Istorie Locala

Marți, 29 Septembrie 2020 09:09

Mihail Oromolu – documente inedite

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu s-a păstrat, în Arhiva Băncii Naționale a României, dosarul lui Mihail Oromolu, cel care a fost guvernator al instituției în intervalul 1 ianuarie 1922 – 31 decembrie 1926. Cu atât mai interesante devin actele pe care le vom prezenta în continuare și care privesc mai ales aspecte ale vieții sale personale.

            Mihail Oromolu face parte dintre guvernatorii Băncii Naționale, originari din Oltenia, asemenea lui Ioan C. Bibicescu sau Dimitrie Burilleanu. Perioada mandatului său în fruntea celei dintâi instituții financiare a statului român a fost una extrem de importantă. La câțiva ani după războiul de reîntregire națională, în plin efort de stabilizare monetară, Banca Națională a României era chemată să joace un rol major în procesul de refacere a țării. O realizare deosebită a lui Mihail Oromolu, în calitate de guvernator al B.N.R., a fost readucerea în țară a depozitului în aur deținut de B.N.R. din timpul primului război mondial la Reichsbank. După negocieri anevoioase, tezaurul s-a reîntors dintr-o fostă țară inamică, ceea ce nu s-a întâmplat cu mult mai importantul tezaur evacuat la Moscova tocmai pentru a fi protejat de germani.

 

A doua sa mare realizare este legată de demararea proiectului de construire a unei clădiri la Roma pentru un institut de studii superioare. Ideea era mai veche, de dinainte de primul război mondial. Izbucnirea marii conflagrații a împiedicat atunci realizarea ei. După război, ideea a fost reluată, fiind susținută în paralel de Vasile Pârvan și de Nicolae Iorga. În august 1920, N. Iorga a supus Parlamentului un proiect de lege pentru înființarea unor școli superioare la Paris și Roma. Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaților la 13 august, iar de Senat la 23 august 1920. Prin Decretul regal nr. 4.285, din 22 octombrie 1920, a fost promulgată legea. Mai trebuia să fie găsiți banii.

           

Vasile Pârvan, aflat la Roma în 1921, a obținut, și cu sprijinul ministrului României în Italia, gl. Lahovary, de la municipalitate concesiunea unui teren, pe care urma să se ridice clădirea unui institut român. Actul prevedea concesionarea veșnică a terenului “cu condiția de a clădi o Academie Română de Istorie, Arheologie și Belle-Arte în timp de cinci ani și numai cu această exclusivă destinație.”

           

România, abia ieșită din război, nu dispunea de fonduri care să poată fi alocate unui asemenea scop. Ministrul României la Roma s-a adresat atunci printr-o scrisoare guvernatorului Băncii Naționale a României, rugându-l să ofere fondurile necesare. La 29 octombrie 1924, Consiliul de Administrație al B.N.R. ordona acordarea unui avans de 700.000 lire italiene și întocmirea planurilor viitoarei construcții. Execuția a fost încredințată, la 20 noiembrie 1924, arhitectului Petre Antonescu. La 3 iunie 1925, s-a aprobat un fond de 1,5 milioane lire italiene pentru primul lot de lucrări din acel an. Toate lucrările de realizare a construcțiilor, a utilităților, inclusiv dotarea cu mobilier a clădirii au fost finanțate, în anii următori, de Banca Națională a României.

           

Mihail Oromolu a făcut și alte gesturi de mecenat. Iată o scrisoare expediată de prințul Carol (nu am putut stabili exact anul):

“Iubite Domnule Oromolu,

Întâiul de toate să vă cer iertare c-am întârziat atâta timp cu vizita la Banca Națională. Puteți fi sigur că întârzierea a fost provocată nu de voința mea.

Astăzi însă scopul acestor câteva rânduri este o cerere, sau mai bine zis reamintirea unei promisiuni făcute cu prilejul banchetului F.S.S.R. [Federației Societăților Sportive din România – C. P.]

Vă rog foarte mult dacă puteți [cuvânt indescifrabil] o parte din suma promisă delegaților Federației. Se apropie Sf. Gheorghe și groaza chiriilor. Fără ajutorul Băncii Naționale vom fi pe drumuri.

Mulțumindu-vă dinainte, vă promit că la prima ocazie voiu veni la Bancă ca să vă mulțumesc de viu grai de tot ajutorul ce l-ați dat operilor mele și ale Principesei.

Carol”

Mihail Oromolu s-a născut la 16 februarie 1875, la Râmnicu Vâlcea, în familia unui funcționar commercial. A absolvit Liceul “Sf. Sava” din București, în 1896, și și-a continuat studiile la Paris. A obținut licența în Drept. A urmat apoi cursuri de literatură și filozofie la München. La 23 iunie a intrat în magistratură, ca ajutor, devenind apoi supleant de judecător la Pitești, Târgoviște, Buzău, Constanța, Brăila și Craiova. Din 1904 a început să lucreze ca avocat al statului în acest ultim oraș. S-a înscris în Partidul Conservator, fiind prefect al județului Dolj (1912-1913) și deputat (din 1914). După primul război mondial, s-a apropiat de Partidul Conservator-Democrat, condus de Take Ionescu. Între 17 decembrie 1921 și 1 ianuarie 1922 a fost ministru al Industriei și Comerțului.

