Istorie Locala

Joi, 25 Iunie 2015 11:46

Turismul vâlcean

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vom avea în vedere, la această secvenţă, cele două sensuri (neglijându-l pe acela de 2. „autoturism”!) ale noţiunii şi vocabulei: activitate cu caracter recreativ sau sportiv şi latură a sectorului economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement, de recreere sau a deplasărilor de persoane în diferite scopuri (vezi DEXI, 2007, 2086). Desigur, aceste două laturi ale turismului recreativ-sportivă şi economică - nu pot fi separate, ele influenţându-se şi întrepătrunzându-se permanent. Dovezi în acest sens, sunt numeroasele şi interesantele mărturii rămase de la persoanele care au vizitat, din vechime, Ţările Române, în diverse scopuri practice, dar s-au şi recreat totodată, văzând şi admirând particularităţile geografice (naturale) şi antropice ale zonei Vâlcii, în speţă – ale Râmnicului.

 

Condiţia de bază  pentru dezvoltarea activităţilor turistice o constituie existenţa pe un anumit teritoriu a resurselor turistice atractive, o adevărată materie primă care, printr-o utilizare eficientă să se constituie într-o ofertă corespunzătoare. Deosebit de importante sunt poziţia geografică a zonei în raport cu orientarea generală a fluxurilor internaţionale, nivelul de dezvoltare economică şi socială a zonei, dezvoltarea  infrastructurii turistice, tradiţiile locului  etc.

Putem afirma că încă de la începuturile sale de aşezare urbană („oraşul domniei mele”), Râmnicul a îndeplinit condiţiile de bază pentru ca o localitate să se numească turistică. Ca argumente concrete pentru vocaţia turistică a municipiului Râmnicu-Vâlcea, putem să enumerăm, cu toată certitudinea, următoarele;

- „arhitectura” extrem de potrivită a reliefului, propice dezvoltării turismului; un loc însemnat în acest sens, îl ocupă înălţimile împădurite din jurul oraşului, între care Dealul Capela – denumire ce începe să capete treptat o aură de legendă – ocupă un loc de seamă, aproape emblematic.

- climatul favorabil ce permite desfăşurarea activităţilor turistice pe tot parcursul anului; clima echilibrată, fără ierni prea aspre şi nici cu veri excesiv de călduroase, este asigurată de dealurile ocrotitoare care aproape că înconjoară oraşul, lăsând din vechime loc liber doar pentru aşternerea drumurilor strategic-comerciale care pornesc din Râmnic spre toate cele patru puncte cardinale;

- o parte, printre cele mai reprezentative, din reţeaua hidrografică a judeţului – râul Olt şi afluentul său, Olăneştiul (fost Râmnic) spre vărsarea sa în primul - susţine în mod revelator vocaţia turistică a judeţului, alături de importantul rol istorico-documentar al celor două hidronime; structura lor geologică diversă şi specifică, a imprimat organizării sistemelor de acumulare şi drenaj tente specifice, punându-şi amprenta asupra valorificării recreativ-curativ a celor două ape curgătoare;

- un potenţial biogeografic de excepţie materializat prin cele două componente specifice ale cadrului natural: vegetaţia şi fauna existente în arealul râmnicean;

- un fond turistic antropic caracterizat printr-o mare bogăţie, varietate şi originalitate.

1. RESURSELE TURISTICE NATURALE

Între oraşele româneşti asemănătoare ca mărime, Râmnicul a ocupat dintotdeauna un loc de frunte, datorită aşezării sale geografice privilegiate, chiar strategice,  şi cadrului natural variat şi plăcut (Enciclopedia I, 2010, 39 şi urm.), care au favorizat oraşul pe tot parcursul închegării şi apoi al dezvoltării sale. Pitoreştile peisaje ale oraşului, transformate în timp şi puse în valoare de mâinile şi minţile locuitorilor  săi, atât în scopuri economice, cât şi recreative, situează municipiul Râmnicu-Vâlcea printre cele mai importante puncte turistice ale judeţului şi ale ţării.

Cu mijloacele artei literare, aceste „atuuri” turistice ale Râmnicului sunt descrise într-un mod inspirat, de către Constantin Mateescu – râmnicean de origine, cel care a iubit întotdeauna, cu impresionantă statornicie, frumosul oraş de baştină, dedicându-i mai multe cărţi. „Între alte oraşe ale ţării – constată scriitorul – Râmnicu-Vâlcea e hărăzit cu toate darurile. Aşezarea lui, ca a mai tuturor localităţilor vechi, a căutat apa şi umbra ocrotitoare a dealurilor (. . . ). Alături de eforturile întru dăinuire (oraşul e aşezat la intersecţia multor căi şi vaduri de comunicaţie şi în apropierea unui centru milenar de exploatare a sării şi de culegere a aurului din nisipul Oltului), locuitorii de demult trebuie să se fi însufleţit, nu mai puţin decât contemporanii noştri, la murmurul vrăjit al Oltului sau la reflexele de aur ale pajiştilor nicăieri frumoase ca aici în dimineţile de primăvară” (Mateescu, 1979, 12-13).

Numeroşi călători - străini şi români – au remarcat bogăţiile şi frumuseţile oraşului, în timpul peregrinărilor lor prin Ţările Române şi apoi prin România. Astfel, Theodore Margot – unul dintre francezii care, în 1859, au vizitat această veche aşezare, avea cuvinte de laudă pentru  poziţia încântătoare a oraşului, ceea ce îl determina să atribuie o etimologie interesantă – nu tocmai „ştiinţifică”, însă deosebit de semnificativă, în ceea ce priveşte problema în discuţie: după părerea lui, denumirea oraşului „ar veni de la a râmni – râmnitul, căci prin poziţiunea sa cea muntoasă şi mult pitorească, era un lucru adevărat de râmnit pentru stabilirea unui oraş” (AO, VII, nr. 35, 1928, 6).

Frumuseţea unor case alelocalităţii era remarcată de un alt francez – Auguste Lancelot – care, pe la 1860, remarca faptul că „Râmnicul are case pretenţioase”, dar care se ridicau „alături de colibe de lemn comune oraşelor româneşti” (Oprescu, 1926, 67).

