Imprimă această pagină
Miercuri, 17 Aprilie 2013 14:57

Horezu, martor al evenimentelor de la 1821

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Secolul al XVIII-lea a reprezentat o perioadă cu efecte importante, uneori contradictorii pentru societatea românească. In Ţara Românească, dar şi în Moldova, se instaurase regimul fanariot, un regim în care apăsarea dominaţiei otomane a fost la cele mai înalte cote. Totodată, în secolul al XVIII-lea pătrund şi în societatea românească, excesiv de conservatoare, elemente de modernitate sub influenţa tot mai vizibilă a Occidentului. Principiile Secolului Luminilor privind societatea modernă îşi găsesc tot mai mulţi şi influenţi susţinători în Principate. Dominaţia străină accentuată a sporit nemulţumirea populaţiei romaneşti, care treptat venea în contact cu ideile novatoare, revoluţionare, privind libertatea.

La începutul epocii moderne, Oltenia se remarcă prin intensitatea spiritului revoluţionar, prin curajul unor manifes­tări îndreptate împotriva regimului de dominaţie străină.

 

 

Nemulţumirea locuitorilor din zona Horezu faţă de regimul fanariot şi faţă de abuzurile reprezentanţilor acestui regim sunt evidente în preajma revoluţiei din anul 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Aceste nemulţumiri determină revolta oamenilor din zonă, care refuză să mai plătească obligaţiile, devenite tot mai greu de suportat. La 24 iunie 1817, Departamentul din Lăuntru al Ţării Româneşti cerea Ispravnicului de Vâlcea să ia măsuri împotriva unor „răzvrătitori ce s-au izvodit în plaiul Horezului umblând cu zîzănii păntre lăcuitorii şi le hirbură odihna...Scriem dumneavoastră că acolo la Râmeşti, în zioa de târg, să-i puneţi a le face cercetare cu (şters) toiege la falangă în vileag obştesc”1. Prin pedepsirea exemplară a vinovaţilor, în public, autorităţile sperau că reuşesc să-i sperie pe cei care îşi manifestau nemulţumirile şi încercau să prevină alte revolte. Actele de împotrivire faţă de orânduirea existentă sunt susţinute şi de unii preoţi din zona Horezu.2

Declanşarea evenimentelor revoluţionare din anul 1821, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, au fost susţinute puternic de către locuitorii Olteniei, implicit de către horezeni. Cauzele nemulţumirii celor care îl urmau pe Tudor erau şi cau­zele nemulţumirii populaţiei horezene. Dorinţele celui pentru care ”patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor”, erau şi dorinţele ţăranilor obidiţi, dependenţi de marii proprietari şi ale ţăranilor liberi, mici proprietari din zona Horezu. Chemarea lui Tudor, lansată în celebra "Proclamaţie de la Padeş” către toţi locuitorii Olteniei pentru a se ridica împotriva răului de orice fel din ţară, a avut, cu siguranţă, ecou puternic şi la Horezu. Se cunoaşte faptul că, întâmplător sau nu, Tudor Vladimirescu se găsea în Bucureşti atunci când a murit ultimul domnitor fanariot al Ţării Româneşti, Alexandru Şuţu. Moartea acestuia (în ianuarie 1821) era un semnal favorabil pentru boierii patrioţi în vederea declanşării luptei antifanariote. Tudor era conducătorul singurei forţe militare autentice din ţară, oastea de panduri. Nucleul acestei forţe se găsea în Oltenia, acolo unde conducătorul pandurilor hotărâse declanşarea luptei împotriva tuturor nedreptăţilor. Pentru aceasta, Tudor a plecat, imediat după moartea lui Alexandru Şuţu, spre Oltenia. Trebuie subliniat faptul că drumul lui Tudor Vladimirescu, de la Bucureşti spre Padeş, a trecut prin Horezu şi, chiar dacă viitorul conducător al revoluţiei nu anunţase încă intenţiile sale, evenimentele ulterioare arătau că oamenii locului erau pregătiţi pentru acţiuni cu semnificaşii deosebite. Astfel, venind dinspre Bucureşti pe drumul Râmnicului, trecând Oltul la Budeşti, în ziua de 19 ianuarie 1821, Tudor a ajuns la un sat de lângă ”Ocna cea Mare... unde au conăcit noaptea acolo”. A doua zi, Tudor împreună cu cei care-l însoţeau au plecat spre Târgu-Jiu. Pe drum l-au întâlnit pe locţiitorul de vătaf al plaiului Horezu care aducea peste 2000 de taleri la ”sărăfia” judeţului Vâlcea. L-au luat cu ei, împreună cu un plăieş care-l însoţea.3

