Istorie Locala

Luni, 09 Martie 2015 12:11

Râmnicu Vâlcea: Învăţământul în perioada 1864-1918

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 a reprezentat un mare progres pentru dezvoltarea învăţământului din ţara noastră, în special prin statuarea celor două principii esenţiale: obligativitatea şi gratuitatea acestuia. Se vor statua şi înfiinţa comitetele şcolare, formate din preoţi şi laici cu prestigiu şi autoritate, toţi fiind ştiutori de carte 19.
Încă din 1848 (11 august), profesorul Şcolii Naţionale din Râmnic, Costache Codreanu propusese Prefecturii să se construiască în Râmnic un liceu, pe un teren al M-rii Bistriţa20. Visul acestui eminent profesor va prinde contur abia după patru decenii: la 7 septembrie1891, începe să funcţioneze la Râmnic un gimnaziu (este vorba de actualul Colegiu ,,Alexandru Lahovari”), cu o singură clasă cu 41 de elevi şi 2 profesori - A. Teodoru pentru partea literară şi A. Eliad - pentru cea ştiinţifică. Până în anul 1901, cursurile s-au ţinut în diverse case particulare, apoi la Episcopie, în localul seminarului, care fusese temporar desfiinţat. Abia în anul 1911, gimnaziul va căpăta un local propriu.

 

Gimnaziul (Liceul) „Alexandru Lahovari”. În toamna anului 1891, la Râmnicu-Vâlcea va lua fiinţă Gimnaziul clasic, cu 42 de elevi, primii profesori fiind Alexandru Teodoru – pentru partea umanistă şi Anton Eliade – pentru partea ştiinţifică (şi director); alţi profesori din perioada de început: N. Negoescu (director între 1905-1908), Eliodor Constantinescu (viitor director), P. Crivăţ (la istorie), Tr. Bratu (la germană), P. Niţescu (la română, Şt. Felioreanu (de franceză), Gr. Sinescu (de fizico-naturale), Chr. Georgescu (geografie) C. Chiriţescu (latină) etc. Cursurile gimnaziului se vor deschide – mai întîi cu o singură clasă – la 7 septembrie 1891 în casele Angelescu din strada Mihai Bravu21. La început, instituţia era lipsită nu numai de sediu propriu, ci şi de material didactic sau aparatură şi utilaje necesare unei şcoli de un asemenea nivel. Treptat, însă, situaţia se va îmbunătăţi, gimnaziul (mai târziu, liceul) va deveni, cu timpul, o instituţie de referinţă a învăţământului vâlcean, atât prin ţinuta cadrelor care au predat aici, prin nivelul elevat al învăţământului şi prin rolul pe care absolvenţii acestui vestit liceu îl vor juca, decenii de-a rândul, în toate domeniile spiritualităţii româneşti: cultură, ştiinţă, literatură, artă, învăţământ etc. Înfiinţarea, la scurt timp, a Comitetului şcolar (în frunte cu prefectul judeţului) şi receptivitatea autorităţilor locale la cerinţele didactice, concretizată prin deschiderea unor liste de subvenţii şi organizarea unor manifestări culturale, situaţia gimnaziului se va îmbunătăţi. Odată cu creşterea numărului de elevi, va creşte şi cel al profesorilor.

La scurt timp de la înfiinţare, consiliul profesoral va propune, într-una din şedinţele sale de lucru, ca gimnaziul să poarte numele de „Mircea Vodă”22. Nu se ştie cu exactitate dacă instituţia va fi purtat efectiv acest nume, dar  prin Decretul ministerial 2533/1899, gimnaziul primeşte dreptul de a purta numele de „Alexandru Lahovari” – marele om politic originar din Râmnicu-Vâlcea, jurist, fost ministru de justiţie şi de externe23.

