Istorie Locala

Joi, 20 Septembrie 2012 18:14

Industria ușoară in Crișana

Scris de  dr.Mariana Barna
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

IV.4 Industria uşoară

 

Ramură cu vechi tradiţii în Crişana, a fost pusă în evidenţă prin unităţile şi produsele realizate la vechile întreprinderi: ,,Solidaritatea’’, ,,Crişul’’, ,,Arta’’ - încălţăminte, ,,1 Mai’’ – blănuri, ,,Mioriţa’’ – tricotaje, Pădurea Neagră – sticlă, Fabrica de confecţii din Marghita, Topitoria de in şi cânepă din Palota sau Fabrica de textile ,,Crişana’’.

Fabrica de piele şi încălţăminte ,,Crişul’’ Oradea [1], Str. Independenţei, nr. 5, a fost o întreprindere economică subordonată Centralei Industriei Pielăriei, Cauciucului şi Încălţămintei din Bucureşti. În anul 1945, exista un mic atelier de încălţăminte al cooperatorilor sindicalişti din industria pielăriei, cu utilaje de la fosta Fabrică ,,We – Ego’’, cu un efectiv de 40 muncitori, care producea câteva mii de perechi de încălţăminte pe an. Cooperativa denumită ,,Topanca’’ a mai avut şi un atelier de reparat încălţăminte pentru populaţie. La 31 decembrie 1947, Cooperativa ,,Topanca’’ a preluat Fabrica de încălţăminte ,,Favorit’’ cu utilaje şi cei 77 muncitori. În anul 1948 Cooperativa s-a dezvoltat, ajungând la un efectiv de 182 de cooperatori, cu o producţie de 170 de perechi de încălţăminte pe zi. În anul 1948, Cooperativa ,,Topanca’’ a fost naţionalizată, întreprinderea primind numele: Fabrica de încălţăminte ,,Dobrogeanu Gherea’’ Oradea, care s-a comasat, în anul 1949, cu Fabrica de încălţăminte ,,Trainica’’. Prin unificare, fabrica va avea un efectiv de 343 de salariaţi, dintre care 306 muncitori direct productivi, cu o producţie zilnică de 300 de perechi de încălţăminte. În anul 1952, ca urmare a asimilării Fabricii de piele şi talpă ,,Teodor Neculiţă’’, Întreprinderea ,,Dobrogeanu Gherea’’ a devenit o fabrică de mare capacitate. Dacă la început aproape toate operaţiile se executau manual, cu timpul s-a încercat dotarea cu utilaje corespunzătoare şi mecanizarea principalelor faze de lucru. În anul 1953, Întreprinderea ,,Dobrogeanu Gherea’’ a preluat utilajul Fabricii ,,Avram Iancu’’ din Vaşcău, unitate care a fost lichidată. S-a început confecţionarea primelor loturi de încălţăminte destinate exportului în U.R.S.S., S.U.A., Anglia, Olanda, Franţa, Danemarca, Iordania, Liban, Finlanda, Norvegia, Austria etc. În anul 1967 s-a construit o nouă clădire, cu o capacitate de producţie mai mare, realizându-se într-o singură zi întreaga producţie de încălţăminte din anul 1945. Prin sistematizarea şi dezvoltarea tăbăcăriei minerale, în anul 1981 s-a pus în funcţiune noul atelier, cu o capacitate de producţie de 20 de tone de înmuieri/zi. Se executau diverse sortimente de încălţăminte din piele, dar şi din înlocuitori. În prezent, fabrica nu mai funcţionează.

Iată o informaţie extrasă dintr-un articol publicat în Oradea Online, în data de 24 august 2006 ,,Crişul Favorit, una dintre întreprinderile etalon ale Ardealului în industria de piele şi încălţăminte, părea a fi societatea orădeană cu cele mai mari şanse de succes în societatea capitalistă nou dezvoltată după evenimentele din 1989. Numită iniţial doar ,,Crişul’’ Oradea, fabrica a preluat şi numele de ,,Favorit’’ abia după 1990. Începutul sfârşitului a fost privatizarea fabricii prin sistemul MEBO în anul 1995. Metoda de privatizare a fost aplicată unui număr impresionant de 5200 de societăţi şi reprezenta, de fapt, un jaf lent bine gândit de guvernanţii de atunci’’[2].

