Istorie Locala

Valcea (411)

„Principele Carol i-a telegrafiat Reginei Elisabeta: Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii l-au invidiat şi - a spus dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Şcolii de Medicină - i-au iertat cu greu «extrema distincţie, eleganţa şi naturalul manierelor, farmecul conversaţiei, felul spiritual, vesel şi plin de duh în care istorisea, ca şi bogăţia instrucţiei” *

prof. dr. Sorin Oane

După asasinarea lui Duca, Garda de Fier a fost dizolvată. Sub numele de Partidul „Totul pentru țară” ea își făcea însă reapariția în public, în 20 martie 1935, ca organizație legală, sub conducerea bătrânului general Zizi Cantacuzino-Grănicerul, în timp ce adevăratul șef, Codreanu, era ținut intenționat în umbră. Acest partid a ales să facă un alt fel de propagandă. Nu publica ziare și nu făcea propagandă, în adevăratul sens al cuvântului, încercând să se diferențieze de celelalte partide care „activau” doar oratoric.

prof. dr. Sorin Oane

În 1943, după Stalingrad, conducerea statului a hotarât mutarea tezaurului României de la Sinaia la Tismana, lucru care s-a şi realizat abia în luna iulie 1944, în condiţiile înaintării rapide a Armatei Roşii spre România. Antonescu voia sa-l transporte în Spania franchistă (ţară în care era stabilit şi fostul rege Carol al II-lea), pentru a-l apăra de sovietici. Tezaurul trebuia însă apărat şi de aliaţii nemţi care, gândindu-se că pierd războiul, în retragerea lor, ar fi putut să ia tezaurul cu ei. La Tismana, tezaurul va sta până în februarie 1947, când va fi readus la Bucureşti. Erau circa 320 tone de aur fin. La 23 august 1944, a avut loc însa lovitura de stat binecunoscută. După această dată, soarta tezaurului va fi decisă de trei vâlceni: Adrian Mironescu, Petre Chirtop şi Ion Marina. Cine erau ei? 

 

„Într-un material informativ ultrasecret, alcătuit chiar în acel moment, pentru uzul strict al conducerii comuniste, intitulat „Analiza rezultatelor alegerilor în datele sale reale” pentru județul Vâlcea, procentajul considerat real era: B.P.D. = 35-40 %, Reacțiunea= 60-65 %.”

Prefaţăm Opera dramatică a lui Constantin C. Popian cu câteva gânduri, definiţii, comentarii, judecăţi asupra omului si artistului, precum si asupra operei sale, menite să reveleze câteva din enigmele si înţelesurile textelor pe care le publicăm în cele trei volume.

Începem prin a numi pe Artistul Constantin C. Popian "fiinţă necunoscută”, imitând titlul unei cărţi celebre a Dr. Alexis Carrell, Omul, fiinţă necunoscută. Constantin C. Popian (1882-1969) este o apariţie ciudată, paradoxală pe scena culturii, artei si religiei.

«...se constituie din trei dimensiuni definitorii: mai întâi, o dimensiune de politică, de strategie culturală – comunitatea tradițiilor și valorilor etnoculturale din arealul Oltului, ca expresie a unității structurale și stilistice a culturii tradiționale românești, în ansamblul ei; apoi, o dimensiune științifică, definind fundamentarea științifică a procesului de valorificare artistică a folclorului; în fine, dimensiunea spectaculară, aceea de „stare olimpică” a folclorului, de realizare a unei microstagiuni artistice într-o zonă cu mare vad turistic – Valea Oltului, în perioada de vârf a sezonului estival.»

Miercuri, 17 Iulie 2019 08:55

«Linia 219. Vâlcele – Râmnicu Vâlcea»

