Istorie Locala

Luni, 13 Aprilie 2020 09:23

Politică și cultură în ziarul liberal «Viitorul Vâlcei» (1920-1938)

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Constantin Poenaru

 

Viitorul Vâlcei este unul dintre cele mai longevive ziare româneşti, apărând în aproape toată perioada interbelică. Scos de liberalul I. G. Duca, la 10 octombrie 1920, ca “foaie pentru popor” a Partidului Naţional-Liberal din judeţul Vâlcea, ziarul va încerca, potrivit editorialului semnat de fondatorul său, să răspândească “adevărul şi lumina” în rândul ţărănimii vâlcene, îndrumate de intelectualii satelor – preoţii şi învăţătorii.1  Era un moment conjunctural bun pentru folosirea ziarului ca mijloc de propagandă al partidului, căci, după 1918, ţãranul era mult mai interesat de politicã, de principalele  evenimente  din  ţarã,  începea  chiar  să  aibă unele opinii, să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri la acestea.

 

           

1. Liberalii şi presa de partid

            Ziarul Viitorul Vâlcei face parte dintr-un lanţ de publicaţii ale Partidului Naţional-Liberal, scoase prin organizaţiile sale judeţene, ca instrumente de propagandă în rândul alegătorilor. Aşa cum arată articolele-program ale acestor ziare, ele erau concepute şi se adresau îndeosebi votanţilor de la sate, care erau mai mulţi din punct de vedere numeric, dar şi mai ataşaţi tradiţional de Partidul Naţional-Ţărănesc, eternul rival al PNL, pe scena politică românească. De aici, şi polemicile înverşunate duse împotriva ţărăniştilor şi, foarte rar, împotriva altor partide, doar câteva articole răzleţe din ziarul vâlcean având în centrul atacurilor de presă pe averescanii din Partidul Poporului, pe georgiştii din aripa dizidentă a PNL condusă de George Brătianu, până la reîntregirea lor în partidul mamă – PNL, sau pe noul partid “Totul pentru ţară”, înfiinţat de Corneliu Zelea-Codreanu, sub conducerea generalului Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, pentru participarea la alegeri parlamentare.

            Organul central al PNL era ziarul Viitorul, care a apărut la Bucureşti la 5/18 noiembrie 1907, şi a fost condus succesiv de preşedinţii PNL, Vintilă Brătianu şi I. G. Duca, iar, mai apoi, de Al. Mavrodi. Era o tradiţie ca acest nume să fie dat ziarelor liberale, căci publicaţii cu acest nume au apărut în provincie, la Brăila, Bârlad, Bacău, Roman, cu mulţi ani înainte de oficiosul de la Bucureşti.

            În general, însă, conform indicaţiilor date de la centru, ziarele PNL din ţară, apărute după 1919, au adăugat la titlul Viitorul şi un nume care să arate fără echivoc organizaţia judeţeană editoare. Astfel, se vor tipări: Viitorul Argeşului (1921), Viitorul Dâmboviţei (1921), Viitorul Făgăraşului (1922), Viitorul Fălticenilor (1923), Viitorul Gorjului (1921), Viitorul Mehedinţului (1921), Viitorul Muscelului (1921), Viitorul Prahovei (1919), Viitorul Putnei (1921), Viitorul Rîmnicului (1921), Viitorul Romanaţiului (1921), Viitorul Romanului (1920), Viitorul Silistrei (1920), Viitorul Sucevei (1919) 2. Niciuna din aceste publicaţii nu va cunoaşte însă longevitatea ziarului Viitorul Vâlcei, care va apărea, cu unele mici întreruperi, din 1920 până în 1938.

            Ziarul liberalilor vâlceni apare nu doar din necesităţi de propagandă de partid, dar şi ca o ripostă imediată la gestul Federaţiei Democraţiei Naţional-Sociale care scosese la Râmnicu-Vâlcea, încă de la 1 mai 1920, gazeta Secera, devenită, de la nr. 6 din 19 septembrie 1920, “Organ al Partidului Ţărănist-Naţional din Vâlcea”, adică adversarul politic şi electoral cel mai de temut al PNL. Totodată, liberalii vâlceni, conduşi de I. G. Duca, nu puteau uita atacurile virulente duse împotriva lor, în alegerile parlamentare din noiembrie 1919, de către ziarul local Unirea, organ al Partidului Conservator (devenit, din octombrie   1919, organ al Partidului Democrat), şi mai ales Glasul poporului, care era organ al Ligii Poporului de sub preşedinţia generalului Alexandru Averescu, secţia Râmnicu-Vâlcea 3. Campaniile respective de presă au arătat cât de important poate deveni un ziar în prezentarea şi popularizarea politicii unui partid, în susţinerea propriilor candidaţi în alegeri şi în criticarea adversarilor de la celelalte partide. Lucru de care se pare că s-a convins până la urmă şi Ion. I. C. Brătianu, preşedintele PNL, care dispreţuise multă vreme “puterea presei şi foloasele propagandei”. 4

            Cât priveşte alegerea lui Duca de a conduce ziarul Viitorul Vâlcei, trebuie amintit că acesta se dovedise un publicist redutabil încă din anii studenţiei, fiind colaborator la prestigiosul cotidian Universul, ca şi la revista Viaţa românească. De altfel, el venea după ce lucrase deja ca director al oficiosului liberal Viitorul, între 1914-1918, şi căpătase experienţă managerială în presă.

           

2. Coordonate tehnice de redactare şi tipărire

            În atari condiţii, scoaterea unui ziar propriu a devenit pentru PNL Vâlcea o cerinţă obligatorie pentru viitoarele succese politice. Astfel, primul număr al ziarului Viitorul Vâlcei, subintitulat „Foae pentru popor a Partidului Naţional-Liberal din Jud. Vâlcea”, apare la Râmnicu-Vâlcea, într-o zi de duminică, 10 octombrie 1920, în 4 pagini, format mare 48 x 32 cm, dar nu atât de mare precum rivalul său, Secera, care avea dimensiuni uriaşe: 63 x 42 cm 5. Poate de aceea, conducerea ziarului a simţit nevoia ca, în nr. 2 din 17 octombrie 1920, să-şi anunţe în mod expres cititorii că „de la numărul viitor ziarul nostru îşi va înmulţi coloanele şi-şi va mări formatul”. Acest lucru nu se va petrece însă decât parţial, în sensul că doar numărul coloanelor se va mări de la patru la cinci, începând cu nr.3 din 24 octombrie 1920, în schimb oglinda paginilor şi formatul ziarului au rămas aceleaşi până la ultimul număr din 1 februarie 1938.

            La 1 iulie 1929, îşi schimbă subtitlul în “Gazeta Partidului Naţional-Liberal din judeţul Vâlcea”, iar în decembrie 1932, înlocuieşte cuvântul „gazeta” cu „organ”. Conceput iniţial ca un săptămânal, de la 8 ianuarie 1927, devine bilunar, iar la 1 iulie 1929, precizează chiar şi datele de apariţie: 1 şi 15 ale fiecărei luni. Desigur că varii cauze, între care, în primul rând, lipsa unui colectiv de redacţie profesionist, vor duce la multe apariţii neregulate încă din aprilie 1922. Astfel, dacă anul I, numerotat, în continuare, din 10 octombrie 1929 până în 9 octombrie 1921, va avea 52 de apariţii, anul II (16 oct. 1921 – 12 nov. 1922) va avea doar 27 de numere. De la anul III se trece la numerotarea în limitele duratei calendaristice anuale, adică se începe cu nr.1 din 7 ianuarie 1923 şi se încheie cu nr. 30 din 29 noiembrie 1923.

            Primul nr. din anul VIII – 1929 va apărea abia la 1 iulie, iar anul XI - 1932 va avea un singur număr, datat 1 decembrie. În următorii doi ani, 1933-1934, ziarul nu apare. Abia în 1935, la 23 iunie, se tipăreşte un nou număr din Viitorul Vâlcei, “număr închinat lui I. G. Duca cu prilejul dezvelirii monumentului” acestuia în Parcul comunal din Râmnicu-Vâlcea, în semn de omagiu şi aducere aminte a celui care a fost mulţi ani şeful liberalilor vâlceni. Întregul număr cuprinde amintiri, evocări şi articole despre personalitatea marelui om politic, fotografii ale Culei de la Măldăreşti, cumpărată de Duca şi în care locuia acesta când venea în Vâlcea, precum şi a Bisericii din Urşani-Horezu, unde a fost înmormântat. De remarcat că acestea sunt singurele fotografii, de tip  reportaj,  publicate  de  ziar  în  istoria  sa, restul  fiind  doar fotografii-portret ale diverselor personalităţi liberale.

