Istorie Locala

Luni, 13 August 2012 11:23

Un bihorean la Blaj – Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa (1820-1892) Recomandat

Scris de  Silviu Sana
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pe firmamentul istoriei noastre, numele Mitropolitului Ioan Vancea este scris cu litere de aur, semnele lăsate de acest ierarh care a condus destinele Bisericii Greco-Catolice româneşti, timp de aproape 30 de ani, din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind vizibile şi astăzi. Un om a cărui valoare a fost dată de implicarea sa în păstorirea Bisericii încredinţate, şi de susţinerea drepturilor românilor de ambele confesiuni din Transilvania.

          Duminică, 5 august 2012, satul Văşad a îmbrăcat straie de sărbătoare, cu această ocazie, pe peretele Bisericii greco-catolice din localitate, fiind dezvelită o placă comemorativă, la împlinirea a 120 de ani de la trecerea sa la cele veşnice a Mitropolitului Ioan Vancea de Buteasa.

          Despre mitropolitul Ioan Vancea s-au scris deja câteva biografii destul de bine alcătuite şi argumentate. Între acestea, amintim pe cea semnată de Augustin Bunea „Mitropolitul Ioan Vancea. Schiţa biografică”, Blaj, 1892, Ioan Georgescu „Mitropolitul Ioan Vancea la 50 de ani de la moartea lui”, Oradea, 1942, şi, una de dată recentă, a d-lui lect. univ. dr. Ion Cârja, „Biserică şi societate în perioada păstoririi Mitropolitului Ioan Vancea (1869)”, Cluj-Napoca, 2007, care, pe lângă profilul biografic al ierarhului are în componenţă un studiu ştiinţific foarte bine alcătuit despre perioada anilor 1868-1892, când Ioan Vancea a păstorit provincia mitropolitană românească.

Născut în Văşad (judeţul Bihor) la 18 mai 1820, dintr-o familie de origine nobiliară din Onceştii Maramureşului, Ioan Vancea este unul din cei cinci copii ai lui Gheorghe şi Floare (născută Nistor), „cel mai deştept, mai harnic şi mai bun” după cum îl caracteriza canonicul Ioan Georgescu[1]. Anii copilăriei îi petrece la Văşad, în apropierea preotului locului, Mihai Nistor, omul care l-a călăuzit în tainele primelor cunoştiinţe şcolare şi religioase[2]. Frecventează primele două clase primare în satul natal, urmând între anii 1831-1833, şcoala primară greco-catolică din Oradea sub îndrumarea învăţătorului Iosif Godşa[3]. Continuă să frecventeze cursurile şcolii călugărilor romano-catolici la Arhigimnaziul Premonstratens din Oradea, unde se dovedeşte a fi un bursier vrednic al fundaţiei Episcopului Ignatie Darabant[4], fiind apreciat de profesori cu calificativul „bonae spei juvenis” adică „un tânăr de bună nădejde”.

Decizia de a urma vocaţia sacerdotală îi aparţine în totalitate. În momentul când este primit în clerul tânăr al Eparhiei greco-catolice de Oradea, rectorul Vasile Erdélyi, viitor episcop de Oradea, l-a caracterizat astfel: „Atât prin firea sa nobilă, cât şi prin cinstea moravurilor, prin evlavia, devotamentul, alesele sale însuşiri, precum şi prin distinsul progres dovedit în studii, cel dintâi s-a făcut vrednic să fie primit cu toate voturile şi trecut în numărul clerului tânăr al acestei eparhii”[5]. La 12 august 1841 este trimis la studii la Viena, în Seminarul Sf. Barbara (Caesareo-Regio-Convictu-Viennensi) unde a învăţat alături de seminariştii Simion Papp-Szilagyi şi Ioan Popdan[6]. 

