Istorie Locala

Joi, 20 Septembrie 2012 18:28

Industrie alimentară în Crișana

Scris de  dr.Mariana Barna
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

IV.9 Industria alimentară

 

Industria alimentară avea ca obiect de activitate transformarea materiilor prime de origine vegetală sau animală furnizate de agricultură şi pescuit în produse necesare alimentaţiei.

După anul 1948 apar noi unităţi industriale: Întreprinderea de prelucrare a cărnii din Oradea şi Salonta, Fabrica de conserve de la Valea lui Mihai, Întreprinderea de vinuri şi alcool, industria de prelucrare a laptelui la Oradea şi Beiuş, fabrici de pâine la Oradea, Vaşcău, Salonta[1]. Cea mai puternică concentrare a unităţilor industriei alimentare a fost în Oradea: Fabrica de ulei ,,Interindustrial’’, Fabrica de conserve ,,Avântul’’, Fabrica de bere ,,Munca’’, Fabrica de spirt ,,Victoria’’. Realizarea cea mai însemnată a reprezentat-o construirea Fabricii de zahăr de la Oradea, intrată în funcţiune în anul 1969.

            Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor ,,Avântul’’[2] Oradea are şi ea un istoric.

            În anul 1923, se aduc de la Szeged (Ungaria) primele seminţe de ardei pentru boia, în comunele bănăţene: Cenadul Mare, Tomnatec, Levrin, localităţi care au iniţiat culturi de ardei şi au înfiinţat şi primele mori de boia. În anul 1928 ia fiinţă societatea anonimă pe acţiuni ,,Imperial’’, care şi-a extins activitatea în comunele Valea lui Mihai, Curtuiuşeni, Tarcea, Şilindru, Şimian, unde se cultiva ardeiul pentru boia pe suprafeţe întinse. ,,Moara de boia ,,Imperial’’ era o instalaţie rudimentară cu patru perechi de pietre, dispunând de o uscătorie de ardei cu patru camere de încălzire cu lemne. Randamentul ei de măcinare era de 400 kg / 24 h, producând două sortimente de boia’’[3]. În anul 1945, în timpul retragerii armatelor hitleriste, moara a fost distrusă de bombardament. Refăcută în anul 1946, doar cu două perechi de pietre, funcţiona la o treime din capacitatea anterioară. După naţionalizare, în anul 1949, şi-a schimbat numele din ,,Imperial’’ în ,,Avântul’’, capacitatea întreprinderii a crescut datorită utilării cu maşini moderne. S-a renunţat la desfacerea manuală a ardeiului, pentru premăcinare s-a pus în funcţiune o instalaţie cu un Medicago, o maşină combinată care funcţiona cu ajutorul energiei electrice. Capacitatea fabricii a crescut în funcţie de recoltele foarte mari de ardei pentru boia. Astfel, în 1950, suprafaţa contractată cu ardei era de 900 ha, în 1951 de 1154 ha şi în 1958 – 3715 ha. Moara era aşezată pe malul pârâului Peţa, la capătul străzii Dimitrie Cantemir. Cu timpul, devenind necorespunzătoare, s-a construit o moară nouă din lemn cu trei trepte. În mai 1952, moara a fost distrusă de un incendiu, ceea ce a permis ca vechile utilaje să fie înlocuite cu altele de mai mare capacitate. În fabrică s-au construit: o magazie de produse finite, o hală de pregătire pentru uscătorie, o hală de cazane, grup social, omogenizatorul, rezervoarele de păcură, atelierele. Din data de 1 iulie 1958, prin H.C.M. 918, Întreprinderea ,,Avântul’’ s-a comasat cu Fabrica de conserve din Gurahonţ, judeţul Arad. Planul de producţie al fabricii includea şi conserve de legume deshidratate, fructe uscate, apoi conserve de fructe, iar din 1960, chiar conserve de fructe sterilizate. În baza rezultatelor pozitive ale anilor 1972 – 1973, specialiştii erau preocupaţi, în anii următori, să ridice productivitatea prin introducerea în fabricaţie a unor sortimente de conserve pe bază de ciuperci din culturi şi floră spontană, a unui nou sortiment de codiment (oleorezina) extras din boiaua de ardei[4]. În 1974, se fabricau opt grupe mari de produse, cu peste 140 sortimente: compoturi, gemuri, dulceţuri, paste din toate soiurile de fructe, conserve de carne (fabricarea de conserve a început în anul 1959), pastă de tomate. Ca urmare, fabrica era dotată cu maşini de spălat borcane, maşini automate de închis cutii, autoclave, maşini de etichetat şi maşini de scos codiţele de la cireşe şi vişine[5]. La Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor ,,Avântul’’ Oradea se fabricau şi ambalajele metalice necesare producţiei proprii, dar şi pentru alte fabrici de conserve din ţară. Astăzi, acestă unitate nu mai funcţionează.

