Istorie Locala

Marți, 27 August 2019 09:17

Forme de propagandă legionară după asasinarea lui I.G. Duca

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

prof. dr. Sorin Oane

După asasinarea lui Duca, Garda de Fier a fost dizolvată. Sub numele de Partidul „Totul pentru țară” ea își făcea însă reapariția în public, în 20 martie 1935, ca organizație legală, sub conducerea bătrânului general Zizi Cantacuzino-Grănicerul, în timp ce adevăratul șef, Codreanu, era ținut intenționat în umbră. Acest partid a ales să facă un alt fel de propagandă. Nu publica ziare și nu făcea propagandă, în adevăratul sens al cuvântului, încercând să se diferențieze de celelalte partide care „activau” doar oratoric.

 

Codreanu afișa un dispreț suveran față de orice construcție rațională în domeniul doctrinar sau programatic: „țara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”. Programele erau considerate superficiale, menite a-i amăgi pe proști în alegeri, unelte ale „vorbăriei și înșelătoriei politicianiste”. Prin acest fapt Legiunea a fost, de fapt, singura formațiune politică interbelică ce și-a propus schimbarea revoluționară a societății românești.

Încercând să aducă ceva nou față de programele politice și electorale ale celorlalte partide și grupări politice, Codreanu s-a străduit să găsească alte forme și metode propagandistice cum au fost: taberele de muncă legionare, comerțul legionar și ceremonia de înmormântare legionară. Accentul în noul tip de propagandă se punea pe predominanța acțiunii: „Faptă, nu vorbă – Fă, nu vorbi!” era unul din îndemnurile pe care Codreanu le considera cele mai importante. Acest tip de propagandă a încetat în 1937. Lupta electorală din acel an a adus cu sine o revenire a legionarilor la formele propagandistice tradiționale.

Taberele de muncă legionare

Cea mai eficientă formă de propagandă pe care a promovat-o Codreanu în acei ani, 1934 – 1937, a fost subsumată campaniei axate pe muncă, acțiune, exemplu. Garda trebuia să se sustragă reproșului că ar reclama doar deficiențe, nefiind capabilă de o politică constructivă. Așa a apărut ideea taberelor de muncă. Ideea nu era originală. În Italia, asanarea lacurilor pontinice, pusă în scenă cu efect publicitar de către Mussolini, stârnise mare interes. În Germania exista munca obștească. Tabăra de muncă, în varianta românească, trebuia să fie un fel de falanster, o celulă a noii societăți:

„Tabăra este o cetate ideală, unde nu există antagonism între generații și între clasele sociale. Tabăra este o școală în care crește și a crescut numai în câțiva ani de zile, cu puteri nebănuite încă, românismul. La sfârșit, tabăra e o imensă mănăstire în aer liber, în care se roagă legionarii pentru întregul neam”.

Deci „tabăra” este o cetate, o școală și o mănăstire. Cei care participau la asemenea tabere primeau o diplomă în care era menționat locul și timpul cât a muncit fiecare, cum s-a comportat și ce aptitudini are ca muncitor și comandant. Începând din 1935 niciun legionar nu putea accede la funcțiile de conducere din partid dacă nu poseda o astfel de diplomă. Taberele de muncă legionare au elaborat proiecte care altădată fuseseră teme electorale ale liberalilor sau ale național-țărăniștilor.

Aspecte de la înmormântarea lui I.G. Duca 

Alte partide s-au văzut obligate să imite modelul. Legionarii s-au văzut astfel confirmați în acțiunea lor. Pe tot cuprinsul țării, între anii 1933-1937, au fost presărate tabere de muncă voluntară ale Partidului „Totul pentru țară”, care reparau podurile din sate, drumuri și biserici, construiau stăvilare, săpau fântâni și lucrau pentru solidaritatea colectivă și națională. Nici un alt partid nu a putut egala dinamismul, mistica, sloganurile și propaganda Gărzii de Fier din această perioadă.

