Istorie Locala

Miercuri, 22 Iulie 2020 12:32

Cele 44 de zile ale lui Bălcescu la Palermo

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Horia Nestorescu-Bălcești

17 octombrie 1852, ora 21. Pe o mare agitată, cu multă întârziere, ancorează în rada portului Palermo, vasul „Ercolano”, comandat de căpitanul Francesco Miceli. Avea la bord 174 de călători, nobili şi negustori, proprietari şi preoţi, profesori şi marinari, soldaţi şi deţinuţi. O lume pestriţă îşi făcea loc grăbită pe lângă cel care avea să intre în acea zi, nu numai pe poarta oraşului, dar şi în istoria lui: Signor Balcusco, negoziante, turco. Aşa l-au înregistrat cele două gazete comerciale locale: „Giornale di Commercio” şi „Il Commercio”.[...]*

Într-adevăr, călătorul prezentase, pentru viză, la Delegazzione di polizia marittima un paşaport eliberat la Paris, în 22 septembrie 1850, au nom de Sa Majesté l’Emperateur des Ottomans, de către consulul general al Turciei, Gustav Halphen.

De pe chei s-a îndreptat, asemeni câtorva dintre călători, prin Porta Felicie spre largo Santo Spirito. A intrat în stânga pieţii pe via Butera. Pe la mijlocul străzii s-a oprit, obosit, în faţa unei clădiri impunătoare pe care scria cu vopsea roşie: Alla Trinacria – Grande Albergo con bagni!

 

Patronul, un genovez roşcovan, Salvatore Ragusa, trece de data aceasta corect, în Registrul hotelului, la numărul 50, numele călătorului, căruia îi înmânează cheia camerei nr. 26: Nicola Balcesco! Un servitor, Tomaso Mollone, îi va duce bagajul până la etajul IV. Avea un geamantan din piele cu haine, două lădiţe cu cărţi, un joc de şah închis într-o cutie căptuşită cu catifea roşie...

Vremea fusese rea şi schimbătoare, pe mare, furtună, pe uscat, ploi şi vânt; nu era o climă dintre cele mai prielnice pentru noul locatar al camerei nr. 26. Poate şi de aceea preferase o cameră cu vederea spre curtea interioară. Spre Conca doro, toamna mai ales, sufla puternic il Maestrale! Privise, desigur cu tristeţea omului singur, uitat de familie şi prieteni, marea, nesfârşita mare Tireniană. A ieşit pe terasă. Cine ştie, poate va fi schimbat câteva cuvinte cu domnul Jones venit tocmai din Lumea Nouă sau, mai degrabă, cu studentul milanez, Ercole Parravicini; acesta studia dreptul...

Şi scrie, scrie mereu... lui Alecsandri, Goleştilor – lui Arăpilă şi mai ales lui Ştefan – Mariei, Maria Cantacuzino, familiei... În toate, un leit-motiv: „mă tem că o să mor de urât, singur în Sicilia”!

Zilele, prea asemănătoare unele cu altele, mohorâte, trec greu. Îl vizitează doctorul Decio Battaglia. Medicamente şi iar medicamente...

Poate doctorului, poate unui frate din lojile palermitane, îi va fi vorbit de lupta românilor pentru libertate şi unitate naţională. Câtă bucurie va fi fost în sufletul exilatului român când Tomaso Mollone i-a adus ziarele din dimineaţa zilei de 11 noiembrie. „Giornale officiale di Sicilia” insera după giornali transilvanici articolul „Popolazione della Transilvania” !

*

Pe culmea cea mai înaltă a Munţilor Carpaţi se întinde o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ. Ea pare a fi un măreţ şi întins palat, cap d-operă de arhitectură, unde sunt adunate şi aşezate cu măiestrie toate frumuseţile naturale ce împodobesc celelalte ţinuturi ale Europei, pe care ea cu plăcere ni le aduce aminte. Un brâu de munţi ocolesc, precum zidul o cetate, toată această ţară, şi dintr-însul, ici-colea, se desfac, întinzându-se până în centrul ei, ca nişte valuri proptitoare, mai multe şiruri de dealuri-nalte şi frumoase, măreţe pedestaluri înverzite, care varsă urnele lor de zăpadă peste văi şi peste lunci...

