Istorie Locala

Luni, 27 August 2012 10:26

Personalităţi vâlcene - ştiinţă şi învăţământ

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Abagiu, Ion St. („Ştiubeiu”) (n. 6 sept. 1881, satul Palanga din com. Amărăşti, jud. Vâlcea - m. ?) – cercetător, publicist, traducător. Membru fondator al revistei „Vorbe bune” (Balş); colaborator la aceasta şi la alte periodice din judeţ. Lucrări publicate: Şcoala poporană a Olteniei (1909), Domnia legilor (1911). Traduceri: Johannes Hep, Înfrăţirea. Conducerea de sine a şcolarilor (1920); G. Bruno (M-me Alfred de Fauillée), Ocolul Franţei făcut de doi copii (1932). (OSCA II, pag. 15).

Abagiu, Gh. Paulian (n. 12 iunie 1924, com. Amărăşti – Nemoiu, jud. Vâlcea) – medic; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe medicale, al Institutului Medico-farmaceutic din Bucureşti (1976); carieră medicală şi universitară. A publicat numeroase lucrări – în ţară şi peste hotare (Franţa, Germania, Maroc, Peru etc.), având contribuţii remarcabile îndeosebi în patologie. Cărţi publicate: monografia Contribuţii la studiul unor probleme de patologie internă (1996). Pentru activitatea sa practică şi teoretică, a obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Ordinul „Meritul Sanitar”, cl. a III-a (1981).

Albescu, Ion (n. la 14 febr. 1923 – Bucureşti) - medic specialist în chirurgie şi urologie, profesor universitar; cursuri postuniversitare în specialităţile chirurgie şi urologie. Doctor în ştiinţe medicale, cu teza Tuberculoza uro-genitală (1952) şi deţinător al titlului Privat Docent; publicist; fost sportiv de performanţă (dublu campion naţional la talere). Înainte de 1989, a lucrat la diferite spitale din oraşele Germaniei: Munchen, Karlsruhe, Mallersdorf, apoi – între 1983-1989 – la cabinetul de specialitate urologică din Straubing. Este membru de onoare al mai multor societăţi medicale din ţară şi străinătate. A deschis, după Revoluţia din 1989, pe un teren moştenit de la bunicii săi, prima policlinică particulară din judeţul Vâlcea - Policlinica Straubing Râmnicu-Vâlcea (oraş în care s-a stabilit), aparţinând Societăţii de binefacere cu acelaşi nume (cu sediul în oraşul Straubing – Bavaria), al cărei preşedinte este. Deţinător al ordinului „Crucea de Merit la Bandă, a Republicii Federale Germania”, acordată de preşedintele acestei ţări, şi al titlului de „Cetăţean de Onoare al Râmnicului”. (OSCA II, pag, 17; ME II, pag. 6-7; ME III, pag. 180-181).

Alessandrescu, C-tin (n. 1 martie 1856, Râmnicu-Vâlcea – m. ?). Din 1874, a funcţionat ca învăţător la Târgovişte, unde a înfiinţat publicaţiile « Viitorul » (1881-1882) şi « Armonia ». Este autor al dicţionarelor geografice ale judeţelor Ilfov (1892), Muscel (1893), Vâlcea (1893), Olt (împreună cu I. G. Sfinţescu, 1895) şi Prahova (cu Paulina Brătescu, 1897) – toate fiind editate de Societatea Geografică Română; cel referitor la judeţul Vâlcea, a primit „Premiul ALEXANDRU N. LAHOVARY pentru „cel mai bun dicţionar geografic . . . sub raportul formei şi al conţinutului” – aşa cum se menţiona în raportul întocmit de Gr. G. Tocilescu cu această ocazie.

A alcătuit manuale şcolare de geografie pentru judeţele Dolj (patru ediţii, între 1890-1894), Ilfov (cu Gr. Teodosiu, 5 ediţii, între 1893-1902), şi Muscel (cu Gr. Teodosiu, 1907), precum şi pentru oraşele Ploieşti (2 ediţii, 1903-1905) şi Câmpulung (4 ediţii, 1916-1920). A mai publicat Raport general de starea şi mersul şcoalelor din circumscripţia Dâmboviţa-Muscel, adresat domnului inspector general al şcoalelor din Circumscripţia I (1887), Carte de aritmetică etc. (Enciclopedia României, pag. 20; OSCA I, pag. 14-15). 

Alexescu, Ion (n. 25 iunie 1951, com. Malaia – jud. Vâlcea) – economist, cercetător, publicist; studii de specializare la Toulouse (Franţa). Membru fondator al Asociaţiei de Consultanţă Managerială şi Antreprenorială Vâlcea. Lucrări publicate: Legislaţia muncii (1992), Managementul resurselor umane (1998), Judeţul Vâlcea – prezent şi viitor. Ghidul investitorului (2001). (OSCA II, pag. 20).

Almăşanu, Nicolae (n. 20 aug. 1907, Râmnicu-Vâlcea – m ?) – medic, cercetător. Doctor al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cu teza Consideraţiuni asupra psihozelor la neoplazici, susţinută şi publicată în acelaşi an – 1938. (OSCA II, pag. 20).

Amza, Gheorghe M. (n. 3 decembrie 1948 în satul Urşi din com. Popeşti, jud. Vâlcea) – inginer constructor de maşini; licenţiat şi în matematică-mecanică; cercetător, publicist, inventator. A urmat şi cursul de specializare « Copernicus » în domeniul Control Bursă (1994). Doctor al Universităţii din Bucureşti, cu teza Contribuţii privind deformarea plastică în câmpul ultrasonor (1978; publicată în 1979). Carieră universitară; decan al Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, din cadrul Universităţii “Politehnica” din Bucureşti; preşedinte al Conferinţei Naţionale a Decanilor de Colegiu (1993). Ca inventator (posesor a peste zece brevete de invenţii), a obţinut Medalia de argint la Salonul Internaţionl al Invenţiilor de la Geneva (mai 1995).

Cărţi publicate (selectiv, din cele 78 apărute până în 2009 inclusiv): Tehnologia mecanică - curs univ. (1973), Maşini unelte şi prelucrări prin aşchiere – curs univ. (1975), Tehnologia materialelor – curs univ. (p. I  - 1975, p. a II-a, 1976), Studiul şi tehnologia materialelor (1977), Ultrasunete de mari energii (1983), Tehnologia mecanică – curs univ. (1982), Detensionarea prin vibraţii a unor produse din fabricaţia autovehiculelor grele (1984), Îndrumar de laborator pentru tehnologia materialelor (1988), Prelucrarea prin aşchiere şi microaşchiere (vol. I – 1990, vol. II – 1991), Calitatea în procesele de operare, vol. I (2005), Ultrasunetele – aplicaţii active (2006), Ecotehnologie (2007), Ecotehnologie şi dezvoltare durabilă, vol. I şi vol. II (2009) etc., alături de alte numeroase lucrări scrise în colaborare. (OSCA I, pag. 20-22).

Anastasatu, Constantin (n. 2 sept. 1917, or. Corabia din jud. Olt – m. 25 iulie 1995, Bucureşti) – medic, cercetător, publicist; stabilit în Râmnicu-Vâlcea, cu familia, în anul 1918. Doctor în ştiinţe medicale, al Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca;  membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti (1969), membru titular al Academiei Române (din 1990) şi, din acelaşi an, membru al prezidiului instituţiei. Carieră medicală, universitară (în special în domeniul ftiziologiei) şi de cercetător.

Lucrări publicate: Pneumoftiziologie (1978), Chimioterapia şi chimioprofilaxia tuberculozei (1964); în colaborare: Tratat de fiziologie (1977), Fiziologie clinică (1972), Terapia tuberculozei pulmonare (1973), Metodica luptei antituberculoase (1972), Prevenirea şi combaterea tuberculozei în sistem integrat (1981). (Enciclopedia marilor personalităţi . . . , pag. 39-41; OSCA II, pag. 21-22).

Andronie, Dumitru (n. 27 martie 1947, Genuneni – jud. Vâlcea) – istoric; muzeograf, arhivist, cercetător, publicist). Alcătuitor (singur sau în colaborare) de publicaţii şi documentare dedicate aniversării unor personalităţiN. Bălcescu, Aurelian Sacerdoţeanu ş. a. Redactor la revistele „Mărturii” (număr unic, 1990), „Oltenia. Studii, documente, culegeri” – seria a III-a ş. a. Bun administrator: datorită diligenţelor şi insistenţelor sale, sediul DJVAN din Râmnicu-Vâlcea este unul dintre cele mai bine dotate din judeţ şi din ţară, fiind inclus în circuitul turistic naţional. Membru fondator al Forumului Cultural al Râmnicului şi al altor asociaţii. A primit mai multe premii şi distincţii, printre care Ordinul „Virtutea Militară”, în grad de cavaler, cu însemn pentru civili, acordat de preşedinţia României. Cărţi publicate: Complexul muzeistic Magheru. Album (1980). Coautor şi colaborator la cărţi, cataloage de documente şi documentare muzeistice şi arhivistice: Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”” (1983), Muzee şi monumente din judeţul Vâlcea (1986), Izvoare documentare vâlcene (1996), Arhivele judeţului Vâlcea (2001), Un secol  de învăţământ vâlcean (2001), Instituţia arhivelor în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea (2006); colaborator la Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea. I. Oraşele (2009). Redactor şi îngrijitor al culegerii omagiale Centenar Aurelian Sacerdoţeanu (2004).  (OSCA II, pag. 24-26; ME II, pag. 11-12; ME III, pag. 105-106).

Angelescu, Eugen I. (n. 4 ian. 1896, Râmnicu-Vâlcea - m. 19 febr. 1968, Bucureşti) – chimist; cercetător, publicist; doctorat la Roma (cu o bursă de studii, acordată de statul român), cu teza Studiul dulciurilor esenţiale izolate din plante (1922). Carieră universitară: de la asistent suplinitor (1919) al Facultăţii de chimie a Universităţii din Bucureşti, la conferenţiar de chimie fizică la catedra de Chimie agricolă de la aceeaşi instituţie (1928), iar între 1936-1966, profesor de chimie organică la facultatea menţionată. Între 1958-1960, a îndeplinit şi funcţia de prorector al Universităţii din Bucureşti. Membru corespondent al Academiei Române (1939) şi membru titular (1963). Profesor emerit, membru al Asociaţiei Chimiştilor din Franţa şi Kolloid Gesellschaft din Germania. A elaborat metode chimice şi fizică-chimice originale, pentru analiza şi caracterizarea unor compuşi organici destinaţi industriei. Autor sau coautor al unor cărţi şi studii de chimie: Fizico-chimia membranelor (1933), Introducere în chimia fizică (1940), Probleme teoretice de chimie organică, Recherches sur les coloïdes d’association (1967), Probleme teoretice de chimie organică (1969) etc. (MDE 2, pag. 1071; OSCA I, pag. 29-31; ro.wikipedia.org/wiki/Fişier:Eugen _I_Angelescu ).

Angelescu, Mircea Nicolae (n. 11 decembrie 1923, Râmnicu-Vâlcea – m. 5 mai 2010, Bucureşti) – medic specialist în boli infecţioase şi epidemiologie, cercetător, scriitor. Doctor în medicină şi chirurgie (Bucureşti, 1949), cu teza Valoarea reacţiei Windal calitative în sângele periferic şi sângele sternal. Medic secundar (1949), medic specialist (1957), medic primar (1960), medic şef de secţie (1973-1994), la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Colentina. Carieră universitară, de la postul de preparator (1949) până la cel de profesor universitar (1990); din 1994 – profesor consultant. Între 1985-1994: şef al Cadedrei de boli infecţioase de la Spitalul UMF “Carol Davila”. Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale (din 1993). Este autorul a 8 monografii şi a semnat 25 de capitole în diferite tratate medicale. Distincţii internaţionale: “Interregional Training Cours de Cholera Control” (bursier OMS, Indonezia 1973); vicepreşedinte al “European Society of Chemotherapy – Infectious Diseases” (din 1992), profesor onorific al Universităţii din Indianopolis – SUA (1993); din 1994 – profesor consultant. Membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. A fost distins de două ori (în 2000 şi 2010), cu Ordinul « Pentru Meritul Sanitar » în grad de comandor. Autor de cărţi şi manuale de specialitate: Manualul de epidemiologie şi boli contagioase (1955), Cartea surorii de boli infecţioase (1959), Infecţiile bacteriene acute (1969) etc. Ca scriitor: autor al culegerii Hipocrate se amuză (1980) şi coautor (cu M. Voiculescu) al volumului Medici scriitori – scriitori medici (1964) (VDE/2, pag. 128; OSCA/1, pag. 31-32; www.sanatateatv.ro/prof.dr-mircea-nicolae-angelescu).

Apolzan, Petru N. (n. la 9 martie 1900 la Sibiel, judeţul Sibiu – m. ). În timpul studenţiei, a făcut parte din grupul de cercetare socio-demografică, condus de D. Gusti, pentru satul Drăguş. Între 1931-1934 : profesor de română la Şcoala din Sălişte-Sibiu, învăţător la Şcoala de aplicaţie şi profesor suplinitor de pedagogie la Şcoala Normală din Sibiu ; 1934: inspector şcolar în judeţul Sibiu ; 1934-1936, profesor suplinitor la Şcoala Normală de Băieţi din Cernăuţi. Între 1936-1944 : profesor de filosofie şi drept la Liceul « Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea. Între 1938-1940 : inspector pentru judeţul Vâlcea, la Fundaţia Culturală Regală - Serviciul Social, a Ţinutului Olt. Din 1944, soţii Apolzan s-au mutat la Sibiu, profesorul angajându-se în activităţi politice în cadrul Partidului Naţional Liberal – Gh. Tătărescu : a participat la alegerile din 1946 şi 1948.

Este autor (în colaborare) de manuale şcolare (apreciate în epocă, fiind recomandate de Ministerul Instrucţiunii Publice şi Casa Şcoalelor de atunci, pentru toate şcolile primare de aplicaţie de pe lângă şcolile normale din Români) : Abecedar. Partea I-II (1935), Aritmetică pentru clasa a II-a primară (1936), Aritmetică şi geometrie pentru clasa a IV-a primară (1936), Gramatiica şi compuneri pentru clasa a III-a primară (1936), Carte de citire pentru clasa a VI-a primară (1937) etc. (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 123)

Arniceru, Gheorghe (n. 24 mai 1929, com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea) – inginer, cercetător, publicist. Cursuri postacademice (a absolvit Academia Tehnică Militară din Bucureşti) de programare în calculatoare (1975). Doctor al Academiei Miltare, cu teza Contribuţii la studiul mişcării rectilinii a autovehiculelor rapide pe şenile (1977). Carieră universitară în învăţământul militar (1965-1988).

A publicat, în colaborare, o serie de cursuri şi manuale universitare: Mecanica mersului rectiliniu şi calculul de tracţiune al autovehiculelor rapide pe şenile (1966), Mecanica virajului autovehiculelor rapide pe şenile (1967), Suspensia şi propulsia autovehiculelor rapide pe şenile (1971), Organizarea generală a autovehiculelor rapide pe şenile (1972), Tancuri, automobile, tractoare şi autoblindate (1974), Mecanica autovehiculelor rapide pe şenile (1977), Cunoaşterea automobilelor (1980) ş. a. Distincţii obţinute: Ordinul „Meritul Militar” - cl. a II-a (1956), cl. I (1962), cl. III-a (1967), cl. a II-a (1972), cl. I (1977) etc. (OSCA II, pag. 29).

Aspru, Octavian (n. 13 nob. 1953, com. Lădeşti – jud. Vâlcea) – informatician, analist programator, publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar (ca profesor de informatică la Colegiul Naţional “Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea şi inspector şcolar). Cărţi publicate: Bazele informaticii (1993), Pro 2.0 – Ghid de utilizare (1993), Grafică în Turbo C (1994), FoxPro 6.0 – Ghid de utilizare (1995), Elemente de limbaj de asamblare (1996), Tehnici de programare (1997), Utilizare Fox Pro 2.6 sub DOS, WINDOS, UNIX, şi MAC (1998), Algoritmi şi principii ale programării structurate (1999). (OSCA II, pag. 30).

Avram, Cezar-Gabriel (n. la 22 aug. 1946, Râmnicu-Vâlcea) – istoric ; cercetător, publicist. Studii postuniversitare de muzeografie (Ministerului Culturii - Bucureşti, 1973-1976); specializare în cadrul Academiei RS Cehoslovace (Praga, 1984), în domeniul istoriei, pe tema « Rezistenţa popoarelor din centrul şi sud-estul Europei împotriva fascismului în anii celui de-Al Doilea Război Mondial ». Doctor în istorie (1999), al Universităţii din Bucureşti, cu teza Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962. Mutaţii socio-economice în satul românesc. Muzeograf la Muzeul Olteniei (1972-1981), istoric principal şi cercetător ştiinţific principal III, apoi II şi I (1981-2003; director adjunct al institutului în anul 2000 şi director în perioada 2001-2003), la Institutul de Cercetări Socio-Umane « C. S. Nicolăescu-Plopşor » Craiova, din cadrul Academiei Române; conf. univ. la catedra de Istorie de la Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie a Universităţii din Craiova (2000-2003). Se numără printre iniţiatorii Imnului Craiovei, ai stemei urbei, ai ideii numirii cetăţenilor de onoare, şi printre fondatorii ziarului Primăriei Craiova.

Este autorul a 14 cărţi, printre care : Politici agrare în Oltenia anilor 1949-1962. Mutaţii socio-economice în satul românesc (1999), Naţionalizare, expropriere. Acţiune şi ideologie comunistă (2002), Regimuri politice comparate. Autoritarismul şi totalitarismul secolului XX (2002), Construcţia europeană. Evoluţie, instituţii, programe (2003), Democraţii contemporane comparate (2003), Deceniul stalinist. Colectivizarea în faţa istoriei (Premiul « Mihail Kogălniceanu » al Academiei Române, pe anul 2005);  coautor şi colaborator la 23 de volume, printre care Dicţionarul istoric al localităţilor din Dolj, vol. I-III (2004), la care este şi coordonator. (www.cis01.central.ucv.ro; www.indiscret.ro, nr. 122/23.12.2007)

Avram, Ion M. (n. la 16 mai 1929 în com. Laloşu, jud. Vâlcea) – economist; diplomat. Studii superioare la ASE Bucureşti şi – după primul an – la Institutul Economic din Moscova. Doctor în ştiinţe economice al Universităţii « M. V. Lomonosov » din Moscova. Carieră universitară (1958-2005) la Universitatea din Bucureşti (şef al Catedrei de Economie şi prodecan al Facultăţii de Filosofie); după 1989 a activat şi ca profesor asociat la mai multe universităţi de stat şi particulare. Între 1959-1979 şi – parţial - în 2004, a desfăşurat activitate de diplomat: timp de 4 ani – în Centrala Ministerului de Externe (şef de secţie şi director de relaţii) şi timp de peste 16 ani – la ambasadele române de la Moscova (în paralel, şi la Ulan Bator), Budapesta şi Belgrad. În acelaşi timp cu activitatea didactică şi cu cea diplomatică, a desfăşurat şi o bogată muncă ştiinţifică, elaborând manuale universitare, publicând diferite cărţi, studii şi articole în reviste de specialitate.

Cărţi publicate: Criza teoriei economice prerevoluţionare (1989-1990), Sisteme economice comparate (1991-1992), Bazele managementului (1995-1997), Economia ţărilor comunitare şi aderarea României la UE (1999), Managemenetul juridic (2000-2001), Ununea Europeană şi aderarea României (2001); în colaborare: Tratatul de economie contemporană – TEC, vol. I (1986), Dicţionarul de economie (1999), Protagonişti ai vieţii economice (2002), micromonografii pentru un număr de 172 de ţări ale lumii etc. (Diplomaţi ai României, pag. 373-376).

Baractaru, Mihai V. (n. la 18 apr. 1915 în com. Oşeşti din jud. Vaslui) – inginer agronom ; inovator, cercetător, publicist. A efectuat vizite de documentare în URSS şi Ungaria, pentru schimburi de experienţă. A lucrat ca şef al Secţiei Agricole din raionul Oceakov (Transnistria) (1943-1944), şef al Centrului Viticol Drăgăşani (1945-1947), şef al Ocolului Viticol Drăgăşani (1948-1949), inginer agronom la Staţiunea Viticolă Experimentală Drăgăşani şi totodată – şeful Secţiei Agricole şi vicepreşedinte al Sfatului Popular al raionului Drăgăşani (1958-1961) şi cercetător ştiinţific principal la staţiunea viticolă menţionată (1961-1982). Ca veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial (a luptat până la căderea Odessei), a fost decorat cu medalia « Bărbăţie şi Credinţă », iar pentru meritele sale, a primit dferite alte medalii şi ordine, în număr de nouă. În perioada 1962-1965, a fost propus deputat în Marea Adunare Naţională şi i s-a acordat titlul de « Erou al Muncii Socialiste ». Sub raport practic, a avut contribuţii însemnate la refacerea vechilor plantaţii de pomi şi în armonizarea speciilor, producerea materialului săditor în pepinierele proprii, extinderea suprafeţelor cu legume şi zarzavaturi, microraionarea viticulturii în Podgoria Drăgăşani, producerea viţelor altoite etc. A participat la pregătirea şi perfecţionarea specialiştilor, la centrele republicane de la Crevedia, Ploieşti-Stoineşti, Craiova, Galaţi etc.A publicat 12 broşuri de îndrumare şi promovare (Producerea viţelor altoite în Regiunea Argeş - 1963, Viţa de vie de pe lângă casă – 1968 ş.a.), 24 de de studii în « Anale » şi în volume colective, 5 pliante şi planşe etc. Brevet de inovaţie pentru « Adaptarea grajdurilor şi magaziilor la altoitul şi forţatul viţelor altoite » (1964).

Barbu, Nicolae I. (n. 8 oct. 1908, satul Urşi din comuna Popeşti, jud. Vâlcea – m. 23 august 1993, Bucureşti) – filolog (latinist), traducător, publicist. Doctor în litere al Universităţii din Strassbourg, cu teza Les procédés de la peinture des caractères et la vérité historique dans les biographies de Plutarque (1933); carieră universitară (în domeniul predării limilor elină şi latină): profesor titular la Universitatea din Bucureşti (1954) şi şef de catedră (1963) . Fost membru în Consiliul şi în Senatul Universităţii din Bucureşti.

A fost membru al mai multor academii internaţionale - Academia „Latinitas” din Roma, Academia Internazionale di Propaganda Culturale (Roma), Academia Hippocraticorum cu sediul la Palermo în Italia, Academia „Teatina” (Pescara) etc. – şi al altor societăţi şi asociaţii: Societatea de Studii Clasice din Bucureşti (vicepreşedinte), Societatea de Studii Clasice din Polonia, Societatea de Studii Clasice din Rio de Janeiro, Societatea de Studii Clasice din Berlin, Societatea Internaţională de Studii Ovidiene „Ovidianum” (preşedinte) etc. Cărţi tipărite: Les sources et l’originalité d’Appien dans la deuxième livre des „Guerres civiles” (Paris, 1933; teză complementară pentru doctorat), Dualismul tragediei lui Sofocle (1936), Lactantius – Institutiones divinae. Bucăţi alese, cu introducere şi adnotaţii (1937), Plutarh, Alexandru şi Cezar (1943), Sintaxa limbii latine după metoda istorico-stilistică (1946), Istoria literaturii latine, de la 69 - 476 e. n. (1962), Aspecte din viaţa romană în scrisorile lui Cicero (1959), Noi şi clasicii (1975), Antichitatea clasică. O sută de figuri celebre (1976) etc. Coautor şi coordonator la un reuşit dicţionar de Scriitori greci şi latini (1978). Remarcabile traduceri din Plutarh, Aristotel, Tucidide şi Fericitul Augustin. (OSCA I, pag. 38-40 ;  ww.crispedia.ro/nicolae _ion_barbu).

Bardaşu, Aneta (n. 15 iunie 1948, Târgu-Jiu, jud. Gorj) - filolog, bibliotecar; cercetător, publicist. A lucrat ca bibliotecară în cadrul Bibliotecii Judeţene Vâlcea (1971-2008); în ultimii ani, a îndeplinit funcţia de şefă a Secţiei Carte de patrimoniu, organizând mai multe expoziţii cu cartea veche („Cartea veche românească tipărită în judeţul Vâlcea”), sau participând la asemenea expoziţii în afara sediului instituţiei.

În anul 2004 a publicat lucrarea Valori bibliofile din patrimoniul cultural naţional în judeţul Vâlcea. Însemnări, autografe. Coautoare la volumele: Lumina cărţii la Râmnic (2001) şi Cartea veche românească, sec. XVII-XVIII. Catalog ilustrat (2007). A colaborat la lucrările Io, Mircea, mare voievod şi domn (1986), Elogiu cărţii (1985) şi a avut iniţiativa alcătuirii şi tipăririi volumului Studii de istorie, de Petre Bardaşu (2001). (OSCA II, pag. 31).

Bardaşu, Petre (n. 24 decembrie 1946, Brezoi – m. 6 oct. 2000, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; arhivist, muzeograf, cercetător, publicist. Arhivist la DJAN Vâlcea (1970-1980), muzeograf la Muzeul Judeţean Vâlcea (1980-1982 şi 1990-1992 şi director al acestuia între 1992-2000), director al Muzeului Memorial « Nicolae Bălcescu » (1981-1982), inspector principal în departamentul Cultelor (1982-1990). Fondator (1997) şi preşedinte al Fundaţiei „I. G. Duca”.

Autor al volumului Studii de istorie, apărut postum (Editura Conphys, 2001). În colaborare: Revoluţia de la 1848 în judeţul Vâlcea. Studiu şi documente (1978), Din istoricul exploatărilor forestiere de pe Valea Lotrului (1979), Contribuţia judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor (1982), Contribuţia judeţului Vâlcea la susţinerea Războiului de Independenţă. Studiu şi documente (1977), Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea (1974), Judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial, vol. I-II (1979), Ani de restrişte: judeţul Vâlcea în anii Primului Război Mondial. (1997). (OSCA II, pag. 31-33; ME II, pag. 13-15).

Barnea, Ion M. (n. 15 aug. 1913, în satul Stăneşti-Lunca din com. Lungeşti, jud. Vâlcea – m. 31 ian. 2004) – teolog şi istoric; cercetător, publicist; doctorat în arheologie paleocreştină şi bizantină (Atena, 1940), cu lucrarea Altarul paleocreştin şi doctor în ştiinţe istorice (1967). După şcoala primară, a absolvit cursurile Seminarului Teologic “Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea şi apoi, pe cele ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, obţinând calificativul “Magna cum laude”. Cursuri de specializare la Şcoala Română de la Roma (1941-1942) şi la Universitatea din Berlin (1943-1944). Începând cu anul 1941, a îndeplinit mai multe funcţii, printre care: bibliotecar la BAR, cercetător la Comisia Monumentelor Istorice, asistent, şef de lucrări şi şef de sector la Muzeul Naţional de Antichităţi - transformat, în 1956, în Institutul de Arheologie al Academiei ; conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1949-1951) şi la Facultatea de Teologie (1956-1959), unde a dovedit deosebite aptitudini de pedagog. Membru titular al Academiei Române. Ca arheolog, a efectuat săpături la Garvăn (Dinogeţia), Sucidava (Celei), Isaccea (Noviodunum) şi Adamclisi, dar şi la Zimnicea (Teleorman), Niculiţel, Cotmeana, Lungeşti (comuna natală) etc. A excelat în studierea monumentelor paleocreştine şi, în general, în istoria mileniului I românesc. Înalta sa competenţă a fost apreciată la nivel internaţional, fiind invitat să conferenţieze într-o serie de ţări : Italia (Roma, Ravenna, Lecce etc.), Grecia (Atena, Thessalonic), Austria (Viena) ş.a. Autor sau coautor al unor cărţi şi studii de specialitate: Altarul paleocreştin – teza de doctorat (1940), Garvăn – Dinogeţia (1961), Istoricul monumentelor paleocreştine din România, Aşezarea feudală timpurie de la Bisericuţa Garvăn (1967), Din istoria Dobrogei (II – 1968, III – 1971), Arta creştină în România, sec. VII-XIII (1981) etc. ; în colaborare : Tropaeum Traiani, I – Cetatea (1979), Constantin cel Mare (1982). Colaborator la tratatul de Istoria României, vol. I (1960)  (EIR, pag. 48; VDE/1, pag. 144; VDE/2, pag. 128; OSCA I, pag. 40-41 ; Mihai Irimia, Ion Barnea (1913-2004), în « Pontica », 2009, pag. 601-614).

Bădan, Nicolae (n. 24 sept. 1906 în Corabia, jud. Olt – m. 13 iunie 1964, Bucureşti; din 1918, se stabilise cu familia la Râmnicu-Vâlcea) – chimist, cercetător. Specializări postuniversitare în Polonia şi Germania. Carieră universitară : din 1935, a predat la Şcoala Superioară de Textile, din Bucureşti ; în 1946, a obţinut calitatea de profesor universitar, iar în 1948 – pe cea de şef de catedră. În ingineria textilă, a întemeiat discipline noi – Bazele filării şi Proiectarea maşinilor de filatură. De asemenea, în cadrul Institutului de Cercetări Textile, a desfăşurat, timp de mai mulţi ani, o prodigioasă activitate de cercetare în domeniu. A fost membru al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (1937) şi în Colegiul Inginerilor (1938).

Lucrări publicate: Calcule la maşini din filatură (1943), Monografia învăţământului textil în România (1949), Calcule în filatură (1953), Elemente de proiectare a maşinilor în filatură (postum); în colaborare: Filatura de bumbac (1960), Manualul inginerului textilist (1959), Lexiconul tehnic român; Dicţionarul tehnic poliglot. (OSCA II, pag. 33-34 ; Stelian Gherman, Vasile Diaconescu, Omagierea prof. ing. Nicolae Bădan, în « Univers ingineresc », anul XVIII, nr. 6).

Bădescu, Lucian (n. 1910* – m. 1979, Paris) – filolog şi lingvist; istoric literar (al literaturii franceze), eseist, publicist, traducător. Cursuri de perfecţionare la Paris (din 1937). Doctorat la Paris, cu teza Rolul intelectualităţii franceze la sfârşitul secolului al XIX-lea. Profesor suplinitor de limba franceză la Liceul „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea (1934), titular la acelaşi liceu (din 1935), de unde este destituit la 8 februarie 1946, cu demisie oficială din 5 mai 1948, căci în noiembrie 1939 plecase în capitala Franţei (condus la gară de părinţii lui Nicolae Manolescu, colegi de învăţământ şi prieteni). A fost primul intelectual român cu statut de refugiat şi primul cadru didactic român ajuns profesor de limba franceză la Sorbona – Paris, unde va rămâne definitiv, căsătorindu-se cu o daneză. Contribuţii însemnate la analiza unor scriitori francezi importanţi, din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

A tradus din Mircea Eliade: Fragments d'un journal (Paris, 1973). (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 123-124; DGLR, A-B, pag. 410)

------------------------------------

*. După DGLR, anul naşterii ar fi 1914, ceea ce ar intra în contradicţie cu data intrării în învăţământ: 1934. Informaţiile oferite de sursa citată, diferă şi în alte privinţe: plecarea şi stabilirea în Franţa ar fi fost în 1939, iar titlul lucrării de doctorat ar fi altul: La Génération poetique de 1860. La jeunesse de deux rives. Milieux d'avant-garde et mouvements littéaires. Les oeuvres et les hommes, pe care o tipăreşte în 1971.

Băduţ, Cristina (n. 13 mai 1969, Craiova; stabilită, prin căsătorie, la Râmnicu-Vâlcea) – informatician ; cercetător, publicist. Între 1987-1992, a urmat şi cursurile Şcolii Populare de Artă din Craiova, fiind prezentă cu expoziţii de pictură personale şi de grup şi realizând lucrări grafice pentru diferite cărţi şi afişe. Participantă la cursuri de CAD (1994-1998) şi organizatoare a unor cursuri de instruire în proiectarea asistată pe computer. Lucrări în colaborare: Bazele utilizării şi programării calculatoarelor personale (1994), Calculatorul personal (1995). (OSCA II, pag. 36-37).

Băduţ, Mircea (n. 15 nob. 1967, Râmnicu-Vâlcea) – inginer electrotehnician şi informatician; cercetător, publicist. În paralel cu exercitarea funcţiilor deţinute, a ţinut cursuri de instruire şi perfecţionare în proiectare; a dezvoltat aplicaţia-nucleu pentru gestionarea fondului de carte de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. A creat conceptul editorial „...în trei timpi”, publicându-l iniţial în titlurile apărute la Editura Polirom: Calculatorul în trei timpi (2001; ediţia a II-a, 2003), AutoCAD-ul în trei timpi. Ghidul proiectării profesionale (2004; ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2006), Calculatorul în trei timpi, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită (2007) şi Sisteme geoinformatice GIS pentru electronică (2008).

Alte cărţi publicate: Informatica pentru  manageri (1999), Bazele proiectării cu Microstation (2001), Bazele proiectării cu Solid Edge (2002), Informatica în management (2003), GIS – sisteme informatice geografice: fundamente practice (2004), Ficţiuni primare (2006) etc. în colaborare: Bazele utilizării şi programării calculatoarelor personale (1994), Calculatorul personal (1995). (OSCA II, pag. 37; www.ro.wikipedia.org/wiki/mircea_badut).

Bălan, Marin M. (n. la 21 apr. 1927 în com. Fărcaşele, jud. Romanaţi) – inginer agronom. Între 1968-1980, a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, cu probleme de agricultură şi industrie alimentară, apoi director al Direcţiei pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Vâlcea. Printre realizările sale, de mare importanţă pentru viaţa vâlcenilor, în special a celor din mediul rural, trebuie menţionate construirea de brutării în fiecare localitate vâlceană (inginerul Marin Bălan a sprijinit şi editarea unei lucrări privind fabricarea pâinii) şi construirea de bazine din ciment, pentru depozitarea prunelor (evitându-se astfel pierderile de grade dal). Rezultate salutare în sfera agriculturii, a avut şi activitatea sa ca vicepreşedinte cu probleme de agricultură în cadrul Consiliului Popular Raional Găieşti, precum şi în alte zone ale fostei regiuni Argeş.

Bălaşa, Dumitru M. (n. la 1 aug. 1911 în cătunul Dealu-Mare din com. Guşoieni, jud. Vâlcea – m. 22 decembrie 2002, Drăgăşani) – teolog (absolvent Magna cum laude al Facultăţii de Teologie din Bucureşti); istoric, slavist, scriitor, publicist, tracolog. În timpul studiilor de seminarist, a înfiinţat publicaţia « Foaia literară ». În 1939 s-a mutat la Craiova, ca preot la parohia « Sf. Nicolae » - Ungureni. În timpul celui de-Al doilea Război Mondial, a fost pe front, îndeplinind cu har şi curaj misiunea de preot militar. După război, a fost urmărit de fosta Securitate şi condamnat la 5 ani de temniţă grea, pentru uneltire împotriva statului. Secretar de redacţie la fosta revistă de istorie „Oltenia” (înfiinţată de el împreună cu mentorul său – N. Plopşor), secretar al Institutului de Istorie Naţională – filiala Oltenia, secretar de redacţie la publicaţia Monografia judeţului Dolj (13 volume), redactor (1967-1974) la revista „Mitropolia Olteniei” (fiind invitat special de Firmilian – mitropolitul de atunci al Olteniei, ca să revigoreze revista) ; a răspuns, de asemenea, de Mitropolia Olteniei. În 1983, i-a fost confiscată biblioteca personală şi o serie de manuscrise. Membru al Asociaţiei Slaviştilor din RSR, al Societăţii de Studii Istorice din România, al Societăţii de Ştiinţe Filologice etc. Cercetător şi creator polivalent şi prolific, cu lucrări de referinţă sau de notorietate în domeniul istoriei bisericeşti,  în cel al istoriei laice, al literaturii, al slavisticii (a descoperit şi publicat, primul, Cronica murală de la Bucovăţ în limba slavă), al tracologiei etc. În anul 1997 a întemeiat la Suteşti, împreună cu pr. Ion Marinescu, Fundaţia Culturală « Dokiana », în cadrul căreia au editat revista cu acelaşi nume. Principal promotor al traco-dacismului, pe linia lui N. Densusianu şi Napoleon Săvescu, domeniu în care şi-a făcut numeroşi discipoli (şi imitatori), în special dintre vâlceni. Preşedinte de onoare al Academiei Dacoromâne

Lucrări publicate :  Regina nopţii – piesă de teatru (1930), Despre familia lui Alexandru al II-lea Voievod ... (1944), Schitul Iezerul (1948) ; Mânăstirea Tismana, vatră străbună (1983), De la Zalmoxis la Iisus Hristos (1993, ed. a II-a - 2005), Codicele de la Suteşti (1999), Dacii de-a lungul mileniilor (2000), Roma Veche. Cronică ortodoxă daco-română (1999), Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei (2001; ed. a II-a, 2003, cu titlu inversat: Istoria Dacoromâniei sau Ţara Soarelui), Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei daco-românilor (2007); în colaborare (împreună cu N. Stoicescu) : Dionisie Eclesiarhul. Hronograf (1764-1815) (1987), Suteşti – Repere istorice (1995; ed. a II-a, 2001). (EIR, pag. 48; OSCA/1, pag. 43-45; ME I, pag. 15-16, Preotul Bălaşa – „Patriarhul de Drăgăşani” la 90 de ani; Părintele Dumitru Bălaşa).

Bălaşa, Nicolae (n. 2 ian. 1959, Băbeni – jud. Vâlcea) – teolog; cercetător, publicist. Doctor în teologie, cu teza Relaţia între Biserică şi Euharistie în teologia ortodoxă contemporană. Implicaţiile acesteia (1994). Hirotonit diacon şi apoi preot (1986) la parohia “Sfântul Nicolae” din Băbeni, ulterior - profesor de Vechiul şi Noul Testament, de Istoria Bisericii Universale şi limba greacă, la Seminarul Teologic “Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea; director al acestuia între anii 1994-2004.  Alte lucrări publicate: 160 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1837-1997) (1997), Relaţia între Biserică şi Euharistie în teologia ortodoxă contemporană. Implicaţiile acesteia – teza de doctorat (1999) ; a publicat o serie de studii şi articole cu caracter religios, în reviste de profil. (ME II, pag. 16; OSCA II, pag. 38-39).

Bălăşel, Adrian (n. 1960) – matematician. A urmat mai multe cursuri de formare profesională: Magister, Iniţiere în IT şi Utilizare AEL, etc.; masterat în domeniul „Management în administraţie şi servicii publice” (2006). Profesor de matematică la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”; fost director adjunct al liceului (2002-2006). În anul 2009, a funcţionat ca inspector în cadrul serviciului Resurse umane, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

Cărţi publicate: Probleme de matematică date în 1996 la examenul de admitere în învăţământul superior (1996), Probleme de matematică date la examene şi concursuri pentru elevi şi profesori (1997), Probleme de matematică date în anul 1997 la examenele de admitere în învăţământul superior (1998), Bacalaureat 2000 (2001), Bacalaureat 2005 (2006). (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 329).

Bălăşel, Teodor (n. 20 oct. 1912, com. Ştefăneşti - jud. Vâlcea) – jurist (avocat), cercetător. Începând cu anul 1950,  joacă un rol important în Ministerul Industriei Uşoare, prin întocmirea de planuri, devize, proiecte etc. În anul 1960 obţine fondurile necesare pentru construirea Căminului Cultural din comuna Ştefăneşti – jud. Vâlcea.

Participant la cel de-Al Doilea Război Mondial: în 1942, i s-a încredinţat comanda aeroportului din Sarabuz – Crimeea, ulterior fiind decorat de generalul Avramescu cu Ordinul „Coroana României” (1943). Lucrări publicate: Anuarul Aviaţiei Civile Române – redactare (1944), Instrucţiuni: culegeri de articole din Codul Justiţiei Militare, Codul Penal, Codul Procedurii Penale (1946). (OSCA II, pag. 42).

Bălintescu, Alexandru I. (n. 9. ian. 1920, Costeşti-Ferigile  - m. 26 nob. 1992, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; arhivist, muzeograf ; cercetător, publicist. A urmat şi cursuri – neterminate –  la Conservatorul de Artă Dramatică, clasa de Balet (1943-1944). În timpul stagiului militar, va fi redactor la revista « Viaţa noastră ». Paleograf la DGAS din Bucureşti (1946-1951), perioadă în care a frecventat cercurile artistice bucureştene, cunoscând diverşi artişti plastici (Gh. D. Anghel, Gh. Tomaziu ş.a.), muzicologi (Valentin Gheorghiu) etc., din creaţiile cărora vom găsi, peste ani, în Muzeul de Artă (« Colecţia de artă plastică ») din Costeşti, înfiinţat de Al. Bălintescu (16 august 1970 ; din 1977 – Secţia de Artă a Muzeului Judeţean de Istorie). Şef al Secţiei Regionale a Arhivelor Statului - Vâlcea, al cărei ctitor este considerat (1951-1953), director al Filialei Craiova a Arhivelor Statului (1953-1972).  În toţi aceşti ani, îl va lega o strânsă prietenie, de sculptorul Gh. D. Anghel. Din 1972: şef al Secţiei de Artă a Muzeului de Istorie al Judeţului Vâlcea.

Cărţi publicate: Problema ţăranilor în Craiova, în secolul al XIX-lea (1967), Arhiva generalului Gheorghe Magheru. Catalog de documente, 1582-1880 (1968) ; în colaborare :  Documente noi în legătură cu răscoala poporului român de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu (1954), Meşteşugari şi negustori din trecutul Craiovei (1957) ş. a. (EIR, pag. 50; OSCA/1, pag. 48-49; D. Bondoc, Alexandru Bălintescu. Artizanul Muzeului de Artă din Costeşti-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Offsetcolor, 2007).

Bănică-Ologu, Nicolae (n. la 21 nob. 1949 în com. Mischii, jud. Dolj) – istoric; muzeograf, cercetător, eseist, publicist, editor. În perioada mai-septembrie 1975, a funcţionat ca profesor  la Şcoala Generală din Roşcani – jud. Galaţi, iar între 1975-1988, ca muzeograf şi apoi şef de secţie la Muzeul Judeţean de Istorie Vâlcea; din 1988, este director al MEMORIALUL NICOLAE BALCESCU; printre iniţiativele sale la această instituţie, menţionăm: obţinerea personalităţii juridice pentru muzeu, aducerea osemintelor lui Barbu şi ale Sevastiţei Bălcescu şi iniţierea unor demersuri asemănătoare pentru Costache şi Maria Bălcescu, obţinerea – în instanţă – a 25 de ha care aparţinuseră fostului conac al Bălceştilor, etc. Între anii 1991-1993, a fost preşedintele filialei Vâlcea a Asociaţiei « Pro Basarabia şi Bucovina » şi vicepreşedinte al Partidului Naţional al Reîntregirii (preşedinte – Mircea Druc). Preşedinte fondator al Fundaţiei „Sfântul Antim Ivireanul”, împreună cu Marian Creangă (1991) şi preşedinte executiv al Fundaţiei BĂLCESCU (1995). La începutul anului 2010, în colaborare cu Sergiu Plop, a organizat tabăra « Rotonda spiritului românesc », cu participarea a 10 artişti plastici din Chişinău şi Cernăuţi. Începând cu anul 1982, a continuat editarea anuarelor « Studii vâlcene » (nr. V, VI şi VII) şi « Buridava », iar în anul 1991, a înfiinţat revista de cultură « Columna » (1991-1992), cu suplimentul « Microalmanahul amorului ».

Cărţi publicate:  Maria Tereza – micromonografie (1991), Veacul de aur al Râmnicului (2000), Nicolae Bălcescu – roman istoric radiofonic (2005), Conacul familiei Bălcescu – monografie (2009).

Berbece, Vasile (n. la 15 decembrie 1939 în Călimăneşti, jud. Vâlcea – m. 22 oct. 1995, Călimăneşti) – geograf; cercetător, publicist. Profesor la Şcoala generală din Dăeşti (1962-1989) şi director al acesteia între 1966-1979 şi 1983-1989; director de Cămin Cultural la Dăeşti (1965-1966), profesor la Liceul Economic din Călimăneşti (1989-1995); profesor asociat la Facultatea de Management şi Marketing a Universităţii « Constantin Brâncoveanu » din Râmnicu-Vâlcea (1991-1995). Membru al Societăţii Geografice din România şi al Comisiei Monumentelor Naturii; secretar al Comisiei Judeţene Vâlcea de Ocrotire a Naturii (1965-1989), redactor şef la revista « Oltul » (Dăeşti). Cărţi publicate: Călimăneşti – Căciulata. Mic îndreptar turistic (1973; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 1978), în colab.: Vâlcea. Ghid turistic (1976), Băile Govora. Ocnele Mari (1982). (COS, pag. 15-17).

Beu, Liliana (n. 11 ian. 1968 în satul Linia din com. Budeşti, jud. Vâlcea) – istoric; muzeograf, cercetător, publicist. Masterat în muzeografie şi conservare (1997). Doctor în ştiinţe istorice, cu teza I. Gh. Duca în viaţa social-politică a României (2009). După terminarea facultăţii, a lucrat ca muzeograf  la Muzeul Judeţean de Istorie Vâlcea; director adjunct la Muzeul Judeţean de Istorie Vâlcea (din 2001). Contribuţie însemnată la alcătuirea evidenţei monumentelor istorice din judeţ.

Este  iniţiatoare şi, totodată, coautoare (împreună cu I. Soare) la editarea critică a unei părţi importante (14 caiete) din manuscrisele rămase de la profesorul şi avocatul râmnicean Nicolae Angelescu (Memoriile unui om obscur, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Adrianso, 2005). Face parte din Comitetul de redacţie care a iniţiat continuarea editării de către Muzeul Judeţean, a revistei « Buridava » (nr. V – 2007 ; ajunsă, în prezent, la numărul VIII). Coautoare (împreună cu Fl. Epure) la volumul I. Gh. Duca - Destinul unui om, memoria unor locuri (2008).

Bonciu, Gheorghe (n. 22 apr. 1951 în com. Mădulari, jud. Vâlcea) – istoric şi jurist (2 licenţe); cercetător, publicist. Cursuri postuniversitare  la Bucureşti (1982, 1995) şi Craiova (1990). Doctor în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca” (1987) şi doctor în drept al aceleiaşi instituţii. Între 1975-1982: profesor la Şcoala Generală din Mădulari-Vâlcea; judecător la Judecătoria din Râmnicu-Vâlcea (1982-1995); vicepreşedinte al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, apoi preşedinte al Tribunalului Judeţului Vâlcea (1996 - martie 2002). Lector (din 1991), apoi conferenţiar (din 1998) şi prodecan la Facultatea de Drept a Universităţii „Spiru Haret”- Filiala Râmnicu-Vâlcea. Din 1997, este preşedinte  al Societăţii Române de Ştiinţe Penale - Filiala Vâlcea.

Cărţi publicate: Istoria doctrinelor juridice (1993), Elemente de drept comercial pentru contabili autorizaţi şi experţi contabili (1995), Alexandru Ioan Cuza şi organizarea de stat a României,1859-1866 (1997), Istoria dreptului românesc (2000), Monografia Tribunalului Vâlcea (2000); coordonator al volumului Rolul dreptului şi economiei în procesul de dezvoltare şi modernizare al României contemporane – culegere de materiale prezentate la cea de a IX-a sesiune de comunicări a cadrelor didactice şi studenţilor de la USH, din 2002 (2003). (ME II,    pag. 19).

Bondoc, Dumitru (n. 16 oct. 1949, în satul Costeşti din comuna omonimă) – inginer feroviar ; cercetător, publicist. Studii postuniversitare în specilitatea Management industrial (1996-1997). Între 1972-2001 a lucrat ca inginer şef serviciu şi director comercial la Uzinele Sodice Govora. Profesor la Grupul Şcolar « Nicolae Pleşoianu » din Râmnicu-Vâlcea (2001-2003) ; director tehnic la firma « Antares » (2003-2009).

Cărţi publicate: Costeşti-Vâlcea. 45 secole de istorie (2002), Schitul Pătrunsa – de la legendă la adevăr (2006), Alexandru Bălintescu – artizanul Muzeului de Artă din Costeşti (2007), Istoricul căilor ferate din judeţul Vâlcea (2009). În anul 2003 a primit Premiul de excelenţă al Fundaţiei Culturale « Vâlcea 1 » pentru monografia dedicată localităţii Costeşti.

Bondrea, Aurelian (n. 22 mai 1928, Mateeşti - Vâlcea) – sociolog, cercetător, publicist; specializare în sociologie, la Sorbona. Doctor în filosofie, cu lucrarea Opinia publică (1965). După ce a absolvit Liceul teoretic din Râmnicu -Vâlcea,  a urmat cursurile Facultăţii de filosofie din cadrul fostei Şcoli Superioare de Partid « Ştefan Gheorghiu ». Învăţător suplinitor în comuna natală, director al căminului cultural de aici, apoi instructor al Comitetului Raional de Partid, redactor la  „Secera şi ciocanul„ (Piteşti, 1951-1954). A avut funcţii importante în structurile fostului partid. După susţinerea aspiranturii la facultatea absolvită,  a ocupat prin concurs, postul de lector la Universitatea din Bucureşti. Funcţii de răspundere în învăţământ : director general adjunct la Direcţia Generală a Învăţământului Universitar, din Ministerul Învăţământului (1969), director general adjunct la Direcţia Generală a Personalului (1972), şef de serviciu în Direcţia Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice.  După 1989 : întemeietor şi preşedinte al Fundaţiei „România de Mâine” şi rector al  Universităţii „Spiru Haret” (din 1991). Volume publicate: Sociologia culturii (1981 – ed. I, 1988 – ed. a II-a, 1993 – ed. a III-a), Opinia publică, democraţia şi statul de drept (1996), Starea naţiunii, 1918-1996. Concluzii şi opţiuni pentru România de Mâine, pentru viitorul poporului român (1996), Sociologia opiniei publice şi a mass-media (1997), Perenitatea unei moşteniri. 100 de ani de la adoptare legii Spiru Haret (1998), Tratat de sociologia culturii (retroversiune din română în engleză, 2007), Neoharetismul la începutul secolului XXI  (2007)  ş.a. ; în colaborare : Uniunea statelor europene : alternativă la sfidările secolului al XXI-lea (2005) ş.a. Coordonator la Enciclopedia  performanţelor româneşti în secolul XX. Sociologia  etc. (OSCA II, pag. 57-58).

Borac, Silviu (n. în 1972) a absolvit Liceul “Alexandru Lahovari” - secţia Matematică - Fizică, promoţia 1981. De-a lungul celor patru ani de liceu, a participat la olimpiade naţionale şi internaţionale de fizică, ocupând locurile I, II sau III. După studii universitare în Bucureşti, în domeniul Fizicii, a urmat alţi cinci ani (1991-1995) la Universitatea Tehnică din Berlin, Secţia Matematică – Fizică. Începând din 1990, a lucrat ca inginer software si computer scientist (mental images) sau arhitect software. Din aprilie 2005 şi până în prezent, Silviu a avut o contribuţie importantă în industria animaţiei, realizând efectele tehnice ale binecunoscutelor filme de desene animate - Madagascar şi Shrek. La Hollywood, se apreciază că Silviu Borac este unul dintre cei mai originali matematicieni şi ingineri software pentru Alias Maya. www.viatavalcii.ro/articol.php, 28 iunie 2011.

Boskoff, Wladimir Georges (n. 26 oct. 1958, Băile Govora - Vâlcea) – matematician, cercetător; doctor în matematici. În perioada 1982-1990, a funcţionat ca profesor la diferite licee din Constanţa; între 1984-1987, a fost antrenor al lotului naţional pentru olimpiadele internaţionale de matematică. În 1990, a devenit asistent al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii “Ovidius” – Constanţa, urcând apoi toate treptele universitare; în prezent, este decanul facultăţii menţionate şi - în paralel - profesor asociat al Universităţii din Brest, unde desfăşoară o bogată activitate în cadrul colectivului de geometrie. A fost invitat la mai multe universităţi din lume (SUA, Japonia etc.), pentru a vorbi despre rezultatele cercetărilor sale în domeniul matematicilor, printre care – despre relaţia dintre geometriile clasice şi teoria modernă a spaţiilor Lagrange generalizate. Cărţi publicate: Probleme de geometrie (1985), Hiperbolic Geometry and Barbilian Spaces (USA, 1996), Geometria diferenţială (1999), Analize diverse şi aplicaţii (2000). În colaborare: Discovering Geometry: An axiomatic approach (2011) ş.a. (OSCA II, pag. 58; www.ziuaconstanta.ro/.../wladimir-georges-boskoff).

Botoran, Constantin (n. 10 febr. 1938, com. Măciuca - satul Botorani, jud. Vâlcea – m. ?) – istoric, cercetător, publicist. Doctor în istorie, al Universităţii Bucureşti, cu teza Relaţii româno-egiptene în perioada interbelică (1972). Cărţi publicate: 1918. Făurirea României Mari (1998), Relaţiile româno-egiptene în epoca modernă şi contemporană (1974). În colaborare: Politica de apărare naţională a României în contextul european interbelic 1919-1939,  coautor – Gh. Zaharia (1981; premiul Academiei R. S. România), România şi Conferinţa de pace de la Paris, 1919-1920 (1983), Regimurile fasciste şi totalitare din Europa, vol. I, în colaborare (1979), Rezistenţa antifascistă şi antiimperialistă în Asia şi Africa , 1931-1945 (1986), Tezaurul României la Moscova. 1916-1917 (1993), Situaţia evreilor din România, 1939-1941, vol. I (2003) etc.  (EIR, pag. 70-71; VDE I, pag. 144; OSCA I, pag. 55-57).

Botu, Ion D. (n. 30 martie 1945, com. Oteşani – jud. Vâlcea) – horticultor, cercetător, publicist, inventator. Cursuri de specializare în Spania, Franţa, Ungaria, Polonia, Iugoslavia etc. Doctor în agronomie, al Universităţii din Craiova, cu teza Studiul unor biotipuri autohtone de prun şi comportarea lor ca portaltoi pentru prun şi cais (1978; tipărită în acelaşi an). După terminarea studiilor universitare, a lucrat o vreme în staţiunea Bechet din Dolj, apoi la IAS – Pepiniera Vâlcea (şef de fermă), iar în ultimele trei decenii, la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Vâlcea, unde a dovedit reale calităţi de manager în domeniu, devenind - în 1989 - director al acesteia. Carieră de cercetător, începând cu anul 1991, cu parcurgerea tuturor treptelor acestui domeniu, până la aceea de cercetător principal gr. I; carieră universitară, până la gradul de profesor universitar titular, la Universitatea din Craiova (din 1995). Membru al mai multor organizaţii de prestigiu: Societatea Română de Horticultură, Societatea Oamenilor de Ştiinţă din România, Societatea Naţională a Pomicultorilor, Societatea Internaţională de Ştiinţe Horticole etc. Deţinător al mai multor brevete pentru invenţii: Maşină de plantat material săditor şi viticol (1976), Soiul de soc negru „Ina” (1984), Soiul de soc negru „Nora” (1984) ş. a. După propria mărturisire, a participat la obţinerea a 34 de soiuri şi portaltoiuri de prun, nuc, castan, alun, soc şi nectarin dwarf, o parte dintre acestea fiind omologate şi brevetate, iar altele – în curs de brevetare.

Alte lucrări publicate: Cultura intensivă a alunului (1978), Alunul (1986), Socul negru (1988), Ameliorarea plantelor horticole (1984); în colaborare: Metode şi tehnici de cercetare în pomicultură (1997). Progrese în ameliorarea plantelor horticole din România, vol. I, Pomicultura (1999), Analiză biostatică şi Design experimental în biologie şi agricultură (2003), Pomicultura modernă şi durabilă (2003), Biodiversitate şi bioconservare (2004), Nucul, alunul, castanul şi alte nucifere (2007), Tehnică experimentală în horticultură (2010). (ME II, pag. 19-20 ; « Adevărul de seară », 27 febr. 2010 ; cis01.central.ucv.ro/ facultatea_horticultura/cv/botu-ion).

Botu, Mihai (n. 24 iulie 1970, Sibiu ; fiul lui Botu I.) – inginer horticultor ; cercetător, publicist. Doctor în horticultură al Universităţii din Craiova. Carieră de cercetător  la SCDP Vâlcea (1992-2004) şi universitară (din 2001), la Facultatea de Horticultură a Universităţii din Craiova, unde – în prezent – este conferenţiar universitar.

Membru al mai multor asociaţii, printre care : Societatea Naţională de Pomicultură – Piteşti (1994), Societatea Română de Horticultură (SRH) - Bucureşti  (1994), International Society of Horticultural Science (ISHS) din Leuven – Belgia (2000) şi vicepreşedinte al ISHS Working Group « Plum and Prune Genetics, Breeding and Technology » - F04 (din 2001) etc. A creat şi omologat mai multe soiuri şi portaltoiuri. A  încheiat 4 contracte internaţionale, în calitate de director sau de responsabil şi 27 contracte de cercetare naţionale. Este membru în colectivele editoriale şi referent ştiinţific al unor publicaţii din ţară şi străinătate, iar din 2006 - expert evaluator la Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS).

Cărţi publicate : Pomicultura generală şi specială (2004), Metode convenţionale şi moderne în ameliorarea plantelor horticole (2008); în colaborare : Analiză biostatică şi Design experimental în biologie şi agricultură (2003), Biodiversitate şi bioconservare (2004), Tehnică experimentală în horticultură (2010). (cis01.central.ucv.ro/facultatea_horticultura/cv/botu-mihai).

Botvinic, Victor (n. la 31 oct. 1924 în Bucureşti – m. 23 febr. 1994 în Călimăneşti) – medic generalist şi balneolog; cercetător, publicist. Specializare în balneologie la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti. A lucrat la Spitalul « Caritas » şi la alte instituţii din capitală. Se transferă, la cerere, la Vatra Dornei (1954), apoi la staţiunea Băile Govora (1956), Călimăneşti-Căciulata (1957-1988), unde se va stabili definitiv, îndeplinind şi diferite munci de răspundere: medic şef de policlinică, medic şef la UGSR Căciulata etc.

Cărţi publicate (în colaborare): Călimăneşti – Căciulata (1973; cu ediţii în limbile franceză, engleză şi germană; 1978 – ed. a II-a, revăzută şi adăugită), Băile Govora. Ocnele Mari (1982). (COS, pag. 18-20). 

Brucăr, Miron

Bucă, Marin (n. 22 iulie 1933, Drăgăşani - Vâlcea) – lingvist, cercetător, publicist. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Probleme actuale ale sinonimiei lexicale (1969). Profesor la Facultatea de Vest din Timişoara, specialist în lexicologie şi semantică. A împletit permanent activitatea didactică, cu cea de cercetare

Cărţi publicate: Dicţionar şcolar de neologisme (2003), Dicţionar de antonime (2005, 2008), Enciclopedia gândirii aforistice româneşti (2006), Dicţionar explicativ şcolar (2006), Dicţionar de arhaisme şi regionalisme (2007), Dicţionar de metafore (2007), Dicţionar de epitete (2007), Dicţionar de expresii româneşti (2007), Dicţionar de cuvinte compuse (2008), Dicţionar de paronime (2009), Dicţionar de antonime (2009) etc. În colaborare : Gramatica practică a limbii ruse (1980), Dicţionar de sinonime rus-român, Antonimele limbii ruse Probleme de semasiologie etc. (DLFR, pag. 79; OSCA I, pag. 64-65).

Budişteanu, Alexandru A. (n. 10 iulie 1836, Râmnicu-Vâlcea – m ?) – chimist, geolog, general de armată; la 1877, pe când avea gradul de colonel, a comandat un regiment de Dorobanţi în luptele de la Rahova. Lucrări  publicate: Extract din Înalta Ordonanţă (1865), Cartea soldatului de infanterie (1875), Apărarea naţională (1898), Petrolul în România. Ţările cu petrol. Originea petrolului. Zăcămintele petrolului. Forajul puţurilor. Proprietăţile fizica şi chimice (1894), Chestiunea puţurilor arteziene în România (1896) etc. (VDE II, pag. 128; OSCA I, pag. 66-67)

Budişteanu, Ionuţ (n. 1 decembrie 1993, Râmnicu-Vâlcea). Elev cl. a X-a la CNMB Râmnicu-Vâlcea. Este considerat – neoficial – un fel de geniu al informaticii. De la 11 ani, a început să fie pasionat de software şi altgoritmi de programare (inteligenţa artificală ş.a.); începând cu clasa a V-a, participă la toate competiţiile din domeniul IT-ului, fie acestea naţionale, internaţionale, olimpiade sau concursuri. Printre realizările sale: schema complexă de anti-piratare a unui software, implementată în proiectul YahooPass, viruşii şi „caii troieni” realizaţi de el pentru baza de date americană MegaSecurity etc. A primit, până acum,  25 de distincţii - premii I şi ll, pentru performanţe în acest domeniu. Lucrează în limbaje de programare avansate, precum Delphi, Pascal şi C, cu ajutorul cărora a creat numeroase softuri, utilitare sau educaţionale. A alcătuit programe care pot fi folosite pentru accesul la distanţă al unui calculator, util în supravegherea unui copil sau care au capacitatea de a recunoaşte scrisul de mână, chipurile sau vocile, program care recunoaşte (în proporţie de 70%) spunerea adevărului; program folosit pentru localizarea calculatoarelor furate, programul “Control Education” – pentru E-LEARNING la distanţă etc. În 2010, Ionuţ Budişteanu a fost premiat la Olimpiada Internaţională a Invenţiilor Informaticii din Statele Unite şi a obţinut admiraţia celei mai mari asociaţii informatice la nivel internaţional: Association for Computing Machinery. Softul pentru care a fost premiat în SUA este capabil să facă predicţii la bursă, la meteo, să recunoască amprentele sau vocea. Pentru ridicarea premiului, Ionuţ a fost invitat în luna iunie 2010 la Festivitatea de premiere organizată în San Francisco, „un eveniment echivalent Premiilor Nobel, dar în domeniul calculatoarelor”, după aprecierea tânărului cercetător. A fost cunoscut, recunoscut şi admirat de mari programatori de limbaje de programare, directori de la IBM, Google, Microsoft, cei care reprezintă industia de IT şi cercetarea în programare. Între 8-12 dec. 2010, a participat, ca invitat, la o conferinţă organizată de Google la Zurich. Este membru al Clubului de Excelenţă şi bursier al Fundaţiei „Dan Voiculescu” pentru Dezvoltarea României. (www.fundatiadanvoiculescu.ro şi „Viaţa Vâlcii”, anul XIV, nr. 4031/7 dec. 2010, pag. 1).

Bulat, Toma Gh. (n. la 18 aug. 1887 în Tunari, jud. Olt – m. la 12 mai 1979, în Bucureşti) – teolog şi istoric; publicist. Studii de istorie la universităţile din Leipzig (1913-1914) şi Dijon (1914-1921). Doctor în istorie cu teza La croissade de Nicopolis (1924) şi în teologie, cu teza Personalitatea religioasă a lui Neagoe IV Basarab – ambele susţinute la Universitatea din Bucureşti. Profesor de istorie, religie şi franceză la Liceul „Alexandru Lahovari” (1917-1923, 1924-1926) şi  la Seminarul „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (1921-1923), la Şcoala Normală din Năsăud (1923-1924), la Craiova (1926-1927); profesor de istorie bisericească medie şi modernă la Facultatea de Teologie din Iaşi (1927-1941), apoi la cea din Bucureşti (1941-1947). A înfiinţat şi a condus revista „Arhivele Basarabiei” (Chişinău, 1929-1939) şi „Revista de istorie bisericească” (Craiova, 1943) – prima revistă de acest fel, din ţară; a fost unul dintre iniţiatorii publicaţiei „Arhivele Olteniei” şi membru în Comitetul de conducere al acesteia (1922-1943). Autor a peste 500 studii de istorie.

Cărţi publicate: Încercări de bibliografie a istoriei românilor (1919), Contribuţiuni documentare la istoria Olteniei (1925), Din corespondenţa episcopului Calinic al Râmniculu, 1850-1868 (1927), Personalitatea religioasă a voievodului Neagoe Basarab al IV-lea (1927) etc. (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 124-125;  DTR,III/B/ Toma Bulat, ed. on line).

Bulucea, Constantin (n. 7 aug. 1940, Râmnicu-Vâlcea) – inginer; cercetător ştiinţific, inventator,  publicist. Carieră universitară şi funcţii de specialitate şi de conducere la diferite instituţii de cercetare din ţară şi din străinătate (Master of science la University of California, 1969); doctor în electronică al Universităţii din Bucureşti (Institutul Politehnic), cu teza Injecţia la avalanşă în dispozitive semiconductoare. A fost autorul primului proiect românesc de transistor planar din siliciu; plecând de la acesta, a dezvoltat o adevărată şcoală de proiectare şi tehnologie de fabricaţie pentru tranzistoare din siliciu, circuite integrate liniare şi circuite integrate digitale MOS/LSI. A fondat Conferinţa anuală de semiconductori, devenită apoi conferinţă internaţională IEEE. A efectuat lucrări de pionierat în domeniul fenomenelor de purtători fierbinţi, simularea dispozitivelor şi a proceselor lor de fabricaţie; contribuţii la arhitectura şi tehnologia dispozitivelor semiconductoare submicronice. În colaborare cu Adrian Rusu, a elaborat o teorie a tranzistorului cu inducţie statică (prioritate în domeniu). Decorat cu Medalia „Meritul ştiinţific” (1974). Membru de onoare al Academiei Române (din 2001).