            Numărul paginilor va fi, în general, de patru, dar, în anumite momente, când existau evenimente deosebite, precum congrese ale partidului, alegeri locale sau parlamentare, adunări populare la care luau cuvântul o serie de fruntaşi ai partidului şi se reproduceau discursurile acestora, ziarul putea avea şi şase pagini, ori chiar zece ca la nr. 12-13 dublu, din 15 dec. 1929-1 ian. 1930. Preţul per număr creşte anual, de la 50 de bani în 1920, la 3 lei în 1932

            Aşa cum se menţionează pe frontispiciul nr. 1, din 10 octombrie 1920, ziarul apare “sub conducerea unui comitet”, cu toate că, din ianuarie 1923, îşi va alătura şi numele unui director. Primul Comitet de direcţiune anunţat la p. 3 este compus dintr-un lung şir de personalităţi liberale vâlcene (peste 20): avocaţi, profesori, învăţători, preoţi, comercianţi, doctori din mai toate localităţile judeţului în care membrii PNL erau majoritari. O asemenea structură managerială era greu de reunit, greu de funcţionat, de aceea, deşi nu apare printre aceştia, este de la sine înţeles că adevăratul conducător al ziarului este preşedintele PNL Vâlcea, I. G. Duca, semnatarul articolului-program al publicaţiei. El va conlucra cu membrii Comitetului de redacţie: pr. P. Partenie, profesor, Nicolae S. Ionescu, profesor şi avocat, şi I. Bădescu, institutor.

            Manuscrisele, se anunţă tot pe frontispiciul ziarului, se strâng în str. Traian nr. 99, la N. S. Ionescu, care este numit când redactor, când secretar de redacţie, la 16 iulie 1922, şi, de la 7 ianuarie 1923, fiind menţionat ca director, până la 11 februarie acelaşi an, când este înlocuit de Vică Georgescu. De la nr. 5/2 mai 1926, apare ca redactor I. Nicolescu, cu intermitenţe până în 1935, iar la unicul şi ultimul număr al ziarului din 1938 este trecut ca redactor responsabil Tică Ştefănescu.

            Redacţia şi administraţia se află mai întîi acasă la avocatul N. S. Ionescu, în str. Traian nr.99, după care se mută în localul tipografiei din str. Col. Apostol Dumitrescu nr. 4, apoi la Banca de Scont Râmnicu Vâlcea şi, în final, în str. Traian nr.88. Ziarul s-a imprimat numai la Tipografia „Viitorul Vâlcei” S.A.R., doar nr.3/1929 fiind scos la Tipografia „Gutenberg”.

           

3. Înfiinţarea S. A. “Viitorul Vâlcei”

            O atenţie specială s-a acordat creării şi consolidării unei întreprinderi de presă solide în jurul ziarului Viitorul Vâlcei, care să-i asigure acestuia independenţă economică şi editorială. În acest sens, la 23 octombrie 1920, deci la numai două săptămâni de la apariţia noii publicaţii, Tribunalul Vâlcea – Secţia I – consfinţea constituirea Societăţii anonime „Viitorul Vâlcei” pentru industria artelor grafice. Aceasta îşi propunea ca, pe lângă lucrări de tipografie, să înfiinţeze şi o casă de editură, unde să se tipărească lucrări de popularizare a ştiinţelor, de educaţie cetăţenească, de gospodărie rurală, devenind astfel „focarul unei mişcări culturale”, de care judeţul avea mare nevoie 6.

            Membrii fondatori sunt, în primul rând, fruntaşii organizaţiei vâlcene a Partidului Naţional-Liberal, dar şi comercianţi şi întreprinzători locali: I. G. Duca, Gr. Procopiu, I. Niculescu, N. Budurescu, G. Ştefănescu, M. Puţureanu, P. C. Hanciu, N. S. Ionescu, Victor Petrescu, Gh. Ştefănescu şi Tică Ştefănescu, avocaţi, G. Fulgulescu, V. Săndulescu, Al. D. Presbiterianu, Al. Predovici şi Al. T. Aslan.

            La tipografia S. A. „Viitorul Vâlcei”, vor apărea multe cărţi şi broşuri, între acestea şi studiul Scumpirea traiului, pe care autorul Grigore Procopiu l-a publicat în 12 numere consecutive ale ziarului Viitorul Vâlcei, de la nr. 6/14 nov. 1920, până la nr. 17/30 ian. 1921.

           

4. Probleme privind libertatea presei

            Apariţia ziarului Viitorul Vâlcei s-a făcut la începutul unei perioade de mare avânt al presei interbelice. La 14 ianuarie 1920, tocmai fuseseră ridicate printr-un decret 7 atât starea de asediu, cât şi cenzura, impuse în august 1916, în timpul Primului Război Mondial. Se scotea, practic, presa de sub jurisdicţia tribunalelor militare şi se revenea la regimul juridic mai permisiv al Legii Presei, din 1862, şi al Constituţiei din 1866.

            De aceea, orice atingere adusă libertăţii presei era imediat semnalată de liberali în gazeta lor. Cât s-au aflat la putere, nu au existat incidente de acest gen. După ajungerea ţărăniştilor la guvernare, în toamna lui 1928, ele încep să apară atât în ţară, cât şi în judeţ. Reluând o ştire din ziarul central Viitorul, nr. 2, din 15 iulie 1929, al publicaţiei vâlcene deplânge confiscarea de către ţărănişti a ziarului Epoca (nr. din 10 iunie) şi a gazetei sibiene Lumina satelor (cu o săptămână înainte). În nr. 4 din 15 aug. 1929, se dă ştirea că primarul Lăzărescu, de la Ocnele-Mari, a ordonat să fie arestaţi toţi cei care citesc Viitorul Vâlcei, la 1 sept. 1929, este anunţată interzicerea ziarului la Beneşti, iar o lună şi jumătate mai târziu se dă publicităţii informaţia că, “prin fiţuica lor, şefii ţărănişti ameninţă cu Parchetul pe cei care scriu la gazeta partidului nostru” 8.

            Problema relaţiilor presei cu puterea revine puternic în 1930, când se încearcă o înrăutăţire a regimului juridic al presei printr-o lege care dorea să asigure liniştea populaţiei şi să elimine articolele alarmiste sau pregnant negative, dar şi în 1931, când, în nr. 8, din 20 aprilie, se publică mai multe selecţiuni din articolele publicate în ziarele “Ordinea”, “Universul” şi “Adevărul” despre problemele pe care le creează ziariştilor noul guvern condus de Nicolae Iorga.

           

5. Politici liberale reflectate în presă

            Presa românească interbelică şi, cu atât mai mult, presa de partid, traversează în această perioadă, ca şi România întregită, mai multe etape, pe care încearcă să le reflecte cât mai veridic în diverse materiale publicistice. Ziarul Viitorul Vâlcei, ca organ al Partidului Naţional-Liberal din judeţul Vâlcea, urmăreşte să fie nu doar o oglindă a implementării politicilor liberale în teritoriu, ci şi un catalizator al energiilor liberale pentru dezvoltarea societăţii în ansamblu.

            O primă etapă este 1919-1922, când accentul se pune pe reorganizarea instituţiilor administrative ale ţării în noile graniţe ale României Mari şi reluarea activităţii sociale şi politice în contextul resimţirii distrugerilor provocate de Primul Război Mondial. Ziarul Viitorul Vâlcei păstrează încă vie amintirea eroismului ostaşilor români, prin publicarea unei bogate colecţii de poezii populare despre război, a unor proze şi amintiri ale unor foşti combatanţi, dar şi a unor articole mobilizatoare (Furtuna se potoleşte, nr.5/7 nov. 1920; Mormintele prizonierilor noştri în străinătate, nr. 9/6 dec.1920; Balada războiului,  nr.18/6 febr. 1921).