Scris de

„Ideea construirii acestei linii a apărut în timpul celui de-al 2lea Război Mondial, când nemtii doreau o cale ferată pe această rută, însă nu s-a materializat nimic la acea vreme. La mijlocul anilor '70 a reapărut ideea construirii acestei linii, cu scopul de a decongestiona traficul pe linia Brasov - Fgăras -Sibiu si de a scurta distanta dintr Bucuresti si Arad (cu peste 100km). După studierea mai multor variante de traseu, a fost întocmit un proiect de construire a acestei linii (în lungime de 38 km), care includea si un număr destul de mare de viaducte, 2 tunele (Plostina-1910m si Gibei - 2250m) si numeroase lucrări de stabilizare a solului, costul total depăsind 1 miliard de lei (banii vremii). Însă, fiind ,,Iepoca de Aur" si perioada economiilor, proiectantilor li s-a solicitat să reducă pe cât posibil costul proiectului, astfel că, în afară de tunele si de câteva viaducte mari (realizate conform proiectului, fiind adevărate lucrări de artă), s-a preferat construirea liniei pe rambleu, multe dintre rambleuri cedând în fata alunecărilor de teren (despre asta vom vorbi putin mai târziu). În 1989, desi lucrările nu erau în totalitate finalizate, linia a fost deschisă, fiind prezentată ca o mare realizare a vremii. Alunecările de teren si furturile au dus la închiderea liniei în 1998, la nici 9 ani de la darea ei în folosintă. De altfel, închiderea a fost simbolică, deorece trenuri de călători au circulat doar în 1993, din 1994 linia dispărând din mersul trenurilor. În mersul trenurilor din 1992-1993 apar 4 perechi de trenuri pe această sectie: 2 accelerate si 2 personale. Cele 2 accelerate erau Acc225 (Bucuresti-Arad) si un Acc sezonier pe ruta Arad-Mangalia. Dintre cele 2 perosnale, unul venea de la Bucuresti. Timpul de parcurgere al sectiei era de aprox. 60 de minute, indiferent de tipul de tren (deci o medie de 30 km/h... o viteză cam mică chiar si pentru un personal). Toate cele 4 perechi de trenuri erau facultative, în caz de alunecări de teren acceleratele erau deviate prin Sibiu - Făgăras - Brasov - Bucuresti, personalul de la Bucuresti era limitat la Pitesti, iar celălalt personal era anulat. Începând cu mersul trenurilor din 1993-1994 linia 219 nu a mai apărut, pe ea circulând doar trenuri de lucru până 1998, când sectia a fost inchisă, statia Vâlcele fiind retrogradată la rangul de HC (haltă călători), fiind deservită de vânzător de bilete. Totodată, macazele de intrare pe linie (de la Vâlcele si Bujoreni-Vâlcea) au fost dezafectate, la fel si semnalizarea pentru această sectie (este vorba de semnalizare mecanică). La închiderea liniei au mai contribuit si alti factori, în afara celor naturali (inundatii si alunecări de teren, care totusi au fost principala cauză care a dus la închiderea liniei). Datorită faptului că trenurile de lucru treceau cam ,,din an în Pasti", unii oameni binevoitori au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de picior... în localitătile apropiate de linie se pot observa garduri si podete făcute din traverse si armate cu bucăti de linie.

Râul din munții României, Lotru, îngemănat în obârșii pierdute cu Motru și Gilortul, demult nu mai este un anonim în rândul minunilor tehnice cele mari ale lumii. A avut, la un soroc prelnic norocul dat de geografie, de geologie și de mintea sclipitoare a unor români patrioți, să intre pe lista scurtă a realizărilor tehnice ale umanității cu emblema minunii.

O zugrăvire a necuprinderii nu este la îndemâna unui om, chiar de-ar avea mai multe vieți. Evidențierea unui singur demiurg, stăpân peste tărâmuri, este imposibilă. Nici zeitățile primordiale – încă nerăsfirate în universul partajat al naturii!- nu s-au încumetat la astfel de munci heracliene. Fiecare și-a luat în sarcină ceea ce cunoașterea îi permitea și a făptuit parte dintr-un întreg, înainte ca un dirijor - și acesta doar cu știința asamblării!- să dea funcționalitatea organică în parte și, finalmente, a întregului.

Cartea aceasta de Amintiri s-a născut greu, ea căpătând mai întâi, ca idee, un contur mental vag, în urma numeroaselor şi captivantelor povestiri din viaţa de război şi din viaţa civilă pe care le depăna venerabilul veteran de război Petre Georgescu, în timpul deselor noastre întâlniri din ultimii 9 - 10 ani ai vieţii sale, povestiri pe care le ascultam cu interes, cu emoţie şi curiozitate. Le ascultam cu aceeaşi plăcere cu care domnia-sa le torcea din bogatul caier al vremii.

Cu timpul, ideea a îndrăznit să-şi ceară tot mai insistent dreptul la viaţă: ce-ar fi să...? Da, chiar aşa, ce-ar fi să adunăm într-o carte câteva, măcar câteva dintre aceste amintiri atât de interesante? Pentru că multe dintre ele sunt fascinante, chiar fermecătoare prin culoarea, ineditul şi importanţa lor de natură istorică, socială, culturală, psihologică.

Ieri ne-a fost adusă la Bibliotecă „Monografia comunei Copăceni, Vâlcea”, autori prof. Elena Bîgioi şi prof. Gheorghe Bîgioi.

După o primă ediţie, apărută în 2006, familia de dascăli copăceneni a considerat binevenit să-şi reediteze lucrarea, pe considerente pe care le expune în „Cuvântul înainte”:

„Monografia comunei Copaceni, județul Vâlcea, editată în anul 2006, de ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI, într-un numar limitat de exemplare (300 de exemplare), a fost distribuită în totalitate la bibliotecile din județ, la alte instituții culturale precum și personalităților cuprinse în ea.
Autorii monografiei, ca pensionari octogenari, s-au gândit să reactualizeze unele aspecte ale monografiei și de adăugat altele, considerând că trecerea irevocabilă a timpului va așterne uitarea generațiilor următoare, asupra înaintașilor lor, dar și pentru că noile personalități s-ar simți frustrate că n-au fost cuprinse în lucrare.

Page 1 of 30
Ești aici: Home Valcea Valcea