Istorie Locala

Joi, 20 Septembrie 2012 18:25

Industria materialelor de construcţii în Crișana

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

IV.7 Industria materialelor de construcţii

 

            Industria materialelor de construcţii este reprezentată de fabrici mici de cărămidă la Oradea, Ceica, Beiuş şi Valea lui Mihai, de Fabrica de ,,Azbociment’’ Oradea, Fabrica de var de la Chistag şi Fabrica de produse refractare de la Aştileu care a fost construită în primii ani de după naţionalizare.

            Cea mai reprezentativă, Fabrica ,,Azbociment’’ Oradea[1], în mod practic a luat fiinţă în anul 1912, sub forma unui atelier cu o linie de fabricaţie importată de la firma ,,Voith’’ din Austria, pentru fabricarea plăcilor de azbociment tip eternit[2] utilizate la acoperişuri pentru clădiri, având sediul iniţial în comuna Oşorhei. În anul 1920 era un fel de sucursală a unei fabrici similare din Budapesta denumită Atlas, cu un capital de 3800 mii lei, proprietatea lui Péter Melacco. Fabrica producea articole de ciment şi construcţii de beton armat pentru dale mozaicate, tuburi de canalizare şi alte articole de beton. În anul 1922 a fost trecută în proprietatea familiei Czitter, care înfiinţează câteva secţii noi, mărind capacitatea fabricii cu: secţia de grafit negru pentru sobe, secţia de cacao şi cafea şi diferite sortimente de ciocolată. În anul 1949, unitatea s-a comasat cu Fabrica ,,Duralex’’, o unitate la fel de veche, înfiinţată de către Isidor Rosenberg. Producţia materialelor de construcţii era redusă, rezumându-se la următoarele articole: plăci de mozaic de diverse culori, tuburi de beton cu diametrul între 150 – 300 mm, plăci din azbociment drept de 40 x 40 cm tip eternit, carton asfaltat, dale şi plăci din diferite deşeuri, iar ca producţii suplimentare, grafit negru pentru sobe, producţie de cacao şi surogate de cafea. După 11 iunie 1948, conducerea fabricii este încredinţată lui Weisz Eduard, pe care o conduce până în 1968. Din 1949 producţia fabricii creşte, ca urmare a comasării fabricilor ,,Melacco’’, ,,Duralex’’, şi ,,Eternit’’ Oradea. Din 1951, unitatea este mutată la Oradea, iar din anul 1952, se comasează cu şlefuitoria de geamuri ,,Christal’’, de pe strada Avântului, nr. 12, întreprinderea funcţionând ca un tot unitar sub denumirea Întreprinderea de azbociment şi articole de ciment.