            1922-1928 – este perioada dezvoltării relative, care coincide cu epoca marilor succese liberale, când România îşi reface potenţialul economic, producţia industrială şi agrară creşte treptat şi se încheie procesul de unificare în plan politic şi economic. Vechile şi noile programe politice liberale cuprind: doctrina “prin noi înşine”, organizarea statului naţional unitar român, apărarea drepturilor individului şi ale familiei, garantarea şi consolidarea proprietăţii private, protecţia securităţii naţionale, accesul liber şi egal la educaţie, instaurarea şi dezvoltarea unui regim democratic în România.

            Pentru implementarea ideilor sale, PNL are nevoie de ordine şi disciplină, nu numai din partea populaţiei urbane şi rurale, ci şi din partea propriilor membri de partid. De aceea, ziarul vâlcean va fi plin de anunţuri şi comunicate ale organizaţiei liberale judeţene, de articole care analizează modul cum trebuie puse în practică politicile guvernului liberal, avantajele acestor politici faţă de cele ale rivalilor lor ţărănişti. Un comunicat ultimativ al lui I. G. Duca, preşedintele organizaţiei naţional-liberale din Vâlcea, tipărit cu litere de-o şchioapă pe întreaga pagină 1 a nr.2/26 ian. 1926 al ziarului Viitorul Vâlcei,denotă hotărârea şi intransigenţa conducerii liberale de a face ordine în propria ogradă, amendarea drastică a încălcării disciplinei de partid: “Aduc la cunoştinţa tuturor membrilor PNL din jud. Vâlcea că toţi cei ce nu vor urma, fără rezerve, hotărârile luate de Direcţia Partidului, vor fi consideraţi ca nemaifăcând parte din organizaţia naţional-liberală din Vâlcea şi că se vor lua faţă de ei măsurile prevăzute de statute”.

            Urmează marea criză economică din anii 1929-1933, caracterizată prin inflaţie, şomaj, pauperizare, criză ce a afectat toate sectoarele vieţii economice. Urcaţi la putere în locul liberalilor, naţional-ţărăniştii acţionează după sloganul “porţilor deschise”, dar nu obţin rezultatele scontate. Prin urmare, numeroasele falimente şi concedieri, sărăcirea ţăranilor prin ruinarea a mii de gospodării rurale, amplificarea şomajului, mişcările de revoltă, reprimate cu asprime (Lupeni, 1929; Griviţa, 1933), dau prilejul liberalilor de a-i ataca cu virulenţă pe ţărănişti în presă. Iată câteva titluri edificatoare de astfel de articole publicate în Viitorul Vâlcei: Din afacerile urâte ale partidului ţărănist, Cum risipesc ţărăniştii avutul ţării şi Politicianizarea comisiilor de bacalaureat (toate în nr.1/1 iulie 1929), Falimentul Naţional-Ţărăniştilor (nr.3/1 1ugust 1929), Semănătorii de vânt (despre greva minerilor, nr. 4/15 aug. 1929), Jaf, jaf şi pustiu (nr.5/1 martie 1931).

            În 28 decembrie 1930, I. G. Duca este ales preşedinte al PNL, în locul lui Vintilă Brătianu, decedat cîteva zile mai înainte. El va intensifica imediat vasta campanie de răsturnare a guvernului ţărănist anunţată la adunarea generală liberală de la Caracal, din 1 august 1929, (nr. 5/1 sept.1929) şi, în ciuda convingerilor proprii, va fi nevoit să facă numeroase compromisuri regelui Carol al II-lea. Drept urmare, este desemnat prim-ministru, la 14 noiembrie 1933. Ostil oricăror mişcări extremiste şi anarhice, la nici o lună, a dizolvat Garda de Fier şi a ordonat arestarea imediată a tuturor legionarilor, măsură care i-a adus sfârşitul tragic, fiind ucis de un comando legionar pe peronul gării din Sinaia, la 29 decembrie 1933.

            Despre perioada 1934-1938, perioada relansării economice a României, datorită revenirii liberalilor la putere, între 1933-1937, care duc o politică protecţionistă şi de intervenţia statului în economie, avem puţine date din ziarul vâlcean, căci după asasinarea lui I. G. Duca, Viitorul Vâlcei dispare până la 23 iunie 1935, apoi apare cu mari intermitenţe. Ultimul număr este cel din 1 febr.1938, când articolul de fond Sus inimile (despre întregirea PNL, prin revenirea lui Gh. Brătianu şi a prietenilor săi), este semnat de Nicolae Budurescu 9, fost deputat, subsecretar de stat şi şef de cabinet al lui I. G. Duca, cel care preluase conducerea organizaţiei judeţene PNL şi implicit a ziarului.

           

6.  Ion G. Duca şi noua doctrină liberală

            Ion Gheorghe Duca (n. 20 decembrie 1879 - m. 29 decembrie 1933, Sinaia) a fost unul dintre cei mai străluciţi oameni politici români, teoretician de elită al liberalismului românesc. El a avut o ascensiune politică fulminantă, devenind în scurtă vreme deputat (1907), ministru (1914-1928), preşedinte al PNL (1930) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1933). A fost ani la rând preşedintele organizaţiei judeţene Vâlcea a PNL, el ataşându-se sufleteşte de aceste locuri, unde a venit pentru prima dată în 1902, când a fost numit ajutor de judecător la Ocolul Vâlcea, Plasa Horezu, pentru câteva luni. A fost ales deputat de Vâlcea de cinci ori, iar la cula sa de la Măldăreşti, cumpărată în 1910, vin, în mai multe rânduri, Regina Maria (vezi nr.33/22 mai 1921), Principele Carol al II-lea (vezi nr.11/16 aug. 1925), ziarişti şi politicieni români şi străini.

            Primele idei ale noii doctrine liberale elaborate de I. G. Duca se regăsesc în articolul-program semnat de el în nr.1/10 octombrie 1920 al ziarului Viitorul Vâlcei:

            “Scopul acestui ziar este de a răspândi în ţărănimea vâlceană credinţele Partidului Naţional-Liberal.

            Partidul Naţional-Liberal este acela căruia ţărănimea îi datoreşte toate îmbunătăţirile ce s-au adus până astăzi soartei ei. Exproprierea, de pe urma căreia se împroprietăresc acum atâţia săteni; Votul obştesc, de pe urma căruia puterea politică a trecut de la câţiva în mâinile poporului întreg. (…)

            “Viitorul Vâlcei” se va strădui deci să răspândească în ţărănimea vâlceană adevărul şi lumina.

            O va face fără patimă şi fără atacuri personale. Toate părerile nepărtinitoare le va primi şi le va discuta în chip cinstit, fiindcă aşa înţelege să facă în regimul votului obştesc educaţiunea cetăţenească. Insultele, ori de unde vor veni, le va respinge cu dispreţ. Ele sunt armele de luptă ale unor vremuri ce trebuie să înceteze.

            Pe lângă aceasta, ziarul nostru, având să slujească toate interesele generale ale judeţului Vâlcea, cere cititorilor lui să-i semnaleze deosebitele nevoi şi revendicări ale populaţiei rurale. Rugăm pe toţi oamenii de bună-credinţă să comunice ziarului nostru şi nedreptăţile ce se fac şi îmbunătăţirile ce se reclamă. Pe toate le vom cerceta şi apăra, nu într-un sprijin meschin de partid, ci cu sincera grijă a binelui obştesc.

            De asemenea, “Viitorul Vâlcei” va da ţărănimei sfaturi de tot felul în privinţa agricultueii, a creşterii vitelor, precum şi îndrumări higienice.

            O viaţă politică nu poate izvorî decât dintr-o ţărănime economiceşte şi trupeşte puternic organizată. Cine urmăreşte una, trebuie prin urmare să pregătească şi pe cealaltă.

            Va căuta să cultive şi sufletul ţărănimei prin întărirea prestigiului şcoalei şi bisericii”.