Lucrări publicate: The effect of the emitter-base lateral diode on double-diffused planar transistors current Gain (în „International Journal of elecronics”, vol. 23/1969, pag. 201-215), Diffusion capacitance of p-n junctions and transistors (în „Electronics letters”, vol. 4/1968, pag. 559-561), Investigation of deep-depletion regime of MOS structures using ramp-response method (în „Electronics letters”, vol. 6, pag. 479-481), Surface breakdown in silicon planar junctions solid-state electronics, vol. 17/1974, pag. 881-888) etc. (VDE 2, pag. 128; OSCA I, pag. 69-71; socinf_inceput.doc)

Bulucea, Doinel Dumitru (n. 2 aug. 1943, la Budeşti, Vâlcea) – medic, cercetător, publicist; doctor în medicină al Institutului de Medicină „N. Gh. Lupu” din Bucureşti, cu teza Contribuţii clinice şi experimentale privind clinica şi fiziopatologia hipereozinofiliilor; carieră universitară. Lucrări publicate: Eozinofiliile. Fiziopatologie şi clinică (1979), Microbiologia. Virologia. Parazitologia. Triplă investigaţie, cauză de abdomen dureros la copil (1983), Larva migrans viscerală (1983) (OSCA I, pag. 71-72)

Bureţea, Emilian (n. 26 oct. 1937, com. Tetoiu - satul Băroiu, jud. Vâlcea) – lingvist şi filolog, cercetător, publicist. Doctor în filologie al Universităţii Bucureşti, cu teza Toponimia din nord-estul Olteniei. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar (liceul din Horezu, 1961-1966) şi universitar, la Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere şi Istorie (din 1990); activitate de cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Ştiinţe Socio-Umane al Academiei Române (Secţia Filologie) din Craiova (1966-1990). Importante contribuţii la studiul istoriei limbii literare vechi, lexicologia dialectală şi toponimie. Redactor la cele două volume de Studii şi cercetări de onomastică (SCO), 1. Anul I – 1995, şi 1. Anul II – 1996, scoase de Laboratorul de ştiinţe Onomastice din cadrul Facultăţii de Litere şi Istorie a Universităţii din Craiova, în 1995 şi, respectiv, 1996, sub conducerea lui Gh. Bolocan. Lucrări publicate: Contribuţii la studiul toponimiei româneşti (1994), Toponimia din nord-estul Olteniei (teza de doctorat). Redactor şi colaborator la Dicţionar toponimic al României. Oltenia, vol. 1-4 (1995-2004), coordonator – Gheorghe Bolocan. (OSCA II, pag. 63-64).

Burghelea, Dan (n. 1942, Râmnicu-Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. Diferite specializări în ţară şi în străinătate. Doctor în ştiinţe matematice, cu teza Topologie matematică. A fost studentul preferat al lui Moisil şi apoi unul dintre prietenii acestuia, care l-a sprijinit în vremea când era persecutat de regim din cauza originii “nesănătoase”, refuzîndu-i-se dreptul de a participa la o olimpiadă naţională (1963), deşi obţinuse punctajul maxim; abia în urma intervenţiei repetate a lui Grigore Moisil, a fost acceptat. După terminarea facultăţii, va emigra peste hotare, stabilindu-se în SUA. Este unul dintre cei mai cunoscuţi matematicieni din lume. În prezent, funcţionează ca profesor la Universitatea de Stat din Ohio SUA. A condus cercetări în domenii ca Teoria categoriilor, Algebra omologică, Topologie algebrică şi diferenţială, Teoria varietăţilor. A rezolvat câteva dintre problemele considerate “de excepţie” în lumea matematicienilor: structura omologiei ciclice, raportul dintre L2 torsiune analitică şi L2 torsiune topologică etc.  În ultimii ani, s-a dedicate teoriei operatorilor diferenţiali pe varietăţi. (OSCA I, pag. 73; “Gândul” din 28 decembrie 2009, ediţie on line)

Calotă, Ion (n. 26 oct. 1933, com. Livezi, jud. Vâlcea) – lingvist, cercetător, publicist. Doctor al Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice al Academiei Române, cu teza Graiul rudarilor din Oltenia (1974); una dintre teoriile sale, care s-a bucurat şi se bucură de notorietate, este aceea conform căreia rudarii nu sunt ţigani, ci urmaşi ai coloniştilor aduşi din Pannonia, în Dacia de către romani, pentru a lucra la minele (rudele) din Transilvania. Membru activ al mai multor societăţi ştiinţifice. Cărţi publicate: Contribuţii la fonetica şi dialectologia limbii române (1986), Rudarii din Oltenia. Studiu de dialectologie şi de geografie lingvistică românească (1995), Lexicon ortografic, ortoepic şi morfologic şcolar al limbii române - LOOMS (1996, în colaborare), Mica enciclopedie a românei corecte. A publicat diferite studii şi articole de lingvistică, în volume colective. (OSCA II, pag. 67-69).

Canini, Gheorghe (n. 13 oct. 1921, Câineni – jud. Vâlcea) – jurist/economist, cercetător; între 1942-1942, ofiţer activ până la gradul de căpitan; doctor în ştiinţe politice şi economice al Universităţii din Cluj-Napoca, cu teza Responsabilitatea internaţională a guvernanţilor (1947). A deţinut diferite funcţii de răspundere în domeniul finanţelor, până la nivelul ministerului de resort: director general-adjunct la Direcţia Generală a Bugetului Statului (1965-1968), inspector general (1968-1975). În anul universitar 1993-1994, a predat cursul Finanţe Publice şi Economie Politică, la Universitatea Tehnico-economică a Universităţii Româno-Americane. 

Cărţi publicate: Bugetul de stat (1954); în colaborare: Întocmirea şi executarea bugetelor (1956), Bugetul de stat (1962), Îndreptar legislative, vol. I şi II, Manualul bugetului de stat (1970). (OSCA II, pag. 69-70).

Carpeneanu, Andrei (n. 30 iulie 1976, Râmnicu-Vâlcea) – filosof, cercetător, publicist, traducător; coordonator proiecte de cercetare şi traduceri. Absolvent al cursurilor postuniversitare privind pregătirea personalului didactic, din cadrul departamentului de specialitate al Universităţii Bucureşti (2001-2003). Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti (2005), cu teza Evoluţie şi proces în filosofiile bergsoniană şi whiteheadiană; posesor al certificatului de competenţă lingvistică atestând nivelul excelent de cunoaştere a limbii engleze. Între 2004-2007: cercetător (asociat) în cadrul Societăţii de Lingvistică Teoretică (Bucureşti), Departamentul de Filosofie. Bogată activitate publicistică în reviste româneşti şi internaţionale de filosofie< redactor la revista “Clipa“.  Membru în colectivele a două granturi internaţionale (contracte de cercetare), obţinute în urma unor concursuri (temele: Filosofia limbajului, filosofia comunicării şi, respectiv, Etica, teoria generală a dreptului). Cărţi publicate: Realism, raţionalitate, relativism (2004); Evoluţie şi proces în filosofiile bergsoniană şi whiteheadiană (2006; teza de doctorat), Understanding Journalism, Mediating the Message and the Power of News (New York, 2009). A tradus  Faith and reason, de Richard Swinburne (New York, 2009)  şi (în colaborare) Analiză şi interpretare în filosofia actuală (2003); prezent în programe naţionale de traduceri academice. 

Căpătaru, Doru (n. 12 aug. 1952  în satul Fumureni din com. Lungeşti, jud. Vâlcea) – absolvent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice – Bucureşti (1979), specialist în ştiinţa conducerii şi ştiinţele comunicării; cercetător, publicist. Bogată activitate redacţională şi publicistică (redactor-şef al revistei “România turistică”, redactor la “România de azi” etc.) ; abordând la început literatura (poezie, eseu ş. a.), ulterior, s-a dedicat cu precădere cercetării istorice.

Cărţi publicate: Tezaur românesc. Bisericile de lemn din judeţul Olt şi bisericile bordei din Oltenia (2005), Istoria bisericii de la Stăneşti şi a neamului ctitorilor ei (2006), Călător prin Oltenia medievală cu Paul de Alep (2007), Comori de spiritualitate vâlceană – Istoria Mănăstirii Surupatele (2008); în colaborare: Istoria Bisericii “Toţi Sfinţii” (2007), Grădiniţa de copii a Bisericii “Toţi Sfinţii” din Râmnicu-Vâlcea (2009); este redactor, printre altele, la volumul: Gherasim Cristea, Istoria Eparhiei Râmnicului (2009); prefaţator al unor cărţi.

Căpăţână, Nicolae N. (n. la 19 sept. 1953 în satul Piatra din com. Ciofrângeni, jud. Argeş) – inginer agronom, profilul – inginerie economică; cercetător, publicist. Şi-a făcut în Râmnicu-Vâlcea studiile liceale (la Liceul „Al. Lahovari”, pe atunci – „Nicolae Bălcescu”), iar din anul 2000, este patron şi manager general la SC SEMTEX SRL Râmnicu-Vâlcea, după ce, timp de 20 ani, a lucrat la UM 02382 Cluj-Napoca; cursuri postuniversitare de specializare la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, în domeniul Consultanţei agricole; absolvent al Cursului de formare a experţilor şi consultanţilor în managementul proiectelor cu fonduri europene, şi al altor cursuri, printre care – acela de comandant de pluton la UM 01080; doctor în agronomie, cu teza Studii şi cercetări privind turismul rural în Depresiunea Loviştei. Membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Ovine şi Caprine din România (2002); preşedinte al Consiliului director al Asociaţiei de Formare Profesională „Socrate”, din Sibiu; membru al Forumului Cultural al Râmnicului. Începând din 2003, este director al Centrului de Informaţii Turistice Vâlcea, în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea. Autor sau coautor la o serie de proiecte privind dezvoltarea zootehniei, şi autor al cărţii Turismul rural în regiunea Subcarpaţilor Getici, spaţiul dintre Argeş şi Olt (2003).

Câlea, Ion (n. 9 iulie 1944, în Ocnele Mari, jud. Vâlcea) – inginer agronom; om politic. Doctor în agronomie. Între 1967-1976, a lucrat ca agronom la CAP Stoiceni din com. Nicolae Bălcescu, director la OCOTA – Râmnicu-Vâlcea (1976-1979), director la Oficiul de Îmbunătăţiri Funciare - OIF (1979-1980), director la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Alimentaţie - DGAIA Vâlcea (1980-1984), director al IEELIF Vâlcea (1984-1989) şi director general al Direcţiei Generale de Agricultură-Vâlcea (DGAA) (1989-1997), director la CONSERVIL Râureni (componentă a holdingului OLTCHIM), până în primăvara anului 2001, când a fost rechemat la conducerea DGAA Vâlcea; a renunţat, fără să stea pe gânduri, la fotoliul confortabil de director la CONSERVIL şi s-a reapucat, cu binecunoscuta-i râvnă, de activitatea de revigorare a agriculturii vâlcene. În anul 2004, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, iar în 2008, a fost ales preşedinte al celei mai importante instituţii din  judeţ. Este liderul filialei vâlcene a PSD şi membru în Comitetul Central al acestui partid. Competenţa şi eficienţa activităţii sale, i-au atras meritate aprecieri şi mai multe premii şi distincţii, printre care: în 1988 - Diploma şi locul I pe ţară, acordate de Ministerul Agriculturii; 1995 - Diploma şi locul I pe ţară la producţia de grâu (M.A.); 1997 - Diploma şi locul I pe ţară la producţia vegetală şi animală (M.A.), Ordinul Naţional « Pentru Merit » în gradul de cavaler, acordat de preşedinţia României pentru dezvoltarea agriculturii; în ianuarie 2011, a primit Premiul de excelenţă din partea Televiziunii ETALON, la categoria Administraţie 2010.

Cârjan, Lazăr (n. la 29 iulie 1947 în com. Bărbăteşti din jud. Vâlcea) - jurist şi militar de carieră, criminalist ; cercetător, publicist ; bibliofil ; filatelist, specializat în depistarea falsurilor filatelice. A lucrat ca ofiţer specialist în Direcţia economică a Inspectoratului General al Poliţiei Române (1976-1979), şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara (1980-1988), directorul Direcţiei Politice Judiciare în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (1997-2002), director adjunct al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (2003-2005), director general al Direcţiei Generale de Paşapoarte (2005-2008) ş.a. Cursuri speciale de pregătire şi perfecţionare : antidrog (Florida – SUA, 1997), ordine publică şi management poliţienesc (Marea Britanie şi Budapesta, 1998-1999), « Amprentele genetice în arena justiţiei » (Institutul Naţional de Medicină legală « Mina Minovici » din Bucureşti, 2000-2002) etc. Doctor în drept (1999), al Academiei de Poliţie « Alexandru Ioan Cuza » din Bucureşti, cu teza Combaterea criminalităţii la frontiera de stat a României. Carieră în învăţământul superior, cu parcurgerea tuturor treptelor universitare, la Universitarea « Spiru Haret » din Bucureşti: lector (1999-2003), conf. univ. (2003-2005), profesor universitar de Criminalistică şi Drept penal (din 2005). Din 2005 – şeful catedrei de Drept public, la Universitatea menţionată, iar din 18 dec. 2009, decan al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. Între 2003-2005, a coordonat publicaţia trimestrială « Monitorul Cultural Educativ », a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Membru fondator al Asociaţiei de Bibliografie din România (1991), membru fondator al Fundaţiei Gojdu (1996), vicepreşedinte al « Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română », prim-vicepreşedinte al « Asociaţiei criminaliştilor din România » (din 2003). Premii şi distincţii obţinute: Diploma Prefecturii Navale a Argentinei (1994), Diploma Biroului Internaţional Interpol (1998), Drapelul Statelor Unite ale Americii, arborat pe Capitoliu, la 13.07.2001, împreună cu un atestat ; ordinul « Steaua României » în gradul de Cavaler (2000), Ordinul « Bărbăţie şi Credinţă » (2007) ş.a. În prezent, are gradul de general maior (r). Cărţi publicate : Istoria Poliţiei Române (2000), Drept penal român – Partea generală. Note de curs (2001), Compendiu de criminalistică. Note de curs (2003 ; ed. a II-a, 2004), Curs de criminalistică (2003), Criminalistică. Tratat (2003) etc. Coautor şi coordonator la o serie de lucrări : Criminalistica – Mileniul III (2001), Realităţi şi perspective în criminalistică (2003), Investigarea criminalistică a locului faptei (2004), Metode şi tehnici de investigare criminalistică (2006) etc. În 2006, a publicat, împreună cu Mircea Gheorghe Manole, lucrarea Catalog al mărcilor poştale româneşti – vol. I, iar în 2011, împreună cu Ion Octavian Rudeanu, a îngrijit apariţia volumului Dumnezeu şi destinul universului, de Dumitru Drăghicescu.  (ro.wikipedia.org/wiki/Lazăr_Cârjan)

Cârlogănescu, Marcel (n. 23 nob. 1949 în fosta comună Crăpăturile – azi Tetoiu, jud. Vâlcea) – inginer agronom, cercetător. Doctor în ştiinţe agronomice al Universităţii din Craiova, cu teza Influenţa potasiului aplicat în diferite doze, singur şi împreună cu azotul şi fosforul, în cultura grâului cultivat într-un asolament de 5 ani: mazăre – grâu – porumb – floarea soarelui, susţinută şi publicată în anul 2000.

A lucrat ca şef de fermă (1972-1996) şi apoi ca director tehnic la Staţiunea pentru Cercetări Agricole Simnic, din judeţul Dolj (1996-1999). Din 1999: director la SC Grig-Impex SRL Craiova. (OSCA II, pag. 71-72).

Cârstoiu, Ion (n. 13 ian 1943, Jiblea Veche, azi Călimăneşti - jud. Vâlcea) – lingvist, cercetător, publicist. În anul 1976 a participat la cea de a doua ediţie a Congresului Naţional de Tracologie. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar, mai întâi la Şcoala generală din Bălceşti, apoi la Liceul din Mozăceni – jud. Argeş şi la Liceul « Petrache Poenaru » din com. (azi, oraşul) Bălceşti, jud. Vâlcea (unde a deţinut, o vreme, şi funcţia de director). În 1976, a participat la Congresul al II-lea de Tracologie, desfăşurat la Bucureşti.

Cărţi publicate: Între lingvistică şi istorie (1975), Teze şi ipoteze lingvistice (1981), Paşi în universul cunoaşterii (2001); în colaborare cu Rodica Constanţa Anghelescu (fiica sa): Dicţionar etimologic - DECA (2007). (COS, pag. 24-25).

Cebuc, Alexandru I. (n. 6 apr. 1932, în com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea) – istoric; muzeograf. Şef de secţie la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti (1961-1972), vicepreşedinte al Comitetului de Cultură al Municipiului Bucureşti (1972-1977), director al Muzeului de Artă al României (din 1977).

Cărţi publicate: Locuri şi case din Bucureşti, legate de lupta PCR (1960), Din istoria transporturilor de călători în Bucureşti (1962), Bucureşti, oraş socialist (1964), Monumente din Bucureşti. Ghid (1966), Probleme edilitare bucureştene (Alimentarea cu apă, canalizarea Dâmboviţei, Asanarea lacurilor din nordul Capitalei) (1967), Din istoria transporturilor de călători în România (1967), Tradiţii revoluţionare bucureştene (1973). (OSCA I, pag. 81).   

Chiţoran, Dumitru (n. 20 oct. 1936, com. Copăceni, jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist; cercetător, publicist, traducător. Studii de specializare în lingvistică engleză, la Universitatea din Londra (1962-1965) şi în Michigan – SUA (1965-1967). Doctor în filologie (1968) al Universităţii din Bucureşti, cu teza Relaţii sintagmatice şi paradigmatice în vocabular. Carieră universitară, în cursul căreia a parcurs toate treptele universitare, la Universitatea Bucureşti (din 1958); între anii 1969-1977, a fost decan al Facultăţii de Limbi Germanice şi prorector al Universităţii Bucureşti, iar între 1965-1967, profesor şi la Universitatea de Stat din Michigan SUA; director al Programului de analiză contrastivă a limbilor română şi engleză (1969-1979); director adjunct al Centrului European de Învăţământ Superior, din cadrul UNESCO (1983-1989). În prezent, este special adviser al programului PEACE din cadrul UNESCO. Numeroase afilieri, printre care aceea de membru al Societăţii Internaţionale de Fonetică şi al Asociaţiei Internaţionale de Lingvistică Aplicată. Contribuţii la elaborarea şi implementarea unor programe UNESCO.

Cărţi publicate (selectiv): Limba engleză contemporană. Fonetică (1960), Limba engleză contemporană. Fonetică şi fonologie (1970), Lexicologia limbii engleze. Exerciţii (1971); în colaborare: Antologie de critică literară, lingvistică şi literatură modernă (1970), English grammar. Exercises (1972), Elements of english structural semantics (1973), Sociolingvistica. Orientări actuale (1975), Elements of English Sentence Semantics (1985), Pronunţia limbii engleze (1989), Exerciţii de gramatica limbii engleze (1995) etc. (OSCA I, pag. 88; Monografia Copăceni, pag. 71-73; Wikipedia, Dumitru Chiţoran).

Ciauşanu, G. F. (n. 28 mai 1889, com. Făureşti, jud. Vâlcea – m. 14 ian. 1833) – teolog, folclorist. Doctor în teologie, al Universităţii din Bucureşti, cu teza Monogenismul biblic. Preot la Siminicul de Sus (jud. Dolj), în com. Laloşu din jud. Vâlcea şi în Râmnicu-Vâlcea, apoi profesor la Seminarul din Craiova până în 1948. I-a fost acordat Premiul « Adamachi » (1913) pentru lucrarea Superstiţiile.

Cărţi publicate: Superstiţiile poporului român în asemănare cu a altor popoare vechi şi nouă (1914), Înmuguriri (1926), Epistole către evrei (1926), Glosar de cuvinte din judeţul Vâlcea (1931), Frunză verde. Literatură populară oltenească (1938), Luminişuri – poezii (1935); în colaborare: Culegere de folclor din judeţul Vâlcea şi împrejurimi (1928) şi mai multe manuale de religie. (OSCA I, pag. 84-85).

Ciobanu, Nicolae (n. 1 mai 1933, în fostul sat Ferigile, com. Costeşti.- Vâlcea) – istoric, cercetător, publicist; general de brigadă. (MApN) şi strateg militar; cursuri postuniversitare de perfecţionare în limba franceză (1976-1977). Doctor în ştiinţe militare, al Academiei de Înalte Studii Militare, cu teza Dezvoltarea armatei române între Unirea Principatelor şi proclamarea independenţei de stat a României, 1859-1877 (1981). Carieră universitară (1966-990); şef al Secţiei de Istorie militară din Direcţia de Studii şi Cercetări Operativ-Strategice şi Istorie Militară (1990-1991); director adjunct al Institutului de Istorie şi Teorie Militară din Bucureşti (1991-1993); preşedinte al Comisiei române de istorie militară (din anul 1993). Membru în colegiul de redacţie al revistelor "Pe aici nu se trece" şi "România eroică". Premii şi distincţii obţinute: 1958 - medalia "Meritul Militar", cl.a II-a, 1962 “Meritul Militar” cl.I; 1993 - premiul "Nicolae Iorga", decernat de "Revista de istorie militară"; Ordinul "Meritul Militar" clasele III (1970), II (1975), I (1980); premiul „Nicolae Bălcescu”, conferit de „Revista de istorie militară” (1999); premiul „Lt. col. Mircea Tomescu”, conferit de revista “Gândirea militară” (1999) etc. n anul 2002, în urma gestului de a fi donat Bibliotecii comunale Costeşti 1500 de volume din colecţia sa personală, Consiliul Local Costeşti a acordat bibliotecii numele generalului. Lucrări publicate (selectiv): Curs de geografie militară (1984), Factorul geospaţial şi rolul său în întărirea capacităţii de apărare a ţării (1985), Trecătorile din Carpaţii româneşti (1988), Arta militară universală în epoca veche şi epoca medie. Curs de istoria artei militare (1989), Inflencia del piensamiento militar sobre la guera en los cinco ultimos iglos – el caso rumano (1990) ş. a. (OSCA II, pag. 76-78; ME I, pag. 27-30).

Ciochină, Iuliana (n. la 18 mai 1961, în oraşul Caracal, jud. Olt) – economist, cercetător, publicist. Cursuri de specializare la Râmnicu-Vâlcea, în anii 1989, 1990, 1993. Doctor al Universităţii din Craiova, cu teza Mutaţii în raportul de forţe pe plan economic internaţional (2000). Începând cu anul 1986, a lucrat la Râmnicu-Vâlcea ca  economist la S.C. “Vâlceana” S.A. (1986- 1998), apoi cadru didactic asociat (1996- 1997) şi lector universitar (din anul 1997) la filiala din Râmnicu-Vâlcea a Universităţii „Constantin Brâncoveanu”.

Cărţi publicate: Obligaţii fiscale – fiscalitatea (1993),  Noţiuni privind bursa de mărfuri (1993), Gestiune previzională (1993), Politica comercială (1993); în colaborare: De la Roma la Amsterdam via Maastricht (1999). (OSCA II, pag. 78-79).

Ciordaş, Valeria (n. 24 nob. 1922, în satul Măldăreşti din comuna Stăneşti – jud. Vâlcea) – filolog, muzicolog, textilist, cu studii de specialitate în fiecare din aceste domenii;autor de manuale şcolare

A lucrat ca profesor de limba italiană, de muzică şi de merceologie la Liceul Economic "Kreţulescu" din Bucureşti (1949-1979). A elaborate, în colaborare, o serie de manuale şcolare, printre care: Merceologia produselor textile (1962, 1969),Merceologia produselor industriale, vol I şi II (1963), Merceologie (1967), Merceologial pentru anul I de liceu (1969), Merceologia pentru anii II şi III (1968) etc. (OSCA II, pag. 79).

Ciucă, Domnica (n. 24 oct. 1952, com. Optaşi-Măgura, jud. Olt) – istoric, cercetător, publicist. Carieră didactică (gradaţie de merit). Lucrări publicate: Dirigintele (1993). Ora de dirigenţie; Dirigenţie, consiliere şi orientare (1996). În colaborare: Prioritîţi istorice vâlcene. 610 (2002), Sate şi documente din zona Câmpului-Mare (2002), Un Athos românesc pe Valea Oltului (2003), Un mare ctitor ortodox: Matei Basarab, Prinţul limbii române (2004) ş. a.  Premiul de excelenţă pentru volumul Priorităţi istorice vâlcene (2006); diferite alte distincţii pentru activitatea didactică. (OSCA II, pag. 81).

Ciucă, Ioan (n. la 14 oct. 1955 în comuna Drăgoeşti, Vâlcea) - teolog, cercetător, publicist. După absolvirea Facultăţii de Teologie, a fost hirotonit preot la Parohia Câmpu-Mare (1982). A construit Complexul de Spiritualitate Creştin-Ortodoxă „Sf. Nicolae” din Câmpu-Mare, în care desfăşoară o bogată activitate pastorală. A repictat bisericile din parohie şi a amenajat spaţiul din jurul lor. În prezent este iconom stavrofor şi protoiereu al Protoieriei Slatina, Olt.

Lucrări publicate (în colaborare): Pagini de istorie. Câmpu-Mare (Olt) şi împrejurimile sale (2000), Priorităţi istorice vâlcene 610 (2002), Sate şi documente din zona Câmpu – Mare (2002), Biserici, preoţi, oameni – I (2003). (OSCA II, pag. 81-82).

Ciucă, Ion M. (n. 9 febr. 1950, com. Drăgoeşti – jud. Vâlcea) – istoric, cercetător, publicist; doctor în istorie (Magna cum laude) al Universităţii din Craiova, cu teza Viaţa politică din judeţul Vâlcea în perioada interbelică (2007). Carieră didactică în învăţământul preuniversitar. Realizări (descoperiri) în domeniul arheologiei zonei Drăgăşani.

Premii şi distincţii obţinute: Premiul de excelenţă pentru volumul Priorităţi istorice vâlcene (2006), Diploma şi medalia „Mihai Viteazul”, acordată de Societatea de Ştiinţe Istorice din România, pentru contribuţii la studierea vieţii şi epocii lui Mihai Viteazul; gradaţia de merit pentru activitatea didactică depusă (din 2000) etc. Lucrări publicate, în colaborare (selectiv): Luceafăr printre luceferi: Mihai Viteazul (2001), Drăgăşani – mormântul regimului fanariot (2001), Sate şi documente din zona Câmpu-Mare (2003), Priorităţi istorice vâlcene  (2002), Un Athos românesc pe Valea Oltului (2003), Un mare ctitor ortodox, prinţ al limbii române – Matei Basarab (2004), Priorităţi istorice oltene şi romănăţene (2006), Flăcări pe Olt – 1907 (2007), Personalităţi drăgăşănene; preotul-profesor Gheorghe Sachelarie (2009) etc.

Ciucă, Marcel (n. 1943, com. Măciuca, jud. Vâlcea) – istoric, arhivist, cercetător, publicist; doctor în istorie, cu teza Zilot Românul. Fost director general adjunct al Arhivelor Statului. În prezent, este prof. univ. la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Volume publicate: Zilot Românul (Ştefan Fănuţă). Opere complete, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, comentarii şi indici de M.-D. Ciucă (1996) – lucrare de doctorat. În colaborare: Catalogul documentelor Ţării Româneşti, aflate în Arhivele Statului, coautor:  vol. III - 1978, vol. IV - 1981, vol. V - 1985, vol. VI - 1993, vol. VII - 1999, vol. VIII – 2006); editor şi îngrijitor (singur sau în colaborare) al unor volume de documente: Guvernarea Ion Antonescu. Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, vol. III (1999), Procesul lui Iuliu Maniu, vol. I-IV (2001), Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. III-VII (2002), Ion Raţiu.Corespondenţă - Scrisori primite, vol. II, 1896-1919 (2002), Carol al II-lea. Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939) – 2004, vol. IV (1943-1945) – 2000; vol. V (1946-1948) – 2001; vol. VI (1949-1951) – 2002, Tezaurul de la Pietroasa. Dosarul descoperirii şi al destinului (1838-1956) (2011) ş. a.

Ciurchea, Maria V. (n. Zbârlea, 12 apr. 1931, com. Diculeşti – jud. Vâlcea) – biolog ; cercetător, publicist; carieră universitară. Doctor în ştiinţe biologice al Universităţii „Babeş-Bolyai”din Cluj-Napoca, cu teza Flora teritoriului raionului Vâlcea, din dreapta Oltului. Membră a Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografie, filiala Cluj-Napoca. A descoperit numeroase specii, varietăţi şi forme de plante, dând numele său unora dintre ele: Pertusaria transilvanica Ciurchea, Lecanora vidraensis Ciurchea. Importante contribuţii la studierea florei Olteniei.

Volume publicate. a) Monografii şi lucrări ştiinţifice de sinteză: Flora teritoriului raionului Vâlcea, din dreapta Oltului (teză de doctorat), Flora lichenologică a R. S. România etc. b) Cursuri universitare: Metodica predării ştiinţelor biologice - curs litografiat (1976) ; în colaborare :  Metodica predării biologiei şi agriculturii în ciclul gimnazial şi liceal (1981), Metodica predării biologiei (1983), Metodica predării biologiei. Lecţii pentru profesorii din învăţământul preuniversitar. A mai publicat îndrumătoare şi caiete de lucrări practice. (OSCA/I, pag. 95-97; Prezenţe feminine, pag. 20-22).               

Coameş, Ileana (n. 29 mai 1953 în fosta com. Zăvideni – azi aparţinând de com. Prundeni, jud. Vâlcea) – medic. Cursuri de specializare în Medicină internă (1982-1983), Endocrinologie (1983-1984), Ecografie (1993), Euroson School – Timişoara (2001), Management în domeniul sanitar (Sibiu, 2006). Activitate la diferite unităţi de specialitate din Râmnicu-Vâlcea (cu o „pauză” între 1982-1985, când lucrează la Spitalul Colţea şi la Institutul de endocrinologie „C. I. Parhon” din Bucureşti). Din 2005, şef al Secţiei de Endocrinologie Vâlcea. Este responsabilă de programe privind prevenţia în Endocrinologie. Membră a mai multor societăţii şi asociaţii: Asociaţia Română de Tiroidologie, Asociaţia Română şi Europeană de Endocrinologie, Societatea Română de Psihoneuroendocrinologie etc. Doctor în ştiinţe medicale, cu teza Monitorizarea materno-fetală a tulburărilor prin deficit iodat în condiţiile iodării universale a sării (2007). Preocupări literare: are în pregătire un volum de poezii intitulat Endocrinologia în versuri, din care o parte au fost publicate în „Revista română de endocrinologie şi metabolism”. (Prezenţe feminine, pag. 25-28).

Codreanu, Constantin (Costache) – profesor la Râmnicu-Vâlcea în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Începuse să dea lecţii particulare din 1834, pentru a-şi câştiga existenţa. Între 1835-1837, a fost profesorul copiilor stolnicului Petrache Pereţ, iar din 1837 – al copiilor serdarului Iancu Fărcăşanu din Zimnicea, unde a citit mult, lărgindu-şi orizontul de cunoştinţe; în 1842 – candidat de profesor la Colegiul « Sf. Sava » din Bucureşti. În 1844 a fost numit profesor la Şcoala Normală din Râmnicu-Vâlcea, în locul lui Toma Serghiescu, mutat în Argeş. Om cu o solidă cultură, bun cunoscător de franceză, a depus mari eforturi pentru a face ordine în şcoală şi a răspândi cultura în celelalte localităţi ale judeţului, dovedind tact şi răbdare în relaţiile cu subrevizotii şi cu ceilalţi profesori. S-a implicat în mod direct în evenimentele revoluţionare de la 1848, suferind – ulterior – persecuţiile regimului restaurat, inclusiv arestarea pe o perioadă scurtă de timp. (G. D. Iscru, Învăţământul public în satele vâlcene (1838-1848), în „File vâlcene”, Bălceşti pe Topolog, Societatea „Prietenii Muzeului Bălcescu, 1972, pag. 127-144).

Coman, Teodor (n. 21 septembrie 1928 în com. Izvoru de Jos, jud. Argeş – m. ?) – economist; om politic. Activist la Comitetul Raional de Partid Tulcea (1962-1968) şi prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid în acelaşi oraş (1971-1973); prim-adjunct al ministrului de interne (1973-1975) şi ministru de interne (1975-1978); în urma fugii în Occident a generalului Pacepa, a fost înlocuit din funcţie şi numit prim-secretar la « judeţeana » Vâlcea, apoi preşedinte al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare (1984-1986) şi ambasador al României în Iordania (1986-1988). În timpul « mandatului » său la Vâlcea, judeţul şi reşedinţa sa au cunoscut o frumoasă dezvoltare, îndeosebi în plan edilitar şi al nivelului de trai, în speţă - în domeniul alimentaţiei publice: în timp ce întreaga ţară trecea prin mari greutăţi de aprovizionare, cauzate de strategia unor economii severe impuse de regim, la Râmnicu-Vâlcea şi în alte localităţi din judeţ se găseau alimente din belşug, încât veneau să se aprovizioneze de aici, sute de oameni din judeţele limitrofe. În presa occidentală, Râmnicul ajunsese să fie numit « un oraş capitalist într-o ţară socialistă »! În această perioadă, s-au construit în judeţ zeci de mii de apartamente, noul sediu al Direcţiei Vâlcea a Arhivelor Naţionale, Sala Sporturilor « Traian », podul peste Olt de la Goranu, inaugurarea Casei Ştiinţei din Ostroveni, darea în funcţiune a IEH (« Hervil »), a Fabricii de Aţă (« Favil »), Fabrica de Textile Neţesute (« Minet »), Spitalul Materno-Infantil din Râmnicu-Vâlcea, intrarea în exploatare a unei serii de centrale hidroelectrice pe râurile Olt şi Lotru etc.; tot atunci, echipa de fotbal « Chimia » Râmnicu-Vâlcea a promovat în Divizia A. Personaj intrat – pe drept ! – în povestirile şi legendele locale încă din timpul vieţii sale, Teodor Coman a fost şi va rămâne în istoria judeţului Vâlcea, ca una dintre cele mai luminoase figuri, într-o epocă umbrită de practicile unui regim dictatorial şi represiv. (Sorin Oane, Valentin Ciocan, Istoria Consiliului Judeţean Vîlcea, 2008, pag. 106-107; Ion Ţuca, Dinăuntrul şi din afara « Casei Albe », 2003, pag. 61-63).

Comănescu, Iulian (n. 19 iulie 1939 în fosta com. Izvoru Rece, azi – satul omonim din com. Vaideeni, jud. Vâlcea) – economist; om politic. Şef de sector la Întreprinderea de Panificaţie a Judeţului Vâlcea (1962-1963), şef de sector la Cooperaţia de Consum din Brezoi (1963-1966), organizator prestări servicii la UJECOOP Vâlcea (1966-1968); inspector fiscal la Administraţia Financiară a jud. Vâlcea (1968-1969), revizor contabil la Consiliul Popular al Jud. Vâlcea (1969-1979), inspector financiar de stat şi apoi director (1979-1990); secretar al FSN – organizaţia judeţeană Vâlcea, fondator şi preşedinte (până în 2004) al FDSN Vâlcea; prefect al judeţului (iulie-decembrie 1990, plecat prin demisie), director general la Direcţia Generală a Controlului  Financiar de Stat (decembrie 1990-decembrie 1992) ; din nou prefect al judeţului (decembrie 1992 - decembrie 1996), consilier la Banca Comercială – Sucursala Vâlcea (1997-2000); preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea (iunie 2000-2004). La 15 noiembrie 2003, a semnat ca reprezentant al părţii române, memorandumul de înţelegere cu prezedintele Regiunii Siciliana şi primarul oraşului Palermo, pentru repatrierea în România a rămăşiţelor lui Nicolae Bălcescu. În timpul mandatelor sale, au avut loc o serie de realizări importante pentru arhitectura municipiului Râmnicu-Vâlcea: reabilitarea parcului Zăvoi (iunie-iulie 1995; la inaugurare au participat mai mulţi parlamentari şi miniştri), declararea ca municipiu, a oraşului Drăgăşani; construirea şi inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Judeţene « Antim Ivireanul », curăţarea conductei de alimentare cu apă de la Brădişor, construirea microhidrocentralei de la Valea lui Stan, extinderea clădirii Consiliului Judeţean, proiectarea şi licitaţia proiectului de construire a Teatrului de Stat « Anton Pann », înfiinţarea Filarmonicii de Stat « Ion Dumitrescu » etc. (ME II, pag. 31-32). 

Comănescu, Lazăr (n. la 4 iunie 1949 în satul Urşani din oraşul Horezu, jud. Vâlcea) – economist, diplomat; cercetător, publicist. A urmat, la Sorbona, „Cursul de civilizaţie şi limba franceză contemporană” (1972); doctor în relaţii economice internaţionale, al ASE Bucureşti (1982). Diplomat la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale, din Ministerul Afacerilor Interne (1972-1982), lector la catedra de Relaţii economice internaţionale, din cadrul ASE (1982-1990); din 1990, consilier şi – din 1993 – ministru-consilier la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană – Bruxelles (1990-1994), secretar de stat în MAE (1995-1998) şi, în paralel, profesor asociat la ASE Bucureşti; ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şeful Misiunii României pe lângă NATO şi UE (1998-2001), apoi, cu aceleaşi prerogative, pe lângă Uniunea Europeană (2001-2008); ministru al afacerilor externe în guvernul Tăriceanu (2008-2009). Membru al Consiliului Consultativ Ştiinţific al Institutului  European din România, membru fondator al Forumului Europei Centrale de la Varşovia. În anul 2000, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de mare ofiţer, iar în anul 2006, i-a fost acordat titlul de „cetăţean de onoare al judeţului Vâlcea".

Este autor şi coautor al mai multor cursuri şi manuale universitare, printre care menţionăm: Economia mondială (1985, 1990, 1995), Tehnicile tranzacţiilor economice internaţionale (1989), Dicţionar de relaţii economice internaţionale (1993).

Condei, Gheorghe (n. 20 oct. 1933, Drăgăşani - Vâlcea) inginer horticultor; cercetător, publicist. Specializări la Montpellier, Colmar, Bordeaux şi Angers; doctor în agronomie, cu teza Cercetări privind nutriţia minerală cu azot a viţei de vie şi fertilizarea raţională cu acest element. A lucrat în calitate de cercetător (unde a urcat toate gradele acestui domeniu) la Staţiunea Viticolă din Drăgăşani. Împreună cu ing. dr. Victoria Lepădatu, a brevetat – obţinând omologarea lor – soiurile vinifere de struguri « Victoria » (1978, 1987) şi « Azur » (1984, 1987) şi două secvenţe tehnologice: Sisteme integrate de întreţinere a solului şi combaterea buruienilor din vii (1991); Organizarea agrochimică a relaţiei sol-viţă de vie, prin elaborarea tabelelor şi nomogramelor agrochimice (1992). Membru al mai multor organisme profesionale: ASAS, SRH, ISTRO etc. Decorat cu ordine ale Consiliului de Stat - „Meritul Ştiinţific” şi „Meritul Agricol” - şi premiat cu numeroase diplome de onoare şi de excelenţă.

Cărţi publicate: Cultura plantelor (agricultură) (1967); în colaborare: Tabele şi nomograme agrochimice (1982) ş. a. (Monografia Drăgăşani, pag. 396).

Constantinescu, Dorel Mihai (n. 26 iunie 1947 la Râmnicu-Vâlcea) – fizician şi economist (dublă licenţă), pasionat – printre altele – de sinergetică ; cercetător, inventator, publicist. Doctor în fizică nucleară al Universităţii « Babeş-Bolyai » din Cluj-Napoca. Între 1970-1981, a lucrat ca fizician stagiar şi apoi şef la Oficiul de Calcul din Râmnicu-Vâlcea; 1981-1985 : director al Centralei Industriale de Produse Anorganice Râmnicu-Vâlcea ; 1990-1992: director al Centrului Internaţional de Seminarii şi Conferinţe (afiliat la Academia Română): din 1992, este director general şi acţionar majoritar la mai multe societăţi comerciale din Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Braşov şi Bucureşti, producătoare de carton şi ambalaje din carton. Coautor (împreună cu Marius Peculea, Ioan Ştefănescu, Beniamin Titus Beca, C. Dogaru şi Ioan Mircea Mihai) la invenţia Procedeu şi instalaţie de producere a apei grele în sistem biterm (1990).

În colaborare cu acad. Marius Peculea, a editat volumul Modelarea proceselor de separare a apei grele. Studii şi cercetări de fizică. Pentru meritele sale în domeniul fizicii, a primit Premiul Academiei Române (1981). (ME II, pag. 35).  

Constantinescu, Dragoş (n. 10 martie 1952, Constanţa) – matematician, compozitor, publicist. Realizator al primei pagini web de matematică din România (www.epsilon.ro); în anul 2002, la Liceul de Artă din Râmnicu-Vâlcea,  a pus bazele formaţiei de rock “Profu` de mate”, care avea ca obiectiv original, predarea matematicii cu ajutorul muzicii – metodă aplicată la 15 decembrie 2002, cu ocazia participării la Concursul Interjudeţean de Matematică “Nicolae Păun”, apoi - în ziua de 6 ianuarie 2005, în cadrul simpozionului închinat aniversării lui Florentin Smarandache, dar şi cu alte prilejuri; de asemenea, metoda a fost concretizată prin realizarea albumului multimedia Matematica pe note (vol. I-III) şi introducerea formelor de prezentare a unor lecţii prin mijloace video (video-lecţii) şi audio (audiolecţii, prezentate la postul de radio on-line). Au urmat albumele : « Într-o şcoală de departe », « Droguri, sex & alcool », « Balade », « Amintiri din casa arsă » etc. Compozitor a peste 120 de piese muzicale (balade folk şi alte genuri muzicale), pe versuri proprii sau ale unor poeţi români (Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Felix Sima, Petre Tănăsoaica ş. a.). Ulterior, formaţia sa de muzică şi, deopotrivă, metoda sa originală de predare a matematicii, au fost mediatizate intens prin posturi de radio şi TV zonale şi naţionale, precum şi prin publicaţii de largă audienţă : « Radio Oltenia », « Europa FM », « România Actualităţi », TV « Vâlcea 1 » etc. A publicat peste 20 culegeri de probleme de matematică.

Constantinescu, Ilie (n. la 21 ian. 1951 în satul Predeşti din com. Nicolae Bălcescu, jud. Vâlcea) – medic, cercetător; carieră universitară în Timişoara şi Bucureşti. Membru al USSM - Filiala Timişoara (1974); participant la congrese naţionale la Cluj-Napoca (1976) şi Timişoara (1980); instructor - regizor şi interpret în cadrul Teatrului Studenţesc al Institutului de Medicină, cu care a obţinut numeroase premii. A publicat, în colaborare, Curs de pediatrie (1984). (OSCA II, pag. 87).

Constantinescu, Ion (n. la 15 oct. 1884, în localitatea Izvorul Rece, jud. Vâlcea - m. la 5 febr. 1963) – matematician, cercetător, publicist. Şcoala primară în comuna natală; Liceul "Gh. Lazăr" din Bucureşti (1905); Şcoala de Telegrafist PTT din Bucureşti (1906); licenţiat în matematici, Bucureşti (1909). A urmat specializări postuniversitare la Paris (1914-1916). A funcţionat ca inginer PTT - inspector general (1928); conferenţiar la Institutul Politehnic Bucureşti (1921); profesor universitar la IPB (1924-1950); subdirector la Societatea Anonimă Română de Telefoane (1931-1938); inginer consilier la Direcţia Tehnică a Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor (1962). Decorat cu "Ordinul Muncii" clasa a III-a, acordat de Prezidiul Marii Adunări Naţionale (1954).

Volume publicate: Manual de aparate şi instalaţiuni telegrafice şi telefonice (1923), Curs de transmisiuni telegrafice şi telefonice (1928), Curs de unde electromagnetice şi circuite electrice (1941), Transmisiuni electromagnetice (1947), Manualul inginerului electrician, vol. III, secţiunea Circuite cu elemente localizate (1958); în colaborare: Transpuneri pe circuite telefonice (1944), Teoria informaţiei (1958). Autor al unui brevet de invenţie (1919). (OSCA II, pag. 87-88).

Constantinescu, Iulian-Stoiceni (n. la 1 ian. 1933, în satul Borceşti din com. Drăganu, jud. Argeş) – cercetător. Clasele primare la Şcoala generală din Stoiceni, Vâlcea; Liceul Teoretic de Băieţi "Al. Lahovari" şi, în continuare, Şcoala Pedagogică de Băieţi din Râmnicu-Vâlcea (1952). Pentru activitatea sa de învăţător, director de şcoală şi director de cămin cultural, a primit titlul de Învăţător evidenţiat, acordat de Ministerului Învăţământului (1979), iar, în anul 1999, i s-a acordat titlul de Membru de onoare al comunitaţii academice a Universităţii „G. Bacovia” din Bacău, cu plachetă. Volume publicate: Un altar numit catedră - memoriile unui învăţător de ţară (1999). (OSCA II, pag. 88-89).

Constantinescu, Maria (n. 25 aug. 1935, Bălceşti – jud. Vâlcea) – chimist, cercetător ştiinţific, publicist. Carieră universitară şi de cercetător. Doctor în chimie, cu teza Procese de electrocod în curent ondulat (1973).

Cărţi publicate: Tehnologia cromării pieselor metalice (1977), Coroziunea şi protecţia anticorozivă (1978), Protecţii anticorozive (1979); în colaborare: Chimie şi coroziune (1979), Inhibitori de coroziune (1983), Îndrumar de lucrări practice de electrochimie (1971), Îndrumar de lucrări practice de electrochimie, coroziune şi tehnologie electrochimică (1982). (OSCA II, pag. 90-91; Prezenţe feminine, pag. 28-29).

Constantinescu, Nicolae (n. la 12 iunie 1932, în comuna Milcoiu din jud. Vâlcea) - inginer agronom, cercetător. Doctor în agronomie al Universităţii din Craiova, cu teza Cercetări agropedologice privind nisipurile şi solurile nisipoase din zona Calafat-Ciuperceni-Desa (1978). Distins cu Medalia Muncii (1962) şi Medalia "25 de ani de la Proclamarea Republicii" (1972).

Lucrări publicate: Cercetări fiziologic-vegetale privind fertilitatea solurilor nisipoase din zona Calafat-Ciuperceni-Desa, în "Adolescenţa", nr. 5/1973; Cercetări agropedologice privind nisipurile şi solurile nisipoase din zona Calafat-Ciuperceni-Desa (1978). (OSCA II, pag. 91-92).

Constantinescu, Silviu (n. la 22 decembrie 1920, în oraşul Brezoi, jud. Vâlcea) – filolog, autor de carte didactică. Carieră în învăţământul preuniversitar la Şcoala generală din Costeşti-Argeş, până la pensionarea sa, în anul 1983. A debutat publicistic în anul 1970, cu volumul Culegere de texte literare pentru analize gramaticale.

Lucrări publicate: Culegere de texte literare pentru analize gramaticale (1970), Mic dicţionar de cuvinte perechi (1976), Exerciţii şi analize gramaticale (1976), Exerciţii de sintaxă (1977), Să ne verificăm cunoştinţele de limba română (1982), Analize gramaticale (1985), Dificultăţi semantice: paronime şi grupuri lexicale cu aspect paronimic (1994), Gramatica limbii române: noţiuni teoretice, texte pentru analiză şi fraze analizate syntactic (1994), Dicţionar de cuvinte derivate al limbii române (1998), Dicţionar de cuvinte compuse (1999), Teste de cultură general (2000). (OSCA II, pag. 92-93).

Constantinescu-Galiceni, Virgil (n. la 2 februarie 1932 în comuna Galicea din jud. Vâlcea) – filosof, sociolog ; cercetător, publicist; doctor în filosofie, al Universităţii din Bucureşti. Strălucită carieră universitară, în special la Universitatea « Spiru Haret » din Bucureşti, unde a predat cursuri de sociologia comunităţilor urbane şi rurale, sociologie generală şi teorii sociologice contemporane. Între 1991 şi 1997, a fost decan al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie din cadrul universităţii menţionate ; din 1997,  conferenţiar şi apoi profesor universitar, şef de catedră la facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Profesor asociat al Universităţii Waseda – Tokio şi colaborator la Facultatea de geografie Umană din Postdam – Germania. Membru al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie şi al Asociaţiei Europene de Sociologie Rurală. A publicat 3 cărţi de autor, 5 – în calitate de coautor şi colaborator la 6 volume colective. Este cel mai consecvent şi mai avizat dintre exegeţii operei şi personalităţii savantului Dumitru Drăghicescu – originar tot din judeţul Vâlcea, din opera căruia a publicat, până în prezent, cinci volume (două dintre acestea fiind şi traduse), dovedind o remarcabilă acribie ştiinţifică în studierea şi editarea lucrărilor respective. Este coautor şi coordonator la 14 volume din Enciclopedia marilor personalităţi. În ziua de 28 mai 2011, într-un cadru solemn, a fost declarat cetăţean de onoare al comunei natale, Galicea.

Cărţi publicate :  Sistemul sociologic al lui Dumitru Drăghicescu (1973), Sociologia comunităţilor rurale (2007).

Copetti, Antonio (n. 1871 la Tolmezo, regiunea Friuli din Italia – m. 1942 la Râmnicu-Vâlcea) – antreprenor de origine italiană, stabilit în Râmnicu-Vâlcea. A construit, după proiecte, clădiri sau monumente importante din acest oraş (pentru unele, executând şi proiectele): casa Alexiu, fosta şcoală Normală de Băieţi din Ar(h)anghel (donată ulterior Ministerului de Război şi transformată în sediu al unei unităţi militare, apoi – în anul 2009, la câţiva ani după dezafectare – revendicată de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului şi devenită, în toamna lui 2010, universitate de stat), bustul lui Constantin Brâncoveanu vv., aflat în faţa sediului Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea etc. ; a contribuit, de asemenea, la construcţia clădirii Liceului « Al. Lahovari ». A fost naşul Antoanetei Cornelia Morărescu – mama scriitorului Dinu Săraru. (Memoriile, pag. 210 şi informaţiile oferite de istoricul Florin Epure).

Cornoiu, Dănuţ (n. la 3 febr. 1953, în comuna Lăpuşata, Vâlcea) – jurist, publicist. Carieră de magistrat (1983-1998). Clasele primare la şcoala din Copăceni, Vâlcea (1968); Liceul Teoretic din Lădeşti, Vâlcea (1972); în 1998 a fost numit preşedinte al Curţii de Apel din Piteşti, fiind numit apoi judecător la Curtea Supremă de Justiţie.

Cărţi publicate:  Drept civil, partea generală (2000); în colaborare, Drept funciar şi proceduri funciare (1998). (ME II, pag. 37).

Cosmescu, William Alexandru (n. 30 aug. 1959, Râmnicu-Vâlcea) – matematician, scriitor, ziarist, publicist, realizator de emisiuni TV; cursuri de specializare în jurnalism, pentru domeniile: ştiri, analiză politică, psihologie aplicată. Între 1982-1986: redactor-şef la Radio-Student Timişoara; 1986-1989: corespondent pentru emisiuni despre tineret şi ştiinţă, la „Radio România”; 1990-1993: redactor-şef al săptămânalului „Reporter”; Între 1993-1994: redactor-şef al postului de radio „Metronom” din Râmnicu-Vâlcea, după care s-a transferat la RTV „Vâlcea 1”, unde în prezent este director de programe; în paralel, a colaborat cu diferite posturi de radio şi televiziune din ţară şi străinătate. Este membru al mai multor organizaţii de presă, printre care: Societatea Ziariştilor din România, Confederaţia Balcanică a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor etc. A ocupat şi ocupă diverse demnităţi masonice în Marea Lojă Naţională din România. Volume publicate: Convorbiri cu Dinu Săraru - interviuri (2007), Ordinul templier (2009). Premii şi distincţii obţinute: Diploma pentru „Cea mai bună emisiune” şi „Cel mai bun realizator”, la festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti (1985); Premiul pentru publicistică, acordat de „Curierul de Vâlcea” (2007), Diplomă acordată de Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Vâlcea, pentru emisiunile TV realizate (1998).

Costeanu, Gheorghe (n. la 16 ian. 1903, în com. Amărăşti, jud. Vâlcea) – fizician şi chimist, publicist. Specializări la Sorbona, în domeniile Electrochimie şi Spectrochimie moleculară, cu burse din partea Ministerului Învăţământului (1927-1931) şi a guvernului francez (1936). Doctor în chimie, al Universităţii din Cernăuţi,  cu teza Cercetări asupra hexa-bromostanaţilor (1927), rezultatele sale fiind publicate în acelaşi an în revistele "Berichte der deutschen chemischen Geselstschaft" (Berlin) şi "Buletinul Societăţii de Ştiinţe din România" şi reproduse în "Traite de Chimie Minerale" (Paris, 1956). 1925-1951: carieră universitară la universităţile din Cernăuţi, Iaşi şi Bucureşti (IPB); şef de secţie la Institutul Naţional de Metrologie (1951-1958). Redactor la Serviciul de documentare ştiinţifică al revistelor "Bulletin de la Societe Chimique de France" şi "Journal de Physique", Paris (1934 - 1938).

Cercetări în domeniile pilelor cu catod, electrozilor, spectrelor chimice, difuzia razelor moleculare, solvenţilor, metrologiei aplicate, cineticii chimice  etc., publicate în reviste din ţară şi din străinătate (Franţa, Germania etc.). (OSCA II, pag. 97-98).

Crăciunescu, Petre (n. 16 aug. 1902 în com. Drăgoeşti, jud. Vâlcea – m. 16 ian. 1992 în Râmnicu-Vâlcea) – jurist; publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar.

Lucrări publicate: Consideraţiuni sociale şi economice (1933); preocupări pentru viaţa şi activitatea lui Nicolae Enache de la Olt şi Constantin Iliescu. (OSCA II, pag. 98-99).

Creţu, Nicolae (1885-1972) – teolog. Doctor în teologie, cu teza Fundamentul obiecţiei morale (Berlin, 1912).Vâlcean de origine, „cu studii şi doctorat în Germania, fusese trimis de Ministerul Educaţiei pentru a înfiinţa la Târgu-Mureş, o şcoală în limba română”. Profesor de religie la Şcoala Normală de Învăţători din Târgu-Mureş (1923-1940). Persecutat şi ameninţat cu executarea, după realizarea Dictatului de la Viena (30 august 1940), va „emigra” la Râmnicu-Vâlcea, fiind numit profesor de religie la „Lahovari”, de unde se va pensiona în 1946. În 1952, casa sa (sediul actualului ROTAREXIM) a fost naţionalizată, devenind al doilea internat al liceului „”Al. Lahovari”. Autor de manuale şcolare – Abecedar, Aritmetică, Geografie, Istorie – pentru românii din judeţele Mureş-Odorhei şi Ciuc; Preocupări de pedagogie (Problema educaţiei în lumea veche, rămasă în manuscris; John Dewey ca pedagog. Viaţa şi opera - 1940) şi de istoric al culturii – Contribuţii la istoria culturii antice, din care a apărut doar vol. I. (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 102-103 şi 124).

Cristea, Mircea (n. la 21 oct. 1937 în com. Tetoiu, jud. Vâlcea - m. la 13 martie 1996, Bucureşti) - filosof, poet, critic de teatru, publicist. Doctor în filosofie, al Universităţii din Bucureşti, cu teza Condiţia umană în teatrul absurdului (1976). A lucrat ca ziarist la “Scânteia tineretului”, redactor la Editura Ştiinţifică şi – din 1990 - cercetător ştiinţific principal la Institutul de Ştiinţe al Educaţiei din Bucureşti.

Cărţi publicate: Democraţie, disciplină, responsabilitate (1983), Modelul moral şi opinia publică (1983), Sistemul educaţional şi personalitatea, dimensiunea estetică (1994), Introducere în sociologie - curs universitar (1995), Stele de marmură – poezii (1996), Vârsta mieilor – poezii (1996), Teatrul experimental contemporan (1996), Condiţia umană în teatrul absurdului (1997); în colaborare: Personalitatea şi modelul moral (1989), Comentarii de texte filozofice pentru bacalaureat şi admitere (1995). (OSCA II, pag.100-101).

Curcăneanu, Dumitru (n. la 23 martie 1910, în com. Valea-Rea, jud. Vaslui - m. în 1992, Râmnicu-Vâlcea) – inginer chimist, cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe chimice al Universităţii din Bucureşti, cu lucrările Contribuţiuni la cunoaşterea acţiunii catalitice a clorurii de aluminiu asupra unor reacţii de izomerizare şi Relaţiuni între efectul Raman şi constituţia substanţelor organice, publicate în 1938. A desfăşurat activităţi de cercetător chimist şi de proiectant; inginer şef şi şef de serviciu la diferite întreprinderi de profil din ţară, printre care – Incerchim, în cadrul Combinatului Chimic din Râmnicu-Vâlcea (1967-1970). Alte lucrări publicate: Atlasul termoenergetic al R.P.R., 1958 (în colaborare). A mai publicat în colaborare, o serie de studii ample, în revista „Studii şi cercetări ştiinţifice - Chimie”, editată sub egida Academiei RSR. (OSCA II, pag. 103-104).

Curcăneanu, Ştefan (n. 18 ian. 1939, Bucureşti) – inginer chimist; cercetător, publicist, inventator. Cursuri de specializare în Bulgaria, Franţa, Japonia şi Germania. Doctor în chimie (1980), cu teza Corelaţii într posttratamentul pentru difuzia monomerului din policlorură de vinil – proprietatea şi structura polimerului. Inginer chimist la Combinatul Chimic Borzeşti (din 1963) şi apoi – din 1967 – la Combinatul Chimic din Râmnicu-Vâlcea, unde se va stabili definitiv, lucrând ca specialist la Centrul de Cercetări pentru Produse Anorganice. Este posesor a circa 80 de brevete de inventator. Pentru rezultatele obţinute în domeniul chimiei, a primit Premiul « Gheorghe Spacu » al Academiei (1878).

Cărţi publicate: Corelaţii între posttratamentul pentru difuzia monomerului din policlorură de vinil – proprietatea şi structura polimerului – teză de doctorat (1980). (OSCA I, pag. 105-106). 

Daneş, Nicolae (n. la 14 februarie 1947 în satul Câinenii Mari din com. Câineni, jud. Vâlcea) – geograf şi istoric; cercetător, publicist. Profesor şi director la Şcoala Generală cu cl. I-VIII din Racoviţa-Copăceni, jud. Vâlcea (1968-1971, 1974-1979), secretar adjunct cu probleme de propagandă şi director al Căminului Cultural din com. Câineni (1971-1974), profesor la Şcoala Generală nr. 2 din Râmnicu-Vâlcea (1979-1990 ; între 1985-1989, şi director adjunct cu probleme educative); din 1990 până în 2011, a lucrat ca profesor de geografie la Colegiul Naţional « Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea. În 1993, împreună cu prof. de geografie Procopie Ghiţă şi cu prof. univ. Traian Naum, în cadrul Fundaţiei Nyphargus, au pus bazele Universităţii « Emil Racoviţă » din Râmnicu-Vâlcea, cu Facultatea de Geografie-Economie; aceasta a funcţionat doar până în 1995, fiindcă nu a primit acreditare din partea CNAA. Membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare « Pons Vetus » - Câineni, membru al Grupului Informal « Grădina Maicii Domnului », membru al Clubului de Speologie şi al Fundaţiei Culturale « Nyphargus » din Râmnicu-Vâlcea (1979-1995) etc. Pentru rezultatele obţinute în activitatea didactică, a primit ordinul « Meritul pentru Învăţământ, în Grad de Cavaler » (2004).

Coautor la volumele: Geografia României pentru examenul naţional de capacitate 2002 – Teste şi bareme (2002), Monografia comunei Câineni, judeţul Vâlcea (2008), Trovanţii. Imnuri de piatră închinate perfecţiunii şi armoniei naturii (2009). Coautor la ediţia I a vol. I din Enciclopedia judeţului Vâlcea - Prezentare generală (ed. I, 2010). Referent ştiinţific la lucrarea Geografie – Teste şi bareme – Bacalaureat (2003 şi 2004).

Deşliu, George (n. la 30 martie 1906, în oraşul Râmnicu-Vâlcea) – medic, cercetător, publicist; specializări postuniversitare la Cluj (1936, 1937 şi 1952). Doctor în medicină al Universităţii din Cluj, cu teza: Fracturile deschise ale gambei (1935). Printre alte funcţii în Cluj şi Hunedoara, a fost medic la Brezoi (1938-1950) şi medic-şef la Lădeşti şi Râmnicu-Vâlcea (1950-1969). A lucrat şi ca profesor, la Gimnaziul Unic din Brezoi (1947-1948), Şcoala de Surori "Crucea roşie" din Râmnicu-Vâlcea (1951-1953) şi Şcoala Sanitară de Asistenţi (1960-1961). A fost decorat cu "Crucea Meritului Sanitar", clasa I, pentru merite sanitare şi combateri de epidemii.

Lucrări publicate în volume: Fracturile deschise ale gambei - teză de doctorat (1935),  Monografia sanitară a circumscripţiei Brezoi-Vâlcea (1947). (OSCA II, pag. 108-109).

Diaconescu, Ion (n. 4 aug. 1930 în satul Milostea din com. Slătioara, jud Vâlcea) – filolog şi lingvist. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1971). Carieră universitară la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti: preparator (1954-1955), asistent (1955-1961), lector (1961-1972) şi conf. univ (din 1972). Lector de limba română în China (1956-1958), la Belgrad (1963-1964) şi Paris (1969-1970).

Cărţi publicate: Infinitivul în limba română (1977), Dicţionar româno-chinez (Pekin,1958);  în colab.: Sinteze de limba română (1972), Studii de metodica limbii şi literaturii române (1974), Sintaxa limbii române (1995) etc. (OSCA I, pag. 115

Diaconescu, Luminiţa Gh. (n. 13 nob. 1946 în satul Izvoru Rece din com Vaideeni, jud. Vâlcea) – farmacolog; cercetător, publicist, inventator. Doctor în farmacologie al Universităţii din Cluj-Napoca, cu teza Influenţa stimulentelor psihomotorii şi antidepresivelor triciclice asupra aterosclerozei experimentale. Carieră universitară. Membră a Societăţii de Farmacologie din România şi a Societăţii de Biochimie (din 1977). A îndeplinit şi funcţia de şef de lucrări, fiind posesoarea a două brevete de invenţii.

Cărţi publicate: Influenţa stimulentelor psihomotorii şi antidepresivelor triciclice asupra aterosclerozei experimentale – teză de doctorat (1985). (OSCA I, pag. 116).

Diaconu, Dumitru (n. 25 sept. 1955, în com. Amărăşti, jud. Vâlcea) – jurist, cercetător. Doctor în drept public internaţional, al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, cu teza: Drept internaţional penal (1997). Învăţător la Amărăşti (1975-1980); avocet în Baroul Petroşani (1984-1985), procuror şi apoi judecător la Drăgăşani (1985-1995); judecător la Tribunalul Argeş (1995-1998); vicepreşedinte la Curtea de Apel Piteşti (din 1998). În paralel, activitate universitară la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti - Facultatea de Drept, filiala Râmnicu-Vâlcea şi la Universitatea din Piteşti.

Lucrări publicate: Drept internaţional public, vol. I şi II (2005), Problematica palestiniană până la fondarea statului Israel (1998) Drept internaţional penal (1998), Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate (1999). (OSCA II, pag. 113).

Diaconu, Mircea (n. 1937, în com. Crăpăturile,  azi - Tetoiu, jud. Vâlcea) - geolog şi geograf ; cercetător, publicist. A lucrat ca geolog prospector, coordonator şi şef de secţie la Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice Bucureşti (1959-1984); inspector de specialitate în cadrul Ministerului Minelor şi Geologiei (1984-1994); inspector de specialitate şi consilier la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (din anul 1994 până în prezent).

În paralel cu activitatea profesională, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică de specialitate,  concretizată în elaborarea şi publicarea a 14 lucrări ştiinţifice şi a 25 rapoarte şi proiecte geologice privind zone din Depresiunea Panonică şi Munţii Apuseni. Lucrări publicate în colaborare, în reviste de specialitate („Documente ştiinţifice" - Institutul de Geologie Bucureşti, „Studii şi cercetări geologice - Academia RSR", „Revue de Micropaleontologie" - Paris, „Revue Paleobotanique-Palynol" – Amsterdam etc.): Studiul morfometric al galeţilor de cuarţ din depozitele sedimentare ale Bazinului Petroşani (1962),  Asupra orizontării depozitelor mezozoice dintre Valea Loranţa şi Valea Peştiş (Munţii Rez) (1964), Contribuţii la cunoaşterea miocenului superior din marginea nord-estică a Bazinului Beiuş (1964), Étude du niveau des charophites d' âge Crétacé inferieur des Monts Pădurea Craiului (1965) ş. a. (OSCA II, pag. 115-116).

Dianu, Ioan N. (n. 20 dec. 1869, Râmnicu-Vâlcea – m. 25 febr., Bucureşti) – filolog şi lingvist; cercetător, publicist. Specializare postuniversitară în Franţa: diplomat al Şcolii « Des Hautes Études » - Secţia Filologică, Paris. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Istoria Legiunei XI Claudia şi originea oraşului Durostor (1888); doctor docent (1903). Profesor la Şcoala Normală şi la Seminarul Central din Bucureşti din Bucureşti (1896), profesor agregat definitiv la Universitatea din Iaşi (1907); conferenţiar la Facultatea de Litere din Bucureşti (1927). Membru în « Société Linguistique de Paris » (din 1895).

Lucrări publicate (selectiv): Istoria Legiunei XI Claudia şi originea oraşului Durostor – teză de doctorat (1888), Tite Live. Étude et collation (Paris, 1895), Studiu asupra lui Si condiţional (1891), Eusebii Hyeronimi, De viris ilustribus (1961); Tit Livius, Ab Urbe condita, libri XXI et XXV (1928) etc. (OSCA I, pag. 116).

Dicu, Aurel (n. 3 martie 1932 în satul Mărgineni din com. Valea Mare, jud. Vâlcea) – psiholog;  cercetător, publicist. Doctor în psihologie (1973) al Universităţii din Bucureşti, cu teza Niveluri individuale şi colective ale polarităţii conştient-subconştient. A lucrat ca redactor la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică din Bucureşti.

Volume publicate: Niveluri individuale şi colective ale polarităţii conştient-subconştient (1977), Introducere în psihologie (1972), Conştiinţă şi comportament (1977); în colaborare: Probleme de psihologie a educaţiei (1973), Culoare şi comportament (1977). (OSCA I, pag. 117-118).

Dincă, Alexandru (n. la 14 apr. 1944, în comuna Bălceşti, jud. Vâlcea) - matematician, informatician, cercetător. Cursurile primare şi liceul în comuna natală; Facultatea de Matematică-Mecanică (1966). Doctor al Universităţii din Bucureşti, cu teza Distanţe contextuale în lingvistica algebrică (1973 ; publicată în acelaşi an, în: "Studii şi cercetări matematice", Bucureşti, tom 25, nr. 2, 1973, pag. 223-265). Specializări în ţară (1990 şi 1992) şi în străinătate: Italia (1973), Belgia şi Franţa (1992). Strălucită carieră universitară, inclusiv importante funcţii de răspundere: decan al Facultăţii de Matematică-Informatică (1981-1989); prorector (1989-1990); secretar ştiinţific al Senatului Universităţii din Craiova (1990-1992); decan al Facultăţii de Matematică-Informatică (1992-2000). Membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România.