A trecut apoi în Partidul Liberal. După ce și-a încheiat mandatul la Banca Națională, a trecut la Creditul Industrial. Din 29 octombrie 1927 a devenit membru în Consiliul Superior al Agriculturii. În anii celui de al doilea război mondial a fost președinte al Asociației “Amicii Americii”. A murit la 30 martie 1945 și este înmormântat în Cimitirul “Bellu” din București.

A locuit în București, în prima casă de pe partea dreaptă a Bulevardului Aviatorilor, nr. 3 (fosta Șosea Jianu, nr. 10).

Ni s-a păstrat actul prin care a cumpărat locul și casa de la un Ambrozie Tamazoglu, “proprietar din București, strada Mihai Vodă no 5”. Din document aflăm că în acel moment, 31 mai 1922, Mihail Oromolu locuia “la Banca Națională, strada Lipscani 7”. “Locul și casele și orice îmbunătățiri s-ar afla pe el” au fost cumpărate cu 400.000 lei. Vânzătorul încasa pe loc 119.100 lei, restul de 280.900 lei urmând să fie virați de Mihail Oromolu Băncii Sindicatului Agricol Ilfov “în achitarea debitului meu acolo și pentru radierea ipotecilor ce garantează debitul meu asupra imobilului ce vând”.

Istoricul Sorin Mihai Rădulescu îi reconstituia astfel spița genealogică. “În Catastih coprinzător de toți boierii caftanlâi, stăpânitori de moșii și locuitori ai acestui județ Vâlcea, desp(ărțiți) în 3 clasuri, din 28 octombrie 1831, figurează și doi membri ai acestei familii: «Mihalache sin polcovnicu Costi Oromolu, 35 ani, fără venit, trăitor în orașul Râmnic» și «Gheorghe sin polcovnicu Costi Oromolu, 30 ani, fără venit, trăitor la satul Ciorăști». Din alt izvor aflăm că «Mihalache sin Polcovnic Costi Oromolu» primea, la 4 septembrie 1842, rangul de pitar.” Deci, cel mai vechi strămoș cunoscut este polcovnicul Costi Oromolu, care locuia la Râmnicu Vâlcea, proprietar al unei vii în Dealul Zăvideni, care a trăit la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor. A avut trei copii: Mihalache, Ghiță și Zoe. Mihalache s-a căsătorit în jurul anului 1830 cu Bica Burilleanu (care se înrudea cu Brătienii). Au avut șase copii. Una dintre fete, Elena, s-a căsătorit cu Constantin Davidescu. Fiica lor, Maria, a avut, din căsătoria cu Nicolae Drăghicescu, mai mulți copii, între care Virgil, arheolog și istoric, și Aurelia, căsătorită cu Ioan D. Chirescu, compozitor.

Un alt băiat al lui Mihalache Oromolu și al Bicăi Burilleanu, Nicolae, s-a căsătorit cu Elena Slăvitescu, descendenta unei vechi familii boierești din Vâlcea, din care cobora și mama lui Eugeniu Carada, creatorul Băncii Naționale a României.

Mihail Oromolu s-a căsătorit cu Margot Marocneanu, care era vară primară cu Nicolae Titulescu. Soția îi aducea o avere importantă, cum aflăm dintr-un act de partaj încheiat la Tribunalul Dolj, Secția III, la 23 martie 1910. Actul era încheiat între fiicele lui “Th. Mar-Ocneanu”, cum apare dactilografiat în document: “Maria M. Popp, asistată de soțul său M. N. Popp, Margot M. Oromolu, asistată de soțul său M. Oromolu, și Lucia D. Gaicu, asistată de soțul său maior D. Gaicu, toți proprietari din Craiova”. În afară de cariera de piatră, var, ciment “ce avem concesiune de la stat situată în comuna Gura Văii, județul Mehedinți și pentru care a intervenit între subsemnatele și dl C. Gârleșteanu contractul autentificat”, restul averii era împărțit în trei loturi, fiecare fiică luând unul. Lui Margot îi reveneau: “via Pietroasa, fosta Theodoru, situată în Podgoria Drăgășani, comuna Sutești, județul Vâlcea, împreună cu toate clădirile și edecurile după cum urmează: 1) circa 16 hectare și pădure cu obrațe, din care circa 12 hectare vie replantată, o casă de locuit cu patru camere mobilate, o pivniță sub-sol, o casă de servitori cu patru camere și o cramă; mobilier, șase hârdae de stropit, 12 hârdae de cules, 2 putini de rachiu, 5 csatarne, un cazan, 40 vase mici, 3.250 deca, 6 buți verdi, 1800 deca, 14 buți lungi, 3.000 deca face 8.000 deca, o sdrobitoare, o pompă, o mașină de egrapat, 7 mașini stropitoare vermorel, un lin, un ciur, două curători, trei căzi, o pâlnie lemn, un ciocan, o pană butie, o chee franțuzească, 2.000 kilograme piatră vânătă, o presă, două lopezi lemn, valorate în total la suma de 120.000 [lei – C. P.]”. Îi mai reveneau: 25 acțiuni la Banca Olteniei, în valoare de 3.850 lei. Prelua, “spre egalisare: 1) creditul viticol lei 12. 752 lei; jumătate creanța B. Olteniei lei 27. 768,12; jumătate creanța d-nei Mar-Ocneanu lei 25.500; jumătate creanța d-nei Pilcher lei 5.000; jumătate creanța d-nei Urdăreanu lai 10.500; creanța d-lui Oromolu lei 8.815,45; restul creanței Băncii Comerțului 3.889,12 lei; dreptul meu succesoral 28. 625,50 [lei – C. P.]”.