            Alegerea ţărănimii ca public-ţintă al noii publicaţii liberale vâlcene nu era una întâmplătoare. Bun cunoscător al realităţilor politice din ţară şi judeţ, I. G. Duca ştia că grosul alegătorilor se află la sate, în cele 128 de comune rurale, nu la oraş, în cele doar trei comune urbane. Astfel, “recensământul populaţiei efectuat în decembrie 1912 evidenţiase o populaţie de 231.572 de locuitori, din care 210.308 trăiau în mediul rural, 9.603 în capitala judeţului, celelalte comune urbane, Drăgăşani şi Ocnele Mari, având 6.709 şi, respectiv, 4.942 de locuitori” 10. Pe de altă parte, şeful liberalilor vâlceni avea încă vie în memorie lupta electorală din luna mai în care Partidul Naţional-Liberal s-a confruntat dur cu reprezentanţii unor partide politice care aveau foarte mulţi aderenţi şi simpatizanţi printre ţărani, precum Partidul Conservator Democrat, partidul Ţărănesc sau Partidul Poporului 11. Acesta din urmă avea chiar să câştige alegerile, având un puternic vector de propagandă în conducătorul partidului, generalul Alexandru Averescu, “eroul de la Mărăşti” din Primul Război Mondial, extrem de iubit de “talpa ţării” care luptase sub comanda sa şi care îl considera drept izbăvitorul neamului 12.

            În atari condiţii, I. G. Duca îşi propune să facă din “Viitorul Vâlcei” cu adevărat o “tribună liberă” a populaţiei de la sate, îndeosebi a preoţilor şi învăţătorilor  În plan publicistic, cele două categorii profesionale vor fi număr de număr în atenţia cititorilor, fie prin numeroasele informaţii privind activitatea acestora în comunele unde trăiesc, fie prin atragerea lor în rândul colaboratorilor ziarului şi tipărirea corespondenţelor lor. Sunt publicate chiar articole-apel către aceştia de I. G. Duca (Către preoţii şi învăţătorii vâlceni, 24 oct. 1920) şi învăţătorul I. Popescu-Zătreni (Către învăţători, 28 nov. 1920, 1 sept. 1929, 15 sept. 1929, 1 nov. 1929), iar preotul Ioan N. Dărvărescu din comuna Oteşani încearcă să lămurească pe cititori De ce majoritatea învăţătorilor şi preoţilor sunt liberali (26 dec. 1920).

            În articolele publicate în ziar se face deseori referire la realizările liberalilor în perioadele cât s-au aflat la guvernare, la măsurile luate de aceştia în favoarea celor mulţi şi năpăstuiţi. În chiar articolul-program din nr.1/10 dec. 1920 se aduce aminte exproprierea, cea mai radicală reformă agrară din Europa de Răsărit, prin care a fost împărţită la ţărani 66 % din suprafaţa arabilă deţinută de moşieri, , cât şi votul obştesc, “de pe urma căruia puterea politică a trecut de la câţiva în mâinile poporului întreg”. România devine astfel o ţarã a micilor proprietari, iar moşierimea, reprezentată în Parlament de Partidul Conservator (Partide cari se duc, nr.28/17 apr. 1921), dispare curând din peisajul social, ceea ce face ca PNL să aibă ca principal adversar electoral şi la guvernare Partidul Ţărănesc, devenit Partidul Naţional-Ţărănesc, prin unirea la 10 octombrie 1926 cu Partidul Naţional. De aceea, paginile ziarului Viitorul Vîlcei vor fi pline de atacuri aproape zilnice, polemici şi pamflete la adresa ţărăniştilor.

            I. G. Duca începe să-şi manifeste veleităţile de teoretician al politicii româneşti încă din primele numere ale ziarului Viitorul Vâlcei. Astfel, în nr.2 din 17 octombrie 1920, într-un articol de fond intitulat Ce vrem, el identifică cinci “temelii” pe care ar trebui edificată România în noua viziune doctrinară a PNL. Rezumate, acestea ar fi: 1. monarhia (“Vrem ca România întregită să fie un stat monarhic”), 2. naţionalismul (“să fie un stat naţional, adică un stat în care românul să fie stăpân în casa lui, iar nu străinul”), 3. democraţia (“să fie mai presus de toate un stat democratic, deoarece avem convingerea că numai democraţia poate asigura în vremurile noastre fericirea popoarelor”), 4. ordinea (“să fie un stat în care să domnească ordinea, fiindcă ştim din istoria tuturor popoarelor că fără ordine nu poate fi nici libertate, nici progres”), 5. armonia socială (“să fie un stat în care între deosebitele straturi sociale să stea înfrăţirea, spiritul de dreptate şi dorul de împăciuire, fiindcă numai astfel poate să fie viaţă paşnică şi viitor fericit.”).

            Ca teoretician al liberalismului, I. G. Duca va afirma trei ani mai târziu că „liberalismul reprezintă singura idee de progres, care nu înseamnă salturi şi nici violenţe, ci o mişcare organizată în cadrul proprietăţii individuale, realizată prin ordine, democraţie, naţionalism şi armonie socială” 13.

            După cum se vede, din gândirea iniţială din urmă cu trei ani lipseşte acum conceptul de “stat monarhic”. Aceasta pentru că aventurile mondene ale viitorului rege Carol al II-lea – precum căsătoria în secret cu Zizi Lambrino la Odessa în 1918, naşterea unui copil nelegitim în 1920 sau afişarea în public după 1925 cu noua sa metresă Elena Lupescu - nu erau agreate de sobrul liberal. Deşi era un monarhist, Duca va accepta cu greu, ca şi ceilalţi liberali, restauraţia, adică reîntoarcerea lui Carol al II-lea pe tron, şi va colabora cu acesta doar din raţiuni politice. Singura referire pozitivă la el apare în articolul Căsătoria principilor noştri (nr.21/27 febr. 1921), când se exprimă speranţa că unirea dintre Carol al II-lea şi Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, va aduce linişte şi prosperitate românilor.

           

7.  Ziarul – oglindă fidelă a societăţii vâlcene

            Numerele din ziarul Viitorul Vâlcei, apărute în anul 1920, primul din lunga sa existenţă, se conformează întru totul dorinţelor exprimate de patronul spiritual şi politic al publicaţiei, exprimate în articolul-program al acesteia. Patru rubrici permanente, intitulate “Educaţiunea cetăţenească”, “Tribuna liberă”, “Higiena” şi “Cooperaţie şi gospodărie rurală”, supun atenţiei cititorilor din mediul rural subiecte menite să-i ajute în înţelegerea mai exactă a problemelor social-politice ale societăţii româneşti din acea vreme, ca şi în adoptarea unui mod de viaţă sănătos, în închegarea unor gospodării ţărăneşti puternice, bazate pe cultivarea corespunzătoare a pământului, pe creşterea vitelor şi pe înţelegerea foloaselor cooperaţiei. Iată câteva titluri semnificative: Foloasele animalelor şi Frigurile sau malaria (nr.1/10 oct. 1920), Învăţătorul ca făuritor al sufletului naţional, Câteva cuvinte despre începutul cooperaţiei în România şi Blenoragia (nr.2/17 oct. 1920), Cum să îngrijim vitele (nr.3/24 oct.1920), Lupta contra tuberculozei (semnat dr. Diţulescu şi continuat în vreo trei numere) şi “Surtucarii” (despre orăşenii care ar trăi mai uşor decât cei de la ţară) (nr.5/7 nov. 1920), Cum să ţinem locuinţa (nr.7/21 nov.1920), Munca de iarnă a plugarului şi Despre legi (nr.8/28 nov. 1920), Îngrăşămintele şi Blenoragia (nr.9/6 dec. 1920), Întovărăşiri (nr.10/12 dec. 1920), Politică şi partide politice (de învăţător C. Mărgineanu) şi Cum se întocmeşte o gospodărie (nr.11/19 dec. 1920), Igiena în şcoală şi Întreţinerea butoaielor goale (nr.12/26 dec. 1920).