Numărul taberelor de muncă a crescut de la 4, în 1934, la 50, în 1936, în acest an existând alte 500 de șantiere mai mici. Principalele tabere de muncă legionare, cele considerate de nivel național, au fost :

1. Vișani, jud. Buzău (10 iulie – 20 iulie 1933) – A fost o primă tentativă națională de folosire a unei astfel de forme propagandistice. Peste 200 de legionari s-au adunat la Vișani pentru a construi un dig care să oprească revărsările de ape ale râului Buzău. Jandarmii, din ordinul lui Armand Călinescu, opresc această înfăptuire, maltratând și arestând pe legionari. Nu ripostează nimeni, conform dispozițiilor date de Codreanu. Sunt bruscați și trimiși cu toții la locurile de origine. Cei care nu aveau bani sunt purtați pe jos din post în post. Ordinele pentru această încălcare a libertăților individuale porneau de la Armand Călinescu. La 20 iulie 1933, Corneliu Zelea Codreanu publică în ziarul „Calendarul” o scrisoare de protest adresată primului-ministru Al. Vaida-Voevod, arătând nedreptatea făcută legionarilor prin împiedicarea construirii digului de la Vișani.

2. Giulești, jud Maramureș (15 mai- 17 august 1934) – cărămidăria din această localitate a fost întemeiată din ordinul Căpitanului. Până la 17 august 1934 au fost realizate 80.000 de cărămizi. La această din urmă dată, jandarmii au închis tabăra și au pus stăpânire pe cărămizi.

3. Rarău, Bucovina (5 iulie – 1 septembrie 1934 și de la 12 iulie – 7 septembrie 1935), legionarii au construit o casă de adăpost pentru legionarii sărăci și bolnavi.

4. Cotiugenii Mari, jud. Soroca (iulie- octombrie 1934) – legionarii au lucrat aici 97 de zile, reconstruind o biserica ruinată.

5. Dealul Negru, jud. Cluj (iunie – octombrie 1934 ) – prima tabără de muncă legionară din Transilvania, în cătunul Dealul Negru, comuna Mănăstireni, plasa Huedin, în vecinătatea localității Fântânele, câmpul de luptă a lui Avram Iancu împotriva armatei ungare conduse de Vasvary. Aici legionarii au construit o școală pentru copiii moților. Pentru acest eveniment a fost scris Imnul taberei legionare de la Dealul Negru, cu versuri de M. Gaftoi și muzică de Ionel Jeana.

6. Drăgășani, jud. Vâlcea (13 iunie – 14 august 1935) – legionarii au fabricat peste 100.000 cărămizi destinate zidirii catedralei cu hramul Sfântul Ilie din acest oraș. În tabăra au muncit până la 100 de tineri legionari. Conducerea taberei o avea preotul G.Necșulescu și avocatul Victor Bărbulescu, președintele organizației legionare vâlcene. Fundația bisericii fusese pusă încă din 1930. Pe 25 iulie 1935 tabăra a fost vizitată de generalul Zizi Cantacuzino-Grănicerul, conducătorul oficial al partidului ”Totul pentru țară”, generalul lucrând efectiv alături de salahorii taberei. De altfel, la alegerile din 1937 cele mai multe voturi obținute de legionarii vâlceni au fost cele ale oamenilor din regiunea Drăgășani. Unii dintre cei mai activi legionari din această zonă au fost avocatul Ion Vasile din Drăgășani și Constantin Dumitrașcu din Ștefănești, care reușiseră să atragă în organizația legionară majoritatea locuitorilor de aici. Tabăra de muncă de la Drăgășani avusese și binecuvântarea episcopului Râmnicului Vartolomeu Stănescu, cel care a și susținut continuarea și finalizarea lucrării, după anul 1935 (Vartolomeu a păstorit la Râmnic pînă la 1 noiembrie 1938). Adevărul este că aceste acțiuni erau populare printre vâlceni, fiind admirate chiar de adversarii ideologici ai Legiunii. Iată ce se scria de exemplu în articolul „Cărămizile de la Drăgășani” al unui ziar liberal:

”Sub comanda hotărâtă și perseverentă a tinerilor: preot G.Necșulescu și avocat Victor Bărbulescu, o armată întreagă de tineri, de copii și de flăcăi, muncesc de luni de zile, în pielea goală și în arșița soarelui de vară, pentru ca să fabrice cărămidă și să înalțe astfel catedrala orașului Drăgășani rămasă de atâta vreme în stare de proiect uitat și părăsit de către drept credincioșii creștini și români de acolo... Tineretul care credea odinioară că rezolvă totul prin violență și distrugere, prin persecuție și prigoană, prin exclusivism și toleranță, s-a putut convinge că mult mai utilă, mai atrăgătoare și mai eficace este lupta și munca pozitivă și extrem de utilă intereselor generale”.