La începutul secolului trecut, marele istoric Nicolae Iorga – călător pasionat şi neobosit prin România şi prin lume, trecând prin Râmnic, îşi exprima „plăcerea de a te găsi într-un giuvaer de orăşel, într-una din cele mai curate aşezări urbane din toată România. (. . .) O, minuni ale apei şi ale Noului Severin! Şi nu sunt nici maidanuri, nici bordeie, ci case curate ce se înfrăţesc între ele, frumoase case gospodăreşti foarte îngrijite. (. . .) Grădina publică, numită Zăvoiul, e frumoasă, cu podoabe de crengi, cu oale de flori           prinse nativ şi pitoresc în poartă. Sunt alei largi, podişte, pavilioane, straturi de flori bine îngrijite” (Iorga, 1904,  59).

Oraşul l-a impresionat şi pe scriitorul Alexandru Vlahuţă, care, vizitând Râmnicul, constata „întipărirea plăcută a curatului oraş, cu arbori mulţi, cu frumoase bisericuţe reparate, împodobite cu turnuri de zid” (Vlahuţă, 1908, 108).

De altfel, nu a mai trecut mult de la vizitele prin Râmnic ale acestor faimoşi călători şi – pentru frumuseţea şi pitorescul său - Râmnicul a căpătat, treptat, regim de staţiune balneoclimatică. După ce, în 1923, Râmnicul aderase la „Uniunea Oraşelor din România”, la 20 ianuarie 1937, primarul Râmnicului îi cerea aprobare directorului general al Regiei Autonome CFR Bucureşti, ca persoanele care vizitează Râmnicul în sezonul de iarnă, să beneficieze de o reducere de 50% la biletele de tren, întrucât acea reducere era „recunoscută de dvs. tuturor staţiunilor pentru sporturile de iarnă” (Andronie, 1994, 4). În aceeaşi adresă, se menţiona că „prin deciziunea ministerială cu nr. 1389/1934 a Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (. . .), precum şi prin deciziunea Oficiului Naţional de Turism, oraşul nostru a fost încadrat ca staţiune climaterică, atât pentru vară, cât şi pentru sporturile de iarnă, fără nicio restricţiune” (Ibidem).

La scurt timp după aceste prime tatonări şi iniţiative, s-a trecut la înfiinţarea structurilor organizatorice de profil. Informaţii interesante despre acest aspect, ne furnizează eminentul profesor şi avocat Nicu Angelescu în amintirile sale, întrucât el a fost rugat, la vremea respectivă, să se ocupe de ocupe de organizarea unui oficiu local de turism, care avea ca scop să transforme Râmnicul într-unul dintre cele câteva centre de turism din ţară. Inspectorul de la „Centru” care venise în reşedinţa de judeţ ca să facă demersuri în acest sens, l-a informat că se hotărâse construirea la Râmnic a unui mare hotel turistic, urmând ca în bugetul viitor să fie prevăzute, pentru Râmnic, şi alte investiţii vizând dezvoltarea turismului (Angelescu, 2005, 347). Profesorul şi-a luat rolul foarte în serios şi a propus un proiect frumos şi îndrăzneţ, care – dacă ar fi fost realizat - ar fi făcut din Râmnic, într-adevăr, un minunat centru turistic: în opinia sa, oraşul „nu trebuia să fie nici centru comercial, nici centru industrial, deşi regiunea noastră are şi ea destule posibilităţi industriale. Râmnicul trebuie să rămână un loc de atracţie pentru toţi iubitorii de natură. Aceasta să fie preocuparea edililor şi în direcţia aceasta  urmează să se lucreze în viitor” (Ibidem). Citim, în continuare, în cartea menţionată, emoţionante rânduri despre frumuseţea şi potenţialul turistic ale Râmnicului interbelic: „Râmnicul are în jurul său numeroase staţiuni balneare şi localităţi istorice, precum şi nenumărate locuri cu admirabile privelişti ale naturii. Oraşul nostru ar deveni, în scurt timp, principalul centru de turism al ţării, dacă o administraţie pricepută şi harnică s-ar îngriji să creeze comunicaţii permanente cu toate aceste localităţi, înlesnind turiştilor posibilitatea unor deplasări lesnicioase” (Ibidem, 347-348).

Cu acest proiect şi în condiţiile stipulate, Nicu Angelescu a primit oferta de a conduce Oficiul Local de Turism. Din păcate, din toate promisiunile reprezentanţilor de la Bucureşti privind investiţiile, nu s-a ales nimic, iar directorul idealist şi vizionar al noii instituţii a demisionat, dezamăgit, recomandându-l, în locul lui, pe pr. Constantin Grigore, care a şi acceptat funcţia. Când, în 1944, scria Râmnicul-Vâlcii, Loc de amintiri recreiere. Monografie – ghid în fapt, în fapt – prima lucrare cu caracter monografic despre oraş* - , autorul se subintitula, chiar pe copertă, „Preşedintele Oficiului Local de Turism”. În această carte de nici o sută de pagini, încă insuficient cunoscută şi promovată (poate că ar trebui reeditată!), cititorul asistă la o adevărată şi emoţionantă „Cântare a Râmnicului”, cu accent pe potenţialul său turistic: aşezarea şi frumuseţile naturale, monumentele, crucile şi bisericile oraşului, parcurile etc. Un capitol special al cărţii este intitulat chiar Râmnicul Vâlcii – centru turistic, unde autorultratează legăturile (traseele spre) staţiunile din judeţ, ceea ce îi oferă ocazia să analizeze succint şi staţiunile din jurul oraşului, precum şi traseele turistice (Grigore, 1944, 71).

