Istorie Locala

Miercuri, 27 Iunie 2012 13:53

Mircea cel Bătrân - mare voievod şi domn

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Foto:  Lumina lui Mircea (şi a fiului său Mihail) la M-rea Cozia

 În vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), Ţara Românească a cunoscut cea mai întinsă cuprindere teritorială din toata istoria sa medievală. Statul muntean se întindea de la Munţii Carpaţi până la Dunăre, de la Banatul Severinului până la Marea Neagră, cu posesiunile transilvane şi părţile tătăreşti şi cu cetatea Dârstorului[1]. Vrednic gospodar al ţării, Mircea s-a îngrijit de activitatea meşteşugarilor, de schimburile comerciale, iniţiind mai multe emisiuni monetare, a dat privilegii negustorilor transilvăneni şi polonezi. S-a preocupat de exploatarea bogăţiilor subsolului. A mărit capacitatea de apărare a ţării prin întărirea şi extinderea fortificaţiilor dunărene, prin crearea băniei Severinului.

 

Destoinicul voievod, „bărbatul cel mai viteaz şi cel mai ager dintre creştini “ (vir inter christianos fortissimus et acerrimus), cum îl numeşte cronicarul Johannes Löwenklau (Leunclavius)[2], a domnit 32 de ani. În acest lung timp, s-a dovedit şi un iubitor al artelor, lăsând în urma sa - înălţate de el sau sporite în frumuseţe - importante valori arhitecturale ale patrimoniului românesc: Cozia, Brădet, Vişina, Snagov, Cotmeana şi mânăstirile de la Sfântul Munte Athos[3]. Trebuie remarcat că toate luptele pe care Mircea cel Bătrân a fost silit să le poarte, au fost cu turcii, nicidecum cu ungurii, polonii sau moldovenii, cu care, de altfel, a încheiat alianţe trainice în lupta comună antiotomană. După căderea lui Baiazid, Mircea a intervenit în luptele interne ce au avut loc între urmaşii acestuia.

Mircea cel Bătrân este ctitorul mănăstirii Cozia, în al cărei naos se află tabloul votiv ce-l înfăţişează într-un frumos costum de cavaler occidental, şi unde, sub lespedea de piatră, i se află mormântul. Biserica cu hramul „Sfintei Treimi“, a fost clădită de meşteri de pe valea Moraviei, din Serbia, după modelul bisericii sârbeşti de la Kruševac, din piatră de Albeşti, între anii 1386-1388. Construită în stil trilobat, bogat ornamentată, biserica surprinde prin eleganţă şi armonie. În pronaosul bisericii, se mai poate vedea şi astăzi pictura originală din anul 1391. Pe peretele de vest al naosului, sunt zugrăviţi Mircea şi fiul sau Mihail, în costume de cavaleri[4]. In 1393, Mircea a participat la sfinţirea (a două oară) a mănăstirii Cozia, după ce lăcaşul a primit podoaba zugrăvelii. Ca mănăstire, Cozia s-a organizat sub directa supraveghere a lui Nicodim de la Tismana. El numeşte şi pe cel dintâi stareţ la Mânăstirea Cozia, cunoscut din documente: ieromonahul Gavriil[5].

Prima atestare documentară a oraşului Râmnic, reşedinţa judeţului Vâlcea, apare într-un hrisov al cancelariei voievodului Mircea, la 20 mai 1388. Documentul este un act de danie prin care domnitorul dăruieşte ctitoriei sale de la Cozia, printre alte privilegii, şi „o moară la Râmnic […] şi curtea Hinăteştilor”, să le fie spre folosul călugărilor de aici. În cuprinsul acestui act, sunt menţionate şi alte localităţi vâlcene: Călimăneşti, Jiblea, Seaca, Orleşti şi Hinăteşti[6], ceea ce mărturiseşte despre o intensă populare relativ timpurie a acestei zone. Un alt document emis la Râmnic, la 4 septembrie 1389, întăreşte mănăstirii Cozia un loc ce ţinea de satul Jiblea. În acest document, Mircea numeşte Râmnicul „oraşul domniei mele”[7]. Le mai dăruieşte călugărilor cozieni satul Orleşti, care fusese al mănăstirii Cotmeana. Astfel, Râmnicul apare ca al treilea oraş, în ordine cronologică, după Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş. Numele oraşului este citat timp de două secole, sub forma de Râbnic, Ribnic sau Râmnic, uneori precizându-se că este „la Olt” (în documentele slavo-române: « na Olte »). Domnitorul a declarat Râmnicul reşedinţă a curţii şi cancelariei sale voievodale, datorită legăturii directe pe care oraşul o avea cu capitalele Ţării Româneşti - Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Târgovişte şi Bucureşti, dar şi pentru potenţialul economic al acestei vechi vetre urbane.

Hrisovul din 8 ianuarie 1392 purtândpecetea şi iscălitura domnitorului Ţării Româneşti, prin care acesta dăruieşte şi întăreşte danii mănăstirii Cozia, transmite, peste vremuri, prima menţionare documentară a judeţului Vâlcea: „Eu, cel în cel Hristos Dumnezeu, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit […] să ridic din temelie o mănăstire […], am dăruit puţin obroc din casă mea pentru hrana călugărilor […]. În judeţul Vâlcea, pe fiecare an să-şi adune înşişi călugării albinăritul”. Domnitorul mai dă şi o baltă Mamino, satele Orlea, Cereaşov [lângă Slatina] şi Poroiniţa [la Dunăre], o moară la Râmnic şi una la Cătălui [lângă Giurgiu], satele Bucureşti, Bogdăneşti şi Lunciani şi 300 de sălaşe de ţigani[8]. În document mai apare şi „Uliţa la Râmnic”, vechi sat care se suprapune cu Uliţa bisericii „Sf. Gheorghe”, cu drept de stăpânire al mănăstirii Cozia.