Și asta la circa un an de la asasinarea lui Duca! Conform ideologiei legionare însă, toate aceste încercări făceau parte din ceea ce profeția lui Codreanu numea „Muntele suferinței”. Antrenarea hotărâtă a Mișcării legionare în arena vieții politice, o dată cu alegerile parlamentare din 1937, au marcat trecerea la a doua etapă de suferințe și încercări legionare numite de Codreanu, în ”Cărticica șefului de cuib”, „Pădurea cu fiare sălbatice”.

7. Mănăstirea Izbuc / Ponoarele, jud. Bihor (30 iunie-15 septembrie 1935) – legionarii au lucrat cărămizi și au clădit mănăstirea din această localitate. Numele Izbuc vine de la un izvor ce se afla în incinta mănăstirii și care „izbucnea” la anumite intervale. Ivirea apei era vestită, totdeauna, de un huruit puternic în pântecul dealului. Locul s-a numit inițial „La călugări”, ceea ce atestă că aici mai fusese cândva o mănăstire. Ctitorul mănăstirii era starețul și arhimandritul Athanasie Popescu.

8. Buga, jud. Lăpușna (1 iulie-16 septembrie 1935) legionarii au lucrat la temelia unei mănăstiri.

9. Aciliu, jud. Sibiu (1 iulie-10 octombrie 1935), legionarii au clădit aici o biserică.

10. Carmen Sylva, jud. Constanța (5 iulie-10 septembrie 1935) - tabăra de la Carmen Sylva, a fost cea mai mare tabără de muncă legionară a anului 1935. Acolo au lucrat circa 800 de legionari în prezența Căpitanului și a generalului Cantacuzino-Grănicerul. Au fost construite 7 cabane, 1 km de șosea, terase, drum de automobile, 3 fântâni, au fost consolidate malurile, au fost făcute canale pentru scurgerea apelor, ziduri, turnuri etc. Tabăra a fost vizitată de Nae Ionescu și alți oameni de cultură. Interesant este și faptul că această tabără a fost instalată în apropierea vilei în care își petrecea concediul Elena Lupescu. Poliția a admis o astfel de vecinătate doar considerând că nu există niciun pericol pentru favorita regelui

11. Mănăstirea Arnota, jud. Vâlcea (8 iulie-15 septembrie 1935) – În această tabără au lucrat 242 de legionari. S-a căutat construirea unui drum care să lege mănăstirea Bistrița de cea de la Arnota, întrucât accesul la mănăstirea Arnota devenise imposibil în urma unui incendiu, chiliile și mănăstirea fiind și ele grav afectate. Comandanții taberei au fost doctorul în teologie G. Andronescu și un anume Crânganu. Munca a fost deosebit de grea. Legionarii au primit încurajări și binecuvântări din partea episcopului Râmnicului, Vartolomeu Stănescu, dar și a lui Radu Gyr, care avea să le preamărească opera prin intermediul versurilor sale, dedicându-le 12 strofe devenite cunoscute drept Cântecul Arnotei.

12. Laz, comuna Săsciori, jud. Alba (15 iulie-19 octombrie 1935), legionarii au construit un cămin cultural.

13. Marca, jud Sălaj (8 iulie – 8 septembrie 1935) – legionarii au lucrat cărămizi pentru construirea unei biserici din această comună.

14. Valea Mare, jud. Bălți (8 iulie- 6 octombrie 1935) – legionarii au lucrat 100.000 de cărămizi pentru a zidi o biserică în comuna amintită.