Perioada anilor 1841-1845 este una în care tânărul Vancea aprofundează ştiinţele sacre şi limbile clasice, pregătindu-se pentru a fi la înălţimea slujirii preoţeşti. La sfârşitul celor patru ani de studii, la 10 august 1845, bucuria accederii la taina preoţiei este împărtăşită întregii comunităţi din Văşadul său natal, căci momentul hirotonirii sale, ca preot celib, a coincis cu sfinţirea bisericii parohiale, nou-zidită, din localitate, de către Episcopul Vasile Erdélyi[7]. După hirotonire, pentru o scurtă perioadă, este trimis ca preot-capelan în parohia Macău (azi în Ungaria), după care, între anii 1845-1848 este doctorand la Institutul Sf. Augustin din Viena[8]. La 27 iunie 1848 primeşte titlul de doctor în Sf. Teologie, apărându-şi teza intitulată „Tratat istorico-dogmatic despre purcederea Duhului Sfânt dela Fiul”[9].

Erudiţia şi capacitatea intelectuală deosebită a tânărului Vancea se oglindeşte în câteva omilii scrise încă din perioada studiilor de la Viena, una dintre acestea, intitulată „Despre judecata de pe urmă”, atingând, prin expresiile şi argumentaţiile teologice folosite, cotele profunde ale conştiinţei creştinului: „[...] Va trebui să dăm seama de atâtea daruri ale lui Dumnezeu de care ne-am bătut joc! De câte ori n-am voit să auzim glasul de chemare al Domnului? De câte ori cuvântul mântuirii, sămănat în sufletele altora, va fi dat rod, pe când în sufletul nostru s-a ofilit şi a pierit? De câte ori nu vom fi răsturnat noi rânduiala lui Dumnezeu? [...] Ce vom face, când vom vedea atâtea suflete întregi şi nevinovate cerând dela Dreptul Judecător răzbunare pentru sminteala şi primejdia, în care i-am adus, cu felul nostru de viaţă destrăbălată? [...] Ce vom putea îngăna, când va fi ciuruită râvna noastră, care toată ar fi trebuit să fie pentru casa Domnului? Când pe Domnul îl urmăm numai cu numele, iar cu fapta lumea şi pe diavolul, fiindcă nu facem voia Lui, ci pofta acestora? Când nu numai  noi, personal, ne închinăm sacrileg lui anti-Crist, ci-i ducem totodată pradă şi turma Domnului [...]. Să ştim că, la această înfăţişare, din urmă nu vom fi judecaţi după deşertele noastre păreri ale acestei lumi, ci după poruncile Evangheliei şi după datoriile slujbei noastre! [...] Drept aceea, să ne tragem bine seama! Acum e vremea bine venită, acum e ziua mântuirii! Să facem bine, până ce avem răgaz, căci vine noaptea, când nu mai putem lucra, când se va arăta Domnul şi va cere socoteala chivernisirii noastre, chemându-ne pe toţi la judecata Sa. De la noi atârnă, să fim dea dreapta ori dea stânga. Înainte! Harul lui Dumnezeu nu ne va lipsi! Amin!”[10].

Sub aceleaşi auspicii, ale unei profunzimi intelectuale deosebite, şi-a construit omilia de rămas-bun din 27 iulie 1848, la plecarea din Institutul Sf. Augustin, discurs caracterizat de canonicul Georgescu ca fiind „deosebit de mişcător”[11], exprimând ataşamentul şi fidelitatea sa faţă de Biserica Catolică: „De te voi uita pe tine, Sfântă Biserică Romană uitată să fie dreapta mea; să se lipească limba mea de gâtlejul meu, dacă tu, Biserica Romei, n-ai rămânea, până la cea din urmă suflare a vieţii mele, grija, bucuria, mângâierea mea!”[12]

Reîntors în eparhia orădeană, chiar în perioada tulbure a evenimentelor revoluţionare de la 1848-1849, este însărcinat de Episcopul Erdélyi cu diferite funcţii administrative în cancelaria episcopală - arhivar, protocolist diecezan, vice-notar consistorial -, profesor la Preparandia diecezană şi secretar episcopal[13]. Demersurile făcute de episcop, pentru înfiinţarea Mitropoliei îi dau ocazia să se implice activ la redactarea scrisorilor şi memoriilor către Viena, Budapesta şi Blaj. Astfel a caracterizat canonicul Georgescu contribuţia tânărului Vancea la înfiinţarea Mitropoliei: „Dacă fericitul episcop, care pune la cale toate acestea, e mintea: tânărul său secretar e mâna dibace, care face tot ce mintea porunceşte; şi face spre mulţumirea tuturor”[14].  