            Ca oglindă fidelă a societăţii vâlcene interbelice, cu aspectele pozitive şi cu cele  negative, cu starea de spirit, dar şi cu problemele specifice cu care se confrunta, Viitorul Vâlcei a prezentat cititorilor săi multe informaţii utile despre partidele aflate la putere sau în opoziţie, despre activitatea autorităţilor locale, despre evenimentele economice, sociale şi culturale mai deosebite, despre campaniile electorale şi modul de desfăşurare a alegerilor. Sunt publicate şi articole despre două categorii profesionale – muncitorii şi funcţionarii – pentru care PNL începea să manifeste un interes tot mai mare, intuind că aceştia vor constitui în viitor o masă de alegători importantă (Chestia funcţionarilor, nr.6/14 nov. 1920; Muncitorii se trezesc, nr.7/21 nov. 1920). Nu sunt uitate nici problemele de politică externă: Succesele României la Lausanne (nr.1/7 ian. 1923), Academia de Drept Internaţional de la Haga (nr.25/9 sept. 1923), Flota aeriană sovietică (nr.26/23 sept. 1923).

            Ziarul are la început două rubrici informative: Ştiri din ţară şi Ştiri din judeţ, alimentate cu noutăţi transmise de organizaţiile liberale din judeţ, de unde şi subiectivitatea lor, fiind preponderent anti-ţărăneşti. Mai există rubrici intitulate Cutia cu scrisori sau Plângeri de la săteni. Sunt publicate frecvent opinii ale unor învăţători şi preoţi de la sate, care devin aproape colaboratori permanenţi.

            Treptat, oferta publicistică a ziarului se diversifică, dar nu ca la Îndrumarea Vâlcei, de exemplu, ziar independent care apare din 1927 până în 1941 şi în care găseşti o mare deschidere către literatură, muzică, artă, spectacole, către viaţa mondenă. În Viitorul Vâlcei se strecoară totuşi, din când în când, şi ştiri din afara sferei politice: despre acţiuni caritabile pentru orfanii de război (nr.21/27 febr. 1921), despre al doilea concurs de auto-turism în care participanţii trec prin Rm.Vâlcea şi despre un aeroplan care aterizează cu acest prilej pe câmpul cu sonde de la Govora-sat (nr.17/3 iunie 1923), despre accidente de automobil (nr.4/3 aug. 1924), despre desfiinţarea muzicii Batalionului I Jandarmi din Drăgăşani (nr.3/1 aug. 1929), despre Escursiunile Liceului “Al. I. Lahovari”, nr.6/15 sept.1929).

            Moartea neaşteptată a preşedintelui PNL, Vintilă I. C. Brătianu, în seara zilei de 22 decembrie 1930, la conacul moşiei sale din comuna Mihăeşti-Vâlcea, este reflectată pe larg într-un număr special al ziarului Viitorul Vâlcei din 15 ianuarie 1931. Este publicat un lung şi emoţionant reportaj despre miile de cetăţeni, care au însoţit cortegiul funerar până la gara Govora, de unde rămăşiţele pământeşti ale fostului şef al liberalilor au fost transportate cu un tren special spre lăcaşul de veci de la Florica-Argeş. În jurul sicriului, aşezat pe un afet de tun de ofiţeri ai Regimentului 2 Vâlcea, s-au adunat aproape 200 de comercianţi din Rm.Vâlcea şi peste 3000 de săteni din judeţ, în fruntea cărora mergeau 200 de călăreţi cu drapele tricolore cernite. Impresionanta desfăşurare de forţe reflectă atât puterea organizaţiei liberale locale, cât şi spiritul organizatoric deosebit al şefului acesteia, I. G. Duca.

            Se poate ca toate acestea să fi contat şi ele în alegerea sa de către Comitetul Central al PNL, la 28 decembrie 1930, ca nou preşedinte al partidului. În semn de preţuire şi recunoştinţă, liberalii vâlceni îl vor omagia într-o adunare grandioasă pe 4 ianuarie 1931. Numele tuturor participanţilor la această manifestare vor fi publicate în numărul următor al ziarului.

            Pe tot parcursul anului 1931, ziarul îşi va ţine mereu cititorii la curent cu activităţile desfăşurate de I. G. Duca în noua sa calitate: audienţele la regele Carol II (5 ianuarie şi 2 martie), conferinţa despre Ion I. C. Brătianu la Fundaţia Brătianu (7 ianuarie), ratificarea alegerii sale ca preşedinte al PNL la Congresul General al partidului (22 februarie), invitaţia de către regele Carol II la un dejun la Palatul Regal împreună cu soţia sa (27 februarie).

           

Polemici de presă

            Încă din articolul-program al ziarului, semnat de I. G. Duca, se arăta că publicaţia era deschisă oricăror “păreri nepărtinitoare”, iar articolele se vor scrie “fără patimă şi fără atacuri personale”. Cât priveşte “insultele, ori de unde vor veni”, acestea se vor “respinge cu dispreţ”, fiind considerate “armele de luptă ale unor vremuri ce trebuie să înceteze”.

            Colaboratorii liberali ai noii publicaţii nu pot rămâne însă indiferenţi când citesc în ziarul Neamul Românesc din 30 aprilie 1921 opiniile critice ale lui P. Drăgoescu, profesor la Liceul “Al. Lahovari” din Rm. Vâlcea, la adresa şefului lor de partid I. G. Duca, acuzat că ar oferi protecţie Federalei “Cozia”, bancă suspectată de anumite afaceri necurate. Astfel că, în Viitorului Vâlcei nr.31-32 din 15 mai 1921, apar imediat două răspunsuri de apărare.

            Atitudini polemice faţă de opiniile contrare exprimate în ziarele partidelor adversare apar frecvent în Viitorul Vâlcei, printre cele mai vizate aflându-se articolele din gazeta Secera, iar după dispariţia acesteia în 1927, Cercul, ambele foi ale Partidului Naţional-Ţărănist din Vâlcea. Deşi chiar de la începutul articolului Arme nenorocite din nr.17 din 3 iunie 1923 se precizează că “nu stă în vederile noastre să angajăm polemici cu adversarii noştri politici”, redactorii ziarului liberal se simt datori să răspundă notiţei din Secera care critică apelul PNL către funcţionarii publici de a lăsa agitaţiile şi protestele şi de a se întoarce la muncă, susţinând că fără ordine nu se poate face nimic. O altă replică dată la un articol publicat în “pamfletul ţărănist local” Secera apare în nr.9 din 16 octombrie 1924 al Viitorului Vâlcei, iar o dezminţire în nr. 12 din 6 decembrie 1924.

            Interesantă este atitudinea profund ostilă manifestată faţă de noul ziar independent Naţionalul, apărut la 1 iulie 1923 la Rm.Vâlcea, sub direcţiunea magistratului Vică Georgescu. Riposta dură a liberalilor contestă îndeosebi modul inedit şi agresiv de promovare a noii publicaţii, primul număr al acesteia fiind trimis ca mostră, prin poştă, gratuit, pe adresa mai multor politiceni din judeţ. Avocatul Eugen M. Băcescu din Horezu este nu doar indignat de procedeu, dar şi profund dezamăgit de conţinutul “fără miez şi fără sens” şi roagă să nu i se mai trimită această gazetă.15 În toamnă, un protest asemănător, publicat pe pagina întâi a ziarului Viitorul Vâlcei nr.26 din 23 septembrie 1923, face subiectul unui articol de fond intitulat Pentru sătenii cărturari.

            Ziarul Cercul primeşte în toamna lui 1929 mai multe răspunsuri la atacurile acestuia împotriva liberalilor. Astfel avocatul Toma Şt. Rădulescu, fost deputat, semnează un lung articol de răspuns în nr. 8 din 15 oct.1929 al Viitorului Vâlcei, iar un anume Jenică de la Obor scrie în nr. următor, 9 din 1 nov. 1929, chiar o poezie satirică cu titlul “Ce este cercul”.

            La 1 decembrie 1929, ziarul liberal vâlcean critică gazetele bucureştene Curentul, Cuvântul, Dimineaţa, Adevărul şi Lupta, care, “pentru un blid de linte”, laudă faptele ţărăniştilor aflaţi la putere.

           

9. Ştiri din actualitatea literar-artistică locală

            Rm.Vâlcea era un punct obligatoriu pe harta turneelor teatrale interbelice, spectacolele fiind prezentate pe scena Teatrului Adreani. Din Viitorul Vâlcei aflăm, de exemplu, că numai în vara anului 1920 au poposit aici Compania “Cărăbuş” a vestitului comic Constantin Tănase, Compania dramatică “Caragiale” a actorului C. Mărculescu, iluzionistul Gamberto, Circul “Apolon”, venit pentru Bâlciul de la Râureni, iar în repertoriul Cinematografului “Regal” de la Hotel “Splendid” figura şi filme din seria cu Tarzan dinainte de Johnny Weissmuller.