Târgul Horezului devenea punct de concentrare a detaşa­mentelor de panduri mobilizate pentru consolidarea armatei revoluţionare, cât şi locul unde se strângeau provizii în vederea susţinerii acestei armate. Astfel, în martie 1821, polcovnicul Iordache Hristofi cerea căpitanului Avram să vină cu oamenii lui la Horezu. ”... cu patru cară cu porumb să le ducă la târgu Horezului fiind trebuincioase şi pentru oştirile ce se strâng. Iar pe dumneavoastă precum zic, te aştept cu mulţi pănă deseară negreşit”.4 Mai mult, potrivit unor documente, la Horezu au fost depozitate arme care au fost apoi trimise la mănăstirea Cotroceni.5 Aceasta confirmă afirmaţiile lui G.D. Iscru, con­form cărora revoluţia lui Tudor a fost bine pregătită cu mult timp înainte de declanşare, inclusiv prin achiziţionarea de arme, ascunse o vreme, dar folosite imediat ce s-a lansat Proclamaţia de la Padeş, în ianuarie 1821.6 Mănăstirea Horezului făcea parte din acel sistem de fortificaţii gândit de Tudor Vladimirescu în Oltenia, care mai cuprindea în judeţul Vâlcea mănăstirile Cozia şi Bistriţa.

În timpul evenimentelor revoluţionare din anul 1821, mănăstirea Hurez era aleasă de către Tudor Vladimirescu să devină loc de adăpost pentru familiile „cinstite” de boieri, ame­ninţate de revoltele ţărăneşti din acel an, pentru că „ acest sfânt locaş, cum şi alte asemenea, sunt făcute de neamul norodului românesc, ca pe la vremi să se adăpostească şi să se ocrotească familiile celor cinstite, apărîndu-se a nu primi vreun rău”. Slugerul Tudor adresa egumenului mănăstirii Horezului, printr-o scrisoare datată în 8 martie 1821, rugămintea de a primi familiile de boieri din Beneşti, trimiţând o listă cu 32 de nume ale celor care se dorea a fi găzduiţi la mănăstire.7

Sfârşitul tragic al lui Tudor şi înfrângerea revoluţiei pornite de acesta spre binele „norodului” nu au afectat dorinţa de libertate şi de înnoire a societăţii manifestată de vâlceni, implicit de locuitorii din Horezu. Aceştia se vor găsi în primele rânduri ale revoluţiei de la 1848 - 1849, moment de vârf al afirmării naţionale româneşti şi al modernizării societăţii.

 

 

Note bibliografice

1.Corneliu Tamaș, Horia Nestorescu-Bălcești, Revoluția de la 1821 în județul Vâlcea, Bălcești pe Topolog, 1980, p. 54-55.

2.Ibidem, p. 55..

3.G.D. Iscru, Revoluția română de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, ediția a III-a revăzută. Casa de Editură și Librărie “Nicolae Bălcescu”, București, 2000, p. 90.

4.Corneliu Tamaș, Horia Nestorescu-Bălcești, op. cit. p. 110.

5. Ibidem, p. 100.

6.G.D. Iscru, op. cit. p.86.

7.Corneliu Tamaș, Horia Nestorescu-Bălcești, op. cit. p101.

 Sursa: Valentin Ciocan, Vetuța Ciocan, Istoria Horezului, Editura Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2012, p.37-40.

 

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Joi, 14 Noiembrie 2019
  • Localitate: Valcea
  • Creator: Valentin Ciocan, Vetuța Ciocan
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu; Lucia Ciubucă.
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: : Valentin Ciocan, Vetuța Ciocan, Istoria Horezului, Editura Offsetcolor, Rm. Vâlcea, 2012, p. 37-40.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 2231 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Septembrie 2013 19:21
VLBiblioteca

Articole recente - VLBiblioteca