Istorie Locala

Marți, 21 Iulie 2020 10:21

Monografie Grădiștea/ Vâlcea - text integral

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cu lucrarea de faţă, grădiştenii au făcut un mare pas înainte în domeniile documentării şi respectării „canoanelor” ştiinţifice ale acestui gen de lucrări: a crescut substanţial numărul de fonduri arhivistice şi de lucrări studiate, trimiterile bibliografice sunt făcute în majoritatea cazurilor, în text, şi încă după cea mai modernă metodă, adică între paranteze rotunde şi cu caractere boldite, imediat după avansarea unei idei sau informaţii.

Structura lucrării este complexă şi riguroasă, ea respectând, în general, pe cea a Enciclopediei judeţului Vâlcea. Bibliografia este, de asemenea, bogată şi diversă, recurgând inclusiv la manuscrise, la tradiţiile orale (informatorii) şi la „sursele electronice”)

 

«Cuvânt înainte

Mărturisesc, am avut întotdeauna un sentiment amestecat - de preţuire, recunoştinţă şi admiraţie pentru autorii de monografii ale localităţilor în care aceştia s-au născut şi şi-au desfăşurat activitatea decenii de-a rândul, uneori - toată viaţa. Dincolo de unele implicaţii profesional-didactice (lucrări de grad, masterate, doctorate etc.), am descoperit la aceşti împătimiţi ai cercetării locale, un ataşament profund şi emoţionant pentru vatra natală, o dorinţă permanentă de a-i cunoaşte trecutul, de a-i releva particularităţile, de a-i promova performanţele materiale şi cultural-spirituale.

Comuna Grădiştea – „una dintre cele mai frumoase comune ale judeţului Vâlcea”, spuneau cu nezdruncinată convingere şi cu nedisimulată mândrie, soţii Ilie Fârtat – bibliotecar şi Ioana Fârtat – învăţătoare, în anii de început ai acestui mileniu (nu se menţionează anul de tipărire), în monografia intitulată modest Grădiştea – Pagini de istorie. Acea primă încercare monografică se constituia, de fapt, într-o culegere sui-generis de documente – fragmentare sau integrale - privitoare la comuna de obârşie a celor doi, cu referiri concrete la diferite domenii: vechimea şi viaţa satelor componente în perioadele medievală şi modernă, economia zonei, participarea locuitorilor la marile evenimente istorice, instituţiile de învăţământ, de cultură, financiare etc.; trimiterile bibliografice lipseau, acestea fiind „salvate” de o listă bibliografică minimală.

Cu lucrarea de faţă, grădiştenii au făcut un mare pas înainte în domeniile documentării şi respectării „canoanelor” ştiinţifice ale acestui gen de lucrări: a crescut substanţial numărul de fonduri arhivistice şi de lucrări studiate, trimiterile bibliografice sunt făcute în majoritatea cazurilor, în text, şi încă după cea mai modernă metodă, adică între paranteze rotunde şi cu caractere boldite, imediat după avansarea unei idei sau informaţii.

Structura lucrării este complexă şi riguroasă, ea respectând, în general, pe cea a Enciclopediei judeţului Vâlcea. Bibliografia este, de asemenea, bogată şi diversă, recurgând inclusiv la manuscrise, la tradiţiile orale (informatorii) şi la „sursele electronice”). În cele circa 120 de pagini ale monografiei, autorii aduc o adevărată bogăţie de informaţii şi date referitoare la îndrăgita lor localitate de baştină. Lucrarea impresionează şi printr-o concizie remarcabilă, în condiţiile în care nu sunt puţine cazurile când unii monografişti se întrec în a ne aduce o sumedenie de informaţii nu întotdeauna semnificative sau a înşira, în ţesătura textului, documente in extenso, în loc să le interpreteze şi să exemplifice doar cu mici fragmente reprezentative. Dacă ar mai fi avut şi un indice de nume proprii, cartea s-ar fi apropiat şi mai mult de cerinţele unei monografii moderne (poate, la o viitoare ediţie!). În ansamblu, Monografia comunei Grădiştea este o lucrare utilă şi mai mult decât meritorie, pentru care cei doi autori merită toată preţuirea şi felicitările noastre!

prof. dr. Ion Soare»

***

Monografia integrală poate fi lecturată/ descărcată în *PDF (de) la https://drive.google.com/file/d/1Y_QAb9ppFoSDEPPH7MbkWMSAz4KV3-MJ/view?usp=sharing

 

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Vineri, 23 Octombrie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: donație autori
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 313 ori Ultima modificare Marți, 21 Iulie 2020 10:26
Ești aici: Home Valcea Valcea Monografie Grădiștea/ Vâlcea - text integral