Fabrica de Încălţăminte ,,Solidaritatea’’ Oradea[3], cu sediul pe strada Simion Bărnuţiu, nr. 15, a fost fondată în 1923, sub emblema ,,Carmen’’. Fondatorii şi proprietarii care au funcţionat în formă de societate, în nume colectiv, au fost Steiner Eugen, cu 3/5, Hillinger Maxim, cu 1/5 şi Katsher Adolf, tot cu 1/5. Iniţial a funcţionat într-un local închiriat. În 4 decembrie 1924, s-a acceptat proiectul pentru fondarea unei societăţi anonime cu un capital de 5 milioane lei. În 1925, Monus Alexandru devine acţionar principal, contribuind cu imobilele sale situate în Oradea, strada Simion Bărnuţiu nr. 15 şi 17, în valoare totală de 2000000 lei, primind acţiuni în valoare de 1500000 lei.

            Prima majorare a capitalului social iniţial s-a făcut în ziua de 29 iulie 1925, de la 5000000 lei la 10000000 lei, majorarea făcându-se prin contribuţii: în maşini, materiale, imobile şi numerar. După intrarea lui Monus Alexandru în rândurile acţionarilor şi prin efectuarea majorării capitalului social, situaţia acţionarilor se prezenta astfel:

  1. oSteiner Eugen5970 acţiuni în valoare de 5970000
  2. oHillinger Maxim 1 240 acţiuni în valoare de 1240000
  3. oKatscher Adolf1 500 acţiuni în valoare de 1500000
  4. oMonus Alexandru1 500 acţiuni în valoare de 1500000
  5. oDiv. Acţ50 acţiuni în valoare de      50000

Capital social                                             Total lei:  10260000 lei

           

Ulterior, Hillinger Maxim şi Katscher Adolf au vândut acţiunile, fiind preluate de ceilalţi acţionari.

            În 1941 s-a hotărât majorarea capitalului social. După mutarea fabricii în imobilele aduse în afacere de Manus Alexandru s-au efectuat şi alte construcţii. Ultima construcţie a fost corpul din strada Simion Bărnuţiu, unde s-a ridicat, în 1943-1944, o clădire pentru birourile centrale, compusă din două etaje. Până la 30 iunie 1942, acţionarii principali ai societăţii erau: Steiner Eugen, Steiner Nicolae (fiul fondatorului Steiner Eugen) şi Monus Alexandru, conducătorii adevăraţi ai întreprinderii. După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, Societatea Anonimă ,,Carmen’’ a intrat în sfera de activitate a Băncii Comerciale Ungare din Budapesta, aceasta devenind finanţatoarea societăţii, 85% dintre acţiuni au ajuns în proprietatea Societăţii Anonime Fraţii Manthner şi soţii, fabrica de piele din Budapesta rămânând în proprietatea directorului general, Steiner Nicolae. În 1943, Banca Comercială Ungară din Budapesta a cumpărat şi acţiunile lui Steiner Nicolae şi a devenit proprietarul unic al tuturor celor 45000 bucăţi acţiuni ale Societăţii Anonime ,,Carmen’’[4]. După intrarea armatei sovietice în Oradea, în octombrie 1944, fabrica a funcţionat sub comanda militară sovietică. Astfel, de la 18 octombrie 1944 până la 31 mai 1945, s-a lucrat exclusiv pentru Armata Roşie, în regie proprie, producând numai cizme militare şi bocanci. În 1945, Comisia aliată de control a predat fabrica inginerului E. Pion, în calitate de administrator de supravaghere a Ministerului Economiei Naţionale. În ianuarie 1946, întreprinderea a fost supusă CASBI-ului[5], însă la 22 martie 1947, prin Decretul nr. 38843, Fabrica ,,Carmen’’ a fost scoasă sub prevederile Legii nr. 91/1945, de sub control CASBI (Legea 91/1945 pentru infiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, lege publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 10/02/1945). Concomitent cu aceste evenimente, finanţarea societăţii a fost preluată de Banca Ardeleană din Bucureşti, care, prin tranzacţia încheiată cu Banca Comercială Ungară din Budapesta, a devenit proprietară a tuturor celor 45000 acţiuni. Capitalul social de 1500300 pengö, rămas după majorarea operată în 1943, a devenit prin transformare, (cursul fiind de 1: 27), suma de 40 508100 lei, din care s-a operat o reducere de 8100 lei, la 29 iunie 1947 rămânând 40500000 lei. Acest capital social, la 14 august 1947, a fost majorat cu suma de la 990000000 lei la 1030500000 lei prin vărsăminte, în numerar, acţiunile fiind în proprietatea Băncii Ardelene din Bucureşti. Societatea Anonimă - Fabrica de ghete ,,Carmen’’ a fost naţionalizată în 1948, devenind Întreprinderea Industriei de Stat ,,Solidaritatea’’ – Fabrică de încălţăminte.