Cărţi publicate. Lecţii de algebră (2000); în colaborare: Metode distribuţionale algebrice în lingvistică (1977), Algebra pentru perfecţionarea profesorilor (1983), Concursul interjudeţean de matematică "Gh. Ţiţeica", 1979-1993 (1994) etc.  Alte lucrări i-au fost reprografiate: Distanţe contextuale în lingvistica algebrică (rezumatul tezei de doctorat; 1973), Culegere de probleme de matematică pentru admiterea în învăţământul superior, vol. I-II (1973) ş. a. În perioada 1976-1996 a elaborat numeroase contracte de cercetare ştiinţifică şi studii de instruire programată, precum şi aplicaţii ale teoriei categoriilor în algebra universală. (OSCA II, pag. 122-123).

Dinovici, Dumitru (n. la 16 iunie 1878 în com. Giurgiţa din jud. Dolj – m. la 21 febr. 1931, Drăgăşani?) – medic veterinar. A fost trimis de Statul Român să studieze, ca bursier, la şcoala Superioară de Medicină Veterinară din Torino – Italia, pe care o absolvă la 15 iulie 1903, cu diplomă de licenţă – Dottore in zooiatria, di lauri (Doctor în medicina veterinară, cu lauri), echivalată, în ţară, în acelaşi an; se specializase îndeosebi în domeniul bolilor contagioase la animale. Între 1903-1913, a lucrat la Serviciul de Control al Laptelui, din Bucureşti. În 1913, la cererea sa, a fost transferat ca medic veterinar, la Circumscripţia a II-a Veterinară din Drăgăşani – jud. Vâlcea, unde şi-a exercitat în mod exemplar profesia. Aici, a divorţat de prima soţie, căsătorindu-se cu văduva Elena Voiculescu (fostă Popescu) cu care a avut o fiică - Paulina (viitoarea soţie a generalului Buterez). În acelaşi an, a fost mobilizat şi a participat la toate campanile grele din acel an şi apoi din 1916-1918. Condiţiile grele din campaniile de pe front au dus la îmbolnăvirea sa, prin contactarea unui emfizem pulmonar care i-a zdruncinat sănătatea, boala urmărindu-l toată viaţa. O adeverinţă eliberată şi semnată de medicul primar Constantin Basarabescu - veterinaral oraşului  Râmnicu-Vâlcea, atestă, prntre altele, că în anul 1930, dr. Dumitru Dinovici era medic primar la Circumscripţia a II-a Veterinară Drăgăşani.

 Dorobanţu, Maria (n. la 12 martie 1951, în com. Drăgoeşti, jud. Vâlcea) – medic; cercetător. Doctor în ştiinţe medicale, cu teza Explorări neinvazive în cardiologie (1990). Carieră universitară. Funcţii de conducere în diferite instituţii şi structuri organizatorice. În prezent, este şef al Departamentului de Cardiologie din cadrul Spitalului Floreasca din Bucureşti. Premii obţinute (selectiv): Premiul I acordat de Societatea Franceză de Cardiologie (1966), Premiul III pentru originalitatea comunicărilor, la cea de a XXX-a Conferinţă Naţională de Cardiologie (Sinaia, 1996) ; premii I, II şi III pentru lucrări ştiinţifice (în colaborare). (OSCA, II, pag. 126, 127; Prezenţe feminine, pag. 42, 43).

Dragu, Constantin (n. 8 nob. 1873 în com. Stroeşti din jud. Vâlcea – m ?) – militar de carieră (general). A parcurs toate treptele carierei militare, până la gradul de general de divizie. La pensionarea sa în 1929, avea funcţia de comandant al Corpului 3 de Armată, cu reşedinţa la Chişinău. A luat parte activă la primul război mondial, cu succese pe frontul din Basarabia; a participat la luptele de pe Tisa, alături de armatele cehoslovace. În 1918 a contribuit la judecarea colonelului trădător Verzea.

Cărţi publicate: Educaţia morală în armată (1910), Armata democraţiei (1925), Fapte de împlinit (1926), Album ostăşesc (f. an). (OSCA I, pag. 123).

Dragu, Toma (n. 4 iulie 1877 în com. Stroeşti din jud. Vâlcea – m ?) – jurist; diplomat, cercetător, publicist. Printre altele, a absolvit Seminarul de Criminologie din Berlin (1904-1905). Doctorat la Paris, susţinut în 1903. A lucrat ca supleant la Tribunalul Vlaşca (1905-1907), după care a urmat – tot în Franţa – studii de sociologie, economie politică şi criminologie (1907-1911). Întors în ţară, va colabora la « România muncitoare » şi se va înscrie în Partidul Socialist, pe listele căruia va candida cu succes, de două ori, pentru funcţia de deputat în Parlament.

Cărţi publicate (selectiv): Crima şi cauzele ei – teză de doctorat (1900), L’infraction, phénomène social (Paris, 1903), Le problème agraire en Roumanie (1908), Partidul liberal şi chestiunea ţărănească (1907, 1908), La politique roumaine après 1907 (Paris, 1908), Votul universal în România (1910), Reforma agrară (1921), În slujba oligarhiei – note de front, în urma participării la campania din Bulgaria (1913) etc. (Eniclopedia României, pag. 290; OSCA I, pag. 123-124).

Drăgănescu, Ovidiu Ştefan (n. la 27 decembrie 1932, în com. Bodeşti, jud. Vâlcea) inginer, cercetător. Doctor al Universităţii din Craiova,  cu teza: Stand şi metode pentru încercarea maşinilor electrice rotative (1978); cursuri de specializare la Universitatea „Jean Monnet” din St. Etienne, Franţa (1993).

Activitate de cercetare, în cadrul laboratorului central al Uzinei „Electroputere” Craiova, ca inginer electrotehnic (1957-1971) şi şef-laborator electric (1962-1968). Carieră universitară la Facultatea de Electrotehnică a Universităţii din Craiova, ca: şef  lucrări (1971-1990), conferenţiar (1991-1992), profesor (din anul 1992). Distins cu diploma şi medalia „Dragomir Hurmuzescu”, pentru activitate în slujba standardizării internaţionale şi româneşti în domeniul electrotehnicii şi electronicii (1995); diploma şi medalia de aur „Salon International des Invention et des Techniques Nouvelles” (Iaşi, 1994); titlul de Profesor universitar emerit.

Lucrări publicate (selectiv): Stand şi metode pentru încercarea maşinilor electrice de puteri medii şi mari - teză de doctorat (1978), Încercările maşinilor electrice rotative (1987), Maşini electrice - Îndrumar de laborator. Maşina asincronă (1979), Maşini electrice - curs universitar, vol. I. Maşina de curent continuu, transformatorul (1980) etc.; în colaborare: Cercetări experimentale asupra diverselor genuri de maşini sincrone şi asincrone, în perioada pornirii (1965), Metode utilizate la încercarea maşinilor electrice (1966). (OSCA II, pag. 127-128).

Drăghicescu, Dumitru. (n. 16 mai 1875, în com. Măciuca - satul Zăvoieni, jud.Vâlcea – m. 25 martie 1945, Bucureşti) – filosof, sociolog şi diplomat de notorietate internaţională; doctorat în filosofie, la Paris, sub îndrumarea lui E. Durkheim, cu teza Rolul individului în determinismul social (1904). Senator de Vâlcea, din partea PNL (1915). A analizat critic perspectiva naturalistă asupra determinismului social din concepţiile liberalismului profesat de Spencer, G. Tarde, de economiştii clasici, a sociologismului lui Durkheim şi a materialismului istoric. A dezvoltat filosofia socială vest-europeană, depăşindu-i – în unele privinţe – pe E. Durkheim şi pe G. Tarde ; astfel, el a formulat o opţiune originală, mai flexibilă a raporturilor individ-societate, iniţiind şi dezvoltând teoria despre transformarea omului în personalitate morală şi spirituală, prin eliberarea politică şi economică a societăţii, prin democratizarea vieţii sociale, prin înfăptuirea progresivă a dreptăţii. O altă concepţie a sa este aceea conform căreia, pe baza cuceririlor ştiinţei şi tehnicii, s-ar putea realiza viaţa veşnică pe pământ. Militant pentru desăvârşirea unităţii naţionale a României; unul dintre promotorii fondării Ligii Naţiunilor. Pus în valoare în zilele noastre, în special de către Virgiliu Costantinescu-Galiceni. În comuna sa natală – Măciuca, a fost întemeiată o asociaţie care îi poartă numele (preşedinte : Dan Niţu) şi care şi-a propus ca principal obiectiv, să-i promoveze personalitatea şi opera.

Opere principale: Problema determinismului social (1903). Rolul individului în determinismul social (1904), Din psihologia poporului român (1907), Idealul creator (1914), Partide politice şi clase sociale (1922), Realitatea spiritului (1928), Noua cetate a lui Dumnezeu (1929), Adevăr şi revelaţie (1934, 2 vol.) ş. a. (Dicţionar de filozofie, 1978, pag. 209; Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1996, pag. 96 ; vezi şi EIR, pag. 131).

Drăgoescu, Anton (n. la 12 aug. 1934, în comuna Muereasca, jud. Vâlcea) economist, cercetător, publicist. Doctor al ASE din Bucureşti, cu teza Progresul tehnic şi perfecţionarea producţiei sociale (1981). Carieră didactică la universitatea din Cluj (în 1973-1974: asistent la Universitatea din Kiel, Germania, la Institutul „Ostrecht”). A colaborat la nouă teme de cercetare pe bază de contract, cuprinse în caietele de studii ale institutelor.

Volume publicate: Progresul tehnic şi perfecţionarea producţiei sociale – teză de doctorat (1981); Valuta şi implicaţiile ei în economia de piaţă (1992), Pieţe financiare. Bursa de valori (1994), Pieţe financiare şi operaţiuni de bursă (1995). Este autorul unor capitole la lucrarea Istoria Transilvaniei, vol. I (1997) şi vol. II (1999). (OSCA II, pag. 128-129).

Drugan, Constantin (n. 1959 în comuna Mihăeşti, jud. Vâlcea) – matematician. Profesor de matematică la Liceul „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea (din 1984) şi director al acestui liceu (din 1994). Membru al Comisiei Naţionale de Elaborare şi Verificare a Subiectelor de Bacalaureat (2007). Anual, alături de alţi colegi, s-a ocupat de organizarea Concursului Interjudeţean de Matematică „Nicolae Păun”.

Cărţi şi lucrări ştiinţifice (în colaborare): Bacalaureat 2010; Filiera teoretică şi filiera vocaţională M1; Matematică – Ghid de pregătire pentru examene; Probleme de matematică date la examene şi concursuri (1997) etc. S-a preocupat, cu rezultate remarcabile, de consolidarea bazei materiale a şcolii. A avut o contribuţie importantă la alcătuirea „Proiectului de reabilitare şi modernizare a şcolii”, realizat în anul 2010. În timpul directoratului său, elevii liceului au obţinut cele mai multe şi mai bune rezultate, din toată istoria instituţiei, la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale. În semn de recunoaştere a calităţilor sale de manager, a primit din partea Ministerului Educaţiei, „Diploma Managerului Anului Şcolar” pentru anii şcolari 2007 şi 2008.

Dulamă-Peri, Ion (n. 19 febr. 1934 în com. Peri din jud. Mehedinţi – m ?, Râmnicu-Vâlcea) – medic; cercetător, publicist. Doctor în medicină al Universităţii din Bucureşti, cu teza Diabetul iatrogen (1989). A lucrat ca medic-şef de raion (1961-1967), director al Spitalului din Băileşti (1970-1971); din 1971, va lucra ca medic inspector la Direcţia Sanitară a Judeţului Vâlcea, stabilindu-se definitiv în Râmnicu-Vâlcea.

Cărţi publicate: Eneruma. Anti-Marx (1993), 1330 – Enigma defileului (1994), Ardealul - pământ, cuvânt şi suflet românesc (1995). (OSCA I, pag. 126).  

Dulcă, Gh. N. (n. la 28 febr. 1866, în Muereştile, jud. Vâlcea – m ?) – tipograf, publicist. După absolvirea claselor primare, devine elev-ucenic la o tipografie din Râmnicu-Vâlcea. Ajunge la Bucureşti, unde lucrează la mai multe tipografii, specializându-se ca tipograf-zeţar şi devenind corespondent al ziarului "Universul" şi secretar general al Uniunii Sindicale a Lucrătorilor Tipografi. A luptat în mişcările muncitoreşti. A redactat revista "Viaţa sindicală" şi a condus revistele: "Munca grafică" şi "Gutenberg".

Lucrări publicate: Spicuiri din viaţa muncitorilor de la oraşe (1911), Reforma electorală (1932). (Enciclopedia României, pag. 294; OSCA II, pag. 132-133).

Dumas, Felicia (n. la 2 iunie 1970, în oraşul Piteşti, jud. Argeş) – filolog, traducător. A urmat cursurile primare la Şcoala Generală nr. 2 din Râmnicu-Vâlcea (1980) şi Liceul „Al. Lahovari” din aceeaşi localitate (1988). Specializare în Franţa (1995). Obţine burse la Bucureşti (1996-1997) şi Paris - Franţa (1997-1998, 1999, 2000). Doctor al Institutului European din Iaşi, cu teza Tehnici nonverbale de comunicare în liturghia ortodoxă (1998; publicată în anul 2000). Carieră universitară la Facultatea de Litere a universităţii ieşene. A tradus mai multe cărţi din limba franceză în limba română. (OSCA II, pag. 133).

Dumitraşcu, Gheorghe (n. 19 apr. 1938, în Râmnicu-Vâlcea) – istoric, arhivist; cercetător, publicist; cursuri postuniversitare în profil socio-uman şi politic (1976-1977). Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Dezvoltarea economică, socială şi politică a judeţului Vâlcea în perioada interbelică (1984). Carieră didactică în învăţământul preuniversitar (Şcoala Normală din Râmnicu-Vâlcea, Liceul « Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea ş. a.) şi ca inspector şcolar. Funcţii de conducere: director la Şcoala generală din Fedeleşoiu (1967-1968), director al Cabinetului Judeţean de Partid Vâlcea (1968-1978), director al Casei Corpului Didactic Vâlcea (1978-1984), inspector general la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea (1994-1997). Începând cu luna decembrie 1964, a declanşat acţiuni de revigorare a activităţii ştiinţifice din judeţul Vâlcea, înfiinţând, printre altele (19 apr. 1972), Laboratorul de Cercetare şi Documentare Ştiinţifică al Judeţului Vâlcea. Între 1980-1984: preşedinte al Sindicatului de învăţământ din jud. Vâlcea. Membru corespondent extern al Institutului de Ştiinţe Istorice « « Nicolae Iorga » din Bucureşti (1965-1989) şi al Societăţii de Ştiinţe de Ştiinţe Istorice din România – filiala Vâlcea (din 1964) şi preşedinte al acesteia între 1986-1990. Întemeietor al Fundaţiei Culturale « Dascălul Vâlcean » (16 febr. 1995) şi al altor structuri organizatorice, printre care “Forumul Cultural al Râmnicului” (3 mai 2001, secretar general) şi “Asociaţia Seniorilor din Învăţământ, Educaţie şi Cultură » (2007). A contribuit,  împreună cu alţi intelectuali vâlceni, la apariţia unor publicaţii judeţene precum « Coloane » - 1979, « Educatorul » (1980-1986), « Şcoala vâlceană », « Studii vâlcene » (vol. III-VI şi, începând cu 2006 – seria nouă a publicaţiei), anuarul FCR etc.

Lucrări publicate: Epopeea Independenţei României în conştiinţa vâlcenilor (2003), Spiru C. Haret – apostol al conştiinţei naţionale (2008), Haretismul în cultura românească. Judeţul Vâlcea (2008); în colaborare: Judeţele României socialiste, ed. a II-a (1972), Şcoala vâlceană (1979), Vâlcea – Monografie (1980), Îndrumător pentru realizarea monografiilor locale (1981), Contribuţia judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor Române (1982), Marea răscoală a ţăranilor din 1907 (1987), Bibliografia istorică a judeţului Vâlcea (1994), Râmnicul medieval (1995), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (ed. I, 2010) etc. (OSCA I, pag. 126-128).     

Dumitraşcu-Mamu, Gheorghe (n. la 1 mai 1943, în comuna Lungeşti, Vâlcea) - învăţător; cercetător, publicist. A activat ca învăţător în comuna Lungeşti (1965-2000); director de cămin cultural (1977-1983); primar al comunei Lungeşti (începând cu anul 2000). Este membru fondator al Cercului Cultural « Chesarie de Râmnic ». A pus bazele muzeului sîtesc din Lungeşti, a susţinut şi promovat arta olăritului – veche ocupaţie a locuitorilor din zona respectivă. Membru al Ligii Scriitorilor din România – Filiala Vâlcea (din 2008).

Lucrări publicate: Monumentele istorice de la Lungeşti (1996), Monografia comunei Lungeşti (1996); în colaborare: Ion Barnea - bibliografie selectivă (1997), Monumentul eroilor de la Lungeşti (2002), Pelerinaj în comuna Lungeşti (2007). (OSCA II, pag. 133-134; Eugen Petrescu, Învăţător, primar şi lider cultural al comunei Lungeşti, în « Curierul de Râmnic », 10 ian. 2008; Părintele Dumitru Bălaşa, pag. 310-313).

Dumitrescu, Constantin (n. 30 mai 1936, în comuna Bărbăteşti, jud. Vâlcea - m. 12 iunie 1980, Piteşti) istoric, publicist. Doctor al Universităţii din Bucureşti, facultatea de profil, cu două volume privind dezvoltarea învăţământului din judeţul Argeş în perioada 1864-1918. După câteva funcţii efemere, a desfăşurat o rodnică activitate în învăţământul universitar, la Institutul de Învăţământ Superior din Piteşti (1963-1980), între 1976-1980 fiind şi decan al acestuia.

Lucrări publicate: Dezvoltarea învăţământului în judeţul Argeş în perioada 1864-1918 - teză de doctorat (1974). (Petre Popa, In memoriam: Iulian Ilie Rizea şi Constantin I. Dumitrescu, în: „Argessis. Studii şi comunicări - Seria Istorie”, tom X, 2001, pag. 607-610; OSCA II, pag. 134-135).

Dumitrescu, Dumitru („Florin”) (n. 12. sept 1948, com. Orleşti, jud. Vâlcea) – geomorfolog, cartograf ; cercetător, publicist; doctor în geografie al Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea Relaţia climă – carst, cu privire specială asupra teritoriului României. Carieră didactică remarcabilă, sub raportul competenţei, al responsabilităţii şi al pasiunii manifestate.

Lucrări ştiinţifice publicate: Carstificarea în regim climatic (2000),  Resursele turistice ale judeţului Vâlcea (2005); în colaborare:  Teste de geografie pentru clasa a VIII-a, Itemi cu alegere multiplă şi teste la Geografia României (2005), Teste pentru bacalaureat (2008), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (ed. I, 2010).

Dumitrescu, Ionuţ-Gabriel (n. la 6 ian. 1981, în Râmnicu-Vâlcea) – istoric; etnograf, cercetător, publicist. Master al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, în specializarea Istoria politică a Transilvaniei în sec. al XX-lea (2004), cursuri postuniversitare în domeniul Muzeologiei – specializarea Etnografie (Bucureşti, 2005-2006). Doctor în ştiinţe umaniste – specializarea Istorie (Universitatea din Oradea, 2009), cu teza Arhitectura tradiţională din Vâlcea – sec. XVIII-XX (publicată, parţial, în 2011). Calităţi pedagogice şi, în egală măsură, de cercetător şi manager: profesor de istorie la Şcoala cu cl. I-VIII din Olăneşti-sat (2003-2004), muzeograf la Muzeul Satului Vâlcean – Bujoreni (2004-2008), cercetător ştiinţific (din 2008); din 2006, este şi şef secţie la instituţia menţionată. Face parte din colegiul de redacţie al noii serii a publicaţiei “Buridava. Studii şi materiale”, editată de Muzeul Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea.

Dumitrescu, Nistor (n. 1899 în or. Horezu din jud. Vâlcea – m. 30 nob. 1951) – medic; cercetător, publicist. Doctor în medicină şi chirurgie (1924). A lucrat ca medic şef de laborator la Piteşti (1930), şef de lucrări la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi conferenţiar universitar (1947), apoi director de secţie la Institutul de Igienă din Bucureşti.

Lucrări publicate: Imunitatea locală în lumina noilor cercetări. Vaccinarea BCG (1926) ; Anatoxine, vaccinarea preventivă în tetanos (1928), Contribuţii la epidemiologia leprei (1937), Contribuţii la studiul repartiţiei grupelor sanguine în România (1914), Tratat de fiziopatologie asupra tulburărilor morbide prin factori biologici activi (f. an). (OSCA I, pag. 136-137).

Duţu, Mihaela (n. 30 mai 1967, în comuna Bălceşti, jud. Vâlcea) economist, cercetător, publicist. Doctor al ASE din Bucureşti, cu teza Perspective economice ale economiilor ţărilor din Europa Centrală şi de Est (1998). Cadru didactic la Universitatea Constantin Brâncoveanu”filiala din Râmnicu-Vâlcea (1993 - 1998); secretar ştiinţific al Consiliului Facultăţii de Management - Marketing în Afaceri Economice Râmnicu-Vâlcea (din anul 1996).

Lucrări publicate: Perspective economice ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est (1998); în colaborare: Economie mondialăcurs (1996). (OSCA II, pag. 137-138).

Efrem, Gheorghe N. (n. 6 mai 1940, or. Brezoi, jud. Vâlcea) – inginer mine; cercetător, publicist. Specializat în construcţii miniere hidroenergetice, domeniu în care a lucrat toată viaţa, pe şantierele de pe râurile Lotru şi Olt. Este autorul lucrării cu caracter monografic, Brezoi. File de istorie (2008).

Enache (“de la Olt”), Nicolae (n. 17 aug. 1875, în satul Tanislavi din comuna Dozeşti/ azi, Fârtăţeşti,  jud. Vâlcea m. 30 sept. 1938, Râmnicu-Vâlcea) – matematician, astronom, cercetător; studiază matematicile la Facultatea de Ştiinţe din Sorbona, Paris (printre profesorii de aici: Henry Poincaré) , unde înfiinţează „Asociaţia Studenţilor Români”; doctorat la Paris, în 1908, cu două teze, prima - din hidrodinamică, Contribution á la théorie de l` écoulement sur les déversoirs en mince paroi et á nappe nozée en dessous ; cea de-a doua – din mecanica cerească: Principes de la methode de la variation des constante set son application au calcul des perturbations des planètes. Refuzând propunerile de a rămâne în Franţa sau a se duce în Statele Unite, vine în ţară, dar aici, vrând să ocupe un post la Universitatea din Iaşi, nu reuşeşte, neechivalându-i-se diploma (nici măcar pentru cursul mediu!). Va veni la Râmnicu-Vâlcea, unde va preda, ca suplinitor, matematica şi franceza. Împreună cu un prieten, aici a înfiinţat “Partidul Ţărănesc al Armoniei Sociale” (7 iulie 1916), cu un program social-democrat şi totodată etic: împroprietărirea ţăranilor prin exproprierea moşiilor boiereşti, acordarea votului universal, justificarea existenţei fiecărui individ şi controlul provenienţei averilor. În 1919, partidul său s-a unit cu gruparea „Partidul Poporului” (înfiinţată şi condusă de Al. M. Popescu din Balta – Mehedinţi) şi au scos împreună publicaţiile „Soarele” (motiv pentru care formaţia sa s-a mai numit şi „Partidul Soarelui”) şi „Puterea poporului”; ulterior, organizaţia s-a unit cu Partidul Naţional Radical al Ţăranilor şi Muncitorilor din Transilvania, înfiinţat şi condus de dr. Amos Frâncu. Noul partid se va numi Partidul Ţărănesc şi Muncitoresc al Armoniei Sociale din România; prin 1927, îşi va relua titulatura iniţială.

Lucrări publicate: Chestiunea agrară în România (1907), Sur la théorie des planètes (1908), Sur les Anneaux de Saturn (1909). (VDE/II, pag. 128; OSCA/I, pag. 146-148; Memoriile, pag. 267; Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 121-122).

Enache, Gheorghe V. (n. 3 nob. 1933, com. Măciuca, jud. Vâlcea) – istoric; cercetător, publicist. Colaborator la publicaţiile „Magazin istoric”, „Flacăra” ş. a. Autor al lucrării File din istoria comunei Măciuca (1974); membru în consiliul de conducere al Asociaţiei “Dumitru Drăghicescu” din Măciuca. (OSCA I, pag. 148).

Enache, Răzvan (n. 4 mai 1974, Râmnicu-Vâlcea) – ziarist;  cercetător, publicist. Din 1995: membru fondator şi redactor la revista studenţească “Zero”, redactor şi corector la publicaţia de cultură “Saeculum”. Din 1996: redactor la redacţia Ştiri a postului de radio “Cibinium” şi preparator la catedra de Jurnalistică a Facultăţii de Litere, istorie şi jurnalisică a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, apoi asistent şi – din 2003 – lector. Doctor în sociologie al Universităţii « Babeş-Bolyai » din Cluj-Napoca, cu teza Structura ficţiunilor comunitare (2007). Din 2003: conducător al cercului de jurnalism “Ioan Slavici”, din cadrul Facultăţii de Jurnalistică din Sibiu. A publicat consistente studii în reviste de cultură naţionale şi internaţionale. Preocupările sale au în centru sociologia politică, relaţiile publice şi comunicarea. În calitate de codirector, a înfiinţat « Alkemie » - Révue semestrielle de littérature et philosophie (nr. 1, janvier 2008 – «Methaphore et concept»; revista este scrisă în întregime în limba franceză).

Cărţi publicate: Introducere în sociologia comunicării (2002, curs tipărit), Structura ficţiunilor comunitare (2007), Relaţiile publice din perspectivă sociologică (2009 ; apărută la Ed. Institutului European, în Colecţia « Academica »). (http://jurnalistica.ulbsibiu.ro/cv/Razvan%20Enache.pdf).

Ene, Gabriela (n. la 1953, în municipiul Râmnicu-Vâlcea) – matematician. A urmat numeroase cursuri de perfecţionare şi specializare: Bursa „Clase bilingve” – Bordeaux, Franţa (1998), curs Profesori evaluatori – Consiliul Britanic (2000), Curs de iniţiere IT şi utilizare AEL (2005); stagiu de perfecţionare în Managementul examenului – Constanţa (2006), Bursa „Arion” - Italia, cu tema „Dimensiunea europeană şi priorităţile de la Lisabona” (2006), Curs Magister (2007), Curs de formatori (2007). Master Management în administraţia publică (2006). Carieră didactică, îndeosebi în învăţământul preuniversitar: profesoară la Colegiul Naţional „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea (1978-1980 şi din 1983 în continuare), profesoară la Liceul Teoretic Topliţa – Harghita (1980-1983). Este coautoare la şase culegeri de matematică. (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 331).

Ene, Ioana (n. la 25 octombrie 1950 în Iaşi; după numai un an, s-a mutat cu familia la Râmnicu-Vâlcea) – istoric şi teoretician al artei; muzeograf, cercetător, publicist. În anul 2003, a obţinut atestatul de Expert MCC în domeniul “Bunuri cu semnificaţie artistică: icoane - Ţara Românească, secolele XVI-XIX”. Doctor în istoria artei (2008), al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, cu teza Icoane brâncoveneşti şi postbrâncoveneşti din judeţul Vâlcea (1680-1730). Muzeograf la Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea (1976-1997), muzeograf şef la Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Vâlcea (1997-2008). Membru în Comisia Zonală 4 pentru Monumente Istorice; redactoare la seria nouă a revistei “Buridava”

Colaboratoare la volumul Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României. Judeţul istoric al României, sec. XIV-1848 (2005) şi coautoare la lucrarea Monumente istorice din judeţul Vâlcea - Repertoriu şi cronologie (2007), pentru care a primit Premiul de excelenţă din partea Forumului Cultural al Râmnicului (2008).

Ene, Gheorghe (n. la 8 oct. 1923 în satul Bârseşti din fosta comună Bercioiu, azi – Budeşti, jud. Vâlcea; frate cu E. V.) - jurist; publi cist; între 1948-1983, a lucrat ca judecător la Tribunalul Judeţului Vâlcea; 1983-2002: consilier juridic la Societatea LOCIND din Râmnicu-Vâlcea. Fost colaborator permanent la revista de profil „Jurisprudenţa”, care apărea la Bucureşti.

Ene, Virgil (n. la 9 apr. 1926 în satul Bârseşti din fosta comună Bercioiu – azi Budeşti, jud. Vâlcea) – medic chirurgie toracică; inventator, scriitor, cercetător, publicist, manager medical. Doctor în ştiinţe medicale (1968), al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, cu teza Pleuropneumoectomia. Între 1948-1951, practicant extern şi intern la clinici universitare din Cluj; 1951-1953: medic ftiziolog consultant la Sanatoriul Geoagiu din jud. Hunedoara; între 1953-2000, a lucrat la Institutul Medico-Farmaceutic din Timişoara, ca medic specialist, medic primar, şef de secţie – timp de 25 de ani – şi apoi ca profesor asociat. Membru al Societăţii de Ştiinţe Medicale din România (din 1953) şi al Asociaţiei Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (din 13 ian. 2011). A iniţiat şi a ajutat la construirea şi amenajarea unui spital de chirurgie toracică în Timişoara (azi – Direcţia Cardiologie) şi a pregătit 20 de specialişti în chirurgie toracică.

Cărţi publicate: O viaţă de chirurg între amintiri şi realizări (2006), Biblia între mit şi adevăr (2008), Previziuni ştiinţifice în opera lui Eminescu (2010), Eminescu versus Einstein (2011).

Epure, Florin (n. 12 oct. 1972, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător, publicist; curs de specializare pe probleme de patrimoniu (2004). Membru al Societăţii Istoricilor din România şi al Societăţii Numismatice Române (1997). În calitate de director el Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional (de la 1 oct. 2005), a organizat o serie de manifestări cultural-ştiinţifice (expoziţii, simpozioane, medalioane aniversare, lansări de cărţi etc.) cu răsunet nu numai la nivel de judeţ, ci şi în ţară, iar unele – chiar peste hotare (Germania – 2006, Olanda – 2007). A manifestat o grijă deosebită, cu rezultate vizibile, pentru evidenţa şi păstrarea patrimoniului cultural naţional al judeţului Vâlcea. Premiul « Gheorghe Focşa » al Ministerului Culturii, cu ocazia organizării expoziţiei „Sacralitatea - asimilări şi sinteze culturale în spaţiul vâlcean", de la Palatul Parlamentului (2003). Este redactor la revista « Clipa ».

Coordonator al colecţiei „Mica Bibliotecă a Patrimoniului Cultural Naţional din Vâlcea” (din 2003); colaborator şi redactor de carte la volumul Monumente istorice din judeţul Vâlcea. Repertoriu şi cronologie (2007); coautor la lucrarea despre I. Gh. Duca Destinul unui om, memoria unor locuri (2008) şi la ed. I a Enciclopediei judeţului Vâlcea,- vol. I - Prezentare generală (2010).

Farcaş-Mărculescu, Carmen (n. la 2 martie 1929 în Râmnicu-Vâlcea) – filolog şi lingvist; metodist, cercetător, istoric al culturii şi literaturii, publicist. (Şcoala Primară de Fete, începută la Râmnicu-Vâlcea, a terminat-o la Chişinău, în 1940). A lucrat ca profesoară de limba română la Şcoala Pedagogică din Râmnicu-Vâlcea (1952-1955), apoi la Liceul „Vasile Roaită” (azi – „Mircea cel Bătrân”) din acelaşi oraş (1955-1967, 1968-1970), Liceul Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Iaşi (1967-1968) şi, până la pensionare, la Liceul Pedagogic din Râmnicu-Vâlcea (1970-1986). A fost unul dintre profesorii de elită ai învăţământului vâlcean (şi nu numai) din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, fixându-se în conştiinţa profesorilor şi – deopotrivă – a elevilor, ca un model de dascăl. În afara activităţii de execelenţă, desfăşurată la clasă, s-a ilustrat prin referatele alcătuite şi prezentate în cadrul unor dezbateri de metodologie şi îndeosebi, prin studiile şi articolele publicate în reviste de profil, despre personalităţi de seamă ale culturii, literaturii şi învăţământului românesc: Nicolae Iorga, Alexei Mateevici, Nicu Constantinescu, Valeria Săndulescu ş.a.

Fărcăşanu, Mihail (n. la 10 noiembrie 1907 în Bucureşti, unde părinţii săi, râmniceni de origine, se duseseră special pentru naşterea copilului – m. la 14 iul. 1987, Washington) – jurist. Bunica sa pe linie paternă, fusese englezoaică, iar pe la 1877, bunicul său era preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. După relatările lui Dan Amedeo Lăzărescu, era de o frumuseţe ieşită din comun, avea talent oratoric şi poseda o cultură muzicală şi literară deosebite. În 1935, a plecat în Germania, la Universitatea „Friedrich Wilhelm”, pentru a-şi susţine doctoratul, cu o teză despre monarhia socială. La scurt timp după susţinerea doctoratului, s-a căsătorit cu Pia Pillat – fiica poetului Ion Pillat, înrudindu-se astfel cu neamul Brătienilor. Ca anglofil, a scos - în 1939 - , în calitate de editor-şef, un număr (unic) din revista „Rumanian quarterley”, revistă trimestrială a Societăţii Anglo-Române (preşedinte: Nicolae Caranfil). La 16 sept. 1944, la propunerea lui Gheorghe Brătianu, a fost ales preşedinte al Tineretului Naţional Liberal; va fi, de asemenea, directorul cotidianului „Viitorul” – organ de presă al PNL. Declarat de către Ana Pauker, „duşman al poporului”, datorită virulenţei publicisticii sale. Conduce cunoscuta manifestaţie din Piaţa Palatului, de la 8 noiembrie 1945. La începutul lui 1946, publică volumul Scrisori către tineretul român, carte interzisă la scurt timp după apariţie. Ameninţat cu arestarea de către Teohari Georgescu şi urmărit de Siguranţă, trece în clandestinitate. În toamna lui 1946, împreună cu soţia sa, părăseşte ţara. În aprilie 1946, îi apare (sub pseudonimul Mihai Villara) o nouă carte – Frunzele nu mai sunt aceleaşi, primită elogios de către critica literară şi obţinând premiul pentru roman. În 1948, a publicat un fragment din romanul Vântul şi pulberea. Cofondator, la Paris, al Asociaţiei „Mihai Eminescu”. În acelaşi an, se stabileşte la New York. În 1953, a fost desemnat de către generalul Rădescu, la conducerea „Ligii Românilor Liberi”; în acelaşi an, divorţează de Pia Pillat.. În 1954, se mută la Washington, unde se căsătoreşte cu Louise Günther, văduva fostului ambasador al SUA în România. În 1960, cei doi au înfiinţat ”Fundaţia Culturală pentru Cunoaşterea Culturii şi Literaturii Române”. A fost cel dintâi preşedinte al „Asociaţiei Ziariştilor Liberi din Străinătate”. (Lumina cărţii, pag. 87-91).

Filip, Teodor (n. 23 martie 1943, Râmnicu-Vâlcea; stabilit de timpuriu cu familia în Oradea) – ofiţer de carieră, strateg; politolog, cercetător, specialist în probleme militare de terorism şi antiterorism. A îndeplinit diferite misiuni de răspundere cu caracter militar în domeniul securităţii, printre care pe acelea de şef al Serviciului de pază şi apărare a ambasadelor şi a reşedinţelor diplomaţilor acreditaţi în Bucureşti, la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (1976-1980) şi de responsabil cu controlul antiterorist şi antideturnare la Aeroportul Internaţional Otopeni (1980-1982). În perioada 1995-1998, a fost redactor la revista „Obiectiv magazin”.

Lucrări publicate: Problematica terorismului internaţional (1983), Războiul parapsihologic împotriva României (1997), Secretele U.S.L.A. (1998), Terorismul internaţional - flagel al contemporaneităţii (1998), Zbor rătăcitor (1999), Conspiraţia Satanei, vol. I  (2000), Conspiraţia Satanei, vol. II (2001), Experimentul Terra (2001), Teroriştii printre noi (2001); în colaborare: Forme şi metode de acţiune ale teroriştilor (1984), File din istoria pompierilor bihoreni, vol. II (2000).

Filotei, monahul; numele de mirean, Filos (a doua jumătate a sec. XIV – începutul sec. XV) – logofăt (al lui Mircea cel cel Bătrân), autor de imnuri religioase. La 8 ian. 1392 semna, ca logofăt, un hrisov emis de domn, în care Vâlcea este atestat pentru prima oară ca judeţ. Ca monah (în ascultare călugărească la Cozia), a alcătuit un număr de tropare (scurte cântări bisericeşti) în limba mediobulgară, care urmau să înlocuiască refrenul Aleluia ce însoţise, până atunci, psalmii bizantinului Nichifor Vlemidis (sec. al XIII-lea), cântaţi în polieleu (grup de imnuri cântate în serviciul liturgic în ajunul praznicelor sărbătoreşti). Titlul complet al acestor tropare (în traducere) este: Pripealele la toate sărbătorile împărăteşti şi ale Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Părinţilor mari şi sfinţi şi mucenicilor mari şi aleşi ai tuturor sfinţilor consacraţi, care se cântă cu psalmii aleşi, când se cântă polieleul. Aceste Pripeale sunt considerate prima manifestare literară, în sens larg, la români şi s-au bucurat de mare succes în Evul Mediu românesc şi balcanic. Au fost tipărite pentru întâia oară într-un Sbornic (culegere) apărut în 1536 la Veneţia şi apoi în mai multe cărţi cu conţinut religios, în special psaltiri, printre care – Psaltirea slavonă de la Govora (1637). (DLR, pag. 356; DGLR -E/K, pag. 150 ).

Florescu, Teodor (n. la 4 aug. 1928, în comuna Obârşia, jud. Olt) – inginer construcţii căi ferate, drumuri şi poduri; esperantist, publicist, traducător. Ca promotor al limbii esperanto, a susţinut cursuri gratuite de predare a acestei limbi, la diferite instituţii, precum şi la TVR Vâlcea 1. Începând cu anul de învăţământ 2001-2002, a predat limba esperanto la Universităţile "Constantin Brâncoveanu" şi "Spiru Haret" din Râmnicu-Vâlcea. După ce anterior deschisese cursuri asemănătoare la Şcoala nr. 4  din Râmnicu-Vâlcea şi la Şcoala Generală din Ocnele Mari, în ziua de 22 ianuarie 2010, a deschis un curs de Esperanto la Biblioteca Judeţeană Vâlcea, cu un număr iniţial de 17 cursanţi; în aceeaşi perioadă, a organizat aici şi o expoziţie de cărţi şi reviste în limba esperanto.

Lucrări publicate: Esperanto pentru toţi (1991),  Dicţionar esperanto – român (1991),  Dicţionar român - esperanto (2001). Vocabular minimal esperanto-român (2007). Captivat de idea unui limbaj universal şi îndrăgostit de această limbă, în ultimii ani face eforturi pentru introducerea ei în programa de învăţământ.

Frântu, Ion (n. la 10 decembrie 1934, în satul Grebleşti, comuna Câineni, jud. Vâlcea) - economist (militar), cercetător, cu dublă specializare: Academia Militară Bucureşti (1967) şi Academia de Studii Economice (1970). Doctor în economie militară, cu teza Acţiunea legilor economice obiective în timp de război (1979). A ocupat diverse funcţii militare, până la gradul de colonel; lector universitar, şef de birou în MAN, conferenţiar universitar. După ce a trecut în rezervă, a ocupat funcţia de primar în comuna natală, Câineni. Cărţi publicate: Acţiunea legilor economice obiective în timp de război - teză de doctorat (1979), Economia şi apărarea patriei (1980), Ştiinţa conducerii militare (1984); în colaborare: Didactica învăţământului de ştiinţe sociale (1980), Economie politică - culegere de lecţii (f. an), Istoricul Academiei Militare (1889-1989) (1989), Pregătirea pentru viaţă a cadrelor militare (f. an), Cecilia Cuţescu-Stork (1995). (OSCA II, pag. 150-151).

Frântu, Marcela (n. la 22 martie 1949, în satul Robeşti din comuna Câineni, jud. Vâlcea) – învăţător, cercetător. Lucrări publicate: Revoluţia de la 1848 şi Râmnicul – lucrare de grad (1999). (Ion Soare, Un mic monument închinat Revoluţiei de la 1848 şi Râmnicului-Vâlcea, în loc de prefaţă la volumul Revoluţia de la 1848 şi Râmnicul, pag. 6-7; OSCA II, pag. 151).

Frumuşanu, Constantin (n. 1866, Târgu-Jiu, jud. Gorj – m. oct. 1928, Călimăneşti, jud. Vâlcea) – medic; cercetător, publicist; primul director medical al staţiunii Călimăneşti. Studii de medicină la Paris; vorbea fluent franceza, germana, italiana şi citea în engleză. Doctor în ştiinţe medicale, cu lucrarea L`anatomie et la physiologie pathologique des retentions rénales (1894). Creator, la noi, al specialităţii de boli genito-urinare. Din 1903 şi până la sfârşitul vieţii, a lucrat ca medic balneolog la Călimăneşti. Prin cercetările sale practice şi teoretice, a făcut cunoscută valoarea terapeutică a apei izvoarelor de la Căciulata.

Lucrări publicate: Contribuţii la studiul curei cu apa de Căciulata (1912), Contribuţiuni la studiul cu apa Căciulata şi rezultatele terapeutice obţinute în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, 1911-1912 (1914). (COS, pag. 58-59). 

Fuiorea, Ion (n. la 1 iunie 1953, în comuna Muereasca, jud.Vâlcea) – inginer de avioane şi motoare, matematician (dublă specializare); cercetător, publicist. Doctor în inginerie aeronautică. (1994) şi conducător de doctorat în inginerie aerospaţială (1999); comandor (2000). Membru fondator al: Asociaţiei Române de Materiale şi Tehnologii Neconvenţionale (ASROMATEN); al Asociaţiei Române de Tensiometrie (ARTENS); al Societăţii de Inginerie Asistată de Calculator (SIAC); al Asociaţiei Române de Mecanica Ruperii; al Societăţii Internaţionale pentru Dezvoltarea Materialelor şi Ingineria Proceselor (SAMPE) – din anul 1994; al Societăţii Internaţionale de  Acustică – din anul 1995. Carieră universitară de success în cadrul Academiei Tehnice Militare; a colaborat cu Universitatea „Hertfortshire” din Marea Britanie şi cu Universitatea „Ensieta Brest” din Franţa.

Cărţi publicate: Proiectarea răspunsului mecanic (1995), Metoda elementului finit pentru structuri aeroelastice (1998); în colaborare: Complemente de mecanică (1997), Mecanica teoretică. Dinamica (1988), Culegere de probleme de mecanică. Statica (1990), Culegere de probleme de mecanică. Cinematica (1991), Culegere de probleme de mecanică. Dinamica - vol. I (1992), Culegere de probleme de mecanică. Dinamica - vol. II (1993), Culegere de probleme de mecanică analitică (1994). (OSCA II ;  pag. 151-152).

 (Gafton), Iosif (n. 5 decembrie 1896, com Puţeni, azi Poiana Mărului, jud. Galaţi – m. 9 iunie 1984, Râmnicu-Vâlcea) – teolog; publicist. În timpul studenţiei, a fost pedagog la Seminarul Teologic de la Galaţi şi apoi la Seminarul Central din Bucureşti. Tuns în monahism la M-rea Neamţ, în 1942; arhiereu-vicar la Patriarhia Română, cu titlul „Sinaitul”; episcop al Argeşului (din 15 ian. 1944, înscăunat la 21 mai 1944). Conducător al delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, la alegerea şi înscăunarea patriarhului Alexei al Moscovei şi membru în delegaţia sinodală care a vizitat Patriarhia ecumenică (1968); girant al treburilor patriarhiei, în timpul bolii patriarhului Nicodim (oct. 1947 - febr. 1948); episcop al Râmnicului şi Argeşului (1949-1984). Ca episcop al Râmnicului, s-a preocupat de restaurarea aşezămintelor religioase din eparhie (Mamu, Hurezi, Cozia, Govora, Cornet etc.), de păstrarea şi valorificarea patrimoniului cultural-artistic şi de ridicarea a noi lăcaşe bisericeşti. A fost « un om milostiv şi blând » (Firmilian), de un altruism proverbial. Autor de broşuri cuprinzând articole, pastorale şi predici; printre acestea: Postul şi Pastorala de Paşti din 1984. (Istoria Eparhiei Râmnicului, pag. 248-250).

Garoafă, Dumitru (n. 23 nob. 1952, Râmnicu-Vâlcea) – istoric, arhivist ; cercetător, publicist; activitate didactică în învăţământul preuniversitar. Autor al lucrării monografice: Comuna Popeşti. Studiu istoric şi documente (2007). Colaborator la volumele: Un secol de învăţământ vâlcean (2001) şi Instituţia arhivelor în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, şi Vâlcea (2006).  Coautor (împreună cu Dumitru Andronie şi George Rotaru) la albumul  Din tezaurul Arhivelor vâlcene (2011). 

Gava, Ion

Găitănaru, Ştefan (n. la 17 sept. 1951, în satul Lunca din Ocnele Mari, jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist (romanist şi latinist) - gramatician; critic literar, cercetător, publicist. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Numeralul în limba română. Studiu descriptiv (susţinută şi publicată în 1993). Între 1974-1977, a predat la Liceul „Zinca Golescu” din Piteşti. Carieră didactică la Universitatea din Piteşti, unde parcurge toate treptele universitare, până la profesor universitar şi funcţia (gradul) de decan al Facultăţii de Litere (2000-2008). A iniţiat înfiinţarea unei filiale a Universităţii din Piteşti, la Râmnicu-Vâlcea, cu intenţia şi speranţa întemeierii aici, a unei universităţi vâlcene de stat – obiectiv care a început deja să prindă contur : în anul 2009 s-a obţinut o clădire adecvată (fostul sediu al UM din cătunul Aranghel al municipiului Râmnicu-Vâlcea), iar în 2010 s-au deschis cursurile Facultăţii de Litere – specialitatea Română-Engleză, acreditată la începutul lunii iunie 2011.  

Lucrări publicate: Numeralul în limba română. Studiu descriptiv şi istoric - teză de doctorat (1993) Subiectul şi propoziţia subordonată subiectivă (1994), Contextele diagnostice ale părţilor de vorbire (1995), Mic dicţionar de regionalisme (1996), Sintaxa frazei (1997), Gramatica actuală a limbii române (1998); Gramatica limbii române pentru studenţii străini (1983), Gramatica actuală a limbii române (1998), Studii şi articole de gramatică (2002), Sintaxa limbii române. Unităţi şi relaţii (2007), Probleme de gramatică a limbii române (2008), Gramatica limbii române. Analize şi explicaţii (2010) etc.; în colaborare: Limba română. Modele de analiză gramaticală (1994 ; ed. a II-a –a, revăzută şi adăugită, 1995), Limba română - Specialitatea Medicină (1981, coord.), Limba română - Specialitatea Arhitectură (1982; coord.), Sintaxa limbii române. Structuri, texte, exerciţii (1983, coord.), Gramatica limbii române pentru studenţii străini - ediţia a II-a, revizuită şi adăugită (1990), Limba latină. Anul I (1991, coord.), Culegere de texte latine (biblice şi patristice) (1993, coord.), Texte juridice latine (1994, coord.). (OSCA II, pag. 153-154; www.upit.ro).

Găvănescu, Eduard (n. în anul 1903, în localitatea Horezu, jud. Vâlcea) - ziarist, cercetător, publicist. S-a stabilit la Arad, ca profesor la Liceul "Moise Nicoară". Din anul 1929, a fost corespondentul ziarului "Curentul", dar a publicat şi la alte reviste. Lucrări editate: I. Popovici – Desseanu (Arad, 1932). (Enciclopedia României, pag. 342; OSCA II, pag. 154).  

Geambei, Ileana-Lavinia (n. la 15 febr. 1978, în munic. Piteşti, jud. Argeş) – filolog şi lingvist; critic literar, cercetător, publicist. Doctor în filologie (Magna cum laude) al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu teza Ipostaze ale metaforei în lirica detenţiei (2007). Între 1997-2003, a lucrat ca institutor la Şcoala nr. 5 „Nicolae Iorga” din Piteşti; 2003-2004: profesor (detaşat) de limba română la C.N.L „Alexandru Odobescu” din Piteşti; 2004-2007: profesor (titular) de limba română la şcoala Nr. 1 din Costeşti – Argeş; 2007-25.02.2008: cadru didactic asociat la Universitatea din Piteşti (inclusiv la filiala din Râmnicu-Vâlcea); din 25 febr. 2008, este lector universitar dr. la aceeaşi universitate – Facultatea de Litere, inclusiv la sediul acesteia din Râmnicu-Vâlcea. A organizat – singură sau în colaborare – mai multe sesiuni ştiinţifice cu studenţii de la Filiala din Râmnicu-Vâlcea a Universităţii din Piteşti. Este membru în Comisia de Calitate a Catedrei de Limba şi Literatura Română, Facultatea de Litere, Universitatea din Piteşti; membru în Comitetul de organizare a Conferinţei Internaţionale ,,Repere identitare în context european”; membru în Comitetul de organizare a Colocviului Internaţional ,,Perspective contemporane asupra lumii medievale”.

Cărţi publicate: Ipostaze ale metaforei în lirica detenţiei (2007).

Georgescu, Elena I. (n. 17 martie 1939, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe istorice (1970); carieră de cercetător şi de lector la Muzeul de Istorie a PCR, a mişcării revoluţionare şi democratice din România. A publicat mai multe studii privind mişcarea antifascistă din anii 1933-1940).

Lucrări publicate: Tezaur din veacul trecut (1971); în colaborare: Mai în România (1970). (EIR, pag. 150; Prezenţe feminine, pag. 51-52).  

Georgescu, Ion I. (n. 8 martie 1910, Călimăneşti-Jiblea, jud. Vâlcea – m. 10 iulie 1978, Bucureşti) – licenţiat în pedagogie, sociologie şi filozofie; diplomat; doctor al Universităţii din Bucureşti, cu teza Orientarea şi selecţia profesională a învăţământului (1945). Funcţii profesionale şi diplomatice în Ministerul Educaţiei Naţionale. Unul dintre iniţiatorii şi conducătorii reformei învăţământului din România, după 1944. Ministru plenipotenţiar şi ambasador al României într-o serie de ţări (1946-1975). Distins de mai multe ori cu diferite ordine şi medalii, interne şi externe.  Cărţi publicate: Copii părăsiţi, vagabonzi şi delincvenţi (1939), Reforma învăţământului (1945). În colaborare: Pentru pregătirea învăţătorului (1939), Organizarea învăţământului special pentru copiii delincvenţi (1942). (OSCA I, pag. 161-162; COS, pag. 59-60, cu ziua de naştere: 6)

Georgescu, Titu (n. 23 febr. 1929, la Corabia - judeţul Olt – m. iulie 2004, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; cercetător, publicist. Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Organizaţii antifasciste şi antirăzboinice (1960). Specializare postuniversitară în Franţa, la Sorbona (1966-1967). Între 1954-1956, a fost secretar ştiinţific la Institutul de Istorie a Partidului, instituţie condusă pe atunci de Roller, de unde a fost dat afară până la moartea acestuia. Intre timp, a ocupat funcţia de redactor la Editura Ştiinţifică din Bucureşti. Carieră universitară şi, în paralel, de cercetător. Din 1965, redactor şef  la “Anale de istorie”. Alături de alţii, a iniţiat apariţia, în anul 1967, a revistei “Magazin istoric” (1967-1970). Rector al Universităţii din Craiova (din 1970). Între 1975-1981: prorector al Universităţii din Bucureşti. Prezenţă activă la viaţa ştiinţifică internaţională. A proiectat şi realizat două colecţii de carte: MICA BIBLIOTECĂ DE ISTORIE (1969)  şi EVOCĂRI (1979). Din 1995, a profesat la Universitatea “Spiru Haret”, mai întâi ca şef de catedră la Bucureşti, apoi ca secretar ştiinţific la Râmnicu-Vâlcea, unde îşi va stabili şi ultimul domiciliu. Lucrări publicate (selectiv): Ilie Cristea (1961), Intelectualii antifascişti în publicistica românească (1967), Nicolae Iorga împotriva hitlerismului (1966),  Ctitori de şcoală românească (1971), Între două revoluţii (1972), Istoria Craiovei (1975), Argumente ale istoriei pentru o nouă ordine internaţională (1977), A concis history of Romania (1980), România între Yalta şi Malta (1993), România în istoria Europei (1997), Istoria românilor (1997), Sentinţa - poezii (1998), Tot un fel de istorie vol. I, II, III (2001, 2002 şi 2004) etc. În colaborare: Potemkiniştii în România (1955), Răscoala ţăranilor din Valea Ghimeşului (1960), Enciclopedia istoriografiei româneşti (1978) ş. a. Premii şi distincţii: Premiul Academiei Române  (1977), Ordinul Meritul Cultural, Ordinul Muncii, Meritul Ştiinţific etc. Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea (2004).  (OSCA II, pag. 155-156).

Gherghina, Dumitru (n. la 15 iunie 1937, în satul Rusăneşti, comuna Fârtăţeşti, jud. Vâlcea) – filolog, cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe filologice, cu teza Mihail Kogălniceanu, prozatorul - publicată în anul 1999. Funcţii de răspundere în învăţământ şi educaţie (1960-1970); profesor de limba şi literatura română la Şcoala Normală "Ştefan Velovan" (1970-1998 şi în prezent). Membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, din anul 1970. Directorul Editurii “Didactica Nova” - Craiova, din 1993.

Volume publicate (selectiv): Îndrumător metodic. Predarea - învăţarea gramaticii în clasele a III-a şi a IV-a (1993); Dialog lingvistic. Dificultăţi gramaticale (1994); Limba română în şcoala primară. Îndrumător metodic şi culegere de exerciţii (1994; ed. a II-a în 1995, ed. a III-a în 1996), Aproape totul despre exprimarea corectă (1995), Dificultăţile exprimării corecte, orale şi scrise (1995), Dificultăţile limbii române într-un dialog elev-profesor. Teme, teste şi grile (1998); în colaborare: Capodopere ale literaturii române. Compendiu (1997), Limba română în grădiniţă şi şcoala primară. Îndrumător metodic. Culegere de exerciţii, teste, grile, jocuri didactice (1998). A îngrijit şi editat volume de Tr. Nica, O. Paler, Radu Sorescu ş. a. (OSCA II, pag. 160-161).

Gherghina, Mihai (n. 13 ian. 1931 în oraşul Râmnicu-Vâlcea) - cercetător, publicist, colecţionar. După studiile elementare, a absolvit cursurile Şcolii Pedagogice din Râmnicu-Vâlcea (1949) şi pe cele ale Institutului Pedagogic (1960). A lucrat ca profesor la Liceul "Vasile Roaită" din Râmnicu-Vâlcea, actualmente - Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", până la pensionare, cu o întrerupere de trei ani, cât a activat la Liceul Chimic din acelaşi oraş. În paralel cu activitatea didactică, a funcţionat ca director adjunct cu probleme de tineret, membru în Consiliul de conducere al liceului, profesor coordonator în sectorul studiului maşinilor cu aplicaţii practice în lăcătuşerie. A excelat în studierea istoriei municipiului Râmnicu-Vâlcea, susţinând pe această temă o serie de emisiuni la Radioteleviziunea „Vâlcea 1”, cu materiale ilustrative despre istoria şi cultura oraşului şi prezentând – la TV şi cu ocazia diferitelor evenimente – filme documentare despre oraş. Cunoscut în lumea filateliştilor, colecţionar de stampe, material iconografic, medalii, ilustraţii vechi (cărţi poştale, fotografii, ex libris-uri ş.a.), în special despre Râmnic. Pentru activitatea sa polivalentă, a primit numeroase premii şi distincţii, printre care Diploma de excelenţă pentru OPERA OMNIA, acordată de Fundaţia Culturală « Vâlcea Unu » cu ocazia împlinirii a 80 ani (2011, pentru 2010). Lucrări publicate: Imagini cu parfum de epocă din Râmnicul de altădată (1998), Imagini citadine cu parfum de epocă din Râmnicul Vâlcii sec. XIX-XX (2003).  Imagini citadine din Râmnicul de altădată (2007). (ME II, pag. 74-75). 

Ghiţă, Dumitru (n. la 13 iunie 1928 în com. Icoana din judeţul Olt; stabilit în Râmnicu-Vâlcea în 1956 – m. iunie 2010, Râmnicu-Vâlcea) – diplomat în chimie; epigramist. Tehnician chimist şi apoi inginer la Cooperativa de Produse Chimice “Dealul Spirii” din Bucureşti (1954-1956). Carieră didactică de excepţie în învăţământul preuniversitar, unde a pregătit numeroşi viitori specialişti în chimie şi în medicină; a parcurs toate gradele didactice şi funcţiile specifice: profesor, inspector de specialitate şi director. Profesor de chimie la Şcoala Medie Băieţi (fostul şi actualul liceu “Alexandru Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea (1956-1990), funcţionând sporadic şi la alte licee din municipiu. Între 1959-1963,  a fost şi inspector de chimie la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea; director al aceluiaşi liceu, între 1968-1973. Numeroşi elevi pregătiţi de el, au ajuns în fazele republicane ale olimpiadelor de chimie (“grupul din 1966” – Mateescu Cristian, Daneş Mariana, Marinescu Nicolae, Ivan Gheorghe, Avram Lucia etc), unii fiind premiaţi: Liana Alexandrescu (1969, Premiul II), Haidu Mihaela (Premiu l, 1973) ş.a. Ne-a lăsat un “volum” de manuscrise literare (epigrame şi cugetări) aflate în păstrarea Forumului Cultural al Râmnicului.

Ghiţă, Procopie (n. 2 ian. 1946, în satul Cocoru din com. Pleşoiu, jud. Olt) – geograf şi istoric; speolog, cercetător şi publicist.

Ghiţescu, Gheorghe (n. 23 decembrie 1900, în localitatea Jiblea, jud. Vâlcea - m. 22 martie 1984, Râmnicu-Vâlcea) – medic stomatolog, cercetător. Specializări în stomatologie, la Cluj. Doctor al Facultăţii de Medicină din Cluj, cu teza: Ambriose Paré şi medicina militară (1926; publicată în acelaşi an). Carieră militară: a avansat de la medic militar locotenent până la gradul de colonel (1946), pensionându-se în 1969. A fost decorat cu o medalie pentru victoria asupra Germaniei în marele război de apărare a patriei dintre anii 1941-1945. (OSCA II, pag. 162-163).

Gibescu, Constantin (n. 28 iunie 1919, com. Ciofrângeni, jud. Argeş – m. 28 ian. 1993, Bucureşti) – filolog; publicist. Între 1930-1938, a urmat cursurile Liceului „Al Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea, la care, între 1947 (după obţinerea licenţei în filosofie şi litere) şi 1981, a desfăşurat o frumoasă carieră didactică, pregătind numeroase generaţii de tineri. În 1966, a obţinut gr. I în învăţământ, cu lucrarea Sentimentul românesc al naturii în creaţiile poeţilor noştri (consideraţii literare şi metodice). Începând cu anul 1968, a făcut parte din comitetul de redacţie al celei mai conoscute şi longevive reviste şcolare a liceului – „Ramuri vâlcene”. Membru fondator al Asociaţiei Folcloriştilor Vâlceni” (9 febr. 1969). La 26 iunie 1969, prin Decret al Consiliului de Stat, i se acordă titlul de Profesor emerit. Ca preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice – filiala Vâlcea, a participat la o serie de acţiuni culturale de anvergură, desfăşurate în judeţ.

În iunie 2009, i-a apărut, postum, cartea Discurs despre ideal. Antologie de texte, ediţie alcătuită şi îngrijită de Gh. Deaconu. (Discurs despre ideal).

Gibescu, Victoria (n. la 22 aprilie 1932 în com. Măciuca, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. A lucrat ca laborant la fostul Liceu de Băieţi („Al. Lahovari”) din Râmnicu-Vâlcea (1950-1953) şi apoi ca profesoară la Liceul „Mircea cel Bătrân” din acelaşi oraş (1953-1989). În anii `60, a participat – ca actor amator şi solist vocal – la spectacolele de operetă şi teatru de amatori de pe lângă Casa Raională de Cultură Râmnicu-Vâlcea.  

Cărţi publicate: Structuri algebrice izomorfe şi neizomorfe (1968), Studiul polinoamelor şi al ecuaţiilor algebrice în liceu (1976), Metodica predării locurilor geometrice în gimnaziu şi în liceu (1978), Metodica predării axiomaticii la clasa a IX-a (1980). (ME II, pag. 76)

Giosan, Victor (n. 12 octombrie 1962, la Râmnicu Vâlcea) – cibernetician; cercetător, publicist, om politic (vicepreşedinte al PNL Vâlcea, din 2001; anterior, a fost membru al PAC, PL şi apoi PNL). A urmat un stagiu de perfecţionare în Elveţia (Geneva, 1994). În anul 1998, a absolvit programul de instruire „Arta şi ştiinţa conducerii în administraţia locală” din cadrul unui program pentru administraţie locală. Masterat în administraţia publică, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Drăgăşani. A lucrat ca analist-programator la VÂLCEANA SA (1986-1989), şef al  oficiului de calcul al aceleiaşi fabrici (1989-1994), inspector de credite la BIR-Sucursala Vâlcea (1994-1995), economist la serviciul Import-Export VÂLCEANA SA (1995-1996). Începând cu anul 1992, a fost membru al Consiliului Municipal Râmnicu-Vâlcea, iar în  legislatura 1996-2000, a ocupat postul de viceprimar al Râmnicului. Din anul 2000, este consultant pentru probleme de administraţie publică locală, al Băncii Mondiale, OSI-FDI, al Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), împreună cu Research Triangle Institut (RTI) din SUA şi Uniunea Europeană. Coautor la volumele: Manual de instruire în domeniul Finanţelor publice locale (ed. I – 1999; ed. a II-a – Managementul schimbării, 2000). (ME II, pag. 77).

Giuleanu, Victor (n. la 11 nob. 1914 în com. Stroeşti, jud. Vâlcea) – jurist şi muzicolog; publicist, eseist. Doctor în muzicologie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca” (1967). A desfăşurat o bogată activitate didactică în învăţământul preuniversitar şi apoi universitar: profesor de muzică la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti (1946-1947) şi Liceul „Matei Basarab” (1947-1949) şi cadru universitar la Facultatea Muncitorească de pe lângă Universitatea din Bucureşti şi apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (în prezent – Academia de Muzică din Bucureşti; 1952-2000) – catedra de Teorie, Dirijat şi Pedagogie şi rector al Conservatorului, între 1962-1972; este considerat ctitor al învăţământului muzical modern. Dirijor al Corului Sindicatului Sanitar al Capitalei (1949-1952), dirijor principal la Ansamblul „Ciocârlia” din Bucureşti (1954-1959), dirijor al Corului Academic Radio (1959-1960). A făcut parte din numeroase jurii ale unor concursuri internaţionale de muzică. Premii obţinute: Ordinul Muncii cl. a III-a (1957), Ordinul „Meritul Cultural” cl. a III-a (1967), Ordinul „Steaua României” cl. a III-a (1971), Premiul Academiei Române (1975) şi, de mai multe ori, Premiul Uniunii Compozitorilor (1975, 1980, 1981, 1982, 1987, 1988).

A publicat mai multe manuale de Teorie şi solfegiu pentru liceele de muzică, Principii fundamentale de teoria muzicii (1975), Melodica bizantină (1982),; în colaborare:  Tratat de teoria superioară a muzicii (1986), Ritmil muzical – vol. I, II şi III (1968, 1969, 1990) ş.a., precum şi numeroase studii de bizantinologie, muzicologie şi pedagogie muzicală. (Itinerar cultural vâlcean, pag. 83-85; www. vasile.iliut.cbi.ro/victor_giuleanu).  

Giurgiu, Maria-Marilena (n. 1 iulie 1939, comuna Goranu – jud. Vâlcea) – chimist şi filolog (dublă specializare) ; cercetător, publicist; specializări postuniversitare. Carieră universitară. Doctor în chimie al Universităţii din Cluj-Napoca, cu teza Cinetica şi mecanismul reducerii permanganatului de tiosulfat în soluţie apoasă, publicată în revista „Studia”/ 1971; în aceeaşi revistă, a publicat, singură sau în colaborare, şi alte ample studii de specialitate. (OSCA/I, pag. 169-170; Prezenţe feminine, pag. 53-55).  

Gorgan, Nicolae (n. la 1 iunie 1952, în localitatea Olăneşti, jud. Vâlcea) – jurist ; cercetător, publicist. A urmat cursuri postuniversitare de perfecţionare de management în turism, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu ; masterat în administraţie publică

Lucrări publicate : Suflet de român – versuri; (în colaborare): Băile Olăneşti. File de istorie (1996), Băile Olăneşti. Ghid balnear şi turistic ( 2002), De la mic la mare (2003). (OSCA II, pag. 164).

Gorjan, Ilie (n. 21 iulie 1950, com. Orleşti - jud. Vâlcea; din 2008, stabilit în satul Ruda din com. Budeşti) – jurist şi ofiţer de carieră (două licenţe) ; cercetător, poet, prozator, publicist. Cursuri postuniversitare în domeniile militar şi juridic. Doctor Magna cum laude al Universităţii din Craiova, cu teza Restricţii legale şi libertatea de decizie a autorităţilor administrative în apărarea ordinii publice (2004; publicată în acelaşi an). Carieră militară (până la gradul de general-maior şi funcţia de şef de stat major) şi, în paralel, universitară (în prezent, conferenţiar la Academia de Poliţie din Bucureşti). În perioadele 1993-1994 şi 1997-2005, redactor la „Buletinul Jandarmeriei Române”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2003). Volume publicate (selectiv). a. În domeniul militar: Ghid metodic pentru pregătirea cadrelor din jandarmeria română (1998), Consideraţii generale privind apărarea ordinii publice (2002), Drept administrativ (2005) etc. şi cursuri universitare; în colaborare: Cunoştinţe de drept (1996), Îndrumarul comandantului de subunitate (2001), Jandarmeria română şi ordinea publică (2001), Drept administrativ european (2005), 65 de ani de la eroicele lupte ale jandarmilor în « Bătălia Bucureştilor » din august-septembrie 1944 (2009). b. În domeniul literar (versuri):  Lacrimă şi dor (1999), Miez de lumină (2001), Liră şi scut (2001), Clipa de rouă (2002), Aripa lumii, versuri şi proză (2003), Cântec în amurg (2004),  Pământul meu cu gust de seceră (2005), Pietre lucind a irişi (2006), Cerul ca o lacrimă (2010). Premii şi distincţii (selectiv): 1988 - Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a, 1995 - Ordinul „Meritul Militar” clasa a II-a, 1997 - Ordinul „Meritul Militar” clasa a I; 1997, 2001, 2002 şi 2005 - Premiul Editurii Ministerului de Interne etc. Cetăţean de Onoare al municipiului Caracal (2004).

