Istorie Locala

Marți, 21 Februarie 2017 09:46

Drăgăşani - cadrul natural/ aşezarea geografică/ relieful

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Situat în partea central-sudică a României, în sud-estul judeţului Vâlcea, pe malul drept al cursului inferior al bătrânului Alutus, în pragul judeţului, cum vii dinspre Slatina, din sud, municipiul Drăgăşani este al doilea oraş ca mărime, ca număr de locuitori şi ca dezvoltare economico-socială şi edilitar-gospodărească, al unităţii administrative din care face parte. Localitate cu o existenţă milenară, ridicată şi dezvoltată în apropierea castrului roman Rusidava, aşezarea se desfăşoară pe terasele din Lunca Oltului, la nord-vest de confluenţa râului Olt cu pârâul Pesceana  şi la nord de linia de contact dintre Podişul Getic şi Câmpia Română.

Din punct de vedere matematic, oraşul  se află situat între paralelele de 44˚ 37′ şi  44˚ 41′ latitudine nordică; deci, foarte aproape de jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator şi între meridianele de 24˚ 14′ şi  24˚ 18′ longitudine estică, iar în cadrul reţelei de drumuri din România,  este situat la întretăierea  DN 64 cu DN 67 B, la 53 km sud de Râmnicu-Vâlcea  reşedinţa judeţului Vâlcea; la 75 km sud-vest de Piteşti  reşedinţa judeţului Argeş, la 38 km nord de Slatina  reşedinţa judeţului Olt, la 130 km sud-est de Târgu-Jiu  reşedinţa judeţului Gorj, la 73 km nord-est de Craiova  reşedinţa judeţului Dolj şi la 220 km vest de capitala ţării, Bucureşti.

 

Situată la răscrucea ,,Drumului Sării”, ce cobora din nord, dinspre Ocne spre Dunăre, cu cel al ,,buţii” din sud, care se îndrepta spre Transilvania întretăindu-se cu drumurile spre Piteşti şi Târgu-Jiu, localitatea s-a dezvoltat ca un târg cu importante funcţii comerciale. Existenţa din timpuri străvechi a unor drumuri ce făceau legătura cu toate comunele şi satele din zonă, ca şi statutul său de centru urban cu posibilităti de dezvoltare a schimburilor de produse, i-au conferit localităţii Drăgăşani rolul de centru de convergenţă pentru întreaga zonă înconjurătoare însumând peste 1000 kmp, pe care trăiesc peste 100.000 de locuitori în aşezările rurale din sudul judeţului Vâlcea şi din nordul judeţului Olt, cu distanţe de până la 25-35 km.

Zona este un bazin viticol important, iar oraşul reprezintă centrul celei mai vechi şi mai mari  podgorii a Olteniei: renumita podgorie a Drăgăşanilor, situată în sudul judeţului Vâlcea, la limita dintre câmpie şi dealurile joase ale Podişului Getic, ocupând o parte din aceste dealuri, care pornesc din şesul Oltului.

Municipiul Drăgăşani ocupă o suprafaţă de 48,21 kmp, care, la recensământul populaţiei din anul 2000, era locuit de 20.798 persoane. Este cuprins între râul Olt, ce-l desparte de comuna Verguleasa   la est, de comuna Voiceşti la sud-est, de comuna Ştefăneşti la sud-vest, de comuna Suteşti la vest şi de comuna Prundeni la nord. Din alcătuirea oraşului, în afară de Drăgăşani, mai fac parte şi localităţile componente: Zlătărei, Valea Caselor şi Zărneni, situate în partea de sud-vest, dezvoltate ca mici aşezări desfăşurate de-a lungul drumurilor principale (ultimele două, iar prima cu locuinţe  grupate), toate având aspect rural. Municipiul se înscrie în reţeaua de trasee turistice de pe Valea Oltului. Pe direcţia nord-sud, este străbătut de calea ferată Piatra Olt – Sibiu şi de DN 64, iar de la est la vest, de DN 67 B, pe care se realizează legături lesnicioase spre Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Slatina, Craiova, Târgu-Jiu, Piteşti şi Bucureşti

 

2. RELIEFUL

Oraşul Drăgăşani se află aşezat în Piemontul Getic şi ocupă părţi atât din Valea Oltului, în lunca şi pe terasele căruia se găseşte, cât şi din dealurile sudice ale Platformei Olteţului, plantate cu vii. Înfăţisarea actuală a Piemontului Getic este rezultatul efectului agenţilor externi care au acţionat de-a lungul timpului şi acţionează şi astăzi, precum şi a modului de dezvoltare a regiunii în perioadele geologice mai apropiate sau mai îndepărtate de noi.