 Anul 1855 are o însemnătate deosebită pentru Ioan Vancea, calităţile sale propulsându-l, alături de preotul Teodor Aron, în Capitlul Catedral, fiind ales şi numit „canonic-cantor” al eparhiei. Instalarea are loc la 1 noiembrie 1855, în catedrala Sf. Nicolae din Oradea, în prezenţa nunţiului apostolic de la Viena, cardinalul Vialle Preda, trimis de Papa Pius al IX-lea să inaugureze noua mitropolie a Blajului şi noile eparhii sufragane[15]. Urmare a primirii acestei demnităţi ecleziastice, episcopul Erdélyi i-a încredinţat şi alte sarcini – arhidiacon al Arhidiaconatului Mureşului, examinator pro-sinodal, vice-preşedinte şi consilier al Tribunalului Matrimonial, membru în Consistoriul diecezan[16].

Deşi este ocupat cu ducerea la îndeplinire a multor sarcini administrative, canonicul Ioan Vancea îşi face timp şi pentru activităţile cărturăreşti. În anul 1861 apare lucrarea de specialitate intitulată „Dialogu despre Constituţiunea Besericei şi despre Sinoade” în care susţine şi apără, pe baza canoanelor şi a Evangheliei, teza Primatului Petrin, şi conducerea Bisericii de către sinodul episcopilor fără implicarea laicilor[17]. Apoi, în anul 1863 publică „Biografia sinoptică e episcopului gr. cath. romanu de Oradea-Mare, orecând, Vasiliu baron de Erdélyi”, lucrare scrisă ca omagiu celui care l-a hirotonit şi sprijinit, unde sunt enumerate realizările în perioada cât a fost episcop la Oradea[18].

          Îndată după moartea Episcopului de Gherla, Ioan Alexi, la 4 iulie 1865, este ales Episcop de Gherla. Mitropolitul Alexandru Şterca-Şuluţiu, fiind bolnav, încredinţează misiunea hirotonirii noului ierarh, Episcopului de Oradea, Iosif Papp-Szilágyi, ceremonie care a avut loc în catedrala Sf. Nicolae din Oradea, la 3 decembrie 1865[19]. Cu această ocazie, eruditul Episcop orădean roşteşte o predică de o frumuseţe rară, în care se reflectă, cu deosebită admiraţie, calităţile şi personalitatea ierarhului nou sfiinţit: “O, fericită mamă, care te-a născut; fericit cler şi popor, căruia eşti dat episcop şi părinte; că tu eşti îndreptătorul credinţei şi chip de blândeţe; tu pildă de curăţie; tu lumină de la Hristos dată ca să luminezi celor ce umblă în întuneric şi în umbra morţii; tu darul lui Dumnezeu, dat poporului său, spre mântuirea lui; tu rază de frumuseţe a Bisericei; tu binecuvântarea poporului român pe care-l iubeşte Domnul, pentru că te-a dat lui pe tine ”[20]. Instalarea sa are loc în 28 ianuarie 1866, în catedrala din Gherla, iar la 1 februarie 1866 trimite clerului şi credincioşilor prima scrisoare pastorală[21]. Între realizările sale cât a fost Episcop la Gherla amintim: înfiinţarea tipografiei diecezane; vizitaţii canonice în parohiile din ţinuturile Năsăud, Beclean, Dej şi Gherla; dezvoltarea reţelei şcolilor primare româneşti şi reglementarea susţinerii acestora de către credincioşi; organizarea Seminarului Teologic din Gherla; salarizarea preoţilor din parohiile desprinse din Eparhia de Muncaci; publicarea primului şematism diecezan; statute pentru administrarea bunurilor bisericeşti şi a beneficiilor parohiale, statute pentru împărţirea veniturilor preoţeşti între predecesori şi urmaşi, sau între văduvă şi orfanii acesteia şi succesor; reglementarea examenului pro-sinodal (curial) pentru preoţi înainte de hirotonire[22].