Grevuţu, Vasile (n. la 1 sept. 1933, Constanţa; stabilit în jud. Vâlcea, la 15 martie 1961) – medic veterinar; cercetător, publicist. Cursuri de specializare în domeniul creşterii şi exploatării vacilor de lapte în sistem intensiv (IAS „Mihai Viteazul” - Turda, 1971); medic primar veterinar, din 1982. A lucrat ca medic veterinar la Circa Sanitară Veterinară Olanu din jud. Vâlcea (15 martie 1961 – 1 aug. 1961), Circa Sanitară Veterinară Orleşti – jud. Vâlcea (1 aug. 1961 – apr. 1962), vicepreşedinte al Consiliului Agricol Raional Drăgăşani (apr. 1962 – aug. 1968), medic veterinar de circumscripţie la Dispensarul Veterinar din Drăgăşani (1968-1971), director la Asociaţia Economică Intercooperatistă de Creştere şi Exploatare a Vacilor de Lapte, a Judeţului Vâlcea (iul. – oct. 1971), director general adjunct la Direcţia Generală pentru Industrie şi Agricultură Vâlcea – DGAIA (oct. 1971 – mart. 1981), director la Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Vâlcea (1981-1985), şef Complexul Agroindustrial – Unitatea Agricolă Vâlcea (1985), după care a revenit la DGAIA, pe acelaşi post de mai înainte (1985-1995); inspector zonal la Centrul Naţional de Reproducţie, Selecţie şi Ameliorare a Animalelor Bucureşti-Corbeanca (1995-1996), medic veterinar epizootolog la IAS Vâlcea (1996-1999), dealer autorizat la SC „ROMVAC” Voluntari – Ilfov, Depozitul de Medicamente de Uz Veterinar Râmnicu-Vâlcea (2000-2009). Preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Albine (1972-1980), preşedinte al Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România – Filiala Vâlcea (1971-1981) etc. Cărţi publicate în colaborare: Recomandări de zooigienă pentru creşterea animalelor din fermele şi brigăzile zootehnice ale CAP-urilor din judeţul Vâlcea (f. an). Pentru calitatea activităţii sale profesionale, a primit mai multe distincţii.

Grigorescu, Remus (n. la 21 iulie 1970, Râmnicu-Vâlcea) – economist; cercetător, publicist, om politic. Doctor în ştiinţe economice al ASE Bucureşti, cu teza Fundamentarea strategiei de selectare a pieţelor de export. Studiu de caz: SC OLTCHIM  SA (2002). Carieră universitară (din 1995) la Universitatea “Constantin Brâncoveanu”, de la prima treaptă universitară – cea de preparator, până la titlul de conferenţiar (în prezent). Membru fondator al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România, filiala Vâlcea; membru al Societăţii Române de Statistică,  membru al Societăţii Române de Econofizică din România (mai 2008). Autor, colaborator sau coordonator al unor proiecte de cercetare ştiinţifică pe bază de contracte, privitoare la obiective şi domenii din judeţ şi din ţară. Între februarie-octombrie 2009, a fost prefect al judeţului Vâlcea, din partea PSD.

Cărţi publicate: Fundamentarea strategiei de selectare a pieţelor de export (2003), Cercetări şi modelări în marketing  (2005); în colaborare: Statistică generală – elemente teoretice, teste tip grilă, aplicaţii, studii de caz (2004), Statistică economică – aplicaţii, teste, studii de caz (2002), Statistică financiară – elemente de statistică macro şi microfinanciară (2003), Demografie şi metode de investigare socială (coord., 2008).

Grigoriu, Paul (n. la 20 febr. 1930, în Râmnicu-Vâlcea) – istoric; arhivist, cercetător, publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar în judeţul Teleorman - Crevenicu şi Olteni (1960-1965), apoi la Liceul Teoretic "Jean Monnet" din Bucureşti (1965-1995). Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice (1960); membru în consiliul de conducere al Societăţii Naţionale pentru Învăţătura Poporului Român (1993); profesor-consultant şi colaborator la Biblioteca Pedagogică Naţională "I. C. Petrescu" (1996). O constantă permanentă în activitatea sa de cercetare şi elaborare, a fost cunoaşterea şi aprofundarea istoriei învăţământului românesc în sec. al XIX-lea, urmărind să realizeze o permanentă punte de legătură între tradiţie şi inovaţie. Bogată activitate publicistică, vizând diferite domenii: pedagogie şi metodică, istoria învăţământului românesc, istorie naţională şi universală etc.

 Colaborator permanent al postului naţional de televiziune - la emisiunea „Şcoala şi viaţa” şi al postului naţional de radio - la emisiunea „Memoria pământului românesc”. (OSCA II, pag. 169-172).

Guran, Marina (n. 26 decembrie 1930 în com. Tetoiu - satul Ruginoasa, jud. Vâlcea) – medic; inventator, cercetător, publicist. Bursă de studii din partea OMS, pentru Facultatea de Ştiinţe din Dijon – Franţa. Doctor în ştiinţe medicale, cu teza Evoluţia tulpinilor BCG (1964). Carieră universitară şi de cercetător. Începând cu anul 1970, a lucrat la Institutul „Pasteur” din Paris, în cadrul laboratorului de BCG. Autoare a două invenţii brevetate (1975, 1976). Lucrări publicate: Evoluţia tulpinilor de BCG (1964, teză de doctorat). (OSCA/II, pag. 173; Prezenţe feminine, pag. 52-53).

Guran, Mircea (n. la 30 sept. 1927, în satul Ruginosu din comuna Tetoiu, jud.Vâlcea) – inginer de mine ; cercetător, publicist. Doctor al Institutului de Metale Neferoase şi Aur din Moscova, cu teza Traductori pentru procesul flotaţiei (1960). Cercetător ştiinţific principal gr. III şi II şi şef-secţie cercetare; în paralel, activitate didactică universitară, ca lector la Institutul de Mine Petroşani şi conferenţiar suplinitor la Institutul Politehnic Bucureşti. Membru al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România. A fost distins cu Ordinul „Meritul Ştiinţific”            cl. a III-a. Lucrări publicate: Zăcăminte, tehnologii, producţii, preţuri pe piaţa mondială, privind Ti, Zn, Hf, U, Mb, Ta, Cr, Mo, W, Co, Nr, Su, Pt, Ir, Os, Ru, Si, Rh, vol. I-II (1971),  Fierul - zăcăminte şi tendinţe actuale în valorificarea minereurilor sărace. Aspecte tehnico-economice, preţuri şi conjunctură, vol. II (1972),  Fierul (1978 ; 2011), Calitatea produselor miniere (1982), Mineralurgie, vol. I. Pregătirea pentru concentrare, metode gravitaţionale şi flotaţie (1985; coord.), Mineralurgie, vol. II. Concentrarea magnetică, electrică. Procedee hidrometalurgice şi termice, operaţii auxiliare, control şi optimizare, cercetare şi proiectare, (1988); în colaborare: Calitatea produselor miniere. Metode de supraveghere a proceselor tehnologice în scopul creşterii calităţii (1973), Noutăţi în pregătirea minereurilor de fier pentru furnalul Martin (1964), Mineralurgie, vol. III. Practica concentrării substanţelor mi-nerale utile (1998). (OSCA II, pag. 173-174).

Guşetoiu, Dumitru (n. la 15 apr. 1896, în localitatea Băileşti, jud. Dolj - m. la 30 mai 1990, Râmnicu-Vâlcea) – istoric; autor de manuale şcolare, publicist. Profesor la Şcoala Normală din Râmnicu-Vâlcea (1930-1932); director al aceleiaşi şcoli (1932-1933); preşedinte al sindicatului Corpului Didactic din Vâlcea (1932-1934); preşedinte al Asociaţiei Profesorilor Secundari din Râmnicu-Vâlcea; director al Gimnaziului din Drăgăşani (1936); profesor la Seminarul "Sf. Nicolae" din Râmnicu-Vâlcea; profesor la Liceul Monahal al Mănăstirii Bistriţa - Vâlcea (înainte de al doilea război mondial). A fost un organizator deosebit, ca director, aplicând metode moderne în formarea învăţătorilor: şcoala în aer liber, şcoala activă, şcoala cu un caracter practic. În 1936, a participat la ciclul de conferinţe publice ale Asociaţiei Profesorilor din Vâlcea, vorbind despre "Marile idealuri ale omenirii - absolutism, democraţie, liberalism, naţionalism". A fost un istoric şi un profesor de istorie atât de bun, încât se spune că „chiar Nicolae Iorga a insistat să-i fie asistent” (Sorin Oane). Aflat în „atenţia” Securităţii până în 1989, pentru că, în trecut, făcuse politică naţional-ţărănistă; ca urmare, în 1948, a fost destituit din învăţământ, după ce, în 1946, făcuse câteva luni de arest şi alte zece, în 1948. Va primi pensie mult mai târziu, în urma intervenţiilor lui Mihail Roşianu; până atunci, a fost nevoit să îndeplinească diferite activităţi necalificate şi umilitoare, pentru a-şi întreţine familia. Cărţi publicate: Metodica predării istoriei în şcoala secundară (1936), Probleme de istorie naţională. I – Dovezi despre originea poporului român. 2 – Drepturile noastre asupra teritoriilor ce ocupăm (1936); în cea de- a doua carte, a atras atenţia – printre primii – asupra pericolului sovietic. (OSCA II, pag. 174-175; Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 84-86, 127-129).

Hozoc, Alexandru Gh. (n. 12 ian. 1882 în com. Nicoreşti-Tecuci – m. 18 martie 1952, Râmnicu-Vâlcea) – medic chirirg ; cercetător. Doctor în medicină şi chirurgie, al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1908), cu teza Hidramniosul în sarcina gemelară. După terminarea studiilor superioare, a funcţionat ca medic şi director al Spitalului Cincu din Nicoreşti, iar din 1920 – medic şef la Secţia Interne a Spitalului din Râmnicu-Vâlcea, al cărui director (şi unul dintre cei mai apreciaţi doctori ai oraşului) va deveni ulterior. Pentru activitatea sa, a obţinut numeroase distincţii, printre care « Steaua României » (1916), « Coroana României », « Virtutea Militară » etc.

Lucrări publicate: Hidramniosul în sarcina gemelară – teza de doctorat (1908), Darea de seamă pe anul 1915 a Spitalului Cincu din Nicoreşti (1916), Tetanosul acut – vindecarea (1929), Activitatea serviciului de boale interne şi contagioase pe anul 1921 (1922). (OSCA I, pag. 175).

Iepureanu, Paulina Polixenia (n. 20 nob. 1897, Călimăneşti – m. 24 mai 1979, Călimăneşti) – medic (balneolog şi obstetrician) ; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe medicale, cu tema Acţiunea anafilactică a apei de Căciulata; îndrumător ştiinţific – C. Frumuşanu. Cursuri de specializare la Paris şi angajament (activitate) la Facultatea de Medicină din capitala Franţei şi la diferite spitale de acolo (1926-1929). I s-a propus să rămână la Paris, dar a refuzat oferta, revenind în ţară. Aici, va lucra la Clinica de Obstetrică şi Ginecologie de la Polizu, apoi la Dispensarul „Principele Mircea” şi, după susţinerea primariatului în 1937, ca medic şef la Maternitatea din Satu-Mare, de unde – în aug. 1939 – se va transfera la Maternitatea din Turnu-Severin. Aici va lucra până în 1958 (cu o întrerupere între 1951-1954, când a fost arestată abuziv), dar va reveni la Călimăneşti, unde va lucra până la pensionare, ca ginecolog şi balneolog: Lucrări publicate: Acţiunea anafilactică a apei de Căciulata. Studiu experimental (f. an), Contributions à l` étude du traitement des cervicites chroniques et de la trichomonas avec les eaux sulfureuses de la station de Călimăneşti (1970) ş. a. (COS, pag. 64-65; Prezenţe feminine, pag. 57-59).

Ioan, Leonida Constantin (n. la 18 oct. 1908, în Tulcea– m. ? ; în 1909, familia sa s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea) - medic, cercetător. Specializări în domeniul bacteriologiei, la Institutul „Dr. Cantacuzino” din Bucureşti. În anul 1937, şi-a susţinut teza de doctorat cu tema Contribuţiuni la studiul componentului hidro-carbonat din mycobacterium tuberculosis. Bogată activitate de asistent, de medic şi de cercetător, la instituţii de profil din Bucureşti şi Bistriţa. Membru în Consiliul Naţional de Cercetări Ştiinţifice de pe lângă Academia Română (1948) şi membru al Academiei Hippocraticorum (Italia, 1979). Decorat cu Ordinul „Crucea Regina Maria” şi Ordinul „Coroana României”.

Cărţi publicate: Manual tehnic de laborator de analize medicale (1946); în colaborare: Dermatoglifologia  (1971), Diagnosticul de laborator al bacteriilor patogene (1973), Vademecum în neurologie (1974), Amprente papilare (1979). (Istoria ştiinţelor în România: Biologia, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., pag. 181, 186, 187, 228; OSCA II, pag. 182).

Ionescu, Adam (n. la 15 febr. 1887, în com.Vaideeni, jud. Vâlcea - m. ?) – jurist, publicist. Doctor în drept, cu teza de doctorat susţinută la Sorbona - Paris. A contribuit la editarea Codului penal unificat. Preşedinte al Organizaţiei de Vâlcea a Frontului Românesc. Deputat (1920-1922) şi senator în perioada interbelică. Şi-a adus contribuţia la întemeierea Cercului Cultural « Înflorirea » din comuna Vaideeni (1908)

Coautor la Codul Penal Unificat. (Enciclopedia Cugetarea, pag. 430; OSCA II, pag. 183; www.biblioteci vâlcene.ro).

Ionescu, Dimitrie (n. 25 oct. 1878, Râmnicu-Vâlcea – m. 28 mai 1969, Bucureşti) – medic farmacist; cercetător, publicist. A fost numt medic militar la Spitalul Militar Central din Bucureşti (1902), iar din 1905 – şeful Secţiei de chimie biologică din aceeaşi unitate. Obţinând o bursă, între 1906-1908 frecventează cursuri de specializare în chimie la Universitatea Humboldt din Berlin şi la Şcoala Politehnică din Charlottenbourg. Din 1908: farmacist la Spitalul Militar din Piteşti, iar din 1909 - după avansarea în gradul de căpitan - , la Spitalul Militar din Focşani. În 1913 este chemat la Bucureşti pentru a se ocupa de organizarea Laboratorului armatei; în 1916: farmacist maior. Odată cu intrarea României în război, îşi mută laboratorul la Iaşi. În 1917 este avansat lt.-col. şi numit şeful Serviului farmaceutic al armatei. În 1920, la scurt timp după avansarea sa în gradul de colonel, demisionează din armată şi se dedică muncii de cercetare. Membru în mai multe societăţi şi comisii de profil: preşedinte al Cercului Farmaciştilor din Bucureşti, secretar al Asociaţiei Farmaciştilor din România etc. Între 1925-1940, a condus « Revista farmaciei ». Lucrări publicate: Organizarea sistemului farmaceutic (f. an), Plantele medicinale, sursă de sănătate ; Importanţa analizelor chimice în sistemul farmaceutic etc. (OSCA I, pag. 183-185).

Ionescu, Dominic (n. 1884, în Stolnici, jud. Argeş – m. 1938, Bucureşti) – teolog; cercetător, publicist. Între 1918-1928, a funcţionat ca preot la biserica din Jiblea Veche, apoi preot la biserica „Slobozia” din Bucureşti, profesor de Istoria religiei la Seminarul central din capitală. A fost duhovnicul lui Corneliu Zelea Codreanu. A avut prieteni celebri: Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr şi Victor Brătulescu.  

Lucrări publicate: Schituri şi biserici de sat (1931), Istoria religiei (1935).

Ionescu, Ion (n. 19 ian. 1953 în satul Săscioara din com. Izvoru Rece, jud. Vâlcea) – economist, cercetător. Doctor al Universităţii din Craiova, cu teza Perfecţionarea sistemului informaţional privind cheltuielile de producţie şi calculaţia costurilor în industria îngrăşămintelor chimice (1997). Economist la ITMA Craiova (1976-1980); în continuare, carieră universitară la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova.  Membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi membru al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (din anul 1990).

Cărţi publicate: Sistemul informaţional al costurilor în industria îngrăşămintelor chimice (1997); Gestiune, cheltuieli, costuri (1998), Calculaţia costurilor şi managementul firmei (1999), Calculaţia costurilor (2000); în colaborare: Contabilitate financiară (1994), Contabilitate financiară (1996), Contabilitate de gestiune (1996), Controlul de gestiune la nivelul firmei (1999), Contabilitate, finanţe, informatică, analiză (1999) ş. a. (OSCA II, pag. 185-186).

Ionescu, Miron (n. 30 iulie 1933 în satul Izvoru Rece din com. Vaideeni, jud. Vâlcea) – psihopedagog; cercetător, publicist. Cursuri de specializare la Universitatea din Cluj-Napoca (1982), pe tema « Probleme ale educaţiei copiilor cu trebuinţe speciale », precum şi la alte cursuri, manifestări naţionale şi internaţionale pe teme de învăţământ şi educaţie. După ce a lucrat timp de 4 ani în învăţământul preuniversitar, va face o frumoasă carieră universitară, urcând toate treptele, până la aceea de profesor universitar, îndeplinind şi funcţii de conducere, printre care aceea de decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la universitatea clujeană (1994-2006). Doctor în ştiinţe pedagogice, din 1970. A participat la numeroase proiecte naţionale şi internaţionale ; membru în consiliiile de redacţie ale unor importante publicaţii ştiinţifice din Cluj, Craiova, Braşov şi Baia Mare.

Bogată activitate de cercetător, concretizată în elaborarea şi tipărirea a 32 cărţi, coordonarea a 3 volume, tipărirea a 24 de volume litografiate, 10 îndrumătoare şi caiete pentru lucrări practice etc., printre care :  Clasic şi modern în organizarea lecţiei (1972), Previziune şi control în procesul didactic (1979), Lecţia între proiect şi realizare (1982), etc.; în colaborare: Dicţionar de pedagogie (1979), Experienţă didactică şi creativitate (1987),  Didactica modernă (1995), Dezbateri de didactică aplicată (1997) ş.a. A obţinut Premiul « Constantin Rădulescu-Motru » pe anul 1994, pentru cartea Strategii de predare şi învăţare. (OSCA I, pag. 186-187).

Ionescu, Vlaicu (fiul lui Ionescu Dominic; n. 1 apr. 1922, Sibiu – m. 22 febr. 2002, New York) – filolog, muzicolog (licenţiat în fiecare dintre cele două profesii), expert în artă şi colecţionar, interpret al textelor lui Nostradamus. Copilăria şi prima clasă primară la Jiblea Veche, unde tatăl său era preot; studii de pictură religioasă la Şcoala Bisericească a Patriarhiei Române. Membru al Academiei de Ştiinţe din New York, profesor de Filosofia artei la Universitatea din München. Expoziţii personale de pictură la Biblioteca Universitară din Bucureşti (1968, 1969). În 1969 se stabileşte în RFG, de unde – în 1971 – emigrează în SUA, fixându-şi domiciliul la New York. Şi-a dedicat o bună parte din viaţă decriptării şi interpretării Centuriilor şi Profeţiilor lui Michel de Notre Dame (Nostradamus). În 1976, a publicat la Paris Mesajul lui Nostradamus către Era Proletară, care l-a consacrat definitiv ca pe specialistul nr. 1 al lumii în opera vestitului profet. Conform interpretărilor lui Vlaicu Ionescu, catrenele lui Nostradamus ar conţine numeroase profeţii în legătură cu România: Unirea Principatelor, Războiul pentru Independenţă, invadarea ţării de către trupele sovietice, evenimentele din Decembrie 1989 etc. Tot el, a mai descifrat şi anunţat public căderea Zidului Berlinului şi ascensiunea lui Elţân. Cărţi publicate: Nostradamus. Istoria secretă a lumii (1987), Prăbuşirea imperiului sovietic şi viitorul României în profeţiile lui Nostradamus (1993). (COS, pag. 67-68).

Ionete, Constantin (n. 24 martie 1922, Măldăreşti) – economist, cercetător, publicist; doctor în economie (1971). Specializări la Roma (1967), Londra (1968) şi California (1979); carieră universitară. Funcţii de răspundere la nivel naţional, printre care: coordonator al Programului Phare (ACE) pentru cercetare economică, cu sediul la Bruxelles, director general al Institutului Naţional de Cercetări Economice şi membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale (1998-2004). Membru al Academiei Române (1993). Iniţiator al publicaţiilor „Finanţe şi credit” (1955) şi „Comerţul modern” (1967). Laureat al Premiului Academiei Române „P. S. Aurelian” (1972). Lucrări publicate: Comportamentul procesului de formare a preţurilor (1972), Preţurile şi echilibrul dinamic al economiei (1983), Preţuri şi tarife (1983), Criza de sistem în economia de comandă şi etapa sa explozivă (1993) etc.; cursuri universitare.  (OSCA II, pag. 187-188).

Ionete, Liviu (n. 5 apr. 1935 în satul Fumureni din com. Lungeşti, jud. Vâlcea – m. 2010) – licenţiat în ştiinţe naturale şi agricole ; cercetător; bogată activitate publicistică în reviste de specialitate. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar şi director la şcoala din comuna natală. Importante contribuţii în păstrarea florei şi faunei din zona natală. Pentru meritele sale în acest sens, în munca de cercetare şi ca animator cultural, i s-a ridicat o placă comemorativă în satul natal.

Autor al lucrării Fumurenii de pe Valea Mamului. Monografie (1997). (OSCA II, pag. 188-189).

Iordache, Gheorghe (n. 16 iulie 1943 în com. Roşiile din jud. Vâlcea) – filolog, etnograf, sociolog. După absolvirea facultăţii, a fost încadrat prin repartiţie guvernamentală, cercetător la Centrul de Istorie, Filologie şi Etnografie al Academiei Române. În luna februarie 1970, a susţinut cu succes examenul de cercetător ştiinţific. Doctor în filologie (1977), al Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice din Bucureşti, cu teza Terminologia meseriilor populare în graiurile din Oltenia. Va urma o frumoasă şi fecundă carieră de cercetător, cu parcurgerea tuturor treptelor caracteristice acestei activităţi. Între 1975-1985, a făcut investigaţii în peste 100 de localităţi din ţară, în vederea elaborării primului Atlas Etnografic al României. Dim 1986, este colaborator permanent al Institutului de Etnografie şi Folclor din Bucureşti.

Volume publicate: Unitate şi diversitate socio-etnografică (1977), Mărturii etno-lingvistice despre vechimea meseriilor populare româneşti (1980), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României, vol. I  (1985), II (1986), III şi IV (1997) etc.; în colaborare: Zona Amaradia. Monografiie economică, socială şi culturală (1976), Atlasul etnografic al României. (OSCA I, pag. 187-189).

Iordache, Marin (n. la 29 iulie 1920, în comuna Crăpăturile, azi Tetoiu, jud. Vâlcea – m ?) -  istoric, cercetător,  publicist.

Lucrări publicate: Momente din Războiul pentru Independenţă 1877-1878 (1997), Eroica 1877–125 de ani de la proclamarea independenţei României (2002); în colaborare: Istoria ilustrată a Craiovei - Fântâni şi izvoare de apă vie (1996); în colaborare: Istoria ilustrată a Craiovei - vol. I (1996) şi vol. II (1997), Craiova, fântâni şi izvoare de apă vie (1999) etc.  (OSCA II, pag. 189-190).

Iordache, Petre (n. la 19 ian. 1949 în localitatea Ocnele Mari, jud. Vâlcea) – jurist ; alte specializări : maistru mecanic, instructor sportiv. Locuri de muncă : mecanic la Combinatul Chimic Craiova (1966-1967), mecanic la SUT Govora (1967-1971), secretar la Comitetul Judeţean UTC  (1971-1973), tehnician auto la grupul de Şantiere Râmnicu-Vâlcea (1973-1976) ; mecanic, tehnician, maistru şi maistru principal la IUCF Râmnicu-Vâlcea (1976-1981), lucrător cu munca politică – preşedinte sindicat IUCF şi preşedinte al Asociaţiei Sportive « Metalul » Râmnicu-Vâlcea - în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea (1981-1989 şi 1991-1997), maistru principal specialist la IUCF (1989-1991), maistru principal specialist la SC CLIPA SRL Ocnele Mari (1997-2007), consilier al primarului din Râmnicu-Vâlcea (2007-2008) şi primar al oraşului Ocnele Mari (din 15 mai 2008). A dovedit calităţi deosebite de manager şi edil şef. Printre alte realizări din timpul mandatului său de primar, la loc de frunte, se situează inaugurarea Parcului turistic subteran din Salina Ocnele Mari (septembrie 2009).

Iorgulescu, Elisabeta (n. la 16 febr. 1922, în satul Bârseşti din comuna Budeşti, jud. Vâlcea) – matematician ; autor de manuale, publicist, traducător.Carieră în învăţământul preuniversitar la Liceul de Fete din Râmnicu-Vâlcea, Liceul "Doamna Stanca" şi Liceul "Gh. Lazăr" din Bucureşti, două licee din Casablanca, Maroc. Membră a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, este unul din traducătorii din limba franceză ai colecţiei “Alef 0”.

Lucrări publicate, în colaborare: Matematică, clasa a 3-a (1996), Matematică, clasa a 4-a (1996), Numere complexe. Exerciţii şi probleme pentru clasele IX-XII (1997), Matematică. Probabilităţi (1998), Analiză matematică – Culegere de exerciţii şi probleme pentru clasele XI-XII (2007) ş. a. A tradus din C. Gautier, G. Girard şi A. Leontin (Algebra, vol. II – Funcţii numerice, aplicaţii diverse - 1973), Algebra, vol. I şi II – Mulţimi, aplicaţii, numere reale. Funcţii şi ecuaţii numerice – 1973; G. Girard, C. Thierce, Geometrie, vol. I – Plan afin, plan vectorial, 1973 etc. (OSCA II, pag. 190-191; www.librarie.net/traducator/60343/elisabeta-iorgulescu).

Iosif, vezi Gafton

Isărescu, Constantin-Mugur (n. 1 aug. 1949, Drăgăşani, jud. Vâlcea) – economist ; diplomat, cercetător (cu parcurgerea tuturor etapelor acestui gen de activitate); doctor în economie, cu teza Tendinţe în politica guvernamentală a cursurilor de schimb pe plan internaţional şi incidenţa lor asupra relaţiilor economice externe ale României (1989); membru titular al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de Economie, Sociologie şi Ştiinţe Juridice a acestei instituţii. Specialist de înaltă competenţă în cel puţin două domenii de bază ale economiei: finanţe şi comerţ exterior. A îndeplinit funcţii de răspundere la nivel naţional, imediat după absolvirea cursurilor superioare, la Institutul de Economie Mondială – INSCIN (1973-1990), secretar I cu probleme economice şi monetare, al Ambasadei Române din Washington ; expert financiar al părţii române la întâlnirile periodice ale ţărilor care au construit autostrada transeuropeană Nord-Sud (TEM) ş. a. Guvernator al Băncii Naţionale a României (din 4 septembrie 1990 şi în continuare), îndeplinind în paralel şi alte funcţii: guvernator pentru România în Consiliul Guvernatorilor al Fondului Monetar Internaţional, vice-guvernator pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Mondiale şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare etc.;  prim ministru al României în perioada 22 dec. 1999-28 dec. 2000; membru fondator al SOREC şi al Fundaţiei “Un viitor pentru România”. Între 1994-1998: preşedinte al FR de Şah, iar din 2001 - preşedinte de onoare al FR de Atletism. Membru al Clubului de la Roma (din 1993) şi apoi preşedinte al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma. După 1990, funcţionează şi ca profesor şi şef de catedră la cursul “Monedă şi credit” din cadrul ASE Bucureşti. Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară inteligentă ; printre alte iniţiative şi măsuri, în anul 2005 a introdus leul românesc cel nou (RON), după liberalizarea contului de capital. A susţinut ideea înfiinţării unei universităţi de stat la Râmnicu-Vâlcea. A primit Ordinul „Serviciul credincios” în grad de mare ofiţer (2000), Ordinul « Meritul Industrial şi Comercial » (2007), Steaua României în grad de colan (2010), Doctor Honoris Causa al universităţilor din Craiova, Piteşti, Bacău, Cluj, şi alte numeroase premii şi distincţii. Cetăţean de Onoare al Judeţului Vâlcea (din 2006) şi al municipiului Sibiu (2007). Alături de Mihai Tănăsescu, este membru al cunoscutei Comisii Trilaterale.

Lucrări publicate (selectiv): Datoria externă (1977), Afaceri şi căderi financiare în lumea capitalului (1979), Metodologia prognozării cursurilor de schimb (1980); în colaborare: Datoria externă a ţărilor în curs de dezvoltare (1977), Afaceri şi căderi financiare în lumea capitalului (1979), Dicţionar diplomatic (1979), Aurul, mit şi realitate (1981), Relaţii monetare internaţionale (1989), Dezvoltarea recentă în România (1990), Reforma sistemului financiar în România şi integrarea europeană (1996), Banca şi bancherul (1999) ş. a.  (OSCA I, pag. 194-197; Monografia Drăgăşani, pag. 401-402 ; Wikipedia).

Jivan, Nicolae (n. 5 iunie 1952, Râmnicu-Vâlcea) – inginer chimist, inginer energetician (două licenţe); om de teatru (actor şi regizor), om politic, publicist; doctor în ştiinţe inginereşti, al Universităţii „Politehnica” din Bucureşti. Diferite cursuri şi specializări postuniversitare, în ţară şi peste hotare: management, calitatea produselor petroliere, evaluare, investiţii, reconversie, comunicare şi limbaj politic etc. Funcţii de răspundere în cadrul unor întreprinderi şi al unor instituţii administrative judeţene. Membru fondator al filialei Vâlcea a PNL (1990) şi vicepreşedinte al acesteia (1990-2003). Consilier judetean - 3 mandate, între anii 1992-2004, în comisiile Buget-finanţe şi Învăţământ - cultură – sport. Publicist în presa centrală şi locală (în “Viaţa Vâlcii”, a susţinut timp de 4 ani editorialul Careul din dreapta). Realizator de emisiuni la TV Etalon şi Vâlcea 1. Ca actor amator, a jucat într-o serie de spectacole din repertoriul naţional şi internaţional, sub bagheta unor cunoscuţi regizori din ţară şi din judeţ.  Premiul naţional şi balcanic pentru rolul principal din spectacolul Lăpuşneanul (regia – Dan Micu) şi premiul naţional pentru rolul principal din spectacolul O dragoste nebună, de Tudor Popescu; menţiune naţională pentru punerea în scenă a spectacolului Letopiseţi (1974, Timişoara). Cărţi publicate: Careul din dreapta - editoriale (2001). (ME III, pag. 202, OSCA II, pag. 196-197).  

 Jugrăvescu, Cătălina N. (n. 29 iun. 1992, Râmnicu-Vâlcea) – elevă în ultimul an la CNMB Râmnicu-Vâlcea. A coordonat programe şcolare: “Eco-Şcoala” şi “Şcoala curată”. În anul 2003, a participat la programul internaţional “Socrates”, iar în 2008, a fost delegat al României la Programul Internaţional “Model European Parlament”. Performeră în mai multe discipline, obţinând numeroase premii la concursuri zonale, naţionale şi chiar internaţionale: Premiul II la Concursul Naţional “Winners” (2003), Premiul III la Olimpiada Judeţeană de Limba română (2004), Premiul I la Olimpiada Judeţeană de Biologie (2006), Premiul II la Concursul Naţional “La ceas” – Limba română (2007), Premiul I la Concursul Naţional “La ceas” – Geografie (2007), Premiul II la Olimpiada Naţională de Geografie (2007), Premiul I la Olimpiada Naţională de Geografie (2007), Medalia de Argint la Olimpiada Internaţională de Geografie (2008), Premiul Juriului, la Desen (2008), Premiul I la Olimpiada Naţională de Geografie (2009), Premiul I la Olimpiada Naţională de Geografie (2009), Medalia de argint la Olimpiada Central-europeană de Geografie din Polonia (2009) etc.

Lahovari, George I. (n. 1 iunie 1838 la Râmnicu-Vâlcea – m. 13 iunie 1909, Bucureşti; studii superioare la Universitatea din Heidelberg şi Şcoala Politehnică din Karlsruhe) – inginer de poduri şi şosele, director al „Direcţiei Generale a Poştelor şi Telegrafelor” – domeniu în care aduce multe îmbunătăţiri şi inovaţii, încheind – printre altele – primele convenţii poştale şi telegrafice cu diferite ţări şi companii de căi ferate; din 1893 – preşedinte al Înaltei Curţi de Conturi. Contribuţii deosebite ca om de ştiinţă, în speţă - geograf, fiind preocupat îndeosebi de zona istorico-geografică Oltenia; în această calitate, conduce timp de 36 ani, destinele Societăţii Geografice Române. Datorită insistenţelor sale, se publică cele 30 de volume ale „Buletinului Societăţii . . . „ şi cele 32 dicţionare geografice ale judeţelor României (printre care şi Dicţionar geografic al judeţului Vâlcea, de C. Alessandrescu), în monumentala lucrare apărută la hotarul dintre secolele al XIX-lea – al XX-lea, sub coordonarea şi semnăturile lui George Ioan Lahovari, General C. I. Brătianu şi Grigorie G. Tocilescu: Marele Dicţionar Geografic al României, I-V (Bucureşti, 1898-1902). Preşedinte – timp de 9 ani – al „Societăţii Istorice Române”, calitate în care sprijină apariţia prestigioasei publicaţii „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”; de asemenea, sprijină înfiinţarea „Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român”. A avut şi preocupări literare notabile (povestiri originale şi traduceri). (DLR, pag. 484-485).

Lazăr, Dumitru (n. 23 ian. 1949, satul Corbi din com. Nicolae Bălcescu – jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist; publicist, istoric literar, monograf, editor. Cursuri de specializare în romanistică (Braşov, 1995); masterat în domeniul Capacitatea administrativă şi acquis comunitar (Bucureşti, 2005); doctor în istorie  (2010) al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, cu teza Mihail Moxa, Cronica universală. Contexte şi interpretări. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar (1972-1997, apoi din 2006 şi în prezent). Director al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanu” Vâlcea (17 martie 1998 – 30 iunie 2006), cu un rol hotărâtor în construcţia noului sediu al bibliotecii. Iniţiator şi coordonator al colecţiilor „Bibliopolis” şi (în colaborare) „Personalităţi vâlcene” (documentare biobibliografice). Iniţiator, editor şi director (2003-2007) al publicaţiei „Casa cărţii vâlcene” – revistă semestrială de cultură şi informaţie; coeditor la alte reviste: „Lumina lumii” (şi secretar de redacţie), „Povestea vorbei” ş. a.; membru, membru fondator sau în consiliile de conducere ale mai multor societăţi şi asociaţii. A publicat, în colaborare, cataloage ale cărţii vechi vâlcene. A îngrijit, prefaţat şi postfaţat diferite volume, în special dintre cele editate de bibliotecă. Coordonator la Catalogul cărţii editate în Vâlcea în perioada 1990-2000 (2000 şi 2002). Premii şi distincţii (selectiv): titlul de „Profesor evidenţiat” (1987), Diploma „Gheorghe Lazăr” cl. I (2007), Diplomă de excelenţă acordată de F. C. R. pentru eforturile depuse la construirea sediului bibliotecii (2005) etc. Cărţi publicate: O viaţă închinată cărţii de un om al cărţii: Petre Petria la 65 de ani de viaţă şi peste 40 de ani de muncă în bibliotecă (1999), Corneliu Tamaş la 70 de ani (2004), George Voica – poet al metaforei. Repere biobibliografice şi antologie de autor (2005); în colaborare: Catalogul preliminar al colecţiilor de carte veche din judeţul Vâlcea (2001). (OSCA II, pag. 198-200).   

Lazăr, Gheorghe (n. 28 iulie 1951, la Smârdioasa, jud. Teleorman) – inginer în industria alimentară şi economist (cu licenţe în fiecare dintre aceste profesii) ; cercetător, publicist; cursuri postuniversitare (1996). Doctor în ştiinţe economice, cu lucrarea Disparităţi regionale în alimentaţia diferitelor categorii de persoane (2009). Din anul 1980, s-a stabilit cu serviciul şi familia în Călimăneşti.

Lucrări publicate (în colaborare): Standard de pregătire profesională pentru ocupaţiile: lucrător hotelier, agent de turism, ghid, asistent manager în alimentaţia publică, hotelier (1998), Curriculum-uri pentru învăţământul hotelier-turistic din România, pentru ocupaţiile: lucrător hotelier, agent de turism, ghid, asistent manager în alimentaţia publică, hotelier (1998), Ghid pentru agentul de turism. Proiect Leonardo da Vinci „to client” (2000), Ghid metodologic pentru predarea disciplinelor de specialitate, elaborat de MEC şi Consiliul Naţional de Curriculum; Auxiliar curricular pentru clasa a IX-a, Şcoala de Arte şi Meserii etc.

Premii şi distincţii obţinute: Trofeul de Aur (Londra, 2003), Trofeul de Platină (New York, 2004), Trofeul de Diamant (Frankfurt, 2005), Oscarul calităţii - Trofeul de Diamant (Paris, 2006) etc. (COS, pag. 74-76).

Lăzărescu, Constanţa  (n. la 7 oct. 1948, în satul Pleşeşti din com. Roşiile, jud. Vâlcea) – economist, cercetător. Doctor în economie al Universităţii din Craiova, cu teza Eficienţa utilizării factorilor de producţie în economia de piaţă (2000). Fost economist la Consiliul Popular Judeţean Dolj (1978-1993); profesor-economist la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii "Spiru Haret" din Craiova.

Cărţi publicate: Eficienţa utilizării factorilor de producţie în economia de piaţă - teză de doctorat, (2000), Utilizarea eficientă a factorilor de producţie (2001); în colaborare: Manualul de management pentru şcoala postliceală. (OSCA II, pag. 201).

Lăzărescu, Grigore I. (n. 3 iulie 1909, Râmnicu-Vâlcea – m. 2006, Râmnicu-Vâlcea) – geolog ; cercetător, publicist. Geolog la Societatea de Petrol « Unirea » din Ploieşti (1937-1939) ; profesor la SMTC şi la Liceul « V. Roaită din Râmnicu-Vâlcea » (1939-1971); director adjunct la Liceul « V. Roaită » (1939-1971). Membru în Consiliul metodico-ştiinţific de pe lângă Ministerul Învăţământului, Secţia Biologie-Chimie (1956) ; custode onorific în Comisia Monumentelor Istorice de pe lângă Academia Română.  (1966) etc. Premii şi distincţii obţinute: Premiul special pentru rezultate deosebite în învăţământ (1954), Diploma « Meritul cultural » (1957, « Medalia Muncii » (1967), titlul de « Profesor Emerit » (1970).

A debutat publicistic cu studiul Răsadniţa electrică de cameră (« Natura », nr. 6/1960). Coautor la Monografia Liceului « Vasile Roaită », 1920-1970 (1971). (OSCA I, pag. 206).

Lăzăroiu, George (n. la 13 apr. 1971, Râmnicu-Vâlcea) – lingvist, cercetător. Licenţiat în lingvistica teoretică al MEC University din New York (1997) şi în filosofie - al Universităţii Bucureşti (1999). Studii de doctorat în filosofie-lingvistică la Universitatea Bucureşti (2000). A obţinut o bursă "President's Scholarship Award" (Scranton/Pennsylvania, 1995); specializări universitare în semiotica lingvistică (1995-1996), lingvistica aplicată (1995-1998) şi studii europene (1997-1999), toate pe relaţia Bucureşti - New York. Din anul 1993, desfăşoară activitate ştiinţifică şi didactică universitară în cadrul unor programe academice internaţionale, iar din 1999 este numit şef al departamentului Cercetare din cadrul Institutului de Lingvistică Humanus, Bucureşti. Redactor-şef al revistelor "Philosophy and Analysis" şi "Review of Analytic Philosophy". Volume publicate: Studii de limba şi literatura engleză (1997), Accuracy and Proficiency in English (1998); în colaborare: Practica traducerii, vol. I (1999), vol. II (2001), vol. III (2001); W. Shakespeare. A Collection of Critical Essays (2001), Aspecte ale filosofiei limbajului (2001),  Sens şi adevăr, vol. I (2001) ş. a. Bogată activitate publicistică (peste 600 de studii şi articole) în reviste de specialitate. (OSCA, II, pag. 202-203).

Liiceanu, Gabriel (n. 23 mai 1942 la Râmnicu-Vâlcea, de unde se va muta la Bucureşti, împreună cu părinţii, când avea doar doi ani) - cercetător ştiinţific, filosof, scriitor, publicist, eseist, traducător, editor; doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Tragicul, o fenomenologie a limitei şi depăşirii (tipărită în 1975; ed. a II-a, 1994); între 1968-1973, la îndemnul lui C. Noica, a urmat şi cursurile Facultăţii de Limbi Clasice de la Universitatea din Bucureşti. Carieră universitară (din 1992) la Universitatea din Bucureşti. Discipolul preferat al lui Noica, în faimosul „Grup de la Păltiniş”; membru al Societăţii Române de Fenomenologie; fondator şi director al Editurii Humanitas (din 1990). Cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu-Vâlcea (din anul 2000).

Alte cărţi publicate: Încercări în politropia  omului şi a culturii (1981),  Jurnalul de la Păltiniş. Un model paideic în cultura umanistă (1983, 1991, 1996 ; în 1998ediţia franceză, apărută la Paris, editura « La Découverte » : Le Journal de la Paltinis), Epistolar (coautor şi editor, 1987 ; Humanitas - 1996), Apel către lichele (1992 şi 1996), Cearta cu filozofia (1992 şi 1998), Despre limită (1994 şi 1997; ediţia franceză: De la limite, Paris, 1997), Itinerariile unei vieţi : Em. Cioran, urmat de Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri – 1990 (1995 ; 2001), Declaraţie de iubire (2001), Itineraires d`une vie : Em. Cioran, suivi de Les continents de l`insomnie (Paris, 2005), Uşa interzisă 2002, Despre seducţie – 2007. Traduceri din Platon, Heidegger, Schelling. Filme — Exerciţiu de admiraţie (în colaborare cu Constantin Chelba, 1991); interviu cu Eugene Ionesco, 1992; Apocalipsa după Cioran (în colaborare cu Sorin Ilieşiu, 1995). (ILRAM, pag. 1065-1066).

Liţoiu, Marin (n. la 29 febr. 1960, în satul Săscioara din com. Zătreni, jud. Vâlcea) – inginer automatician ; cercetător, inventator. Doctor în automatică, al Institutului Politehnic Bucureşti, cu teza Procese de decizie cu aplicaţii în sistemele de timp real; în 1999, obţine cel de-al doilea doctorat - în calculatoare, acordat de Carleton University Ottawa, Canada, cu teza: Designing high performance distributed systems - a quantitative approach. A lucrat la Întreprinderea de Întreţinere şi Reparaţii Utilaj de Calcul Bucureşti, unde a brevetat şi a realizat prima sa invenţie (1985-1987); Institutul Naţional de Motoare Termice Bucureşti, în cadrul Laboratorului de modelare şi tehnică de calcul, unde a « pionierat » tehnologia bioreactoarelor şi a mediilor controlate de creştere a organismelor vii (1987-1991); Institutul Politehnic Bucureşti, unde predă cursuri de teoria sistemelor, programarea calculatoarelor şi sisteme cu microprocesoare (1991-1994); Politecnico di Torino, în Italia şi Universitatea Politehnică din Barcelona, Spania, în calitate de cercetător şi profesor în domeniul calculatoarelor şi mulţimilor vagi (1994-1995); asistent universitar şi cercetător la Carleton University Ottawa, Canada (1995-1997); cercetător la IBM Canada, Center for Advanced Studies (din anul 1997).

Cărţi publicate: E-commerce systems, in electronic commerce technologies trends: chalanges and opportunities (2000); în colaborare: Descentralized decision making on distributed real time systems using self learning fuzzy algorithms - in fuzzy sequencing and scheduling (1999), Lucrări Workshop privind sistemele de Dezvoltare în medii SOA (SDSOA'08); 30 IEEE / ACM Software Engineering Conference on Software Engineering (ICSE 2008) (2008), Proceedings of Workshop Software-ului pe Adaptive Inginerie şi Management pentru auto-Systems (cusături 2010) 32 IEEE / Conferinţa ACM Software Engineering la Inginerie Software (ICSE 2010) (2010) etc. (OSCA II, pag. 203-204). 

Luca, Victor Octavian (n. la 18 mai 1937, în com. Bujoreni, jud. Vâlcea) – inginer în hidrotehnică ; cercetător, inventator. Specializări postuniversitare în SUA (1978). În 1981, şi-a susţinut examenul de doctorat cu teza: Contribuţii privind hidro-transportul în conducte sub presiune (publicată în acelaşi an). Carieră universitară şi de cercetător, urmând funcţiilor de învăţător şi bibliotecar (1956-1960). Afilieri: Asociaţia Hidrotehnicienilor din România; Asociaţia Naţionale a Hidroenergeticienilor din România; Asociaţia Română a Apei; International Urban Fellows Association - SUA. Membru asociat al Universităţii „John Hopkins” din Baltimore, SUA (1978). Distins cu titlul de "Şef de lucrări evidenţiat" (1986); premiul III la Salonul naţional de invenţii, Târgovişte (1988). Alte lucrări publicate: Hidraulică şi hidrologie. Exemple de calcul (1974), Hidraulică şi hidrologie. Note de curs şi aplicaţii. Fascicula II (1982), Hidraulică şi hidrologie. Note de curs şi aplicaţii. Fascicula I 1984), Hidraulica râurilor, Editura ICB, (1993), Hidrodinamica cursurilor de apă (1998) ; Hidraulica mişcărilor permanente (2000) şi – în colaborare – alte lucrări din domeniul hidraulicii. (WHO'S WHO în ştiinţă şi tehnică românească – dicţionar, vol. II, Bucureşti, Editura Tehnică, 1998, pag. 165 şi 358; (OSCA II, pag. 205-206).

Lupu, Nicolae (n. la 5 nob. 1927, în satul Podeni din com. Perişani, jud. Vâlcea) – profesor EFS şi psiholog, cu licenţă în fiecare dintre cele două domenii. Doctor în psihologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Autoreglarea psihosomatică dirijată (1981). A lucrat ca inspector şcolar (1953-1957), profesor (1957-1960) şi lector universitar (1960-1989).

Lucrări publicate: Autoreglarea psihosomatică dirijată - teză de doctorat (1995). (OSCA II, pag. 208).

Luţă, Dorina (n. la 17 martie 1963 în satul Hotărasa din com. Lădeşti) – economist; cercetător, publicist. Curs de specializare în cadrul programelor PHARE (2001). Din 2004, este doctor în ştiinţe economice. Economist la Întreprinderea Minieră Berbeşti; din 1997, lector la Universitatea « Constantin Brâncoveanu », iar din 2005 – conf. univ. A obţinut şi calitatea de expert contabil.

Lucrări publicate: Contabilitate financiară (2004), Îndrumar pentru admitere (2002 ; 2003) ; Contabilitate. Noţiuni de bază, aplicaţii şi texte grilă, studii de caz (2002), Contabilitatea amortizării şi provizioanelor pentru deprecierea activelor întreprinderii (2005); în colaborare: Contabilitate financiară (2006), Contabilitate generală (2006). (Monografia Copăceni, pag. 80-81).

Manole, Petre (n. 1 febr. 1930 în com. Goleşti, jud. Vâlcea) – filolog ; cercetător, publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar, la şcoli din Slobozia, Dăeşti-Urşi, apoi Goleşti şi Goranu (jud. Vâlcea), de unde se pensionează în 1990. Pasionat de istoria culturii şi – mai ales – a învăţământului vâlcean, despre care a publicat o serie de studii şi articole în revistele de specialitate ale timpului şi a lăsat, cu generozitate şi dezinteres, mai multe manuscrise la instituţiile de profil din judeţ. Lucrări publicate (selectiv): Pagini de istorie vâlceană (1969), Istoria învăţământului vâlcean din cele mai vechi timpuri până la 1864 (1975), Monografia comunei Goranu – Vâlcea (1975) etc.; în colaborare: Comuna Goleşti. File de monografie (2002). (OSCA I, pag. 213-214).

Marcu, Gheorghe (n. 17 august 1926, Râmnicu-Vâlcea) – chimist; cercetător, publicist, inventator. Specializări postuniversitare la Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară (1956), la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare (Moscova, 1954), Institutul de Fizică Nucleară din Rez (Praga, 1965), la Comisariatul de Energie Nucleară din Franţa (1970). Doctor în chimie (1964) al Universităţii « Babeş-Bolyai » din Cluj-Napoca, cu teza Studiul structurii combinaţiilor complexe cu ajutorul radioizotopilor, cu aplicaţii la sulfocian şi [al] halogenaminelor de zinc cu piridina, la hexametfosfaţi şi la izo- şi heteropoliwolframaţi. Carieră universitară la universitatea clujeană, din 1946, cu parcurgerea tuturor treptelor, de la preparator până la profesor. A mai lucrat la Institutul de Chimie al Academiei Române – filiala Cluj (1951-1953); cercetător şef (1954-1963), decan al Facultăţii de Chimie din Cluj (1966-1968) şi şef de catedră la aceeaşi facultate, din 1977; director al Institutului de Chimie din Cluj (din 1970). Membru în Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (1970-1973); preşedinte al Societăţii de Fizică şi Chimie – Filiala Cluj (din 1980). Este posesorul a peste 15 brevete de invenţii. Pentru activitate ştiinţifică şi de cercetare şi pentru invenţiile făcute, a primit numeroase premii: Premiul I al Salonului de Invenţii şi Inovaţii (1979), Premiul « Gheorghe Spacu » al Academiei Române (1983), « Meritul Ştiinţific » cl. a II-a (1971) etc.

Cărţi publicate: Chimia elementelor radioactive (1962; ed. a II-a, revăzută şi adăugită: 1971), Chimia metalelor (1979); în colab.: Chimia anorganică (1981). (OSCA I, pag. 218-221).

Mardarie, Cozianul  (sec. XVII) – traducător, lingvist; călugăr la Mânăstirea Cozia, autor al celui mai cunoscut Lexicon slavo-românesc din sec. al XVII-lea (1649), prima lucrare lexicografică ce ni s-a păstrat în întregime, cuprinzând 4575 de cuvinte slave şi corespondentele lor în limba română. Descoperit de episcopul Ghenadie Enăceanul, manuscrisul a fost publicat de Grigore Creţu în anul 1900 şi reeditat impecabil de către acad. G. Mihăilă. (DLFR, pag. 173).

Marinescu, Ion Gh. (n. la 18 mai 1922, în satul Botorani din com. Măciuca, jud. Vâlcea) – economist, publicist. Doctor în economie în anul 1970, în urma susţinerii tezei Analiza seriilor dinamice cu variaţii sezoniere, publicată selectiv în paginile “Revistei de statistică”. A funcţionat ca profesor titular la Liceul Economic de Statistică din Bucureşti (1952-1955) şi, în calitate de cadru didactic universitar-asociat, la catedra de Statistică Teoretică de la Academia de Studii Economice Bucureşti (1963-1965); la Direcţia Centrală de Statistică a parcurs toate treptele ierarhice, în perioada 1959-1982 îndeplinind şi funcţia de director. A fost distins cu Medalia Muncii (1957) şi cu Ordinul Muncii clasa a III-a (1964).

Lucrări publicate: Analiza factorială (1984), Factorul demografic şi rolul său în întărirea capacităţii de apărare a patriei (1983), Grafice şi elemente de calcul grafic (1968), Elemente de statistică matematică şi aplicaţiile ei (1966 – în limba română şi 1970 – în rusă), Statistica financiară (1956), Dicţionarul statistic-economic (1962; ed. a II-a, 1969). (Dicţionarul specialiştilor în ştiinţa şi tehnica românească, Bucureşti, Ed. Tehnică, 1996, pag. 216-217; OSCA II, pag. 214-215).

Marinescu, Mircea Doru (n. la 4 iunie 1954, Iaşi; stabilit în Râmnicu-Vâlcea, cu familia, din 1958) – inginer fizician; cercetător, inventator, publicist, editor. Inginer fizician la Uzina „G” Râmnicu-Vâlcea (1979-1986), profesor de tehnologie la Liceul „Vasile Roaită” (azi, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”; 1986-1990) şi la Grupul Şcolar de Cooperaţie Râmnicu-Vâlcea (1990-1992) şi patron la firma proprie, din 1990, când, împreună cu Slilvian Marinescu şi Dan Olteanu, a înfiinţat firma „Admitere de la A la Z”, devenită în acelaşi an, după Legea nr. 31, „Almarom” (editură şi tipografie). Premiul I în 1985, acordat pentru cercetare.

Autor a 4 culegeri de probleme de fizică între anii 1984-1993 şi al revistei „Fizica de la A la Z” (1992-1993). În 1993, coeditor la revista „Riviera vâlceană”, devenită ulterior „Almarom” – revistă de cultură şi istorie.    

Marinescu, Silvian Gavril (n. la 28 iulie 1949 în Oradea; stabilit în Râmnicu-Vâlcea din 1958) – inginer electronist; cercetător, publicist, editor, fost sportiv de performanţă la volei. Cursuri postuniversitare la Politehnica Bucureşti (1988-1989). Şef atelier la ROMTELECOM jud. Vâlcea (1974-1980), lucrător în MI (1980-2003), codirector la Editura şi tipografia « Almarom » din Râmnicu-Vâlcea. Coeditor şi director la publicaţia « Riviera vâlceană » (1993-1994), devenită în 1994 – « Almarom » - revistă de cultură şi istorie. Între 1992-1993, a înfiinţat revista « Fizica de la A la Z ». Împreună cu Marinescu Mircea Doru şi cu Dan Olteanu, a alcătuit şi editat mai multe culegeri de probleme de fizică pentru liceu (între anii 1990-1994).

În anul 1964 a fost campion naţional cu echipa, iar în 1967 – vicecampion cu echipa de volei a Liceului cu Program Special de Educaţie Fizică din Râmnicu-Vâlcea (antrenor, prof. Laurenţiu Stilea).

Mateescu, Adrian (n. la 22 apr. 1942, în com. Zătreni, jud. Vâlcea) – filolog, cercetător. Doctor în filologie al Universităţii din Timişoara, cu teza Limbajul artistic al lui Fănuş Neagu (1993). Carieră universitară la Universitatea din Craiova (1976-1999), după ce a funcţionat timp de 3 ani în învăţământul preuniversitar, la Grădiştea şi Zătreni, jud. Vâlcea.

Cărţi publicate: Limba română - manual pentru studenţii străini. Profil medical (1983), Dicţionar bibliografic de lingvistică, vol. I, 1944-1972 (2003); în colaborare: Dicţionar medical român-arab (1979), Limba română - manual pentru studenţii străini. Profil medical (1982), Limba română - manual pentru studenţii străini. Profil medical (1990), Limbajul artistic al lui Fănuş Neagu (1998).  (OSCA II, pag. 218-219).

Matei, Gheorghe I. (n. 22 mai 1919 în satul Dejoiu din com. Fârtăţeşti, jud. Vâlcea – m. 6 decembrie 1976, Bucureşti) – istoric; cercetător, publicist. Specialist în istoria modernă şi contemporană a României. Carieră universitară la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1946-1950). Cercetător ştiinţific principal, şef de sector şi director adjunct la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice (din mai 1965). Redactor şef al revistei “Anale de istorie” (din 1971).

Cărţi publicate (selectiv): Contribuţia României la războiul antihitlerist (23 August 1944 – 9 mai 1945) (1950), Cluburile socialiste la sate (1956; ed. a II-a, 1968), Revoluţia din 1848 şi ţărănimea (1948), Les révoltes paysannes de 1907 en Roumanie (1957), Răsunetul internaţional al răscoalei ţăranilor din 1907 (1957), Dezvoltarea constituţională a statului român (1957), Dezarmarea în contextul problemelor internaţionale şi atitudinea României (1971) etc. (OSCA I, pag. 230-232). 

Mazilu, Ilie Mişu (n. 18 febr. 1926, în com. Orleşti, jud. Vâlcea) – medic pediatru, cercetător. Doctor în medicină, cu teza Contribuţii la anemia hipocromă la copii. Distins, în 1970, cu titlul de "Medic emerit" (1970); membru al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale, iar în perioada 1978-1986, preşedinte al filialei Vâlcea a Uniunii. Medic pediatru în Râmnicu-Vâlcea (1951-1955), apoi la Spitalul de Copii din Piteşti (1955-1957) şi din nou la Râmnicu-Vâlcea, unde rămâne până la pensionare (1957-1987).

Lucrări publicate: Astmul bronşic la adulţi şi copii; Contribuţii la anemia hipocromă la copii (1976), având la bază teza de doctorat, 1976. (OSCA II, pag. 220).

Mazilu, Ion (n. la 5 oct. 1932, în com. Lăpuşata,  jud. Vâlcea) – inginer constructor de maşini, inventator, cercetător. Specializare în Germania (Achen, 1969); doctoratul, în anul 1970, la Bucureşti, în specialitatea Maşini-Unelte, cu teza Fenomene tranzitorii în circuitele hidraulice. A funcţionat ca inginer-tehnolog principal (1957-1962); inginer- proiectant principal (1962-1974); şef de atelier (1974-1980); consilier (1980-1990); cadru didactic asociat timp de 18 ani, la Institutul Politehnic Bucureşti. În perioada 1990-1995 a urmat cursuri de specializare anuale la TELEMAC Canique-Franţa. Premiul Academiei Române "Traian Vuia" (1978).

Cărţi publicate: Sisteme hidraulice automate (1979), Sustentaţia hidrostatică (1981); în colaborare: Maşini unelte, vol. V (1962). Autor a peste 14 brevete de invenţii, puse în practică la Institutul Politehnic Bucureşti. (OSCA II, pag. 221).

Mazilu, Petrişor (n. iunie 1942 în com. Lăpuşata, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. A lucrat ca matematician la Institutul „Increast”. Doctor în matematică al Universităţii din Bucureşti, cu teza Elasticitatea plăcilor curbe subţiri, premiată de Academia Română. Din 1980, s-a stabilit în Germania, unde predă la universităţile din Bonn, Karlsruhe şi Dormstadt.

Lucrări publicate: Aplicaţii ale teoriei funcţiilor complexe în teoria elasticităţii mediilor neomogene (1969), Elasticitatea plăcilor curbe subţiri (1972) şi alte volume tipărite în limbile germană, engleză şi franceză. (OSCA I, pag. 232-233; Adelina Georgescu ş.a., Matematicieni români de pretutindeni, pag. 197).

Mămularu, Gheorghe (n. 24 apr. 1933, Călimăneşti) – medic; cercetător, publicist. Membru al Comitetului Societăţii Naţionale de Balneologie (1967) şi al Federaţiei Internaţionale de Termalism şi Climatologie. Contribuţii esenţiale la dezvoltarea medicală a staţiunii Călimăneşti, prin pregătirea cadrelor medicale, dezvoltarea bazelor de tratament, înfiinţarea unor clinici şi secţii noi, (re)amenajarea unor izvoare etc.; colaborare ştiinţifică şi de cercetare cu instituţii de specialitate din Bucureşti şi vizite cu scopuri de documentare în staţiuni balneare din Cehoslovacia, Elveţia, Israel, Belgia şi RFG.

Bogată activitate publicistică (circa 500 de studii şi articole), mai ales de popularizare, dar şi cu contribuţii originale la istoria medicinii şi în relevarea virtuţilor terapeutice ale apelor minerale din Călimăneşti-Căciulata. Activitate redacţională la ziarul local „Călimăneşti” şi la săptămânalul „Jurnalul de Vâlcea”. Medic consultant la realizarea a două filme documentare despre staţiunea Călimăneşti.

Lucrări publicate: Cura hidrominerală în litiaza urinară (1986), Din trecutul Mănăstirii Cozia (2004); În colaborare: Vâlcea – Ghid turistic (1976). (OSCA/I, pag. 233; COS, pag. 81-86).

Mănescu, Lucian Gh. (n. la 27 apr. 1906, în satul Negreni din com. Scorniceşti, jud. Olt - m. în anul 2000, Râmnicu-Vâlcea) – matematician; poet, publicist. În anul 1927 s-a stabilit definitiv în Râmnicu-Vâlcea, fiind unul dintre cei mai valoroşi profesori de matematică pe care  i-a avut oraşul. Profesor la Liceul "Al. Lahovari" (1927-1928; 1946-1968), Liceul de Fete (1928-1929) şi Şcoala Normală de Băieţi (1929-1939) – toate din Râmnicu-Vâlcea. Membru al Uniunii Scriitorilor Olteni. În semn de recunoaştere a calităţii producţiilor sale literare, a primit numeroase premii, acordate de revistele "Viaţa literară", "Revista scriitoarelor şi scriitorilor români" şi de Uniunea Intelectuală Română. A fost distins cu titlul de Profesor emerit (1963). În afară de poemele şi schiţele apărute în diferite reviste, a publicat volumul de versuri Zbor de gânduri (1927). În paralel, a publicat în presa de specialitate peste 70 de studii şi articole în domeniul matematicii. (OSCA II, pag. 224-225).

Mărgineanu, Constantin (n. la 11 febr. 1926, în satul Vijoieşti din com. Tetoiu, jud. Vâlcea) – medic, cercetător, publicist. În anul 1970, a obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale, cu lucrarea Examenul radiologic în diagnosticul şi indicaţia terapeutică a tumorilor esofagiene. A profesat meseria de radiolog în unităţi de profil din localităţile: Buzău (1951-1954), Bucureşti – Colţea (1954-1956), Slănic Prahova (1956-1959) şi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti (1959-1962); din 1962, carieră universitară la Clinica Radiologică a Spitalului "Carol Davila" din Bucureşti (1962-1970) şi la Facultatea de Pediatrie Bucureşti (din 1970).

Cărţi publicate: Examenul radiologic în diagnosticul şi indicaţia terapeutică a tumorilor esofagiene - teză de doctorat (1970), Radiologia clinică a esofagului (1977). (OSCA II, pag. 225).

Mărgineanu, Nicolae (n. 28 sept 1912, în com. Tetoiu, Vâlcea - m. la 10 decembrie 2000, în Timişoara) – medic, cercetător. În anul 1967, a definitivat teza de doctorat cu titlul: Radioterapia limforecticulopatiilor maligne. Medic al circumscripţiilor Sineşti şi Grădiştea, Vâlcea (1939-1943); medic secundar radiolog la Spitalul „Colentina” Bucureşti (1943-1947); medic la Spitalul "Dr. Cîndea" din Timişoara (1947-1948); şef de lucrări la Clinica Radiologică a Institutului de Medicină din Timişoara (1948-1969); conferenţiar, predând disciplina Radiologie (din 1969). Membru al comitetului de redacţie la revista "Oncologia şi Radiologia" şi preşedinte al Secţiei de Radiologie, filiala Timişoara.

Cărţi publicate: Curs de radiologie şi electrologie medicală (1950), Radiologie (1956), Curs de radiologie clinic (1960), Ce trebuie să ştim despre cancer (1962), Radiologie medical (1976);  în colaborare: Radiodiagnostic clinic (1965), Elemente de clinică medicală, vol. I (1958), Manual unic de radiologie medicală (1963). (OSCA II, pag. 226-227).

Mârzan, Emil (n. la 1 apr. 1931, în com. Stăneşti, jud. Vâlcea - m. la 6 nob. 1998, Râmnicu-Vâlcea) – inginer electrotehnician, cercetător. Inginer tehnolog la Uzinele « Electroputere » din Craiova, ocupând diferite funcţii (1955-1971); inginer, apoi director tehnic la Întreprinderea Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea (1971-1998). Printre distincţiile primite: “Ordinul Muncii” clasa a III-a.

Cărţi publicate: Hidrogeneratoare verticale 7-35 MW (1999), Maşini electrice în hidroenergetică (2000). În colaborare cu ISPH Bucureşti, în perioada 1996-1998 a elaborat şase volume conţinând instrucţiuni tehnice de exploatare pentru generatoare electrice, staţii de pompare, motoare electrice de mare putere etc. (ME II, pag. 104; OSCA II, pag. 227).