După naţionalizare capacitatea de producţie a fabricii s-a dezvoltat, întreprinderea având mai multe unităţi de producţie: unitatea din strada Simion Ştefan unde se produceau tocuri din lemn şi glencuri; unitatea din strada Dobrogeanu Gherea, unde se confecţiona încălţăminte din categoria uşoară; unitatea din strada Fucs Mor unde se confecţiona încălţăminte pentru copiii mici. Unitatea principală a fabricii era situată în strada Simion Bărnuţiu, nr. 13-15-17, la fel depozitele şi birourile centrale. Începând cu anul 1967 s-a construit o nouă clădire, cu o capacitate de producţie mai mare, realizându-se într-o singură zi întreaga producţie de încălţăminte din anul 1945. În 1973 ,,Solidaritatea’’ era situată pe strada Simion Bărnuţiu, nr. 15, având secţia de prelucrare tocuri şi glencuri în strada Dobrogeanu Gherea. În prezent fabrica nu mai funcţioneză.

            Întreprinderea de încălţăminte ,,Arta’’ Oradea[6] a funcţionat pe fostul amplasament al Cooperativei de încălţăminte ,,Csordás János’’. Această cooperativă a luat fiinţă la 1 decembrie 1948, prin comasarea Cooperativei ,,Sîrguinţa’’ şi a Fabricii de ghete ,,Bihorul’’. Mai târziu, în anul 1954, i s-a ataşat Cooperativa ,,Progresul’’ Oradea, urmând, în anul 1956, Cooperativa ,,Venus’’ din Tileagd. Cooperativa producea încălţăminte Romarta pentru bărbaţi, femei şi copii, serie mică, executa şi repara anumite comenzi de încălţăminte, iar în anul 1954 producea şi articole de marochinărie. La 1 iulie 1959, cu un efectiv de 300 muncitori, Cooperativa ,,Csordás János’’, prin protocolul încheiat între Uniunea Cooperativelor Meşteşugăreşti şi Ministerul Bunurilor de Consum, trece în sectorul socialist. În anul 1963, întreprinderea primeşte denumirea de Întreprinderea de Încălţăminte de Stat ,,Arta’’ Oradea. Pe piaţa internă solicitările pentru încălţăminte erau mari, fiind căutate anumite mărci de încălţăminte (marca ,,Super’’). Ca urmare, a crescut capacitatea de producţie la diverse sortimente (încălţăminte A1 şi A7 Romarta pentru bărbaţi). Survin schimbări radicale în ce priveşte condiţiile de muncă, prin modernizarea tehnologiilor de fabricaţie şi sistemului de confecţionare, prin mecanizarea operaţiilor de muncă. Începând cu anii 1968 – 1970 sunt angajate femei, alături de b.ărbaţi, la utilaje-cheie, în secţiile de tras, tălpuit, finisat şi stanţat. Marochinăria confecţionată aici avea succes pe piaţa externă, în U.R.S.S., R.D.G., Belgia

solidaritatea sectie

      Din octombrie 1969 până în iulie 1971, a aparţinut Combinatului de Încălţăminte ,,Solidaritatea’’, (fosta Fabrică ,,Carmen’’ Oradea, înfiinţată în anul 1925, care,  după naţionalizare, a luat numele de ,,Solidaritatea’’, ,,simbol al înfrăţirii oamenilor muncii’’), apoi, de la 1 iulie 1971 până în 1 octombrie 1972, a devenit o secţie a Întreprinderii de piele şi încălţăminte ,,Crişul’’ Oradea, coordonatorul de plan şi forul tutelar fiind Combinatul de pielărie şi încălţăminte Cluj. Chiar dacă aparţinea de Combinatul de pielărie şi încălţăminte Cluj, la 1 octombrie 1972, întreprinderea primeşte personalitate juridică, cu plan şi bilanţ propriu. De la 1 martie 1973, întreprinderea devine unitate de sine stătătoare în cadrul Centralei Industriei Pielăriei Cauciucului şi Încălţămintei Bucureşti. Din anul 1973, din nou cresc solicitările pentru încălţămintea de tip Romarta. Ca urmare, în comuna Ceica se înfiinţează, din fondul de mică mecanizare, o secţie de croit, pregătit şi cusut feţe pentru încălţăminte, cu executarea lucrărilor în regie proprie. Astfel, creşte capacitatea de producţie, se diversifică sortimentele şi se asigură locuri de muncă muncitorilor din împrejurimi. În anul 1977, întreprinderea se dotează cu o linie tehnologică completă de încălţăminte mocasin. Din anul următor se schimbă marca ,,Super’’ în ,,Clasicor’’ (Încălţăminte Clasică Oradea), referindu-se la menţinerea liniei de încălţăminte clasică de tip Romarta. Tot în anul 1978 se pune în funcţiune, înainte de termen, noua clădire de producţie, cu trei etaje. Proiectul de execuţie a fost întocmit de un colectiv al Catedrei de beton armat a Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic Cluj – Napoca, colectiv coordonat de profesor doctor inginer Tertea Igor[7]. Începând cu 1978, încălţămintea de tip Romarta e cerută la export în: Franţa, Belgia, Canada, Irak, Australia, Suedia, Liban, Libia, Emiratele Arabe Unite, Burundi.