Fabrica de var ,,Bihorul’’ Aleşd, amplasată în comuna Aştileu, satul Chistag, lângă linia CFR, la poalele Munţilor Peşterii, a luat fiinţă prin anul 1871, ca proprietate a unui Scwartz Iacab, care locuia cu familia la Chistag. Prin 1901, firma avea antetul ,,Scwartz Iacab proprietar de fabrică de var, teracotă şi argilă’’[3]. În urma profiturilor realizate din exploatarea pădurii (1100 holde de pădure şi circa 250 holde pământ arabil, cositură şi păşune aflate în proprietate), a arderii de var şi argilă şi a fabricării materialului pentru teracote, în anul 1905, construieşte cuptorul ,,Hoffman’’[4] după o schiţă întocmită la Berlin. Construcţia, care a costat 40 000 de coroane, a fost terminată în anul 1909, dar ca firmă a fost înregistrată abia în 11 februarie 1922, la Cluj. Prin 1911-1912, proprietarul se asociază cu anumiţi bancheri din Debrecen, transformând fabrica în Societate Anonimă pentru arderea varului Aleşd, care a funcţionat până în 1914, fiind apoi închisă până în 1919, din cauza războiului. Funcţionează apoi sub denumirea de ,,Prima Societate Anonimă din Aleşd şi Turda pentru ardere de var’’ până prin 1938, fiinţând până în 1948 cu antetul de ,,Fama’’ Aleşd, filială a Societăţii Budapesta Sengyorgy, unde era acţionară[5]. Ca directori i-a avut pe Scwartz Iacab, Balog Samuel, apoi pe fiul acestuia, Balog Mihai. La început, fabrica producea aproximativ 600 tone de var lunar, lucrând 9 luni pe an, cu un consum de 1 300 tone de lemn. Piatra din carieră, tot proprietatea lui Scwartz Iacab, se transporta cu vagoneţi din lemn traşi de cai, până în 1932, când s-a adus o locomotivă şi vagoneţi din fier. Varul avea mare căutare atât în ţară, cât şi în străinătate şi necesita mult efort din partea muncitorilor care lucrau câte 12-14 ore pe zi, iar câştigul era foarte mic în comparaţie cu munca şi condiţiile mizere de trai. Angajaţii erau la discreţia patronilor, concediaţi parţial în timpul sezonului şi total în timpul iernii. Din acestă cauză au loc multiple greve ale muncitorilor. Fabrica fiind amplasată pe graniţa fixată de Dictatul de la Viena, muncitorii suportau persecuţii şi din partea trupelor de ocupaţie hortistă ce îi obligau la muncă forţată. După eliberare, fabrica reintră în normal, dar cu o producţie foarte scăzută în comparaţie cu cerinţa de var de pe piaţă. Este preluată de stat în 1948. Producţia globală în 1956 se află în creştere faţă de anul 1948 cu 200%. Prin comasare, i se alătură Fabrica de Var Vadu Crişului între 1953-1956[6]. Procesul de ardere a varului a fost acelaşi la ambele fabrici, la început cu lemn, apoi cu păcură, cărbuni inferiori, urmând ca după multe experimentări să fie înlocuit cu lignit, rumeguş, cărbuni bruni de Şorecani şi Surduc, cocs metalurgic şi cu grudoane, apoi deşeuri de cărbuni de Valea Jiului, având o granulaţie de 0,10 cm, uscat şi măcinat fin, introdus prin dozatoare şi pulverizat în cuptoare[7]. Paralel cu producţia de var începe şi livrarea de calcar, la început în cantităţi mici, mai apoi se ajunge la 91000 tone în 1964, faţă de 30000 tone în anul 1957. Munca fiind anevoiasă, s-au înlocuit vagoneţii cu maşini basculante, escavatoare şi un electrocompresor. Pentru muncitori s-a construit un cămin cultural de 200 locuri, cu cinematograf, un dispensar, un punct farmaceutic, s-a electrificat cariera, secţia de fabricaţie şi locuinţele. S-a pietruit şi drumul de la fabrică până la cariera Subpiatră. Fabrica de Var Aleşd a funcţionat până în anii 1969-1970, fiind apoi preluată de I.M.C. Bihor, Oradea (Azbociment)[8]. Cele două întreprinderi, Fabrica de cărămidă şi var ,,Martin Lederer’’ S.A. şi Societatea pentru arderea varului din Aleşd au fost proprietate a evreilor[9], care stăpâneau şi întinse suprafeţe de pământ. Atunci elementul străin avea o putere economică superioară celui autohton.

Fabrica de Var Vadu Crişului[10] era amplasată în comuna Vadu Crişului, raionul Aleşd. A luat fiinţă în anul 1912, funcţionând cu 8 cuptoare de campanie. Deţinea pădure proprie pentru arderea varului şi o carieră. În 1924 s-a construit cuptorul circular sistem ,,Hoffman’’, cu 16 camere. Din 1953, după experimentarea arderii cu cărbuni, cu ajutorul unui exhaustor (ventilator) de tip Blower şi un motor cu explozie s-au înlocuit treptat lemnele de foc, fiind un combustibil mai scump. Piatra de var se extrăgea din carieră cu ajutorul ciocanelor pneumatice, apoi prin explozie şi dislocare se încărca în vagonete şi se transporta la cuptor. Înainte de naţionalizare această fabrică a avut mai mulţi proprietari înrudiţi între ei. La început, a fost proprietar Mauther, mai târziu, deportat fiind în Germania, lasă conducerea fabricii în seama soţiei, iar după naţionalizare proprietar a fost Kohn Paul, care s-a ocupat înainte de contabilitatea întreprinderii. Unitatea s-a unificat cu Fabrica de la Aleşd până în 1956, apoi trece sub tutela Ministerului Minelor, extrăgând numai piatră pentru uzinele de produse sodice Ocna Mureş, ulterior, în cuptorul de var arzând bolţi din argilă pentru Fabrica Refractar.

Întreprinderea Refractar Aleşd, întemeiată sub denumirea Firma Lederer Marton şi fiii[11], era profilată pe fabricarea cărămizilor de construcţii, ţiglă şi var. În anul 1912 a început, pe o scară mică, fabricarea produselor refractare. A funcţionat ca unitate sezonieră cu aproximativ 500 muncitori, ajungând apoi la un număr de 1500, din care 500 femei. Pe parcursul anilor producţia de cărămidă refractară a ajuns, de la 4000 în 1948, la 105000 în 1980. Cărămida refractară avea calităţi şi dimensiuni multiple. Se fabricau şi cuptoare ,,Martin’’, cuptoare ,,Caupere’’, cazane cu aburi, cuptoare de topit metale neferoase şi instalaţii chimice pentru producerea acizilor. Mai executa produse pentru reducerea consumului de metal, diferite prafuri pentru creşterea duratei de funcţionare a cuptoarelor, pentru reducerea rebuturilor şi lac refractar pentru evitarea lipirilor de zgură pe metal. Întreprinderea avea în dotare o uzină de apă cu o capacitate de 10000 m², o staţie de gazeificare a lignitului inferior. Produsele Întreprinderii ,,Refractar’’ luau drumul marilor combinate de la Hunedoara, Reşiţa şi Galaţi. Plăcile şi maselotierele destinate căptuşirii lingotierelor la turnarea oţelului au asigurat o reducere substanţială a importului[12].