După război, şansele de realizare a dorinţelor şi previziunilor lui Nicu Angelescu se vor împuţina şi mai mult, căci industrializarea oraşului, motivată de politica dusă „la vârf” şi local, dar şi de asigurarea unor locuri de muncă, va întârzia dezvoltarea turistică a Râmnicului, deşi nici acest aspect nu va fi neglijat de edili, care se vor strădui în permanenţă să pună în valoare virtuţile turistice ale frumosului oraş de „la Olt”.

a) Potenţialul turistic al reliefului

Prin aşezarea sa geografică, Râmnicul se încadrează în zona dealurilor şi depresiunilor subcarpatice care ocupă o însemnată întindere din judeţ. Nu vom insista, fiindcă descrierea amănunţită a delimitării oraşului şi caracterizarea sa geomorfologică sunt date de către un specialist în domeniu, în cadrul primului capitol al lucrării de faţă. Din punct de vedere al reliefului, la Nord se remarcă apele lacului de acumulare Râmnicu-Vâlcea, iar la Sud – cele ale lacului Govora (Râurenii, împreună cu lacul său de acumulare, fiind integrat în municipiu). Observăm doar, nu fără o anumită nostalgie, că vechea descriere şablon a oraşului care s-ar afla „între Capela şi Olt”, este demult perimată şi inexactă, întrucât, în realitate, emblematicul Deal Capela face parte integrantă din municipiul Râmnicu-Vâlcea, iar „luciul de apă” al Oltului se integrează, pe o însemnată porţiune (din hotarul cu Bujorenii şi Dăeştii – la Nord şi până la hotarul dinspre sud-est, cu Budeştii), în suprafaţa oraşului. Aşadar, atunci când se vorbeşte despre limita vestică a oraşului, trebuie menţionate dealurile Vlădeştiului. Înspre est, de asemenea, Râmnicul „a trecut Oltul” demult, satul Sticlărie, care făcea parte cândva din fosta comună suburbană Goranu (azi inclusă în municipiu), fiind – în cadrul Goranului - un „simplu” cartier.

Pentru zona oraşului, ca pentru toţi Subcarpaţii şi  Dealurile Piemontane, trebuie avut în vedere  turismul auto, cu dezvoltarea arterelor rutiere, dar şi turismul pedestru de interes local şi – pe cât posibil - crearea unor staţiuni climaterice de altitudine medie. Luăm în consideraţie, de asemenea, legăturile şi posibilităţile de circulaţie spre staţiunile şi alte centre turistice din jur: Călimăneşti (spre Sibiu), Ocnele Mari, Băile Govora şi Horezu, Băile Olăneşti, dar şi spre oraşe mari, precum Bucureşti şi Piteşti.

b) Potenţialul climato-turistic

Pentru turism, clima constituie o condiţie foarte importantă a desfăşurării vieţii umane (inclusiv a turistului), resursă în procesul recreerii şi tratamentelor balneoclimaterice, mediu favorabil sau restrictiv în desfăşurarea activităţilor turistice. Cu cât aceste aspecte sunt mai armonios îmbinate în teritoriu, cu atât creşte valoarea potenţialului climatic pentru turism.

Climatul Râmnicului se încadrează în poziţia geografică generală a judeţului din care face parte, acesta situându-se pe paralela de 45º latitudine nordică, poziţie foarte importantă pentru turism deoarece acest tip de climat se caracterizează prin succesiunea cu regularitate, într-o echivalenţă temporală (3 luni) a celor patru anotimpuri, determinând o permanentă schimbare a decorului în cursul anului. Izoterma anuală de 10°C, care este caracteristică pentru cea mai mare parte a Câmpiei Române, se insinuează adânc pe culoarul Oltului până la nord de Râmnicu-Vâlcea; pe menţionatul culoar al Oltului, zilele cu cer senin sunt, în medie, în număr de 40 pe an (Enciclopedia I, 2010, 724).

Apariţia şi apoi persistenţa stratului de zăpadă constituie, de asemenea, o condiţie importantă pentru turismul sportiv (schi, săniuş), având aceeaşi importanţă ca durata de strălucire a Soarelui pentru plajă şi ca prezenţa cerului senin în zonele de munte şi de deal. Dacă în zonele muntoase al judeţului, acestea se semnalează chiar înainte de 1 septembrie, de-a lungul culoarului Oltului, râu pe care se află Râmnicu-Vâlcea, dara medie a apariţiei primelor ninsori se situează, în medie, între 11 şi 16 noiembrie.

c) Resursele turistice hidrografice

Resursele turistice ale apelor curgătoare de pe raza Râmnicului, sunt create de porţiunea din Olt care traversează judeţul şi oraşul, de la Nord la Sud, dar şi de o parte a râului Olăneşti (fost Râmnic) care traversează oraşul dinspre Est spre Vest, pe toată lăţimea oraşului, chiar spre vărsarea sa în Olt.

Lacurile din incinta municipiului constituie, de asemenea,  importante puncte de atracţie în turism, întrucât prezintă o notă aparte peisajului turistic. Avem în vedere, în primul rând, cele două lacuri de baraj antropice – (de la) Râmnicu-Vâlcea şi Râureni.

În categoria acestor lacuri, le putem include şi pe cele sărate, de tipul celor două bazine cu apă sărată, existente în incinta Bazei de agrement Ostroveni din municipiu, devenită o adevărată atracţie pentru turişti. Mii de oameni de toate vârstele vin aici în fiecare vară, pentru a se bucura de proprietăţile curative ale apei sărate. Prin conducte lungi de peste 12 kilometri, cele două bazine sunt alimentate cu apă sărată, direct de la minele de sare de la Ocnele Mari

2. RESURSELE TURISTICE BIOGEOGRAFICE

Includ două elemente caracteristice ale cadrului natural – flora şi fauna – care se întrepătrund şi se intercondiţionează inseparabil. Legătura strânsă dintre vegetaţie şi lumea animală se regăseşte şi se reflectă şi în planul recreativ, datorită posibilităţilor de diversificare a formelor de practicare a turismului.