          După moartea Mitropolitului Alexandru Sterca-Şuluţiu, întâmplată la 7 septembrie 1867, se convoacă sinodul arhidiecezan pentru alegerea unui nou mitropolit. Aflat între cei trei candidaţii la scaunul mitropolitan de la Blaj, Episcopul Vancea primeşte cele mai multe voturi, fiind ales cu 59 de voturi, faţă de canonicul Timotei Cipariu cu 49 şi canonicul Ioan Fechete Negruţiu cu 36 de voturi[23]. Este confirmat Mitropolit, de către Rege, la 21 noiembrie 1868, şi de către Papă, la 21 decembrie acelaşi an. La ceremonia de instalare, cu modestia caracteristică unui slujitor al Altarului, Ioan Vancea rostea următoarele cuvinte memorabile: „După cât ne vor ajuta puterile, de care dispunem din darul lui Dumnezeu, ne vom năzui să fim spre folosul şi prosperarea, spre înflorirea şi înaintarea în toate privinţele a Arhidiecezei şi a Provinciei noastre bisericeşti”[24]. Între realizările lui din perioada în care a condus destinele Bisericii Române Unite amintim:

- pastoraţie: între anii 1869-1871 şi 1876 face vizitaţii canonice în vicariatul Făgăraşului şi pe valea Mureşului[25]; la sinodul arhidiecezan desfăşurat între 20-22 octombrie 1869, implementează 50 de canoane noi (slujirea Serviciilor divine, frecventarea Bisericii, predica, promovarea moralităţii, împărţirea averii parohiale între antecesor şi succesor, administrarea şi conducerea spirituală a parohiei)[26]; participă la lucrările Conciliului ecumenic Vatican I, unde, alături de Episcopul de Oradea, Iosif-Papp Szilágyi, a susţinut autonomiei Bisericii Române Unite şi guvernarea ei în baza legislaţiei canonice; a convocat şi prezidat primele două Concilii Provinciale (1872, 1882)[27];

- învăţământ: a reorganizat instituţiile de învăţământ din Blaj; la Seminarul teologic a mai adăugat, în 1879, în programul de învăţământ, câteva cursuri practice: Ritul oriental, Cântul şi Tipicul bisericesc, Dreptul civil, Economia rurală şi Medicina pastorală, iar din 1889 a mai adăugat Filosofia, Liturgica şi Omiletica[28]; a cerut ca profesorii de la Seminar să fie numiţi dintre doctorii în Teologie; a zidit Internatul „Vancean” de băieţi, pe care, începând cu anul şcolar 1892-93, l-a destinat fetelor, construind pentru băieţi altul, mai încăpător; la Preparandie a mai adăugat în 1880 al treilea an de studii[29];

- cultural şi politic: bun administrator, mitropolitul a făcut, din propriile economii, multe donaţii şcolilor, instituţiilor de binefacere şi de cultură; împreună cu George Bariţiu, Ilie Măcelariu şi dr. Ioan Raţiu a semnat Memorandul de la Blaj din 3 iulie 1872, prin care, printre altele, s-a cerut conducerea autonomă a şcolilor, liberă şi independentă de organele statului, primirea românilor la Universitatea din Cluj, în mod proporţional, acceptarea limbii române în învăţământul universitar, şcoli agronomice etc.[30]; a protestat împotriva legilor de maghiarizare prin discursul din Casa magnaţilor din 13 mai 1879[31];

- urbanism: şi-a adus contribuţia la gospodărirea şi înfrumuseţarea Blajului, în perioada episcopatului său fiind realizate introducerea apei curente, canalizarea, trotuarele şi alte lucrări de urbanizare şi civilizaţie a localităţii[32]. 