Privit în ansamblu, Piemontul Getic este o regiune alcătuită din depozite sedimentare de rezistenţă diferită (argile, marne, pietrişuri, nisipuri, gresii etc.), pe care s-au depus  cele aluvionare; în acestea, în etape relativ recente, apele au săpat văi adânci şi largi, cu terase separate prin interfluvii servind drept cumpene de ape şi care nu au fost scutite nici ele de frământări de-a lungul evoluţiei geologice. O caracteristică a acestei regiuni, este predominarea unui relief de coline şi suprafeţe tabulare sculptate  de apele curgătoare. La baza piemontului se află o masă de cristalin care a suferit o scufundare în perioada cretacică, în urma căreia  marea  a pătruns şi a cuprins întreaga regiune. Din senonian şi până la sfârşitul pliocenului, marea a ocupat cu intermitenţe această zonă, pentru ca la începutul cuaternarului să fie colmatată de aluviuni şi să i se redea caracterul continental.

Aflată la periferia lanţului carpatic, această zonă a devenit o regiune de acumulare a materialelor împrăştiate de râuri pe întinderi destul de mari. O mişcare pe verticală,  care a avut loc la sfârşitul pliocenului,  a făcut ca regiunea muntoasă să se ridice cu circa 1000  de metri şi, ca urmare, linia de ţărm să se retragă spre sud-est, pe direcţia Calafat-Craiova (I. Popescu - Voiteşti, 1935).

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că la sfârşitul levantinului, întreaga regiune devine o câmpie lacustră cu o înclinare generală spre sud. Pe această câmpie, pe măsura retragerii lacului levantin, au loc procese de acumulări continentale datorită apelor torenţiale care vin din nord şi care aduc şi desfăşoară enorme conuri de dejecţie, formate din pietrişuri, argile, nisipuri etc. Conurile de dejecţie formate şi-au unit marginile, iar din acestea au derivat altele  spre sud, constituind mai multe rânduri. Cele ce s-au format în zona noastră, constituie conuri de dejecţie marginale în faţa câmpiei. Peste depozitele levantine ce se întind pe întreg Podişul Getic, se găsesc depozite de natură aluvionară formate din prundişuri, a căror răspândire ocupă aproape în întregime zona ce constituie obiectul prezentei descrieri. În partea sudică a Piemontului Getic, acumulările fluviale aşternute pe argilele şi marnele cuaternarului mediu sunt din ce în ce mai ascunse sub loessurile şi depozitele loessoide.

Trăsăturile principale ale actualului relief al oraşului sunt date de aşezarea sa în Valea Oltului inferior, din care ocupă terasele şi lunca de pe partea dreaptă şi prelungirile sud-estice ale dealurilor din Platforma piemontană inferior, ca şi pe acelea sud-estice ale dealurilor din Platforma Piemontană a Olteţului. Râul Olt, odată pătruns în Piemontul Getic, îşi lărgeşte albia, panta se reduce, cursul său devine mai domol şi deseori meandrat, incluzând  numeroase ostroave de dimensiuni diferite. În zona oraşului Drăgăşani, Valea Oltului depăşeşte 5-8 km, din care 2-5 km sunt ocupaţi de luncă, cea mai joasă terasă a văii.

În continuare, spre vest, se disting încă două terase, precum şi unităţi adiacente de-a lungul afluenţilor. Zona culoarului Oltului este considerată de specialişti ca o foarte clară arie de discontinuitate geografică. Viile de pe dreapta Oltului, din dealurile Drăgăşanilor, pometurile, pădurile, culturile de porumb şi fâneţe de pe ambele părţi ale râului, scot şi mai bine în evidenţă acest golf, cu o vegetaţie stepizată, care înaintează până la sud de Râmnicu-Vâlcea (V. Mihăilescu, 1946).

În partea de nord-vest a oraşului, se află zona înaltă a reliefului, reprezentată de Dealul Olt, a cărei înălţime maximă ajunge la 304 m. Interfluviul aflat între Valea Oltului şi pârâul Verdea, prezintă o oarecare netezime: are o direcţie nord-sud, paralelă cu albia Oltului, scade în înălţime, în aceeaşi direcţie, şi se pierde în lunca Pescenii, la sud-vestul căreia se ridică dealurile Gârdeştilor şi Zlătăreilor.