a) Potenţialul turistic al vegetaţiei

Vegetaţia existentă pe raza oraşului Râmnic are, de asemenea, un rol important în atractivitatea turistică a acestuia; ea poartă amprenta majoră a solului pe care creşte, precum şi a condiţiilor climatice specifice zonei. Elementele de vegetaţie, în general, şi mai ales pădurile, contribuie în mare măsură, în forme extrem de variate, la sporirea pitorescului aşezării. Dealurile existente în estul şi vestul oraşului, sunt împădurite cu esenţe de foioase (gorunet şi făget). Mai sunt prezente carpenul, teiul, jugastrul, ulmul, păducelul, lemnul câinesc, alunul; stejarul are un rol predominant, având înălţimi medii de 20 m şi diametre medii de 0,3 m (Berbece ş.a., 1976, 76). Pe terenurile supuse eroziunii, au fost plantaţi salcâmi. Coniferele (bradul argintiu, pinul, molidul) ocupă, de asemenea, un loc important printre celelalte specii, inclusiv în parcurile oraşului, conferind Râmnicului un aspect plăcut de „oraş de munte” şi contribuind la ozonarea aerului. O serie de specii rare, din parcurile oraşului (în special din „Zăvoi”), sunt inscripţionate şi ocrotite de lege. În parcuri şi în numeroase alte specii verzi din municipiu, sunt cultivate „panseluţele, trandafirii, garoafele, lalelele, crizantemele ş.a. În ultimii ani, edilii au iniţiat plantarea speciilor decorative, exotice, printre care se distinge magnolia. (Tamaş, 1994, 15)

b) Potenţialul turistic al faunei

Dintre toate componentele mediului natural, fauna este elementul cel mai mobil, fapt ce se răsfrânge asupra modului de integrare în grupa atracţiilor turistice şi a exploatării propriu-zise. Varietatea reliefului din raza oraşului şi condiţiile climatice potrivite se reflectă direct în speciile şi varietatea faunei, care, printre altele, favorizează turismul cinegetic, căci pentru o anumită categorie de turişti - vânătorii - , obiectul principal al recreerii îl constituie prezenţa şi vânarea animalelor, fie acestea mamifere sau păsări.

Pădurile de pe raza oraşului adăpostesc specii precum căprioara (capreolul capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), iepurele (Lepus europaeus), ariciul (Erinaceus romanicusi) etc. (Sursa: Direcţia Silvică a judeţului Vâlcea). Pădurile şi parcurile oraşului sunt populate de păsări precum privi-ghetoarea (Luscinia megarhynchos), rândunica (Hirundo rustica), vrabia (Passer domesticus), piţigoiul (Parus major), scatiul (Carudela spinus), cucuveaua (Athene noctua), ciocănitoarea (Dendrocopus major), guguştiucul (Streptopelia decaocto) ş.a.

Pescuitul (sportiv, dar nu numai!) atrage şi el nenumăraţi turişti, spre râurile Olt şi spre Olăneşti, dar şi spre lacurile de acumulare de pe raza municipiului Râmnicu-Vâlcea. Sunt „vizate” speciile de peşte care trăiesc aici: linul (Tinca tinca), crapul (Cyprinus caprio), cleanul (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus barbus), roşioara (Scardinius erythrophtalmus), ştiuca (Esox lucius), zglăvoaca (Cottus gobio) etc.

3. RESURSELE TURISTICE ANTROPICE

Spre deosebire de resursele turistice naturale, cele antropice reprezintă o însumare de elemente având funcţia principală recreativă, create chiar de către oameni. Marea majoritate a acestor obiective nu au fost create special pentru funcţia turistică, ci, dimpotrivă, ele au îndeplinit alte atribuţii (economice, culturale, sociale). Calitatea de obiective turistice şi-au câştigat-o în timp, ajungând uneori să le depăşească chiar pe cele naturale.

Potenţialul turistic de natură antropică al municipiului Râmnicu-Vâlcea, se încadrează în următoarele categorii (împărţire cu o anumită doză de relativitate, întrucât unele dintre obiectivele menţionate pot fi încadrate în două categorii, sau chiar în trei):

- obiective turistice istorice;

- obiective turistice religioase;

- obiective turistice culturale;

- obiective turistice propriu-zise;

- activităţi antropice cu funcţii turistice

a) Obiective turistice istorice

În această categorie este  inclusă o gamă variată de construcţii şi dovezi materiale aparţinând mileniilor şi secolelor trecute. Le prezentăm în continuare, în ordine alfabetică (După Rizea şi Ene, 2007, 15-24).

- Casa Alexiu,construită între 1890-1895. Influenţată de arhitectura franceză de la începutul secolului XX. Clădirea a servit drept sediu al mai multor instituţii, printre care Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (între 1867-1982) şi Poliţia Rutieră Vâlcea

- Casa Balotescu.Datează din anul1922, fiind proiectată de arhitectul Grigore Cerchez.

- Casa memorială „Anton Pann”,construită în stilul arhitecturii româneşti tradiţionale din sec. al XVIII-lea. Se presupune că aici ar fi locuit Anton Pann, în perioadele sale „râmnicene”. Amplasarea originală a casei a fost lângă stradă. Atunci când s-a sistematizat strada (Ştirbei Vodă), ea a fost mutată, prin translare, pe amplasamentul actual.

- Clădirea Parchetului Judeţului Vâlcea, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.

- Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”.A fost ridicat între anii 1909-1911 şi refăcut în deceniul 9 al secolului trecut. Arhitectul proiectului a fost arhitectul Nicolae Ghica – Budeşti. O anumită contribuţie la construirea localului, a avut-o şi antreprenorul Antonio Copetti.

- Conacul Socoteanu – Lahovari (Palatul Copiilor).Aflat în scuarul „Mircea cel Bătrân” din centrul oraşului. Este datat secolul al XVIII-lea. Clădirea a aparţinut Bicăi Socoteanu – căsătorită Lahovari, iar în anul 1909 a fost vândută (pentru suma de 100.000 lei aur) Primăriei Râmnicului. Instituţia va  funcţiona în acest „palat municipal” până în anul 1970 (Soare, 2000, 42-43). În ultimii ani, ea a fost refăcută şi întărită, fiind păstrate încăperile boltite şi sobele de teracotă originale.