Combinatul de lianţi şi azbociment Aleşd, înfiinţat în anul 1968, a determinat, fără îndoială, declararea Aleşdului ca oraş. Bihorul devine producător al unui preţios material de construcţii prin acest combinat. L-a avut ca director o perioadă pe inginerul Gheorghe Bulinschi. Din aprilie 1969 s-a consemnat demarajul, pe platoul întins de pe dealurile Subpietrii. Cercetările geologice au identificat în apropierea Aleşdului mari rezerve de argilă şi calcar. Dealurile Subpiatră şi de la Valea Hotarelor ofereau reale soluţii de valorificare. În zona Aleşdului exista mână de lucru, dar şi posibilitatea construirii de căi ferate, reţele de apă potabilă şi industrială, de energie electrică, racorduri la drumul naţional. Astfel, prima şarjă de ciment a fost realizată aici în aprilie 1971. Se mai fabrica var şi plăci de azbociment pentru constructorii din judeţul Bihor, şi din alte judeţe: Arad, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Maramureş, Galaţi şi Constanţa. O bună parte din producţia de ciment a combinatului era exportată în Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi U.R.S.S., iar plăcile de ciment erau exportate în R.D.G. Asigurarea produselor de bună calitate se făcea de la carierele de piatră. Transportul de materii prime se efectua la început cu maşinile, apoi pe banda transportatoare de peste 3 km lungime[13]. În octombrie 1973, alături de aceste produse tradiţionale se pun în funcţiune 2 linii de plăci ondulate din azbociment, cu o capacitate de 8 milioane de metri pătraţi pe an, din care o linie tehnologică produce placi ondulate de azbociment cu profil geometric „mediu’’, unic în România.



[1]A.N.-D.J.Bh., fond 644 Fabrica de ,,Azbociment’’, 1951- 1970, f. 1-2

[2]Eternit – este o marcă înregistrată pentru ciment fibros

[3]A.N.-D.J.Bh., fond 1082 Fabrica de Var ,,Bihorul’’ Aleşd, 1893-1969, f. 1

[4]Hotărârea de a construi acest cuptor a fost luată datorită faptului că în jurul fabricii sale de teracotă, pe care a închis-o ulterior nefiind rentabilă, erau circa 20 de cuptoare de câmp pentru arderea varului, proprietatea lui Olar Anton din Debreţin, care obţinea importante câştiguri.

[5]A.N.-D.J.Bh., fond 1082 Fabrica de Var ,,Bihorul’’ Aleşd, 1893-1969, f. 2

[6]Ibidem, f. 5

[7]Era o inovaţie a inginerilor Stoienescu, Vasile Manole, Anişoara Tărău şi a directorului Nicolae Scurt

[8]A.N.-D.J.Bh., fond 1082 Fabrica de Var ,,Bihorul’’ Aleşd, 1893-1969, f. 7

[9]Aleşd 1904-1979. Comunicări, studii, articole şi documente, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la răscoala ţăranilor de pe Valea Crişului Repede / sub redacţia acad. Ştefan Pascu, Oradea, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţelui Bihor, Consiliul de educaţie politică şi cultură socialistă al oraşului Aleşd, 1979, p. 456

[10]A.N.-D.J.Bh., fond 1083 Fabrica de var Vadul Crişului, 1948-1954, f. 1-2

[11]Idem, fond 608 Întreprinderea Refractar Aleşd, 1925-1971, f. 1

[12]În 1942 era proprietatea baronului Aladá Székely, în Aleşd 1904-1979, p. 26

[13],,Combinatul de lianţi şi azbociment Aleşd’’, în Familia, nr. 9, 1974, pagină de publicitate

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
  • Localitate: Bihor
  • Creator: dr. Mariana Barna
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: <p><span style="color: #4f4f4f; line-height: 19px;">Capitolul face parte din lucrarea de doctorat :INDUSTRIALIZARE ŞI DEMOGRAFIE ÎN CENTRELE URBANE ALE CRIŞANEI  (1960-1980) ,  autor, dr. Mariana Barna,  coordonator prof. univ. dr. Mihai Drecin</span></p>
  • Editor: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea
  • Contributor: dr.Mariana Barna
  • Tip: text
  • Format: text
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 8799 ori Ultima modificare Joi, 04 Octombrie 2012 19:34
Ești aici: Home Bihor Bihor Industria materialelor de construcţii în Crișana