 

Faima gimnaziului a fost dată şi de iniţiativele organizării în cadrul său, de către profesori competenţi şi pasionaţi, a unor manifestări care s-au bucurat de succes şi au avut un mare rol în ridicarea nivelului de cultură al elevilor. Printre acestea, s-au remarcat înfiinţarea fanfarei – în 1898, întemeierea Societăţii de lectură „Vasile Alecsandri” (septembrie 1904) de către neobositul Eliodor Constantinescu, şi (în 1918) a Cercului de educaţie artistică,  condus de un alt profesor eminent – sculptorul C. Gh. Mihăilescu, (autor, printre altele, al grupului statuar de la intrarea în parcul „Zăvoi” din Râmnicu-Vâlcea). Acelaşi Eliodor Constantinescu va realiza, în 1909, primul Anuar al Gimnaziului „Alexandru Lahovari”. Alţi profesori ai instituţiei vor participa la înfiinţarea, în 1906, a Şcolii de adulţi din localitate şi – în 1907 – a Societăţii de cultură şi educaţie „Progresul”. Gimnaziul dispunea de o bibliotecă, de un cor faimos în epocă şi de o echipă entuziastă de teatru, alcătuită din elevi, care a organizat mai multe spectacole de succes, sub îndrumarea şi regia maestrului Constantin Popian24.

 

La 25 septembrie 1908, în clădirea care servise mai înainte drept sediu pentru Şcoala de subofiţeri (1883-1903), se va reînfiinţa Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae”, care mai funcţionase la Râmnicu-Vâlcea (1837-1847), M-rea Bucovăţul Nou (1847-1848), Craiova (1851-1853) şi din nou la Râmnicu-Vâlcea (1854-1901), desfăşurându-şi activitatea aici până în anul 1911, când se va stabili definitiv la Râmnicu-Vâlcea25. Cursurile seminarului vor fi urmate, printre alţii, de viitorii folclorişti Teodor Bălăşel şi Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa.

 

Şcoli profesionale şi tehnice. În baza Legii asupra învăţământului secundar şi superior (23 martie 1898), La iniţiativa Societăţii culturale a judeţului Vâlcea, înfiinţată la 23 august 1898, vor lua fiinţă în judeţ patru şcoli industriale, una dintre acestea fiind programată să se înfiinţeze la Râmnicu-Vâlcea, „în vechiul palat administrativ ocupat odată şi de spital (. . . ), în care se vor deprinde fetele absolvente de curs primar la următoarele meserii: lenjeria, croitoria, tricotagiul (sic!), ţesătoria (cu războaie sistematice) a inului, cânepei, bumbacului, lânei şi borangicului, traforagiul, împletitul paielor, a răchitei, a papurei, a trestiei şi a panglicelor de lemn şi grădinăritul”, aşa cum rezultă dintr-un raport datat 14 august 1901, al profesorului D. Constantinescu – revizor şcolar şi preşedinte al Societăţii Culturale din Vâlcea26. Pe la sfârşitul secolului XIX, este semnalată o şcoală de meserii la Râmnicu-Vâlcea, frecventată de 40 de elevi şi având secţii de dogărie, fierărie, rotărie, strungărie şi tâmplărie. Şcoala avea o secţie şi la Drăgăşani.

Şcoli particulare au existat şi în această perioadă în Vâlcea, dar activitatea acestora era strict controlată de stat, întrucât se constatase o anumită neglijare a unor aspecte, printre care – neaplicarea întocmai a programei şcolilor publice. Astfel, la Râmnicu-Vâlcea, au funcţionat Şcoala Mixtă Bărăţia, a lui Iosef Ronov – cu 40 elevi şi o şcoală de fete, condusă de Baldovin Hangiu, cu 21 de fete27. De asemenea, în anu1 1878 fusese înfiinţată aici o şcoală catolică cu 41 de elevi; de altfel, învăţământul catolic avea tradiţie la Râmnic: dintr-un document publicat de N. Iorga, rezultă că o şcoală catolică ar fi existat încă în 1824, unde – alături de limba română – se preda latineşte, ungureşte şi în italiană28. În 1887, tot aici, va lua fiinţă Şcoala primară mixtă „Bărăţia”, „cu program de educaţie al statului, iar în anul 1897 - Şcoala primară mixtă, germano-luterană, cu program propriu”29. În anul şcolar 1913-1914, la şcoala catolică din reşedinţa judeţului, erau înscrişi 58 de elevi, de naţionalităţi şi confesiuni diferite, printre care – 39 ortodocşi şi 18 catolici30. Aşa cum am menţionat mai sus, în această perioadă se continuă activitatea de instrucţie elementară (obligatorie), atât la oraşe, cât şi la sate, şcoala primară trecând de la durata de trei ani, la cea de patru ani; în Râmnic, era activă Şcoala de băieţi din Râmnicu-Vâlcea, cu un efectiv total de 254 elevi, institutori fiind I. Petrescu, N. Dumitrescu şi N. Apostolescu31. Tot aici, funcţiona o Şcoală Urbană de Fete32.