Aceasta este ţara Ardealului...

Da! Aşa scrisese el în cartea a IV-a – Unitatea Naţională – din Românii subt Mihai Voevod Viteazul.

*

Aşterne cu grijă manuscrisul într-o lădiţă şi deschide plicurile aduse cu poşta de azi.

Scrisorile îl bucură nespus. Este singurul lui contact cu lumea. Într-o lună a primit vreo zece. Luxiţa Florescu se chinuie amarnic cu gândul că este iar singur. Bonifaciu, fiul lor, avea 4 ani. Îi sărută mâna... Marie Cantacuzèn, frumoasa Maria, îi scrie de la Paris. O undă de nostalgie, un dor nesfârşit de ţară îi va fi umplut sufletul şi-i va fi înrourat ochii în lacrimi la citirea scrisorii cumnatei sale, Elena: „Vino dragă, să-ţi cânt cântece frumoase populare pe care le-am luat în vară la deal”![...]

La apelurile sale disperate de a nu fi lăsat singur, nu va răspunde nici un prieten. Sevastiţa, sora sa, care l-a însoţit la Hyères în iarna trecută, a rămas în ţară. Ştefan Golescu e la Dresda cu bătrâna lui mamă, preocupaţi de căsătoria vărului lor, Radu Golescu, cu o nepoată din neamul Rosetteştilor. Scrisoarea lui Ghica, singura pe care probabil a mai deschis-o, din 15 noiembrie, este o lungă dare de seamă politică. Îl roagă să vină el, Bălcescu, în insula Corfù, unde „ne mai putem duce câte unul să te vedem”...                        

De la Paris i-a scris Alecsandri, de la Nisa, Bălăceanu, de la Geneva şi Dresda, Ştefan Golescu, din Valahia, sora sa, Sevastiţa. Nu le-a mai citit! Sigilate de consulul turc, Caccia, au ajuns printr-o împrejurare oarecare la avocatul Vârnav - Liteanu care, în 1927, i le-a dat lui Nicolae Iorga. În şedinţa Academiei Române, de la 17 iunie, vor fi citite pentru prima dată „ultimile scrisori din ţară către N. Bălcescu”.

Şi poate că totuşi n-a fost atât de singur pe cât documentele scrise ne lasă să-i citim drama celor 44 de zile palermitane.

Şi poate că în una din acele zile, cineva, din pragul uşii deschise de Tomaso Mollone, avea să-i adreseze un cuvânt care n-are nevoie de nici o explicaţie: frate! Nu, nu erau rudele sale; le prince noir – Costache – petrecea prin localurile pariziene; Barbu – mezinul familiei, era la Constantinopol în preajma lui Ghica şi se va reîntoarce curând în ţară. Nu, nu erau rudele sale! Fratello! Era un om cu o pelerină neagră azvârlită pe umeri, un necunoscut şi totuşi atât de aproape. Nici un cuvânt n-a trecut dincolo de uşa camerei nr. 26.

Doar trupul lui Bălcescu n-a mai luat calea obişnuită a cimitirului municipal Rotoli, unde fossa comune, pe lespedea căreia sta scris pentru eternitate 29 e 30 novembre, înghiţea lacomă cadavrele necunoscuţilor şi celor care nu-şi puteau plăti un loc de veci...

29 noiembrie 1852. Ora 19,30. Camera nr. 26. Papas Joseph Collidà, de la San Niccolò de Greci, într-o ultimă mângâiere îşi trece uşor mâna pe fruntea înaltă şi pe chipul palid al străinului, lăsând în jos pleoapele peste ochii care priveau fix un punct în neant. Îl spovedise în legea străbunilor. Tomaso Mollone aprinsese o lumânare pentru Don Niccolò.

Reîntors la biserică, papas Joseph Collidà va aşterne cu grijă în Registro dei defunti:

Die vigesima nona

Novembre 1852

Nicolaus Balceso ex Valachia

Sacramento tantum Paenitentiae

Munitus, anno trigesimo primo

Aetatis suae obiit diem supremum.

Benedixit funus Saccerdos Joseph

Collidà, Cappellanus Adjutor.