15. Ineu, jud. Arad (18 iulie-14 septembrie 1935) – legionarii au lucrat 100.000 de cărămizi destinate construirii unei școli în anii următori.

16. Iancu Flondor, jud. Storojineț (1 august-30 septembrie 1935) – legionarii au lucrat 30.000 de cărămizi pentru Casa Legionară din acea localitate.

17. Nicorești, jud. Tecuci (12 august- 6 octombrie 1935) – legionarii au lucrat 30.000 de cărămizi pentu Casa Legionară.

18. Baciu, jud. Brașov (9 august-26 august 1935) – legionarii au lucrat la pietruirea curții bisericii și la repararea bisericii din această localitate.

19. Cluj, jud. Cluj (septembrie 1935- 6 noiembrie 1936) – construirea Căminului „Ardealul tânăr legionar”. Inițiativa a aparținut comandantului legionar Ion Banea. Pentru construirea acestui obiectiv s-au organizat practic patru tabere: la Chintău (18 iunie-1 septembrie 1935, unde s-au lucrat 130.000 de cărămizi; iar de la 17 iunie 1936, încă 30.000 de cărămizi; la Baciu (iulie –august 1935, s-au lucrat 100 mc de piatră pentru temelie; la Sutor (ianuarie-februarie 1936) s-au tăiat lemnele; la Dorobanți ( 1935-1936). În aceste tabere au lucrat 800 de legionari. La 6 noiembrie 1936, s-a făcut sfințirea primei construcții și de la această dată căminul a fost locuit de 25 de legionari.

20. Mănăstirea Mamu, jud. Vâlcea (16 septembrie - 4 octombrie 1935), legionarii au construit șase diguri care să împiedice revărsarea apelor Oltului asupra avutului Mănăstirii Mamu din județul Vâlcea. Tabăra de la Mamu, unde se găseau osemintele lui Preda Buzescu, a luat ființă ca urmare a apelului lansat de stareța mănăstirii Bistrița, Olga Gologan. Și aici, conducătorul șantierului a fost preotul G.Necșulescu. Au participat legionari din județele Vâlcea și Dolj. Dar autoritățile au încercat, chiar de la început, să boicoteze acțiunile sociale legionare, fiind speriate de marele succes dobândit de legionari prin lucrările gratuite efectuate pe șantierul de la Arnota.

21. Rădăuți, jud Rădăuți ( 1 mai 1936) – tabăra „Profesor Traian Brăileanu”, care construiește biserica Arhanghelul Mihail.

22. Câmpina, jud. Prahova ( 6-11 iulie 1937) – este desființată imediat datorită terorii autorităților. Este sfârșitul acestor acțiuni.

Închiderea taberelor a fost cerută atât de Biserică cât și de Guvern. La 4 octombrie 1935 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub oblăduirea Patriarhului Miron Cristea, interzicea legionarilor munca pentru repararea sau construirea de biserici, responsabil de această decizie fiind, în special, Ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu, dar și secretarul de stat Victor Iamandi. Lapedatu a condiționat executarea pe viitor a unor astfel de construcții, chiar gratuite, de consimțământul administrațiilor episcopale, care la rândul lor, trebuiau să primească avizul ministerului.

Legionarii, prin intermediul lui Gheorghe Cantacuzino, șeful partidului, l-au acuzat atunci pe patriarhul Miron Cristea făcându-l răspunzător de acțiunile antilegionare ale Sinodului și ale Ministerului Cultelor (decembrie 1935). Un an mai târziu, în 1936, printr-o declarație publică, Sfântul Sinod anula decizia din octombrie 1935, socotind binevenită orice inițiativă legionară folositoare exclusiv bisericii și străină de orice alt scop, chiriarhii trebuind să coordoneze aceste acțiuni pur bisericești.

Guvernul liberal Tătărescu a emis, în mai 1937, un decret-lege prin care se interzicea munca legionarilor în tabere, sub motivul că sunt subversive. Autorii acestui decret-lege? Aceiași Lapedatu și Iamandi. Garda a fost lipsită astfel de cel mai însemnat instrument de publicitate al său. Ea va găsi însă noi mijloace de exprimare: magazinele, restaurantele și cantinele legionare.  