Prima grădiniţă de copii. În baza proiectului de lege al lui Dimitrie A. Sturza, din 1886, privitor la învăţământul preşcolar, prin procesul verbal din 20 aprilie 1908, la Râmnicu-Vâlcea, în curtea bisericii „Toţi Sfinţii”, va fi înfiinţată „Grădina de copii”, la iniţiativa Societăţii Cooperative „Providenţa”, în principal – a protoiereului şi parohului de atunci al aşezământului, Meletie Răuţu33,

Cadrele didactice din Râmnic au participat în mod direct la marile evenimente istorice, atrăgându-i şi pe alţi râmniceni la aceste evenimente. A devenit istorie naţională cazul „profesorului de musichie” Anton Pann: la 29 iulie 1848 – în parcul „Zăvoi” din Râmnic, unde se desfăşura solemnitatea citirii celor 21 „punturi” ale Constituţiei revoluţionare - , cunoscutul poet a dirijat corul ce a intonat un frumos imn, presupus de unii cercetători (în special vâlceni) a fi fost chiar Deşteaptă-te, române! Am menţionat mai sus contribuţia lui Costache Codreanu la pregătirea şi desfăşurarea evenimentelor revoluţionare de la 1848 în Vâlcea, căruia trebuie să i-l adăugăm pe profesorul Grigore Davidescu34.

O serie de profesori şi învăţători râmniceni, au făcut suprema jertfă pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. Semnificativă în acest sens şi exemplară pentru urmaşi, este situaţia unor profesori de la Gimnaziul Clasic din Râmnic: Vasile Ionescu, Constantin Giurgescu, Nicolae Negoescu, Mircea Dulcescu, Colibaş Popescu, Nicolae Drăghici, Moise Rădulescu – eroii menţionaţi pe Tabla de onoare din holul central al Liceului „Alexandru Lahovari”. Un caz reprezentativ pentru perioada rspectivă, este cel al profesorului Nicu Angelescu din Râmnic, participant la ambele războaie mondiale. Pe de altă parte, conflagraţia mondială menţionată a avut efecte dezastruoase şi asupra unor localuri de şcoală, printre care - cea a gimnaziului râmnicean. „Încăperile de jos ( . . . ) au servit câtva timp drept grajd pentru adăpostul cailor ocupanţilor. Distrugeri s-au produs şi la arhiva care a mai rămas în şcoală, la muzeul de ştiinţe naturale, la cabinetul de fizică şi chimie, la sala de gimnastică; a fost deteriorat mobilierul şi localul”35.

Activitatea cultural-obştească a dascălilor vâlceni. În urma orientărilor date de Spiru Haret şi chiar mai înainte de acest strălucit reformator al învăţământului românesc, profesorii şi învăţătorii râmniceni vor desfăşura numeroase activităţi extraşcolare, în vederea luminării părinţilor şi a celorlalţi locuitori, sau vor acţiona prin diferite societăţi şi asociaţii, aceste iniţiative luând naştere la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. Astfel, în 1865, Constantin Codreanu – profesorul revoluţionar de la 1848, se hotărâse să înfiinţeze o „asociaţie de cuget”, iar la 13 noiembrie 1866, el şi-a exprimat – printre primii din ţară – adeziunea pentru înfiinţarea la Râmnic a secţiunii judeţene a „Societăţii pentru învăţătura poporului”, în al cărei comitet vor fi incluşi mai mulţi profesori şi învăţători de frunte: Nae Apostolescu, Ion Predescu, Dumitru Nicolaescu – profesori la Şcoala Primară din Râmnic; Elena Nicolaescu – de la Şcoala de Fete, precum şi de la alte şcoli din judeţ36. În activităţile sale, societatea va pune accentul pe aspectele cultural şi educativ, urmărind – printre altele, să militeze pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale a şcolilor şi a calităţii învăţământului37. Alte iniţiative asemănătoare ale dascălilor şi ale altor intelectuali râmniceni, vor fi înfiinţarea – la iniţiativa pr. Meletie Răuţu - a filialei din Râmnicu-Vâlcea a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor38; Societatea Culturală din Judeţul Vâlcea – înfiinţată la 23 august 1898 (la iniţiativa lui D. Costantinescu, revizorul şcolar de Vâlcea, în sediul Şcolii primare nr. 1 din Râmnicu-Vâlcea, în prezenţa lui Spiru Haret însuşi); Societatea „Steaua” – filiala Vâlcea, înfiinţată la 9 aprilie 1901 etc. 

