Istorie Locala

Miercuri, 05 Iunie 2013 11:39

Drăgăşani - Evoluţia proprietăţii

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

După 1848, sunt momente care evidenţiază dorinţa categorică a noilor elemente burgheze privind emanciparea târgului. Negustorii doresc un oraş liber şi cer răscumpărarea pământului aşa cum rezultă din jalba lor către domnie din anul 1851. Divanul s-a văzut obligat să

accepte soluţionarea şi s-a ridicat chiar problema posibilităţilor de plată pentru despăgubirea proprietarului. Pentru aceasta trebuiau cunoscute veniturile Episcopiei din exploatarea târgului. O poruncă domnească, adresată cârmuirii judeţului, din ianuarie 1852, cerea „ce venit prinde Episcopia de la acel târg cu drepturile proprietăriceşti şi ce scădere la arendă s-ar pricinui într-adevăr când s-ar emancipa cuprinsul oraşului pe întindere de 700 pogoane în raionul său”. În raportul prezentat de cârmuirea de judeţ către Departamentul din Lăuntru la 15 mai 1852, se menţionează că proprietarul moşiei a dat „osebită listă de 32 951 de lei venit anual”.

 

În principiu, stăpânirea a fost de acord cu emanciparea târgului, domnitorul Ţării Româneşti fixând despăgubirea cu titlul de răscumpărare la 120.000 de lei cu termen de achitare „în curs de 6 luni”, stabilind suprafeţele ce urmau a fi răscumpărate precum şi îndeplinirea altor formalităţi.

Din cauza neînţelegerilor care s-au ivit în sânul diferitelor categorii de locuitori ai oraşului, a divergenţei de poziţii pentru acelaşi deziderat, deşi târgul capătă o largă autonomie, rezolvarea vine mult mai târziu ca o consecinţă directă a secularizării lui Cuza vodă. Reforma administrativă a contribuit în mare măsură la desprinderea tacită de dependenţa proprietarului, astfel că la crearea comunelor administrative prin contopirea unor sate - la Drăgăşani intră Bârsanu, Moinoteşti şi Gârdeşti - apare, desemnată prin lege, comuna urbană Drăgăşani.

Aşezarea „Drăgăşani”, fostul „sat” pomenit întâia oară documentar la începutul secolului al XVI-lea pe care s-a format „târgul” pe moşia episcopală avea o suprafaţă de 700 de pogoane.

Dezvoltarea economică a târgului Drăgăşani, în special după anul 1880, a dus la ridicarea acestei aşezări la rangul de oraş.

Cercetătorul Vasile Cucu trece Drăgăşanii între centrele „urbane mai importante din sudul ţării”, cunoscute în secolul al XVIII-lea cu „existenţă urbană” sigură.

 

Memorialistul Dumitrache Protoporgescu din Severin, în „Amintirile” sale despre revoluţia de la 1821 - deşi scrie mai târziu - spune: „Mergând la Drăgăşani am găsit oraşul pustiu; fugiseră toţi negustorii”. Referindu-se la Caravia, asasinul lui Tudor, care n-a vrut să asculte şi să amâne atacul pentru a doua zi „şi a mers cântând cu muzica Golescului înainte la turci, în oraş (la Drăgăşani)”.

La emanciparea târgului a contribuit în cea mai mare măsură faptul că aici îşi avea reşedinţa subcârmuitorul plăşii Oltul.

În 1831, în urma unei noi organizări administrative, localitatea Drăgăşani este trecută în rândul târgurilor. Oficialităţile şi populaţia vor continua a-l numi când oraş, când târg.

Primul act care oficializează Drăgăşanii ca oraş este Catagrafia din 1833, intitulată ”Delă pentru preoţi, diaconi şi ţârcovnici, «judeţul Vâlcea”. În plasa Oltului găsim, alături satul Momoteşti, satul Gârdeşti şi oraşul Drăgăşani. Tot în acelaşi document, când se recapitulează toponimele, se con­semnează „oraşul Drăgăşani cu 1 biserică, 5 preoţi”. Mai găsim ca preot la Biserica „Sfânta Maria” pe „Radu Orăşenul” ceea ce înseamnă că aşezarea în care se găsea biserica era considerată oraş.