            Până în anul 1932, desfacerea produselor alcoolice era liberă. Direcţia Generală M.A.T. organiza producţia şi circulaţia produselor din spirt din proprietatea particulară[6]. Din anul 1940, desfacerea produselor din spirt trece sub controlul statului. La 11 iunie 1948, prin actul naţionalizării, sunt trecute în proprietatea statului şi fabricile de spirt. Prin Decretul 22 / 19 ianuarie 1949 sunt naţionalizate depozitele de vin şi rachiuri naturale aflate în proprietate particulară. În baza aceluiaşi decret au fost înfiinţate primele unităţi pentru îmbutelierea vinului la Oradea şi Beiuş, apoi la Şimleu Silvaniei.

La 1 iunie 1951, de la Fabrica de spirt ,,Victoria’’ Oradea se preiau unităţile de preparare şi îmbuteliere a băuturilor din spirt şi a rachiurilor naturale din Oradea şi Beiuş. Agenţia este reorganizată, primind denumirea de Întreprinderea Regională de Vinuri şi Produse Alcoolice Oradea, şi este încadrată în categoria întreprinderilor de interes republican, având cinci subunităţi raionale: Oficiul Oradea, Oficiul Beiuş, Oficiul Şimleu, Oficiul Marghita, Oficiul Aleşd. În semestrul I, 1956, întreprinderea a mai preluat de la I.R.V.P.A. Arad, Oficiul Gurahonţ reorganizat în Oficiul Gurahonţ şi Oficiul Ineu.

      La 1 martie 1968, întreprinderea îşi restrânge activitatea în limitele judeţului Bihor, păstrându-şi specificul şi primind denumirea de Întreprinderea Vinalcool Bihor – Oradea, cu subunităţile Oradea, Marghita, Beiuş şi Aleşd. Fiecare subunitate îşi avea specificul ei. În 1969, ia fiinţă şi subunitatea pentru îmbutelierea vermutului Diosig.

De la înfiinţare şi până la 1 octombrie 1969, întreprinderea a fost coordonată şi controlată de Direcţia Generală pentru băuturi şi tutun din cadrul Ministerului Industriei Alimentare. Tot atunci se înfiinţează Combinatul Industriei Alimentare Bihor – Oradea, în cadrul căruia întreprinderea pierde calitatea de persoană juridică şi funcţionează cu denumirea de Fabrica Vinalcool Oradea. La 1 februarie 1971, prin desfiinţarea Combinatului Industriei Alimentare Bihor – Oradea, întreprinderea îşi redobândeşte personalitatea juridică şi funcţionează cu denumirea de Întreprinderea viei şi vinului Bihor - Oradea, îndrumată şi controlată de Centrala Viei şi Vinului Bucureşti şi Direcţia Generală pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Ape a Judeţului Bihor – Oradea, ambele subordonate Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apei.