- Crucea de piatră, zisă „A lui Duca Vodă”.Aşezată în faţa Muzeului Judeţean de Istorie, este unul dintre cele mai vechi monumente istorice din oraş (20 mai 1675), fiind ctitoria arhiepiscopului Ştefan al Râmnicului – Noul Severin. Ridicată în timpul domnului Gheorghe Duca (1673-1678), ea a fost închinată Sfântului Nicolae.

- Crucea Mişeilor,amplasată în curtea Bisericii „Buna Vestire” din Parcul „Mircea cel Bătrân”. A fost ctitorită în anii 1734-1735, de către Serafim şi Ghenadie – egumeni ai M-rii Cozia şi fixată iniţial la Licura.

- Halade lângă piaţa oraşului. Datează din anii 1902-1904 şi a fost refăcută recent.

- Muzeul de Artă Râmnicu-Vâlcea („Casa Simian”), datat 1937-1941. A fost proiectat de arhitecţii Gh. I. Simotta şi N. Lupu. Posedă, printre altele, tablouri ale unor pictori români celebri: Grigorescu, Ţuculescu, Mogoş, Vrăneanţu, Cerăceanu etc.

- Pavilionul Central al Spitalului Vechi.Construit între anii 1890-1895

- Poşta veche(două corpuri de clădiri). A fost construită la începutul secolului XX (1907-1909), fiind proiectată de către arhitectul Al. Referendaru.

- Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea.A fost construită în anul 1912, servind iniţial ca sediu pentru Prefectura de atunci.

- Situl arheologic „Buridava romană”, de la Stolniceni, datat sec. II-IV. Cercetările au pus în evidenţă, aici,  două grupuri de terme (băi) romane şi şase nivele de locuire: cinci – romane şi al şaselea – datat după retragerea stăpânirii romane din dacia.

- Situl arheologic Copăcelu (Valea Răii),aflat în jurul Căminului Cultural din Copăcelu (sat aparţinând de reşedinţa judeţului), între Pârâul Sărata şi calea ferată industrială. Datează din Neoliticul timpuriu şi epoca bronzului mijlociu (secolul V î.e.n.). În locuinţele descoperite aici, predomină ceramica de uz comun, dar şi unelte din silex, topoare şi dălţi din piatră etc.

- Tribunalul Judeţului Vâlcea (Judecătoria),construit între anii 1898-1900.Mai înainte,  această clădire a fost Palatul Administraţiei Financiare a Judeţului Vâlcea.

- Tribunalul Judeţean Vâlcea.Clădirea (construită în 1900) este una dintre cele mai frumoase şi mai reprezentative pentru Râmnicu-Vâlcea. Anterior, aici a funcţionat Casa de Cultură a Municipiului Râmnicu-Vâlcea şi, în câteva încăperi de la parter, Biblioteca Municipală (apoi Raională şi Judeţeană). Ulterior, ea a servit drept sediu al Garnizoanei Militare locale.

b) Obiective turistice religioase

Aşezămintele religioase din Râmnicreprezintă o categorie de obiective turistice  deosebit de importante şi de vizitate. Ele mai păstrează încă, de sute de ani, picturile originale sau deţin în patrimoniul propriu icoane pictate pe lemn, pânză sau sticlă, ai căror autori au fost artişti de renume. De altfel, majoritatea lor au fost declarate monumente istorice (Vezi Rizea, Ene, 2007, 9-14). Menţionăm, dintre acestea:

- fostul Schit Inăteşti se află în curtea Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea. Este cel mai vechi locaş religios din oraş, amintit odată cu Râmnicul, în documentul din 20 mai 1388; biserica actuală datează din anul 1751, ctitorii săi fiind Rafail – egumenul M-rii Cozia şi Vasile monahul – călugăr de acolo. 

- Ansamblul Episcopiei Râmnicu-Vâlceaeste datat din secolele XVI-XIX, având mai mulţi ctitori (episcopi), succesivi: Eftimie, Mihail II, Climent, Grigore Socoteanu, Calinic ş.a., care au reparat sau au adăugat fiecare câte ceva. Catedrala episcopală „Sf. Nicolae” a fost pictată în stil renascentist, de către pictorul Gh. Tattarescu. Palatul episcopal a fost construit în 1850 şi refăcut în 1889; paraclisul „Sfântul Grigorie Teologul” (1750-1751), cu pictura murală realizată de zugravul Grigorie Ranite în 1753-1754 şi restaurată în 1969 de pictorul Treistoreanu; biserica bolniţă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” datează din 1745, fiind pictată în 1747 de către Gheorghe ereu şi Badia ierodiacon.. Tot aici, mai există (cu transformări) pivniţele şi clădirile fostei tipografii (secolele XVI-XIX), Turnul – clopotniţă (sec. (XVI-XIX), Fântâna de piatră, construită de episcopul Filaret (1 sept. 1784) şi Crucea de piatră, ridicată (9 martie 1656) de domnul Constantin Şerban şi soţia sa – Doamna Bălaşa, în vremea episcopului Dionisie;

- Biserica „Buna Vestire”, localizată în Scuarul „Mircea cel Bătrân” din centrul oraşului, a fost construită în secolul al XVI-lea (1519-1510, de către Mircea Ciobanul vv.), fiind refăcută în anii 1747 şi 1751, în timpul episcopilor Climent şi Grigore Socoteanu;

- Biserica „Cuvioasa Paraschiva”a fost construită între anii 1554-1557 şi refăcută de mai multe ori, în perioadele care au urmat. Construirea ei a fost începută de Pătraşcu cel Bun şi terminată de fiul său – Mihai Viteazul. Deşi a suferit mai multe modificări, ea este considerată printre cele mai însemnate monumente religioase din Vâlcea, datorită modulului ei arhitectonic iniţial şi primilor ctitori. În curtea bisericii, a fost amplasată o piatră de marmură, cu ocazia împlinirii a 4 secole de la sfârşitul pământesc al lui Mihai Viteazul;

- Biserica „Sfinţii Voievozi” a fostului Schit Cetăţuia este datată 1677-1680 şi refăcută în anii 1850-1853. A avut drept ctitori, pe arhiepiscopul şi mitropolitul Teodosie Cozianul, fiind refăcută integral de către mitropolitul Nifon. Conform tradiţiei (locale, dar nu numai), la Schitul Cetăţuia a fost omorât, în 1529, domnitorul Radu  de la Afumaţi, de către boierii Neagoe şi Drăgan;