În ziua de douzeci şi nouă

Noiembrie 1852

Nicolae Bălcescu din Valahia

întărit numai cu taina Sfintei Spovedanii

a răposat în anul treizeci şi unu

al vieţii sale.

A săvârşit prohodul preotul Joseph

Collidà, capelan ajutor.[...]

Consulul Imperiului Otoman la Palermo, chemat în mare grabă după ora prânzului, tocmai terminase de sigilat lădiţele cu cărţi şi manuscrise. Trebuia să fie predate, aşa cum fusese ultima dorinţă a defunctului, lui Signor Giovanni Ghyka, de la Constantinopol sau cui se va prezenta din partea sa.

Salvatore Ragusa îşi mai aruncă o dată privirea, mulţumit, pe inventarul întocmit şi pe care muribundul aşternuse pecetea numelui şi voinţei sale: N. Balcesco! L-au semnat apoi, ca martori, Andreas Cuccia, parohul bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae al Grecilor, şi agentul consular grec, Niccola Prasso.

Este obţinută, imediat, autorizaţia de înmormântare – Licenza per sepoltura – valabilă pentru mănăstirea Cappuccinilor, după trecerea ter-menului de 24 de ore prevăzut de lege. Consulul Caccia dă unui massaro – om de serviciu în biserici şi cimitir – 12 tari pentru a plăti elemosina – mila fraţilor cappuccini, per cimitero, pentru înhumarea, al fu signor Niccolò Balcesco, a fostului domn...

Cu o portantină, litieră mortuară, purtată de hamalii Tommaso Frederico, de treizeci şi trei de ani, şi Vicenzio Vitrano, de treizeci şi cinci, trupul lui Bălcescu este dus la cimitir. Trec pe lângă largo Marina şi, apoi, pe corso Toledo până în via di sotto che conduce ai Cappuccini, două leghe afară din cetate. O singură oprire obligatorie: la Primăria Secţiunii Santa Agata. Fabbrizio Alliata Duchino di Pietratagliata, senator şi ofiţer al stării civile, constată moartea lui Signor Don Balcesco Nicolo nato in Valachia şi întocmeşte actul de deces.

E ora 16 a zilei de 30 noiembrie 1852. Sosesc la cimitir. Fra Giovanni notează, ca de obicei, pe verso Autorizaţiei de înhumare ce i s-a înmânat, locul unde va fi depus cadavrul lui Don Nicolo: per cimitero! Ia din raft Registrul mare al Mănăstirii şi caligrafiază pentru eternitate:

Don Nicolo Balcesco mori a 30 novembre 1852

Apoi, într-un gest reflex pune, tot acolo semnul † ca pentru toţi cei înhumaţi în cimitir.[...]

Micul cortegiu străbate aleile până la o groapă. Tommaso Frederico şi Vicenzo Vitrano aştern cu grijă trupul lui Bălcescu. Papas Joseph Collidà îl prohodeşte la mormânt. Săvârşirea serviciului religios fusese notată conştiincios de Papas Collidà pe autorizaţia de înhumare:

Die vigesima nona

Novembris 1852.

Benedixit funus.

Sacerdos Joseph Collidà Ecclesiae

S. Nicola Graecorum Panormi.

În ziua de 29

noimebrie 1852.

A săvârşit prohodul

preotul Joseph Collidà de la biserica

S[fântul] Nicolae al Grecilor din Palermo.

Două zile mai târziu, în numărul din 1 decembrie 1852, „Giornale officiale di Sicilia” publică situaţia stării civile pentru ziua anterioară. La morţi (trapassati) figura şi marele nostru compatriot:

Nicolo Balcesco, d’ignoti, di anni 31, possidente di Valachia.

Nicolae Bălcescu, din necunoscuţi, de 31 de ani, proprietar din Valahia.



*Reprodus după: Horia Nestorescu-Bălcești, Cele 44 de zile ale lui Bălcescu la Palermo. Dosarul Palermo, București, 2004, p. 4-16 (fragment).

 

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Sâmbătă, 26 Septembrie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. III (X), 2006
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 212 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iulie 2020 12:35
Ești aici: Home Valcea Valcea Cele 44 de zile ale lui Bălcescu la Palermo