Întreprinderea coordona, din punct de vedere tehnic, viticultura Judeţului Bihor şi avea sub îndrumare următoarele subunităţi: Centrul Teritorial al viei şi vinului din Oradea, Beiuş şi Aleşd şi Atelierul de preparare şi îmbuteliere a vermutului Diosig. Cu timpul, fostele centre Beiuş şi Aleşd devin puncte de colectare în cadrul Centrului Teritorial Vie şi Vin Oradea, iar atelierul Diosig, prin desfiinţare, trece în zona Centrului Teritorial Vie şi Vin Marghita. La 1 ianuarie 1976, întreprinderea cuprinde: Secţiile Teritoriale Vie şi Vin Oradea şi Marghita, atelierele viti-vinicole Diosig, Aleşd, Beiuş. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 298/2 august 1979, se desfiinţează Centrala Viei şi Vinului şi se organizează Direcţia Generală Economică a Horticulturii, subordonată Direcţiei M.A.I.A., căreia Întreprinderea Viei şi Vinului îi devine subordonată[7]. La 1 ianuarie 1980, se desfiinţează atelierele Viti-vinicole Beiuş şi Aleşd, devenind puncte de lucru în cadrul Secţiei teritoriale Vie şi Vin Oradea. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 167 din 19 mai 1980, iau fiinţă Trusturile Judeţene ale Horticulturii. În cadrul judeţului Bihor ia fiinţă Trustul Judeţean al Horticulturii Bihor, căruia Întreprinderea Viei şi Vinului îi devine direct subordonată.

Întreprinderea bere, spirt, drojdie[8], strada Nufărului, nr. 30, Oradea, aşezată în zona de est a oraşului, în cartierul Seleuş, a funcţionat pe la începutul secolului al XIX-lea ca o manufactură aparţinând Episcopiei romano-catolice, se fabrica bere doar pentru necesarul propriu. Din documente reiese că fabrica funcţiona încă din 1817. Pentru a îmbunătăţi berea fabricată aici, prin 1827, proprietarul aduce un maistru berar din Viena. În 1870, fabrica a fost dată în arendă, prin licitaţie. Între anii 1879 - 1880 fabrica a fost luată sub patronatul unei societăţi anonime, pe acţiuni. După 1900, Dreher Antal din Budapesta şi Haggenmacher Olsen din Zürich, cumpără aproape toate acţiunile pe care le deţinea fabrica şi îi dă numele de Fabrica de Bere Dreher – Haggenmacher. Cele 80000 de acţiuni erau împărţite astfel[9]:

            1. Casa de Păstrare şi Credite Cluj                22020 acţii (acţiuni)

            2. Bognar Szanto Oradea                                          19866 acţii

            3. S.A.  Oradea                                                             9766 acţii

            4. Baksanczy Ladislau Oradea                                   1980 acţii

            5. Ajorfros Dezideriu   Cluj                                         6440 acţii

            6. Rozelgner Alexandru Cluj                                      1480 acţii

            7. Haggenmacher Cl. Zürich                                      10185 acţii

            8. Dreher Antal Budapest                                           5333 acţii

            9. Banca Rozai Oradea                                               2930 acţii

         10. Comisia de control Oradea                                     2100 acţii

Până în anul 1930, Dreher şi Haggenmacher au cumpărat aproape toate acţiunile şi după 1930 ajung patronii acestei întreprinderi, pe care au condus-o până în 1948, când a fost preluată de stat. Pentru a satisface cerinţele tot mai mari ale populaţiei, fabrica a trebuit să fie reconstruită şi mărită la o capacitate de peste 10 ori mai mare. Dacă la început avea mai mult caracterul unei manufacturi cu o capacitate maximă de circa 50000 hl de bere anual, după 1923 capacitatea producţiei creşte la 165000 hl/an, datorită înzestrării fabricii cu o secţie de fierbere. Din anul 1955 s-a început amenajarea fermentaţiei primare cu linuri[10] din beton armat, înainte se foloseau budane (butoaie) din lemn. Pentru arderea în cazane, tot din acest an, se trece de la cărbune la păcură. Se amenajează secţia de extract de malţ, dezvoltată mai târziu pentru a satisface cerinţele pentru acest produs. Din 1972 se fac lucrări de mărire a capacităţii de producţie a fabricii de bere cu încă 110000 hl/an, precum şi construirea unei fabrici de malţ cu o capacitate de producţie de 11000 tone/an. Secţia de spirt-drojdie, cunoscută sub numele de Fabica de spirt, datează din 1948, când, în urma naţionalizării primeşte denumirea de Întreprinderea Industrială de Stat ,,Victoria’’, Fabrica de spirt şi drojdie comprimată Oradea. În anul 1949 s-a înfiinţat o nouă secţie de fabricare a oţetului, prin comasarea cu alte patru fabrici mici producătoare de oţet din Oradea. În 1951 s-a înfiinţat secţia de acid carbonic, prin captarea gazelor emise de plămezile fermentate. Ca materie primă în fabricarea spirtului s-a folosit melasa, mai apoi s-a trecut la fabricarea spirtului de cereale[11].