- Biserica „Toţi Sfinţii”datează din anii 1762-1764, fiind ctitorită de episcopul Grigore Socoteanu, de Hagi Constantin Malake şi Theodor Monahul – egumenul M-rii Dobruşa. Este o copie interesantă a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Portalul a fost sculptat de Athanasie – pietrar din Jiblea, iar pisania a fost executată de egumenul Partenie;

- un interesant aşezământ religios de pe raza oraşului, este Biserica de lemn „Sfântul Nicolae”, de la Râureni. Construcţia ei a fost terminată la 2 septembrie 1746, de către popa Nicula, popa Gheorghe, Filip şi Andronie. Mai târziu, a fost reînnoită de Dinu Râureanu;

 

c) Obiective turistice culturale

Atributele atractive ale edificiilor culturale - teatrele, muzeele, colecţiile de artă, casele memoriale, monumentele, instituţiile de învăţământ etc. -  provin atât din exercitarea funcţiei lor iniţiale, cât şi din arhitectura, uneori insolită, care trezeşte interesul turiştilor atraşi de estetica tradiţională sau modernă a acestora. Printre obiectivele turistice culturale din Râmnicu-Vâlcea, menţionăm:

a. muzeele – Muzeul   Judeţean   de   Istorie, Muzeul Satului Vâlcean – Bujoreni, Complexul Muzeistic Troian;

b. casele memoriale: Casa Memorială ,,Anton Pann”;

c. teatrele: Teatrul ,,Anton Pann”,  Teatrul Municipal ,,Ariel”;

d. Filarmonica Ion Dumitrescu, înfiinţată în anul 1995;

e. monumentele; în această categorie intră statuile, busturile, grupurile statuare şi plăcile comemorative care se găsesc pe raza municipiului Râmnicu-Vâlcea şi care, evident, prezintă interes pentru turişti:

- Bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu, amplasat în faţa sediului Primăriei Municipiului Râmnicu-Vâlcea. Au fost executate în 1913, de către sculptorul râmnicean C-tin Mihăilescu, arhitecţi (trecuţi ca atare pe soclu) fiind Antonio Copetti şi Raimondo Lampone                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 

- Statuia Independenţei(monument comemorativ) a fost inaugurat în anul 1915, autor fiind sculptorul craiovean Ion Iordănescu, care câştigase concursul lansat cu această ocazie. Iniţiativa i-a aparţinut medicului Gh. Sabin – fost prefect al oraşului (1904-1907 şi 1910-1912) şi erou al Războiului de Independenţă din anii 1877-1878.

- Monumentul Domnitorului Barbu Ştirbei,amplasat în Parcul „Zăvoi” al oraşului. A fost ridicat în anul 1920, de către sculptorul Constantin Mihăilescu, în cinstea domnului căruia râmnicenii îi datorau mult, în primul rând – existenţa parcului menţionat

- Monumentul Eroilor şi Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial(monument comemorativ). Ambele au fost construite şi amenajate în anul 1923 - Bustul lui Anton Pann. Ridicat în anul 1968, de către sculptorul Mircea Ştefănescu.

- Statuia domnitorului Mircea cel Bătrân este amplasată în Parcul „Mircea cel Bătrân”, de pe terasa municipiului. A fost executată de sculptorul Ion Irimescu (1903-2005) în anul 1968.

- Obeliscul ridicat pe locul Taberei de la 1848.Este amplasat în satul Troianu aparţinând de Râmnicu-Vâlcea şi datează din anul 1973, fiind o realizare a sculptorului Ioan Florica; etc.

d) Obiective turistice propriu-zise

Din această grupă de obiective turistice de natură antropică, fac parte: parcurile de recreere şi agrement şi fântânile din municipiu

a) Parcurile de recreere şi agrement au menirea să ofere locuitorilor din oraş sau turiştilor, un colţ de natură, ,,o insulă de verdeaţă” în care aceştia să regăsească atmosfera necesară destinderii şi recreerii. Recreerea este asigurată prin prezenţa unor aranjamente florale şi forestiere, dispuse într-un cadru mai mult sau mai puţin amenajat, intercalat cu spaţii dotate cu mijloace de agrementare destinate în special copiilor. Amintim mai jos cele mai cunoscute şi mai mari astfel de spaţii: 

- Parcul (Scuarul) Mircea cel Bătrân situat pe ,,terasa” din centrul oraşului, unde se presupune a fi fost locul vechii curţi domneşti a domnitorului Mircea cel Bătrân. În mijlocul parcului se mai află încă o clădire veche ce a aparţinut familiei Lahovari ,,cea mai veche casă şi cea mai mare din oraş” (Cella Delavrancea – Dintr-un secol de viaţă).

- Parcul Zăvoi (înfiinţat în urma unui oficiu domnesc emis în 1850) este cel mai mare parc din judeţul Vâlcea şi martor al multor evenimente istorice, sociale, culturale, desfăşurate în ambianţa pitorească a parcului.

- Parcul Ostroveni a fost amenajat în apropierea lacului de acumulare de la Râureni;

- Dealul Capela - deşi nu este amenajat special ca să fie integrat în categoria parcurilor de recreere, totuşi oferă turiştilor posibilitatea unor plimbări de agrement pe aleile din pădurea de foioase şi conifere.

 b) Fântânile. Au nu numai atribuţii strict decorative, ci şi utilitare. Dintre numeroasele fântâni cu valoare turistică existente în Râmnicu-Vâlcea, menţionăm:

- Fântâna lui Filaret, ridicată la 7 septembrie 1784 (cel mai vechi monument de artă, cu caracter  laic, din Râmnicu-Vâlcea, aflat, în prezent, în incinta Episcopiei Râmnicului, după ce anterior a avut două locaţii diferite: capătul podului de la Goranu şi apoi incinta Complexului Muzeistic de la Troianu (Tamaş, 1994, 266-267);

- Fântâna lui Barbu Ştirbei,ctitorită de domnul însuşi, în anul 1853, situată în Oarcul Zăvoi al oraşului.

