Istorie Locala

Luni, 09 Martie 2015 11:42

Rolul Episcopiei Râmnicului în apariţia şi dezvoltarea învăţământului râmnicean medieval

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi din punct de vedere documentar şi  instituţional, până în secolul al XIV-lea nu putem vorbi despre un învăţământ organizat pe teritoriul Ţării Româneşti, cunoaşterea de către strămoşii noştri a scrierii, în diverse limbi şi cu alfabete diferite, a devenit demult o certitudine. Pe lângă marile lăcaşe bisericeşti cu vechime vor fi existat şcoli – nu neapărat în formele clasice ale Evului Mediu sau în cele moderne din zilele noastre - în care diecii şi grămăticii de mai târziu deprindeau meşteşugul scrisului şi al cititului, în vederea alcătuirii viitoarelor manuscrise şi documente.

 

„Un rol deosebit în dezvoltarea învăţământului râmnicean în veacurile XVI şi XVII – apreciază istoricul N. Bănică Ologu – îl joacă episcopia de la Râmnic ( . . . ). Şcoala de grămătici a Episcopiei a funcţionat cu intermitenţe, probabil, datorită lipsei dascălilor şi, uneori, din cauza nivelului scăzut de pregătire a acestora”1. Tot în apropierea episcopiei, se va forma şi o autentică şcoală de pictură, iniţiată de zugravii care se formaseră în jurul lui Pârvu Mutu – vestitul zugrav din perioada lui Brâncoveanu. Această şcoală „îi va da pe Mincul din Gârdeştii Vâlcii şi [pe] Gheorghe Popovici Râmniceanu (fiul lui Iacob Râmniceanu, fost zugrav)”2. Cu ocazia Consiliului convocat la M-rea Hurezi în anul 1719, format din reprezentanţi ai mânăstirilor din judeţ, sub preşedinţia lui Damaschin – episcopul de atunci al Râmnicului, s-a pus şi problema înfiinţării unei şcoli româneşti la Râmnicu-Vâlcea, care urma să fie supravegheată direct de către episcop3.

Demersurile de înlocuire a limbii slavone cu limba română s-a făcut în mod concertat, un mare rol avându-l manualele tipărite, în acest scop, la Tipografia Episcopiei; printre acestea, s-a remarcat Întâia învăţătură pentru tineri (1726), care va fi utilizat şi la alte lăcaşe religioase din ţară. Un alt manual faimos     a fost Bucoavna pentru învăţătura pruncilor, tipărit la Râmnic (1749) de către ieromonahul Lavrentie de      la Hurezi. Tot la Râmnic, vor fi publicate Învăţătura creştină (1764) şi Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielelor gramaticii româneşti (1787). Printre „elevii” celebri de la M-rea Bistriţa, se cuvine menţionat numele lui Chiriac Râmniceanu, născut la Râmnic şi descendent, după mamă, al   cuviosului Antonie de la Schitul Iezerul; viaţa şi opera acesuia vor fi făcute cunoscute de către arhim. Veniamin Micle4.

Cercetătorii Nicolae Andrei şi Gh. Pârnuţă consideră că titlul de grămătic pe care îl purta copistul Vlad de la Râmnic, în sec. al XVII-lea, presupune că acesta era laic şi fusese angajat de Episcopie nu  numai ca să copieze manuscrise, ci şi pentru a-i învăţa pe alţii să scrie şi să citească5. Tot aici, spre sfârşitul secolului menţionat, lucra şi dascălul Alexandru, chemat (din Transilvania, de la şcoala din Şcheii Braşovului) de acelaşi episcop, pentru a traduce mai multe cărţi; concluzia care se impune este că la Episcopia Râmnicului, va fi existat, de asemenea, o şcoală. Între anii 1705-1708, în timpul cât a funcţionat ca episcop al Râmnicului, Antim Ivireanul, moralist şi dascăl înnăscut, a acordat o atenţie deosebită cărţilor didactice care, în concepţia sa, jucau un rol primordial în dezvoltarea învăţământului.

Activitatea de educaţie spirituală şi morală a vâlcenilor, va fi continuată de urmaşii săi în scaunul episcopal al Râmnicului: Damaschin Râmniceanu care, printre numeroase realizări pe care le-a avut, a fost şi iniţiator (în 1719) al unor proiecte de şcoli la Râmnicu-Vâlcea şi Craiova; Inochentie de la Brâncoveni (1727-1735) care a reuşit, în condiţii destul de grele, să tipărească mai multe cărţi, printre care Întâia învăţătură pentru tineri; Chesarie Râmniceanu (1773-1780) – autor al faimoaselor Minee (şase la număr), poliglot şi om de mare cultură, care a cheltuit însemnate sume de bani, printre altele, pentru tipărirea de cărţi. Din mărturiile documentelor, aflăm că la 1746 se predau învăţături în limba română la o şcoală din Râmnic ce fusese trecută în bugetul statului din anul 1741, ca şcoală de limbă slavonă6.

În ceea ce priveşte conţinutul învăţământului, acesta avea în vedere cu precădere – logic şi obligatoriu – meşteşugul cititului şi scrisului, lectura cărţilor bisericeşti, exerciţii de socotit, în vederea rezolvării unor probleme financiare; apoi - în funcţie de scopurile urmărite – arta caligrafiei şi a miniaturilor, meşteşugul tipăririi cărţilor etc. În afară de cărţile religioase şi de manualele alcătuite special pentru a servi drept manuale şi din care am amintit o parte mai înainte, „unui scop didactic au folosit şi lexicoanele alcătuite în secolul al XVII-lea”7, printre care cunoscutul Lexicon slavo-român şi tâlcuirea numelor, alcătuit de Mardarie Cozianul în 1649 şi reprezentând primul dicţionar (bilingv) autentic, alcătuit de un român.

 

Note bibliografice

1. Nicolae Bănică-Ologu, Veacul de aur al Râmnicului, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2000, pag. 157.

2. Ibidem, pag. 163.

3. Nicolae Andrei, Gh. Pârnuţă, Istoria învăţământului din Oltenia, vol. I, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1977, pag. 106.

4. Vezi Ion Soare, Chiriac Râmniceanu în „interpretarea” (şi editarea) arhimandritului Veniamin Micle, în „Povestea vorbei”, nr. 3-4/2003, pag. 11.

5. Nicolae Andrei, Gh. