Istorie Locala

Miercuri, 19 Septembrie 2012 11:00

Industria metalurgiei neferoaselor - din Crișana

Scris de  dr.Mariana Barna
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

ISTORICUL PRINCIPALELOR UNITĂŢI INDUSTRIALE ŞI STRUCTURA PRINCIPALELOR  RAMURI INDUSTRIALE DIN CRIŞANA

 Informaţiile culese privind istoricul celor mai importante unităţi industriale, oglindesc activitatea de zeci de ani a populaţiei din regiunea Crişana.

 

IV.1 Industria metalurgiei neferoaselor

 

            Industria metalurgiei neferoaselor a fost reprezentată de Uzina de alumină[1] de la Oradea, singura unitate profilată pe producţia de alumină.

uzina de alumina din Oradea 1973

Înainte de construirea acestei uzine s-a realizat o documentaţie pentru ridicarea unui combinat de alumină în diverse zone din ţară. Pentru stabilirea amplasamentului au fost studiate 17 locaţii, fiind supuse analizei următoarele: Aleşd-Vadu Crişului, Teiuş-Aiud, Luduş-Târgu Mureş. Ulterior s-a renunţat la acest ultim amplasament şi s-a studiat locaţia Haţeg-Subcetate. Proiectarea şi dotarea cu utilaje trebuia asigurată de U.R.S.S., ca urmare a unui acord încheiat în 1951 între Republica Populară Română şi Uniunea Sovietică. Din punctul de vedere al investiţiilor, varianta Aleşd părea a fi mai convenabilă, fiind o zonă mai puţin industrializată. După restudieri, s-a renunţat la toate variantele expuse mai sus şi s-a ales definitiv amplasamentul Sebeş-Alba. Prin H.C.M 1135/1953 lucrările de proiectare, organizare de şantier şi construcţie s-au eşalonat pe o perioadă de câţiva ani, din 1953-1958, astfel că la sfârşitul anului 1958 să intre în funcţiune întregul combinat, la capacitatea de producţie proiectată. La data când s-a hotărât construirea combinatului de aluminiu, această unitate era una din cele mai mari construcţii proiectată pentru cincinalul respectiv, ridicând probleme economice şi de organizare. Nu s-a ales raţional ordinea de funcţionare, prevăzându-se deschiderea secţiei de electroliză înaintea secţiei de alumină. La acea vreme nu se cunoşteau o serie de particularităţi de prelucrare a bauxitei româneşti, din această cauză mulţi parametri tehnologici de bază erau stabiliţi eronat. Datele cuprinse în documentaţie fiind depăşite ca importanţă, s-a renunţat la construirea combinatului de la Sebeş-Alba şi s-a decis ridicarea uzinei la Oradea şi a celei de la Slatina[2]. Uzina din Oradea a început să fie construită în toamna anului 1962, în baza H.C.M. nr. 126/1961, pe un teritoriu iniţial de 20 ha. La ridicarea clădirilor ce au compus Uzina de Oxid de Aluminiu s-a avut în vedere locul în cadrul zonei industriale, vecinătatea oraşului

Oradea şi apropierea de drumul naţional nr. 1. Construirea combinatul de aluminiu, în perioada 1961-1965, avea ca obiectiv utilizarea rezervelor de bauxită existente în ţară, dar mai ales ale celor din Roşia, Zece Hotare şi Vîrciorog, din Munţii Pădurea Craiului, în vederea producerii oxidului de aluminiu calcinat, materie primă pentru Uzina de alumină Slatina[3]. La construirea uzinei au participat întreprinderile Republica, 23 August şi Întreprinderea de pompe din Bucureşti, lucrările de construcţii şi montaj durând până la sfârşitul anului 1964. Capacitatea iniţială de  producţie a fost de 120000 t/an alumină calcinată, corelată cu producţia de aluminiu primar de la Slatina (50000 t/an). Prima şarjă de alumină calcinată s-a obţinut la sfârşitul lunii aprilie 1965, fiind realizată după o tehnologie clasică Bayer, preluată din U.R.S.S. Pentru probele tehnologice s-a folosit bauxită exploatată de Trustul ,,Ardealul’’ Oradea.

            Într-un număr al revistei Familia din anul 1970, era prezentat ,,entuziasmul muncitorilor şi emoţia trăită’’ de ei în primele ore de la lansarea primei şarje: ,,debutul pulberii albe s-a întâmplat înspre dimineaţă. Erau de faţă aproape toţi muncitorii din cele trei schimburi. Unii nu plecaseră acasă de o zi şi o noapte. Când primele kilograme s-au ivit la capul cuptorului, oamenii au năvălit realmente într-acolo. Era atâta bucurie în miile de ochi ce privind-o au luat alumina în pumni, în pacheţele sau pur şi simplu o duceau în buzunare s-o arate familiilor, prietenilor, cunoscuţilor, s-o aşeze între lucrurile de preţ ale lor. Am făcut eşantioane decorative pe care le-am trimis în toate colţurile ţării. În ziua şarjei unu, erau 971 de angajaţi în întreprindere. Dintre aceştia 496 muncesc şi azi aici’’[4].

            Uzina de la Oradea a constituit semnarea actului de naştere al unei noi ramuri industriale, inexistentă până atunci în ţară. Data  oficială, consemnată ca certificat de naştere al uzinei, a fost 1 mai 1965, cu numele: Uzina de Alumină, cu sediul în Oradea, şoseaua Borşului nr. 5[5]. În primul an de activitate s-a obţinut o cantitate de alumină de peste 30000 tone, din care au fost exportate 3225 tone. Utilajele şi instalaţiile erau concepute pe baza tehnologiilor străine, în special sovietică, în marea lor majoritate executate în ţară. În anul 1968 au început lucrările de  extindere a capacităţii întreprinderii, până la 200000 tone. Uzina de Alumină Oradea aparţinea de Grupul Industrial de Aluminiu Slatina din cadrul Ministerului Industriei Metalurgice. Grupul Industrial de Aluminiu Slatina[6], judeţul Olt, strada Piteşti nr. 116, comunica anual Uzinei de Alumină din Oradea normele de consum specifice de materii prime şi materiale, utilităţi pentru instalaţia de fabricare a aluminei. În 1988 s-a pus în funcţiune secţia de alumină tabulară, uzina din Oradea fiind singura din Europa care producea acest material. În decembrie 1998, fabrica s-a închis şi 100 de muncitori au fost disponibilizaţi. În aprilie 2000, Cemtrade SA (filiala concernului rusesc Ruskii Alumini) a cumpărat la licitaţie fabrica, plătind pentru ea 200 de miliarde de lei. Compania şi-a schimbat numele în Central European Aluminium Company, acţionarii fiind Sibirski Alumini şi Sibneft, toate deţinute de multimiliardarul rus Oleg Deripaska. Este cel mai mare producător de aluminiu din Rusia, acoperind 70% din producţia fostelor state sovietice. Cartierul general al companiei este la Moscova. Fabrica de Alumină din Oradea a fost închisă definitiv în noiembrie 2006. Conducerea societăţii a luat această decizie ca urmare a unei analize a activităţii Cemtrade, care a scos la iveală faptul că fabrica mergea în pierdere. Ca urmare a închiderii fabricii, aproximativ 800 de persoane au rămas fără loc de muncă. Patronatul rus a decis vânzarea Fabricii de Alumină din Oradea, considerând-o nerentabilă[7].



[1]Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Bihor (în continuare A.N.-D.J.Bh.), fond 627 Uzina de Alumină, 1960 - 1970, f. 3 - 8

[2]Idem, fond 113 Combinatul de Alumină Sebeş-Alba, 1952-1954, f. 1-16

[3]Idem, fond 627 Uzina de Alumină , dos. 86/1964, f. 2

[4],,Cinci ani de activitate. Uzina de Alumina Oradea’’, în Familia, Oradea, 1970, nr. 4, p. 12

[5]Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor, Fişe uniţăţi cu evoluţia principalilor indicatori economici 1965-1976,  f. 18

[6]A.N.-D.J.Bh., fond 627 Uzina de Alumină , dos. 306/1970, f. 23

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Vineri, 22 Noiembrie 2019
  • Localitate: Bihor
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: <div style="text-align: left;" align="center"><span lang="RO">Capitolul face parte din lucrarea de doctorat :INDUSTRIALIZARE ŞI DEMOGRAFIE ÎN CENTRELE URBANE ALE CRIŞANEI </span>(1960-1980) ,  autor, dr. Mariana Barna,  coordonator prof. univ. dr. Mihai Drecin.</div>
  • Editor: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea
  • Contributor: dr.Mariana Barna
  • Tip: text
  • Format: text
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Resurse utile
Citit 4228 ori Ultima modificare Duminică, 07 Octombrie 2012 19:25
Ești aici: Home Bihor Bihor Industria metalurgiei neferoaselor - din Crișana