Întreprinderea de Prelucrare a sfeclei de zahăr, aflată pe şoseaua Borşului, nr. 3, din Oradea, avea ca obiectiv prelucrarea sfeclei-de-zahăr şi obţinerea zahărului rafinat tos pentru consum, atât pentru intern, cât şi pentru extern. Fabrica a fost construită între anii 1966-1969, utilajele au fost achiziţionate din ţară, dar şi din import[12]. A fost o unitate de mărime medie, capacitatea proiectată fiind de 3000 tone sfeclă în 24 ore. Din 1976 s-a trecut la fabricarea zahărului brun din import, în paralel cu prelucrarea sfeclei. În anul 1984 întreprinderea a primit Ordinul Muncii clasa I.

Astăzi, fabrica este o societate pe acţiuni. Folosindu-se experienţa franceză şi germană, Fabrica de zahăr din Oradea a devenit una dintre cele mai moderne din România. Compania are în prezent peste 300 de angajaţi, permanenţi şi sezonieri. Este singura fabrică din România care dispune de un laborator propriu de microbiologie. S.C. Zahărul Oradea S.A. face parte, alături de SC Zahărul Carei SA şi SC Zahăr SA Arad, din grupul Cristal Diamant, având ca acţionari principali compania germană Pfeifer&Langen şi grupul francez Cristal Union[13].

 



[1]I.O. Berindei, Gr. P. Pop, op. cit., p. 98 - 122

[2]A.N.-D.J.Bh., fond 180 Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor ,,Avântul’’, 1938 - 1972, f. 1 - 3

[3]Ibidem

[4]Nan, Gh., ,,Rezultate şi orientări noi în producerea şi industrializarea legumelor şi fructelor în judeţ’’, în Trei decenii..., Oradea, 1974, p. 195 – 197.

[5],,În noul sezon’’, în Crişana, 1962, nr. 135, p. 1

[6]A.N.-D.J.Bh., fond 681 Întreprinderea Industrială de vinuri şi băuturi alcoolice Oradea, 1951 - 1971, f. 1 - 5

[7]Ibidem

[8]A.N.-D.J.Bh., fond 175 Întreprinderea Bere, Spirt, Drojdie Oradea, 1899 - 1950, p. 1 - 7

[9]Ibidem

[10]Vas de lemn, de tablă sau de beton

[11]Familia, nr. 11, p. 8-9

[12]Crisia, nr. 17/1987, p. 789 şi nr. 18/1988, p. 918

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 20 Februarie 2019
  • Localitate: Bihor
  • Creator: dr. Mariana Barna
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: <p>Capitolul face parte din lucrarea de doctorat :INDUSTRIALIZARE ŞI DEMOGRAFIE ÎN CENTRELE URBANE ALE CRIŞANEI  (1960-1980) ,  autor, dr. Mariana Barna,  coordonator prof. univ. dr. Mihai Drecin</p>
  • Editor: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea
  • Contributor: dr.Mariana Barna
  • Tip: text
  • Format: text
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 7049 ori Ultima modificare Joi, 04 Octombrie 2012 19:46
Ești aici: Home Bihor Bihor Industrie alimentară în Crișana