Medvedov, Daniel (n. 8 oct. 1951, la Slatina - judeţul Olt) – învăţat de renume internaţional, cu o paletă impresionantă de specializări şi de preocupări: artist Zen, orientalist, teolog universalist, filosof, cineast, expert în grafologie şi semiotică, traducător de prestigiu, specialist şi expert în cultura Maya, eseist, fost sportiv de performanţă etc. Între  1964-1970, a fost membru al echipei de gimnastică a Secţiei Speciale de Educaţie Fizică a Liceului “Vasile Roaită”, unde sub egida profesorului Eugen Prodescu, pe care îl consideră primul său “Mentor, Maestro şi Tutor”, a câştigat Medalia de Aur la Concursul Naţional al Şcolilor de Educaţie Fizică (1967) şi Medalia de Argint (1978), cu echipa din care făceau parte viitori mari sportivi ca I. Oltei, Ion Orzan şi alţii. A fost membru (chitară bas) al Formaţiei LOTUS, grup muzical din Râmnicu-Valcea, condus de Nell Ciorăscu, cu care au acompaniat pe cei mai mari artişti şi cântăreţi din România, în diverse spectacole judeţene şi naţionale (1966-1970); fost membru al grupului de nataţie condus de Titi Popescu (1960-1965), cu care a participat la diverse concursuri naţionale, câştigând mai multe diplome şi medalii. Absolvent (1975) al I.A.T.C.-ului, cu calificativul Excepţional  la Examenul de Stat. In 1975, s-a stabilit în Caracas  (Venezuela), imediat după ce a primit Premiul Naţional “Cupa de Cristal” cu filmul Helmut cel Mut de la I.A.T.C. - “Cel mai bun Film al unui Cineast Tânar”, în Bucureşti, 1975 (va reveni în ţară de mai multe ori: în 1981, 1983, 1987, 1999, 2004). În 1977 şi 1978, în Venezuela, a câştigat Primul Loc şi Marea Cupă a Campionatului la concursuri internaţionale de Arte Marţiale, sub egida Marelui Maestru Su Yu Chang (Aruba, Antilele Olandeze, 1977) şi Caracas (International OSKARATE, 1978). Doctor în filosofie al Institutului Internaţional de Filozofia Culturii din Taipei, Taiwan - China, cu teza Filozofia  Transformării (1981). Specializări postuniversitare în S.U.A., Venezuela, Franţa, China, (1977-2007). Profesor Onorific al Universităţii “Hyperion” din Bucureşti (1999), Profesor invitat al Universităţii Autonome din Madrid (1997; cursul Aria limbajului), profesor titular al Universităţii Naţionale Pedagogice Libertador din Caracas, Venezuela (1995), profesor asistent al Universităţii Catolice “Andres Bello” din Caracas, Venezuela (1988). Între 1976-2002: profesor universitar la diverse catedre ale unor universităţi naţionale din Venezuela: Universitatea Católica “Andres Bello” - UCAB (Catedra de Semiotică, 1986-1997), Universitatea Naţională Pedagogică Libertador, - UPEL ş.a. Ca orientalist, în 1981, a fost recunoscut de S.S. Nan Huai Chin (maxima autoritate actuala a Budismului Ch’an din China), ca unul din puţinii specialişti în filozofia transformării (I HSUEH). Recunoscut şi de Marele Maestru de Arte Marţiale şi Caligraf Liu Yuen Chiao, ca reprezentant al studiilor de Pa Chi, Pa Kua, Tai Chi de Wu Tang. Consilier Onorific al Institutului de Medicină Chineză din Taipei (1981), membru corespondent al Societăţii Medicale a Chirurgiei Mâinii din Venezuela (1979). În Venezuela-Caracas, a fost unul dintre cei zece profesori de Educaţie Fizică ai Şcolii Internaţionale Americane Campo Alegre (1989-1993). În 1992, a fost trims de către această instituţie internaţională să-şi continue studiile de Educaţie Fizică la cursuri de specializare în Indiana State University din Terre Haute (Indiana – USA). A publicat mai mult de o sută de cărţi [Compendio del arte de sonrir . . . (1980), Origen del Tai Chi con el Maestro Liu Yuen Chiao (1981), Anatomia maya (1982), Teoria biochimică unificată  a  limbajului (1984) Guia para descubrir los falsos maestros. Gaisma (1987) ; Zoognosis. El sentido secreto de los animales en la mitologia (1993), El libro original de Heráclito nuevo descubrimiento de la memoria ancestral  (2009)  ş.a.], care se află, aproape toate, pe site-ul www.scribd.com/1000Arepas, sub acest pseudonim (1000 Arepas). Uneori, utilizează pseudonimele literare Elidan din Valahia, sau Dante Carbonela. In Caracas, şi-a continuat studiile de doctorat în Lingvistica specializata  la Universitatea Pompeu Fabra (2001-2004). In cadrul acestor studii, a descoperit Codul Lingvistic Universal, un cod echivalent cu codul genetic şi prezent în toate Limbile Naturale,  publicat la Universitatea Centrală din Venezuela,  în cadrul Simpozionului de Cercetare Ştiinţifică din 1984. Pentru calitatea sa de expert în Cultura Maya, a primit, în Statele Unite, Viza O1 (2004). A fost directorul Centrului de Studii Maya la ARTS & MINDS ACADEMY din Coconut Grove - Miami (2004-2007), conferentiar invitat al Centrului de Studii Maya al Muzeului de Ştiinţă din Miami (2007).

A studiat medicina în Caracas, (1984-1987), la Facultatea de Medicină de la Universitatea Centrală din Venezuela, iar medicina orientalistă - în Paris, la Alianţa Medicală Internaţională (1979-1981), sub egida doctorului Jean-Claude de Tymowsky, şi la Facultatea de Medicină de la Universitatea Miami (2007). Membru al Asociaţiei de Acupunctură din Taipei, Taiwan, China (1979) şi al Fundaţiei de Acupunctură din Sri Lanka. A lucrat ca medic în Miami, la Medicine Man International Pain Management Center, cu doctorul Justin Newman. În anul 2007, a susţinut în S.U.A., la Miami, examenul naţional necesar pentru a practica medicina chineză.  In Caracas, Academia Naţională a Istoriei i-a publicat, în 1993, cartea ZOOGNOSIS – Înţelesul secret al animalelor in mitologie. Cartea sa Tratat de navigaţie pentru copii medievali, publicată în 1981, la Centrul de Studii Simbolice din Caracas, a fost acceptată la Secţia de Cărţi Rare şi Manuscrise, a Bibliotecii Naţionale din Venezuela. În prezent, este profesor de Tai Chi la Holmes Place Health Club din Madrid, din 2007, după ce a fost profesor municipal de Tai Chi la Generalitatea din Barcelona, Spania, unde a lucrat ca instructor de diverse grupuri, la Olimpic Vall d’Hebron şi la Centrul Municipal Polisportiv Guinardo (2003-2004). În 2004, i s-a oferit postul de director de activităţi şi cel de director al Centrului de Studii Maya de la Arts & Minds Center în Miami - Coconut Grove (2004 – 2007), apoi s-a întors la Madrid, oraş în care trăieşte şi în prezent. A fost decorat si a primit Diploma de Onoare a Centrului de Studii Militare Avansate - CEMA din Caracas. A fost Tutor Academic al unui mare număr de studenţi de la universităţile naţionale din Venezuela şi a ocupat funcţia de Director Academic al I.U.PG. –ului, Institut Universitar de Studii Gerenţiale din Caracas (1998-1999). Este Specialist in Teologie al Universităţii Catolice “Andres Bello” din Caracas - Venezuela (1997). A fost recunoscut de mai mulţi căutători în domeniul spiritualităţii, ca maestru-ghid. Omagiat în 1999 de către Ambasada Indiei pentru activităţile culturale realizate în cadrul culturii indiene în Caracas. Director onorific al Centrului de Studii de Simbologie al Fundaţei ALMATERIA din Caracas (din 1984); fost reprezentant al Ambasadei Finlandei la Caracas, redactor la diverse reviste culturale din Venezuela etc. 

Merişescu, Gheorghe (n. 21 febr. 1914 în satul Pietrarii de Sus din com. Pietrari, jud. Vâlcea – m. 1994, Bucureşti) – muzicolog; cercetător, publicist. Secretar muzical la Filarmonica din Cluj (1955-1958), lector (1959-1963) şi conferenţiar (din 1964) la catedra de Istoria muzicii a Conservatorului din Cluj; director al Operei Române din Cluj (din 1966, până la pensionare). Distincţii obţinute: Ordinul „Meritul Cultural” cl. a IV-a şi „Meritul Cultural” cl. a III-a.

Cărţi publicate: Viaţa şi opera compozitorului Iuliu Mureşianu (1956), Iacob Mureşianu (1966), Curs de istoria muzicii universale, vol. I (1964), vol. II (1966); în colaborare: Legături muzicale româno-maghiare de-a lungul veacurilor (1957). (Muzicieni români, pag. 299-300; OSCA I, pag. 234-235, cu data zilei de naştere, 2).

Mielcioiu, Ion (n. 21 sept. 1934 în com. Zlătărei, jud. Vâlcea) – istoric; diplomat. Începând din 1958, a fost angajat în Ministerul Afacerilor Externe, unde a promovat toate gradele diplomatice: ataşat, secretar III şi secretar II la Ambasada din Sofia (1959-1965); consilier, prim colaborator la Ambasada din Varşovia (1969-1974); ministru-consilier, prim ambasador la Ambasada din Moscova (1977-1986); ambasador în Republica Arabă Siriană (1990-1994), ambasador în Republica Irak (iulie 1996 - sept. 1997). Între 1967-1996, a îndeplinit anumite funcţii (director adjunct sau director) şi în Centrala MAE. În afara sarcinilor „de serviciu” obişnuite, a fost coautor la elaborarea noului Regulament de organizare şi funcţionare a Centralei MAE şi a misiunilor diplomatice şi consulare ale României (1995-1996) şi a făcut parte din grupul de control şi îndrumare a activităţii misiunilor diplomatice ale ţării noastre din Cuba, Columbia, Ecuador, Mexic, SUA, Venezuela, Australia, China, RPD Coreeană, Indonezia, India şi Japonia. Este membru fondator al Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră; membru al Fundaţiei Europene Titulescu şi al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale.

Volume în colaborare: Diplomaţia română în slujba independenţei (1977), Independenţă, nealiniere, pace (1989). (Diplomaţi ai României, pag. 221-224).

Mihai, Constantin (Costi) (n. 6 nob. 1977, Râmnicu-Vâlcea) – filolog; istoric al culturii, eseist, publicist. Specialist, printre altele, în domeniul imaginarului, al perioadei interbelice din cultura română, al operei şi rolului lui Nae Ionescu. Doctor în filologie (specializarea: literatură franceză), cu teza Gilbert Durand. Les métamorphoses de l`antropologie de l`imaginaire (doctorat în cotutelă: Universitatea din Craiova – Univ. „Michel de Montaigne”, Bordeaux III), 2008. Între 2002-2003: activitate redacţională (ca redactor şef adjunct şi, respectiv, secretar de redacţie) la revistele„Arche” (fostă „Suflet oltenesc”) şi „Symposia”. Începând cu anul 2009, lucrează ca asistent universitar la Filiala Vâlcea a Universităţii „Constantin Brâncoveanu”.

Volume publicate: Arca lui Nae. Perspective culturale asupra generaţiei `27 (2004), La logique d`Hermés. Études sur l`imaginaire (2006), Descartes. L`argument ontologique et sa causalité symbolique (Paris, L`Harmatian, 2007), Gilbert Durand. Les métamorphoses de l`antropologie de l`imaginaire – teza de doctorat (2009), Biserica şi elitele intelectuale interbelice (2009).

Mihai, Nicolae (n. 30 aug. 1976, Râmnicu-Vâlcea) – istoric, cercetător. Licenţiat al Universităţii din Craiova, specializare istorie-filologie franceză în 1999; studii postuniversitare, istoria relaţiilor internaţionale, la Universitatea din Craiova (2000). Doctor în istorie al Universităţii din Craiova, cu o teză dedicată istoriei culturale a revoluţiei în Ţara Românească în prima jumătate  a secolului al XIX-lea. Bursier al Colegiului Noua Europă (2004-2005), CNCSIS (2007-2008), ICR (2008); bursier postdoctoral al Academiei Române (2010-2012); stagii de cercetare la École des hautes études en sciences sociales/Maison des sciences de l’homme, Paris,  martie 2005, iulie-septembrie 2011. Din 2000: asistent de cercetare, cercetător şi cercetător ştiinţific III în cadrul Institutului de Cercetări Socio-umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” din Craiova, al Academiei Române. Coordonator al GRISCU (Grupul de Istorie Culturală), Institutul de Cercetări Socio-Umane "C. S. Nicolăescu-Plopşor" din Craiova al Academiei Române. Membru al „Social History Society" - United Kingdom, membru fondator al „Asociaţiei Române de Studii Religioase”  (ARSR) – 2005, membru fondator al „Societăţii Tinerilor Universitari din România” (STUR) – 2005; membru în colegiile redacţionale ale revistelor “Arhivele Olteniei”, “Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane ‘C.S.Nicolăescu-Plopşor’”, “Revista de Istorie Culturală”.  Redactor al seriei noi a revistei „Suflet oltenesc” (2001-2002), devenită apoi „Arche” (2002-2003), redactor  la „SYMPOSIA şi al revistei de etnologie şi antropologie „Symposia” - Caiete de etnologie si antropologie” (2002-2003). Autor al volumului Revoluţie  și mentalitate în Țara Românească (1821-1848). O istorie culturală a evenimentului politic, Craiova, Aius, 2010;  editor al numărului tematic Pour une histoire culturelle de la mort. Perspectives ouest et est-européennes, XENOPOLIANA, nr. XV, 2007-2008, Iaşi, 2008; coautor la volumul Un craiovean pe meridianele globului. Impresii de călătorie la cumpăna de veacuri XIX-XX  (2007).

Mihai Râmniceanu (sec. XVIII, Râmnic) – tipograf şi gravor,  « cel mai mare tipograf şi ilustrator al epocii » (N. Iorga). Şi-a făcut ucenicia în gravură pe lângă iscusitul Dimitrie Sculptorul (v.). În jurul anului 1742 s-a preoţit, căci, începând cu această dată, alături de numele imprimat în calitate de tipograf sau gravor, i-a apărut şi rangul eclesiastic "cucernicul între preoţi popa Mihai Atanasievici tipograful". Se cunosc, până în prezent, un număr de 7 cărţi ilustrate cu 33 de gravuri semnate de el: Liturghii, 1733 (Sf. Grigore, Sf. Vasilie, Sf. Ioan Zlatoust); Catavasiiariu românesc, 1734 (Naşterea lui Iisus); Acatist, 1736 (Învierea lui Iisus, Simbolul împărtăşaniei); Antologhion, 1737 (Viaţa preacuvioasei Paraschiva, Soborul îngerilor, Preacuviosul Simion Stâlpnicul, Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, Tăierea împrejur a pruncului Iisus, Sf. Teodosie, Cuviosul Antonie, Înălţarea cinstitei cruci, Sf. Ioan Evanghelistul, Cuviosul Eutimie, Sf. Costandin şi maica sa Elena, Proorocul Ilie, Tăierea capului Sf. Ioan), etc., ultima fiind Octoih (1750) (Sf. Ioan Damaschin). Ca tipograf, este cunoscut pentru prima dată prin Octoihul de la 1742, pe care i-a apărut numele întreg: Mihai Atanasievici tipograful Râmniceanul. (Gravura râmniceană, pag. 35-40; OSCA II, pag. 230-231).

Mihăilescu, Dumitru (n. 14 sept. 1940, Râmnicu-Vâlcea) – inginer, specializat în locomotive şi trenuri electrice; cercetător, publicist; doctor în domeniul locomotive(lor) electrice, cu teza Contribuţii referitoare la utilizarea transmisiilor în curent alternativ la locomotive cu motoare termice (1977). Între 1964-1968: proiectant la Institutul de Căi Ferate; 1968-1971: inginer la sectorul Exploatare şi Reparaţii Locomotive de la depoul CFR din Bucureşti Triaj; din 1971, cercetător ştiinţific gr. III la Institutul de Studii şi Cercetări Transporturi; din 1990, cercetător ştiinţific de gr. I la Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice în Transporturi, din Bucureşti. În anul 1999, împreună cu alţi universitari şi cercetători, a pus bazele Modulului de Căi Ferate, la Facultatea de Inginerie Managerială de la Universitatea Ecologică din Bucureşti. În 1998, a înfiinţat Fundaţia pentru Promovarea Ştiinţei şi Tehnicii Feroviare (PROFER), al cărei preşedinte este. În perioada 1990-1996, a participat – alături de cercetători din Anglia, Franţa, Germania şi Italia – la elaborarea de norme în domeniul compatibilităţii electromagnetice feroviare pentru Europa. În anul 1999, a fost ales membru al Academiei Ruse de Transport. Bogată activitate publică, în prestigioase reviste de specialitate, româneşti şi străine.

Cărţi publicate: Locomotive cu motoare sincrone. Sisteme moderne de comandă şi reglare automată (2006), Sustentaţia şi propulsia magnetică. Concepţie - Metode – Realizări (2008).

Miron, Dumitru (n. la 20 aug. 1957, în com. Oteşani, jud. Vâlcea) – economist ; cercetător, publicist;  Absolvent al Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comerţ (1981). Doctor în ştiinţe economice, al ASE Bucureşti, cu teza Impactul proceselor de reformă asupra comerţului şi politicilor comerciale ale ţărilor în tranziţie (1993). Specializări în străinătate: Franţa (1992, 1994, 1999) şi Marea Britanie (1993, 1995, 1996, 1997, 1999). Carieră universitară, de la titlul de asistent până la cel de profesor universitar (1983-2000); din anul 2000: prorector la ASE. Consultant al Programului PHARE România pe probleme de asistenţă socială pentru studenţi. Participant în cadrul Programului "European Union Visitors 2000", iniţiat de Uniunea Europeană.

Lucrări publicate: Economia integrării europene (1998), Integrarea economică regională - de la prototip la producţia de serie (2000); în colaborare: Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane – curs (1992), Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane – curs (1995), Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane (1997), Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane (1999) etc. (OSCA II, pag. 236-237).  

Miţaru, Anton (n. 7 august 1945) – inginer (absolvent al Facultăţii de Tehnologie a Produselor Alimentare şi Tehnica Pescuitului, specialitatea Morărit-Panificaţie); manager şi om politic. În 1968 a fost repartizat ca inginer stagiar la Întreprinderea Judeţeană de Morărit-Panificaţie Vâlcea. Între 1968-1977, a ocupat diferite funcţii: şef birou, şef birou producţie, mecanic-şef investiţii, plan, aprovizionare; inginer-şef la Întreprinderea de Morărit şi Panificaţie Vâlcea (1977-1990) şi director general al întreprinderii (1990-1992). Între 1992 - iunie 2000, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, iar în perioada iunie – noiembrie 2000, pe cea de  director comercial la SC Oltchim SA Râmnicu-Vâlcea. Între 1992-1995, a fost vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PD, iar între 1995-2000 – vicepreşedinte al PDSR. În perioada 2000-2004: deputat în Parlamentul României; printre iniţiativele sale legislative în acest mandat, se numără acelea privind declararea ca oraşe a localităţilor vâlcene: Băbeni, Bălceşti şi Berbeşti. În timpul mandatelor sale de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost reorganizată Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea (RAJDP) şi s-au înfiinţat: Regia Autonomă de Distribuţie a Apei (RADA), Corpul Gardienilor Publici, Filarmonica de Stat « Ion Dumitrescu » Vâlcea, Centrul Judeţean « Salvamont Vâlcea » etc.; la 26 septembrie 1999 s-a pus piatra de temelie şi a început construirea noului sediu al Bibliotecii Judeţene « Antim Ivireanul » Vâlcea. În 1994, Consiliul Judeţean Vâlcea a hotărât aderarea judeţului Vâlcea la Adunarea Regiunilor Europene (ARE). (Sorin Oane, Valentin Ciocan, Istoria Consiliului Judeţean Vîlcea, 2008, pag. 118-121).

Moga, Nicolae (n. 15 iunie 1955, com. Mălaia - jud. Vâlcea, într-o veche familie românească) – teolog; cercetător, publicist, poet; iconom-stavrofor. Cursuri de promovare la Craiova (1991); metodist pentru religie, în cadrul Inspectoratului Şcolar Vâlcea (1995). Membru în Adunarea Eparhială a Râmnicului şi în Consiliul Eparhial A efectuat lucrări de consolidare şi reparaţii la bisericile din Gruiu-Lupului şi (din fonduri personale) la casa parohială de aici. A resfinţit biserica parohială din Voineasa. Membru fondator al Cercului Cultural « Chesarie de la Râmnic ». A fost premiat, nu o dată, pentru cercetările sale în domeniul istoriei locale.

Volume publicate: Drumul durerii, versuri (1997), Mălaia – repere monografice (2002), Biserica din Ciungetu (2005), Iosif, întâiul stătător al Argeşului, 1793 – 1820 (2007), Sfântul schit Cornet (2008), Mălaia – monografie (2010); în colaborare: Biserica « Sfântul ierarh Nicolae » Voineasa - Vâlcea (2001), Voineasa – paradigma identităţii (2002). (OSCA II, pag. 237-238).

Moldoveanu, Elena (n. la 28 martie 1919, în Râmnicu-Vâlcea – m ?) – farmacolog; cercetător, publicist.

A urmat cursul de îndrumare ICS, Farmacişti (1951); doctor al Facultăţii de Farmacie Bucureşti, în anul 1947, cu teza Contribuţiuni la studiul mecanismului de acţiune a unor substanţe antiseptice şi bacteriostatice (susţinută în 1947 şi publicată în 1948). (OSCA II, pag. 238-239).

Moţoc, Cornelia D. (n. 3 nob. 1929, Râmnicu-Vâlcea ; fiica acad. Dumitru Moţoc şi a Mariei Moţoc) – matematician şi fizician, cercetător, publicist; doctoratul la Institutul de Fizică Atomică din cadrul Academiei Române, specialitatea Electricitate, cu teza: Travaliul de extracţie şi energie de coeziune a argintului (1958). Carieră universitară şi de cercetător. Titluri:  membru în Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară (1970-1977), membru în Consiliul Naţional pentru  Ştiinţă şi  Tehnologie (1970-1977), membru în Consiliul profesoral al Facultăţii de Automatică (1973-1995), profesor universitar evidenţiat – titlu acordat de M.E.I în anul 1984. Premiul Academiei Române „Constantin Miculescu” pentru lucrări în domeniul „Cristale lichide şi  aplicaţii” (1984). A participat la peste 90 de congrese şi sesiuni ştiinţifice şi a publicat studii şi articole în numeroase publicaţii din ţară şi străinătate.

Lucrări publicate: Acţiunea radiaţiilor  nucleare asupra corpului solid (1964), Fizica solidului (1968), Introducerea în fizica cristalelor lichide (1968), Fizica I (Fizica clasică) (1994), Radiation Effects In Thin Films (Journal of  Nuclear Materials – 1962); The Influence Of Electric Field On Dendritic Growth (Journal of Crystal Growth – 1973) etc. (OSCA I, pag. 259-260).     

Moţoc, Dumitru D. (n. 10 martie 1889, com Dăeşti-satul Băbueşti, jud. Vâlcea – m. 6 oct. 1969) – chimist (specialitatea: chimie alimentară), cercetător, publicist; specializat în oenologie, la Paris, Bordeaux şi Montpellier (1926-1928); doctor în chimie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Studiul chimic al alcoolului industrial din România (1926); carieră universitară şi funcţii de răspundere şi de conducere la instituţii centrale de profil. Diplomat de onoare în Consiliul Mondial al Păcii (1959). Decoraţii: Ordinul Muncii, cl. a II-a (1957 şi 1964) şi Ordinul „Meritul Ştiinţific” cl. a II-a (1966). Din anul 1993, Liceul de Industrie Alimentară din Bucureşti a primit denumirea de Liceul „Dumitru Moţoc”.

Lucrări publicate (singur sau în colaborare): Alcoolul industrial (1932), Microbiologia laptelui şi a produselor lactate (1938), Biochimia şi microbiologia produselor alimentare (1958), Microbiologia industrială (1962), Microbiologie (1963), Chimia alimentară (1966) ş. a. (VDE 2, pag. 129; OSCA I, pag. 263-265).

Moţoc, Maria (n. 24 febr. 1900, Râmnicu-Vâlcea – m (?) Râmnicu-Vâlcea) – fiziciană şi chimistă, cercetătoare, publicistă; specializări  postuniversitare în Franţa, la Institutul Naţional Agronomic din Paris (1926-1928). Carieră universitară şi, deopotrivă, de cercetător.

Cărţi publicate, în colaborare: Chimie alimentară (1962), Analiza apelor (1968), Ape industriale şi ape reziduale (1968). (OSCA II, pag. 244-245).

Moţoc, Mircea Dumitru (n. la 3 iunie 1916, în com. Dăeşti, jud. Vâlcea) – inginer agronom; cercetător, publicist. Doctor în agronomie, al Institutului Agronomic din Bucureşti (1969). Carieră în activitatea de cercetare, la diferite instituţii de profil, în special în domeniul eroziunii solului: Institutul de Cercetări Agronomice al României (1944-1959); Institutul Agronomic din Bucureşti (1949-1954); Institutul de Cercetări Hortiviticole (1959-1968); Institutul de Cercetări pentru Îmbunătăţiri Funciare şi Pedologice (1968-1969); Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (1969-1973); Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare a Institutului Agronomic din Bucureşti (1973-1980). Secretar general al ASAS (1969-1979). Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (1969) şi membru titular al Academiei Române (din 1990). A efectuat importante cercetări asupra eroziunii solului şi a tipurilor de terase, propunând sisteme originale de combatere a eroziunii solului şi stabilind principii pentru alegerea culturilor şi a amplasării acestora pe versanţi

Lucrări publicate: Eroziunea solului pe terenurile agricole şi combatera ei (1959; ed. a II-a - 1963; Eroziunea solului şi metodele de combatere (1975) ; În 1980, i-a apărut în limba rusă, Eroziunea solului şi problemele ei. (OSCA II, pag. 245-246).

Moxa(lie), Mihai (sfârşitul sec. XVI – prima jumătate a sec. XVII) – cronicar. După propria mărturisire, a scris din îndemnul lui Teofil – episcopul Râmnicului, la 1620, servindu-se de izvoare slavone. Pentru întocmirea Hronografului său (« Cronograful Ţării Româneşti ») - publicat pentru prima oară de B. P. Hasdeu, în Cuvente den bătrâni (Bucureşti, 1878, pag. 337-443) -, a folosit versiunea slavă a cronicii lui Manasses, o alta bulgară şi alte izvoare, prelucrându-le, îmbinându-le şi conferindu-le unitate, introducând date şi informaţii de istorie românească. Lucrarea sa este prima istorie universală scrisă în limba română, cuprinzând elemente de la facerea lumii până la anul 1489. Tot el, a tradus din slavonă – după Pravila de la Bistriţa, 1618 - Pravila de la Govora (1640), pe care o iscăleşte Mihail Moxalie. I se mai atribuie traducerea unui Liturghier, între 1620-1630. (DLR, pag. 592-593).  

Mustăciosu, Minus (n. 27 sept. 1914, în com. Şegarcea din Vale, jud. Teleorman – m.?) – medic; cercetător, balneolog. Doctor în medicină şi chirurgie, al Facultăţii de Medicină Umană din Bucureşti (1942). Îşi desfăşoară activitatea de medic la mai multe unităţi: spitalele Eforiei Civile din Bucureşti (1941-1942); spitale militare de pe frontul de Est (1942-1944); Spitalul din Târgovişte (1944-1946 şi 1951-1952); Spitalul din Râmnicu-Vâlcea (1946-1949); Spitalul din Turnu-Măgurele (1949-1951); Sanatoriul Balnear din Călimăneşti, unde a fost şi preşedinte al Comisiei Orăşeneşti de Cruce Roşie (1952-1978).

Lucrări publicate, în colaborare: Litiaza urinară. Sindromul hiperuricemic; Guta şi saturnismul; Cura hidrominerală de diureză. Indicaţii şi contraindicaţii (1995), Cultura fizică medicală în staţiuni balneare (1987). (COSAC, pag. 87-89; OSCA II, pag. 247).

Naumescu, Valentin (n. la 13 oct. 1970 în Râmnicu-Vâlcea) – medic endocrinolog, istoric şi europenist, cu licenţe în fiecare dintre aceste domenii; politolog, cercetător, publicist. Specializări, cu burse de studii, în cadrul unor programe (Tempus, Socrate), în domeniul ştiinţelor politice şi al studiilor europene, la Bruxelles – Belgia (1996), Münster-Germania (1996-1997) şi Utrecht-Olanda (1999-2000). Doctor (Magna cum laude) în ştiinţe politice, al Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2000). Funcţii universitare (de la asistent până la profesor asociat), la Facultatea de Studii Europene a universităţii clujene (1996-2008); profesor invitat la Universitatea Catolică din Leuven – Belgia (2004) şi la Universitatea Lapland din Finlanda (2001). În paralel, a desfăşurat o susţinută activitate diplomatică: secretar de stat la ministerul Afacerilor Externe din România (ian. 2005 - iunie 2007) şi consilier diplomatic la acelaşi minister (iunie 2007 - martie 2008), consul general la Consulatul General al României din Toronto – Canada (din martie 2008).

Cărţi publicate: Politici sociale în Europa postbelică (2000), Despre liberalism în România. Realităţi, dileme, perspective (2001), Sisteme politice comparate. Elemente de bază (2003); în colaborare: Studii de securitate (2005); manuale universitare: Introducere în studiul politicilor sociale (2000), Sisteme politice comparate (2001), Instituţii politice şi mecanisme constituţionale în Europa (2004). În anul 2006, cotidianul “Jurnalul naţional” l-a declarat “Omul zilei”, pentru buna coordonare a programului “Cartea lunii la MAE” şi pentru îngrijirea primului volum din Jurnal-ul fostului diplomat Grigore Gafencu.

Năstoiu, Ioan (n. la 8 febr. 1926, în com. Bărbăteşti, jud. Vâlcea) – medic; cercetător, scriitor, publicist. Doctor în ştiinţe medicale, al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cu teza Contribuţii asupra etiopatogeniei litiazei renale la aviatori (1976). Medic de regiment la Alba Iulia şi Deva (1954-1962); medic secundar (1962-1964); şef de laborator la Institutul de Medicină Aeronautică al Ministerului Apărării Naţionale (1964-1990). Membru al Comitetului Român de Istoria Filosofiei şi Ştiinţei al Academiei Române (1995), al Societăţii române de Istoria Medicinii (1988), al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti (1990), al Societăţii de Medicină Aeronautică (1993) ş.a. Decorat cu Ordinul « Meritul Militar » cl. I (1972), cl. a II-a (1978), cl. a III-a (1987) şi cu Medalia “Meritul militar”, cl. I (1955), cl. a II-a (1957), cl. a III-a (1962). (OSCA II, pag, 251-253).

Lucrări publicate (selectiv): Patologia imunoprofilaxiei (1972), Contribuţii asupra etiopatogeniei litiazei renale la aviatori (1976); în colaborare: Îndreptar de medicină şi psihologie aeronautică (1976), Studii şi cercetări de medicină şi psihologie aeronautică şi spaţială (1980), A.B.C.-ul primului ajutor (1989) ş.a.  A abordat şi literatura satirico-umoristică: Cu zâmbetul pe buze (1989), Medici scriitori români - Mic dicţionar (2001). (OSCA II, pag. 250-252).

Neacşu, Ion (n. la 28 mai 1939, în com. Dobriceni, jud. Vâlcea – m. 18 aug. 2010) biolog; cercetător, publicist. Cursuri postuniversitare în ţară - Agigea (1969), Iaşi (1972, 1996, 1999), Bucureşti (1974), Cluj-Napoca (1986, 1995) - şi în străinătate (Padova - Italia, 1995). Doctor în biologie, al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, specialitatea Fiziologie animală, cu teza Acţiunea unor ioni şi a unor agenţi organici asupra proprietăţilor electrice ale membranelor celulare (1984). Biolog la Staţiunea de Cercetări Marine „Prof. I. Borcea” din Agigea - Constanţa (1964-1970); cercetător ştiinţific la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanţa (1970) şi la Institutul de Cercetări Biologice din Iaşi (1970-1994); conf. univ. asociat (1991- 1994) şi titular (1994-2000) la Facultatea de Biologie „Al. I. Cuza” din Iaşi; prof. univ. la aceeaşi facultate (din anul 2000). Membru al mai multor societăţi ştiinţifice: Societatea Naţională de Biologie Celulară, Societatea de Biologie, Societatea de Medici şi Naturalişti, Societatea de Inginerie Biomedicală, Societatea de Biologie Celulară Orală, Asociaţia Română de Ştiinţa Chimiei Coloidale şi a Suprafeţelor, New York Academy of Sciences, European Cell Biology Organization, International Society of Endocytobiology. Vicepreşedinte al Societăţii Române de Biofizică Pură şi Aplicată – Filiala Iaşi

Volume publicate: Proprietăţi electrice ale membranelor celulare (2003), Acţiunea unor ioni şi a unor agenţi organici asupra proprietăţilor electrice ale membranelor celulare - teză de doctorat (1984), Apă şi viaţă (2000) ; în colaborare : Biologie celulară. Lucrări practice, p. I (1999). A mai publicat şase cărţi cu caracter didactic (cursuri şi manuale universitare). I-au fost înregistrate la OSIM, 7 brevete de invenţii. Activitate redacţională la diferite publicaţii din ţară şi din străinătate; conducător de doctorate.

Neacşu, Marcela (n. la 12 oct. 1932 în satul Racoviţa, com. Budeşti, jud. Vâlcea) – biolog; cercetător, publicist. Doctor în biologie, cu teza Flora şi vegetaţia depresiunii Vad (jud. Bihor) (1973). Pedolog şi pedolog principal, la Întreprinderea Geologică de Prospecţiuni din cadrul Comitetului de Stat al Geologiei (1956-1970); începând cu anul 1970, a lucrat în colectivul de cercetare pentru ecopedologie forestieră din cadrul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie Bucureşti. A contribuit la cercetarea, caracterizarea, identificarea şi delimitarea cartografică a 55.000 de hectare teren din Câmpia Jijiei, Podişul Bârladului, Podişul Dobrogei de Sud, Câmpia Română, Lunca Dunării, Câmpia Someşului, Dealurile Silvaniei etc.; a colaborat la realizarea hărţilor de sol, de ansamblu şi de detaliu ale ţării noastre; a participat la elaborarea studiilor naturalistice complexe ale ocoalelor silvice Târgovişte şi Râmnicu-Vâlcea, ca şi ale biocenozelor forestiere din Carpaţi, Câmpia Română şi Dobrogea. Din anul 1974, şi-a consacrat întreaga activitate cercetării pajiştilor permanente din România. A realizat, în colaborare, şi caracterizarea principalelor tipuri de pajişti din România. Lucrări publicate în volum: Flora şi vegetaţia depresiunii Vad (jud. Bihor) – lucrare de doctorat (1973). (OSCA II, pag. 255-256).

Neagoe, Gheorghe (n. la 8 iulie 1939, în Bălceşti, jud. Vâlcea) – medic; cercetător, scriitor, publicist. Doctor în ştiinţe medicale, cu teza Rupturile duodenului (1972); cursuri de biodetecţie şi bioenergoterapie din cadrul Universităţii Tehnice Bucureşti, precum şi alte cursuri de perfecţionare. A activat ca medic la Circumscripţia de Linie CFR Paşcani (1962-1965); şef al Secţiei de Chirurgie a Spitalului CFR Turnu-Severin (1970-1986) şi director de spital (1980-1986); Secţia de Chirurgie din Spitalul Penitenciar Jilava (1986-1988); Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean Drobeta Turnu-Severin (din anul 1988). Membru fondator al Societăţii de Chirurgie Timişoara şi al Asociaţiei Naţionale pentru Cercetări Aplicative Parapsihologice; membru activ al altor numeroase societăţi şi asociaţii. Membru al Academiei Române de Ştiinţe Medicale. A primit numeroase premii şi distincţii, printre care, în anul 2000: Ordinul Cavalerilor Legiunii Albe  - Chirurgie, Medalia Al XX-lea Congres Naţional de Chirurgie şi Medalia A X-a Aniversare a Universităţii Ovidius - Constanţa.

Lucrări publicate: Rupturile duodenului - teză de doctorat (1972), Chirurgia traumatismelor duodenului (1975), Filozofia ocultă (1998), Adevărul şi amăgirile (2001). (OSCA II, pag. 257-258).

Neagoe, Ion (n. la 29 aug. 1940, în com. Racoviţa, jud. Vâlcea - m. în anul 2000, Iaşi) economist; cercetător, publicist. Cursuri postuniversitare de limba engleză şi didactică universitară la Iaşi (1975-1976 şi 1986-1987); doctor în specialitatea Finanţe, al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, susţinut în anul 1976, cu tema Posibilităţi de creştere a eficienţei utilizării fondurilor în comerţul de stat (1976). Carieră universitară la universitatea ieşană, unde a parcurs toate treptuele universitare, de la cea de preparator (1967) până la cea de prof. univ. (din 1991). Membru al mai multor societăţi şi asociaţii de profil, printer care - Academia Oamenilor de Ştiinţă, Asociaţiei Generale a Economiştilor din România.

Volume publicate: Posibilităţi de creştere a eficienţei utilizării fondurilor în comerţul de stat - teză de doctorat (1976), Finanţele unităţilor economice - Lucrări practice (1980), Finanţele unităţilor economice (1981), Finanţele unităţilor economice (1988), Moneda, finanţele şi creditul în perioada tranziţiei la economia de piaţă (1990); în colaborare: Finanţele întreprinderilor şi ramurilor economiei naţionale (1971), Finanţele întreprinderilor (1992) etc. (OSCA II, pag. 259-260). 

Neamu, Gheorghe (n. la 19 ian. 1935, în Bucureşti) geograf ; cercetător, publicist. Doctor al Uni- versităţii din Bucureşti (1975). Cercetător şi cercetător principal în domeniile climatologie-topoclimatologie şi geografia continentelor; profesor universitar. A obţinut Premiul Academiei Române „Gh. Munteanu Murgoci”, pentru lucrarea Geografia Antarctidei (1982).

Cărţi publicate: Judeţul Gorj (1971), Am fost în Antarctica (1974), Popasuri pe şase continente (1979), Geografia Antarctidei (1982), Pinguinii (1976); în colaborare: Atlasul R. S. România (1972-1979), Geografia României (1983). (OSCA II, pag. 260-261).

Neamu, Ioan Gh. (n. la 5 oct. 1951, în com. Chechiş, jud. Sălaj) – medic generalist; publicist, manager. Specializări postuniversitare în medicina legală, la Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” din  Bucureşti. Doctor în medicină (2008) al  Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, cu teza Criteriile medico-legale de cuantificare a potenţialului tanato-generator în şocul traumatic şi hemoragic. În anul 2006, a obţinut Atestatul de studii complementare în Managementul  serviciilor de sănătate, eliberat de Ministerul Sănătăţii  Publice - Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti. A lucrat ca medic generalist la Dispensarul Fârtăţeşti din jud. Vâlcea (1977-1983), medic de întreprindere la Călimăneşti (1984-1986), medic generalist la Dispensarul Sălătrucel - Vâlcea (1986-1988). Începând cu anul 1988, activează ca medic primar de medicină legală, la Serviciul Medico-legal din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Râmnicu-Vâlcea şi este, în paralel, lector (colaborator) la Facultatea de Drept a Universităţii "Spiru Haret" din Râmnicu-Vâlcea, catedra de Medicină legală. Din 1995: administrator la S.C. ”Muntele Cozia S.R.L » (Cabana Cozia) cu profilul  activitate de turism în Parcul  Naţional  Cozia.

Coîntemeietor al revistei "Crimă şi pedeapsă", editată de Editura Logos din Râmnicu-Vâlcea (1990-1991).

Neamu, Ionel (n. la 16 febr. 1925, în comuna Roşiile, jud. Vâlcea) – fizician ; cercetător ştiinţific, publicist. Doctor în fizică, cu tema Mecanisme de reacţie la energii joase şi medii (susţinută în 1973 şi publicată în acelaşi an). Învăţător la şcoala din comuna Roşiile (1946-1948); preparator în cadrul Academiei Române din Bucureşti (1951-1953) şi apoi cercetător ştiinţific (1953-1958); cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Fizică Atomică Bucureşti (1958-1991), perioadă în care a obţinut, prin concurs, toate gradele ştiinţifice; prof. la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti (1962-1968). Distins cu Premiul Academiei Române "Dragomir Hurmuzescu", pentru grupul de lucrări privind studiul mecanismelor de reacţie a particulelor încărcate cu nuclee uşoare şi medii. (OSCA II, pag. 260-261).

Nedelcu, Ion (n. la 26 ian. 1946 în com. Orleşti, jud. Vâlcea) artist plastic, pictor de costume. Filmografie: Rug şi flacără (1979); Iancu Jianu haiducul (1980); Melodii la Costineşti (1982); Plecarea Vlaşinilor (1982); Întoarcerea Vlaşinilor (1983); Raliul (1984); Marele premiu (1985); Liceenii (scenograf, 1986); în colaborare: Declaraţie de dragoste (1985)), Extemporal la dirigenţie (1987), Există joi? (1988). (1234 cineaşti, pag. 246; OSCA II, pag. 261).

Neferu, Ana-Maria (n. la 17 iunie 1989 în oraşul Scorniceşti din jud. Olt; studii medii la Colegiul Naţional “Gib Mihăescu” din Drăgăşani) – chimistă; cercetătoare în Chimie anorganică. Subspecializări în Ştiinţe integrate şi Studii de mediu. Începând cu anul 2009, a obţinut o bursă de studii la University of Richmond din Virginia – SUA, după ce urmase un an la Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti. Componentă a Lotului Naţional de Chimie al României, în anii 2006 şi 2008 şi participantă la taberele naţionale de Chimie din anii 2005, 2006 şi 2007. În 2008, a obţinut atestatul Cambridge in Advanced English.

Între anii 2000-2006, a obţinut numeroase premii la olimpiadele judeţene, precum şi la concursurile interjudeţene şi naţionale de matematică, iar între 2004-2008 – Premiul I la olimpiadele judeţene de Chimie şi menţiuni (top 10) la olimpiadele naţionale de Chimie (excepţie, anul 2006). În anul 2006, a obţinut Medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Chimie “Tuzmaada” din Yakutsk – Rusia.

Negoiţă, Gheorghe N. (n. 9 mai 1922 în com. Popeşti, jud. Vâlcea – m. 1995, Râmnicu-Vâlcea) – biolog; cercetător, publicist. Învăţător la Popeşti-Urşi, jud. Vâlcea (1946-1951), şeful Secţiei de Învăţământ a raionului Lădeşti şi apoi Băbeni (1952-1953), inspector şcolar Râmnicu-Vâlcea (1953-1955), director adjunct la Liceul « N. Bălcescu » din Râmnicu-Vâlcea (1955-1958), director la Liceul « V. Roaită » din Râmnicu-Vâlcea (1961-1978) şi profesor la acelaşi liceu (1978-1982). Profesor Emerit (1971). Este coautor la Monografia Liceului « V. Roaită », 1920-1970 (1971). (OSCA I, pag. 267). 

Neguţ, Nicolae (n. 15 sept. 1941, com. Drăgoeşti – jud. Vâlcea) – inginer mecanic, cercetător ştiinţific; doctor în ştiinţe tehnice, al Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, cu teza Optimizarea demarajului locomotivelor cu transmisie hidraulică (1988). Carieră în învăţământul superior (la Facultatea de Mecanică Timişoara), urcând toate treptele universitare; funcţii de conducere, până la cea de decan. Coautor sau colaborator la o serie de cursuri universitare (litografiate în cadrul Institutului): Rezistenţa materialelor (vol. I, 1984; vol. II, 1986; vol. III, 1997), Maşini de ridicat (1995), Probleme propuse pentru seminarul de rezistenţa materialelor (vol. I, 1977; vol. II, 1980). (OSCA II, pag. 262-263).

Nestorescu-Bălceşti, Horia (n. 16 iulie 1938, Bucureşti) – jurist; istoric, muzeograf, cercetător, publicist. Unul din cei mai buni specialişti din ţară, în cunoaşterea vieţii şi activităţii lui Nicolae Bălcescu, precum şi a istoriei revoluţiei de la 1848. Fost director al Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu” din comuna vâlceană cu acelaşi nume. Secretar general al Societăţii „Prietenii Muzeului N. Bălcescu”. Întemeietor şi redactor al publicaţiilor „Studia et acta Musei „Nicolae Bălcescu” (1969), “Studii vâlcene” (1971), “File vâlcene” (1972), “Vâlcea literară” (1983) etc. Director-fondator al ziarului „Universul” (1990), cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1993-1996), director al Centrului Naţional de Studii Francmasonice (din 1996). În prezent, este pro Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Unite din România. Membru marcant al mai multor ordine şi rituri cavalereşti.

Cărţi publicate: Nicolae Bălcescu. Bibliografie (1971), Vatra Bălceştilor. Studii şi documente (1971), Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu, vol. I-VI (1970-1979), Nicolae Bălcescu – Urme în bronzul istoriei (1988), Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România - 3 vol. (2005). În colaborare: Revoluţia de la 1821 în judeţul Vâlcea. Studiu şi documente (1980), Revoluţia de la 1848 în judeţul Vâlcea. Studiu şi documente (1978), Contribuţia judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor (1982), Contribuţia judeţului Vâlcea la susţinerea Războiului de Independenţă. Studiu şi documente (1977), Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea (1974), Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, vol. I-II (1979); Ordinul Masonic Român. Mai puţină legendă şi mai mult adevăr (1997), Dicţionar de simboluri masonice (2004). (EIR, pag. 236; VDE I, pag. 148; OSCA/I, pag. 270-271).

Nica, Ştefan (n. la 7 febr. 1943, în com. Bârsoiu, azi sat în com. Stoileşti, jud. Vâlcea - m. la 21 decembrie 1991) – medic psihiatru; cercetător, publicist.  După terminarea stagiaturii (1967-1970), a activat ca medic psihiatru şi şef secţie la Spitalul "Gheorghe Marinescu" din Bucureşti.

Lucrări publicate: Urgenţe în psihiatrie (1983), Prevenirea unor îmbolnăviri psihice (1985); în colaborare: Psihiatrie epidemiologică (1983), Psihiatrie preventivă (1986). (OSCA II, pag. 264).

Nicolaescu, I. I. (n. la 4 aug. 1933, în satul Foleştii de Sus, com. Tomşani, jud. Vâlcea) – fizician; cercetător ştiinţific. Candidat în ştiinţe fizico-matematice, echivalent pe atunci cu cel de doctor, al Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi (1960). Cercetător (în optică, spectroscopie şi fizica corpurilor solide) şi cadru universitar (asistent, apoi lector şi conferenţiar) în învăţământul superior, timp de 39 de ani. Autor al unui brevet şi a trei certificate de inventator. Distins cu Premiul Academiei Republicii Moldova pentru seria de lucrări Fizica corpului solid (1992).

Alte volume publicate: Metode experimentale moderne de studiu al corpului solid - vol. I şi II (1974), Îndrumar de lucrări practice (metode experimentale moderne de studiu al corpului solid), vol. I (1979); Culegere de probleme de fizica corpului solid - vol. I (1980) şi vol. II (1980); în colab.: Tabele cu constante fizice ale unor substanţe (1992), Fizică, p. I  (1982), Fizica corpului solid - vol. I şi II (1991) etc. (OSCA II, pag. 264-265).

Niculicioiu, Constantin (n. la 12 oct. 1925, în com. Vlădeşti,  jud. Vâlcea) – economist; cercetător, publicist. Specializări postuniversitare în domeniul economiei politice (1953-1954). Doctor al  Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, cu teza  Gândirea şi activitatea social-economică a lui Ion Ionescu de la Brad. Carieră universitară în cadrul Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare din Iaşi (1950-1953), la Institutul Agronomic "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi (1954-1962), conferenţiar (1963-1974), şi apoi profesor universitar (1975-1994) la Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi. Funcţii de conducere la Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi: prodecan (1964-1965) şi decan (1966-1976). Distincţii: "Profesor universitar evidenţiat" (1983), Medalia Muncii (1962); Ordinul Muncii, clasa a III-a (1974). Lucrări publicate: Gândirea şi activitatea social- economică a lui Ion Ionescu de la Brad - teză de doctorat ; Economia ţărilor în curs de dezvoltare (1976) ş.a. A elaborat mai multe cursuri de economie politică pentru învăţământul economic superior.  (OSCA II, pag. 267-269).

Nisipeanu, Ioan (n. la 4 decembrie 1885 în Bucureşti – m. 1942, Bucureşti) – filosof, psiholog; psihopedagog ; cercetător, publicist, autor de manuale şcolare. Cursuri de specializare la Universitatea din Leipzig. Doctor al Universităţii din Bucureşti (1927), cu teza Voluntarismul şi consecinţele lui în filosofia modernă. Din 1915, a funcţionat ca profesor la Gimnaziul (şi apoi Liceul) « Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea, la Liceul de Fete şi la Şcoala Normală de aici, unde a fost şi director. Ulterior, va fi detaşat în Bucureşti, la Şcoala Normală de Fete (1917-1918) şi la Liceul « Dimitrie Cantemir ». A îndeplinit funcţii importante: inspector în învăţământul normal primar, preşedinte al Asociaţiei Generale a Profesorilor Secundari din România, membru în Consiliul de administraţie al Casei Corpului Didactic etc. Premii şi distincţii obţinute: Răsplata muncii pentru învăţământ, cl. I (1923), Ordinul « Coroana României » în grad de ofiţer etc. Fost membru al partidului „Totul pentru Ţară”, pe listele căruia a participat la alegerile parlamentare din decembrie 1837

Cărţi publicate (selectiv): Pedagogia populară (1913), Către o nouă îndrumare a şcoalei (1915), Pregătirea profesională a corpului didactic în Germania (1916), Elemente de psihologie pedagogică (1920), Şcoala activă (1922), Elemente de psihologie (1929-1930), Elemente de logică (1930-1931), Introducere în psihologie (1930), Noţiuni de Etică (1933) etc.; în colaborare: Stil şi compoziţie (1936), Teoria genurilor literare (1937) ş. a. (OSCA I, pag. 271-272; Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 39).  

Nisipescu, Constantin (n. 18 martie 1882 în com Zăvoieni din jud. Vâlcea – m. 26 mai 1957, Râmnicu-Vâlcea) – medic; cercetător, publicist. Doctor Magna cum laude (1949) al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cu teza Contribuţiuni la studiul pathogeniei epilepsiei. A lucrat la câteva spitale din Bucureşti (1907-1908), Spitalul din Râmnicu-Vâlcea şi Asigurările Sociale (1912), Casa Funcţionarilor Publici (1914), medic la Internatul Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea, la spitalul de aici (1913-1914), medic şi profesor de igienă la seminarul menţionat (1918-1940), medic de circumscripţie la CFR (1912-1944), la Sanepid (1951) şi la Spitalul Unificat de Adulţi (1952-1957) din oraş. A primit Crucea « Meritul Sanitar », acordată de Ministerul Sănătăţii şi Asisenţei Sociale (1942), decoraţia « Coroana României » în grad de cavaler (1917), « Virtutea Militară » (1918).

Cărţi publicate: Contribuţiuni la studiul pathogeniei epilepsiei. Încercări de tratament (1908) – lucrare care va deveni teză de doctorat. Printre alţii, a colaborat cu dr. C. Parhon şi l-a sprijinit pe dr. Puţurianu în activitatea acestuia. (OSCA I, pag. 273-274).

Nisipescu, Cristiana (n. 6 aug. 1922, Râmnicu-Vâlcea – m. 2000, Râmnicu-Vâlcea) – cercetător, folclorist, publicist; studii superioare la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti); carieră didactică („Profesor evidenţiat”). Bogată activitate publicistică (în reviste de specalitate) şi de animator cultural; a avut preocupări în domeniul culegerii de folclor, în special din Ţara Loviştei. 

Lucrări publicate: colaboratoare la Monografia Liceului „ Vasile Roaită” (1920-1970) (1971), coautoare la documentarul biobibliografic Ion Barnea (1972); colaboratoare (cu unele fişe) şi redactoare la OSCA I. (OSCA II, pag. 269-270).

Niţescu, Andreea (n. la 26 iulie 1992 în Râmnicu-Vâlcea) – elevă în ultimul an la CNMB, cu performanţe zonale şi naţionale la mai multe discipline: Menţiune la Olimpiada Naţională de Geografie – 2007, Menţiune la Olimpiada Naţională de Limba şi literatura română – 2008, Premiul III la Olimpiada de Geografie – 2008, Premiul I la Concursul interjudeţean de creaţie literară "Ex libris" - secţiunea Poezie - 2008, Premiul I pentru Polivalenţă la Concursul Judeţean de Creaţie Literară şi Artă Plastică "Vâlcea Artistică” şi acelaşi premiu la secţiunea Dramaturgie" – 2008, Premiul I la Concursul Judeţean de Creaţie Literară şi Artă Plastică "Vâlcea Artistică" - secţiunea poezie – 2008, Premiul II Colocviul şi Concursul Naţional de Limba şi literatura română "Marin Sorescu - scriitor naţional şi universal" - secţiunea Literatură pentru copii – 2008, Premiul III laConcursul Naţional de proză scurtă "Gib I. Mihăescu" – 2008 etc.

Niţu, Dan (n. la 8 iunie 1970 în satul Botorani din com. Măciuca, jud. Vâlcea) – economist; întreprinzător; animator sportiv şi cultural. Masterat în economie (2005); specializare ca director de programe de implementare cu fonduri europene, în cadrul Filialei Vâlcea a Universităţii din Craiova (Râmnicu-Vâlcea, 2009). Preşedinte şi fondator al Asociaţiei Sportive „Damila” din Măciuca, echipa omonimă activând cu bune rezultate, ani de-a rândul, în Campionatul Interjudeţean de Fotbal. La barajul din 15 iunie 1911, echipa a promovat în Divizia C, învingând cu scorul de 1-0 pe „Recolta” din Stoicăneşti, judeţul Olt. Preşedinte fondator al Fundaţiei „Dumitru Drăghicescu” din Măciuca, asociaţie care şi-a propus să promovrzr personalitatea savantului originar din această localitate vâlceană (2004). De asemenea, este preşedintele fondator al Cercului de Utilaje Agricole. Întreprinderea sa – SC „Damila” SRL (comerţ cu materiale de construcţii), înfiinţată în 1992, a ocupat timp de 10 ani (2001-2010) locul I în topul firmelor vâlcene. A sprijinit financiar apariţia unor publicaţii importante, printre care: volumul Dumnezeu şi destinul universului de Dumitru Drăghicescu, numere din revista „Forum-V” ş.a.

Niţu, Ionela (n. la 31 ian. 1975, în Râmnicu-Vâlcea) – arhivist şi istoric; cercetător, publicist. Specializări în limba franceză (1998-2001) şi informatică – curs ECDL complet, realizat prin intermediul Agentiei Funcţionarilor Publici, în anul 2011; master al Universităţii „Constantin Brâncoveanu”, în specialitatea „Management în administraţie şi servicii publice” (2004-2006). Începând din anul 1997 (15 august), lucrează la Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale. În anul 2010, a fost decorată cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, acordată de Preşedinţia României.

Lucrări publicate (în colaborare): Un secol de învăţământ vâlcean. Revizoratul Şcolar Vâlcea. 1857-1950 (2001), Arhivele judeţului Vâlcea (2001), 1904. Centenar Aurelian Sacerdoţeanu (2004).

Oane, Sorin (n. la 15 febr. 1958, Braşov; stabilit în Vâlcea, din 1983) – istoric; cercetător, scriitor, publicist. Doctorat în ştiinţe istorice al Universităţii din Bucureşti, susţinut în 2005, cu teza Istoria judeţului Vâlcea, 1948-1965. Studiu de caz. Fost redactor-şef al revistei “Convingeri studenţeşti” şi membru al cunoscutului “Cenaclu de luni” (condus de N. Manolescu), iar mai târziu – al Cenaclului literar “Bogdan Amaru” din Băile Govora. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar, la Săcele-Braşov (1982-1983), Liceul din Băile Govora (1983-1988) şi la licee din Râmnicu-Vâlcea; în prezent, profesor titular la Colegiul Naţional “Al. Lahovari” din municipiul reşedinţă de judeţ. A îndeplinit şi funcţii de conducere: director educativ (Săcele-Braşov, 1982-1983), director al Liceului Sanitar din Râmnicu-Vâlcea (1990). Între 1996-1997, a fost inspector de istorie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi preşedinte al filialei judeţene a Societăţii de Ştiinţe Istorice. Poet şi eseist de talent, cu producţii din ambele domenii, risipite prin periodice; a susţinut, ani de-a rândul, rubrica de Imagistică în cadrul revistelor “Historia” şi ”Istorie şi civilizaţie”. A participat la mai multe simpozioane şi conferinţe internaţionale de istorie.

Cărţi publicate: Istoria judeţului Vâlcea, 1948-1965. Studiu de caz (2007), Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”. O istorie, câteva istorisiri şi o mulţime de personalităţi (2011) ; coautor la Istoria Consiliului Judeţean Vâlcea (2008), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (ed. I, 2010). Coautor la nouă manuale de istorie şi la alte cinci lucrări de didactică istorică. Despre calităţile lui de istoric, s-au exprimat elogios Dinu C. Giurescu, Ioan Scurtu, Gheorghe Onişoru ş. a. (OSCA II, pag. 272-274).

Obretin, Ion (n. la 3 nob. 1947, în satul Cârlogani din fosta com. Beneşti ; azi, or. Bălceşti – m. 23 iun. 2008, Bucureşti) – istoric; cercetător, publicist. Cea mai mare parte din activitate, a desfăşurat-o ca profesor la Liceul « Cuza Vodă » din Bucureşti, cu excepţia intervalului 1990-1992, când a lucrat ca arhivist la Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale. La 19 ianuarie 2004, a întemeiat Asociaţia Culturală « Otetelişenii », prin care îşi propunea să restituie cercetării istorice personalităţile şi activitatea socio-economică şi culturală a membrilor acestei vechi şi vestite familii oltene de boieri, din care o parte au locuit şi activat în zona Bălceşti. Calităţi deosebite de cercetător istoric.

Cărţi publicate: Beneşti – Vâlcea, vatră de istorie românească, sec. XV-XIX (2003), Beneşti. Monografie; Otetelişu. Satul, boierii şi moşia. Studiu introductiv şi documente, vol. I (2006), Conacul Otetelişanu. O curte boierească în pragul epocii moderne. Studiu introductiv şi documentare (2006).   

Ochescu, Maria (n. la 8 aug. în oraşul Jimbolia, jud. Timiş) – istoric; cercetător, publicist. Specializare în ţară, ca formator regional (1992) şi stagii de perfecţionare în Franţa (1995 şi 1998). Masterate: Management în administraţie şi servicii publice (2007) şi Managementul organizaţiilor politice şi civice (2007) Repartizată ca profesor la Şcoala "Take Ionescu" din Râmnicu-Vâlcea (1982-2000), iar din anul 2000 - transferată la Colegiul Naţional "Alexandru Lahovari" din aceeaşi localitate. Funcţii de conducere: director al Casei Corpului Didactic (2006-2007), inspector general adjunct (2009) etc. Din anul 1990, a funcţionat ca lector la Casa Corpului Didactic, iar din anul 1992 - inspector metodist de istorie. În 1999, a devenit preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice - Filiala Vâlcea. Titluri şi distincţii: Diploma de Onoare (1996), gradaţie de merit (1998), Diploma de excelenţă (2001) etc. Începând din anul 1990, a colaborat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi cu Serviciul Naţional de Evaluare. Manager a numeroase proiecte educaţionale.

Manuale publicate: Istoria românilor - manual pentru clasa a IV-a (1998; tradus în limbile germană şi maghiară); Istoria universală modernă şi contemporană - manual pentru clasa a VII-a (1999; tradus în lb. maghiară), Istorie - manual pentru clasa a IX-a (2000), Capacitate 1999 - Probe de cultură generală (1999) Ghidul profesorului - Istoria universală modernă şi contemporană (1999) etc. (OSCA, pag. 274-275; Colegiul Naţional ALEXANDRU LAHOVARI, pag. 314-315).

Oiţă, Nicolae (n. la 16 ian. 1938, în com. Amărăşti, jud. Vâlcea - m. la 21 mai 1993, Iaşi) – farmacolog; cercetător, inventator, publicist. Doctor al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, cu teza Noi metode de oxidare a fenotiazinei şi derivaţilor ei, separarea produşilor rezultaţi şi utilizarea acestora în terapeutica şi controlul medicamentelor (1975; publicată în acelaşi an). A activat la Spitalul Militar din Iaşi, ca farmacist (1961-1979) şi şef de farmacie (1979-1989); a înfiinţat pe lângă acest spital şi a condus Laboratorul de microproducţie al Ministerului Apărării Naţionale (1989-1993).Este autorul a 80 de invenţii brevetate, din care peste 50 se aplică deja în anumite faze. A participat la mai multe ediţii pe ţară ale Salonului de Inventică în cadrul armatei, remarcându-se îndeosebi la cel organizat la Iaşi, în 1986. Director general adjunct al Societăţii Inventatorilor din România şi membru fondator al Comisiei de Inventică a Academiei. A obţinut 3 premii cu diplomă, Medalia pentru a 75-a invenţie şi premiul I al Salonului. A mai publicat în colaborare: Bazele vitaminoterapiei (1992). (Maftei, Ionel, Personalităţi ieşene, vol. VI. Omagiu, Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Iaşi, 1996, pag. 249-251; OSCA II, pag. 275-276).

Olaru, Toma (n. la 27 febr. 1929 în satul Lupoaia din com. Pesceana, jud. Vâlcea) – învăţător şi inginer agronom.  Doctor în ştiinţe agricole, cu teza Cercetări privind influenţa lucrărilor de bază, a amendamentelor şi îngrăşămintelor la porumb, influenţa remanentă la grâu pe solul brun podzolit din Judeţul Vâlcea. A lucrat ca şef de secţie şi apoi ca inginer şef la IAS « Dumitru Marinescu » din com. Troianu – fostul raion Roşiorii de Vede (1955-1956); director, şef de secţie agricolă şi apoi vicepreşedinte al raionului menţionat (1956-1968) ; între 1968-1970, director general şi apoi vicepreşedinte al Consiliului Popular Judeţean Teleorman ; director general adjunct la Direcţia Agricolă Judeţeană Vâlcea (1978-1988), iar din 1988 până la pensionare, director la Întreprinderea Judeţeană de Îmbunătăţiri Funciare şi Exploatare a Păşunilor şi Fâneţelor - Vâlcea. Contribuţii la modernizareas principalelor ramuri ale agriculturii (îmbunătăţirea solului, creşterea producţiei cerealiere, introducerea unor soiuri noi de pomi etc.). În semn de recunoaştere a calităţii muncii sale, i-au fost acordate mai multe distincţii, printre care : Medalia Muncii (1959), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1961), ordinul « Steaua Republicii Socialiste România » (1969) ş. a.

Olănescu, Gheorghe Al. (n. 17 sept. 1905 la Olăneşti, jud. Vâlcea – m. 1985, Bucureşti) – medic urolog. Studii medii şi gimnaziale la Liceul „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea. Doctor în medicină şi chirurgie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1934), cu teza Transplantarea ureterelor în colul sigmoid, după tehnica lui Coffrey. Între 1947-1975, a funcţionat ca medic primar - şef secţie, la Clinica de Urologie din Bucureşti; profesor de urologie la Institutul Medico-Farmaceutic de aici (1955). Preşedinte al Secţiei de Urologie a USSM Bucureşti (1970-1974). Doctor docent (din 1968), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale (din 1969), al Societăţii Internaţionale de Chirurgie, al Societăţii Belgiene de Urologie etc. Premii şi distincţii primite: Medic Emerit (1962), « Ordinul Muncii » cl. I (1962), Ordinul « Meritul Sanitar » (1971).

Cărţi publicate: Insuficienţa renală acută (1959), Litiaza renală (1960), Principii de terapeutică urologică (1967) ş. a.; în colab.: Tumorile vezicii urinare (1971), Hidronefroza (1973). (OSCA I, pag. 277-279; Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 66-67).

Panait, Constantin (n. la 21 iunie 1941 în com. (azi, oraşul) Bălceşti, jud. Vâlcea) – istoric; cercetător, publicist, colecţionar. A lucrat ca profesor la Liceul din Măciuca (1967-1968), apoi – pînă la pensionare – la Liceul „Petrache Poenaru” din Bălceşti; funcţii îndeplinite: director la Casa Pionierilor din Bălceşti, director la Şcoala Generală de aici şi director la liceul menţionat. A înfiinţat, în propria casă, un adevărat muzeu, alcătuit, în principal, din medalii, monezi şi diferite obiecte de artă. Este, de asemenea, posesorul a două colecţii: de documente istorice şi, respectiv, de cărţi de patrimoniu.

A publicat, în colaborare, Bălceşti pe Olteţ – Monografie istorică, vol. I (2004).

Pană, Cătălin F. (n. la 1 oct. 1966 în satul Rotărăşti din com. Nicolae Bălcescu, jud. Vâlcea) – matematician, publicist.

Cărţi publicate: Probleme de matematică pentru admitere (1993), Probleme de matematică pentru cl. IX-XII (1995). (OSCA I, pag. 285).

Pantelimon, Gheorghe (n. la 24 nob. 1943, în satul Cremenari din fosta comună omonimă, azi – Galicea, jud. Vâlcea) – geograf ; ecologist şi publicist. Profesor de geografie la Şcoala Generală Olanu din fostul raion Drăgăşani, azi – jud. Vâlcea (1967-1968), coordonator al activităţii de educare a copiilor şi tineretului, în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea (1968-1978), profesor de geografie la Şcoala Generală nr. 9 (1978-1984) şi apoi la Şcoala Generală nr. 10 (1984-2007 ; în ultimii cinci ani – director adjunct şi director), din Râmnicu-Vâlcea. Membru activ al Filialei Vâlcea a Societăţii Române de Geografie. A elaborat programe şcolare pentru disciplinele opţionale, printre care « Europa – centru al civilizaţiei şi culturii mondiale », « Organizaţii internaţionale » etc. ; coordonator al Programului Internaţional pentru Mediu – « Eco-Şcoala » şi operator zonal Eco-Şcoala, pentru unităţile de învăţământ din judeţele Olteniei. În 2003, Şcoala nr. 10 a primit Steagul Verde – simbol mondial al educaţiei ECO, fiind prima unitate din judeţ şi din Oltenia, care a obţinut această distincţie. Membru şi secretar în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului. Activitate redacţională la diferite publicaţii vâlcene. A obţinut mai multe premii şi distincţii: « Ordinul Muncii cl. a III-a (1974), Medalia « Meritul pentru Învăţământ » cl. a III-a (2004), Diplomă de Mare Merit, acordată de Fundaţia Mondială pentru Mediu (2007) ş.a. Coautor la Enciclopedia geografică pentru gimnaziu (2005).

Panu-Misailescu, Dumitru (n. 19 mai 1957 în satul Robeşti din com. Câineni, jud. Vâlcea) automatist, inventator, publicist. Posesor al unor brevete de invenţii naţionale şi internaţionale în diferite domenii: robotică, optică, hidraulică, pneumatică, aeronautică, energetică, laseri, aparate de măsură şi control etc. Autorul şi ctitorul ansamblului arhitectonic de pe vârful Ciuha Mare din masivul Cozia, intitulat „Cheia Biruinţei”, sfinţit în ziua de 30 sept. 1999, de un sobor de preoţi în frunte cu P. S. Gherasim şi preotul cercetător Dumitreu Bălaşa; autor şi ctitor, de asemenea, al Paraclisului „Candela Luminii”, cu hramul Naşterea Maicii Domnului (în Muntele Sălbatic din Masivul Cozia, pe locul unde a pustnicit Sf. Neofit), sfinţit şi acesta de un sobor de preoţi, în frunte cu P. S. Gherasim, la data de 9 sept. 2003. A finanţat tipărirea mai multor cărţi ale cercetătorului Dumitru Bălaşa, îngrijindu-se personal de editarea unora dintre ele. Preşedintele Societăţii Inventatorilor din România – filiala Vâlcea (din 1990); preşedinte al Obştii Moşnenilor Robeşti (din anul 2000), preşedinte al Comuniunii Stăpânilor de Munţi şi Codri din România (din anul 2006), întemeietor al Societăţii Comerciale Tehno-Vil-Erudit SRL, cu profil de cercetare (mai 1990) şi membru al mai multor structuri asociative de cercetare indesciplinară.