În 15 decembrie 1836, mai mulţi negustori din Drăgăşani primesc câte un „pecetluit” de la Episcopia Râmnicului prin care se învoiesc să facă comerţ cu articole de mămulărie şi băcănie plătind proprietarului câte 4 galbeni chezarocrăieşti. Cu acest prilej se precizează libertatea negustorilor indicaţi în „pecetluit” de a vinde marfa „în acel oraş Drăgăşani”. Episcopia dorea emanciparea oraşului din motive economice întrucât de dezvoltarea sa depindeau veniturile sale în calitate de proprietar.

În 1839, într-un raport al Ocârmuirii judeţului Vâlcea către Departamentul din Lăuntru menţiona printre târgurile şi bâlciurile existente, un târg în toate vinerile „la târgul Drăgăşani, proprietatea sfintei Episcopii”.

Deşi documentele sunt multe, mai cităm pecetluitul episcopului Neofit, dat la 8 aprilie 1842 lui Ianache, fiul lui Petru „din oraşul Drăgăşani” care-i permitea acestuia să stăpânească un cuptor de pâine „spre facere şi vânzare de pâine acolo în oraşul Drăgăşani”.

Termenul de târg se menţine încă multă vreme. În 1851, negustorii din Drăgăşani solicitau, printr-o cerere către domnie, emanciparea târgului de sub tutela Episcopiei, prin răscumpărare.

Episcopia Râmnicului considera Drăgăşanii, oraş, deşi nu îndeplinea prescripţiile Regulamentului Organic. Termenul „târg” s-a păstrat în percepţia şi exprimarea generală până astăzi. Vorbind de Drăgăşani, până în 1864, avem de-a face cu un „oraş particular”, aflat pe moşia Episcopiei. Abia după această dată trece prin decret în rândul oraşelor slobode, domneşti, emancipându-se de sub tutela Episcopiei, devenind centru negustoresc „liber”.

În 1865, aşezarea Drăgăşani devenise comună şi îşi făcuse un sigiliu metalic cu următorul text: „Primăria comunei Drăgăşani, 1865”.

În anul 1882 îşi reînnoieşte sigiliul cu următoarea legendă: „Regatul României, jud. Vâlcea, Primă(ria) com(unei) urbană Drăgăşani, 1882”.

Dintr-un proces verbal, încheiat la 9 iulie 1873, când inginerul Carol Froster a finalizat planul delimitării locurilor cuvenite foştilor clăcaşi de pe moşia Drăgăşanilor, rezultă că s-au împărţit 1899 de pogoane şi 19 prăjini de la un număr de 18 proprietari, dintre care de la Episcopia Râmnicului, 1.076 de pogoane, 9 prăjini şi 15 stânjeni pătraţi, la 27 de clăcaşi cu 4 boi, 158 cu 2 boi şi 138 cu braţe stabilindu-se despăgubirea la 25.689.19 lei anual către vechiul proprietar. Din Gârdeşti s-au expropriat 824 de pogoane.

Inginerul hotamic Carol Froster a întocmit „Actul delimitării şi împărţialii pământului cedat dupe legea rurală domnilor locuitori, foşti chiriaşi, domiciliaţi pre moşia Drăgăşani din districtul Vâlcea, plasa Oltului, proprietate a statului”. Acest document este cel mai important act ce relevă modul cum a evoluat proprietatea funciară a Drăgăşanilor de-a lungul a 500 de ani de când vechile obşti teritoriale şi-au pierdut libertatea prin aservirea lor, punându-se capăt acestei situaţii prin redarea pământului celor care î! munceau efectiv şi încheind astfel acest lung capitol al domeniului feudal.

Vechea moşie Drăgăşani, ca obşte formată din cele mai vechi timpuri, era cuprinsă între Bârsanu la nord, matca Oltului spre est, Gârdeşti şi Şuteşti spre apus şi Momoteşti la sud.

Actul delimitează şi satul Bârsanu ca parte din moşia Drăgăşani, dar nu ca aşezare teritorială, ci ca o formă de administraţie a proprietarului unic - fosta Episcopie de Râmnic (în cuprinsul căreia intrau şi alte sate din apropiere, Momoteşti, Călina, Zlătărei, Prundeni).

Documentul respectă vechea toponimie şi actul de alegere din 10 februarie 1866, prin care s-au delimitat de principiu cele două treimi ale proprietăţii pe seama locuitorilor, formând o suprafaţă de 1.245 de pogoane şi 1.067 de stânjeni pătraţi. În această suprafaţă s-au mai rezervat proprietăţile statului, locurile hanului şi conacului moşiei însumând 3 pogoane şi 1.011 stânjeni pătraţi, drumurile publice totalizând 10 pogoane şi alte loturi mici răspândite printre cele ale împroprietăriţilor-pentru şcoli, biserici, râpi şi neproductive-în total peste 2 pogoane în cuprinsul Drăgăşanilor şi Bârsanului. Planurile vetrei oraşului nu s-au mai păstrat.