Magazinele, restaurantele și cantinele legionare

Legionarii s-au apucat de comerț pentru a anula preponderența iudaică în acest sector de activitate. La 29 septembrie 1935, Corneliu Zelea Codreanu dă prima circulară pentru comerțul legionar către șefii de județ, fixând normele de organizare. La 14 noiembrie 1935 Căpitanul inaugurează Cooperativa legionară din București. Fănică Anastasescu este numit administrator și Emil Eremeiu director. „Bătălia” comerțului legionar este declanșată însă pe 13 septembrie 1937. Acum a fost creat Batalionul comerțului legionar cu misiunea de a „cuceri, membru cu membru, pozițiile economice pe care neamul nostru le-a pierdut”.

Paltonul, pălăria și cămașa lui Duca, purtate în momentul asasinatului

Acest „batalion” avea menirea de a coordona activitatea celorlalte structuri ale comerțului legionar (cooperative, restaurante, magazine). În noiembrie 1937, la București, sunt inaugurate restaurantele legionare din bulevardul Basarab și din cartierul Grivița, ca și cel din bulevardul Elisabeta. În decembrie 1937, Codreanu a inaugurat primul magazin de stofe și manufactură legionar din Capitală. Tot în decembrie 1937 Batalionul comerțului începe bătălia în Moldova, zonă dominată puternic de comerțul evreiesc. Cantinele și căminele studențești vor fi și ele desființate la 26 februarie 1937 de Consiliul de Miniștri, în urma cererii lui Florian Ștefănescu- Goangă și Gabriel Marinescu.

Ele au continuat totuși să apară și după această dată. O atitudine acuzatoare împotriva comerțului legionar ia însă și Nicolae Iorga. Profesorul publicase câteva articole în legătură cu evoluția comerțului românesc și rolul evreilor în domeniu. Savantul susținea că magazinele și cantinele legionare erau centre de iradiere a ideilor legionare. La 26 martie 1938 Corneliu Zelea Codreanu scrie o scrisoare profesorului Iorga, în care se arăta:

„Ne acuzați că am greșit în trecut? Dar cine n-a greșit dintre noi? Spuneți-ne însă cu ce am greșit acum? Ne scoateți o crimă de aceea ce înșivă ne îndemnați ieri să facem? Vine profesorul Iorga, care striga acum patru luni, dând alarma în linia comerțului creștin, răpus de evrei și făcând apel chiar la violența noastră, vine, ne murdărește gândurile noastre curate și ne răpune el pe noi, pe Români… Eu nu mă pot bate cu D-ta. N-am nici geniul, nici vârsta, nici condeiul și nici situația D-tale. N-am nimic. D-ta ai totul. Dar, din adâncul unui suflet lovit și nedreptățit, îți strig și voi striga din adâncul gropii ; ești un necinstit sufletește care ți-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre nevinovate”.

La 30 martie 1938, Nicolae Iorga, se adresează Parchetului pentru a deschide acțiune publică de ultraj adus contra unui ministru în funcție, Iorga fiind ministru în guvernul Miron Cristea. Căpitanul a fost condamnat la 19 aprilie 1938 la 6 luni de închisoare. În timpul arestării sale, forțele de ordine au descins în sediile mișcării legionare, unde au găsit și confiscat acte care au constituit documentele celui de al doilea proces (mai 1938) împotriva lui Codreanu, sub acuzația de trădare și reproducere în public de acte interesând siguranța statului.

De aici va decurge însă condamnarea la 10 ani de detenție a lui Codreanu, și mai apoi, moartea sa. A fost lichidat în 30 noiembrie 1938, în timpul transferării la Jilava, împreună cu alți 13 legionari. Alte două evenimente tragice vor rezulta de aici: asasinarea lui Armand Călinescu, sfătuitorul lui Carol al II-lea, în 1938, și a lui Nicolae Iorga, în 1940. Paralel cu aceste forme de propagandă a mai existat însă una: înmormântările legionare.

