Istorie Locala

Valcea (475)

Marți, 28 Iulie 2020 11:27

Călimănești-Vâlcea/ Evul mediu

Scris de

De-a lungul întregii epoci medievale, satele situate pe teritoriul de astăzi al oraşului Călimăneşti s-au dezvoltat într-o strânsă legătură cu mănăstirea Cozia, vechea ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Biserica cea mare a mănăstirii a fost zidită în anii1387-1388, sfinţirea sa având loc în data de 18 mai 1388, zi în care s-a sărbătorit praznicul Sfintei Treimi, hramul bisericii18.

Nu întâmplător, întâia atestare documentară a localităţii Călimăneşti se găseşte în primul hrisov dat mănăstirii de către domnitor la 20 mai 1388, în care se arată: De aceea, a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţitei troiţe... la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă, pe care cu dragoste şi cu multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte-zisei mănăstiri19. Prin acelaşi hrisov, domnitorul şi unii boieri dăruiau mănăstirii alte sate (Orleşti, Cricov, Cruşia), moşii sau venituri şi se rânduia ca mănăstirea Cotmeana, să fie supusă cu toate cele ce ţin de ea, mănăstirii mai sus scrise şi de acolo să se stăpânească. Printr-un alt hrisov - emis, după părerea unor istorici-editori, tot în data de 20 mai 1388 - , se arată că mănăstirea este ridicată ...la locul numit Nucet, adică Cozia,sunt dăruite mănăstirii: satul lângă mănăstire numit Călimăneşti şi alt sat dincolo de Olt, anume Jiblea. Încă şi Brădăţani şi Seaca şi pe Râmnic, satul Hinăteşti. Locuitorii lor erau scutiţi de toate dările şi muncile domniei mele20. Localităţile menţionate în cele două hrisoave sunt cele mai vechi aşezări de pe teritoriul judeţului Vâlcea atestate documentar. (clic pe titlu pentru continuare)

Luni, 27 Iulie 2020 10:16

Ocnele Mari/ Epoca contemporană

Scris de

a) Perioada interbelică

       Unirea tuturor românilor (Marea Unire), eveniment înfăptuit în ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, a avut un ecou puternic în rândul locuitorilor oraşului Ocnele Mari. A fost o bucurie fără margini şi populaţia se aştepta, aşa cum se întâmplă de fiecare dată după marile şi înălţătoarele evenimente naţionale, la măsuri care să asigure libertăţile cetăţeneşti şi să îmbunătăţească viaţa. Una din aceste măsuri a fost introducerea votului universal în locul sistemului cenzitar (Tamaş, 1995, 211).

Veronica Tamaș

În istoria poporului român, domnia voievodului martir Constantin Brâncoveanu a însemnat o adevărată şi strălucită perioadă de prosperitate culturală şi politică, domnul reuşind să menţină neştirbită integritatea teritorială a ţării faţă de tendinţele de cotropire manifestate de imperiile vecine[1]. Domnul a făcut parte din marii feudali ai ţării, având 179 proprietăţi, fiind nepotul domnitorului Şerban Cantacuzino, pe care l-a urmat la tron, mama sa a fost sora acestui voievod. Printr-o politică abilă s-a menţinut pe tronul Ţării Româneşti 26 de ani, având una din cele mai lungi domnii de la noi[2].

Constantin Brâncoveanu reprezintă o culme dintr-o suită de domni creştini şi este o ilustrare vie a faptului că în acea vreme gândirea ortodoxă, concepţia de civilizaţie şi de cultură creştină reprezentau dimensiunea principală a întregii istorii naţionale româneşti[3]. Domnul a reuşit să transforme Ţara Românească nu numai într-un important centru diplomatic european, ci şi unul de luptă împotriva dominației otomane. Numai datorită supleţii acţiunii diplomatice a domnitorului muntean, Ţara Românească a putut să-şi păstreze situaţia de semiindependenţă într-o epocă atât de învolburată. Prin priceperea sa, domnul a căutat prietenii şi alianţe pentru a nu rămâne singur în faţa turcilor.

Miercuri, 22 Iulie 2020 12:32

Cele 44 de zile ale lui Bălcescu la Palermo

Scris de

Horia Nestorescu-Bălcești

17 octombrie 1852, ora 21. Pe o mare agitată, cu multă întârziere, ancorează în rada portului Palermo, vasul „Ercolano”, comandat de căpitanul Francesco Miceli. Avea la bord 174 de călători, nobili şi negustori, proprietari şi preoţi, profesori şi marinari, soldaţi şi deţinuţi. O lume pestriţă îşi făcea loc grăbită pe lângă cel care avea să intre în acea zi, nu numai pe poarta oraşului, dar şi în istoria lui: Signor Balcusco, negoziante, turco. Aşa l-au înregistrat cele două gazete comerciale locale: „Giornale di Commercio” şi „Il Commercio”.[...]*

Într-adevăr, călătorul prezentase, pentru viză, la Delegazzione di polizia marittima un paşaport eliberat la Paris, în 22 septembrie 1850, au nom de Sa Majesté l’Emperateur des Ottomans, de către consulul general al Turciei, Gustav Halphen.

De pe chei s-a îndreptat, asemeni câtorva dintre călători, prin Porta Felicie spre largo Santo Spirito. A intrat în stânga pieţii pe via Butera. Pe la mijlocul străzii s-a oprit, obosit, în faţa unei clădiri impunătoare pe care scria cu vopsea roşie: Alla Trinacria – Grande Albergo con bagni!