Papiu, Alexandru H. (n. 23 sept. 1873, Râmnicu-Vâlcea – m. 26 febr. 1939, Bucureşti) – medic; cercetător. Doctor al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cu teza Consideraţiuni asupra acţiunii terapeutice a secarei cornute (1898, publicată în acelaşi an). A urcat toate treptele şi gradele carierei de medic militar, până la acela de general medic (1920). A condus serviciul militar al Spitalului Militar « Regina Elisabeta », a participat la Primul Război Mondial, în cadrul regimentului din care făcea parte, conducând Centrul spitalicesc de la Feteşti pentru trupele din Dobrogea, iar în campania din Ungaria, a condus serviciul sanitar al trupelor conduse de generalul Mărdărescu; după război, a lucrat ca medic şef al Serviciului Sanitar al Corpului 2 de Armată Bucureşti. A acordat gratuit consultaţii pentru cei săraci, la Dispensarul « Sfânta Maria » din Bucureşti. Pensionat în 1932, ca general de divizie. A fost întemeietorul Centrului de Instrucţie Sanitară  şi a înfiinţat Şcoala Sanitară pentru Subofiţeri. Alte lucrări publicate (selectiv): Organizarea serviciului sanitar în campania din Transilvania (1921), Asistenţa invalizilor de război (1922), Higiena manutanţelor (1922), Sanatoriul pentru ofiţeri (1923) etc.; în colab.: Meningita (1916), Medicina de război (1931) ş.a. (OSCA I, pag. 289-290). 

Papiu, Victor Corvin (n. la 18 decembrie 1916, Bucureşti; stabilit cu familia în Râmnicu-Vâlcea, de la vârsta de un an) – naturalist; cercetător, publicist. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Naturale din Bucureşti (1938). Doctor al Universităţii din Bucureşti (1949), cu teza Cercetări geologice în masivul Drocea (Munţii Apuseni). Fost geolog la Institutul de Geologie şi Geofizică din Bucureşti; asistent şi conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Bucureşti (1950-1954). Colaborator la Analele Academiei Române (Institutul Ministerului Petrolului) şi al Institutului de Studii şi Proiecte Hidroenergetice. Doctor docent în ştiinţe (1969); premiul Academiei Române (1950).

Lucrări publicate în volum: Petrografia rocilor sedimentare (1960), Geologie şi drumeţie (1965), Spre adâncurile globului pământesc (1965), Erupţii vulcanice submarine (1966), Sedimentele marine actuale (1967); în colaborare:  Ce se ascunde în scoarţa pământului (1968), Pietrele preţioase (1973-1974). (I. M. Ştefan, Edmond Nicolau, Scurtă istorie a creaţiei ştiinţifice româneşti, Bucureşti, Editura Albatros, 1981, pag. 123; OSCA II, pag. 280-281).

Partenie, Petre (n. la 24 decembrie1882, în com. Şişesti, Mehedinţi - m. la 8 decembrie 1946) – jurist şi teolog (dublă specializare); prozator, publicist.  A lucrat o vreme ca profesor; deputat de Vâlcea (1920); inspector general al seminarelor din ţară (1922-1927); director la Seminarul din Râmnicu-Vâlcea (1924); director la Seminarul Central din Bucureşti (1926-1942); senator de Muscel (1931-1935); secretar general la Ministerul Cultelor şi Artelor (1936-1939). În 1905 a înfiinţat, împreună cu alţii, la Craiova, revista "Ramuri".

Volume publicate: Boierul Drăguşin - schiţe şi nuvele (1922), Nu e caz de divorţ - schiţe şi nuvele (1930). (OSCA II, pag. 280).

Paşol, Ion (n. 3 sept. 1940, com. Dănciuleşti, jud. Gorj; din 1966, stabilit în com. Ghioroiu din jud. Vâlcea) – istoric; folclorist, publicist. A lucrat în învăţământ timp de 20 de ani, din care 10 ani - ca director de şcoală generală la Poienari, 3 ani ca responsabil al cercului pedagogic al profesorilor de geografie din zona Olteţu şi 2 ani - director la Casa Raională de Cultură Olteţu. Timp de 17 ani, şef-birou administrativ la S.C. Foraj Craiova. Membru al Asociaţiei Folcloriştilor Vâlceni. A studiat fenomenul „claca” în peste 20 de localităţi din judeţele Dolj, Gorj şi Vâlcea, sintetizând un material pe care  l-a pus la dispoziţia Centrului de Creaţie Vâlcea. Împreună cu I. St. Lazăr, a alcătuit libretul Focăritul în Oltenia, pus în scenă de ansamblul artistic din Ioneşti; spectacolul a fost prezentat şi în Italia (1972). Pentru contribuţia adusă la cercetarea conacului feudal al boierilor Brăiloieni (1695-1705) şi la construirea Monumentului eroilor, Consiliul Local Melineşti i-a decernat titlul de Cetăţean de onoare al localităţii. A publicat Monografia comunei Ghioroiu (2001) şi a redactat lucrarea Conacul feudal de la Negoieşti - trecut şi prezent. (OSCA II, pag. 282-283).

Părăluţă, Mihail (n. 8 nob. 1927, în com. Mihăeşti, jud.Vâlcea) – economist; cercetător, publicist, om politic. Doctor în economie al Universităţii "Lomonosov" din Moscova (1956), cu teza Căile de formare a proprietăţii socialiste în România. Şef de sector la Institutul de Cercetări Economice al Academiei Române (1957); secretar ştiinţific al aceluiaşi institut (1958-1961); asistent universitar la ASE (1952-1953); lector universitar şi, din 1970, profesor universitar la Academia "Ştefan Gheorghiu"; ministru adjunct la Ministerul Turismului (1970-1973). Premiul Academiei Române "Petre S. Aurelian" (1980) şi alte premii, decoraţii, ordine şi medalii.

Cărţi publicate: Economia României între anii 1944-1959 (1959), Studii de economie (1961), Progresul economic în România 1877-1977. Autor de manuale de economie politică pentru învăţământul superior (în colaborare). (OSCA II, pag. 283-284).

Pătraşcu, Corina (n. la 10 ian. 1917, în Bucureşti - m. la 20 mai 1980) – istoric; cercetător, publicist. Asistent universitar la Universitatea Bucureşti, domeniul Istoria Artelor (1942-1952); cercetător la Institutul de Istorie Bucureşti (1952-1974).

Lucrări publicate în volum (în colaborare): Documente privind istoria României. Războiul pentru Independenţă, vol. I-IX (1853), Bibliografia istorică a României - secolul XIX, vol. I, II (1972). (OSCA II, pag. 284-285).

Pătraşcu, Marian M. (n. la 1 ian. 1953 în satul Grebleşti din com Câineni, jud. Vâlcea) – chimist, cercetător ştiinţific (ocupaţie preferată celei de asistent universitar); inventator, scriitor, publicist. Cursuri de specializare şi perfecţionare, în ţară. A lucrat la Centrul de Cercetări Râmnicu-Vâlcea (devenit ulterior SC „Incerchim” SA), Întreprinderea de Echipament Hidraulic Râmnicu-Vâlcea şi la SC „Oltchim” SA, unde a deţinut şi funcţii de conducere (şef de colectiv, şef de laborator etc.). Contribuţii teoretice şi practice de notorietate şi importanţă naţionale, la perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie ale PVC-S (policlorura de vinil – suspensie) şi PSL (polimeri sulfidici lichizi sau tiocoli). Membru fondator şi preşedinte de onoare al Societăţii Inventatorilor din România - filiala Vâlcea (1990), membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Dezvoltare Rurală „Pons Vetus” Câineni, judeţul Vâlcea (2003), al Societăţii Oamenilor de Ştiinţă şi Artă Independenţi „EURO-STAR  XXI” (2006), al Forumului Cultural al Râmnicului etc.  Autor al mai multor invenţii brevetate. Redactor-şef adjunct la revista de cultură « Forum-V ». Cărţi publicate: Monografia comunei Câineni (2008; coautor), Condamnat la viaţă – povestiri (2009; ed. a II-a, revăzută, adăugită şi restructurată, sub titlul Viaţa ca o provocare şi subtitlul « roman neconvenţional » 2010), America e de vină, trăiască America!  - culegere de articole (2010); coautor la Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I  - Prezentare generală (ed. I, 2010).

Păun, Nicolae (1930-1983) – matematician; publicist. După absolvirea cursurilor universitare în Bucureşti (1954), a funcţionat, timp de un an, ca asistent universitar la facultatea de Matematică-Fizică pe care o urmase, după care a revenit în Râmnicu-Vâlcea, ca profesor la liceul absolvit aici: Şcoala Medie Băieţi, unde a îndrumat numeroase generaţii de elevi. Între 1972-1985, a lucrat şi ca asistent, apoi ca lector la facultatea de Chimie Industrială din localitate. A desfăşurat o activitate susţinută ca preşedinte al Filialei Vâlcea a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România şi ca redactor la publicaţia „Gazeta Matematică”. A fost apreciat de mari matematicieni ai ţării, precum academicienii Gheorghe Mihoc, Grigore Moisil şi Nicolae Teodorescu. Distincţii primite: insigna „70 de ani de apariţie neîntreruptă a Gazetei Matematice (1965) şi Diploma de „Profesor fruntaş” (1967). De mulţi ani, la liceul unde a activat cu strălucire, se desfăşoară (anual, în luna decembrie) Concursul Interjudeţean de Matematică „Nicolae Păun”. (Colegiul Alexandru Lahovari”, pag. 231-232, 246).

Păunescu, Aleodor Daniel  (n. la 25 martie 1955 în satul Ciocâltei din com. Roeşti, jud. Vâlcea) – inginer agronom; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe agronomice al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu teza Cercetări privind perfecţionarea metodelor agrofitotehnice pentru sporirea productivităţii tutunului de tip oriental. Carieră în munca de cercetare, la Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura şi Industrializarea Tutunului Bucureşti (din 1981), unde urcă toate treptele de cercetător ştiinţific. Este unul dintre cei mai buni specialişti din ţară şi din lume, în domeniul tutunului.  Ca manager general al Regiei Autonome a Tutunului din România, a elaborat un vast program de retehnologizare a industriei autohtone de tutun şi ţigarete (1996-1997); în prezent este preşedinte al “S.C. Romanian Tobacco Industries Ltd. Bucureşti”.

Lucrări publicate: Cercetări privind perfecţionarea metodelor agrofitotehnice pentru sporirea productivităţii tutunului de tip oriental - teză de doctorat (1992), Agrofitotehnica tutunului. Consideraţii biografice (1992), Tehnologia culturii tutunului (2000). (OSCA II, pag. 285-286).

Pârşcoveanu, Doina Ligia (n. 1943) – filolog şi lingvist; prozator, publicist. După absolvirea facultăţii (1967), a fost titularizată la Liceul „Henri Coandă” din Râmnicu-Vâlcea, unde va îndeplini şi funcţia de director adjunct (1974-1985). Între 1985-1998, a lucrat ca profesor şi director adjunct (1985-1990) la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”; aici a iniţiat şi coordonat, împreună cu Emil Diaconescu, „seria a II-a” a revistei „Ramuri vâlcene”. Între 1985-1989, a fost deputat în Marea Adunare Naţională. Pasionată de meseria sa, a făcut din profesia de dascăl, o artă. În „mandatul” său de director adjunct la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, a iniţiat utilizarea calculatorului în procesul didactic şi a unor modalităţi originale de verificare a cunoştinţelor, prin muzică (psalmii lui Arghezi, cântaţi de elevii seminarişti) sau teatru (cu ajutorul actorilor din trupa „Ariel”). (Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 223-224, 320-321).

Pârvu, Florea (n. la 12 apr. 1921, în com. Stoileşti, jud. Vâlcea) – filosof şi jurist (două licenţe: Facultatea de Filosofie - 1970 şi Facultatea de Drept, 1978); cercetător, publicist. Pseudonime: Stoileşteanu şi Craiovescu.

Volume publicate: Jocul destinului (1996), A fi sau a nu fi al treilea război mondial (1998), Istoria apărării civile (1993), Istoria apărării civile (1993). (OSCA II, pag. 291-292).

Pârvu, Ilie (n. 6 iunie 1941 în com. Strejeşti din jud. Olt, localitate care, de-a lungul mai multor perioade, a aparţinut de judeţul Vâlcea sau de fostul raion Drăgăşani) – filosof: epistemolog şi metafizician; interpretator-comentator al lui Kant. Între anii 1955-1959, a urmat cursurile Şcolii Medii de Băieţi (azi, Liceul „Al Lahovari”) din Râmnicu-Vâlcea. Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti. În perioada 1973-1975, a fost bursier DAAD (Deutscher Akademischer Austausch Dienst German Academic Exchange Service) al Fundaţiei "Alexander von Humboldt" din Germania. Carieră universitară strălucită, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti,  unde predă cursuri de filosofia ştiinţei, metafizică şi ontologie; profesor invitat la Universitatea „Paris X” (1990). Membru corespondent al Academiei Române (din 1992). Este considerat ca aparţinând curentului structuralist în filosofia ştiinţei, alături de J. Sneed, W. Stegmüller şi alţi specialişti în domeniu. Scrieri: Semantica şi logica ştiinţei (1974), Teoria ştiintifică (1981), Introducere în epistemologie (1984), Infinitul şi infinitatea lumii (1985), Arhitectura existenţei (1990), Filozofia comunicării (2000), Cum se interpretează operele filozofice (2001), Posibilitatea experienţei. O reconstrucţie teoretică a „Criticii raţiunii pure” (2004). A coordonat (in colaborare) Tratatul de teoria cunoasterii stiintifice (1982), precum si alte numeroase volume de studii.

Peculea, Marius Sabin (n. la 13 apr. 1926, Cluj-Napoca) – inginer; cercetător în domeniul energeticii nucleare, publicist; carieră universitară. Doctor în termodinamică (1966), cu lucrarea Studiul termodinamic al coloanelor de separare în flux continuu cu trei fluide şi temperaturi diferite de reacţie; doctor docent (1974),  academician (1993). De la 1 martie 1970:  director al uzinei „G” din Râmnicu-Vâlcea (prima unitate nucleară din ţară pentru separarea apei grele), unde a lucrat până în anul 1994. Între 1994-1999: secretar general al Academiei Române. A elaborat tehnologii pentru separarea apei grele, separarea tritiului, separarea azotului, a heliului etc. Invenţiile sale au fost cunoscute, recunoscute şi apreciate la nivel mondial, fiind medaliate la saloanele internaţionale de inventică:  6 cu aur (Bruxelles – 1998, 1999; Geneva – 1999, 2000; Ungaria – 2000), 4 cu argint (Bruxelles – 1998, 1999; Geneva – 1999) şi 2 cu bronz (Bruxelles – 1998; Ungaria – 2000). Expert al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena, în Franţa şi Indonezia, fiind invitat deseori la manifestări internaţionale în acest domeniu. Doctor honoris causa al mai multor universităţi din ţară, membru al „Academia Scientiarium et Artium Europaea” din Salzburg (1996). Premiul Academiei Române "Dragomir Hurmuzescu" (1981), Ordinul Meritul Ştiintific cl. a II-a (1974); Ordinul Meritul Ştiinţific cl. a III-a (1981), Premiul "Ionel Purica" pentru contribuţii în Energetica Nucleară (1993), Premiul Special pentru contribuţia la dezvoltarea Termotehnicii Româneşti (1995), Ordinul "Pentru Merit" în grad de Mare Ofiţer (2000) etc. Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca (1996) şi Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu-Vâlcea (2008). 6 cărţi publicate, printre care Apa grea – procese industriale de separare (1984), Interferenţă între ştiinţă şi tehnologie (1994), 44 studii şi articole; peste 200 de conferinţe şi rapoarte ştiinţifice.  Autor a 30 de invenţii.  (OSCA I, pag. 291-293; ME I, pag. 121-122).

Perpelea, Doina (n. la 17 oct. 1958, în com. Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. Doctor al Universităţii din Piteşti - Facultatea de Matematică, cu teza de doctorat Modele matematice în studiile de evaluare şi analiză ale riscului industrial (2001). Carieră didactică în învăţământul preuniversitar: profesor titular la Liceul Industrial Brezoi (1981-1987) şi la Liceul Teoretic "Matei Basarab" (1987-2002); inspector şcolar de specialitate la IŞJ Vâlcea (din 2002); lector al Colegiului de Institutori Râmnicu-Vâlcea (2002); profesor coordonator al lucrărilor de gradul didactic I în învăţământul primar şi preşcolar (2002); membru al Centrului de Perfecţionare al Universităţii din Piteşti, pentru Învăţători şi Educatoare (2003); coordonator al Revistei de Matematică "Şcoala vâlceană" (2002); director al filialei Vâlcea a US Piteşti.

Volume publicate (în colaborare): Lumină şi culoare (2001), Şcoala vâlceană (2002), Matematică - Probleme alese pentru clasa a XII-a (2002), Ghidul profesorului de matematică (2003). (OSCA II, pag. 292-293).

Perpelea, Mircea (n. 14 ian. 1956, com. Morunglav – jud. Olt) – inginer electroenergetician; cercetător, publicist, om politic; curs de specializare în Franţa, la Centrul Tehnic de Relaţii şi Informaţii Europene şi Internaţionale (1988). Doctor al Institutului Politehnic din Bucureşti, cu teza Analiza circuitelor electrice de mare complexitate (1997). Pe lângă exercitarea unor activităţi legate de profesie, a îndeplinit şi unele funcţii politice, atât înainte de 1989, cât şi după aceea, dovedind de fiecare dată inteligenţă, diplomaţie şi echilibru. Manager la Societatea Româno-franceză „Francexim”, cu sediul în Râmnicu-Vâlcea şi patron al ziarului de publicitate „Bazar Oltenia”, cu publicitate pentru toate judeţele din această zonă. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar şi universitar (Facultatea de Subingineri din Râmnicu-Vâlcea şi apoi Universitarea din Piteşti, unde funcţionează şi în prezent). Fost prefect de Vâlcea (2000-2003) şi apoi consul la Marsilia (2004-2005).

Cărţi publicate: Culegere de fizică în sprijinul candidaţilor la concursuri şi examene, vol. I – Mecanică (1995), Analiza asistată de calculator a circuitelor electrice neliniare de mare complexitate (1995), Un fost prefect cu papion (2009) ş. a.

Persu, Dumitru (n. la 26 ian. 1945 în com. Măldăreşti, jud. Vâlcea) – economist ; om politic. Specializare prin cursuri postuniversitare de zi (1977-1978), în domeniul “Pregătirea cadrelor de conducere din economia şi administraţia de stat”. Economist şi apoi şef serviciu la Consiliul Judeţean Vâlcea, Direcţia Planificare, Dezvoltare, Organizare (1968-1980) ; director, şef secţie adjunct la secţia Planificare, Dezvoltare, Organizare, a instituţiei menţionate (1980-1990) ; inspector de specialitate în cadrul Direcţiei Generale de Control Financiar de Stat Vâlcea (1991-1992), subprefect al judeţului Vâlcea (1993-1996), şef serviciu şi consilier al Băncii Comerciale Române – filiala Vâlcea (1996-2006), preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a Judeţului Vâlcea (2000-2008), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea (din 2008). Membru fondator al PDSR - filiala Vâlcea (1992), secretar executiv al Organizaţiei Judeţene Vâlcea a Partidului Social Democrat (din 1993) şi membru în Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat (din 1993).

Petraru, Constantin  (n. la 9 sept. 1950, în Râmnicu-Vâlcea) – ing. horticultor; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe ecologice (1995), cu teza Cercetări privind îmbunătăţirea mediului sanogen prin cultivarea unor specii horticole şi dendrologice în arealul de protecţie al Staţiunii balneoclimaterice Băile Govora. Primar al staţiunii Băile Govora între anii 1996-2000; lector în cadrul Universităţii "Constantin Brâncoveanu" din Râmnicu-Vâlcea, Catedra de Ecologie.

Lucrări publicate: Oraşul staţiune balneo-climaterică Băile Govora. Ghid balnear şi turistic: 120 de ani de existenţă (1998), Aeroionizarea naturală şi implicaţiile ei în calitatea mediului (2000); în colaborare: Alunul (1980), Plantarea materialului săditor (1982) etc. (OSCA II, pag. 293).

Petre, Emil (n. la 4 decembrie 1952, în satul Popeşti din com. Nenciuleşti, azi – Tetoiu, jud. Vâlcea) – inginer automatizări şi calculatoare, cercetător, publicist. Specializări în ţară (Timişoara, 1986) şi în străinătate, cu burse (Franţa - 1992, Belgia - 1994, Germania - 1998, Austria - 1999). Doctorat susţinut în 1997, cu teza Proceduri de conducere a proceselor dinamice din biotehnologie. Activitate: inginer la Trustul de Construcţii pentru Îmbunătăţiri Funciare din Craiova (1977-1981), asistent la Facultatea de Electrotehnică a Universităţii din Craiova şi la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică (1981-1990); şef de lucrări (1990-1998) conferenţiar (din anul 1998). Membru al: Societăţii Române de Automatică şi Informatică Tehnică (1992), Societăţii Române de Robotică (1997) şi The Institute of Electrical and Electronics Engineers (1998). Cărţi publicate: Conducerea adaptivă a sistemelor biotehnologice (1997), Teoria sistemelor – problem (1997), Conducerea automată a proceselor biotehnologice - curs universitar (1997), Sisteme automate neliniare – Aplicaţii în biotehnologie  (2002);  în colaborare:  Sisteme de reglare automată - lucrări practice, I (1997), Sisteme de reglare automată - lucrări practice, II ( 1998), Teoria sistemelor – probleme. (OSCA II, pag. 293-294).

Petre-Govora, Gh. I. (n. 23 apr. 1910, com Orleşti, jud. Vâlcea) – teolog şi istoric (arheolog); cercetător, folclorist, muzeograf, publicist, colecţionar de cărţi şi obiecte religioase; membru activ al Institutului Naţional de Tracologie şi întemeietor al Muzeului de Istorie din oraşul Băile Govora, care îi poartă numele. Contribuţii de notorietate naţională şi europeană, la cunoaşterea preistoriei judeţului Vâlcea (şi a ţării în ansamblu). Ca preot, a fost distins de patriarhul Iustinian Marina, cu « Crucea Patriarhală », iar în anul 2004 i s-a acordat Ordinul « Meritul Cultural » în grad de cavaler, cat. E. Este singurul preot ortodox care a primit din partea statului Israel titlul « Drept între popoare », pentru faptul că i-a ajutat pe evrei în timpul războiului.

Cărţi publicate: O preistorie a nord-estului Olteniei (1995), Govora – de la primii oameni la contemporani (2001), Aureii imperiali în Dacia romană (2003)  Pravila bisericească de la Govora . . . adusă la zi de pr. Gheorghe I. Petre-Govora la anul 2004; în colaborare: Vâlcea. Muzee şi monumente (1986). (OSCA I, pag. 163-165; Eugenia Vasile, Flacăra memoriei, Ed. Petras, 2005).

Petrescu, Corvin (n. în anul 1885, la Râmnicu-Vâlcea – m.?) – jurist; ziarist. Înainte de a urma cursurile Facultăţii de Drept, şi-a făcut studiile secundare în Franţa şi Elveţia, devenind apoi diplomat al Colegiului din Geneva. A activat în presă din 1906, fiind redactor la "Patriotul", "L'Indépendance roumaine", "La Roumanie", "Adevărul", "Acţiunea română"; corespondent al revistei "Les Annales de Genève".

Cărţi publicate: Albumul corpurilor legiuitoare (1910), Istoricul campaniei din 1913 (1914), Siluete, (1921, 5 vol.), Trădătorul (1921), Siluete – vol. II (1922), Reforma administrativă (1924), Figuri contemporane – vol. I-III (1924), Alb şi negru (1925), G. Tătărăscu (1925), Opera Partidului Naţional Liberal (1925), Cartea ofiţerului de poliţie (1928), Omul dezastrului (f.an). (Enciclopedia Cugetarea, pag. 1999; OSCA II, pag. 295-296).

Petrescu, Eugen (n. 12 nob. 1959 în satul Mreneşti din com. Creţeni, jud. Vâlcea)  – istoric; cercetător, publicist, editor; preocupări arheologice. Specialist în tehnologii pomicole la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Vâlcea (1978, 1980-1984), şef sector producţie vegetală la Unitatea Agroindustrială Râmnicu-Vâlcea, ulterior – Indacom SA (1984-1995); din 1995, administrator al SC Dunărea Agrochim (1993-2007) şi al SC Bioprod SRL – Râmnicu-Vâlcea (din 2007). Membru a 11 structuri organizatorice, printre care: Asociaţia Naţionale « Cultul Eroilor » - filiala Vâlcea, din 2008 – vicepreşedinte al filialei, prim-vicepreşedinte din acelaşi an şi – din martie 2009 – preşedinte şi membru în Consiliul Director Naţional al asociaţiei; Liga Scriitorilor din România (din 17 august 2007); Societatea Scriitorilor Români (din 25 septembrie 2007); Societatea Culturală „Anton Pann” (din martie 2007) etc.  A iniţiat şi organizat ediţia I a „Memorialului Prof. Dr. Corneliu Tamaş” (2010). În perioada 2-9 august 2010, în colaborare cu alte instituţii, a iniţiat şi organizat Proiectul Naţional de Cercetare Istorică „Posada 1330”. Este fondator şi administrator al Sc Bioprod SRL şi al Editurii Petrescu. Pentru activitatea sa polivalentă, a primit – între anii 2008-2011 - numeroase premii şi distincţii.

Cărţi publicate: Terapia cu struguri şi vinuri medicinale (2001), Terapia cu struguri şi vinuri medicinale. Preparate terapeutice din struguri şi plante medicinale (2002), Vâlcea – Ţinutul vâlcilor sau Ţara lupilor getici, vol. I şi II (2007; ed. a II-a, 2008), Judeţul Vâlcea. 615 ani de atestare documentare (2007), Mânăstirile şi schiturile din judeţul Vâlcea – Album spiritual (ed. I – 2008, ed. a II şi III – 2009), Sfintele aşezăminte monahale vâlcene (2009), Părintele Dumitru Bălaşa - O viaţă în slujba crucii şi a neamului daco-român (2009), Personalităţi vâlcene. Volum aniversar – Publicistul Gheorghe Sporiş la 65 de ani (2010), Bătălia de la Posada – simbolul biruinţei daco-române, 1330-2010 (2010), Personalităţi vâlcene. Părintele Constantin Mănescu la 50 de ani – volum aniversar (2010), Bartolomeu Anania – Evocări (2011); Colaborator la volumele: Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. I – Oraşele (2009), Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. II – Comunele (2010); Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (2010)  (OSCA II, pag. 296, Personalităţi române şi faptele lor, vol. XXXVIII, pag. 238-308; Enciclopedia judeţului Vâlcea, pag. 36-37 etc.).

        Recunoaşterea profesională şi culturală – distincţii (titluri, decoraţii, medalii, plachete, premii, diplome):

        Pentru activitatea culturală i s-au decernat o serie de diplome (de onoare, excelenţă, jubiliare şi de participare etc.), plachete şi medalii. 

        -Premiul I pentru creaţie literară - acordat în Tabăra Şcolară Pucioasa, jud. Dâmboviţa (august 1970).

        -Diplomă de Excelenţă – acordată de Forumul Cultural al Râmnicului, „pentru publicarea primului volum în domeniul istoriei, Vâlcea – Ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor” (6 martie 2008).

        -Diplomă de Excelenţă – acordată de către Forumul Cultural al Râmnicului, Academia Olimpică Română – filiala Vâlcea şi Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură Vâlcea, „pentru prestigioasa activitate desfăşurată în domeniile: cultural, ştiinţific şi sportiv, de-a lungul anilor” (15 noiembrie 2008, Boişoara, jud. Vâlcea).  

        -Diplomă Jubiliară – acordată de către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, „cu prilejul celei de-a 19-a aniversări de la evenimentele din Decembrie 1989” (dec. 2008). 

        -Medalia Jubiliară „90 de ani de la crearea statului naţional, suveran, independent şi indivizibil România Mare, 1918-2008” – acordată de către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” (1 dec. 2008).

        -Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941 – 1945” – acordată de către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor (dec. 2008).

        -Diplomă Jubiliară – acordată de către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, „cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea filialei Vâlcea” (dec. 2008).

        -Diplomă de Excelenţă – acordată de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea – la zece ani de la înfiinţarea agenţiei „pentru ataşamentul şi activitatea deosebită în dezvoltarea imaginii A.J.O.F.M. Vâlcea” (10 dec. 2008).

        -Diplomă de participare – acordată la 15 martie 2009, de către Asociaţia Naţională „VeteranMont” România, cu prilejul participării la acţiunea „Tradiţii şi obiceiuri în ţinutul pădurenilor”, organizată în Munţii Poiana Ruscă, Judeţul Hunedoara, în perioada 13 – 15 martie 2009.

        -Diplomă de Excelenţă - acordată de către Liga Scriitorilor din România, „pentru prodigioasa activitate desfăşurată în domeniul creaţiei spirituale” (30 iulie 2009).

        -Diplomă de Excelenţă - acordată de către Liga Scriitorilor din România, „pentru prodigioasa activitate desfăşurată în domeniul creaţiei spirituale” (26 sept. 2009).

        -Atestatum de participant la Salonul Cărţii şi al Autorilor de Literatură şi Artă cu 4 titluri de carte, acordat de către Colegiul Director Scala 2009 (9 mai 2009).

        -Diploma „90 de ani de la crearea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, 1919-2009” – decernată de către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, „pentru merite deosebite în activitatea de cinstire a memoriei Eroilor Neamului Românesc” (12 septembrie 2009).

        -Medalia „90 de ani de la crearea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, 1919-2009”„pentru merite deosebite în activitatea de cinstire a memoriei Eroilor Neamului Românesc”, de către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” – Consiliul Director Central Bucureşti (12 noiembrie 2009).

        -Diplomă de Onoare – acordată de către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” – filiala Argeş şi Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul”, „pentru merite deosebite în activitatea de cinstire a Eroilor Neamului Românesc şi pentru neobosita preocupare în domeniul scrisului şi al propagării paginilor de bogată istorie a românilor” (12 noiembrie 2009).

        -Diploma de Onoare – acordată de către Ministerul Apărării Naţionale – Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare NBC „Panait Donici”, „pentru contribuţia deosebită adusă la valorificarea patriotismului istoric, precum şi pentru promovarea tradiţiilor poporului şi Armatei României” (12 noiembrie 2009).

        -Placheta Omagială „1859 – 2009, 150 de ani de la înfiinţarea Armei Geniu” -  acordată de către Ministerul Apărării Naţionale – Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare NBC „Panait Donici”, Râmnicu Vâlcea (12 noiembrie 2009).

        -Diplomă de Excelenţă - acordată de către Societatea Culturală „Anton Pann” – Râmnicu Vâlcea „pentru prestigioasa activitate desfăşurată de-a lungul anilor în domeniul culturii, în afirmarea artei, creaţiei şi cercetării ştiinţifice” (12 noiembrie 2009).

        -Diploma Virtutea Literară - acordată de către Liga Scriitorilor din România, „pentru prodigioasa activitate desfăşurată în domeniul creaţiei spirituale” (12 noiembrie 2009).

        -Atestatum de participant la Salonul Cărţii şi al Autorilor de Literatură şi Artă cu 10 titluri de carte, acordat de către Colegiul Director Scala 2009 (12 noiembrie 2009).

        -Stampa „IN HONORIS” - acordată la 26 noiembrie 2009, de către Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul”, cu prilejul Simpozionului organizat de ANCE – filiala Argeş, dedicat Comemorării Eroilor Căzuţi în Luptele din Octombrie – Noiembrie 1916, împlinirii unui sfert de veac de la inaugurarea „Memorialului Mateiaş (1984-2009)” şi Aniversării Zilei Naţionale a României (1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2009), „pentru contribuţia adusă în activitatea de apărare, păstrare şi conservare a simbolurilor, monumentelor şi memorialelor ridicate întru cinstirea eroilor neamului ce şi-au adus suprema jertfă pentru pământul străbun al ţării, lăsându-ne nouă şi generaţiilor viitoare o naţiune liberă şi independentă.”

        -Diplomă de Excelenţă - acordată de Guvernul României, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea, „pentru deosebita contribuţie la iniţierea şi derularea proiectului naţional de cercetare istorică Posada 1330” (7 noiembrie 2010).

        -Diplomă de Excelenţă - acordată de către Consiliul Judeţean Vâlcea „pentru contribuţia deosebită la relevarea adevărului despre istorica bătălia de la Posada” (8 noiembrie 2010).

        -Diplomă de Onoare - acordată de către Arhiepiscopia Râmnicului „pentru iniţierea şi organizarea programului naţional de cercetare istorică „Posada 1330” (6 noiembrie 2010).

        -Diplomă de Onoare - acordată de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea „cu prilejul sărbătoririi a 680 de ani de la istorica Bătălie de la Posada, pentru iniţierea şi organizarea programului naţional de cercetare istorică „Posada 1330” (6 noiembrie 2010).

        -Ordinul „HISTORIA ET TEMPUS” – acordat Editurii Petrescu, de Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim – Societas „Historia et Tempus” – Asociaţia de Vexilologie „Tricolorul”, „pentru organizarea Memorialului „Prof. Dr. Corneliu Tamaş” şi a lansării Cărţii document – Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea, vol. I – Oraşele, vol. II – Comunele, prodigioasă lucrare de cercetare şi fundamentare ştiinţifică a istoriei Nordului Olteniei, Judeţul Vâlcea” (18 februarie 2010).

        -Diploma de Onoare – acordată de CEVIS, „în semn de recunoaştere a activităţii în domeniul istoriei literare, de care au beneficiat şi revistele „Semn” şi „Ţânţarul”, cât să le fie remarcată strălucirea culturală în cetatea Râmnicului de pe Olt” (21 ian. 2010; febr. 2011).

        -Premiul Ligii Scriitorilor Români, pentru volumul Mănăstirile şi schiturile din Judeţul Vâlcea, ediţiile I-III, Editura Petrescu, Râmnicu Vâlcea, 2008-2009 (martie 2011).

        -Diplomă aniversară - acordată de Ministerul Apărării Naţionale – Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”, „cu ocazia sărbătoririi a 130 de ani de învăţământ militar de geniu în Armata României, în semn de apreciere a bunei colaborări” (1 aprilie 2011).

    

Petrescu, Mihail (n. la 30 iul. 1915, în Slobozia, jud. Ialomiţa – m. ?; stabilit la Râmnicu-Vâlcea, de la vârsta de 7 ani) – artist plastic. Specializări postuniversitare la Seminarul Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu" (1945-1946); călătorii de studii în fosta RD Germană, fosta R.S. Cehoslovacă, Ungaria, Turcia, Polonia, fosta U.R.S.S. A activat ca profesor la liceul din Călimăneşti (1946-1947) şi ca expert CFR la Braşov (1948-1958). Distins cu Placheta de aur la Festivalul "Constantin Tănase" (Vaslui, 1976). Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Braşov (1946).

Începând cu anul 1942, a participat la expoziţii (personale sau de grup) cu caracter festiv, omagial, retrospectiv şi cu lucrări în colecţiile muzeelor din ţară (Sibiu, Mediaş, Braşov, Făgăraş, Victoria, Sf. Gheorghe, Târgu-Mureş, Râmnicu-Vâlcea, Slatina) şi din străinătate (Franţa, Germania, SUA). Lucrările sale sunt executate în tuş, în ulei - pe pânză, carton şi sticlă - şi în acuarelă, pe hârtie sau carton. (OSCA II, pag. 296-297).

Petroşanu, Dragoş P. (n. 21 ian. 1915 în com. Mihăeşti din jud. Vâlcea – m. 16 oct. 1941 pe frontul din răsărit) – istoric; cercetător. Între 1939-1941, înainte de a fi mobilizat, a lucrat ca profesor de istorie la liceul din Buftea. În studiile şi articolele publicate prin periodice, a dovedit reale calităţi de istoric şi de cercetător, observate – printre alţii – de A. Sacerdoţeanu. Recent, poetul Felix Sima, mihăeştean de origine, i-a strâns în volum şi i-a publicat creaţia istorică: Sfântul Grigorie Decapolitul din Mânăstirea Bistriţa Vâlcea şi alte studii din istorie, antologie alcătuită şi îngrijită de Felix Sima; d. a II-a, revăzută şi adăugită, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Offsetcolor, 2007). (OSCA I, pag. 296-297).

Ploaie, Gheorghe (n. la 18 mai 1948 în satul  Budurăşti din com. Stoeneşti, jud. Vâlcea) – biolog; speolog, cercetător, ecolog, publicist. Doctor în ştiinţe biologice al Universităţii din Bucureşti, cu teza Cercetări de ultramorfologie la sporii de briofite (1982). Carieră didactică: profesor, timp de 19 ani (1971-1990) şi director (timp de 10 ani: 1978-1988) la Liceul din Voineasa. Fost inspector (1990-1991 şi 1997-2005) şi inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea (1991-1997). Începând din anul 2005,  funcţionează ca profesor la Liceul « Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea. Prin conferinţe, filme, interviuri, simpozioane (« Omul şi muntele » a depăşit 10 ediţii) ş.a., ca şi prin cărţile scrise, a militat pentru protecţia mediului şi dezvoltarea turismului în judeţul Vâlcea şi – în general – în România. Membru al Societăţii de Ştiinţe Biologice din România (1971-1997), al Societăţii de Ştiinţe Geografice (1985-1990) şi al Academiei de Ştiinţe din New York (din 1999). A efectuat cercetări ştiinţifice fundamentale (botanice, speologice, protejare a mediului etc.) în laboratoare din Bucureşti şi – « pe teren » - în munţii dintre Olt şi Jiu. În anul 2008, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, pe listele Alianţei dintre Partidul Ecologist Român şi Partidul Verde. « Profesor evidenţiat ».

Cărţi publicate: Valea Lotrului (1983), Munţii Latoriţei (1987), Munţii Ştefleşti (Lotrului) (1995), Natura sălbatică din Vâlcea (1999), Parcul naţiona Cozia (2004), Masivul Buila-Vânturariţa (2005), Munţii Parâng. Pledoarie pentru un parc naţional (2006); în colaborare: Microbiologia resurselor natural – manual (2001), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (ed. I, 2010) etc. (OSCA II, pag. 300-301; ME I, pag. 126-127; www.gheorgheploaie.lx.ro).

Ploaie, Pătru (n. la 8 iunie 1930) în satul Budurăşti din fosta comună Dobriceni, jud. Vâlcea) - biolog, patologia plantelor (virusuri, micoplasme -fitoplasme), microscopie electronică; cercetător, publicist. Doctor în biologie (1970), al  Institutului de Biologie al Academiei Române, cu teza Cercetări asupra agenţilor de tipul clorozelor izolaţi în România.  Studii postuniversitare la Universitatea Medicală Bordeaux II (Franta), în domeniul tehnicilor moleculare privind procariotele şi virusurle patogene la plante (1983); specializare în domeniul virusurilor patogene la plante în S.U.A, pentru 1 an (1967-1968 la The Boyce Thomson Institute for Plant Plant Research Inc., Yonkers, N.Y., The University of California la Berkeley, The University of Wisconsin la Madison, The University of Florida la Gainesville, The Rockefeller University - New York, Dept. de Biologie celulară, fiind invitat  de premiatul Nobel G. E. Palade.  In perioada 1970-2000 a făcut numeroase studii de documentare în Franţa, Germania, Cehoslovacia, Olanda, Rusia, Marea Britanie. Profesor universitar asociat la USAMVB din 1999, în domeniul AGRONOMIE, conducător de doctorat, din 1996.

A organizat pentru prima dată în România, la Institutul de Biologie “Traian Săvulescu” (1958-1970) laboratoarele de Virologie si de Microscopie electronică pentru cercetarea fundamentală a virusurilor patogene la plante şi insecte,  iar apoi la Institutul de Protecţia Plantelor (ASAS), (1970-2000), Colectivul de micoplasmă şi microscopie electronică şi Laboratorul de microscopie electronică, formând cadrele de cercetare necesare. A efectuat studii  asupra bolilor proliferative la plante şi a descoperit o nouă categorie de agenţi patogeni la plante în Europa; descoperirea a fost mediatizată la nivel mondial. Descoperirea făcută în România, simultan şi independent, de echipe din Japonia şi SUA, a dus la fundamentarea unui nou domeniu în patologia plantelor - acela al micoplasmelor sau fitoplasmelor. A participat la numeroase programe de cercetare şi este membru al mai multor instituţii naţionale şi internaţionale de prestigiu.

Poenaru, Petrache (n. 10 ian 1799, com. Bălceşti - satul Beneşti, jud. Vâlcea – m. 2 oct. 1875, Bucureşti; după mamă, face parte din neamul Otetelişenilor) – cărturar iluminist, traducător, scriitor; profesor de elină la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti (1818). În 1821, ajunge secretar al lui Tudor Vladimirescu. După 1824, urmează cursuri de inginerie, mineralogie şi geologie, la Şcoala Politehnică din Paris. După absolvirea şcolii, a efectuat călătorii de studii în Franţa şi Anglia. Întors în ţară, ajunge inspector şi apoi director al Eforiei Şcoalelor. În 1832, prin redactarea unui regulament al şcolilor, realizează (după model occidental) prima încercare de organizare a învăţământului din Ţara Românească. Inventator al stiloului („condeiul” sau „tocul portăreţ”, „pana fără sfârşit”: 25 mai 1827, Paris). Arestat în 1848, pentru că făcuse parte din comisia de eliberare a robilor ţigani. A lucrat, împreună cu alţii, la proiectul de ortografie cu litere latine (1855). Este iniţiatorul Societăţii Agronomice şi al Şcolii de Agricultură de la Pantelimon. A deţinut numeroase dregătorii şi funcţii administrative şi politice, până la aceea de membru în Consiliul de Stat al ţării (1864). Preşedinte de onoare al „Astrei” (1861), vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român. Membru al Societăţii Academice Române (1871). A publicat primul curs de geometrie din ţările române, precum şi prima lucrare de algebră din Ţara Românească (1841), iar în colaborare cu Florian Aaron şi G.G.Hill, primul dicţionar francez-român.

Lucrări publicate: Învăţătura pentru prăsirea duzilor (1849), Gheorghe Lazaru şi şcoala română. Discurs de recepţie (1871), Elemente de algebră (1841), Elemente de geometrie (1837); în colaborare: Vocabular franţuzo-românesc, vol. I-II (1841) etc. (OSCA I, pag. 299-304).

Polovrăgeanu, Ion (n. la 29 sept. 1901, în oraşul Horezu, jud. Vâlcea - m. la 20 martie 1956) – farmacolog, cercetător. Doctor al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, cu teza Contribuţiuni la studiul rolului şi funcţiunii substanţelor minerale şi organice în viaţa plantei. Variaţia cantitativă a substanţelor minerale în cursul dezvoltării frunzelor de populus piramidalis şi robinia pseudoacaccia. Fost farmacist intern la Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti (1926-1927). Carieră de cercetător şi funcţii de conducere în Ministerul Sănătăţii şi în diferite instituţii centrale de profil. Membru în Comisia specială pentru combaterea epidemiilor (1940) şi în Comisia medicamentelor din Ministerul Sănătăţii; Colegiul ştiinţific al Institutului de Geriatrie; a făcut parte din comitetul de redactare al Farmacopeei române, ediţiile a V-a şi a VI-a; colegiul de redacţie al revistei "Farmacia" etc. Merite deosebite în dezvoltarea industriei de medicamente româneşti; printre altele, a creat prima Secţie Pilot a Institutului de Cercetări Farmaceutice

Lucrări publicate: Contribuţiuni la studiul rolului şi funcţiunii substanţelor minerale şi organice în viaţa plantei. Variaţia cantitativă a substanţelor minerale în cursul dezvoltării frunzelor de populus piramidalis şi robinia pseudoacaccia - teză de doctorat, 1933; în colaborare: Contribuţiuni la prepararea ergosterolului iradiat, vol. II (1952). (OSCA II, pag. 302-303; Monografia Copăceni, pag. 86-87, cu data zilei de naştere - 20).

Pop, Licu (n. la 25 aug. 1900, în com. Crăpăturile, azi - Tetoiu, jud. Vâlcea - m. la 19 febr. 1971, Sibiu) – eseist, publicist. A funcţionat ca profesor de filosofie şi limba română la Liceul de Băieţi din Sibiu.

Cărţi publicate: Un filozof al istoriei: Al. Xenopol (1935), Priviri în actualitate - eseuri (1939). (Enciclopedia Cugetarea, pag. 671; OSCA II, pag. 303).

Popa, Aurel (n. la 21 aug. 1928, în oraşul Drăgăşani, jud. Vâlcea) silvicultor; cercetător. Cursuri de specializare în domeniul utilizării izotopilor radioactivi, în ţară (1961) şi în străinătate, cu bursă la Roma - Italia (1973). Doctor al Institutului Agronomic “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, cu teza Cercetări privind influenţa irigaţiei asupra proceselor fiziologice la plopi (1974; publicată în acelaşi an).

A funcţionat ca cercetător ştiinţific (1953-1993) şi secretar ştiinţific al secţiei Silvicultură ASAS (1993-1998). În anul 1973 a primit diploma „Meritul Ştiinţific”. (OSCA II, pag. 304-305).

Popa, Ion (n. la 28 nob. 1935, în satul Ţepeşti, com. Crăpăturile – azi Tetoiu, jud. Vâlcea) – ing. mecanic agricol; cercetător, inventator, publicist. Doctor în specialitatea Mecanică agricolă, cu teza Contribuţii privind optimizarea instalaţiilor de muls vaci (1998). Carieră universitară la Institutul Agronomic Timişoara (1964-1987 şi din 1993 în cont.); şef de lucrări (1988-1993). Deţine două brevete de invenţie, în colaborare: Luminator pentru hale zootehnice (1987) şi Autolaborator de embrioni la vaci, în ferme (1998). Membru al Societăţii Inginerilor Mecanici din România şi al Societăţii Române de Energie Solară. Lucrări publicate: Îndrumător de lucrări practice la maşini, construcţii şi instalaţii zootehnice (1968), Îndrumător de lucrări practice la maşini, construcţii şi instalaţii zootehnice (1972 şi 1975), Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor zootehnice - vol. I (1994) şi vol. II (1996); în colaborare: Îndrumător de lucrări practice la maşini, construcţii şi instalaţii zootehnice (1980; 1987). (OSCA II, pag. 305-306).

Popa, Nicolae N. (n. 1 sept. 1939 în Govora-sat, jud. Vâlcea) – jurist; cercetător. Specializări postuniversitare la Salzburg (1973); doctor în drept (1975), cu teza Frenţi, conţinut şi formă în drept. Carieră universitară la Universitatea din Bucureşti. Preşedinte al Secţiei Ştiinţifice de Teoria şi Istoria Dreptului, din cadrul Consiliului Central al Asociaţiei Juriştilor din România. A obţinut, printre alte numeroase premii, Premiul « Simion Bărnuţiu » al Academiei Române (1973).

Cărţi publicate: Sistemul politic al României (1979), Dinamică şi perspectivă (1980). Democraţia. Realităţi şi perspective (1983) etc. (OSCA I, pag. 306).  

Popa, Petre (n. 16 aug. 1935, com. Măciuca - satul Bocşa, judeţul Vâlcea) – istoric, cercetător ştiinţific, publicist; doctor în istorie, cu teza Contribuţii argeşene la principalele momente din istoria poporului român (1974); activitate didactică şi carieră universitară. Director la Casa de Cultură din Topoloveni (1959-1961), director al Bibliotecii Regionale Argeş (1961-1964), şef al Sectorului Învăţământ de Stat din Piteşti (1964-1968), vicepreşedinte al Consiliului Municipal Piteşti (1968-1979), preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Educaţie Socialistă Argeş (1979-1990), profesor de liceu (1990-1997), cadru universitar la Universitatea din Piteşti (din 1997) ; din 2002 – decanul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Jurnalism, din cadrul universităţii piteştene. Animator cultural de ţinută şi anvergură, iniţiator şi organizator al unei serii de manifestări culturale de prestigiu; printre altele, a contribuit la organizarea Complexului Muzeal de la Mateiaş – Câmpulung Muscel, la amenajarea expoziţiei permanente „Dinu Lipatti” din Leordeni-Argeş şi la înfiinţarea „Casei Cărţii” din Piteşti. Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (din 1961). Distins cu Ordinul Muncii cl. a III-a şi cu numeroase alte premii. Cărţi publicate: Piteşti 600. Memento (1983), Argeş. Cartea eroilor (1984, coordonator ştiinţific şi studiu introductiv), Mausoleul de la Valea Mare – Câmpulung-Muscel (1984 ; ed. a II-a, 1988), , Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până la Revoluţia din 1821. Teste pentru admiterea în învăţământul superior (1994), Liceul « Alexandru Odobescu » - Piteşti. 75 de ani de activitate, 75 de ani de activitate, 1919-1994 (1994), Studii istorice (2000), Istoriografie universală (I) (1998), Istoria economiei naţionale a României (1999), Istoria sistemelor administrative (I – 1999, II - 2001), Istoria administraţiei în România (2000), Universitatea din Piteşti – Monografie, 1962-2002 (2002) etc.; în colaborare: Municipiul Piteşti pe noi coordonate (1969), Piteşti. Ghid de oraş (1985), Plaiuri argeşene. Album (1982), Piteşti. Pagini de istorie (1986), Istoria municipiului Piteşti (1988), Piteşti – Microalbum (1988), Medalioane universitare (2002). (Dicţionar de istorici, pag. 230-234; OSCA II, pag. 307-309).

Popa, Virgil (n. la 3 decembrie 1951, în com. Măciuca, jud. Vâlcea) – economist şi jurist (cu dublă licenţă), cercetător. Cursant MBA – INDE - Institutul Naţional de Dezvoltare Economică (CNAM Paris - ASE Bucureşti). Stabilit în Târgovişte. Doctor în ştiinţe economice (Cibernetică şi Statistică economică), cu lucrarea Managementul calităţii (2000). A activat ca analist-programator la C.O.S. Târgovişte (1975-1984); preşedinte şi director general la RESCOPA S.A. Târgovişte (din 1984). În paralel, a desfăşurat activitate didactică universitară, fiind lector (din 1992) şi apoi  conferenţiar (din 2001) la Universitatea „Valahica” Târgovişte; membru în Senatul universităţii (1994-2000). Membru al Comitetul Român de Distribuţie (CDR). A participat la o serie de reuniuni internaţionale în domeniul specialităţii sale.

Lucrări publicate: Strategii în managementul firmei (1997), Strategii şi politici de întreprindere (1999), ECR – Eficient Consumer Response – Strategii, politici, tehnici şi instrumente (2000); Dicţionar ECR (2000), Managementul bunurilor de consum – un demers strategic transorganizaţional (2002). În colaborare: Minidicţionar ECR (1997), Managementul lanţului de distribuţie (2000) (Dicţionarul specialiştilor, pag. 247-248; OSCA II, pag. 309; www.cuea.valahia. ro)

Popescu, Achim (n. 13 decembrie 1927, Păuşeşti Măglaşi, jud. Vâlcea – m. 28 sept. 1980, Bucureşti) – istoric, arheolog (săpături în România şi în Egipt), publicist. Doctor în egiptologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Reformele lui Bochoris (1959), şi al Universităţii din Cairo – Facultatea de Litere (1978), care - mai înainte - îi acordase titlul de Magister es letres (1963). Membru al Societăţii Egiptene de Papirologie (1967), singurul român căruia i s-a acordat acest titlu; specializat în egiptologie, la aceeaşi facultate (1960-1967; 1969-1970, 1974-1978). Bogată activitate publicistică de specialitate, în reviste româneşti şi străine: Le mystère de la mort de Toutankhamon, Perspectives de l'orientalisme en Roumanie, Comoara din Valea Regilor ş. a. Ca bursier al secţiei de egiptologie a Universităţii din Cairo, a lucrat cu nume prestigioase, de la Sami Gabra la reputatul dr. Charles Kuentz, la dr. Jean Vercoutter sau dr. Mounir Megalli.

Cărţi publicate: Les reformes de Bochoris (Cairo, 1978), Reformele lui Bochoris (Bucureşti, 2007) (OSCA II, pag. 309-311, „Forum-V”, nr. 1/2008)

Popescu, Armand (n. la 25 mai 1934, în satul Bratoveşti din com. Titeşti, jud. Vâlcea) – ing. mecanic; cercetător, autor de manuale. A lucrat ca redactor principal la Editura Tehnică Bucureşti (1960-1966); asistent universitar (1966-1972) şi şef de lucrări (1972-1990) la Universitatea Tehnică de Construcţii. 

Lucrări publicate: Memorator ingineresc (1963), Culegere de probleme de mecanică (1980), Curs de mecanică (1980), Probleme de mecanică (1988); în colaborare: Cartea forjorului (1963), Probleme de mecanică (1972), Mecanica şi acustica (1971),  Mecanica şi acustica (1977), Culegere de probleme de fizică pentru liceu (1977), Mecanica. Probleme de fizică  (1999), Probleme de fizică pentru clasa a XI-a (2000) etc. (OSCA II,      pag. 311).

Popescu, Aurel S. (n. 9 sept. 1933 în com. Bălceşti, jud. Vâlcea) – medic; scriitor. A lucrat ca medic primar la Spitalul Pantelimon din Bucureşti.

Cărţi publicate: Enigma vieţii şi a morţii. Evoluţia spiritului după moarte (1991; ed. a II-a, 1992), Spirit şi suflet (1993), Destinul omului. Fatalitate şi predestinare (1994), Energia spirituală, cheia Universului (1994 ; ed. a II-a, 2004), Ezoterismul şi cosmogonia marilor religii (2005), Războiul îngerilor şi crearea omului (2005) etc. (OSCA I, pag. 307.

Popescu, Crina Steliana (n. 18 sept 1970, oraşul Horezu, jud. Vâlcea) – geograf, cercetător; cursuri postuniversitare de biblioteconomie (Buşteni, 1992 ; ed. a II-a, 2002) ; specializată, de asemenea, în geografia turismului. Carieră didactică (în învăţământul preuniversitar) şi de biblioteconomist – ambele, în comuna Pietrari. A contribuit substanţial la reuşita unor manifestări culturale precum „Hora costumelor”, „Glasul Otăsăului”, „Ziua tradiţiei populare” etc.; realizatoare de proiecte şi programe culturale.

Lucrări publicate (în colaborare): Monografia comunei Pietrari (2001), Monografia şcolii din comuna Pietrari (2005). Îngrijitoare a unei reviste de cultură generală pentru adulţii şi copiii din Pietrari. (Prezenţe feminine, pag. 90).

Popescu, Elvira-Maria-Liliana (n. 26 iulie 1937, Râmnicu-Vâlcea) – medic ORL-ist, cercetător; doctor în ştiinţe medicale, specialitatea ORL, cu teza Profilaxia supuraţiilor cronice auriculare şi a sechelelor acestora (1974). În perioada 1974-1999, a lucrat ca medic specialist la Clinica ORL a Spitalului Judeţean nr. 1 din Craiova; în paralel – carieră universitară remarcabilă şi de cercetător (şef de lucrări, specialitatea ORL).. Între anii 1974-1990: secretar al Uniunii Ştiinţelor Medicale din România, filiala Dolj. Din 1984, este membră a Uniunii Europene de Otopediatrie, având mai multe participări (cu comunicări) la congresele acesteia. Membru al Uniunii Medicale Balcanice, din 1990. Bogată ac tivitate publicistică, în reviste de specialitate. (Prezenţe feminine, pag. 91-92).

Popescu, Filofteia (n. la 26 iulie 1947 în oraşul Călimăneşti, jud. Vâlcea) – educatoare; autoare de carte didactică. Activitate: educatoare la Şcoala Sanatorială de Copii, grădiniţa din Jiblea Nouă, Grădiniţa nr. 2 Călimăneşti (din 1974), unde va deţine şi funcţia de director, din 1990.

Cărţi publicate: Călătorie în lumea cifrelor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 (1996); în colaborare: Micul abecedar. (COSAC, pag. 41).

Popescu, Gheorghe (n. la 28 nob. 1939, în com. Păuşeşti-Otăsău, jud. Vâlcea) – biolog; cercetător ştiinţific, publicist. Doctor în biologie (1974), al Universităţii din Bucureşti - Facultatea de Biologie, cu teza Studiul floristic şi geobotanic al bazinului hidrograf al Bistriţei Vâlcii (1974). Activitate: profesor de biologie la şcoala din Olăneşti - Băi, Vâlcea (1964); şef de laborator şi preparator la Institutul Agronomic din Craiova (1964-1966); carieră universitară la Univ. Craiova (din anul 1966); coordonator al Grădinii Botanice din Craiova (1992-1996) şi director al acesteia (din anul 1996), secretar ştiinţific al Facultăţii de Horticultură Craiova (1992-1996). Vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Biologice (SSB) din România şi preşedintele SSB, Filiala Craiova; membru în Societatea Română de Fitocenologie, cu sediul în Cluj-Napoca; membru în Federaţia Internaţională de Fitosociologie, cu sediul la Bailleul-Franţa (din anul 1972) etc. 

Lucrări publicate (selective): Botanica sistematică II Cormobionta (1995), Botanica (2000); în colaborare: Pajiştile din zona subcarpatică a Olteniei (1973), Botanica (1980), Morfologia şi anatomia plantelor, (1980), Îndrumător de lucrări practice - partea I. Morfologia şi anatomia plantelor (1990) etc. (OSCA II, pag. 313-314).

Popescu, Ion (n. la 4 iulie 1955, în com. Titeşti, jud. Vâlcea) – ing. constructor de maşini; cercetător, publicist. Cursuri postuniversitare: programarea maşinilor-unelte şi a roboţilor; management în economia de piaţă ş. a. Doctor - inginer, cu teza: Cercetări teoretice şi experimentale în domeniul curăţirii cu ultrasunete a suprafeţelor metalice (1997). Activitate profesională: inginer proiectant (1983-1988) şi şef - atelier Proiectare - Tehnologie (1988-1991) la S.C. MECANICA S.A. Mârşa, Sibiu; cadru didactic asociat la Universitatea "Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Inginerie (din 1989), şef-cabinet Tehnic-Marketing (1991-1995) la S.C. PROMIR S.A. Mârşa şi la S.C. MECANICA S.A. Mârşa (din 1995)consilier - proprietate industrială în domeniul invenţiilor, mărcilor de fabrică, de comerţ şi serviciu; expert al Camerei Europene a Experţilor, în domeniul proprietăţii intelectuale (1997) şi expert tehnic judiciar, în domeniul proprietăţii industriale (1998). Bogată activitate ştiinţifică: brevet de invenţie (1990).

Lucrări publicate: Cercetări teoretice şi experimentale în domeniul curăţirii cu ultrasunete a suprafeţelor metalice - teză de doctorat (1997).

Popescu Al. Ion (n. 5 ian. 1951, Drăgăşani) – istoric, cercetător, publicist şi animator cultural; doctor în istorie, cu teza Monografia istorică a oraşului Băile Olăneşti (2009). Între 1982-1996, a funcţionat ca director al Casei de Cultură din Băile Olăneşti, aducându-şi o permanentă contribuţie la viaţa culturală a zonei. Carieră didactică (în ultimii ani – la Colegiul Naţional de Informatică « Matei Basarab » din Râmnicu-Vâlcea. Membru al Societăţii Istoricilor din România (din 1996). Proponent al iniţiativei privitoare la stabilirea unei zile aniversare a fiecărei localităţi, şi a celei privind recunoaşterea meritelor unor personalităţi, prin atribuirea numelor lor unor instituţii şi străzi din Băile Olăneşti.

Lucrări publicate: Băile Olăneşti. File de istorie (1986), Băile Olăneşti. Ghid balnear şi turistic (ed. a I - 2002; ed. a II-a, 2005), Vetre de spiritualitate românească. Monumentele religioase din Băile Olăneşti şi împrejurimi (2003),  

Popescu, Laurenţiu (n. 3 martie 1932, în com. Prundeni, jud. Vâlcea - m. 20 nob. 1989) – rebusist, publicist. Cursuri postliceale la Şcoala Medie Tehnică de Administraţie Economică, Râmnicu-Vâlcea (1951). A lucrat în contabilitate (la Făgăraş), pe Şantierul de Construcţii Râmnicu-Vâlcea şi la Întreprinderea Viei şi Vinului Drăgăşani. Bogată activitate rebusistică, în domeniul cuvintelor încrucişate şi al enigmisticii, îndeosebi în revista “Rebus”. Campion raional de dezlegări pe anul 1958/1959, pentru raionul Drăgăşani, campion al jud. Vâlcea şi recordman naţional la Campionatul naţional de compunere, în anii 1978 şi 1980. Diploma de Onoare pentru contribuţii remarcabile în promovarea rebusismului, la Festivalul - concurs interjudeţean de creaţie rebusistică "La izvoarele patriei", ed. a III-a, 1985. Membru de onoare al cercurilor rebusistice: "Straja" Cluj-Napoca; "Alutus" Caracal; "Feroviarul" Craiova; "Sfinx" Bacău; "Alb şi negru" Bârlad; "Gaudeamus" Braşov; "Magic" Târgovişte ş.a. În anul 1976, a înfiinţat Cercul rebusist "Strugurelul" Drăgăşani. În 1985, a înfiinţat, în localul Şcolii Generale Prundeni, un mic muzeu.

Lucrări publicate: Vacanţa. Valea Oltului - placheta Rebus (1981). Manuscrise lăsate (în colaborare): Monografia comunei Prundeni, Monografia Parohiei Prundeni II. (OSCA II, pag. 316-317).

Popescu, Octavian (n. la 27 sept. 1934, în Băile Govora) – medic, cercetător, publicist. Doctor în medicină al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cu teza Timusul şi imunitatea la sugar (1971). Din anul 1985 şi până în prezent, a parcurs toate etapele carierei medicale, desfăşurându-şi activitatea la circa sanitară din comuna Creţeni, Vâlcea, la Spitalul „Gheorghe Marinescu” şi la Spitalul de copii „Caraiman” din Bucureşti. Distins cu "Medalia Muncii", în anul 1983.

Lucrări publicate (selectiv): Sindroame în pediatrie (1974), De la simptom la sindrom în patologia pediatrică (1980), Copilul şi unele dintre bolile sale (1985), Creşterea şi educarea copilului (1986), Curiozităţi medicale. Caleidoscop medical de vacanţă (1992), Copilul sănătos şi bolnav (Medicul de familie) (1998),  De la Hipocrate-ncoace. Caleidoscop medical (1979) etc.;  în colaborare: Actualităţi în pediatrie (1979), Miracole terapeutice ale plantelor (1993), Elixirele dragostei - iluzie sau realitate (1994) ş. a.  (ME II, pag. 132-133; OSCA II, pag. 317-318).

Popescu, Romulus-Dorin (n. la 14 sept. 1920 în Bucureşti – m. 9 mai 1992, Râmnicu-Vâlcea) – medic endocrinolog şi naturalist (cu dublă specializare); cercetător, publicist, pictor amator. Specializări postuniversitare în endocrinologie (la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti - 1949) şi medicină nucleară (la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară din Bucureşti – 1975). Doctor în medicină şi chirurgie (1949) al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, cu teza Greutatea noului născut la femeia care este în câmpul muncii. Medic specialist endocrinolog la Spitalul Unificat din Râmnicu-Vâlcea (1949-1954), responsabil cu combaterea guşei endemice (muncă de teren) în judeţul Vâlcea (1949-1984). Membru al Societăţii de Ştiinţe Medicale (1952), al Societăţii Internaţionale de Endocrinologie din Londra (1958) şi al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinei, din Paris (1971).

Lucrări publicate: Quelques aspects de psychopathologie dans la peinture religieuse roumaine du XVII-eme siècle (Montpellier, 1958); în colaborare: Atlas antropologic al Olteniei. Autor şi coautor de studii şi articole în volume colective. A expus lucrări personale în expoziţia colectivă de artă, organizată la Muzeul Judeţean Vâlcea în 1969. Realizator al unor filme documentare pe teme sanitare şi istorice: De atâtea ori, nu! (scenariul şi regia), Spitalul nostru (scenariul şi regia; Premiul I la Festivalul Filmului de Amatori, 1976), S-a plâns mult în dimineaţa aceea (documentar despre Mircea cel Mare, la 550 ani de la moartea domnului), Prinos celor fără de arginţi – 1970 (în colab. cu Dragoş Serafim). (OSCA I, pag. 320-322). 

Popescu-Mihăeşti, Alexandru (n. 14 martie 1933, în satul omonim din com. Mihăeşti, jud. Vâlcea) – filolog şi lingvist, psihopedagog; scriitor, publicist. Specializare în lingvistică la Universitatea din Bucureşti (1963); doctor în pedagogie, cu teza Relaţia dintre tipurile de lecţii moderne şi organizarea structurală a manualelor şcolare de limba română (1980). Carieră didactică (1958-1962) şi universitară (din 1962, cu parcurgerea tuturor treptelor universitare; din 1993, prof. univ.); în paralel, funcţii de cercetare (1962-1967) şi de conducere în instituţii de învăţământ şi în ONG-uri: director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din toate universităţile de artă din Bucureşti (Universitatea de Muzică, Institutul de Arte Plastice etc.), prorector al Universităţii „Spiru Haret” -  Filiala Râmnicu-Vâlcea, decan al Colegiului Pedagogic de Institutori din Râmnicu-Vâlcea, preşedintele Forumului Cultural al Râmnicului, director onorific al Academiei Olimpice Române – Filiala Vâlcea şi al revistei « Forum-V », membru supleant al ,,Comitetului Regional de Evaluare Strategică şi Corelare Sud-Vest Oltenia”, membru al Asociaţiei Pedagogilor din România, prim-vicepreşedinte al Societăţii Profesorilor de Muzică şi Desen ş. a. Din 1995, funcţionează neîntrerupt ca prof. univ. la Universitatea « Spiru Haret » - filiala Vâlcea. Pentru meritele sale în diferite domenii de activitate, a primit numeroase premii şi distincţii, printre care: Medalia « Meritul pentru Învăţământ », acordată de preşedinţia României (2004); titlul de « Om al anului », acordat de American Biografical Institut (1995 şi 2002), titlul de ,,Cetăţean de Onoare” al municipiului Râmnicu-Vâlcea etc. Cărţi publicate (selectiv) : Omonimia. Dicţionar de omonime (1993; ed. a II-a, revizuită şi adăugită, 1999), Probleme fundamentale ale instruirii şi educării (1993), Criterii psihopedagogice de organizare eficientă a situaţiilor de învăţare (1995), Prelegeri de pedagogie (1998), Omonimia – probleme teoretice şi Dicţionar de omonime (1999); în colaborare: Terminologie lingvistică (1964), Dicţionarul de sinonime (1972). Dicţionarul de omonime (1966); Lexicon de cuvinte rare şi ieşite din uz (2005), Dicţionar de terminologie lingvistică, Dicţionar de sinonime ; Probleme teoretice şi practice ale economiei şi învăţământului într-o societate informatizată (2008, şicoordonator), Tendinţe ale dezvoltării economice în societatea cunoaşterii (2009, coordonator), Domeniul financiar-contabil în contextul economiei bazate pe cunoştinţe (2009, şi coordonator), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (ed. I, 2010) (OSCA I, pag. 314-319; ME I, pag. 130-131; ME II, pag. 237-238; Al. Popescu-Mihăeşti, Documentar. Bibliografie, 2008).