            Dintre celelalte evenimente cultural-artistice, reţinem câteva: Expoziţia anuală a Cercului artistic de sub preşedinţia “muncitorului maestru şi sculptor” C. G. Mihăilescu, la Liceul “Al. Lahovari” din Rm. Vâlcea (nr.35/5 iunie 1921); Şezătoarea literară din 20 iunie 1923 la care a participat şi Mihail Sadoveanu, proaspăt membru al Academiei Române (nr.19/1 iulie1923); Inaugurarea unui cămin cultural la Lăpuşata (nr.6/31 aug. 1924); Activitatea Societăţii “Farul” din Dobriceni, înfiinţată de cinci ani şi condusă de înv. G. Bobei (nr.7/14 sept. 1924); Prezentarea piesei “Mort fără lumânare”, jucată de C. Popian şi elevii Seminarului “Sf. Nicolae” din Rm.Vâlcea în localul noii şcoli din satul Foleşti purtând numele lui I. G. Duca (nr.11/16 nov. 1924); Conferinţa susţinută la Rm. Vâlcea de I. D. Ştefănescu, directorul Fundaţiei Carol, despre “Arta românească şi monumentele de artă din judeţ” (nr.13/18 oct. 1925); Expoziţia regională de la Drăgăşani, unde a expus şi Ana Vasile Anania, mama viitorului scriitor şi mitropolit Bartolomeu Anania (nr. 14/8 nov. 1925); Constituirea pe baze legale a Asociaţiei muzicale “Armonia” de sub conducerea dlui. M. Puţureanu, care funcţiona deja de cinci ani (nr.4/14 martie 1926); Concertul susţinut în data de 8 noiembrie 1926 de violonistul şi compozitorul George Enescu la Teatrul Adreani din Rm.Vâlcea (nr. 15/11 nov. 1926); Reprezentaţia dată în prima zi de Paşti de o trupă a Teatrului Naţional din Bucureşti cu piesa “Cocoşul negru” de Victor Eftimiu (nr.7/15 aprilie 1927).

            Caracteristic pentru tonul bombastic în care relatau gazetarii locali venirea unor actori renumiţi din Capitală la Rm.Vâlcea este următorul fragment de articol publicat în Viitorul Vâlcei nr. 4 din 5 aprilie 1925:

            “D. 29 martie, a sosit la R. Vâlcea marele maestro al artei dramatice române, C. Nottara, care a împlinit, anul acesta, 50 de ani de carieră artistică.

            La gară a fost întâmpinat de şcoli şi autorităţi. La coborârea din tren, corul seminarului din localitate a intonat un imn, iar dl. C. Popian, cunoscutul artist şi profesor, care a fost elevul maestrului Nottara, a recitat următoarea poezie, scrisă de d-sa în cinstea profesorului său. (…)

            Seara, într-o sală arhiplină, maestrul a jucat, în “Apus de soare” de Delavrancea, una din cele mai izbutite creaţii ale sale: rolul lui Ştefan cel Mare. Publicul a ovaţionat îndelung pe artist”.

           

10. Publicarea scriitorilor locali

            Oraşul Râmnicu-Vâlcea nu avea în perioada interbelică o viaţă literară prea bogată, îi lipseau marii creatori, cenacluri şi societăţi literare, dar şi o revistă puternică precum “Ramuri” de la Craiova, de exemplu, care să concentreze în jurul ei marile forţe literare locale şi din afară. Singurul mare prozator afirmat pe plan naţional, Gib Mihăescu trăieşte o vreme la Drăgăşani în această perioadă, dar nu colaborează la puţinele publicaţii ce apăreau în judeţul Vâlcea atunci.

            În aceste condiţii, în paginile ziarului Viitorul Vâlcei, ocupat mai ales cu materiale privind activităţile desfăşurate de organizaţia judeţeană Vâlcea a Partidului Naţional Liberal, îşi fac loc cu greu puţinii scriitori locali. Numele acestora nu mai spune mare lucru astăzi, dar ei au avut un anume rol în culturalizarea maselor de ţărani, în menţinerea gustului pentru literatură, pentru citit. Pentru unii dintre ei, precum G. Bobei, care publică vreo 20 de poezii, sau C. Popian, ziarul a însemnat o şansă, un stimulent pentru creaţiile ulterioare, ei regăsindu-se şi în paginile altor ziare mai generoase cu literatura, ca Îndrumarea Vâlcei, de exemplu, sau ale unor reviste literare, precum Curierul muncii literare (1930-1931) ori Slovar (1940).

            Un prozator apreciabil, care îşi face ucenicia literară în ziar, este Petre Partenie, prezent cu numeroase creaţii originale. Profesor şi director al Seminarului “Sf. Nicolae” din Rm. Vâlcea până în 1926, când pleacă la Bucureşti, el este cunoscut mai ales ca autor de manuale şcolare şi scrieri despre religie. Un volum al său de “Schiţe şi însemnări din zile de încercare şi biruinţă (1916-1918)”, intitulat Boierul Drăguşi, apărut la Bucureşti în 1923, este premiat de “Cartea Românească”. Despre această carte scrie un anume Pix, aducând ca argumente opiniile critice ale lui N. Iorga şi I. Al. Brătescu-Voineşti. Dintre prozele semnate uneori doar cu iniţialele P.P., amintim: Cetăţuia. Însemnări din refugiu (24 oct. 1920), Sluga şi locotenentul (16 ian. 1921), O povestire cu dracii (2 aug. 1925).

Mai semnează I. Mărgărit (Din captivitate. Prietenilor mei, poezie, 15 mai 1921), Florea Cozian (Moş Chivaran, proză, 31 aug. 1924), Marcu (Bisericuţa din deal, 14 sept. 1924), G. Pângulescu (O sfântă seară, poezie, 13 iunie 1926)

            T[oma] G. Bulat, profesor de istorie şi geografie la Liceul “Al. Lahovari” şi la Seminarul “Sf. Nicolae” din Rm.Vâlcea între 1921-1926, publică mai multe evocări istorice sub titlul Din Râmnicul de odinioară în nr. 20/8 iul. 1923 şi nr.25/9 sept. 1923, lucrări care îl anunţă pe viitorul mare istoric al bisericii şi profesor universitar la Facultatea de Teologie din Chişinău, apoi din Bucureşti.

            Un anume Jean Mihart publică mai multe epigrame politice, semnate adesea doar cu iniţialele J.M.

           

11. Materiale folclorice

            Locul acordat folclorului în paginile ziarului Viitorul Vâlcei corespunde politicii redacţionale promovate de direcţiune în concordanţă cu doctrina liberală de păstrare şi cultivare a tradiţiilor populare, de grijă faţă de sufletul ţăranului român. În acest sens, cum au remarcat şi alţi cercetători 14, Viitorul Vâlcei se alătură altui ziar local în publicarea de culegeri de folclor, Naţionalul Vâlcei (1928-1937), condus de institutorul C. Daniilescu şi scos de organizaţia judeţeană a Partidului Naţional de sub preşedinţia prof. N. Iorga.

            Amintirea încă vie a experienţelor dramatice trăite de ţăranii-ostaşi care au luptat între 1916-1918 pe fronturile Primului Război Mondial face ca în primii ani de apariţie a publicaţiei să fie preponderente “cântecele de război” culese de foştii combatanţi de la sate, cum ar fi sergentul Petre Mătuşea din com. Lăpuşata-Vâlcea (nr.2/17 oct. 1920), sau auzite şi transcrise de inepuizabilul prof. Petre Partenie (nr.4/31 oct.1920, nr.5/7 dec. 1920), care ne dă şi o Baladă a războiului (nr.18/6 febr. 1921). Sunt reproduse şi alte texte de acest gen, variante locale ale unor balade cunoscute, precum: Jianul (nr.11/19 dec. 1920), Mihu haiducul (auzită de Ienachie Teleşpan din Nemoiu-Vâlcea, nr.12/26 dec. 1920) sau Ghiţă Cătăniţă (culeasă de C. Popescu-Nemoiu, nr.23/13 mart. 1921).