Cei doi soți și-au ridicat un frumos conac pe moșia de la Păușești-Măglași. Pisania glăsuia astfel: “Ziditu-s-a această casă de dumnealui Mihai Oromolu și soția sa Margot în anii răsboiului lumei 1915-1916, fiind arhitect Petre Antonescu, iar constructor D. Nedelcu, dar nu au stăpânit-o decât din 1919, din cauza prigonirei răsboiului.”

Și un nepot al lui Mihai Oromolu, Florin, și-a legat cariera de Banca Națională. Era fiul lui Constantin, cel care fusese prefect al județului Vâlcea.

De la Constantin ne-a rămas un foarte interesant act de arendare din 27 iulie 1928, pentru moșia Sâmbotinul, pentru 5 ani. Prețul arendării era de 110.000 lei pe an, “plătibilă în două rate totdeauna anticipate, de câte 55.000 lei fiecare și anume la 1 octombrie și la 1 aprilie ale fiecărui an”. Printre obligațiile arendașului se numărau: “să-mi predea la 1 decembrie ale fiecărui an câte un porc gras de cel puțin una sută kg și câte 300 kg mere, din care 200 kg mere crețești, iar 100 kg din alte varietăți aflătoare în ograda de pomi roditori de pe moșia mea…”.

Florin Oromolu făcea, în 1930, cerere să fie angajat la Banca Națională a României. Deși guvernator era atunci D. Burilleanu, cu care familia Oromolu se înrudea, petentul nu a beneficiat de vreun favor. S-au cerut toate referințele necesare, inclusiv de la filiala B.N.R. din Râmnicu Vâlcea, care răspundea: “D-l Florin Oromolu este fiul d-lui Constantin Oromolu, mare proprietar în județul nostru și una din familiile care se bucură în orașul nostru de cea mai frumoasă reputație morală”.

Mai mult, la 15 februarie 1933, Florin Oromolu se adresa guvernatorului de atunci al B.N.R., plângându-se că “deși funcționez de 1 an și 2 luni, totuși, nu am fost încă definitivat, cu toate că referatul făcut în acest scop îmi este favorabil. Conform Regulamentului și practicii, aș fi putut fi definitiv după 6 luni de funcționare”. Își justifica cererea prin faptul că toți colegii care aveau aceleași studii ocupau funcții de subșefi de secție clasa I: “Atât colegii mei referenți, cât și mine ne-am prezentat și ne-am recomandat cu teza de doctorat, care dacă ar constitui un criteriu de încadrare, nu poate constitui pentru mine motivul unui tratament inferior. Afară de aceasta, mai am la activul meu și 7 luni de practică bancară la Banca Marmorosch, Blank and. Co. Nu văd deci ceea ce ar putea constitui motivul unui tratament discriminatoriu în defavoarea mea.”

La 28 septembrie 1933, era numit definitiv, cu un salariu de 15.500 lei. Florin Oromolu elaborează monografia băncii centrale pe care o publică, sub titlul “Institutul de emisiune”, în volumul IV al monumentalei “Enciclopedia României”, apărut în 1943, sub președinția eminentului sociolog Dimitrie Gusti. În aprilie 1945 ajunsese șeful Serviciului Studii din B.N.R. La 12 aprilie 1949 a fost pus în disponibilitate. Originea sa socială își spunea cuvântul în noua societate pe care dictatura proletariatului își propunea să o construiască în România.

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Vineri, 23 Octombrie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. III (X), 2006
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 172 ori Ultima modificare Marți, 29 Septembrie 2020 10:47
Ești aici: Home Valcea Valcea Mihail Oromolu – documente inedite