Cu lucrarea de faţă, grădiştenii au făcut un mare pas înainte în domeniile documentării şi respectării „canoanelor” ştiinţifice ale acestui gen de lucrări: a crescut substanţial numărul de fonduri arhivistice şi de lucrări studiate, trimiterile bibliografice sunt făcute în majoritatea cazurilor, în text, şi încă după cea mai modernă metodă, adică între paranteze rotunde şi cu caractere boldite, imediat după avansarea unei idei sau informaţii.

Structura lucrării este complexă şi riguroasă, ea respectând, în general, pe cea a Enciclopediei judeţului Vâlcea. Bibliografia este, de asemenea, bogată şi diversă, recurgând inclusiv la manuscrise, la tradiţiile orale (informatorii) şi la „sursele electronice”)

…… ,, Timpul curge nemilos, suntem cu toţii trecători şi este de dorit ca în urma fiecăruia să rămână ceva durabil, iar cei ce vin după noi să-şi cunoască rădăcinile. Multe lucruri sunt puse pentru prima oară pe hârtie şi sper din tot sufletul ca toate cele spuse să se constituie într-un prilej de aducere aminte despre moşii şi strămoşii noştri, unii ştiuţi doar din poze, care ne veghează din cimitirele satelor comunei sau de pe meleaguri îndepărtate, unde au murit pentru hotarelor neamului românesc ,, ……    

 

Fiecare așezare omenească are propria ei istorie. Satele comunei Roești nu fac excepție. Istoria lor cuprinde un șir lung de evenimente, întâmplări, strădanii și eforturi ale oamenilor care au trăit și trudit pe aceste meleaguri, care au știut să înfrunte, cu bărbăție și eroism, de-a lungul veacurilor, urgiile care s-au abătut asupra lor, uneori chiar cu jertfa supremă, atunci când hotarele țării și când munca lor erau puse în pericol.

 

…… ,, Timpul curge nemilos, suntem cu toţii trecători şi este de dorit ca în urma fiecăruia să rămână ceva durabil, iar cei ce vin după noi să-şi cunoască rădăcinile. Multe lucruri sunt puse pentru prima oară pe hârtie şi sper din tot sufletul ca toate cele spuse să se constituie într-un prilej de aducere aminte despre moşii şi strămoşii noştri, unii ştiuţi doar din poze, care ne veghează din cimitirele satelor comunei sau de pe meleaguri îndepărtate, unde au murit pentru hotarelor neamului românesc ,, ……    

 

Fiecare așezare omenească are propria ei istorie. Satele comunei Roești nu fac excepție. Istoria lor cuprinde un șir lung de evenimente, întâmplări, strădanii și eforturi ale oamenilor care au trăit și trudit pe aceste meleaguri, care au știut să înfrunte, cu bărbăție și eroism, de-a lungul veacurilor, urgiile care s-au abătut asupra lor, uneori chiar cu jertfa supremă, atunci când hotarele țării și când munca lor erau puse în pericol.

 

«...Noul său statut de exilat nu-i permitea să se deplaseze în locurile istorice legate de lupta lui Mihai Viteazul pentru unirea țărilor române. Aceasta nu a însemnat însă că el a renunțat la rigorile cercetării istorice. Din această perspectivă și-a rugat un prieten să-i facă rost de hărți ale Munteniei și Transilvaniei cu ajutorul cărorar să reconstituie campaniile purtate de marele voievod. De asemenea, și-a rugat prietenul respectiv să se deplaseze pe teren, să identifice zonele în care s-au desfășurat ostilitățile în iarna anului 1594/1595 și mai ales locul de tabără și locurile luptelor de la Stănești, Putineiu și Șerpătești și să discute cu oamenii pentru a culege informații, basme, povestiri etc. despre evenimentele respective...»

 

Dumitru Garoafă

”...O subgrupă de documente se referă la numirile sale în diferite funcții politice și de stat. Dotat cu o solidă cultură juridică și enciclopedică, devine “o personalitate proeminentă a vieții politice locale, distins și apreciat în forurile de la centru,[12] reușind să străbată, ca un cursus honorum, importante funcții: membru în Consiliul Comunal și primar al orașului Râmnicu Vâlcea,[13] apoi, ales, în mai multe rânduri, în Parlamentul țării.”

“...întreaga contabilitate … se făcea de către aleșii satului, sub permanenta supraveghere a obștei, cu ajutorul răboajelor”, iar perioada anuală de strângere și consemnare a birului numindu-se “pe românește, vremea crestatului” De altfel, un alt cercetător în acest domeniu, Tudor Al. Stoianovici, consemna că răbojul pentru strîngerea dărilor îl ținea pârcălabul satului, care-l primea ceremonial de la obște: “când obștea satului … preda răbojul alb (bățul) în mâna primarului (pârcălabului, n. a.) ales, îi spunea răspicat: vezi să nu feștelești răbojul, că punem pe altul, să te porți bine și să ne trăiești” Deci nu este de mirare că în satul bătrânesc (moșnenesc, răzeșesc) românesc toate ceremoniile (nunți, botezuri, înmormântări) se petreceau în jurul răbojului, pe care erau crestate darurile sau cheltuielile ocazionate cu acest prilej. Semnele și crestatul răbojului erau predate spre însușire copiilor satului, în tinda bisericilor, de către grămăticii plătiți de obște în acest scop.

Dumitru Bondoc

Page 1 of 34
Ești aici: Home Valcea Valcea