            Petre Partenie publică fragmente Din manuscrisele lui Anton Pann (nr.21/27 febr. 1921) şi un studiu De Anul Nou şi Sân Văsâiu (nr.14/15 ian. 1922), iar Marin Apostolescu - legenda Busuiocul şi bujorul (nr.21/27 febr. 1921). C. [N.] Mateescu oferă şi el două legende interesante: Povestea mierlei (nr.5/11 febr. 1923) şi Povestea nevăstuicii (nr.7/28 febr. 1923). Pr. Ioan Mihăescu semnează studiul Obiceiuri de Paşti. Ouăle roşii, originea şi însemnătatea lor (nr. 30/1 mai 1921), temă reluată de cunoscutul folclorist Simion Fl. Marian în nr.24/16 apr. 1922 – Obiceiuri de paşti. Originea ouălor roşii.

12. Colaborarea scriitorilor consacraţi

            Între semnatarii de pagini de literatură, alături de condeierii locali întâlnim şi numele unor scriitori consacraţi. Participarea acestora este fie prin lucrări reproduse din volume sau reviste, fie prin producţii originale. Iată principalii autori prezenţi în ziarul Viitorul Vâlcei, care este o publicaţie de partid, nu literară: I. Al. Brătescu-Voineşti (Poveste de Crăciun, nr.14/9 ian. 1921), Al. Vlahuţă (Din zilele grele. Din timpul pribegiei în Moldova, poezie, nr.16/23 ian. 1921), I. C. Vissarion (Audienţa, nr.10/1 apr. 1923), Şt. O. Iosif (Resurrexit!, nr.11-12/8 apr. 1923), Ion Pillat (Mănăstire, nr.3/15 febr. 1927), V. Militaru (Blana lupului, fabulă, nr.8/5 mai 1927). Mihail Sadoveanu, care se pregătea să vină la o şezătoare literară la Rm.Vâlcea pe 20 iunie 1923, împreună cu alţi colegi din Societatea Scriitorilor Vâlceni, publică în nr. 8, 9 şi 10 din martie-aprilie 1923, sub genericul “Foileton”, proza intitulată Minunea. Lui Al. Cazaban i se retipăresc mai multe capitole din romanul La umbra unui car (17 apr. 1921), preluate din ziarul bucureştean Viitorul: O proptea de nădejde (27 nov. 1921), Scrisoarea deputatului (4 dec. 1921), La ei acasă (25 dec. 1921), În primăria din Prigoreni (1 ian. 1922), Cei cari n-au dezertat (22 ian. 1922), precum şi câteva capitole din romanul Între frac şi cojoc:  Discursul lui Domnu Busuioc (26 mart. 1922), Cu nuntă sau fără nuntă (2 apr. 1922), Între ţărani, după alegeri (16 apr. 1922).

            În 10 martie 1930 apare scrisoarea celebră a lui I. G. Duca, intitulată Mâinile, care a fost remarcată de G. Călinescu ca un text literar autentic.

            Literatura străină este prezentă prin romanul Maria Chapdelaine de Louis Hémon, tradus de P. Dr., probabil Petre Drăgoescu, începând de la nr.1/1 iulie 1929 până la nr.6/15 sept. 1929, şi povestirea istorică Sacrificiul unei femei de Alfred Deberle, tradusă de prof. D. Tomescu-Putna în nr.3/1 aug. 1929 şi nr.9/1 nov. 1929.

           

           

13. Modalităţi publicistice şi stilistice de redactare a ziarului

            Dincolo de conţinutul propriu-zis al articolelor şi materialelor publicate în ziarul Viitorul Vâlcei, bogat şi divers, vrem să aruncăm o privire şi asupra modalităţilor publicistice de realizare a acestora, a genurilor gazetăreşti, a limbii şi stilului utilizate.

            De la început trebuie spus că limba utilizată este româna literară, aşa cum era ea vorbită în perioada interbelică, fără regionalisme, dar cu câteva particularităţi specifice epocii: “educaţiune”, “direcţiune”, “distincţiune”, “higiena”, “chestia” , “cari” (= care). Gramatical, de exemplu, întâlnim articularea genitivală de tipul “ţărănimei”, în loc de “ţărănimii”. Stilul este unul sobru, fără cuvinte sau expresii din vorbirea colocvială.

            Ca genuri publicistice, cele mai uzitate sunt:

            Ştirea. Este prezentă sub diverse forme: ştirea-flash, ştirea dezvoltată, ştirea serioasă, neutră, ştirea ironic-partizană. După moda timpului, multe ştiri, fără titlu, sunt aruncate aleatoriu în pagină, unde rămânea un loc de umplut. În 1920, existau “[Ştiri] judeţene”, “Ştiri teatrale”. Numerele apărute în 1929 au rubrici permanente pentru acest gen de informaţii: “Ştiri din ţară” şi “Ştiri din judeţ”, unde sunt prezentate sub formă de “bumbi” ştiri din diverse localităţi, în general ştiri critice la adresa ţărăniştilor aflaţi la guvernare.

           

Articolul. Acesta poate fi şi el de mai multe feluri:

- articolul-program al ziarului (semnat de I. G. Duca),

- articolul de fond, semnat, până în 1933, cel mai adesea de I. G. Duca, dar apoi fără identitatea autorului, semn că era conceput în redacţie. Iată câteva titluri: Ce vrem (nr.2/17 oct.1920), Bravo lor! [lauda bulgarilor care au dat o lege împotriva îmbogăţiţilor de război] (nr.7/21 nov. 1920), Regimul bunului plac (nr.20/20 febr. 1921), Reformele financiare (nr.26/3 apr. 1921), Partide cari se duc [despre Partidul Conservator] (nr.28/17 apr. 1921), Ţara cere muncă şi ordine (nr.22/26 mart. 1922), Constituţia Învierii (nr.11-12/8 apr. 1923), Grea încercare, pe umerii ţării! (Toma Şt. Rădulescu, nr.5/1 sept. 1929), Comerţul şi impozitele (Mitică Simian, nr. 6/1929), Rătăciri (nr.2/25 ian. 1931).

- articolele de specialitate, cum erau majoritatea celor publicate la rubricile “Educaţiunea cetăţenească”, “Tribuna liberă”, “Higiena”, “Cooperaţie şi gospodărie rurală” din primii ani de existenţă a periodicului. Acestea au apărut la început nesemnate, apoi cu iniţiale ori cu pseudonime. Treptat, articolele de “Higienă”, de exemplu, abandonează stilul generalist, de popularizare ştiinţifică şi devin tot mai aplicate, mai bogate în informaţii medicale, ceea ce obligă pe autorii-medici să îşi asume paternitatea lor (Dr. Hozoc, Dr. Diculescu), ca un semn de probitate profesională. Se trece chiar la schimbarea titlului rubricii în “Medicina socială”, ceea ce înseamnă că se avea în vedere un oarecare program de educaţie medico-sanitară a cetăţenilor.

            Reportajul. Nu este folosit decât în câteva momente importante prin care trece societatea. Bomba de la Senat (nr.10/12 dec. 1920) este, de fapt, o informaţie dezvoltată, cu unele trăsături de reportaj, despre atentatul comis la Senat în ziua de 8 decembrie, când au fost rănite mai multe persoane, inclusiv preşedintele Senatului, generalul Coandă, şi când au murit episcopul greco-catolic Radu de la Oradea, pe loc, şi D. Greceanu, ministrul justiţiei, a doua zi.

            Un reportaj foarte reuşit este cel publicat în Viitorul Vâlcei nr.12-13/15 dec.1929-1 ian. 1930 sub genericul Congresul Partidului Naţional-Liberal din Vâlcea. Cea mai strălucită manifestaţie populară. Fiind vorba de un material despre cea mai mare acţiune a partidului, congresul, reporterii îşi drămuiesc cu grijă cuvintele, folosesc un limbaj oficial, deşi nu pot să nu le scape câte un pasaj mai colorat: “De la balcoane, pretutindeni în trecere i s-au aruncat d-lui I. G. Duca buchete de flori, în strigăte călduroase de: Ura! Să trăiască!”