Întreprinderea de încălţăminte ,,Bihoreana’’ din Marghita a luat fiinţă la1 iulie 1959, prin transformarea în întreprindere de stat a Cooperativei Meşteşugăreşti ,,Record’’. În anul 1969, se dă în funcţiune una dintre secţiile de producţie la Marghita, iar în 1976, cea de-a doua, situată în comuna Săcuieni[8]. Avea 5 linii tehnologice de tras-tălpuit-finisat şi 10 linii de pregătit-cusut. Întreprinderea avea contracte cu firma ,,Interpelz’’ din R.D.Germană şi cu firme din U.R.S.S.

Întreprinderea de confecţii[9] Oradea avea sediul pe str. Independenţei nr. 7-9. În 13 aprilie 1945, meseriaşi croitori din Oradea, care lucrau după comandă, au înfiinţat o cooperativă meşteşugărească de croitorie într-o clădire din Piaţa Libertăţii. În câţiva ani cei 13 cooperatori au adunat în jurul lor mai mulţi croitori, care, în 1950, au înfiinţat Cooperativa ,,Cootex’’. Ulterior numărul lucrătorilor a crescut datorită procesului de absorbţie a secţiilor de confecţii de la Cooperativele ,,6 Martie’’ şi ,,Progresul’’. La 1 iunie 1959, Cooperativa ,,Cootex’’ a fost împărţită în două unităţi separate, atelierele de producţie la comandă au rămas pentru lucrări către populaţie, iar unităţile de serie au fost naţionalizate, înfiinţându-se astfel Fabrica de Confecţii Oradea. De la naţionalizare, întreprinderea a trecut prin mai multe reorganizări. În anul 1963, din Întreprinderea de tricotaje ,,Mioriţa’’ Oradea se desprinde o secţie ce va fi mutată în oraşul Marghita. La data de 1 ianuarie 1965, această secţie se constituie ca întreprindere independentă, Fabrica de Confecţii Marghita. În 1969, se înfiinţează Combinatul Textil Oradea din următoarele fabrici: Fabrica de tricotaje ,,Mioriţa’’, Fabrica textilă ,,Drum Nou’’, Fabrica textilă ,,Crişana’’, Fabrica de confecţii Marghita. Combinatul a funcţionat între anii 1969 – 1972, când, prin reorganizarea ministerelor, fiecare întreprindere a devenit independentă, subordonată centralelor industriale respective. Fabrica de Confecţii Oradea a trecut în subordinea Centralei de Confecţii Sibiu. După noi organizări la nivelul ministerelor, Centrala Întreprinderii de Confecţii Oradea aparţinea de Centrala Industriei Confecţiilor Bucureşti. În anul 1977, în baza Decretului 220, Întreprinderea de Confecţii preia de la industria locală unităţile cu profil de confecţii din Oradea şi oraşul Beiuş, cu personalul, mijloacele de bază şi valoarea planului aferent. Întreprinderea era profilată pe confecţii textile şi producea: costume, pardesie, paltoane şi sacouri pentru bărbaţi şi femei, diferite confecţii pentru copii, din bumbac, lână, mătase, in, cânepă şi fibre sintetice.

textile Crisana

Întreprinderea de Confecţii Marghita[10], strada Liliacului, nr. 22, funcţionează din anul 1963, de când a început producţia de tricotaje într-o secţie a Întreprinderii de tricotaje ,,Mioriţa’’ din Oradea. În martie 1965 se comasează cu Fabrica de încălţăminte ,,Bihoreana’’ Marghita, producând confecţii textile, iar din 1967, se formează Întreprinderea de Confecţii Marghita, fiind înregistrată începând cu anul 1968. Confecţiona diverse sortimente de îmbrăcăminte pentru copii, femei şi bărbaţi. Din 1970 începe colaborarea cu firma D.I.M. din Franţa, din 1978 cu Danemarca şi Norvegia, iar din anul 1979 cu U.R.S.S. Colaborările se extind în anii următori înscriindu-se pe listă şi S.U.A, R.F.G., peste 90% din produse fiind destinate exportului. Anual se introduceau în fabricaţie peste 120 de modele noi.

Întreprinderea de tricotaje ,,Mioriţa’’[11] Oradea, (fosta ,,Szenkovici’’) a luat fiinţă în anii 1946-1947, prin unirea atelierelor micilor meseriaşi: Terkel, Taub şi Vadasz Pal Jakab din Oradea. Prin anul 1960 se comasează cu Cooperativa ,,Progresul’’ rămânând la aceeaşi adresă de pe strada Gutemberg, nr. 4, clădirea suferind reparaţii capitale. Îşi extinde spaţiul, fiind utilată cu maşini de tricotat de tip VKTM, maşini de tricotat rectilinii, confecţionate în ţară. Profilul întreprinderii consta în confecţionarea de produse tricotate de îmbrăcăminte exterioară pentru copii şi adulţi, din fire sintetice de tip lână PNA, realizate printr-un proces tehnologic de tricotare, apoi asamblare. Întreprinderea era organizată în trei unităţi distincte: unitatea I, pe strada Barcăului, nr. 10, constituia sediul central, cu maşinile de tricotat tip Protti, secţiile de confecţii, magazia de produse finite, atelierul central de întreţinere, birourile administrative; unitatea II, pe strada Gutemberg, nr. 4, cu secţia de bobinat, secţiile de tricotat cu maşinile VKTM, magazia de materii prime şi laboratorul de încercări fizico-mecanice şi unitatea III, amplasată în oraşul Dr. Petru Groza, pe strada Fruntaşilor, nr. 21, ce cuprindea secţiile de bobinat, tricotat şi confecţii. Întreprinderea de tricotaje ,,Mioriţa’’ a funcţionat în cadrul Centralei Industriei Tricotajelor din Bucureşti aparţinând Ministerului Industriei Uşoare.

 

            Fabrica de blănuri ,,1 Mai’’ producea mai mult de o treime din întreaga producţie de blănuri a ţării, fiind una din mărcile de prestigiu mondial în acest sector. A luat fiinţă în anul 1928, ,,ca o secţie de argăsire şi înnobilare’’ în localul Secţiei minerale a Fabricii de piele şi încălţăminte ,,Crişul’’, din strada Decebal, nr. 15[12]. În anul 1932 a fost mutată în clădirea de pe Calea Clujului, nr. 161, clădire construită în jurul anilor 1870 pentru grajdurile unui regiment de artilerie. În anul 1933, după transformări şi amenajări specifice, au fost aduse din import utilaje pentru blănărie, prelucrându-se piei de miel, până în anul 1940. În timpul războiului a devenit întreprindere ce producea numai pentru front. La 11 iunie 1948, când s-a pus în aplicare legea naţionalizării principalelor mijloace de producţie, executa comenzi mici pentru blănarii particulari din ţară. Fabrica de blănuri ,,1 Mai’’ Oradea executa diverse modele de haine lungi, scurte, jachete, căciuli, din material textil, din velur de diferite culori sau îmblănite. O parte din aceste modele erau prezentate pentru omologare şi la expoziţiile naţionale din Bucureşti, primind de cele mai multe ori diplome pentru calitate.

Întreprinderea  Textilă ,,Drum Nou’’ Oradea a fost o societate fondată în 1923 sub denumirea de ,,Electra’’, care la început a funcţionat doar ca un mic atelier de pasmanterie[13]. Începând din 1952, atelierul s-a transformat într-o întreprindere mai mare, continuându-şi activitatea sub denumirea de Întreprinderea Textila ,,Drum Nou’’. Noua întreprindere, în urma îmbunătăţirilor tehnice, s-a dezvoltat, iar în 1963 s-a reprofilat în cadrul sectorului de pasmanterie, stabilindu-şi profilul definitiv. Ea a început să producă pe lângă şuitaşuri[14], dantele şi alte produse, cum ar fi: împletituri elastice, împletituri plate, împletituri tubulare, şnururi, şireturi de încălţăminte. Pe parcurs, întreprinderea şi-a diversificat gama de produse, lansând pe piaţă articole utilizate în diverse domenii de activitate. Astfel, pe lângă produsele clasice de până atunci, au apărut produse cu noi destinaţii, ca: articole tehnice utilizate în domeniul militar şi civil, corzi pentru alpinism montan şi utilitar, aţă chirurgicală utilizată în chirurgie umană şi veterinară, şnururi răsucite destinate industriei mobilei. Conform HG 1296/13.12.1990, se transformă în societate comercială, cu sediul în Oradea, tot pe strada Dimitrie Cantemir, nr. 9-11. Denumirea actuală ,,Aura’’ S.A., şi-a căpătat-o în 1991. Societatea este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni, cu capital privat. Procesul de privatizare a început în anul 1993 şi a fost declarat încheiat prin sentinţa civilă nr. 44/1994[15].

Întreprinderea de Sticlărie[16], înfiinţată în anul 1840, se afla în localitatea bihoreană Pădurea Neagră, situată la aproximativ 20 de kilometri de Aleşd, pe cursul râului Bistra. La început, procesul de producţie era rudimentar, aproape în întregime manual, deci activitatea nu se putea numi industrie în accepţiunea adevărată a cuvântului. Producea o gamă variată de produse de iluminat şi menaj din sticlă şi cristal. Calitatea superioară a produselor a fost apreciată în: America, Anglia, Elveţia, Australia etc. Existenţa fabricii e legată de numele unui aventurier străin, Amon, nume de zeitate egipteană, despre care nimeni nu ştia de unde vine, care a construit aici un cuptor cu câteva creuzete pentru prepararea pastei de sticlă. Pe seama acestuia localnicii vorbesc ,,lucruri cu iz de legendă’’[17]. Din păcate, odată cu închiderea fabricii de sticlă, activitatea din Pădurea Neagră a încetat.

Întreprinderea de In şi Cânepă Bihor. Prima secţie a Întreprinderii de In şi Cânepă Palota se cunoaşte că a luat fiinţă în jurul anului 1940, ca o întreprindere particulară a fostului moşier Iakabfi. Funcţiona într-un şopron, cu 10 meliţe tip ,,Belgian’’, unde lucrau doar sezonieri. Prelucrarea cânepii se făcea în mod rudimentar, fără niciun fel de instalaţie de ventilaţie. Din 1944 şi-a încetat activitatea, proprietarul s-a refugiat cu familia odată cu retragerea trupelor maghiare şi germane. A fost naţionalizată în anul 1948 şi a început activitatea ca întreprindere de stat. Şi-a mărit capacitatea de producţie prin racordarea la linia C.F.R. Oradea – Cheresig, reţeaua telefonică a municipiului Oradea, reţeaua de înaltă tensiune, cu o linie de garaj proprie în lungime de 2 200 m. S-au construit 7 bazine de topire şi o secţie de prelucrare prevăzută cu un zdrobitor tip ,,Astra’’. Materia primă era asigurată din contractări cu producătorii particulari. Secţia Palota avea ca obiect de activitate prelucrarea tulpinilor de cânepă, iar produsul finit era ,,fibra de cânepă’’. Era amplasată în comuna suburbană Sîntandrei, strada Principală, nr. 180, la circa 500 m vest de comuna Sîntandrei, pe şoseaua Oradea – Cheresig, între şosea şi râul Crişul Repede[18]. Între anii 1952 – 1954, întreprinderea s-a extins, construindu-se 24 bazine, o hală de prelucrare dotată cu două zdrobitoare şi o turbină tip ,,Bindler’’ realizată ca prototip de Fabrica Unirea Cluj. Unitatea era racordată la reţeaua de curent electric. Până în anul 1960 s-au adus îmbunătăţiri în ce priveşte: hala de fabricaţie (prin montarea unui număr de 20 meliţe), condiţiile de lucru ale muncitorilor şi spaţiile de locuit, amenajarea unei colonii cu o capacitate de 37 apartamente. Între 1965 – 1966 întreprinderea cunoaşte o nouă dezvoltare, s-au achiziţionat noi utilaje, s-au înlocuit meliţele manuale cu patru zdrobitoare tip ,,Marghita’’, două turbine ,,Unirea’’, s-a extins capacitatea de topire cu încă 18 bazine cu un volum de 2660 metri cubi. În anul 1969 s-a construit o hală pentru valorificarea excedentului de impurităţi şi puzderie[19] prin fabricarea plăcilor aglomerate. Se exporta în Grecia, iar în ţară acest surplus se utiliza la Sînicolau, unde s-a şi construit prima fabrică de plăci aglomerate din cânepă. În 1975, capacitatea unităţii a ajuns la 3600 tone fibră pe an. Produsul finit, fibra, se livra la filaturile de in şi cânepă din ţară. În perioada anilor 1949 – 1984, unitatea a aparţinut: Ministerului Industriei Uşoare – Centrala In, Cânepă Bucureşti (1949 – 1973) şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare – Trustul Inului, Cânepii şi Bumbacului Bucureşti (1974 – 1984). În anul 1980, printr-un decret prezidenţial, a fost înfiinţată Întreprinderea de In şi Cânepă, cu sediul în comuna Sîntandrei nr. 180, care avea două secţii de producţie: secţia Palota, pentru prelucrarea cânepii, cu o capacitate de producţie de 3600 tone fibră pe an şi secţia Holod, pentru prelucrarea inului, cu o capacitate de producţie de 2200 tone fibră de in pe an. Secţia Holod a fost în construcţie din trimestrul al IV-lea al anului 1978 până în trimestrul I al anului 1984 şi a intrat în funcţiune cu data de 1 aprilie 1984.

Întreprinderea de mase plastice ,,Viitorul’’ Oradea s-a înfiinţat la 1 noiembrie 1948, prin comasarea a patru fabrici mai mici: Fabrica de agrafe şi piepteni ,,Rippner’’, Fabrica ,,Celuloid’’, ,,Isomit’’ şi ,,Emro’’ funcţionând sub denumirea de Industria Plastică Bihoreană, pe strada Clujului, nr. 21[20]. În anul 1951 s-a comasat cu Întreprinderea de Stat ,,Chaia Lifschitz’’ din Oradea aflată pe strada Louis Pasteur, nr. 153. Fosta făbricuţă ,,Celuloid’’, care iniţial se numea ,,Fraţii Feher’’, cu sediul pe strada Carmen Sylva, nr. 44, din Reşiţa, a fost înfiinţată în anul 1921, cu denumirea de ,,Nicola şi Feher’’ având ca obiect de activitate prelucrarea articolelor din celuloid şi galalit. Din 1931 firma îşi schimbă denumirea în ,,Fraţii Feher’’ Reşiţa, iar din 1 iunie 1948, fabrica fiind naţionalizată, primeşte denumirea de ,,Celuloid’’ Reşiţa, până în 26 februarie 1953 când a fost comasată la Întreprinderea de Stat ,,Chaia Lifschitz’’ din Oradea[21]. Fabrica de perii ,,Celuloid’’ din Oradea, se pare că a existat încă din 1943, cu sediul pe strada Dimitrie Cantemir, nr. 7. Despre proprietarul acestei întreprinderi nu sunt informaţii, deoarece lipsesc documentele. După naţionalizare, a fost comasată Întreprinderii ,,Rippner’’[22]. Acesta din urmă era o fabrică de piepteni ce funcţiona pe strada Clujului, nr. 21. Rippner Farkas, comerciant din Oradea, pune temelia acestei fabrici încă în anul 1914. Produsele fabricate aici, pieptene şi agrafe, erau confecţionate din celuloid importat din străinătate. Unitatea a ars complet în 1929. Fiind asigurată, a fost refăcută şi dotată cu instalaţii şi maşini noi. După decesul proprietarului, soţia, copiii, apoi ginerele conduc afacerea. Şi acestă unitate se comasează cu alte unităţi mai mici în Industria Plastică Bihoreană Oradea[23]. Fabrica de piepteni şi bachelită ,,Isomit’’ Oradea avea sediul pe strada Arany Iános, nr. 12 şi a fost înfiinţată în anul 1936. Proprietarul acestei unităţi a fost Birnfeld Eugen şi Weis Iuliu care au emigrat în Palestina. După naţionalizare a fost comasată la Fabrica ,,Rippner Farkas’’, adică în Industria Plastică Bihoreană Oradea[24]. Scopul acestei întreprinderi era de a fabrica piepteni, articole casnice şi articole din răşini artificiale. Fabrica de perii ,,Falk Armin’’ din Oradea, strada Pasteur, nr. 153-155, a fost înfiinţată în anul 1922. Când proprietarul, care locuia în Debrecen, constată că materia primă putea fi achiziţionată în România la un preţ mai bun, cumpără un teren intravilan şi construieşte fabrica, devine o sucursală a celei din Ungaria. Astfel că din în anul 1941 fabrica primeşte o nouă denumire: Egyesult Kepegyár R.T. Debrecen sucursala Oradea[25].



[1]Idem, fond 745 Fabrica de piele şi încălţăminte ,,Crişul’’ Oradea, 1964 - 1967, f. 1 - 3

[3]A.N.-D.J.Bh., fond 120 Fabrica de Încălţăminte ,,Solidaritatea’’ Oradea, f. 1-4

[4]Ibidem, f. 3

[5]Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice

[6]A.N.-D.J.Bh., fond 695 Întreprinderea de încălţăminte ,,Arta’’ Oradea, 1959 - 1969, f. 1 - 7

[7]Ibidem, f. 1 - 7

[8] Crisia, nr. 18/1988, p. 907-908

[9]A.N.-D.J.Bh., fond 704 Întreprinderea de Confecţii Oradea, 1964 - 1967, f. 1-5

[10]Crisia, nr. 18/1988, p. 901-902

[11]A.N.-D.J.Bh., fond 636 Întreprinderea de Tricotaje ,,Mioriţa’’ Oradea, 1945-1960, f. 1-5

[12]Întreprinderea de Blănărie ,,1 Mai’’ Oradea, în Familia, 1980, nr. 11, pagină de publicitate

[13]Ramură a industriei textile, care produce panglici, broderii, fireturi etc.; ceaprăzărie

[14]Şiret îngust de lână, de mătase sau de fir folosit ca ornament la îmbrăcăminte; sărad, ornament

[15]Ioan Pop, Proiectarea tehnologică a sortimentului de încălţăminte şi efortul global de marketing: lucrare de licenţă, Oradea, 2009, p. 10-15

[16]Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor, Fişe unităţi cu evoluţia principalilor indicatori economici 1965 - 1976, p. 30

[17],,Amon era mare falsificator de bani. Avea maşina de bani ascunsă în usciorul casei: de câte ori deschidea uşa, de atâtea ori din presă ieşea o ,,bancă’’ de 100. Tribunalul i-a dat ca pedeapsă să construiască drumul de la Aleşd la Marghita. Amon a pietruit drumul pe care-l vedeţi şi azi, dar – tot cu bani falşi’’, în Familia, 1965, nr. 2, p. 5

[18]A.N.-D.J.Bh., fond 856 Întreprinderea de In şi Cânepă, 1940 - 1970, f. 1-5

[19]Puzderie de cânepă = resturi lemnoase care cad din tulpina cânepii sau a inului la meliţare şi la scărmănare

[20]A.N.-D.J.Bh., fond 125 Industria Plastică Bihoreană Oradea, 1948-1950, f.1-2

[21]Idem, fond 126 Fraţii ,,Feher’’ Reşiţa, ,,Celuloid’’ Reşiţa, 1927-1953, f. 2-6

[22]Idem, 128 ,,Celuloid’’ Fabrica de perii din Oradea, f. 1

[23]Idem, fond 123 Fabrica de piepteni ,,Rippner Farkas’’ Oradea, 1914-1948, f 1

[24]Idem, fond 127 Fabrica de piepteni şi bachelită ,,Isomit’’, 1945-1948, f. 1

[25]Idem, fond 124 Fabrica de perii ,,Falk Armin’’Oradea, 1925-1949, f. 1

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Sâmbătă, 19 Octombrie 2019
  • Localitate: Bihor
  • Creator: dr. Mariana Barna
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: <p><span style="color: #4f4f4f; line-height: 19px;">Capitolul face parte din lucrarea de doctorat :INDUSTRIALIZARE ŞI DEMOGRAFIE ÎN CENTRELE URBANE ALE CRIŞANEI  (1960-1980) ,  autor, dr. Mariana Barna,  coordonator prof. univ. dr. Mihai Drecin</span></p>
  • Editor: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea
  • Contributor: dr.Mariana Barna
  • Tip: text
  • Format: text
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 20860 ori Ultima modificare Duminică, 07 Octombrie 2012 19:19
Ești aici: Home Bihor Bihor Industria ușoară in Crișana