Volumul «Amintiri din război - Amintiri din viaţă»/ Gheorghe Stancu/ text integral
Cartea aceasta de Amintiri s-a născut greu, ea căpătând mai întâi, ca idee, un contur mental vag, în urma numeroaselor şi captivantelor povestiri din viaţa de război şi din viaţa civilă pe care le depăna venerabilul veteran de război Petre Georgescu, în timpul deselor noastre întâlniri din ultimii 9 - 10 ani ai vieţii sale, povestiri pe care le ascultam cu interes, cu emoţie şi curiozitate. Le ascultam cu aceeaşi plăcere cu care domnia-sa le torcea din bogatul caier al vremii.
Cu timpul, ideea a îndrăznit să-şi ceară tot mai insistent dreptul la viaţă: ce-ar fi să...? Da, chiar aşa, ce-ar fi să adunăm într-o carte câteva, măcar câteva dintre aceste amintiri atât de interesante? Pentru că multe dintre ele sunt fascinante, chiar fermecătoare prin culoarea, ineditul şi importanţa lor de natură istorică, socială, culturală, psihologică.
„Monografia comunei Copăceni, Vâlcea”, autori prof. Elena Bîgioi şi prof. Gheorghe Bîgioi
Ieri ne-a fost adusă la Bibliotecă „Monografia comunei Copăceni, Vâlcea”, autori prof. Elena Bîgioi şi prof. Gheorghe Bîgioi.
După o primă ediţie, apărută în 2006, familia de dascăli copăceneni a considerat binevenit să-şi reediteze lucrarea, pe considerente pe care le expune în „Cuvântul înainte”:
„Monografia comunei Copaceni, județul Vâlcea, editată în anul 2006, de ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI, într-un numar limitat de exemplare (300 de exemplare), a fost distribuită în totalitate la bibliotecile din județ, la alte instituții culturale precum și personalităților cuprinse în ea.
Autorii monografiei, ca pensionari octogenari, s-au gândit să reactualizeze unele aspecte ale monografiei și de adăugat altele, considerând că trecerea irevocabilă a timpului va așterne uitarea generațiilor următoare, asupra înaintașilor lor, dar și pentru că noile personalități s-ar simți frustrate că n-au fost cuprinse în lucrare.
Istoria protecţiei animalelor în România; Protecţia animalelor prin prisma Codului penal român de la 1865_Ion Nefliu; Societatea pentru Protecţiunea Animalelor_1905_Statut; Istorioare despre animale
Istoria protecţiei animalelor în România - https://drive.google.com/open?id=1egf_eGmAlvt11P0rzdAa2fx7PSYM2BR9
Protecţia animalelor prin prisma Codului penal român de la 1865_Ion Nefliu – https://drive.google.com/file/d/1QeMbctU1fvgV233DyJOjq43KA7mSA0Em/view
Societatea pentru Protecţiunea Animalelor_1905_Statut – https://drive.google.com/open?id=1Cn1jaSeyRHErQ-cUdF5G5HsaWmYnRkRJ
Istorioare despre animale - https://drive.google.com/open?id=1oCyDGYpiDQSEdb7a_Apls03EE5f1CX9O
Formatul electronic al documentelor de mai sus ne-a fost dăruit de către dl. Iulian Puican, presedintele Asociaţiei de Protecţie a Animalelor "A Doua Şansă" Râmnicu Vâlcea, căruia îi mulţumim frumos.'