Hinăteşti, menţionat în documentele lui Mircea este „locul Hinăteşti”, iar la 1392 apare sub forma de sat şi cu hotar până la Troian şi până în apa Râmnicului[9].

Documentele menţionează şi o curte feudală a lui Tatul, pe domeniul căreia se afla şi o biserică. A. Sacerdoţeanu consideră că domeniul ar fi aparţinut unui mare boier, în a cărui genealogie avea cel puţin două-trei generaţii, şi, neavând moştenitori direcţi, domnul trece această proprietate în domeniul Coziei[10]. Actul primei atestări documentare a judeţului este scris de mâna marelui logofăt Filos, un învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă. În anul 1392, renunţând la dregătorie şi la toate cele pământesti, s-a făcut călugăr la Mânăstirea Cozia, sub numele de Filotei. Întemeiază prima şcoala de caligrafi şi copişti la Cozia şi ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Singura operă scrisă de el, ajunsă până astăzi, poartă numele de Pripealele la toate praznicile împărăteşti […] - imnuri de laudă în cinstea marilor sfinţi, care se cântă la slujba privegherii în mănăstiri. Fiind iscusit protopsalt şi imnograf, „pripealele” sale s-au răspândit, prin secolele XV-XVIII, în toate bisericile ortodoxe din Peninsula Balcanică[11].

Vâlcea apare ca cel mai vechi judeţ românesc, după Jaleş, care este atestat documentar în anul 1385. Judeţele erau împărţiri administrative ale Ţării Româneşti, care îşi au începuturile, probabil, în perioada de dinaintea formării statului, în uniunile de obşti, grupate de obicei pe fluviile unor râuri sau într-o regiune apărată natural. În secolele XIV-XV, judeţele încă nu aveau caracterul unor diviziuni administrative bine organizate, ci mai degrabă pe acela al unorgrupări teritoriale, transformate treptat de către Domnie în unităţi administrative aflate sub controlul organelor ce reprezentau puterea centrală[12]. Nu se poate spune cu certitudine când a ajuns Vâlcea determinativ pentru Râmnic. După unele opinii, este posibil ca acest fapt să fi avut loc la începutul secolului al XVI-lea, când se dezvoltă localitatea Râmnicu-Sărat (Slam Râmnic), de care a trebuit să se deosebească[13].

Mircea cel Bătrân s-a stins din viaţă la Argeş şi a fost adus cu mare alai la ctitoria sa de la Cozia, aşa după cum i-a fost voia. Despre acest funest eveniment, aflăm dintr-o cronică sârbească: „Anul 6926 [1418] s-a pristăvit [a murit] marele voievod al Ungro-Vlahiei, Io Mircea, ianuarie 31“[14] şi cronica lui Axentie Uricariul, în care stă scris: „Murit-au Mircea Vodă în domnie şi l-au îngropat la Mânăstirea de la Cozia“[15]. Trupul domnitorului a fost înhumat în pronaosul Coziei, la 4 februarie 1418, într-un sarcofag de piatră alcătuit după modelul celor apusene.

Domnia lui Mircea cel Bătrân rămâne importantă, în primul rând prin inaugurarea cu succes a strategiei de a-i împiedica pe sultani să-şi impună administraţia directă la nord de Dunăre şi să oprească, pentru un timp, expansiunea otomană în ţările române. El este domnitorul care şi-a împletit destinul cu Vâlcea, lăsând în urma lui mărturii care au creat o identitate acestor locuri, pe care le-a înscris în istoria românilor.



[1]. DRH B, I, pag. 70.

[2]. Johannes Leunclavius, Historiae Musulmanae Turcorum de monumentis ipsorum excriptae. Libri XVIII, Frankfurt, 1591, vol. 418, col. 268-269.

[3]. P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, Bucureşti, Editura Corint, 2000, pag. 188-191.

[4]. Vasile Drăguţ, Arta românească, Bucureşti, Editura Vremea, 2000, pag. 85-86.

[5]. Arhim. Gamalil Vaida, Mânăstirea Cozia, vestita ctitorie a lui Mircea Voievod cel Mare. 600 de ani de existenţă, Editura Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1986, pag. 22.

[6]. DRH B, I, pag. 28. Arhivele Naţionale Bucureşti, Condica mănăstirii Cozia, nr. 712, f. 244 v. - 247, copie.

[7]. DRH B, I, pag. 28-30.

[8]. Idem, pag. 42-45; Arhivele Naţionale Bucureşti, Condica mănăstirii Cozia, nr. 712, f. 237-239, copie.

[9]. DRH B, I, pag. 44.

[10]. Aurelian Sacerdoţeanu, Originea şi condiţiile social-economice ale dezvoltării vechiului oraş Râmnicu-Vâlcea, în “Buridava”, Râmnicu-Vâlcea, I/1972, p. 32.

[11]. Alexandru Piru, Literatura română veche, Bucureşti, 1962, pag. 15-16.

[12]. Ştefan Ştefănescu, Camil Mureşanu (coordonatori), Istoria Românilor, vol. IV, Genezele româneşti, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, pag. 196.

[13]. *  *  *  Vâlcea. Monografie, Bucureşti,  Editura Sport - Turism, 1980, pag. 48.

[14]. L. Stojanović, Vechile genealogii şi cronici sârbeşti, Belgrad, 1927, pag. 224-225.

[15]. P. P. Panaitescu, op. cit., pag. 403.

 

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 123-125). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.  

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Vineri, 03 Iulie 2020
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010. Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 11517 ori Ultima modificare Joi, 26 Iulie 2018 14:43
Ești aici: Home Valcea Valcea Mircea cel Bătrân - mare voievod şi domn