Înmormântările legionare

În 1936, la Cernăuți, un partizan al Partidului „Totul pentru țară”, studentul la teologie Gheorghe Grigor, a fost ucis în conflictele dintre comuniștii evrei și membrii mișcării legionare. Înmormântarea, care a avut loc pe 9 mai, a depășit toate așteptările. În ciuda ploii, când cortegiul a ajuns la cimitir erau în jur de 20.000 de persoane. Toți locuitorii Cernăuților au purtat atunci cămăși verzi. A fost, evident, o formă de protest al creștinilor bucovineni contra evreilor. Funeraliile pentru studentul decedat au fost primele dintr-o serie întreagă de ceremonii de înmormântare legionară, prin care Mișcarea și-a croit drum către culmile artei sale dramatice. Cert este faptul că acest caz a adus mișcării foarte mulți noi membri.

La 8 noiembrie 1936 opt legionari au plecat în Spania pentru a lupta în armatele lui Franco împotriva guvernului Frontului Popular. Doi dintre ei, Ion Moța și Vasile Marin, au murit, în ziua de 13 ianuarie 1937, pe câmpul de luptă de la Majadahonda, în apropiere de Madrid. Întreaga presă a scris că cei doi s-au sacrificat pentru a apăra religia și Occidentul împotriva bolșevismului. Transportul morților la București a fost un adevărat marș triumfal. Trenul mortuar a făcut ocolul țării, urmând traseul Cernăuți - Pașcani - Roman - Bacău - Târgu Mureș - Cluj - Alba Iulia - Orășie - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Slatina - Pitești - București.

În toate stațiile de cale ferată au fost organizate procesiuni religioase. Trenul a ajuns la București pe data de 11 februarie. Ceremoniile de înmormântare ale lui Ion Moța și Vasile Marin au arătat cât de ancorată era Legiunea în opinia publică românească. Patriarhul însuși i-a venerat pe cei căzuți. În 13 februarie 1937 la ceremonia religioasă au luat parte 2 mitropoliți și mai mulți episcopi au participat la soborul de preoți care a săvârșit la București, slujba înmormântării martirilor legionari, morți în Spania.

Comemorarea eroilor legionari, Moța și Marin

Acest serviciu religios a fost organizat la biserica legionarilor, Sf. Ilie Gorgani, cu participarea a peste 200 de preoți, dintre marii ierarhi fiind mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, alături de episcopul Râmnicului Vartolomeu Stănescu. Este considerată cea mai clară dovadă de colaborare între clerul ortodox și legionari. Biserica s-a opus deci solicitării guvernului de a se delimita în mod clar de legionari.

Au participat circa 16.000 de cămăși verzi, ca și multe „cămăși albastre” (adepții lui Goga-Cuza). Întreaga populație a fost în picioare pentru a vedea cortegiul care a durat o oră și jumătate. Moța și Marin au fost depuși în mausoleul de la Casa Verde din București. Rândurile Gărzii s-au întărit mai rapid decât înainte. Întreaga opinie publică a conștientizat forța Legiunii. Ceremonii funerare fastuoase vor avea loc însă și în 11 noiembrie 1937 cu ocazia înmormântării generalului Zizi Cantacuzino-Grănicerul.

Generalul fusese conducătorul oficial al Partidului „Totul pentru țară” și liderul echipei legionare plecate la 24 noiembrie 1936 să lupte în Spania contra comunismului. A fost petrecut pe ultimul drum de o imensă mulțime de bucureșteni și coloane de legionari. Tot fastuoase vor fi și înmormântările din noiembrie 1940, când au fost reînhumați legionarii uciși de guvernul Argeșanu în septembrie 1939. 

 

Prezenta resursă electronică online - articol al reputatului istoric vâlcean Sorin Oane - a apărut iniţial în revista Historia/ https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/forme-de-propaganda-legionara-dupa-asasinarea-lui-i-g-duca.  Accesarea s-a realizat în 27 august 2019. 

 

 

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Joi, 14 Noiembrie 2019
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Donaţie autor
  • Limba: ---
  • Suport: altceva
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 339 ori Ultima modificare Marți, 27 August 2019 09:44
Ești aici: Home Valcea Valcea Forme de propagandă legionară după asasinarea lui I.G. Duca