          Trecerea sa la cele veşnice este neaşteptată, căci în ziua de 30 iulie 1892 a prezidat şedinţele Consistoriului şi a vizitat clădirea noului internat de băieţi care urma să se deschidă în luna septembrie a aceluiaşi an. În noaptea de 30/31 iulie 1892 suferă un atac cerebral şi moare în reşedinţa mitropolitană, însă, nu înainte să facă o ultimă spovadă, şi să trasmită, prin intermediul canonicului Augustin Bunea, un ultim mesaj clerului şi credincioşilor săi: „Spune, fiule, tuturor că, dacă am greşit cuiva în viaţă, îl rog să mă ierte, precum şi eu iert din inimă tuturor care mi-au greşit mie. Binecuvântez clerul şi credincioşii încredinţaţi păstoririi mele; binecuvântez Arhidieceza şi întreaga Provincie mitropolitană. Vă binecuvântez pe toţi. Spune celor în drept că toate le-am rânduit, cum să se întâmple în testamentul meu; m-am îngrijit să fie bani la îndemână, ca internatele de băieţi şi fetiţe să se poată isprăvi, şi azilul de copii încă să se zidească. Apoi rugaţi-vă cu toţii pentru mine, ca Dumnezeu să-mi ierte păcatele şi să mă primească în ceata Sfinţilor”[33].

          La încheierea misiunii sale pământeşti, numeroase ziare româneşti şi străine au evocat figura acestui ierarh. Merită, aşadar, reproduse cuvintele lui Zenovie Boiu, redactorul revistei „Transilvania” care, în urmă cu 120 de ani, însufleţea paginile revistei, evocând figura unui bihorean ajuns „vlădică” la Blaj. Care s-a bucurat „[...] de stima şi iubirea [...], nu numai de la credincioşii săi, ci la toţi, cari au cunoscut şi au ştiut preţui după merit activitatea cea rară şi atât de mănoasă a defunctului, care, precum şi viaţa lui cea pie, blândă, nepătată şi esemplară îl pun în rândul celor mai buni capi ai bisericei sale. Fie dar, ca această activitate pe nobilul teren al luminărei şi culturei poporului nostru să aducă veneratului Metropolit Ioan resplata promisă celor buni, care el o meritat-o în viaţa sa şi o a dorit-o până la ultima sa suflare”[34].

Bibliografie:

 

Cărţi de specialitate:

 

Cârja, Ion, Biserică şi societate în perioada păstoririi Mitropolitului Ioan Vancea (1869-1892), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2007.

Georgescu, Ioan, Mitropolitul Ioan Vancea la 50 de ani de la moartea lui, Nagyvarad, Tipografia „Grafika”,1942.

Neş, Teodor, Oameni din Bihor (1848-1918), Oradea, Tipografia Diecezană, 1937, p. 329-335.

Presă şi statistici ecleziastice:

 

Boiu, Z., Metropolitul Ioan Vancea în revista „Transilvania” nr. 9/15 septembrie 1892, p. 280-282.

Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1822, Magno-Varadini, Typis Joannis Tichy, [s.a.];

Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1835, Magno-Varadini, Typis Joannis Tichy, [s.a.];

Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1837, Varadini, Typis Caesareo-Regio-Privilegiatae Tipographiae, [s.a.];

Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1845, Magno-Varadini, Typis Aloisii Tichy, [s.a.];

Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1864, Magno-Varadini, In Typographia Aloisii Tichy, 1864.