Nu s-au mai păstrat nici lucrările de împroprietărire, nici de expropriere privind Momoteşti, intrat, de asemenea, în cuprinsul comunei Drăgăşani în 1864. Dar este sigur că treimea rămasă proprietarului din acest trup de moşie, care a fost al Episcopiei Râmnicului, şi a unor proprietari cum a fost Barbu Caragică a rămas în proprietate moşierească până la schimbarea regimului politic din 1944. 0 parte din fosta moşie Momoteşti a făcut obiectul unor exproprieri limitate imediat după primul război mondial prin împroprietăriri de mai mică amploare.

Foştilor proprietari expropriaţi li s-au acordat despăgubiri pentru pământul cedat, stabilindu-se în sarcina împroprietănţilor cuantumul anual la despăgubirilor.

La Gârdeşti, în posesia vechilor proprietari au mai rămas peste 400 de pogoane, pe care aceştia le-au lichidat prin vânzare către locuitorii de aici.

Suprafaţa atribuită locuitorilor din Drăgăşani şi Bârsan este de 1.245 de pogoane, mărimea rezervei statului din ambele aşezări fiind de 680 de pogoane. Rezerva era formată din terenurile aflate în lunca Oltului unde s-a înfiinţat Pepiniera Staţiunii Experimentale Viticole şi din terenurile unităţii militare (ale fostului Regiment 42 infanterie). Mai intrau terenurile aflate în partea dreaptă a şoselei ce trece Oltul, lunci, zăvoaie, bălţi şi terenuri inundabile care au fost cedate cetăţenilor pentru construcţii de locuinţe.

Statul a arendat terenurile ce compuneau rezerva sa, fie în „moşii”, fie în loturi. Din arenzile ce se încasau la stat, o zecime se aloca comunelor pe teritoriul cărora se aflau bunurile arendate. În acelaşi timp, statul a intervenit printr-o serie de legi prin care s-a reglementat vânzarea bunurilor rămase pe seama sa de la exproprierile ce au urmat reformei din 1864. Astfel, o serie de legi, adoptate între anii 1868-1881, prevedea că din sumele rezultate din vânzare să se creeze venituri „pentru edificii şi construcţii naţionale”, pentru stingerea datoriilor publice.

Perioada de vânzare a bunurilor statului şi de lichidarea fostei rezerve a durat până la 15 martie 1897, dar găsim vânzări făcute şi în 1910-1911. În această fază menţionăm cumpărarea de către comuna Drăgăşani a unei suprafeţe de 12 ha şi 7.200 de metri pătraţi a ultimei porţiuni din fosta proprietate a schitului Iezeru.

Rezerva statului, formată din terenurile aflate în partea stângă a şoselei spre Olt şi în lunca Oltului spre Bârsanu, a fost destinată pentru pepiniera statului. Aici a luat fiinţă una dintre primele pepiniere (1892) cu rol foarte important în refacerea viticulturii drăgăşănene, distrusă de filoxeră în ultimele decenii ale secolului trecut.

În 1912, în plasa Drăgăşani erau 65 de sate, din care 21 „clăcăşeşti pure”, 111 mixte, 33 „răzeşeşti pure”; 233 capi de familie împroprietăriţi, din care 250 fară niciun petic de pământ. Tot în acest an, din totalul de 7.938 de „menaje” erau 4.700 capi de familie răzeşi cu pământ şi 328 răzeşi fără pământ. Pe întreaga plasă proporţia răzeşilor era de 63,3%.

 

 

Sursa: Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. I - Oraşele, Editura Sitech, Craiova, 2009, p. 116-119.

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Duminică, 26 Mai 2019
  • Localitate: Valcea
  • Creator: Dinică Ciobotea, Cezar Avram (coordonatori), Dumitru Andronie, Ileana Marinaş (secretari ştiinţifici), Ion Marinescu, Costea Marinoiu, Vladimir Osiac, Eugen Petrescu, Corneliu Tamaş, Nicu Vintilă.
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu, Lucia Ciubucă
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. I - Oraşele, Editura Sitech, Craiova, 2009, p. 116-119.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 2163 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Septembrie 2013 19:13
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgăşani - Evoluţia proprietăţii