Dealul Olt este fragmentat în mai multe părţi, de acţiunea erozivă a torenţilor,  care au dus la formarea  a numeroase ogaşe şi ravene. Versanţii au o înclinare estică mai pronunţată spre Olt şi mai domoală spre sud şi sud-vest; au pante de formă variată, prezentând concavităţi pe care s-au dezvoltat forme de eroziune. Văile, care numai pe alocuri ating 80-100 de metri, exercită o puternică înaintare regresivă, datorată faptului că zona a fost intens despădurită, pentru extinderea culturilor agricole şi, în mod special, pentru culturile de  viţă de vie.

La baza Dealului Olt se întind terasele Oltului, care reprezintă cele mai recente  trepte de relief, a căror formare  e atribuită  atât eroziunii laterale, care a fost predominantă, cât şi celei liniare, procese desfăşurate în cea mai mare parte in timpul villafranchianului. În această zonă au fost puse în evidenţă trei terase şi anume: terasa superioară de plus sau minus 50 m., terasa medie de 20 m şi terasa inferioară de 10 m (Coteţ, 1957). Terasa de 40-50 m se apreciază a fi de vârsta Günz – Mindel. Fiind cea mai veche, de-a lungul timpului a suferit un îndelungat proces de eroziune şi nu s-a conservat. Apare pe partea dreaptă a Oltului şi este reprezentată prin fragmente disparate în mici suprafeţe interpuse între terasa a doua şi relieful colinar, fiind puternic fragmentată de văi.

Terasa a doua este bine reprezentată pe teritoriul oraşului, mai slab pusă în evidenţă în partea de nord, unde are lăţimea de 300-400 m, şi mai larg dezvoltată  spre sud, unde are circa 2-2,5 km lăţime. Prezintă un aspect general plan, pe această terasă fiind aşezate  spitalul, maternitatea, Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”, gara şi unităţile industriale din partea de nord-vest a oraşului, iar suprafeţele de teren dintre acestea şi Dealul Olt sunt cultivate cu viţă de vie şi, în parte, ocupate de construcţii de locuinţe. În jumătatea nordică a oraşului, pe această terasă se află  şi calea ferată Piatra-Olt – Râmnicu-Vâlcea – Sibiu. Fruntea terasei a doua ce traversează oraşul de la nord la sud, din  cauza modificărilor antropice (construcţii de locuinţe şi străzi), a fost mult modificată. Trecerea către terasa I se face printr-un abrupt, cu expunere estică şi dimensiuni ce nu depăşesc 8-10 metri, cu soluri slab erodate. Pornind de la pasajul de cale ferată din nord, se poate uşor urmări abruptul care însoţeşte DN 64, strada Tudor Vladimirescu, pe la est, până la strada Nicolae Bălcescu, unde trece la vest de şoseaua naţională, printre Colegiul Naţional „Gib. I. Mihăescu” şi policlinică, prin cartierul de blocuri din  strada Trandafirilor, după care se îndreaptă spre vest, ocolind pe la sud zona Branişte.

În partea sudică a oraşului, curge pârâul Pesceana, care şi-a creat un relief vechi şi - în zona teraselor - o luncă slab dezvoltată, cu una până la două  terase având dimensiuni relative de 3-4 m, în cadrul terasei a doua a Oltului. Lunca pârâului Pesceana se întinde de o parte şi de alta a albiei şi are o formă asimetrică, fiind mult mai dezvoltată în partea de nord, unde atinge o lăţime de 300-400 m faţă de cea din sud, unde este mult mai îngustă, discontinuă, întreruptă de versanţii dealurilor, care ajung până în albie.

Terasa I, cu aspect plan şi lăţime de 800-1000 m, este cea mai nouă şi îşi măreşte suprafaţa spre sud, prin retragerea spre  vest  a terasei a II-a. Pe această terasă, se află cea mai mare parte a zonei rezidenţiale a oraşului primăria, piaţa, policlinica, fostul IAS Drăgăşani, cartierele Momoteşti şi Gârdeşti, platforma industrială din sud.

Trecerea spre Lunca Oltului, se face printr-un abrupt, mai mult sau mai puţin înclinat, mai evident în partea de nord şi din ce în ce mai redus în  partea de sud. Fruntea acestei terase este bine conturată de această diferenţă de nivel, paralelă cu albia Oltului, care însoţeşte pe la est strada Traian, trece pe la vest de stadionul oraşului, pe la est de piaţă şi de Grupul Şcolar Agricol, urmând un traseu paralel cu DN 64, până în lunca pârâului Pesceana. Cândva, în antichitate, acest abrupt a însoţit drumul construit de romani de-a lungul Oltului. Lunca Oltului însoţeşte albia minoră peste tot, având o lăţime de peste 2 km şi fiind dominată de fruntea primei terase. Sub aspect morfodinamic, lunca reprezintă un păienjeniş de cursuri afluente, ce se formează în zona înaltă, cu albii şi meandre părăsite. În luncă, stratificaţia terenului este variabilă, de la nisipuri la argile, fără a exista o anumită ordine de sedimentare.