Popescu-Vâlcea, Gheorghe (n. 1912 în com. Copăceni, jud. Vâlcea – m. 1998, Craiova) – teolog, filolog  şi istoric de artă, cu licenţă în fiecare dintre cele trei specializări. Doctor în arte, al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Participant, ca ofiţer, la cel de-Al Doilea Război Mondial. Profesor şi director la Şcoala Normală de Învăţători “Ştefan Velovan” din Craiova, inspector general de specialitate în Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor. A fost închis de autorităţile comuniste (1948-1964, la Jilava, Văcăreşti, Aiud, Lugoj şi Gherla) pentru iniţierea, în 1947, a mişcării de rezistenţă “Vlad Ţepeş”. După liberare, a lucrat – până la pensionare - ca inspector de specialitate, vicepreşedinte şi profesor la Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române.

A publicat o serie de lucrări privind arta şi pictura creştină : Simbolul crucii în gândirea şi arta creştină (1940), Rapport entre la miniature et l’imprimerie roumaine (1940) Consideraţii asupra artei byzantine (1941), O replică ortodoxă a temei iconografice occidentale. Pressoir mistique. Contribuţii la iconografia simbolului euharistic (1943), Slujebnicul mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei, 1648-1668 (1974), Miniatura românească – album (1981), Un manuscris al voievodului Alexandru al II-lea (1984), Cărţile populare miniate şi ornate (1989)şi versuri: Cuvinte din temniţă (1991). (DE, vol. V, pag. 441)

Popilian, Dimitrie I. (n. la 1846, în Râmnicu-Vâlcea - m. la 20 decembrie1892, Craiova) – filolog şi lingvist, publicist. Carieră didactică preuniversitară la Liceul "Carol I" din Craiova, unde a predat limbile română şi latină.

Cărţi publicate: Dicţionarul latin-român (1892), Notiţe relative la gramatica limbei române pentru gimnasie şi licee (1890), Operile lui C. Corn. Tacitu – lucrarea de licenţă (1876); Principie de stilu şi composiţiune (1879), Principie pentru scrierea şi pronunţarea limbei române  (1876). (Dicţionarul personalităţilor doljene, pag. 174; OSCA II, pag. 322-323).

Postelnicu, Dumitru (n. la 21 mart. 1920, în comuna Urşi, jud. Olt - m. la 14 ian. 1978, Bucureşti) – medic endocrinolog; cercetător, publicist. La vârsta de 9 ani, s-a stabilit la Râmnicu-Vâlcea, împreună cu familia. Doctor al Facultăţii de Medicină Bucureşti (1949), cu teza Contribuţii la eredobiologia tireopatiilor. Fost secretar de redacţie al revistei "Spitalul" (1942); preparator şi apoi asistent universitar la catedra de endocrinologie a Facultăţii de Medicină Bucureşti (1945-1953). Între anii  1953-1957 şi 1960-1978 a desfăşurat activitate de cercetător ştiinţific la Institutul de Endocrinologie « C. I. Parhon » din Bucureşti. Doctor docent în ştiinţe, la Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti (1973) ; membru consultant agreat al Centrului Superior de Logică şi Ştiinţă Comparată.

Cărţi publicate: Contribuţii la eredobiologia tireopatiilor - teză de doctorat (1949), Posibilităţile şi limitele endocrinologiei (1973); în colaborare: Introducere în gerontologie (1969). (OSCA II, pag. 323-324).

Postelnicu, Iulian (n. la 7 iulie 1932, în com. Stoileşti, jud. Vâlcea) – istoric ; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe istorice (1982), cu teza Judeţul Vâlcea, 1944-1947. Carieră didactică (din 1951) în învăţământul preuniversitar, la  Şcoala Generală Stoileşti din jud. Vâlcea. A fost distins cu Medalia muncii şi cu titlul de „Profesor fruntaş”.

Lucrări publicate: Unirea Transilvaniei cu România - 1 decembrie 1918 (1967), Opera istorică a lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul (1973), Folosirea mijloacelor tehnice audio-vizuale la lecţiile de istorie, Bucureşti (1978), Lupta forţelor democratice din judeţul Vâlcea pentru înfăptuirea sarcinilor revoluţiei democrat-populare (1944-1947) - teză de doctorat (1982), Istoricul industriei feroviare Băbeni ş. a. (OSCA II).

Preda, Teofil (n. 4 ian. 1951, în satul Văratici din com. Runcu – jud. Vâlcea) – inventator, poet, publicist, apicultor. Studii medii, autodidact; curs postliceal în domeniul economic şi cursuri de apicultură (3 ani). Autor al volumului de versuri Curriculum vitae (2006) şi al invenţiei (înscrise la OSIM) „Electro-freză pentru recondiţionat faguri uzaţi” (2004); autor al mai multor alte invenţii, neînregistrate (printre care – în anul 2000 -  aceea a unui robot poştal pentru servicii poştale rapide – invenţie care a încăput în mâini străine, inventatorul alegându-se doar cu . . . felicitări scrise, din partea Ministerului Poştelor). În anul 2009, a înfiinţat – ca „Persoană fizică autorizată” (PFA) o firmă proprie, cu profil apicol.   

Predoiu, Ioan Dan (n. 2 martie 1937, Câmpulung – Muscel, jud. Argeş; a urmat clasele primare şi secundare la Râmnicu-Vâlcea) – inginer hidrotehnic, cercetător, publicist; cursuri postuniversitare la CEPECA (1971-1973). Doctor al Facultăţii de Hidrotehnică din Bucureşti, cu teza Dimensionarea şi execuţia batardourilor celulare (1978). Şef de lot în construcţii la Baia Mare (1961-1964), şef de lot şi şef serviciu la Grupul de Şantiere Porţile de Fier I (1964-1971), expert în construcţii hidrotehnice şi hidroenergetice în cadrul IGSIG Bucureşti (1973-1986), şef de Proiect la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice Bucureşti (1986-1987), apoi proiectant şi şef de birou la Institutul de Antrepriză Generală pentru Construcţii Hidroenergetice Bucureşti. Laureat al Premiului CSCAS , pentru realizarea batardoului celular de la Porţile de Fier I. Membru fondator al Academiei Dacoromâne, membru al Asociaţiei pentru Politici Energetice din România, al Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea etc. Volume publicate: Transilvania, inima eternei Dacoromânii (1999), Îmblânzirea Dunării. Porţile de Fier I, 1964-1972. Mărturiile vremii (2000). Premii şi distincţii obţinute: Steagul Iugoslaviei, cu stea de argint (1972), Ordinul Muncii, cl. a III-a (1972), Premiul „Ion Antonescu”, acordat de Academia Dacoromână pentru carte  (2000), Premiul „Aurel Vlaicu”, acordat de Academia Oamenilor de Ştiinţă, pentru carte (2001). (OSCA II, pag. 328-329).

Prodescu, Victor D. (n. 14 decembrie 1919 în com. Oteşani din jud. Vâlcea – m. ?) – medic, cercetător. Doctor în medicină şi chirurgie al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1946); doctor docent în ştiinţe (1972). Medic secundar la Clinica Chirurgicală a Spitalului Brâncovenesc (1947), specialist chirurg (1948), directorul Spitalului Brâncovenesc (1948), medic primar chirurg (1960); cadru universitar la aceeaşi clinică: asistent (1949-1953), conferenţiar (1964 -1975), profesor univ. (1975). Membru titular al Societăţii Franceze de Chirurgie (1957), al Societăţii Internaţionale de Gastroenterologie (1959), al Ligii Europene de Reumatologie  (1961) etc. În 1968, a publicat Manual de semiologie şi clinică chirurgicală, sub red. dr. Burghelea (1968; ed. a II-a, 1975); în colaborare: Studii asupra morbidităţii cu pierderea capacităţii de muncă (1955). (OSCA I, pag. 528-529).

Puchiţă, Victor (n. 1 iunie 1921 în satul Ulmetu din com. Copăceni, jud. Vâlcea) – economist; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe economice (1954). Carieră universitară, cu parcurgerea tuturor treptelor universitare, la ASE Bucureşti. Între 1959-1966: decan al Facultăţii de Finanţe şi Contabilitate la ASE. A făcut parte din Senatul ASE şi din Consiliul Profesoral al facultăţii de profil, precum şi din Consiliul de conducere al revistei de specialitate a Ministerului de Finanţe. Membru fondator al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER). După pensionare (1987), a funcţionat ca profesor  titular la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, al cărei fondator a fost Ion Smedescu – vâlcean n. în Cernişoara. A primit numeroase premii şi distincţii: Medalia AGER (1991), Diploma de excelenţă, acordată de AGER, cu ocazia împlinirii a 80 ani (2001) etc.

Volume publicate (selectiv): Teoria evidenţei contabile (1956), Manual de evidenţă contabilă industrială (1959), Bazele contabilităţii (1960), Manual de evidenţă contabilă a ramurilor (1962), Monografie contabilă comercială (1963), Contabilitate industrială (1967), Organizarea şi conducerea contabilităţii întreprinderilor industriale (1978) etc. A colaborat la Dicţionar enciclopedic român (1962-1965). (Monografia Copăceni,     pag. 91-93).

Puican, Florea (n. la 22 nob. 1950, în Râmnicu-Vâlcea - m. ian. 2004, Râmnicu-Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. Specializări postuniversitare în analiza numerică. Profesor de matematică, din 1975; director adjunct la Şcoala Generală nr. 4 din Râmnicu-Vâlcea (1984-1985); inspector şcolar de specialitate (1990-1992 şi din 1995 până la sfârşitul vieţii); lector universitar la Institutul Militar de Geniu Construcţii şi Căi Ferate "Panait Donici" (1991-1995). Membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice, din anul 1975; vicepreşedinte al Filialei Vâlcea a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România; membru al Consiliului Societăţii de Ştiinţe Matematice din România (din 1995). Distins cu titlul şi Medalia "Profesor evidenţiat" (1986), acordate de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului; diploma de merit şi Medalia Jubiliară "Centenarul gazetei matematice" (1995), acordate de Societatea de Ştiinţe Matematice din România.

Lucrări publicate: Geometrie analitică şi diferenţială - curs pentru uz intern (1993), Admiterea în învăţământul militar de geniu, construcţii şi căi ferate - culegere de probleme (1994), 525 probleme date la olimpiadele de matematică 1990-1998, clasele VI-VIII (1998), Olimpiade şi concursuri vâlcene de matematică 1990-1999 (1999) ; în colaborare: Culegere de probleme de geometrie plană pentru clasele a VI-a, a VII-a şi a IX-a (1983). Autor al mai multor manuale de matematică pentru învăţământul preuniversitar (cl. V-IX). (OSCA II, pag. 331-332; Colegiul „Alexandru Lahovari”, pag. 332-333).

Puiu, Alexandru (n. 1 oct. 1933, Făgeţelu, jud. Olt) – economist, cercetător, publicist. Cursuri de specializare în diferite ţări din Europa; doctor în ştiinţe economice. Carieră universitară. Fondator şi rector al Universităţii „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti (1991), cu filiale în Brăila şi Râmnicu-Vâlcea (Facultatea de Management şi Marketing în Afaceri Economice, cu următoarele specialităţi : management, contabilitate şi informatică de gestiune, finanţe şi bănci ; economia comerţului, turismului şi serviciilor ; administraţie publică); laureat al Premiului „P. S. Aurelian”, conferit de Academia Română; titlul “Men of the Year” - conferit de American Biographical Institute of International Research; Diploma şi Medalia 2000 “Outstanding Intelectuals of the 21st Century”; Diploma şi Medalia 21st Century Award for Achievement - conferite de Centrul Biografic International Cambridge; Universal Award of Accomplishement, acordat de American Biographical Institute, etc. Cetăţean de Onoare al comunei natale – Făgeţelu, al municipiilor Piteşti, Brăila şi Râmnicu-Vâlcea, precum şi al judeţului Vâlcea (acesta din urmă, fiind acordat în aprilie 2011 - anul pensionării).

Lucrări publicate: Valorificarea superioară a resurselor naturale (1969), Relaţiile economice dintre ţările socialiste şi cele capitaliste dezvoltate (1973), Comerţul exterior şi rolul lui în realizarea programului de dezvoltare social-economică a României (1974), Evoluţii contraditorii în economia mondială (1983), Management internaţional, vol. I-II (1999), Management (2001) etc. În colaborare: Industria Sârmei – Câmpia Turzii (1963), Probleme ale cheltuielilor de crculaţie în comerţul din România (1963), Dezvoltarea complexă şi echilibrată a economiei naţionale (1965), Management în comerţul internaţional (coord., 1976), Conducerea, tehnica şi eficienţa comerţului exterior (coord., 1989) ş.a. (OSCA II, pag. 332-334; ME I, pag. 137-138; ME II, pag. 235-236 ; « Curierul de Râmnic », 27 apr. 2011, pag. 1)

Purcărescu, Petre (n. la 25 sept. 1927, în Râmnicu-Vâlcea) – economist şi istoric (dublă specializare); cercetător, publicist. A activat ca profesor la Şcoala Medie Tehnică de Comerţ – SMTC (1951-1955); director la aceeaşi şcoală (1953-1955); director al Muzeului Judeţean (1956-1983); şef-secţie la Muzeului Satului din Bujoreni - Vâlcea (1983-1989). Membru UNESCO (1978-1986) şi preşedinte al Comitetului de Luptă pentru Pace, al Judeţului Vâlcea (1979-1984);  membru în Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (1975-1986). Se numără printre membrii fondatori ai publicaţiei „Buridava”, o vreme fiind redactor-şef al acesteia. A fost membru activ al Asociaţiei Folcloriştilor şi Etnografilor Vâlceni, încă de la înfiinţarea acesteia (1969) şi şi-a adus o contribuţie substanţială la înfiinţarea secţiei etnografice în aer liber, a Muzeului Judeţean Vâlcea, cu tema  Muzeului Satului Vâlcean de la Bujoreni (înfiinţarea – în 1966, inaugurarea  - 1974). Pentru activitatea desfăşurată, a fost recompensat cu premii şi distincţii: Ordinul Muncii cl. a III-a şi diferite medalii aniversare.

Lucrări publicate (în colaborare): Monografia comunei Laloşu – Vâlcea (1977), Vâlcea – Monografie (1980), Istorie şi continuitate - Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea (2000). (OSCA II, pag. 334-335).

Purece, Silviu Istrate (n. 9 aug. 1977, Râmnicu-Vâlcea) – istoric, arheolog, publicist. În anii 2000-2001, a urmat studii aprofundate, la specializarea Restaurarea şi Conservarea Patrimoniului Muzeal Naţional, organizate în cadrul facultăţii de profil a universităţii sibiene; din 20 sept. 2008, doctor în istorie (Magna cum laude) al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu teza Circulaţia monetară în Dacia Inferior (sec. II-III p. Chr.). Carieră universitară. Membru (din 2004) în Consiliul Facultăţii de Istorie şi Patrimoniu, membru al Societăţii Numismatice Române (din 2005), arheolog specialist (din 22 sept 2005), membru în colectivul Institutului pentru cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural transilvănean în context european de la Sibiu, membru în Consiliul Ştiinţific al Muzeului Judeţean Vâlcea în calitate de consultant universitar. Activitate redacţională la mai multe publicaţii (reviste şi volume). Coordonator al unor importante proiecte de cercetare, sau membru în colectivele de elaborare şi realizare a acestora; organizator al unor expoziţii de anvergură la Muzeul Judeţean Vâlcea (2006, 2007). Cărţi publicate: Tezaurul de la Stăneşti (2005), Moneda romană în.colecţiile Muzeului Judeţean Vâlcea (2010); în colaborare: Vestigii dacice de la Hunedoara (2007), Călimăneşti. Monografie istroică şi etnografică (2009), Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. I – Prezentare generală (ed. I, 2010).

 Purece-Istrate, Sergiu (n. 7 oct. 1947, Râmnicu-Vâlcea – m. 20 martie 1997, într-un tragic accident, la Bujoreni, jud. Vâlcea) – istoric, arhivist, muzeograf la Muzeul de Istorie Vâlcea (director, 1981-1992), cercetător, publicist, grafician şi desenator; doctorand al Universităţii din Bucureşti. Cărţi publicate în colaborare: Îndrumător în Arhivele Statului, Judeţul Vâlcea (1972), Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea (1974), Contribuţia judeţului Vâlcea la susţinerea Războiului de Independenţă. Studiu şi documente (1977), Prefectura Judeţului Vâlcea. Inventar arhivistic (1977), Revoluţia de la 1848 în judeţul Vâlcea. Studiu şi documente (1978), Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, vol. I-II (1979), Aspecte militare privind revoluţia din 1848 în Oltenia: documente inedite (1979), Contribuţia judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor (1982), Familia Bălcescu în documente vâlcene (1984), Ani de restrişte: judeţul Vâlcea în anii Primului război mondial (1997) etc. Autor al unui album de caricaturi, ilustrator al mai multor coperte şi cărţi. (OSCA II, pag. 335-336; ME I, pag. 139-140)

 Puţurianu, Ion (n. 23 febr. 1876, Bucovăţ, jud. Dolj – m. 18 aug. 1933, Râmnicu-Vâlcea) – medic, cercetător, publicist. Cursuri de specializare în diferite ţări din Europa; doctor în medicina chirurgicală, cu teza Pleurezia apendiculară – 1903, an în care se stabileşte la Olăneşti şi apoi la Râmnicu-Vâlcea. Apreciat la Paris, de către Înaltul Comandament Sanitar, pentru rezultatele cercetărilor sale. Este inventatorul serului şi al vaccinului antituberculos. Pentru studiul său Celula nervoasă din tuberculii quadrigemeni, a fost  premiat de către dr. Obreja.

Alte lucrări publicate:  Sufluri cardiace. Tulburări nervoase în autointoxicaţiunile alimentare. Cercetări anatomice asupra celulei nervoase (1900-1901), Dare de seamă de rezultatele obţinute prin tratamentul cu ser făcut  bolnavilor tuberculoşi (1923-1924), Noi descoperiri asupra bacilului tuberculos (1925), Ultimele cercetări şi noile descoperiri în tuberculoză (1926) şi alte studii şi articole despre cancer, avort, scleroza uterină, lepră, apendicită, gută, staţiuni şi ape minerale etc. (OSCA I, pag. 332-334).

 Radu, Nicolae (n. 25 febr. 1934, com. Galicea-satul Cremenari, jud. Vâlcea) – medic anestezist de notorietate naţională şi europeană, scriitor, publicist; doctor în ştiinţe medicale al IMF Bucureşti, cu teza Modalităţi de răspuns imunologic după stressul anestezico-chirurgical (1974). A absolvit şi Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1974). În 1994 s-a stabilit în Franţa, dar revine deseori la casa sa din Cremenarii Vâlcii, de care se simte legat prin adânci rădăcini şi unde a ctitorit (în colaborare) o frumoasă biserică de lemn, cu hramul « Sf. Nicolae ». Membru fondator al Societăţii de Anestezie şi Terapie Intensivă (1990), al Societăţii Române de Acupunctură (1990), al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi al Uniunii Scriitorilor din România – Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti (2008). Cetăţean de onoare al comunei Galicea.

Cărţi de medicină publicate: Anestezie şi reanimare (1969), Imunopatologie chirurgicală (1984), Manual de anesteziologie (1986), Antibioticele şi imunitatea (1987), Manual de terapie intensivă (1988) şi peste 70 de lucrări ştiinţifice publicate în periodice sau comunicate. În ultimii ani, s-a afirmat ca talentat poet şi – mai ales – prozator (memorialist). Volume publicate în acest domeniu: Rugăciune pentru cuvinte (2001), Cerbul de la tufanul trăznit. Jurnal african (2002), Memorie uitată. Restituiri (2005), Memorie resuscitată. Idoli uitaţi – Portrete (2007), Paradisul Mateilor (2007), Cerbul Acteon (2008), Memorie incomodă (2911). (OSCA II, pag. 337).

Ravici-Tătăranu, Nicolae-Ion (1942 febr. 16, Bucureşti) – inginer electrotehnician; cercetător bibliograf, publicist. Între 1965-1974, a lucrat în cadrul Energomontaj Bucureşti, pe diferite şantiere din ţară (Fântânele, Paroşeni, Govora), ca inginer stagiar, apoi ca inginer, şef de lot, inginer şef adjunct, inginer şef şantier; între 1975-1977: director adjunct la Grupul de Şantiere Hidro Râmnicu-Vâlcea; între 1977-1982: inginer şef de şantier la acelaş Grup – Şantierul Râul Mare Retezat; 1982-1992: director adjunct la Grupul de Şantiere Râmnicu-Vâlcea; 1992-1998: director adjunct la Electrocentrale Govora; 2003-2004: director de şantier la Sucursala de Şantiere Bucureşti – Şantierul Braşov.

Cărţi publicate: O posibilă bibliografie pentru istoria Bisericii Ortodoxe din judeţul Vâlcea (2007; ed. a II-a, 2011), Judeţul Vâlcea în „Anuarul şi Buletinul Comisiilor Monumentelor Istorice”Bibliografie, 1908 - 1945 (2008). Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Bibliografie (lucrare apărută parţial în „Studii vâlcene”, nr. VI/ 2010, pag. 214-223; sub tipar, ca volum separat, 2011).

Răban, Grigore (n. la 4 octombrie 1941 în satul Slătioara din com. omonimă, jud. Vâlcea) – topograf; cursuri de specializare în geodezie. Între 1961-1968, a lucrat ca şef serviciu la COT (Centrul de Organizare a Teritoriului) – Raionul Horezu; 1968-1992: şef serviciu Fond Funciar şi Organizare Teritoriu la OCOT (Oficiul de Cadastru şi Organizare a Teritoriului); 1992-1996: deputat în Parlamentul României, candidând pe listele FSN. Între 1996-1998, a lucrat din nou la OCOTA. Din 2008, este preşedinte al CARP (Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor) Vâlcea şi preşedinte al Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice - Vâlcea.

În perioada 1962-1974, şi-a adus o contribuţie importantă la alcătuirea suportului topo pentru întreaga colecţie de hărţi topografice ale teritoriului judeţului Vâlcea (aflate în păstrarea şi folosinţa OCOTA Vâlcea), prin descifrările fotogrametrice ale fotografiilor realizate din avion.

Răboacă, Gheorghe I. (n. 6 martie 1935, Păuşeşti-Măglaşi, jud. Vâlcea – m. 2007) – economist, cercetător ştiinţific, publicist, manager al învăţământului universitar. Specializare la Paris. doctor în ştiinţe economice, cu teza Cointeresarea materială şi folosirea raţională a forţei de muncă în industrie. Carieră universitară şi, deopotrivă, în munca de cercetare. Premiat de către Academia Română (1980), a primit numeroase alte premii şi distincţii. Carieră universitară, în ultimii ani – la Universitatea « Spiru Haret » - filiala din Râmnicu-Vâlcea. Are merite deosebite în stimularea şi promovarea cercetării ştiinţifice în rândul profesorilor şi studenţilor, coordonând mai multe volume în acest domeniu : Probleme teoretice şi practice ale tranziţiei la economia de piaţă – culegere de materiale prezentate la a VIII-a sesiune anuală de comunicări ştiinţifice a cadrelor didactice şi studenţilor de la USH, din 2001 (2002), (împreună cu D. M. Trană) Economia românească în perspectiva dezvoltării durabile, idem – a X-a Sesiune de comunicări, din 2003 (2004) ş.a. Cărţi de autor: Repartizarea forţei de muncă în profil teritorial (1961); în colaborare: Aspecte privind dezvoltarea schimbului de mărfuri între oraş şi sat, în România (1961), Dezvoltarea uzinelor din Reşiţa (1963), Dezvoltarea economică a României (1964), Resursele de muncă şi revoluţia tehnico-ştiinţifică (1974), Tendinţe ale mobilităţii forţei de muncă, vol I (1973; coautor şi coordonator), Dezvoltarea durabilă a judeţului Vâlcea (2004; coautor şi coordonator) (OSCA I, pag. 335-336).

Rădoescu, Grigore (n. 31 decembrie 1883 în satul Valea-Mare din com.Bâlta, jud. Gorj - m. 24 iunie 1975, Râmnicu-Vâlcea) – teolog ; cercetător, publicist. A activat ca diacon la Episcopia din Râmnicu-Vâlcea (1910-1912); preot (1912-1916 şi 1918-1922); preot paroh la Biserica "Buna-Vestire" din oraşul menţionat. Secretar la Seminarul "Sf. Nicolae" din Râmnicu-Vâlcea (1910, 1912-1916 şi 1918-1920); funcţionar la Ministerul Învăţământului (1916-1918); profesor de religie la Liceul "Al. Lahovari" (1920-1941). Funcţii administrative: director al Seminarului "Sf. Sava" din Bucureşti (1923-1924); director al Liceului "Al. Lahovari" (1938-1941). În 1928 a înfiinţat, împreună cu profesoara de limba română Constantinescu, Internatul de Fete "Sfânta Elena". A editat revista săptămânală "Duminica", a Parohiei "Buna-Vestire" din Râmnicu-Vâlcea.

Cărţi publicate: Pâinea de la noi de-acasă (f. an.), Puterea rugăciunii (f. an) ; în colaborare: Popasuri creştineşti în drumul spre Domnul (f. an); rămasă în manuscris: Însăilări pe răbojul unei vieţi; Memento pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii mei. (OSCA II, pag. 339).

Rădoi, Traian (n. 15 sept. 1935 în satul Mosoroasa din com. Bogdăneşti, jud. Vâlcea) – biolog, cercetător, publicist. Doctor în biologie (1984), cu teza Flora şi vegetaţia bazinului Olăneşti Vâlcea. După 1958, a lucrat ca profesor  suplinitor în satul Ivrinezu Mare din comuna Cochirleni, jud. Constanţa; director al şcolii între 1962-1965 şi vicepreşedinte al Consiliului Popular din localitate. Între 1980-1986, director al Şcolii Generale din Băile Olăneşti, din 1990, director al Liceului din Băile Olăneşti. A primit titlul de « Profesor Evidenţiat » (1983) şi alte distincţii.

Cărţi publicate: Flora şi vegetaţia bazinului Olăneşti Vâlcea – teza de doctorat (1984). (OSCA I,          pag. 336-337).

Rădulescu, Richard Marian (n. 23 aug. 1936 în com. Tina, azi Livezi, din jud. Vâlcea) – filolog  cercetător, publicist. Profesor la şcoala din comuna natală, din 1959 până în 1989. Pentru rezultatele obţiute în activitatea didactică, i-a fost acordat titlul de « Profesor Evidenţiat ». Este autorul lucrării Monografia comunei Livezi (1994). (OSCA I, pag. 339).

Răutu, Meletie (n. 12 febr. 1858, com. Zlătunoaia, jud. Botoşani) – teolog, cercetător, publicist; după absolvirea Seminarului „Veniamin” din Iaşi, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină, precum şi pe cele ale Conservatorului din Iaşi. Din 1888, se mută la Râmnic, ocupând diferite funcţii la Episcopie, la seminarul de aici şi la alte şcoli şcoli şi biserici din Râmnic. Lucrări publicate: Monografia eclesiastică a judeţului Vâlcea (1908), Cetatea cu monografia oraşului Soroca (1932). (OSCA II, pag. 340-341)

Râmniceanu, Chiriac (descendent al Sfântului Antonie de la Schitul Iezerul din judeţul Vâlcea; n. cu probabilitate 1787, Râmnicu-Vâlcea m., cu probabilitate, 1833) - copist, zugrav şi cronicar, arhimandrit considerat „între marile personalităţi ale monahismului isihast” (V. Micle), fost duhovnic al lui Tudor Vladimirescu. Rămas orfan de mamă, pe când avea 10 ani, Constantin a fost luat ca „sufletesc fiu” de către arhimandritul Nectarie de la M-rea Bistriţa, unde a deprins ştiinţa de carte; mai târziu, şi-a consolidat instrucţia şi educaţia duhovnicească cu eclesiarhul Pantelimon – viitorul Pahomie ieroshimonadul de la Schitul Păpuşa, ajungând ulterior la M-rea Cernica, apoi la alte aşezăminte religoase din ţară: schitul Berislăveşti, schitul Iezer, M-rea Tismana, M-rea Stănişoara, M-rea Cozia, Peştera „Sf. Grigorie Decapolitul” şi din nou la M-rea Tismana. Între 1814-1818, călătorie şi activitate la M-rea „Sf. Pavel” de la Muntele Athos, unde va ajunge arhimandrit. În 1822 sau 1823: este rânduit egumen la M-rea Căluiu din judeţul Romanaţi, pe care o va gospodări timp de şase ani, semnându-se „Chiriac arhimandrit Râmniceanu, Caloianu”.

Manuscrise elaborate: Ceaslovul (1805), Pomelnicul Schitului Topolniţa (1811), Pomelnicul personal (1812), Rânduiala cea bună a vieţii de sine 1818), „Cronica” (1818-1827), Lexicon de numele sfinţilor (1824) ş. a. Opera  sa a fost editată de arh. Veniamin Micle în anul 2003. (OSCA/II, pag. 76; Arhim. Veniamin Micle, Cuviosul Chiriac Râmniceanu, monahul isihast, Editura Sfintei Mănăstiri Bistriţa, Eparhia Râmnicului, 2003).

Râmniceanu, Ilie (n. 2 august 1923 în satul Izvoru Rece din com. Vaideeni, jud. Vâlcea) – economist şi filolog (dublă licenţă) ; cercetător, publicist. Specializare în informatică, la universitatea din Cluj-Napoca ; doctor în ştiinţe economice al ASE Bucureşti, cu teza Contribuţii privind teoria şi practica finanţelor locale (1975). A lucrat ca învăţător (din 1945), funcţionar şi inspector la Banca Naţională (1947-1951), profesor în contabilitate şi finanţe la Constanţa, Bârlad şi Cluj-Napoca (1950-1967); carieră universitară la universitatea din Cluj-Napoca.

Lucrări apărute în volume : Contabilitate comercială şi evidenţă bugetară (1960 şi 1971), Finanţele locale (1976), Bugetul de stat. Culegere de legi comentate (1980); în colab.: Buget şi evidenţa bugetară (1970, 1974, 1978), Contabilitate şi mecanizarea lucrărilor de evidenţă şi calcul (1977, 1978, 1981), Buget şi evidenţă bugetară (1981), Istoria Clujului (1974) 

Rebegel, Elena-Mihaela (căs. Pavel) (n. ? 1967, satul Grebleşti din com.Câineni – jud. Vâlcea) – economistă. Doctor în ştiinţe economice al Academiei de Studii Economice (2000). Stabilită în Cincinnati – Ohio (SUA). Carieră universitară şi de cercetător la ASE Bucureşti, Universitatea „Spiru Haret” şi Universitatea „Dimitrie Cantemir”.

În anul 2002, i-a apărut cartea Piaţa bunurilor de artă – Teorii şi realităţi. (Câineni, pag. 350; Prezenţe feminine, pag. 93-94).

Rizea, Elena Ligia (n. 6 apr. 1952, Călimăneşti) – sociolog, cercetător, coordonator de proiecte, publicist. A participat (ca şef de proiect sau/şi responsabil de specialitate) la realizarea a peste 20 de studii şi cercetări sociologice axate pe problematica mineritului din Valea Jiului, apoi pe probleme de cultură şi de creaţie artistică. Autoarea unui bogat documentar foto privitor la cultura vâlceană.

Lucrări publicate: Evoluţia aşezămintelor culturale din judeţul Vâlcea – cămine culturale şi case de cultură – în perioada de tranziţie, 1990-2000 (2003), (coautoare) Monumente istorice din judeţul Vâlcea. Repertoriu şi cronologie (2007). Colaboratoare la volumele: Sacralitatea – asimilări şi sinteze culturale în spaţiul vâlcean – Catalog de expoziţie (2002), şi Inscripţii medievale din epoa modernă a României. Judeţul istoric Vâlcea (2006). Coautoare la scenariul pentru filmul Roberta, realizat de Televiziunea Română în anul 2000. (COS, pag. 104-108).     

Roibu, Constantin (n. 16 mai 1952, com. Mihăeşti - jud. Vâlcea)inginer chimist; doctor în chimie. Din febr. 1990, director general al SC Oltchim SA din Râmnicu-Vâlcea.  Acţionar majoritar la SC Conphys SRL (din 1993). În mai 2006, a fost declarat Cetăţean de Onoare al Judeţului Vâlcea, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate a SC Oltchim SA  Râmnicu-Vâlcea. (ME II, pag. 166-170).

Roman, Petre I. (n. 29 iunie 1935 în satul Pârâieni din com. Livezi, jud. Vâlcea) – istoric, arheolog; cercetător, publicist. După ce a lucrat o vreme ca profesor secundar (1961-1965), s-a dedicat muncii de cercetare, urcând toate treptele acestui tip de activitate: documentarist (1965), cercetător (1966-1970) şi cercetător ştiinţific principal (din 1971), la Institutul de Arheologie din Bucureşti.

Lucrări publicate în periodice: Ceramica precucuteniană din aria culturilor Boian-Gumelniţa şi semnificaţia ei, în « Studii şi cercetări de istorie veche, anul XIV, 1963, pag. 33-47; Despre unele aspecte ale perioadei de trecere de la epoca neolitică la epoca bronzului în regiunile extracarpatice ale României, în « Revista muzeelor », I (1964), 4, pag. 314-325, etc. (EIR, pag. 283; OSCA I, pag. 343-344).    

Roşca, Ion Gh. (n. la 12 apr. 1949 în Râmnicu-Vâlcea) – cibernetician; cercetător, publicist. Doctor în cibernetică economică (1982), cu teza Metode de programare. Carieră universitară la ASE Bucureşti (catedra de Cibernetică economică), începând cu anul 1972.

Volume publicate: Culegere de probleme în limbajul Assembler (1972), Culegere de probleme în limbajul Fortran (1972), Metodologie de analiză şi proiectare a sistemelor informatice (1973), Analiza şi proiectarea sistemelor informatice (1973), Limbaje de programare. Limbajul Assiris (1977), Limbaje de programare. Metoda programatorului şef. Studiu de caz (1979). În colab.: Limbaje de programare. Fortran convenţional 1979), Limbaje de programare. Limbajul Cobol (1981), Bazele programării calculatoarelor electronice (1981) etc. (OSCA I, pag. 347-348).

Rotaru, George (n. 16 iunie 1949, com. Dănicei - satul Lăunele de Jos, jud. Vâlcea) – cercetător, publicist, om de afaceri – preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Rotarexim SA – Râmnicu-Vâlcea; preşedinte al Asociaţiei de Vexilologie „Tricolorul” (1998). În anul 1977 a înfiinţat prima unitate industrială din România, cu specialitatea Serigrafie şi Design, fapt ce i-a permis în 1991, să pună bazele unei societăţi proprii, specializată în serigrafie, tipografie şi editură. Rotarexim realizează cataloage şi pliante publicitare, sigle şi mărci de firme, drapele naţionale şi fanioane specifice fiecărui stat al lumii. Invenţii brevetate: Calendarul perpetuu universal rotarian (2000), Elemente de arborare a drapelelor naţionale (1998). Cărţi (de popularizare) publicate: Charta oamenilor de afaceri (1991), Argevillo, studiu monografic (1998), Cartea timpului milenar (2001), Însemnele României şi ale naţiunilor Europei (2004), Un veac de răscoală a pământului (ed. I – 2006, ed. a II-a – 2007), Uniunea Europeană în mileniul III (2007), Codul rotarian, studiu ştiinţific (2008), Excurs la Codul rotarian (2009); în colaborare: cu C. Rotaru . Managementul electoral (2000) cu Gh. Buzatu: Hitler, Stalin, Antonescu (2005). A întemeiat mai multe reviste, printre care „Impact” – revistă lunară (1992-1996), „Tricolorul” – publicaţie trimestrială (1998-2006), „Historia et tempus” (anuală: 2004-2008). Premii şi distincţii: Medalioplacheta „Promobussines” (1997), Premiul Societăţii de Ştiinţe Istorice (2006), Premiul OSIM Bucureşti pentru cea mai originală invenţie (Sibiu, 2006),  etc.  (OSCA II, pag. 342; ME/II, pag. 207).

Rouă, Constantin I. (n. la 20 mai 1927 în satul Titeşti din comuna omonimă din jud. Vâlcea) – inginer silvic; cercetător, publicist. Cursuri postuniversitare de inginer economist, secţia Silvicultură (1964), în urma cărora a obţinut şi titlul de inginer economist. Doctor în silvicultură, cu teza Influenţa factorilor de teren şi staţională asupra lucrului la doborârea arborilor. De la absolvirea facultăţii şi până la pensionare (1989), a lucrat în cadrul Institutului de Cercetări pentru Industria Lemnului din Bucureşti, Secţia de Ergonomie), unde a deţinut şi funcţii de conducere (şef de secţie şi şef de serviciu). Cărţi publicate: Ergonomia forestieră (1976), Cercetări economice în exploatarea forestieră (1969), Cercetări ergonomice asupra muncii femeilor (1978), Examinarea psihologică a personalului implicat în siguranţa circulaţiei rutiere (1979), Verificarea aptitudinilor psihologice ale mecanizatorilor arborilor din parchetele de exploatare a lemnului (1986) etc. (OSCA I, pag. 349-350).  

Rus, Ileana (n. 4 decembrie 1939, com Ştefăneşti, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist. Carieră universitară la Institutul Pedagogic de 3 ani din Cluj (catedra de Matematică) şi, din 1983, la Universitatea « Babeş-Bolyai » din Cluj-Napoca (catedrele de Psihopedagogie, Metodică şi Psihologie). Cărţi publicate: Probleme rezolvate din manualul de geometrie cl. a IX-a (1982); în colaborare: Introducere în teoria ecuaţiilor spectrale (1976), Curs de metodică a predării matematicii (1976), Probleme rezolvate din manualul de geometrie cl. a IX-a (1980), Metodica predării matematicii (1983). A publicat, de asemenea, mai multe studii în volume colective. (OSCA I, pag. 351; Prezenţe feminine, pag. 94-95).

Sacerdoţeanu, Aurelian (n. 20 decembrie 1904, com. Costeşti-satul Ferigile, jud. Vâlcea – m. 7 iunie 1976, Bucureşti) - istoric medievist, arhivist, cercetător, publicist; doctor în istorie (Magna cum laude), cu teza Guillaume de Rubrouck au milieu du XIII-ème siècle (1929).absolvent, printre altele, al Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie din Bucureşti şi al Seminarului „Titu Maiorescu” din capitală. Bursier la École Roumaine en France,  specializări la Sorbona şi la alte institute superioare din Paris. Carieră universitară. A fost unul dintre iniţiatorii colecţiei naţionale Documente privind istoria României. Director general al Arhivelor Statului între anii 1938-1953 şi director al revistei „Hrisovul”. A fost recompensat cu diferite distincţii, printre care Premiul de Stat „Gheorghe Asachi” şi „Meritul cultural în gradul de cavaler, clasa a II-a”.

Lucrări publicate (în volum): Marea invazie tătară şi sud-estul european (1933), Consideraţii asupra istoriei României în Evul Mediu. Dovezile continuităţii şi drepturile românilor asupra teritoriilor actuale (1936), Unirea Românilor (1938), Introducere în conologie (1943), Îndrumări în cercetările istorice (1945), Culegerea de facsimile pentru Şcoala de arhivistică (seria slavă), în colaborare (1943 (EIR, pag. 290-291; MDE/2, pag. 1682; OSCA I, pag. 352-354)

Sandu, Dumitru (n. 9 iunie 1910, com. Berislăveşti – satul Rădăcineşti, jud. Vâlcea) – teolog. Protoiereu în fosta plasă Loviştea, consilier administrativ la Episcopia Râmnicului etc. Lucrări publicate: Monografia Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, vol. I-II (1976); în colaborare: Inedite despre un temeluitor de biserică şi doi cioplitori de cruci din Jiblea-Veche. (OSCA II, pag. 348-349).

Sandu, Dumitru (n. 18 nob. 1949, Călimăneşti, jud. Vâlcea) – sociolog, cercetător ştiinţific, publicist; doctor în sociologie, cu teza Analiza diferenţierii sociale în comunităţile rurale (1079). Membru în grupul de lucru „W69 Housing Sociology (1985), vicepreşedinte al Asociaţiei Sociologilor din România (1990-1992, 1997), consultant al Băncii Mondiale în probleme de dezvoltare rurală, sondaje, capital social (1996) etc.; redactor şef  (din 1991) al revistei „Sociologia românească” şi redactor-şef adjunct al revistei „Romanian Journal of Sociology”. Carieră universitară.

Lucrări publicate: Fluxurile de migraţiune în România (1984), Dezvoltarea socio-teritorială în România (1987), Housing as social reproduction system. Proceedings of National Swedish Institute for Building Research (1990), Atlasul Social al României. Proiect şi date (1992), Statistica în ştiinţele sociale. Probleme teoretice şi aplicaţii pentru învăţământul universitar (1992) etc.; în colaborare: Migration intentions and behavior in Romania. Population Policy and research (1996), Agricultura privată în România. Sondaj în gospodării 1997) ş. a. (COSAC, pag. 45-48; OSCA II, pag. 346-348).

Sandu, Mihail (n. 26 iulie 1946, în Costeşti – jud. Argeş) – fizician; cercetător. Doctor în fizică al Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea Contribuţii la studiul materialelor piezoelectrice pentru emisie-recepţie ultrasonoră. Strălucită carieră didactică în învăţământul preuniversitar (din 1969), la Liceul din Călimăneşti (devenit, ulterior, Grupul Şcolar Economic); inspector metodist de fizică în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, din 1975. Membru al Comisiei Naţionale a Ministerului Învăţământului; în această calitate, a participat la elaborarea şi aprobarea programelor de fizică din învăţământul preuniversitar. Membru al Comisiei centrale pentru elaborarea subiectelor la olimpiadele naţionale de fizică, şi (singurul « preuniversitar » !) al colectivului de cadre didactice universitare care propun subiecte pentru olimpiadele internaţionale de fizică ; organizator al unor tabere naţionale de fizică. Între 1991-1998, în cadrul unor acţiuni de perfecţionare, a predat cursuri de specializare în cadrul Casei Corpului Didactic Vâlcea. În 1993, a urmat un curs de specializare, ca bursier al Consiliului Europei, la Universitatea din Uppsala . Suedia, cărţile sale de specialitate fiind apreciate la superlativ, de directorul cursului – Barbra Larson. În colaborare cu Catedra de Fizică a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Craiova, a organizat, la liceul din Călimăneşti, Şcoala Internaţională de Fizică « Quantum Field Theory, Supersymetries and Superstrings », cursurile fiind ţinute de lectori străini şi români.

A publicat numeroase culegeri de probleme de fizică pentru învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu), caiete metodice cu probleme de fizică, precum şi ghiduri pentru profesori şi elevi; printre acestea: Teme şi probleme pentru cercurile de fizică (1993), Ghidul profesorului şi al elevului pentru cercurile de fizică, vol. I (Chişinău, 1995), Probleme de fizică. Concursuri şi olimpiade (1998) etc. (COSAC, pag. 96-103).

Săndulescu, Şerban Matei Bujorel (n. la 25 ian 1932 în Horezu, jud. Vâlcea) – m. 20 decembrie 2000, Râmnicu-Vâlcea) – inginer mecanic, cercetător ştiinţific, publicist, om politic (senator PNŢCD de Vâlcea, 2000-2004); doctor în aerodinamică (1970). A participat la proiectarea primului avion românesc cu reacţie - IAR ’93 (avion de atac la sol), realizat în cooperare cu fosta Iugoslavie, şi a unor bioreactorare robotizate, a unor sisteme de hard şi soft etc. Cărţi publicate: Mecanica avionului (1976), Decembrie ‘89. Lovitura de stat a confiscat revoluţia română (f. an)  (OSCA II, pag. 350; ME I, pag. 150-152).

Scăunaş, Aurel G. (n. 21 iulie 1939 în or. Călăraşi) – medic; cercetător, publicist. Specializări în medicină internă (1969-1970, Spitalul Fundeni), gastroenterologie (1971, Spitalul Griviţa), nefrologie (1977, Spitalul “Carol Davila”), informatică medicală (1978). Din 1968, medic în Râmnicu-Vâlcea la Spitalul de Adulţi, secţia medical; specialist în ecografii. Medic specialist în boli interne şi în gastroenterologie, fost director al Spitalului din Râmnicu-Vâlcea. Membru al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe medicale din România (din 1968). În anul 1995, a publicat lucrarea Saturnismul cronic neprofesional – epidemiologie, etiopatologie. (OSCA I, pag. 358).

Schileru, Grigore (n. 3 apr. 1930, Râmnicu-Vâlcea) – medic specialist în chirurgie generală şi urologie, cercetător în ştiinţe medicale, poet, publicist. În anii `50, în timpul şederii sale la Râmnicu-Vâlcea, unde a practicat chirurgia, a fost şi antrenor de box. Emigrat în SUA, unde a obţinut, prin concurs, titlul de Diplomat al Baroului American de Urologie. A operat în ţări de pe trei continente (1998). Cărţi publicate: Rupturi (versuri). (OSCA II, pag. 351-352).

Serafim, Dragoş (n. 30 sept. 1938 în Băbeni, jud. Vâlcea – m. 2003, Râmnicu-Vâlcea) – medic, cercetător ştiinţific, scriitor, publicist; doctor în ştiinţe medicale, al IMF Bucureşti, cu lucrarea Cauzele medicale sociale ale mortalităţii infantile – studiu populaţional pe 40.000 copii, longitudinal retrospectiv (1972). Din 1991 şi până la sfârşitul vieţii, a coordonat programele de asistenţă medicală şi protecţie a mamei şi copilului în judeţul Vâlcea; membru în Consiliul de Pediatrie al Ministerului Sănătăţii, membru titular al „Societăţii Române de Istorie a Medicinei”, membru al Societăţii Internaţionale de Istorie a Medicinei, membru al Grupului European pentru Cercetări în Pediatrie Ambulatorie - GERPA (ales în plen la Congresul de la Lausanne – 1991), consilier temporar al consiliului Mondial al Sănătăţii pentru tematica „Factorii de risc ai copilăriei”, coordonator al programului pilot pentru România (CMS, Ministerul Sănătăţii din România) „Strategie pentru sănătatea copilului” (1991-1995) Unul dintre cei mai mari apărători ai drepturilor omului, în special – ale copilului, fiind nominalizat ca atare, alături de Nelson Mandela. Fondatorul „Asociaţiei Române, pentru Drepturile Copilului”. Cărţi publicate: Cauzele medicale sociale ale mortalităţii infantile – studiu populaţional pe 40.000 copii, longitudinal retrospectiv (1974), Programul populaţie-dezvoltare – Centrul Demografic ONU România (1990), Cartea de la Saint Macaire – tablete (1998) etc. ; în colaborare: Judeţul Vâlcea. Monografie (1980). Prezent cu versuri şi proze în culegerile: Cuvinte pentru om (1967), Trepte (1972), Casa de sub pădure (1976). (OSCA I, 358-362; ME I, 152-153).

Serghiade, Dimitrie (sec. XIX) – profesor; ctitor de şcoală, serdar. Se consideră că era originar din Giurgiu, unde mai avea un frate, profesor la Şcoala Naţională de acolo. În 1830, absolvă Şcoala Centrală din Bucureşti (colegiu naţional) şi, din 1831, urmează 3 luni cursul de practică pedagogică după metoda Lancaster - curs ce avea drept scop pregătirea tinerilor ce urmau să devină profesori la şcolile naţionale înfiinţate prin capitalele din judeţe.

De la 1 martie 1832, este numit profesor la Şcoala Naţională Începătoare din Râmnicu-Vâlcea.  recunoscându-i-se destoinicia. A deschis cursurile în clădirea Episcopiei, unde "mai din vechime a fost şcoala", mutându-se apoi în "Hanul lui Papastate". A luptat cu râvnă patriotică pentru ridicarea prestigiului şcolii în limba naţională, stimulând interesul părinţilor pentru învăţătura de carte a fiilor lor şi, în ansamblu, radicând prestigiul Şcolii Naţionale din Râmnic. A fost apreciat de însuşi Petrache Poenaru, în urma inspecţiilor făcute de acesta. A sprijinit – inclusive financiar – ridicarea unui locar propriu pentru şacoala din reşedinţa de judeţ. A condus şcoala până la 13 iulie 1835, când, întrucât Ghiţă Vlădescu îl insultase, iar Vornicia Dinlăuntru şi Eforia Şcoalelor nu i-au dat satisfacţie, a cerut şi i s-a aprobat transferul la Şcoala Naţională din Giurgiu. Pentru munca depusă în luminarea tineretului vâlcean şi pentru crearea unor condiţii mai bune de studiu, i s-acordat diploma de serdar. (Petre Manole, Şcoala naţionala din Râmnic, 1882-1848, în “Studii vâlcene”, Râmnicu-Vâlcea, 1972, pag. 161-165; OSCA II, pag. 120-122).

Sima, Carmen-Maria (n. la 8 ian. 1962 în or. Corabia, jud. Olt) – filolog şi lingvist; cercetător, publicist. Carieră didactică în învăţământul preuniversitar: profesor la Şcoala cu cl. I-VIII din Pietrari - jud. Vâlcea (1986-1992), prof. la Grupul Şcolar Industrial din Băile Govora (1992-1996), prof. la Şcoala cu cl. I-VIII nr. 4 din Râmnicu-Vâlcea (1996-2000); din anul 2000, predă la Şcoala cu cl. I-VIII din municipiul reşedinţă de judeţ. Coordonator al revistelor şcolare „Excelsior”, „Mărţişor”  şi al cărţilor cuprinzând creaţii ale elevilor: Zăpada mieilor (2006) şi Metaforele geometriei, geometriile metaforei (2007). Fondator al revistei şcolare “Ludoteca” – publicaţie a elevilor Şcolii cu cl. I-VIII nr. 5 din Râmnicu-Vâlcea.

Cărţi publicate: Pasiuni asimetrice (1994), Limba şi literatura română pentru elevi şi părinţi (2002), Elemente de teorie literară. Exerciţii (2007); Compuneri. Îndrumări, modele, exerciţii (2010). În colaborare: Limba şi literatura română. 35 de texte pentru capacitate (2002), Limba şi literatura română. Teste pentru examinarea naţională 2004 (2003), Teste pentru limba şi literatura română (2005), Limba română. Teorie şi exerciţii (2006), Limba şi literatura română (2007), Sugestii de rezolvare pentru proba de limba şi literatura română, sesiunea 2007 (2007). Este prezentă în culegeri cuprinzând lucrările unor simpozioane internaţionale pe teme de specialitate.

Simeanu, Elena (n. 9 aug. 1944, Râmnicu-Vâlcea) – istoric literar, cercetător, publicist; doctor al Universităţii din Bucureşti, cu teza Dinicu Golescu, reprezentant al iluminismului românesc (1981); carieră didactică, cu premii şi distincţii în acest domeniu de activitate. A realizat primul cabinet de limba şi literatura română din judeţul Vâlcea.

Cărţi publicate: Un cărturar român prin Europa „Luminilor”, Constantin Dinicu Golescu (1999), Constantin Dinicu Golescu, moralist şi pedagog (2000), Bacalaureat 2000-2002. Limba şi literatura română – ghid metodic pentru elevi (2000), Învăţământul comerial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic (2001), Bacalaureat 2002 – Limba şi literatura română. Îndrumător pentru elevi (2002). (OSCA/II, pag. 354-355; Prezenţe feminine, pag. 96-98).

Simeanu, Gheorghe (n. 27 nob. 1933, com. Ciofrângeni, jud. Argeş m. iulie 2011, Râmnicu-Vâlcea) – istoric, cercetător, publicist. Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti, cu teza: Istoria judeţului Vâlcea între anii 1821-1921. Mişcări sociale revoluţionare (1979). În paralel cu activitatea de profesor, a îndeplinit diferite funcţii de răspundere şi de conducere, printre care: şef  la arivele Statului – Filiala Vâlcea (iunie-aug. 1958), director la casa Raională de Cultură Râmnicu-Vâlcea, director adjunct la Liceul “Al Lahovari” (1963-1965), şeful secţiei de Învăţământ a Oraşului Râmnicu-Vâlcea (1965-1968), secretar şi vicepreşedinte la Consiliul Municipal, inspector şcolar general (1973-1984), director la Liceul “Vasile Roaită” etc.; după 1989, a fost conferenţiar la Universitatea “Constantin Brâncoveanu” (până în anul 2000); preşedintele Filialei Vâlcea a Societăţii de Ştiinţe Istorice (1963-1984). Decorat cu Medalia Muncii şi Ordinul Muncii cl.a III-a şi distins cu titlul de “Profesor evidenţiat”

Lucrări publicate (în colaborare): 100 de ani de industrie forestieră pe Valea Lotrului (1973), File de istorie vâlceană (1976), Îndrumător de orientare profesională (1980), Judeţul Vâlcea. Monografie (1980), Ani de restrişte. Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, 1916-1918 (1997), Învăţământul comercial din Vâlcea. Monografia Liceului Economic (2002) ; împreună cu Emilian Frâncu, a alcătuit lucrarea în format electronic, Istoria învăţământului vâlcean. (OSCA II, pag. 355-356).

Simeanu, Vasile (n. la 10 sept 1938, în satul Gibeşti din com. Ciofrângeni, jud.Argeş - sat care în prezent aparţine de comuna Goleşti, jud. Vâlcea) - biolog, cercetător. Doctor al Universităţii din Bucureşti, cu teza Studii morfo-anatomice asupra plantelor plasmofile din Oltenia (1975). Carieră universitară la Facultatea de Horticultură din Craiova (din 1962). Membru al Societăţii de Ştiinţe Biologice din România (din 1962) şi al Societăţii de Biologie Celulară (din 1994).

Volume publicate (în colaborare): Morfologia şi anatomia plantelor (1989), Botanica, p. I şi a II-a (1981), Morfologia şi anatomia plantelor - Îndrumător de lucrări practice (1974), Îndrumător de lucrări practice, p. I.- Morfologia şi anatomia plantelor (1990),Îndrumător de lucrări practice de fiziologia plantelor (1990), Lucrări practice la morfologia şi anatomia plantelor (1992), Sinteze biologice 1997). (OSCA II,       pag. 356-357).

Smărăndoiu, Ştefan N. (n. 12 martie 1954 în satul Botorani din com. Măciuca, jud. Vâlcea) – matematician; cercetător, publicist; fost fotbalist (diviziile A, C şi D) şi şahist de performanţă. Master  în Management educaţional, al Universităţii « Lucian Blaga » din Sibiu (2005-2007) şi absolvent al unor cursuri de formare în mai multe domenii. Învăţător la Şcoala Generală nr. 1 din Râmnicu-Vâlcea (din 1974) şi – din 1997 – profesor de matematică la aceeaşi şcoală (în urma absolvirii Facultăţii de matematică). Elevii pregătiţi de el, au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele de matematică şi la alte concursuri de profil. În acest sens, îi menţionăm pe Marius Gavrilescu (Premiul I şi Medalia de aur, Râmnicu-Vâlcea – 2008), Iulia Duţă şi Doru Stan (calificaţi în Lotul Lărgit de Juniori al României), Patricia Anghel (Premiul I şi Medalia de aur – Iaşi, 2006; calificaţi în Lotul Lărgit de Juniori al României), Mihai Sărdărescu (Premiul I – Buzău, 1996), Iulia Ţăpescu (Golden medal la Concursul IMAC din 2008), Al. Petrescu (Premiul I la Concursul Inrnaţional « David Gheller » - 2009) etc. Membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, Fliala Vâlcea. Iniţiator şi organizator al mai multor manifestări – unele, de nivel şi rezonanţă naţionale – în domeniul matematicii ; printre acestea, Asociaţia « Şcoala cu Ceas », care organizează Concursul Naţional « La Şcoala cu Ceas ». Redactor la o serie de publicaţii de specialitate: « Şcoala vâlceană », « Teme şi teste de matematică pentru elevii claselor IV-VIII », « Panmatematica », « Clepsidra » (din 2002), « Educatorul », « Revista de matematică din Vâlcea » (din 2005) etc.; Premii şi distincţii obţinute (selectiv): Locul II (ca elev) la Olimpiada Naţională de Matematică (1974),la titlul de „Învăţător evidenţiat” (1985), Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2000), Ordinul Naţional ,,Gheorghe Lazăr”. clasa I etc. Autor al mai multor culegeri de probleme şi cărţi de specialitate: Teste de matematică (2001), Olimpiadele de matematică, clasele V-VI (2003), Olimpiadele şi concursurile şcolare de matematică V-VIII (2008), Matematică – Evaluare naţională 2010 (2009), Magia performanţei (2010) etc. Coordonator la volumele Olimpiada de matematică 1997 clasele IV-V” şi Ghid Metodic Testare Naţională” (2007). A descoperit un caz nou de metodă grafică, pe care l-a denumit « dublu raport ». (OSCA I, pag. 370-371).  

Smedescu, Ion (n. 1927 în com. Cernişoara din jud. Vâlcea - m. 4 oct. 2008, Bucureşti) – specialist în marketing. În anul 1991 a înfiinţat Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, prima instituţie de acest fel din Europa Centrală şi de Est, care ocupă şi azi un loc de frunte în învăţământul privat românesc. În 1992, a întemeiat Fundaţia Româno-Americană pentru Promovarea Educaţiei şi Culturii (FRAPEC; preşedinte, I. Sm.), care a preluat şi universitatea sub egida sa. Membru în Consiliul Naţional al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România şi director general adjunct al Centrului Internaţional de Biografii din Cambridge, care i-a acordat Medalia de Onoare Americană. In luna ianuarie 2004, i-a fost oferit, prin Decret Prezidenţial, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Cavaler, pentru meritele sale în domeniul învăţământului.

Cartea sa Marketing - coautor şi coordonator (2003), este o lucrare de referinţă în domeniu.

Soare, Liliana-Delia (n. 25 martie 1971, Sibiu) – inginer; antroposof, publicist. Cursuri de specializare postuniversitare, în antroposofie, pictură, personal, administraţie, limba engleză etc. Membru marcant al Societăţii Antroposofice din România. În anul 2008, împreună cu Bogdan Szabo şi Sebastian Stănculescu, au înfiinţat revista ilustrată de antroposofie (on line) “Pământ iubit”, în care militează pentru o societate ecologică din punct de vedere natural şi moral, pe baza ideilor şi principiilor lui Rudolf Steiner.

Cărţi publicate: Studii şi articole de antroposofie (2010).

Sporiş, Nicolae (n. 17 ian. 1932, satul Robeşti din com. Câineni – jud. Vâlcea) -  jurist, diplomat, publicist. Între 1970 şi 1975 a fost secretar I, şef al Secţiei Consulare a Oficiului Diplomatic Român din Brazilia, fiind, de fapt, consulul general cu competenţă pentru cele 22 de state federale braziliene. A îndeplinit misiuni diplomatice cu caracter temporar în diferite state ale Europei, în SUA, Canada şi Israel. A primit înalte distincţii: Medalia jubiliară „150 de ani de independenţă a Braziliei, 1822-1972”, acordată de Senatul Federal prin preşedintele Congresului Naţional, mareşalul Paulo Torres (1973) şi Medalia de argint „Itamaraty” conferită  de Conducerea Cercului Diplomatic Junior din Brasilia (1975). După pensionare, prezent în viaţa culturală şi publicistică a ţării (Fundaţia „Negru Vodă” din Făgăraş, „Ginta Latină” de la Iaşi, Societatea Culturală „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea) şi membru activ al Fundaţiei Brazilia-România.

Cărţi publicate: Evocări – Un vâlcean în lumea largă (2002), Menirea unei profesii (2008); în colaborare cu Mihai Sporiş: Spiritul civic, vol. I-IV (1999, 2000, 2003, 2006).

Stanciu, Ion (n. la 15 nob. 1940 în com. Săpata din jud. Argeş) – filolog; ziarist, publicist. A făcut şi studii de istorie, timp de 4 ani. A lucrat toată viaţa în presa scrisă şi audio: redactor la publicaţia “Avântul” din Piteşti (1962-1964), redactor şef la “Minerul” (1964-1967), redactor la “Secera şi ciocanul” din Piteşti (1967-1968), redactor la “Orizont” – publicaţia oficială a judeţului Vâlcea (1968-1972), corespondent judeţean la “Scânteia (1972-1990), corespondent judeţean la Radio România Actualităţi (1983-2006). Din 2006: corespondent judeţean la Radio-Antena Satelor şi la Radio Oltenia Craiova De la 1 iulie 2008, este consilier de presă în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea. Între anii 2000-2005, a fost redactor şef al publicaţiei “Jurnalul de Vâlcea” care, pentru perioada respectivă, a reprezentat o adevărată revistă de cultură, gen magazin.

State-Burluşi, Nicolae (născut 20 mai 1949, com. Ciofrângeni-satul Burluşi, jud. Argeş) – teolog, publicist, editor. Director al Asociaţiei Ortodoxe „Pro-Vita” (Râmnicu-Vâlcea, 1992). Director al Editurii „Buna Vestire” (1991), la care editează cărţi şi broşuri – religioase şi laice, calendare şi iconiţe, pe care le distribuie gratuit, la toţi românii (şi nu numai) din ţară şi din lume, lucru pentru care a fost supranumit de oamenii de cultură vâlceni (I. S.) „Badea Cârţan”; directorul Tipografiei „Sf. Ierarh Antim Ivireanul”, a Episcopiei Râmnicului (între 2000-2007), secretar al Fundaţiei Culturale „Sf. Antim Ivireanul” (din 1998), fondator al Casei Memoriale „Poetul Ion Ene-Fripcea” din Burluşi (2004) etc. A avut o serie de misiuni culturale cu donaţie de carte şi simpozioane în Ungaria, Italia, Germania, Austria, Republica Moldova, iar în alte ţări - cu donaţie de carte prin intermediari. A înfiinţat peste 300 de biblioteci de carte religioasă, în instituţii din ţară şi în diaspora. Împreună cu alţi preoţi, a întemeiat Sindicatul liber „Păstorul creştin” (2008). Cărţi publicate: Tatăl nostru comentat şi explicat pentru copii (cu povestioare morale; 2002), Acatistierul de la Râmnic (2003), Rugăciuni pentru izbăvirea de farmece, descântece, deochi şi vrăjmăşii; în colaborare: Preotul Dumitru Bălaşa, „Patriarhul de la Drăgăgăşani”, la 90 de ani (documentar, 2001), Du-te, vreme, vino, vreme! Din tezaurul ortodoxiei (despre IPS Bartolomeu; 2001). (OSCA II, pag. 365-366; ME I, pag. 168-169; ME II, pag. 220, I. St. Lazăr, Preotul Nicolae-State Burluşi – Badea Cârţan contemporan, la 60 ani).

Stăiculescu, Nicolae (n. 12 nob. 1941, com. Oveselu – azi sat în com. Măciuca, jud. Vâlcea) – inginer exploatare petrol şi gaze, cercetător, scriitor, publicist. Specializări la Harward – SUA (1968) şi Atena (1993). Asistent universitar la Institutul de Petrol şi Gaze (1964-1972), redactor la revista “Minitehnicus” a editurii “Scânteia” (1972-1975), cercetător principal în cadrul Universităţii Bucureşti (1975-1976); inginer principal, şef de compartiment şi apoi director al filialei din Grecia, în cadrul întreprinderii “Rompetrol” Bucureşti (1976-1990), director general la SC Astir Kappa Rotrans, Astona, Staco Grup (1990-1996); ca ministru secretar de stat (1997-1999), a făcut parte din delegaţia ministerial care a aplanat conflictul iscat de cea de-A şasea mineriadă (ian. 1999); consilier de stat al primului ministru, pentru industrie şi sindicate (2000), consilier la “Petromservice SA” (2005-2006), director Audit Intern şi apoi director general adjunct în cadrul SC Gaz Sud SA (2007-2008); din 2009: director la SC Eolian Park Management SA.

Lucrări publicate în specialitate: Dislocarea rocilor – îndrumar de laborator, Măsurarea greutăţilor specific ale fluidului de foraj în regim de curgere etc. Cărţi de literatură: Urme – nuvele, Babilonul de nisip – roman; colaborări la reviste ştiinţifice şi literare. 

Stănescu, Alexandru I. (n. 2 martie 1932 în satul Titeşti din com. omonimă, jud. Vâlcea) – psiholog; cercetător, poet, publicist. Doctor în psihopedagogie al universităţii clujene, cu teza Interacţiuni logice în sistemul funcţiei competenţă – dezvoltare. Director de şcoală în Vulcan şi Paroşeni (1952-1967), şef adjunct al sectorului de cercetare din cadrul Institutului de Cercetări Pedagogice şi Psihologice – Filiala Cluj (1969-1973), cercetător ştiinţific şi profesor la universitatea menţionată (din 1967). Membru fondator al Cenaclului “Satiricon” al Epigramiştilor Clujeni. A primit Medalia onorifică a Institutului de Cercetări Pedagogice şi Educaţie Profesională din Poznan – Polonia (1974).

Cărţi publicate (în colaborare): Cercetarea corelaţiei dintre aspiraţie şi posibilităţi, la încadrarea elevilor (1971), Monografii profesionale (1971), vol. 7, 11, 14; Probleme sociologice ale tineretului (1972), Competenţa profesională ca valoare şi valori formative ale interacţiunilor dintre individualitate şi colectivitate de muncă etc.; este coautor şi la volumul Eterna epigramă, editat de Cenaclul “Satiricon” din Cluj-Napoca. (OSCA I, pag. 375-376). 

Stoica, Petre (n. la 23 iulie 1949, în Râmnicu-Vâlcea) – inginer în automatică; cercetător, publicist. Doctor în automatică, cu teza Identificarea sistemelor (1979). Carieră universitară, din 1972, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a IPB, din anul 1972;  în perioada vacanţelor universitare de vară - profesor asociat la Universitatea Tehnică din Eindhoven (Olanda) şi la Universitatea din Uppsala (Suedia). Începând cu anul 1992, "profesor invitat" în Departamentul de Sisteme al Universităţii Uppsala care, în 1993, i-a conferit şi titlul de "Doctor Honoris Causa".