            Reproducerea discursurilor ţinute de preşedintele I. G. Duca şi alţi fruntaşi ai partidului, însoţite de comentariile reporterilor scrise între paranteze, ne fac să descoperim avant la lettre tiparul binecunoscut al reportajelor tip Agerpres din anii regimului Ceauşescu. Chiar şi modul de desfăşurare a lucrărilor congresului liberal din 1929 pare să fi fost copiat mai apoi de activiştii PCR din anii 1960-1989. Iată începutul cuvântării rostite de I. G. Duca:

“Domnilor, declar deschis congresul organizaţiunii naţional-liberale din judeţul Vâlcea şi, înainte de a începe lucrările noastre, mă socotesc dator ca în numele dv. al tuturora, să exprim călduroasele şi recunoscătoarele noastre mulţumiri fruntaşilor noştri de la Bucureşti (aplauze puternice) şi din judeţele vecine, cari au binevoit să vină astăzi şi prin prezenţa lor să dea şi mai multă strălucire numerosului nostru congres (aplauze prelungite, strigăte de ura).”

Reporterii au consemnat şi alte reacţii ale sălii la cuvîntările rostite: “vii aplauze”, “ovaţiuni puternice”, “aplauze nesfârşite”, “aplauze puternice şi îndelung repetate”. Au existat şi momente mult mai patetice în care se specifică reacţiile participanţilor din sala congresului precum indicaţiile scenice dintr-o piesă de teatru: “Jos cu ei! La puşcărie cu ei!”, “Aşa e”, “Păcuraru [e vinovat]!”

            Un alt reportaj emoţionant, despre care am scris deja mai înainte, a fost cel din Viitorul Vâlcei nr. 1/15 ian. 1931, care a relatat despre impresionanta manifestaţie de recunoştinţă şi compasiune a miilor de vâlceni veniţi să conducă pe ultimul drum sicriul cu corpul neînsufleţit al preşedintelui PNL Vintilă I. C. Brătianu, care decedase în seara zilei de 22 decembrie 1930 la conacul moşiei sale din comuna Mihăeşti-Vâlcea şi care era dus la trenul special care avea să-l transporte spre lăcaşul de veci al brătienilor de la Florica-Argeş. Informaţii bogate, interesante prin ineditul lor, fraze sobre, dar sensibile, comentarii directe şi limitate la evenimentul desfăşurat.

            Scrisori de la cititori. De la început redactorii şi conducătorii liberali ai ziarului au intuit rolul important al menţinerii unor legături strânse cu cititorii, în fidelizarea acestora faţă de publicaţie şi partid. De aici şi rubricile “Cutia cu scrisori”, “Corespondenţă”, “Plângeri de la cititori”.

            Publicitate. Nu are grafică specială, desene, fotografii, ci doar anunţurile respective încadrate, de obicei, în chenare groase. Sunt dispuse pe ultima pagină, în bloc compact, una după alta. O reclamă face cunoscute binefacerile medicale ale băilor din staţiunea Ocnele Mari.

            Există şi un fel de reclamă mascată saucombinată cu articolul de senzaţie, procedeul fiind folosit pentru a face cunoscute realizările medicale de excepţie ale dr. Ion Puţureanu în eradicarea flagelului tuberculozei. Un prim articol intitulat Un mare binefăcător al omenirii. Dr. Puţureanu, vindecătorul tuberculozei apare în nr.5/13 nov. 1921, autorul P.P. (probabil, Petre Partenie) văzându-l pe medicul care trata la Sanatoriul său din Olăneşti chiar laureat al Premiului Nobel. Se revine în nr.13/8 ian. 1922 cu art. Serul dr. Puţureanu. Părerea unui mare medic francez, Massart, apoi în nr.2/14 ian. 1923 cu un titlu sec Doctorul Puţureanu.

            Nu sunt uzitate genuri publicistice precum: interviul, corespondenţa trimişilor redacţiei, ancheta sau reportajul-anchetă, foiletonul satiric, caricatura, desenul, fotografia (în afara fotografiei-portret).

*

            Susţinut iniţial din fondurile PNL, apoi tipărit la Tipografia S.A. “Viitorul Vâlcei” din beneficiile acesteia, ziarul era departe de ceea ce însemna în România interbelică un ziar modern, adică preţ de copertă scăzut, hârtie bună, grafică atrăgătoare, tiraj mare şi finanţare din reclamă. Cu paginaţia sa ternă, lipsită de imaginaţie şi hârtia fragilă, fără un colectiv de redacţie propriu-zis şi fără redactori profesionişti, tipărit în condiţii tehnice dificile, pe o aparatură învechită şi cu litere tocite de atâta folosire, Viitorul Vâlcei nu putea concura cu marile gazete de la Bucureşti, cu Universul lui Stelian Popescu sau cu Curentul lui Pamfil Şeicaru. Ca ziar de partid, era destul că putea duce cuvântul PNL în cele mai îndepărtate şi sărace sate ale Vâlcii, că putea răspunde atacurilor adversarilor politici şi putea face cunoscut programul său electoral şi de guvernare.

______________________

 

NOTE:

[1] Dumitru Mitrana, File din istoria presei: “Viitorul Vâlcei”, în Povestea vorbei, nr.   1-2, ianuarie-iunie 2001, p. 19.

[2] Vezi descrierea lor bibliografică în Publicaţiile periodice româneşti. Tom III: 1919-1924, Ed. Academiei, 1987, p. 1036-1041.

[3] Adrian Simion, Alegerile parlamentare din anul 1919 în judeţul Vâlcea, în Buletinul cercurilor ştiinţifice studenţeşti. [BCSS] Arheologie – Istorie – Muzeologie, Universitatea  “1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Facultatea de Istorie şi Filologie, nr.10/2004, p. 142.

[4] I. G. Duca, Memorii, vol. II Neutralitatea. Partea a II-a (1915-1916), Ed. Helicon, Timişoara, [1993], p.39.

[5] H. Nestorescu-Bălceşti, Bibliografia presei vâlcene 1875-1970, în Sudii vâlcene, nr.1/1971, p.161-162; Petre Petria, Pagini din istoria presei scrise vâlcene. Bibliografie selectivă, Ed. Conphys, Rîmnicu-Vâlcea, 2001, p. 221-222.

[6] Viitorul Vâlcei, an. I, nr. 3, 24 oct. 1920, p. 3.

[7] Decret pentru suspendarea stării de asediu, cenzurii presei, în Vechiul Regat, excepţionând Dobrogea, în “Monitorul Oficial”, nr.212, din 14 ianuarie 1920.

[8] Viitorul Vâlcei, an.VIII, nr. 10 din 15 nov. 1929, p.5.

[9] Născut în 1888 la Rm.Vâlcea, va sfârşi la Sighetul Marmaţiei în 1964, după 14 ani de temniţă. Cf. Sorin Oane, Istoria judeţului Vâlcea (1948-1965). Un studiu de caz, Ed. Conphys, Rm.Vâlcea, 2007, p.25-26.

[10] Adrian Simion, Alegerile parlamentare din anul 1920 în judeţul Vâlcea, în Buletinul cercurilor ştiinţifice studenţeşti. [BCSS] Arheologie – Istorie – Muzeologie, Universitatea  “1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Facultatea de Istorie şi Filologie, nr.8/2002, p. 16; cf. Enciclopedia de istorie a României, Ed. Meronia, Bucureşti, 2000, p. 468.

[11] Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Ed. Antim Ivireanu, Rm.Vâlcea, 1994, p. 193.

[12] P. P. Negulescu, Partidele politice, Ed. Garamond, Bucureşti, f.a., p. 329.

[13] I. G. Duca, Doctrina liberală, 1923, p. 5.

[14] Dumitru Mitrana, op.cit., p.19.

[15]Viitorul Vâlcei, an. III, nr. 21 din 15 iulie 1923, p.3.

PRECIZARE:

            Acest studiu a fost prezentat la cel de-al IV-lea Congres Naţional de Istorie a Presei, Constanţa, 14-16 aprilie 2011.

Informații adiționale

Citit 373 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2020 09:34

Articole înrudite

Ești aici: Home Valcea Valcea Politică și cultură în ziarul liberal «Viitorul Vâlcei» (1920-1938)