- Fântâna Turbatului, situată în acelaşi parc;

- Fântâna de la monumentul lui Constantin Brâncoveanu, aflată, împreună cu bustul domnitorului, în faţa Primăriei municipiului.

e) Activităţi antropice cu funcţii turistice

În afara obiectivelor turistice care sunt concretizate în cadrul peisajului printr-o formă materială, potenţialul atractiv de origine antropică înglobează şi anumite activităţi şi manifestări de scurtă durată, de o zi sau câteva zile, rareori o săptămână. Chiar fără să aibă neapărat caracter de permanenţă, acestea contribuie la diversificarea ofertei de ansamblu. Pe de altă parte, unele manifestări tradiţionale sunt însoţite şi de acţiuni cu specific folcloric, care au ca efect ridicarea valorii şi atractivitatea turistică  a manifestării în ansamblu. Enumerăm, printre aceste manifestări – toate, desfăşurate în Râmnicu-Vâlcea - , conform „istoriei” culturii populare vâlcene alcătuite de etnologul Gheorghe Deaconu (v. Deaconu, 2008, 97 şi urm.):

• 2 mai 1971 – Expoziţia Târgul de Artă Populară „Mâini de Aur”, desfăşurată în Parcul „Mircea cel Bătrân”; au participat cu standuri de vânzare şi ateliere demonstrative, cooperative meşteşugăreşti şi meşteri individuali;

• 19-27 februarie 1972: Săptămâna literară vâlceană – suită de manifestări cu profil literar-artistic; a cuprins expoziţii, întâlniri cu scriitori, medalioane poetice, şezători literare, spectacole, concerte etc., la care au răspuns un mare număr de participanţi – vâlceni şi din ţară;

• 15-23 martie 1975: primul Festival al Creaţiei Originale „Vâlcea Artistică”, iniţiativă a CJÎCPMAM, cu un bogat portofoliu de manifestări, care a angrenat sute de participanţi: dezbateri, lansări de cărţi, expoziţii, finalizarea primei ediţii a concursului menţionat etc.;

• 7-8 august 1976 (Râmnicu-Vâlcea şi Bujoreni): Rapsodia Plaiului Vâlcean – complex de manifestări etnofolclorice – ed. a III-a. Manifestarea a fost axată pe Târgul anual de artă populară vâlceană;

• 4-26 martie 1978: „Pridvor vâlcean” – Festivalul Creaţiei Populare şi al Artei Amatoare; au fost organizate acţiuni metodice, expoziţii, simpozioane, spectacole, recitaluri etc. La festival, au fost invitaţi numeroşi fii şi prieteni ai Râmnicului şi ai Vâlcii, colaboratori ai instituţiei, din toată ţara;

• 3-6 august 1978 – Râmnicu-Vâlcea, Călimăneşti şi alte localităţi din judeţ: Festivalul de Folclor „Cântecele Oltului” (ed. a X-a). „Prin dimensiuni şi implicaţii, această ediţie a fost cea mai prestigioasă manifestare artistică de valorificare a folclorului în contemporaneitate” (Gh. Deaconu);

• 7-10 mai 1979: Festivalul de Interpretare a Muzicii Culte „Tinere Talente”, ed. I – eveniment de anvergură şi importanţă naţionale, al cărui iniţiator şi principal animator a fost Irina Şaţchi; la festival, au participat numeroşi muzicieni tineri, studenţi, elevi etc.

• 18 decembrie 1992: ediţia a II-a a Festivalului de Colinde şi Obiceiuri de Crăciun „Din Moşi-Strămoşi”, cu participare interjudeţeană, cu formaţii corale şi camerale din judeţ;

• 1-2 august 1998: Primul Târg al Meşterilor Populari din România – o iniţiativă (iniţiator şi coordonator – Elena Stoica) a „Centrului de Creaţie”, cu sprijinul CJ Vâlcea şi în parteneriat cu IJC Vâlcea şi Primăria Vâlcea, reunind circa 50 de meşteri populari din numeroase centre meşteşugăreşti ale ţării;

• 25-27 septembrie 1999: Serbările Râmnicului – manifestări prilejuite de întâia prăznuire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ca ocrotitor spiritual al Râmnicului;

• 26 septembrie 2000, la Râmnicu-Vâlcea a fost organizată prima expoziţie „Monahism şi Artă” – „program cultural iniţiat de CJCVTCP Vâlcea, reprezentând contribuţia specifică a  instituţiei la „Serbările Râmnicului” (Deaconu, 2008, 151);

• 6 decembrie 2002: prima ediţie (coordonator – Bogdan Popian) a manifestării ”Ucenicii Thaliei” – Festivalul-Concurs de Teatru pentru Tineret – o nouă iniţiativă a CJCVTCP Vâlcea, la care au evoluat o serie de trupe de teatru aparţinând unor unităţi şcolare din judeţ.

• 21-23 mai 2004: prima ediţie a Festivalului de Dramaturgie  „Goana după fluturi” etc., etc.

La începutul toamnei acestui an (7-8 septembrie 2011), la Râmnicu-Vâlcea s-a derulat o nouă manifestare cultural-artistică: prima ediţie a Festivalului „Maria Ciobanu”, care a adunat în parcul „Zăvoi” un mare număr de artişti din judeţele Olteniei şi de iubitori ai muzicii populare româneşti autentice.

Mai trebuie menţionat faptul că, de ani bun, cu ocazia unor manifestări râmnicene devenite tradiţionale – Ziua (Zilele) Râmnicului (19-20 mai), Ziua Imnului Naţional (29 iulie) şi Zilele prăznuirii Sfântului Antim Ivireanul ca ocrotitor spiritual al Râmnicului (septembrie), „Cel mai frumos oraş din lume” adună ca un magnet mii de participanţi din judeţ şi din ţară, datorită sprijinului acordat la organizarea acestor aniversări, de către majoritatea instituţiilor de cultură şi a ONG-urilor cu profil cultural din Râmnic, un mare rol în acest sens avându-l iniţiativele şi acţiunile CJCVTCP Vâlcea.