Pânza freatică se află la adâncimi reduse  (circa 2 metri, şi chiar 3 metri în unele foraje, nivel  ce poate varia în cursul unui an. În urma amenajărilor făcute pentru construirea hidrocentralelor şi a lacului de acumulare, albia minoră a Oltului a suferit modificări însemnate. Pe teritoriul oraşului, se află hidrocentrala (de la Drăgăşani), cu digul aferent şi o parte a lacului de acumulare, cât şi partea terminală a lacului hidrocentralei Strejeşti.

Modelarea actuală a reliefului. Procesele  actuale de modelare sunt o continuare  a celor desfăşurate în etapele anterioare, amplificate de intervenţia omului în mediul înconjurător. Această acţiune asupra scoarţei se produce continuu, printr-o gamă variată de agenţi: ape curgătoare, ape de infiltraţie, pluviodenudare: zăpadă, vânturi, insolaţie, îngheţ-dezgheţ şi alte procese, între care predomină cele de eroziune şi acumulare. Prin unele din elementele sale (ploi, zăpezi, vânt, temperatură), clima temperată, sub a cărei influenţă ne aflăm, constituie principalul factor declanşator al diferitelor tipuri de procese morfometrice. Ploile de lungă durată din timpul toamnei şi al primăverii, produc creşterea nivelului apei din râuri, supraumectează solul şi roca, modifică poziţia pânzelor freatice, acţionând astfel direct şi asupra alunecărilor de teren, fenomen intâlnit destul de des în dealurile de pe raza oraşului. Ploile torenţiale frecvente în timpul verii, favorizează spălarea solului de pe interfluviile înguste şi mai ales de pe versanţi, determinând formarea de ogaşe şi ravene, ce aduc prejudicii culturilor agricole, combaterea lor necesitând cheltuieli mari. Vegetaţia existentă pe sol are rol de ecran protector asupra solului, prin reducerea forţei de izbire a ploilor, diminuarea eroziunii areale şi de adâncime, prin micşorarea vitezei de scurgere a apei, de împrăştiere a şuvoaielor ce se formează pe terenurile în pantă şi de împiedicare a formării de rigole, ravene şi ogaşe, cu tendinţa de adâncire a piemonturilor, de unde şi necesitatea înierbării unor asemenea terenuri.

Omul, prin unele din activităţile sale, a intervenit în modificarea peisajului geografic; atât indirect, influenţând dinamica proceselor de modelare, cât şi direct prin anumite construcţii ridicate. Asupra proceselor actuale, au influenţat şi alţi factori determinaţi de om, din care despădurirea, desţelenirea şi terasările sunt cei mai importanţi şi au generat efecte negative însemnate. Constituţia geologică, cu predo-minarea nisipurilor, a nisipurilor argiloase şi a pietrişurilor, a fost foarte favorabilă înaintării unor procese de versant destul de puternice. Şi în prezent, aceste procese se dovedesc, pe alocuri, de o intensitate deosebită, atât sub formă de pornituri, cât şi sub formă de eroziuni torenţiale, prin organisme deosebit de viguroase. În zonă, procesele de modelare sunt asociate scurgerii difuze, şiroirilor (rigole, ogaşe, ravene), torenţilor, alunecărilor, prăbuşirilor, solifluxiunilor etc.

Existenţa în trecut, dar şi în prezent - când prin aplicarea  Legii nr. 18 din 1990 privind fondul funciar, ţăranii şi-au reprimit suprafeţele de teren în proprietate -, a loturilor mici, în agricultură, multe dintre ele –  pe terenuri în pantă, cu orientare din deal în vale, a avut o „contribuţie” însemnată la evoluţia rapidă a eroziunii solurilor. Dintre măsurile care sunt necesare pentru combaterea eroziunii şi degradării solurilor, trebuie luate în calcul: împădurirea versanţilor mai abrupţi, a obârşiilor văilor şi ravenelor - canale de coastă, extinderea livezilor combinate cu perdele antierozionale, garduri vii pe curbele de nivel, terasarea terenurilor plantate cu viţă de vie şi pomi fructiferi, efectuarea lucrărilor  pe curbele de nivel etc.

Informații adiționale

Citit 507 ori Ultima modificare Marți, 21 Februarie 2017 11:02
Ești aici: Home Valcea Valcea Drăgăşani - cadrul natural/ aşezarea geografică/ relieful