de pânză, opincuţe în picioare, mai târziu cizme de cauciuc. În loc de ghiozdan se foloseau traiste ţesute în casă, în care "copilul avea manualele 1-2 caiete, 1 penar din lemn care se încheia printr-un liniar. Penarul conţinea un creion şi un toc cu peniţă pentru"stergare scrisul cu cerneală. De multe ori tocul se făcea din tuleu de porumb, o bucată de tulpină dinspre vârf în care se înfigea peniţa cumpărată.

 

 

Read More…