În anii 1977 şi 1989, a primit Premiul "Traian Vuia" al Academiei Române, pentru lucrările sale în domeniul identificării şi modelării sistemelor. În 1989, a primit (împreună cu un colaborator din SUA), premiul "ASSP Senior Award", pentru rezultatele considerate de excepţie, publicate în IEEE Transactions on Signal Processing. 1986: Membru de onoare al Societăţii de Analize şi Predicţii a Seriilor Temporale, al cărei director a fost pe o perioadă de 10 ani. Membru în Comitetul Naţional IFAC şi al Penelului Internaţional de Experţi pentru acordarea Premiului Japoniei etc. Este "Fallow" al Institutului Electron & Electr. Eng. (SUA), ales pentru contribuţii fundamentale în domeniile prelucrării statistice a semnalelor şi identificării sistemelor. Activitatea sa de cercetare s-a axat pe problemele teoretice şi practice din domeniile identificării şi modelării sistemelor, analizei şi predicţiei seriilor temporale şi prelucrării statistice a semnalelor digitale.

Lucrări publicate: Identificarea sistemelor - teză de doctorat, IPB, (1979). (Personalităţile României contemporane. Nemuritorii academicieni români, Bucureşti, „Pagini aurii”, 1995, pag. 278-280; OSCA II,   pag. 369-370).

Stoica, Relu (n. la 4 iunie 1951 în satul Runcu din com. omonimă, jud. Vâlcea) – istoric; cercetător. După terminarea studiilor superioare în 1974, a funcţionat ca profesor la şcolile din Mânzăleşti, Vipereşti, Costeşti şi la Liceul Agricol din Buzău – toate din jud. Buzău; inspector şcolar de specialitate la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Buzău, iar apoi director al casei Corpului Didactic din judeţul menţionat. Din 1991: profesor titular la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din munic. Buzău. În anul 1998, a publicat monografia Runcu, satul de dincolo de păduri (Ed. Casei Corpului Didactic Buzău).

Stratulat, Florin (n. la 6 apr. 1947, Râmnicu-Vâlcea) – inginer în automatică; cercetător, publicist. Doctor în automatică, al Institutului Politehnic Bucureşti, cu teza Contribuţii la analiza sistemelor de eşantionare variabilă. Asistent universitar la catedra Automatică a Facultăţii de Automatică din cadrul IPB (1970-1977); şef de lucrări la aceeaşi catedră (1977-1984).

Cărţi publicate: Contribuţii la analiza sistemelor cu eşantionare variabilă - teză de doctorat (f.an), Analiza şi sinteza sistemelor cu eşantionare (1980), Analiza şi sinteza sistemelor automate, (1984); în colaborare: Electronică industrială şi automatizări (1982). (OSCA II, pag. 371).

Stroescu, Gheorghe (n. la 8 sept. 1905, în Băile Olăneşti, jud. Vâlcea) - scriitor, autor de manuale. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti (1938). Învăţător la Ormindea – jud. Hunedoara (1926-1930); institutor la Şcoala de Aplicaţie Cernăuţi (1930-1934) şi la Bucureşti (1934-1940); director de şcoală la Bucureşti (1940-1944), Bălceşti - Vâlcea (1945-1948) şi Olăneşti - Vâlcea (1948-1953); directorul Liceului "N. Bălcescu" din Râmnicu-Vâlcea (1953-1956); profesor la Liceul "V. Roaită" din Râmnicu-Vâlcea (1956-1966). Conducător al unei brigăzi ştiinţifice cu conferinţe săptămânale la căminele culturale din judeţ (1954-1964). Decorat cu Medalia Muncii (1962).

Lucrări publicate (în colaborare): Moş Chirică - povestiri pentru copii (1938),  Manual pentru definitivat şi înaintare (1939). (OSCA II, pag. 371).

Sturzu, Aurel (n. la 22 iunie 1932, în satul Pietroasa din com.Valea-Mare, jud. Vâlcea) – inginer constructor de maşini, inventator, cercetător, publicist. Specializări în ţară, la Braşov (1965) şi în străinătate (Germania, 1975 şi Canada, 1993). Doctor al Institutului Politehnic Bucureşti, cu teza Contribuţii la controlul poziţiei reciproce a axelor alezajelor în construcţia de maşini (1974). Cercetător ştiinţific (1957-1958), şef de laborator (1958); între 1959-1990: carieră universitară, în timpul căreia a parcurs toate treptele acestui învăţământ; asistent universitar (1959); lector universitar (1967); conferenţiar universitar (1976); profesor universitar (1990); director ştiinţific al fundaţiei PROINVENT (1993); conducător de doctorat (din 1990). Membru corespondent şi apoi titular al Academiei Române, al unor societăţi ştiinţifice, uniuni de creaţie, asociaţii. Membru fondator al Societăţii "Calitatea produselor", al Fundaţiei "Promovarea şi valorificarea invenţiilor", al Clubului Inventatorilor. Este autorul a 24 de brevete de invenţie. A primit numeroase premii şi distincţii, printre care: Medalia de Aur, la Salonul Internaţional de Invenţii PROINVENT Bucureşti (1995), Diploma de Onoare "Conferenţiar evidenţiat" şi Diploma pentru Contribuţii deosebite la introducerea progresului tehnic (1981), Decoraţia pentru "Promovarea şi generalizarea creaţiilor ştiinţifice" (1988) şi cea pentru "100 de ani de existenţă a Liceului «Fraţii Buzeşti» din Craiova" (1982) etc.

Lucrări publicate (selectiv): Contribuţii cu privire la controlul poziţiei reciproce a axelor alezajelor în construcţii de maşini - teză de doctorat (1974), Bazele proiectării dispozitivelor de control al formei şi poziţiei relative a suprafeţelor în construcţia de maşini (1977), Îndreptar practic uzinal şi de laborator pentru controlul preciziei de prelucrare în construcţia de maşini (1977), Debitarea metalelor (1963), Metodologie şi normativ pentru determinarea adaosurilor de prelucrare şi dimensiunilor intermediare (1978), Tehnologia construcţiilor de maşini (1983), Maşini-unelte şi control tehnic, vol. II (1979) etc. (Corneliu Tamaş, Ion Vasilescu, Locuri. Vremuri. Oameni. Monografia comunei Valea Mare, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 1998, pag. 213-216; OSCA II, pag. 372-374).

Sztoika, Tiberiu Francisc (n. la 3 decembrie 1955 în Satu-Mare; stabilit în Râmnicu-Vâlcea din anul 1985) – inginer electronist; editor, publicist. Specializare în calculatoare (hard). Inginer electronist la IIRUC (1981-1990); codirector la Editura şi tipografia « Almarom » din Râmnicu-Vâlcea (din anul 1993). Membru fondator şi în Consiliul de Administraţie al Casei de Sănătate a Judeţului Vâlcea (din 1998). Membru fondator la APIMM (Asociaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii) Vâlcea (1998).Coeditor şi director la publicaţia « Riviera vâlceană » (1993-1994), devenită în 1994, « Almarom ».

Şahinian, Ioan Bagdassar (n. 20 oct. 1933, Răşinari, jud. Sibiu) – inginer construcţii hidrotehnice, filatelist, publicist. A lucrat ca inginer hidroenergetician pe şantierele hidroenergetice de la Sângiorz de Pădure, Turda, Sibiu şi Râmnicu-Vâlcea (1957-1959); şef de serviciu la Banca de Investiţii din Curtea de Argeş (1959-1965), şef serviciu Investiţii la Combinatul Chimic din Râmnicu-Vâlcea (1965-1969) şi aceeaşi funcţie la Întreprinderea Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea (1969-1990).  Unul dintre cei mai pasionaţi filatelişti ai ţării; participant la numeroase expoziţii interne şi internaţionale în acest domeniu. Ca şi cărţile de autor, o bună parte din publicistica sa are ca temă filatelia. Volume publicate: Construcţii de baraje în filatelie (1979; ed. a II-a - 1994), Bălcescu în filatelie  (1979), Staţiunile balneoclimaterice din judeţul Vâlcea în filatelie. Catalogul primei expoziţii filatelice din oraşul Băile Olăneşti, organizată cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de activitate balneară (1980), Luminile de pe Olt  (1982); în colaborare: Întreprinderea Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea, 1969-1979. File de monografie (1979). (OSCA I, pag. 377-378).

Ştefan, Gheorghe I. (n. nob. 1899 în satul Bătăşani din com. Valea Mare, jud. Vâlcea – m. ?) – filolog clasicist; istoric, cercetător, publicist. Doctor în istorie (1932). A lucrat ca profesor secundar (1933-1938), asistent universitar (1939-1948), profesor universitar (1948-1970) la catedra de Istorie veche a României şi decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1950-1953, 1959-1966). Membru corespondent al Academiei Române (din 1952) şi membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (din 1970). Profesor emerit, laureat al Premiului de Stat. Printre altele, este autorul unor studii privind problema formării limbii şi poporului român.

Volume publicate: Formarea poporului român şi a limbii sale (1973); în colaborare: Istoria României, vol. I (1960), Izvoare privind istoria României,  introducere istorică la – , pag. V-XXIII (1964). (OSCA I,      pag. 378-379).

Ştefan al Râmnicului (n. în prima jumătate a sec. al XVII-lea, la Târnava, jud. Dolj – m. 1693, Râmnicu-Vâlcea) - fost egumen al M-rii Sadova. Între 1673-1693, episcop al Râmnicului. A mărit averea Episcopiei Râmnicului prin cumpărături, donaţii şi schimburi. A restaurat M-rea Dobruşa şi a strâns jutoare pentru cele din Bogdăneşti, Ţeica (Ocnele Mari) ş. a. Este ctitor al Mănăstirii Sărăcineşti -Vâlcea, terminată la 28 septembrie 1688, lăcaş unde este pictat şi îşi doarme somnul de veci. (OSCA II, pag. 377-378).

Ştefănescu, Alexandru Virgil C. (n. 11 oct. 1901, Râmnicu-Vâlcea – m.?) – medic; cercetător, publicist. Cursuri de specializare în Microbiologie la Institutul „Dr. Cantacuzino” din Bucureşti (1925) şi la Institutul „Pasteur” din Paris, ca bursier al statului român (1929). Doctor al Institutului „Dr. Cantacuzino”, cu teza Cercetări asupra acţiunii iodurii de potasiu în infecţia tuberculoasă experimentală (1927). A funcţionat ca preparator la institutul menţionat  (1925-1929), asistent la acelaşi institut (1929-1934), şef de laborator (1934-1949) şi şef de secţie la institut (1949-1970). A lucrat şi ca asistent străin la Clinica de boli infecţioase a spitalului „Claude Bernard” din Paris. Membru al Societăţii de Biologie din Bucureşti (1932) şi al Societăţii de Medicină din Paris (1930).

Ca autor şi coautor, a publicat o serie de studii în „Société de Biologie” din Paris, „Annales de Médicine”, „Revista de Imunologie, Microbiologie, Epidemiologie” etc. (OSCA I, pag. 379-380).

Ştefănescu, Ioan (n. 17 nob. 1948, Târnăveni, jud. Mureş) – doctor fizician, inventator, cercetător, publicist. Director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI) – Râmnicu-Vâlcea. În luna apr. 2006, a participat – împreună cu Elena David şi Petru Niculiţă – la   cel de-Al "34-lea Salon Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi", din Elveţia, cu invenţia privind o nouă metodă de tratare a apelor reziduale, nepoluantă pentru mediu; invenţia a primit medalia de aur şi Premiul special al Asociaţiei Inventatorilor din Ungaria. Împreună cu alţi cercetători de la ICSI, a descoperit un nou tip de apă potabilă, un produs sută la sută românesc şi care se caracterizează printr-un conţinut scăzut de deuterium: apă sărăcită în deuteriu sau prescurtat ASD (ME I, pag. 175-177).

Ştefănescu, Ion (n. la 23 oct. 1934 în Horezu, jud. Vâlcea) – istoric; muzeograf, cercetător, publicist. Activitate didactică în învăţământul preuniversitar (1958-1962), muzeograf la Muzeul Naţional al Petrolului  (1962-1975) şi director al acestuia (1975-1998), lector la Catedra de Istorie a Universităţii de Petrol şi Gaze din Petroşani, 1986-1988). A primit mai multe premii premii şi distincţii pentru lucrările sale de istorie, în special din domeniul petrolului.

Volume publicate: Muzeul Republican al Petrolului. Sinteză a istoriei petrolului românesc, cu ilustraţii din muzeu (1980), Priorităţi prahovene în industria petrolieră românească (1984), Monografia Rafinăriei Vega – Ploeşti (1987) etc.; consultant ştiinţific la Monografia Rafinăriei „Steaua Română” Câmpina (1995). Împreună cu alţi cercetători, au descoperit un nou tip de apă potabilă; este vorba de un produs sută la sută românesc şi care se caracterizează printr-un conţinut scăzut de deuteriu; de aceea, specialiştii o numesc apă sărăcită în deuteriu sau prescurtat ASD. Filme documentare realizate: Petrolul românesc (1987), Lazăr Edeleanu – proeminentă personalitate a petrochimiei româneşti şi universale (1991). (OSCA II, pag. 378).

Şuiu, Andreea-Otilia (n. 30 nob. 1992, în Râmnicu-Vâlcea) – Studentă la Impeial College din Londra; cercetătoare, publicistă, prozatoare. Ca elevă la CNMB Râmnicu-Vâlcea, profilul Matematică-Informatică, s-a remarcat cu strălucire în mai multe domenii (chimie, literatură, biologie), obţinând numeroase performanţe la concursuri şi olimpiade – naţionale şi zonale: 2010 - Olimpiada Naţională de Chimie – menţiune şi calificare în lotul lărgit al României pentru Olimpiadele Internaţionale; 2007-2010: premiul I la Olimpiada judeţeană de chimie; 2007-2009 - menţiuni speciale la Olimpiada Naţională de Chimie; 2009: Premiul I şi Premiul de Excelenţă I, la Concursul Internaţional “Chimexpert”; 2007 - Premiul II la Concursul Naţional “Chimexpert”; Premiul II la Simpozionul Naţional “Chimia – prieten sau duşman?” (tema: “Apa oxigenată”); 2006 - Premiul I la Olimpiada Judeţeană de Biologie, etc. În domeniul literar (selectiv): Premiul I la Concursul Interjudeţean de Limba şi literatura română „La şcoala cu ceas” şi la concursul interjudeţean cu acelaşi nume (2004), Premiul III la Concursul Naţional omonim (2007), Premiul II la Olimpiada Judeţeană de Limba şi literatura română şi calificarea – fără participare - la olimpiada naţională (2007), Premiul I la ediţiile din 2008 şi 2009, ale Festivalului-concurs „Vâlcea artistică”, secţia Proză; Premiul I la Concursul de literatură „Dumitru Mitrana” (Călimăneşti, 2008) etc. 

Tamaş, Corneliu (n. 14 febr. 1933, Câmpulung-Muscel, jud. Argeş – m. martie 2008, Râmnicu-Vâlcea) – arhivist, istoric, scriitor pentru copii, publicist; doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Evoluţia marelui domeniu feudal mănăstiresc din judeţul Vâlcea în perioada 1700-1821 (1982). Între 1958-1969, a lucrat ca arhivist la Arhivele Statului din Piteşti, iar din 1969 – ca şef de filial la Râmnicu-Vâlcea, de unde s-a pensionat în 1987. Membru fondator al mai multor societăţi şi asociaţii din judeţ şi al unor publicaţii care au stimulat activitatea ştiinţifică din zonă („Studii vâlcene”, „File vâlcene” etc.). Beneficiind de colaborarea unor cercetători prestigioşi (Sergiu Purece, Petre Bardaşu, Horia Nestorescu-Bălceşti, Gheorghe Dumitraşcu ş. a.), a iniţiat şi realizat în calitate de coautor, importanta colecţie „Documentele Vâlcii”, din care au apărut mai multe volume: Îndrumător în Arhivele Statului, Judeţul Vâlcea (1972), Răscoala ţărănească din 1907 în judeţul Vâlcea (1974), Contribuţia judeţului Vâlcea la susţinerea Războiului de Independenţă. Studiu şi documente (1977), Prefectura Judeţului Vâlcea. Inventar arhivistic (1977), Revoluţia de la 1848 în judeţul Vâlcea. Studiu şi documente (1978), Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial, vol. I-II (1979), Aspecte militare privind revoluţia din 1848 în Oltenia: documente inedite (1979), Contribuţia judeţului Vâlcea la Unirea Principatelor (1982), Tezaur medieval vâlcean (1983), Comori arhivistice vâlcene (1985), Istoria comunităţii catolice din judeţul Vâlcea (2007), monografii de localităţi (Istoria Râmnicului – 1990, Istoria Ocnelor Mari – 1995, Istoria Horezului - 1995 etc.) şi instituţii (Istoria Colegiului Naţional « Alexandru Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea – 2000, Istoria Şcolii generale « Spiru Haret » - 2001, Biserica « Buna Vestire » din Râmnicu-Vâlcea – 2007) etc. Autor prolific, a semnat – singur sau în colaborare - peste 45 de volume de istorie locală, de documente, cataloage şi inventare arhivistice, documentare biobibliografice etc. Din 1990, este şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, semnând mai multe cărţi de literatură pentru copii: Două jocuri (1985), Băieţii nu plâng (1989), Copil de trupă (1999), Domnul de religie şi nevasta lui (2004) etc.   (EIR, pag. 320; OSCA I, pag. 385-386; ME I, pag. 179-180; D. Lazăr, Corneliu Tamaş la 70 de ani).

Tărbujaru, Valentin (n. 24 febr.1949, în com. Roşiile, jud. Vâlcea) - economist, cercetător, publicist. Specializări în străinătate (Germania - 1990 şi 1991), în domeniul informaticii economice şi aplicate. Doctor al Universităţii din Craiova, cu teza Proiectarea subsistemului de prelucrare integrată a datelor privind circulaţia mărfurilor, pe exemplul întreprinderilor de livrare a produselor petroliere (1998). Economist stagier la ILPP Craiova şi, concomitent, asistent asociat la Facultatea de Ştiinţe Economice Craiova (1971-1972); asistent stagiar (1971-1974); asistent titular (1974-1980); lector titular (1980-1990); conferenţiar titular (1990-2001); profesor titular (2001). Inspector principal de specialitate la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Direcţia Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice. Membru al mai multor societăţi: Asociaţia Generală a Economiştilor din România AGER; Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România CECCAR; Asociaţia Auditorilor Financiari din România ş. a. ; membru în Consiliul de Conducere al Bibliotecii Centrale Universitare Craiova (1978-1989); membru în Consiliul Facultăţii de Ştiinţe Economice Craiova; membru al Senatului Universităţii din Craiova etc. A promovat necesitatea introducerii profesiei de auditor de sisteme informatice în economia românească.

Cărţi publicate (selectiv): Sisteme expert de gestiune - curs universitar (1991), Sisteme informaţionale integrate în comerţ - teză de doctorat (1999); în colaborare: Prelucrarea electronică a informaţiei economice - curs (1979),  Birotica - curs universitar (1992-1996), Contabilitate, finanţe informatice, analiză (1999), Informatica economică (1999) etc. (OSCA II, pag. 381-383).

Teodorescu, Ana (n. 8 iunie 1929, com. Voineasa, jud. Vâlcea) – biolog, cercetător, publicist; carieră didactică. A participat la manifestări ştiinţifice alături de mari cercetători precum Paulin Lecca, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eugen Macovschi, Ştefan Milcu, Ştefan Pascu, Constantin Bălăceanu-Stolnici ş.a., cu o parte dintre aceştia întreţinând o  bogată corespondenţă. Membră  a „Asociaţiei Oamenilor de  Ştiinţă” - filiala Academiei de  Ştiinţe  din Cluj-Napoca.

Cărţi publicate: Trăire pe unde alfa (1999),  Enigme ale  stării de somn cu  vise (1999), Să întârziem îmbătrânirea (2006); în colaborare: Natura şi  matematica (2004). (OSCA/ II, pag. 383-384; Prezenţe feminine, pag. 105-106).

Teodorescu, Ioan (n. 25 ian. 1932, în Râmnicu-Vâlcea) inginer construcţii hidrotehnice, cercetător. Doctor în construcţii hidrotehnice, al Institutului de Construcţii Bucureşti. Inginer proiectant - şef în cadrul Institutului de Cercetări, Studii şi Prospecţiuni pentru Construcţii din Bucureşti (1956-1960); director al Institutului pentru Planuri de Amenajare şi Construcţii Hidrotehnice Bucureşti (1960-1967); vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (1967-1970); secretar General în cadrul Ministerului Agriculturii - Departamentul Îmbunătăţiri Funciare şi Gospodărirea Apelor (1970-1976), inspector de Stat şi şeful Inspecţiei de Stat a Apelor (1976-1990). A lucrat ca şef de lucrări în cadrul Institutului de Construcţii Bucureşti (ICB) - Facultatea de Construcţii Hidrotehnice (1960-1967) şi la Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare din cadrul Institutului Agronomic Bucureşti (începând cu anul 1970); conferenţiar universitar la ICB (1967- 1974); profesor universitar (1974-1990). A contribuit la elaborarea unor proiecte - lucrări hidrotehnice de o deosebită importanţă: îndiguirea Dunării (Ordinul Muncii, cls. a III-a), proiectarea nodului hidrotehnic Firiza - Baia Mare (Ordinul Steaua Republicii RSR, cl.a V-a); proiectare şi construcţii a Nodului hidrotehnic Stânca - Costeşti de pe râul Prut (Ordinul Muncii, cl.  a II-a – din partea română şi Ordinul „Drujba Naradov” – din partea sovietică); Doctor docent al Institutului Politehnic Iaşi. Lucrări publicate (selectiv): Secţiunea „Alimentări cu apă” din cadrul Manualului inginerului hidrotehnician (1969); Gospodărirea apelor (1973), Tendinţe noi în gospodărirea apelor, Bucureşti, I.S.C.P.G.A., 1974; Indici tehnico - economici, ca element de scriere, comparare şi fundamentare a tarifelor, în domeniul gospodăririi apelor (1970), Folosirea apei în centre populate şi restituţia în emisar (1971); Probleme actuale privind tratarea nămolurilor de la staţiile de tratare şi epurare a apelor, vol. I şi II (1972) etc. (OSCA II, pag. 385-386).

Tipei, N. (n. ? -  m. în anul 1903) – profesor. Originar din Ardeal, unde îşi făcuse studiile Venit de la Slatina, s-a stabilit în Râmnicu-Vâlcea, unde în perioada 1860-1862, a funcţionat ca profesor în locul lui Sterie Dumitrescu. A  găsit şcoala de la Râmnic în mari lipsuri financiare şi aproape în ruină, însă, bun organizator, în scurt timp, a pus totul în ordine. Prima lui preocupare a fost înfiinţarea unor cursuri de predare pentru adulţi; la 1 iunie 1861, a deschis la Şcoala Normală un curs duminical (gratuit) pentru "învăţarea citirii şi scrierii cu litere străbune, ţinerea registrelor negustoreşti şi alte cunoştinţe". În toamna anului 1862, a fost transferat la gimnaziul din Focşani, unde a funcţionat ca profesor şi director până în anul 1891, când s-a pensionat.

Lucrări publicate: Curs pentru negustori, calfe şi ucenici; Curs pentru învăţarea, citirea şi scrierea cu litere străbune, ţinerea registrelor negustoreşti şi alte cunoştinţe.(OSCA II, pag. 386-387).

Tiţa, Dumitru (n. la 7 iunie 1911 în com. Mihăeşti din jud. Vâlcea – m. ?, Bărbăteşti) – învăţător; poet, animator cultural, publicist. A urmat şi absolvit (primul din promoţia sa) cursurile Şcolii Normale “Principele Carol” din Râmnicu Vâlcea, fiind bursier în fiecare an. Învăţător suplinitor la Romanii de Jos (1930-1932), la Marcea (1933-1934, după satisfacerea stagiului militar) şi Fişcălia (1934) – jud. Vâlcea, iar apoi învăţător la Cheresig – jud. Bihor; învăţător la Şcoala de Aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală de Băieţi “Andrei Şaguna” din Sibiu (1939-1942). În iunie iulie 1940, a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri în Rezervă de la Bacău; participant la cel de-Al Doilea Război Mondial, pe frontul de est şi rănit grav (21 august 1944), ulterior va fi distins cu medaliile “Cruciada contra comunismului”,  “Bărbăţie şi Credinţă” şi “Coroana României”; învăţător cultural al raionului Horezi (1945-1946), inspector de îndrumare şi control, inclusive pentru căminele cultural din raionul menţionat (1946-1949), profesor de matematică şi limba franceză la Şcoala Generală din Bărbăteşti (şi director al şcolii între 1952-1959) şi director al Căminului Cultural din comună, până la pensionarea sa din 1972. În 1994, CJCVTCP Vâlcea i-a publicat volumul Pe sub arcadele vremii – versuri, eseuri, aforisme etc. 

Tomescu, Nicolae (n. la 22 martie 1936, în com. Dobriceni, azi - Stoeneşti, jud. Vâlcea) – biolog, cercetător, publicist. Specializări în ţară, la Bucureşti (1967-1968) şi în străinătate, SUA (1974-1975). Doctor în biologie, al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, cu teza Cercetări morfologice, biologice şi ecologice la izopodele terestre - susţinută în anul 1974.Profesor de biologie la Liceul Teoretic Miercurea – jud. Sibiu (1965-1966); în cadrul Facultăţii de Biologie, Geologie şi Geografie din Cluj - preparator II (1966-1968), asistent stagiar (1968-1970), asistent titular (1970-1977), şef de lucrări (1977-1990), conferenţiar (1990-1993), profesor titular (1993-2001). În perioda 1976-2000; referent de specialitate în mai multe comisii de doctorat. Membru al: Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România; Societăţii de Ştiinţe Biologice; Societăţii de Ornitologie; Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din New York (1997). „Lector universitar evidenţiat” - titlu acordat de MEI (1983); Premiul "Emanoil Teodorescu", acordat de Academia Română (1985).

Lucrări publicate în colaborare (selectiv): Probleme moderne de ecologie (1982), Zoologia nevertebratelor - curs (1983), Hidrobiologie - curs (1989), Lucrări practice de ecologie - curs (1984),  Feromonii insectelor pesticide din generaţia a III-a (1983). (OSCA II, pag. 387-388).

Tomulescu, Emilian (n. la 3 apr. 1933, în satul Cremenari din com. Galicea, jud. Vâlcea) - inginer constructor; poet, publicist. Inginer constructor stagiar, şef de lot, şef-grup şantier (1957- 1969); director la Întreprinderea de Gospodărire Locativă a oraşului Drăgăşani (1975-1978), şef–şantier, apoi director la grupul de şantiere TCH din Valea Jiului (1978-1989). Membru activ al Asociaţiei de Numismatică din România; al Asociaţiei Filateliştilor din România, al Asociaţiei Aviaţiei Sportive din România ş.a. Distins cu “Medalia Muncii” (1966), Medalia “A 25-a aniversare a Eliberării Patriei” (1969), Medalia25 ani de la Proclamarea Republicii” (1972), Medalia “30 ani de la Eliberarea României de sub dominaţia fascist” (1974).

Volume publicate: În căutarea fericirii (1997), Monografia satului Cremenari, comuna Galicea – Vâlcea (manuscris).

Trană, Dan Mircea (n. la 1 mai 1954, în com. Păuşeşti-Otăsău, jud. Vâlcea) – informatician. Cursuri postuniversitare la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca (1981). Doctor în informatică al acestei universităţi, cu teza Instruirea asistată de calculator în studiul informaticii (2003). Programator la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Râmnicu-Vâlcea (1979-1994) şi la Staţiunea de Cercetări Pomicole din aceeaşi localitate, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Piteşti (1994-1995); profesor la Colegiile Naţionale „Mircea cel Bătrân”  şi „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea (1995-2003); asistent, apoi lector universitar şi conferenţiar la Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti (1992-1999); în prezent, este decanul Facultăţii de Contabilitate şi Finanţe de la filiala Vâlcea a universităţii menţionate şi director al Centrului de Cercetare Vâlcea în Managementul Financiar Contabil Informatizat, înfiinţat în octombrie 2006.

Lucrări publicate: Instruirea asistată de calculator în studiul informaticiiteză de doctorat (2003), Bazele informaticii – curs (2004); în colaborare: Bazele informaticii de gestiune. Tehnoredactare computerizată documente contabile (2010).

Trăistaru, Elisabeta (n. 11 mai 1937, com. Milcoiu – jud. Vâlcea) – istoric, cercetător, publicist; doctor în istorie, al Universităţii din Bucureşti, cu teza Lupta maselor populare din nordul Transilvaniei împotriva regimului fascist-hortist, pentru eliberarea întregului teritoriu al ţării (1968), şi doctor în filosofie al aceleiaşi universităţi (1970); carieră universitară, până la funcţia de rector al Universităţii „Mihai Viteazul” din Craiova (din 1993). Distincţii obţinute: „Ordinul Muncii” (1981); „Steaua R.S.R.” (1984) şi Ordinul „Tudor Vladimirescu” (1985).

Cărţi publicate: Mobilitatea socio-profesională a populaţiei active (1975), Omogenizarea societăţii româneşti (1979), Cooperativizarea agriculturii (1989), Geneza democraţiei constituţionale din România (1996), Bazele politologiei (1998), Structura socială a României (1971); în colaborare: Dinamica structurii sociale (1972), Dinamica socială a învăţământului universitar (1973), Monografia judeţului Dolj (1981), Strategia dezvoltării forţelor de producţie (1987), Strategia dezvoltării în profil teritorial (1988), Sociologia în acţiune (1972), Arhivele Statului din Craiova, 1931-1981 (1981) etc. (Deutsch Robert,  Istoricii şi  ştiinţa istorică din România, Bucureşti, Editura  Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1970, pag. 329; OSCA/ II, pag. 389-391; Prezenţe feminine, pag. 107-109).            

Tudosie, Avram (n. 14 martie 1931 în satul Cermegeşti din com. Lădeşti) – inginer horticultor şi viticultor; cercetător, publicist. Doctor în viticultură şi vinificaţie, al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti (1971), cu teza Cercetarea privind producerea materialului săditor viticol pentru extinderea viilor pe rădăcini proprii. A lucrat ca inginer şef la IAS Iveşti (1956-1959), director la Staţiunea de Cercetări Vini-viticole Odobeşti (1959-1964), profesor gr. I la Liceul Agroindustrial din Huşi şi director adjunct al acestui liceu, din 1981. Membru al Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor (ASIT), al Asociaţiei “Relief Românesc” şi al Asociaţiei Cercetătorilor din Bucureşti. Participant la congrese şi concursuri în domeniu: Congresul Internaţional al Viei şi Vinului - Bucureşti (1968), Concursul Naţional de Vinuri – Bucureşti (1972) etc.

Cărţi publicate: Metode noi în cultura viţei de vie pe rădăcini proprii (1963), Degustarea ştiinţifică şi romantică a vinurilor sau Vinul în maxime şi reflecţii (1979), Cercetarea privind producerea materialului săditor viticol pentru extinderea viilor pe rădăcini proprii (1971), Vinul în înţelepciunea omenirii (1980) etc.; în colab.: Aspecte din viticultura plaiurilor moldovene  (1969), Podgorii şi vinuri din judeţul Vaslui – Altădată şi acum (1974), Monografia Liceului Agroindustrial Huşi (1978), Ambrozie şi nectar (1978) ş.a. (OSCA I, pag. 395-396).

Tulugea, Claudiu (n. 15 nob. 1973, Drăgăşani) – istoric-arheolog; cercetător, publicist.  Între 1999 şi 2006, a lucrat la Şcoala Generală nr. 8 şi Liceul Pedagogic din Râmnicu-Vâlcea. Din 2006, director al Muzeului de Istorie « Aurelian Sacerdoţeanu » din Râmnicu-Vâlcea. Masterat în istorie al Universităţii « Lucian Blaga » din Sibiu (1999-2001) şi doctorat în arheologie al aceleiaşi universităţi, cu teza Preistoria Nordului Olteniei (2007-2010). Premii principale obţinute: Managerul anului, declarat de Fundaţia Culturală « Vâlcea 1 » (2007) şi Premiul special pentru manageriat, acordat de aceeaşi fundaţie (febr. 2011, pentru anul 2010); Premiul special acordat de fundaţia menţionată în anul 2008, pentru reeditarea, după 25 de ani, a publicaţiei « Buridava »; Premiul de excelenţă pentru proiectele europene câştigate şi implementate la Muzeul Satului Vâlcean – Bujoreni (Ministerul Culturii, 2009) etc. A reeditat şi coordonat seria nouă a revistei « Buridava » (nr. 5/2008, 6/2009,  7/2009 şi 8/2010), reuşind şi înscrierea acesteia la CNCSIS. În timpul manageriatului său la muzeu, au fost făcute mai multe descoperiri arheologice în judeţul Vâlcea, unele - de importanţă naţională.

Tuţă, Ioana L. (n. 16 febr. 1939 în com. Titeşti din jud. Vâlcea) – pedagog, cercetător, publicist. Carieră didactică şi de cercetător; doctor în ştiinţe pedagogice (1984), cu teza Educaţia tehnologică la vârsta şcolară şi mijlocie, dezvoltare a lucrării omonime publicate în 1972.

Alte cărţi publicate: Pionierii şi munca educativă (1972), Termeni de etică pentru copii (1976). (OSCA I, pag. 396-397; Prezenţe feminine (pag. 113-114).  

Ţarcă, Ana (n. 31 aug. 1942, oraşul Brezoi – jud. Vâlcea) – biolog, cercetător, publicist; formată la prestigioasa şcoală  ieşeană de Antropologie, este doctor în ştiinţe biologice în această specialitate, cu teza Studiu dermatoglific complex asupra populaţiei din trei provincii istorice româneşti: Maramureş, Moldova şi Bucovina; schimburi de experienţă în Cehoslovacia şi Franţa. Implicată în peste 40 de  contracte de cercetare incluse în  Programul Internaţional „ Om-Biosferă” patronată de UNESCO. Cercetări inedite în dermatoglifie: colaborând cu o serie de instituţii de specialitate din Iaşi, a reuşit să ducă la bun sfărşit cercetarea din punct de vedere dermatoglific la o  serie de maladii congenitale şi ereditare. Lucrări publicate: Monografia satului Hălăuceşti, Atlasul antropologic al  Maranureşului (în colaborare), Atlasul antropologic al  Moldovei (sub tipar) etc. (Dicţionarul personalităţilor  ştiinţifice „Who’s Who în România, OSCA/II, pag. 393-394; Prezenţe feminine, pag. 114-117).                        

Udrişte, Octavian (n. 1 nob. 1925, Slatina – m. 13 iunie 1995, Călimăneşti) – medic; cercetător, balneolog, publicist; studii la Conservatorul de Muzică, Secţia Canto. Artist amator (pictor şi sculptor) cu expoziţii personale şi colective, membru al Colectivului de Pictură al Medicilor „Ion Ţuculescu” din Bucureşti.

Ca medic cercetător, a lansat teoria cibernetico-genetică asupra originii cancerului (1962) şi ipoteza existenţei unei particule specifice a ceea ce este viu, numită „ancestron” (1988), apreciate de specialişti şi de mass-media română ca demne de Premiul Nobel. Cărţi publicate: Păţania lui Moş Andrei (1957), Virusul endogen şi anaerob şi geneza cancerului (1962), Tuşnad-Bucureşti (1967), Gena ancestrală şi originea cancerului (1978), Gena marker ancestrală şi originea cancerului (1982), Cum a creat Dumnezeu universul din nimic (1994) ş. a.  (Ilie Purcaru, Carte cu olteni, pag. 149-153; OSAC, pag. 110-112; OSCA II, pag. 396-397).

Ungureanu, Elena (n. la 3 ian. 1950, în comuna Albeştii de Muscel, jud. Argeş) – filolog şi lingvist; cercetător, publicist. . Doctor în ştiinţe umaniste - specializarea Limba română (2000), cu teza Construcţia incidentă în limba română. Fost profesor la Şcoala Generală nr. 5 din Râmnicu-Vâlcea; director de şcoală (1989-1991); inspector de specialitate-metodist (1989-1998); inspector de specialitate (1998-1999); inspector general M.E.N (1999-2000); inspector de specialitate (din anul 2000 până în prezent). În prezent, profesor la Colegiul Naţional „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea.Membră a Grupului de lucru pentru limba şi literatura română, în cadrul Proiectului de Reformă a Învăţământului Preuniversitar. Distinsă cu Diploma de Onoare acordată de Colegiul Naţional "Al. Lahovari" (2001) şi cu Diploma de Onoare acordată de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea (2001). Cărţi publicate: Construcţia incidentă în limba română, Rm. Vâlcea, Editura Conphys – teza de doctorat (2002); în colaborare: Dificultăţile limbii române într-un dialog elev-profesor - teme, teste, grile pentru bacalaureat, admitere în licee, colegii, facultăţi (1998), Limba română în şcoala primară (1999), Programa de limba şi literatura română – liceu (2001) ş. a. (OSCA II, pag. 399-400).

Ungureanu, Mihai Aristotel (n. la 9 iunie 1950, în Drobeta Turnu-Severin, jud. Mehedinţi) – economist; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe economice, specialitatea Finanţe. Economist şi contabil-şef la SUT - IACM Vâlcea (1975-1986); şef Circumscripţia Financiară Râmnicu-Vâlcea (1986-1990); director al Administraţiei Financiare Râmnicu-Vâlcea (1990-1991); director general al DGFP/DGFPCFS Vâlcea (1991-1999); secretar de stat la Ministerul Finanţelor (1999-2000); director general al DGFPCFS Vâlcea (2000-2001); director în cadrul DGFP Vâlcea (în prezent). În paralel, activitate în învăţământul preuniversitar şi universitar, la mai multe instituţii de profil, printre care Universitatea Româno-Americană (prorector). Membru al Consiliului profesoral şi al Senatului Universităţii "Constantin Brâncoveanu" Râmnicu-Vâlcea, al Comisiei Prezidenţiale pentru Îmbunătăţirea Mediului de Afaceri, al consiliului de conducere al Corpului Experţilor Contabili Autorizaţi, al conducerii Asociaţiei Generale a Economiştilor din România - filiala Vâlcea, etc.

Cărţi publicate (selectiv): Organizarea şi conducerea Trezoreriei finanţelor publice în condiţiile economiei de piaţă în România – lucrarea de doctorat (1996), Finanţe publice - aplicaţii practice (1999), Finanţe publice (2000), Consolidarea finanţelor locale prin crearea Trezoreriei finanţelor publice (1997); în  colaborare: Economia firmei (1994), Folosirea sistemelor expert în managementul firmei (1995), Contabilitate financiară (1998), Contabilitate financiară - vol. II (1999) ş. a. (ME II, pag. 191-193).

Ungureanu, Petre (n. la 16 apr. 1952 în com. Racoviţa, jud. Vâlcea) – jurist; avocat, ziarist, om politic. Membru în Organizaţia Internaţională a Jurnaliştilor. Membru fondator (19.01.1990) şi fost membru în Consiliul director al cotidianului “Curierul de Vâlcea”. Membru fondator al PNŢCD Vâlcea (29 dec. 1989). Membru fondator al Partidului “Alianţa Civică”. A avut o serie de funcţii politice importante, la nivel de judeţ: vicepreşedinte al PNŢCD Vâlcea (1990-1999), preşedinte al UFD Vâlcea (1999-2002), vicepreşedinte al UFD la nivel naţional (2000-2002), vicepreşedinte al PNL Vâlcea (2002-2006), independent între 2006-2008, membru fondator al PLD – filiala Vâlcea din febr. 2008; timp de mai mulţi ani (mai multe mandate) a fost consilier judeţean (1996-2000). În legislatura 2004-2008, a fost deputat în Parlamentul României, ales pe listele Alianţei DA (Dreptate şi Adevăr), PNL-PD. Între febr. – oct. 2009 – subprefect al Judeţului Vâlcea, iar din octombrie 2009, este prefect al judeţului Vâlcea.

Urea, Ion (n. la 29 nob. 1939, Râmnicu-Vâlcea) – matematician; autor de manuale şcolare, publicist. Fost profesor la Liceul Băbeni (1963-1965); profesor şi director adjunct la Liceul Forestier (1965-1972), director la Liceul Energetic (1972-1985); inspector general la Inspectoratul Şcolar Vâlcea (1985-1990); profesor la Liceul Energetic (din anul 1990 până în prezent); director economic la Fundaţia „România de Mâine” a Facultăţii "Spiru Haret" – filiala Vâlcea (din anul 1998).  

Cărţi publicate: Culegere de probleme de geometrie. Clasa a IX-a (1985), Culegere de analiză matematică  vol. I şi II, Caietul metodic "Şcoala vâlceană". (ME II, pag. 193-194; OSCA II, pag. 401-402).

Urşianu, Valerian (Demetrie) (n. apr. 1845 în Râmnicu-Vâlcea – m. 15 martie 1915, Bucureşti) – cercetător, poet. Absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi specializare la Roma, unde şi-a luat şi doctoratul (1876). Studii de specializare la Paris şi – din 1878 – la Berlin. Din 1880, a predat Dreptul românesc şi internaţional la Universitatea din Iaşi. La 30 iunie 1883, s-a transferat la Bucureşti. Deputat şi senator liberal  în 1883, 1889 şi 1901.

Volume publicat: Lotta por dirito alla terra attraverso (Roma, 1878), Despre importanţa dreptului internaţional (1881), L’Autriche-Hongrie et la Roumanie dans la question du Danube (1882), Despre principiul de naţionalitate (1884), Amintiri – poezii (1895), Sfaturi prieteneşti (1899), Afacerea Hallier (1900), Despre agenţi diplomatici şi consulari (1904) etc. (OSCA I, pag. 406).

Vancu, Ana (n. 9 sept 1937, Râmnicu-Vâlcea) – fizician, cercetător, publicist, traducător. Doctor în fizică, cu teza Proprietăţi optice ale semiconductorilor amorfi (1974). În 1960, a intrat, prin concurs ca cercetător ştiinţific la secţia de Semiconductori a Institutului de Fizică a Academiei RPR, din Bucureşti, devenit ulterior Institutul de Fizică şi Tehnologia Materialelor şi mutat la Turnu-Măgurele. Pe linia unor preocupări din facultate, a studiat proprietăţile optice ale straturilor subţiri semiconductoare (germaniu şi siliciu) în stare amorfă şi cristalină, precum şi pe cele ale unor sticle coleogenide (seleniu şi teluriu), a realizat şi studiat cellule fotovoltaice solare cu straturi de sulfur de cadmiu depuse prin pulverizare chimică. A susţinut comunicări la mai multe consfătuiri na ţionale şi internaţionale. Traduceri din franceză în română: Războiul soldaţilor necunoscuţi, Dicţionar cultural al Bibliei – la Ed. Nemira; Filosofia alchimiei – Marea operă şi modernitatea – Ed. Polirom. (OSCA II, pag. 403-404; Prezenţe feminine, pag. 120-122).

Vasile, Radu (n. 10 oct. 1942, Drăgăşani, ca fiu al lui Ion Constantin Vasile, avocat, publicist şi cercetător ştiinţific (1910 – 1988)) – istoric, poet, publicist, om politic; carieră universitară. Prim-Ministru al României în perioada 1997-1999, sub preşedinţia lui Emil Constantinescu (1996-2000); senator de Argeş în Parlamentul României (din partea Partidului Democrat) în mandatul 2004-2008.

Este autorul volumului de poezii Echilibru în toate, publicat sub pseudonimul Radu Mischie.

Vasiliu, Gheorghe A. (n. 20 febr. 1907, Râmnicu-Vâlcea – m.?) – biolog, cercetător, publicist. Profesor secundar (1935-1947), consilier şi director general pentru Ministerul Învăţământului (1947-1950), conf. univ. la Institutul Pedagogic din Bucureşti (1949-1957), secretar ştiinţific şi cercetător principal al Academiei Române (1957-1969); prof. univ. Membru al Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografie din România – Secţia Botanică. Premiul “Em. Teodorescu” al Academiei Române, pentru lucrarea Tratat de algologie, vol. IV (1981).

Alte lucrări publicate: Monografia zonei Porţilor de Fier, studi hidrologic al Dunării şi al afluenţilor săi (1970) şi diferite studii, de mai mică întindere, în reviste. (OSCA I, pag. 410-411).

Vasiliu, Maria A. (n. la 7 iulie 1913 în Râmnicu-Vâlcea – m. ?) – biolog, cercetător, publicist. A deţinut funcţii administrative în Ministerul Învăţământului (1937-1950), şef de laborator la IMD Bucureşti (1950-1953), muzeograf principal la Muzeul de Istorie Naturală “Gr. Antipa” din Bucureşti (1953-1970). Membru al Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografie din România – Secţia Zoologie (1953). În 1958, a publicat Catalogul colecţiei de orthoptere “Arnold Muller” de la Muzeul Bruckenthal din Sibiu; în colaborare, albumul Muzeul de Istorie Naturală “Gr. Antipa”. 1831-1861. În anul 1969, într-o publicaţie germană, subspecia unei insecte orthoptere a fost denumită cu numele ei.  (OSCA I, pag. 411-412).

Vasiloiu, Daniel Şt. (n. la 8 iunie 1959 în comuna Drăgoeşti din jud. Vâlcea) – medic veterinar; cercetător. Studii postuniversitare la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti (2003-2004, 2007) şi masterat în Administraţie publică, la ASE Bucureşti (2004). Doctor în medicină veterinară (2009), al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, cu teza Influenţa factorilor pedoclimatici şi poluatori asupra vacilor de lapte din judeţul Vâlcea. Alte studii de specializare sau perfecţionare: Patologia aviară şi a animalelor mici (2003), Certificarea sanitar-veterinară şi aplicarea legislaţiei în domeniu (2003), Modernizare, control şi eradicare a bolilor (2006, 2007), Competenţe antreprenoriale (2010) ş.a. Medic veterinar de fermă la CAP – Ferma zootehnică Drăgoeşti, jud. Vâlcea (1987-1989), şef al Circumscripţiei Sanitare Veterinare Olanu, jud. Vâlcea (1989-1998), inspector în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea - DSVSAV (1998-1999), şef birou Inspecţii şi Control la DSVSAV (1999-1 mai 2011), preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Judeţul Vâlcea (1010) ; de la 1 mai 2011, realizează auditul sistemului de control oficial din domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor pe teritoriul judeţului Vâlcea.

Viezuianu, Dumitru (n. la 22 oct. 1950, în localitatea Romanii de Jos - Horezu, jud. Vâlcea) - teolog. Doctor în teologie al Institutului de Teologie din Bucureşti, cu teza Hristologia epistolei către romani a Sfântului Apostol Pavel (1978). În 1979, a fost trimis cu o bursă pe o perioadă de trei ani, pentru studii de specialitate, la Institutul pentru Bisericile de Răsărit din Regensburg, devenind bursier al Conferinţei Episcopilor romano-catolici din Germania.A fost hirotonit diacon şi preot în 1977, în acelaşi an fiind numit la Parohia Şerbăneşti Cernele - Horezu. În sept 1985, a fost numit de P.F. Patriarh Iustin în postul de preot paroh, la Parohia Ortodoxă din Salzburg- Austria, unde se află şi în momentul de faţă (2002). În 1987, a fost numit de Ministerul Învăţământului, Artelor şi Cultelor din Austria, lector la Facultatea de Teologie romano-catolică din Salzburg. Membru al Organizaţiei ecumenice din Salzburg „Okumenischen Arbeitskreis”.

Cărţi publicate: Hristologia epistolei către romani a Sfântului Apostol Pavel - teză de doctorat (1999). (OSCA II, pag. 408-409).

Vieru, Gheorghe (n. la 23 sept. 1951, în satul Poganu din com. Verguleasa, jud. Olt) –  matematician, cercetător, publicist. A activat ca profesor de matematică; director la Şcoala  “Tudor Vladimirescu" din Drăgăşani (1990-2001); inspector şcolar general al judeţului Vâlcea (2001-2004). Membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice (din 1976); consilier judeţean în mai multe legislaturi. Distins cu premiul I la sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti (1973); diplomă pentru merite deosebite, cu prilejul aniversării a 275 de ani de învăţământ vâlcean în limba română (1994); diplomă jubiliară cu prilejul împlinirii a 100 de ani de apariţie neîntreruptă a revisteitei "Gazeta matematică" (1995); diplomă de onoare pentru merite deosebite obţinute cu elevii la faza naţională a Olimpiadei şcolare (2001). Director al publicaţiei şcolare „Trepte” – „Revistă de opinii cultural-ştiinţifice şi didactice”.

Cărţi publicate: Arc peste timp. Monografie. De la Şcoala Primară de Fete, la Şcoala “Tudor Vladimirescu” Drăgăşani (1997), Algebra în gimnaziu şi liceu (2000), Aritmetica în clasele I-IV (2001), Olimpiadele de matematică 1990-1998 (1999), Concursul interjudeţean de matematică "Pitagora" (2001); în colaborare: Ghid de pregătire la matematică, vol. I (2003). (ME III, pag. 149).

Vlad, Dorin (n. la 4 ian. 1958, în com.Băbeni, jud. Vâlcea) – inginer energetician, cercetător, publicist. Redactor la săptămânalul "Reporter" (1990-1998); secretar de redacţie la săptămânalul "Jurnalul de Vâlcea" (1995-1999); în prezent, inginer la Centrala Electrică de Termoficare - CET - Govora. A publicat volumul De ce? De unde? De când? - minidicţionar etimologic (2000). (OSCA II, pag. 412).

Vlad, Ion (n. la 14 apr. 1928, în satul Vijoieşti din com. Tetoiu, jud. Vâlcea) – inginer în domeniul maşinilor şi utilajului petrolier, cercetător, publicist. Specializări postuniversitare în ţară (Bucureşti, 1957) şi străinătate (Freiberg - Germania, 1967). Doctor al Institutului de Petrol şi Gaze  din Moscova, cu teza Cercetarea proceselor dinamice dezvoltate în sistemul de manevră al instalaţiilor de foraj acţionate cu motoare Diesel şi turbo-transformator (1964). Carieră universitară: asistent (1954-1957), şef lucrări (1957-1966), conferenţiar (1966-1977) şi profesor (din anul 1977 până în prezent). Funcţii administrative: decan al Facultăţii de Maşini şi Utilaj Petrolier din Institutul de Petrol şi Gaze Bucureşti (1967-1975), şef catedră la aceeaşi facultate (1970-1972) şef catedră la Facultatea de Utilaj Petrolier şi Petrochimie Ploieşti (1984-1998). A semnat 42 contracte tehnico-ştiinţifice în domeniul industriei petroliere şi al construcţiei de maşini şi utilaje petroliere. Lucrări publicate: Maşini şi utilaj petrolier pentru forat-extracţie, p. I, vol. I (1981), Maşini şi utilaj petrolier pentru forat-extracţie, p. I, vol. II (1981), Maşini şi utilaj petrolier pentru forat-extracţie, p. a II-a (1984), Maşini şi utilaj petrolier pentru forat-extracţie, p. a III-a (1984).  (Dicţionarul specialiştilor,  pag..  483;  OSCA II, pag. 412).

Vladu, Mircea (n. 1 febr. 1957, în satul Piscu Pietrii din com. Budeşti, fostă Bercioiu – jud. Vâlcea) – ofiţer MApN, cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe militare al Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti (2003) şi masterand în relatii internationale şi studii de securitate la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Fost comandant al Centrului de Pregătire pentru Geniu « Panait Donici » din Râmnicu-Vâlcea (2004 -2006); din 2006, este  comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă “General Eremia Grigorescu” din Sibiu. Carieră militară şi universitară.

Cărţi publicate: Fortificaţiile în războiul modern (2003), Aplicaţiile de mobilizare – forme complexe ale activităţii de stat major (2003), Garda Naţională şi Rezerva Voluntară în societăţile democratice (2006), Mult zgomot pentru şase opinii controversate (2007), Omul cu tichie (2007- vol. I, 2008 – vol. II), Onor la commandant (2008), O viaţă pentru o idee – dezrobirea pontonierilor (2009), Omagiu pentru cei care sfidează moartea (2009), Destinul generalului (2010). Premii şi distincţii obţinute: Ordinul « Meritul Militar », clasele I, II si III, precum si a Ordinului Virtutea Militara, în grad de cavaler, emblema de onoare a Armatei Române etc.

Vlădescu, Florea (n. la 11 sept.1945, în com. Titeşti - Loviştea, jud. Vâlcea) - cercetător, folclorist, animator cultural, publicist. Absolvent al Institutului Pedagogic Cluj-Napoca (1966). Profesor suplinitor în Titeşti şi Bratoveşti (1963-1966). Începând cu anul 1966 până la pensionare (2002), a ocupat catedra de învăţător la şcoala din satul Cucoiu-Titeşti, obţinând toate gradele profesionale. Culegător de folclor, cercetător al fenomenului cultural-istoric din zona Ţării Loviştei.

Lucrări publicate: Monografia comunei Titeşti, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, (2003; lucrare editată de Fundaţia ”Ţara Loviştei”).

Vlădoiu, Aurel (n. 27 ian. 1948, în com. Amărăşti, jud. Vâlcea) – economist; om politic. Curs de specializare în domeniul evaluării economice şi financiare a întreprinderilor; master în domeniul guvernării moderne şi al dezvoltării locale, în cadrul Institutului Naţional de Studii  Politice şi Administrative Bucureşti. Experienţă profesională: primar al oraşului Băile Olăneşti (1979-1982 şi 1983-1989), preşedinte al CJEFS Vâlcea (1982-1983), şef birou în cooperaţie (1989-1991), director comercial la ZOOPROD IMPEX Vâlcea (1991-1993), inspector de specialitate în cadrul Ministerului Comerţului (1993-1994), director marketing la Banca Internaţională a Religiilor – filiala Vâlcea (sept. 1994 – nob. 2000), director la Sucursala de Reprezentare şi Protocol Olăneşti (nob. 2002-oct. 2003), prefect al jud. Vâlcea (oct. 2003- dec. 2004), deputat în Parlamentul României (2004-2008 şi reales în 2008). Ca prefect, a înfiinţat un Consiliu Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă  şi, sub îndrumarea sa, a fost elaborată Strategia de modernizare a Prefecturii Judeţului Vâlcea   A avut funcţii de conducere în organizaţia judeţeană Vâlcea a PSD, partid care l-a şi sprijinit în ascensiunea lui politică. Membru fondator al Fundaţiei Culturale “Nişte Ţărani”. (Judeţul Vâlcea şi prefecţii lui, pag. 182-185).

Vreja, Ingrid-Cristiana (n. 26 sept. 1987, Râmnicu-Vâlcea) – biochimistă; cercetătoare  în domeniul Biologiei moleculare, cu practică la Baza de Cercetare cu Utilizatori Multipli în domeniul Institutul de Biochimie (BCUM-BM) - 2008, Institutul de Imunologie şi Microbiologie “Cantacuzino” (2008), Departamentul de Genetică din cadrul Universităţii Bucureşti (2009) şi la Institutul de Biochimie al Academiei Române (din mai 2009). În timpul studiilor, a participat la numeroase concursuri şi olimpiade, obţinând o serie de succese de prestigiu: Premiul I la Olimpiada de Matematică – etapa interjudeţeană (anul şcolar 2000-2001), Premiul I la Concursul Interjudeţean de Limba şi Literatura română (1999-2000), Premiul I la Olimpiada de Matematică – etapa judeţeană (2000-2001), Premiul I la Concursul de Biologie “Emil Racoviţă” – faza judeţeană (2000-2001), Premiul I la faza judeţeană a Olimpiadei de Matematică (2000-2001), Premiul II la Concursul Judeţean de Chimie “Eugen Angelescu” (2001-2002), Premiul II la Concursul şcolar “Ştiinţele Pământului” – faza naţională şi Premiul I, excelenţă III la Concursul Naţional Chimexport – faza naţională, plus calificarea în lotul lărgit al României (2004-2005); Premiul I la Olimpiada naţională de Chimie şi calificarea în Lotul lărgit al României şi Premiul II la Concursul Naţional de Chimie “Costin D. Neniţescu” (2005-2006) etc.

Voiculescu, Mihai M. (n. 6 aug. 1944 în Râmnicu-Vâlcea) – istoric şi jurist (dublă specializare), cercetător, publicist. A lucrat ca profesor de istorie şi apoi director la şcoala generală din satul Fedeleşoiu - com Dăieşti din jud. Vâlcea. Din anul 1983, a funcţiont ca director adjunct la Liceul « Al. Lahovari » din Râmnicu-Vâlcea şi lector (din 1994) la Universitatea « Constantin Brâncoveanu » - filiala Vâlcea. Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – filiala Vâlcea. I-au fost acordate titlul de « Profesor Emerit » (1983), Medalia « Meritul Cultural » şi mai multe diplome. Lucrări publicate în volum: Istoria economică a României (1994); în colaborare: Centenar.  Liceul « Alexandru Lahovari » Râmnicu-Vâlcea. 1891-1991 (1991), Dicţionar şcolar pentru istoria universală (2000), Colegiul Naţional « Al. Lahovari » Rîmnicu-Vâlcea. Profesori şi absolvenţi (2001). (OSCA I, pag. 419).

Vulpe, Ilie  (n. 29 nob. 1942, Drăgăşani - jud. Vâlcea) – istoric, arhivist; cercetător, publicist, sculptor amator. Doctor în istorie al Universităţii din Craiova, cu teza Divanul Craiovei (2001). În perioada sept. 1987 – ian. 1990, a fost obligat să lucreze la Transporturile Locale (I. J. T. L), fiind acuzat de politică duşmănoasă la adresa regimului de atunci; activitate universitară, în paralel cu funcţia de director adjunct al DJVAN Dolj. Iniţiator şi redactor (din 1997) al revistei Oltenia. Studii. Culegeri. Documente - serie nouă. A obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de ofiţer, acordat de preşedinţia României.

Cărţi publicate: Divanul Craiovei, teza de doctorat (2002), Mentalităţi în Oltenia perioadei regulamentare. Documente judecătoreşti (2005); în colaborare: Îndrumător în Arhivele Statului, judeţul Dolj (1976), Arhivele Statului din Craiova. 50 de ani de existenţă (1931 - 1918) (1981), Istoria ilustrată a Craiovei (1996), Craiova - pagini de istorie şi civilizaţie: 150 de ani de la Revoluţia română din 1848 (1998), Corespondenţa inedită a familiei Argetoianu (2006), Un craiovean pe meridianele globului. Impresii de călătorie la cumpăna de veacuri XIX-XX  (2007), Războiul pentru cucerirea independenţei de stat a României (1877-1878). Documente privind contribuţia judeţului Dolj (2008) etc.

Zamfiroiu, Lilian (n. 3 mai 1963, Sibiu) – filolog; jurnalist, cercetător, diplomat, publicist. Master în ştiinţe politice al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Bucureşti (2003) şi apoi doctor (Magna cum laude) al Facultăţii de Ştiinţe Sociale al Universităţii din Oradea, cu teza Relaţii diplomatice româno-italiene între cele două războaie mondiale (2010). Între 1987-1991, a lucrat ca profesor de limba şi literatura română la şcoala Generală nr. 6 din Râmnicu-Vâlcea, iar apoi ca inspector de specialitate în cadrul Serviciului Relaţii cu Mass-Media, din cadrul Ministerului Învăţământului (1991-1997); între 1998-2001: expert I în PR (Public Relations) şi consilier I A la Direcţia Relaţii Publice a MAN. Ulterior, a îmbrăţişat cariera diplomatică, funcţionând ca diplomat-secretar I, apoi consilier de stat pentru relaţia cu Parlamentul, director general al Direcţiei Generale Diplomaţie Publice, şeful Oficiului Diplomaţie Publică din MAE etc. (2001-2006). In prezent, este ministru-consilier în cadrul Delegaţiei Permanente a României pe lângă UNESCO, cu sediul la Paris, funcţie ocupată în urma unui concurs-interviu riguros (2006). Dovedind, încă din vremea studenţiei, calităţi de gazetar (redactor şi colaborator la „Viaţa studenţească”, „Amfiteatru” şi „Radio-Vacanţa”), în perioada 1991-2002 a desfăşurat, în paralel cu ocupaţia de bază, şi activităţi de ziarist: secretar general de redacţie al cotidianului „Curierul de Vâlcea”, redactor la „Evenimentul zilei” şi realizator al emisiunii săptămânale „Politica în oglindă”, la Radio România Tineret. Între 2002-2004: profesor asociat la Academia Diplomatică din cadrul MAE. Pentru meritele sale în domeniul învăţământului şi al diplomaţiei, în anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în Grad de Cavaler (Câineni, pag. 360-362).

Zăvoianu, Ion I. (n. 15 iulie 1932 în satul Racoviţa din com. Blidari, jud. Vâlcea) – geograf; cercetător, publicist. Specializări postuniversitare şi schimburi de experienţă cu specialişti străini din Franţa (1970), Polonia (1972), Cehoslovacia (1973) etc; doctor în geografie al Universităţii din Cluj, cu teza Particulatităţile morfometrice ale reţelei hidrografice şi ale albiilor de râu din bazinul Ialomiţa (1975). Profesor de geografie la Pârşcoveni – Olt (1957-1958) şi la Balş (1958-1959; director între 1959-1961), hidrolog la Direcţia Apelor Sibiu (1961-1963), cercetător în cadrul Institutului de Geografie al Academiei (1963-1973; din 1973 – cercetător ştiinţific principal). Membru în Comisia de Cartografie a Mediului şi Dinamica sa, din cadrul Uniunii Geografice Internaţionale. A primit Premiul Murgoci al Academiei, pentru lucrarea Morfometria bazinelor hidrografice.

Volume publicate (în colaborare): Îndrumător pentru cercetări geografice (1965), Geografia văii Dunării româneşti (1969), Judeţul Dâmboviţa (1974), Geografia sectorului românesc al Porţilor de Fier (1976), Atlas RSR (1972-1979), Geografia României – vol. I (1983), Munţii Bucegi – Harta turisticî (1984) etc. (OSCA I, pag. 431).

Zeană, Corneliu (n. 12 apr. 1939,  Râmnicu-Vâlcea) – medic cardiolog; cercetător, publicist. Specializare în cardiologie, la Clinica de Cardiologie de la Fundeni (1981); doctor în medicină cu teza Contribuţii experimentale şi clinice la studiul acţiunii imunodepresoare a cloramfenicolului (1973). Medic de circumscripţie la Muereasca-Vâlcea (1961-1966) şi apoi la Spitalul de urgenţă din Bucureşti; asistent stagiar (1968), asistent titular (1970), medic specialist în Medicină internă (1969), medic primar (1978-1979), medic principal cardiolog (1981). Membru al European Society of Toxicology (1969) şi al Uniunii Medicale Balcanice (1970).

Volume publicate: Diagnosticul bolilor reumatismale (1972), Corticoterapia în medicina internă (1976), Imunologia clinică (1980), Enciclopedia de medicină internă (1984), Caiete de electrocardiografie comentată (1988), Biologie, clinică, tratament (1994). (OSCA I, pag. 432-433).

Zinca, Nicolae (n. 20 ian. 1932 la Drăgăşani, jud. Vâlcea) – inginer horticultor; cercetător, inventator, publicist. Doctor în ştiinţe agricole. A lucrat la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Viti-vinicolă din Drăgăşani (director al acesteia între 1981-1990). S-a remarcat în cercetări de entomologie, fitopatologie, testări pesticide etc. Membru al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, al Societăţii Române de Protecţie a Plantelor şi al Societăţii Române a Horticultorilor. A publicat peste 100 de lucrări ştiinţifice şi este autorul invenţiei numite Bioxin (brevetată în 1971) – produs biologic utilizat pentru tratarea cancerului la viţa de vie. (Monografia Drăgăşani, pag. 427-429).

Zisu, Gh. T. (n. în 1866 la Râmnicu-Vâlcea – m ?) – medic; cercetător, publicist. A făcut studiile liceale în Râmnicu-Vâlcea. Medic de plasă în jud. Olt (1893-1896), medic primar al jud. Dorohoi (1897), medic primar în jud. Dâmboviţa (1900-1903), în jud. Olt (1903-1905) şi apoi din nou în Dâmboviţa. Lucrări publicate: Osteo-mielita cronică a oaselor gambei (1892), Sursele de la Pucioasa şi Vulcana (1902). (OSCA I, pag. 433).

Zugrăvescu, Gheorghe Dorel (n. 25 nob. 1930, Râmnicu-Vâlcea) – geofizician, cercetător, publicist; doctor în ştiinţe tehnice, cu teza Deformări periodice şi neperiodice ale globului terestru, publicată în 1985. Carieră de cercetător şi – în paralel - universitară; membru al Academiei Române (din 1991). În anul 1955 câştigă, prin concurs, titlul de cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Bucureşti, iar în 1965 - titlul de cercetător ştiinţific principal la Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei Române, unde, în 1968, înfiinţează Laboratorul de Geodinamică. Din 1961, membru al Comitetului Naţional Român de Geodezie al Academiei Române, iar din 1965, director al Institutului de Geodinamică al Academiei Române. Membru al Academiei Române şi a numeroase instituţii şi societăţi româneşti şi internaţionale: Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România (1986), Societatea Română de Fizică (1990), Societatea Regală de Astronomie – Belgia (1970), Societatea Internaţională de Medicină Alternativă – Alma Ata  (1985), Societatea de Medicină Naturistă din Londra – Anglia (1986) etc.; preşedintele Comisiei de Teledetecţie a Academiei Române (1992), preşedinte al Diviziei de Fizică a Pământului – Agenţia Spaţială Română (1992) etc.

Domeniile principale ale activităţii sale ştiinţifice: geodinamica, geodinamica instrumentală, geomagnetismul, electrometria, electromagnetismul. A primit mai multe premii şi distincţii naţionale, printre care Ordinul „Pentru Merit” în gradul de ofiţer şi Diploma de excelenţă a Academiei Române (2000).  „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Petroşani (2001). (OSCA II, pag. 417-419; ME I, pag. 202-203).

Zugrăvescu, Paul-Amor (n. 22 octombrie 1933, Râmnicu-Vâlcea) – chimist; cercetător, publicist. Doctor în chimie (1978) al Institutului Naţional de Chimie, cu lucrarea Analiza în urme, prin metode electrochimice. Controlul analitic al unor procese tehnologice prin potenţiometre cu electrozi membrană ioni-selectivi. Membru în Comisia de chimie a Consiliului Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor ; preşedinte al Comitetului Mixt de Cooperare Româno-franceză pentru Industria Chimică. Pentru rezultatele obţinute în domeniu, i-au fost acordate mai multe premii şi distincţii.

Volume publicate: Analiza chimică a solurilor în vederea caracterizării fertilităţii (1959), Lucrările Conferinţei de chimie analitică de la Braşov (1971). (OSCA I, pag. 434-435).

    

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 738-802). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.” 


Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Vineri, 16 Noiembrie 2018
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 24837 ori Ultima modificare Luni, 27 August 2012 10:33
Ești aici: Home Valcea Valcea Personalităţi vâlcene - ştiinţă şi învăţământ