Surse electronice:

http://www.bru.ro/blaj/lista-episcopilor/ps-ioan-vancea/ (05.08.2012)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Vancea (05.08.2012)

Fotografii:

http://sztkereszt.blogspot.ro/2012/03/ki-donti-el-gondolatok-ii-vatikani.html (08.08.2012)

http://pblosser.blogspot.ro/2004/12/fr-louis-bouyer-rest-in-peace.html (08.08.2012)

http://sponsa-christi.blogspot.ro/p/church-documents-on-consecrated.html (08.08.2012)

http://libguides.stthomas.edu/content.php?pid=164575&sid=1389008 (08.08.2012)



[1] Ioan Georgescu, Mitropolitul Ioan Vancea la 50 de ani de la moartea lui, Nagyvarad, Tipografia „Grafika”,1942, p. 12 (în cont. Georgescu, 1942).

[2] Mihai Nistor a fost paroh şi apoi protopop în Văşad, între anii 1822-1845. Născut la 4 octombrie 1784 şi hirotonit preot la 26 octombrie 1806, credem că a fost o rudă apropiată cu mama Mitropolitului Ioan Vancea (A se vedea Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1822, p. 75; Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1835, p. 142; Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1845, p. 163).

[3] Teodor Neş, Oameni din Bihor (1848-1918), Oradea, Tipografia Diecezană, 1937, p. 331 (în cont. Neş, 1937).

[4] Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1837, Varadini, Typis Caesareo-Regio-Privilegiatae Tipographiae, p. 137.

[5] Georgescu, 1942, p. 13.

[6] Schematism, 1843, p. 174.

[7] Georgescu, 1942, p. 13.

[8] Schematism, 1847, p. 217.

[9] Georgescu, 1942, p. 14.

[10] Ibidem, p. 16-18.

[11] Ibidem, p. 18.

[12] Ibidem, p. 18.

[13] Neş, 1937, p. 331.

[14] Georgescu, 1942, p. 19.

[15] Ibidem, p. 21.

[16] Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Magno-Varadinensis Graeci-Ritus Catholicorum pro anno 1864, Magno-Varadini, In Typographia Aloisii Tichy, p. 29-30.

[17] Neş, 1937, p. 332.

[18] Georgescu, 1942, p. 20.

[19] Neş, 1937, p. 332.

[20] Georgescu, 1942, p. 21.

[21] Ibidem, p. 24-25.

[22] Ibidem, p. 24-27.

[23] Neş, 1937, p. 332.

[24] Georgescu, 1942, p. 28.

[25] Ibidem, p. 28-29.

[26] Neş, 1937, p. 333.

[27] Georgescu, 1942, p. 31-35.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem, p. 55.

[30] Ibidem, p. 58-59.

[31] Neş, 1937, p. 336-337.

[32] Ibidem, p. 335.

[33] Georgescu, 1942, p. 62.

[34] Z. Boiu, Metropolitul Ioan Vancea în revista „Transilvania” nr. 9/15 septembrie 1892, p. 282.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Joi, 20 Iulie 2017
  • Localitate: Bihor
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: <p>Studiu intocmit in amintirea mitropolitului Ioan Vancea, la 120 de ani de la trecerea la cele vesnice. In amintirea sa, pe peretele bisericii greco-catolice din satul sau natal, Vasad, s-a dezvelit o placa comemorativa cu urmatorul text: "S-a pus aceast aplaca comemorativa in satul Vasad, la implinirea a 120 de ani  de la trecerea la cele vesnice a celui care a fost Ioan Vancea ...Mitropolit al Bisericii Romane Unite cu Roma, stralucit fiu al satului Vasad si mare aparator al indentitatii nationale a romanilor din Transilvania. Parohia greco-catolica Vasad, iulie 2012".</p>
  • Editor: ---
  • Contributor: dr.Silviu Sana
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: Română,
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 9364 ori Ultima modificare Vineri, 24 August 2012 18:13
Ești aici: Home Bihor Bihor Un bihorean la Blaj – Mitropolitul Ioan Vancea de Buteasa (1820-1892)