4. RÂMNICU-VÂLCEA, „CENTRU TURISTIC”

Am aşezat în titlu această sintagmă inspirată, pusă în circulaţie cu aproape şapte decenii în urmă, de către un mare slujitor şi iubitor de Râmnic – pr. Constantin Grigore, pentru că, într-adevăr, „Oraşul domniei” lui Mircea cel Bătrân a fost dăruit de natură şi de primii săi întemeietori, cu o fericită situare geografică, parcă menită să-l îndreptăţească la un asemenea supranume. Afirmaţia preotului cercetător venea la puţin timp după ce oraşul fusese declarat oficial staţiune climaterică, la 1 iul. 1937, întrucât era vizitată tot timpul anului, vara - pentru climatu-i dulce şi iarna - pentru practicarea sporturilor de iarnă, având minunate pârtii de bobsleigh şi ski (Enciclopedia, 1938, 512).

Edilii din perioada contemporană s-au îngrijit permanent ca să dezvolte potenţialul turistic al oraşului şi să i-l pună în valoare. Astfel, în Strategia locală de dezvoltare durabilă a municipiului Râmnicu-Vâlcea (2001, 39) unul dintre obiectivele situate la loc de frunte, era Valorificarea superioară a condiţiilor de mediu existente şi creşterea ponderii turismului în economia municipiului. Romeo Rădulescu - primarul actual al Râmnicului şi membrii Consiliului Local, acordă o importanţă primordială „unei noi dezvoltări economice a oraşului, alta decât cea legată de producţia industrială: cea axată pe serviciile unui oraş cu destinaţie turistică” (Raportul Primarului, 2010-2011, 1). Printre obiectivele concrete realizate deja, se numără: organizarea Centrului Municipal de Informare Turistică, modernizarea – la standarde europene – a Grădinii Zoologice, organizarea unor evenimente publice de rezonanţă naţională etc. Este în curs de realizare, proiectul de amenajare modernă a Ştrandului Ostroveni.

Se află într-un stadiu avansat, demersurile pentru constituirea Zonei Metropolitane Râmnicu-Vâlcea (Ibidem), proiect lansat cu mai mulţi ani în urmă, de către Dumitru Buşe – fostul preşedinte al CJ Vâlcea. În prezent, primarul municipiului, Romeo Rădulescu, a primit undă verde de la Consiliul Local pentru a demara proiectul menţionat. Potrivit legii, numai municipiile de rang I pot genera zone metropolitane. Râmnicu-Vâlcea este muncipiu de rang II, sub 150.000 de locuitori, însă potenţialul său turistic şi faptul că se situează la distanţe aproximativ egale şi mici între cele patru staţiuni balneare din judeţ (Băile Olăneşti, Băile Govora, Călimăneşti şi Ocnele Mari), îi permit dezvoltarea unei astfel de zone. Aceasta urmează să cuprindă municipiul reşedinţă de judeţ şi localităţile din vecinătate. Proiectul va asigura o mai bună dezvoltare economică şi o îmbunătăţire a infrastructurii Râmnicului, dar şi alte direcţii de dezvoltare, precum: promovarea unor produse turistice pentru piaţa externă: ceramică de Horezu, ape minerale, ţesături etc.; dezvoltarea turismului itinerant cu valenţe culturale şi religioase (aşezămintele religioase din oraş şi din vecinătate); transformarea turismului de tranzit în turism staţionar pentru turiştii străini, şi în turism de week-end pentru turiştii din judeţ şi din ţară etc. - obiective care se regăseau în Strategia de dezvoltare a turismului vâlcean, alcătuită de Consiliul Judeţean Vâlcea în anul 2007, definitivată în 2008 şi continuată, în condiţii dificile de criză economică, în anul 2009 şi următorii (Cartea albă, 1980).

Cel mai aproape de municipiu (la 12 km), se află Ocnele Mari – oraş având nu numai regim, ci şi virtuţi de adevărată staţiune, datorită aşezării sale pitoreşti, strandurilor sale cu apă sărată şi nămolului sapropelic de la Ocniţa, adevărate miracole pentru sănătatea nenumăraţilor turişti care vin să se recreeze şi să se trateze aici în fiecare vară; începând cu anul 2009, un punct de atracţie deosebit, îl constituie Centrul Turistic Salina Ocnele Mari. Aşadar, de la Râmnicu-Vâlcea, “toate drumurile duc la” . . .  renumite staţiuni balneare din judeţ şi din ţară, pe trasee de mult consacrate (Măldărescu-Frâncu, 2002, 98):

Râmnicu-Vâlcea – Staţiunea Călimăneşti – Cozia – Brezoi – Staţiunea Voineasa. Obiective de pe traseu:Castrul roman Arutele, M-rea Turnu, M-rea Stânişoara, Popasul Turistic Seaca, M-rea Frăsinei, M-rea Cozia ;

Râmnicu-Vâlcea – Băile Olăneşti. Obiective de pe traseu: Schitul Iezer, Schitul Pahomie ;

Râmnicu-Vâlcea – Băile Govora;

Râmnicu-Vâlcea – Ocnele Mari.

Deşi în cele de mai sus am făcut o evaluare a potenţialului turistic al municipiului Râmnicu-Vâlcea, suntem de acord cu cei care spun că resursele acestuia sunt încă insuficient puse în valoare. Ca fervenţi şi statornici iubitori de Râmnic ce suntem, avem, însă, încredere în edilii locali şi în viitorul turistic – la cotele cele mai înalte -  al acestui frumos oraş al României, unul dintre cele mai vechi din ţară.

------------------------------

* Dacă nu luăm în consideraţie (şi) conferinţa lui Petre Drăgoescu, Râmnicul Vâlcii, publicată la Craiova în acelaşi an, 1944.

Informații adiționale

Citit 4609 ori Ultima modificare Joi, 25 Iunie 2015 12:22
Ești aici: Home Valcea Valcea Turismul vâlcean