 

Note bibliografice

19. DJVAN, PJV, dos. 27/1865, f. 206.

20. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Istoria Colegiului Naţional Alexandru Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2000, pag. 14.

21. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 19.

22. Mihail Voiculescu, Costea Marinoiu, Centenarul Liceului „Alexandru Lahovari” Râmnicu-Vâlcea, f. loc. şi ed., 1991, pag. 16.

23. N. Daneş, Din trecutul liceului „Nicolae Bălcescu”, în „Ramuri vâlcene”, Râmnicu-Vâlcea, 1/1986, pag. 8.

24. Corneliu Tamaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor, Op. cit., pag. 30-32.

25. Arhim. Veniamin Micle, Op. cit., pag. 340.

26. DJVAN, RŞV, dos. 1/1901, f. 36.

27. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 361-362.

28. N. Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, Bucureşti, Ed. Ministerului de Instrucţie, vol. I-II, 1901, pag. 271; apud Corneliu Tamaş, Emilian Valentin Frâncu, Istoria comunităţii catolice din judeţul Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Anton Pann”, 2007, pag. 183.

29. Corneliu Tamaş, Emilian Valentin Frâncu, Op. cit., pag. 181.

30. Ibidem, pag. 182.

31. N. Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., pag. 373.

32. Ibidem., pag. 374-375.

33. Pr. Constantin Cârstea şi Doru Căpătaru, Istoria bisericii « Toţi Sfinţii » din Râmnicu-Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Adrianso, 2007, pag. 183-184. 

34. Gheorghe Dumitraşcu, Unele aspecte din activitatea slujitorilor şcolii vâlcene în timpul revoluţiei de la 1848, în „Studii vâlcene”, 3, Râmnicu-Vâlcea, 1974, pag. 77-84; v. şi G. D. Iscru, Figuri de învăţători din satele vâlcene în deceniul premergător revoluţiei din 1848, în „Caietele Bălcescu”, Bălceşti pe Topolog, Aşezământul Cultural, IX-X, 1984, pag. 255-259; idem, Învîământul public în satele vâlcene (1838-1848), în „File vâlcene”, Bălceşti pe Topolog, Societatea „Prietenii Muzeului Bălcescu, 1972, pag. 127-144;  despre Ion Nisipeanu, vezi P. Purcărescu, Portretul unui revoluţionar vâlcean de la 1848, în „Buridava. Studii şi materiale”, Râmnicu-Vâlcea, Muzeul Judeţean Vâlcea, pag. 167-168.

35. Corneliu Tamaş, Din istoria arhivelor vâlcene, 1916-1918, în „Studii vâlcene”, V/1982, Râmnicu-Vâlcea,  pag. 91.

36. Gheorghe Dumitraşcu, Societăţi şi asociaţii de tip haretian, pag. 1-2 (lucrare aflată în manuscris).

37. Ibidem, pag. 2 şi urm.

38. Veronica Tamaş, Contribuţia Ligii culturale din Rm. Vâlcea la desăvârşirea unităţii naţionale a poporului român (1891-1918), în „Studii vâlcene”, 1, 1971, pag. 35 şi urm. 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II - Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012

Informații adiționale

Citit 2289 ori Ultima modificare Luni, 09 Martie 2015 12:31
Ești aici: Home Valcea Valcea Râmnicu Vâlcea: Învăţământul în perioada 1864-1918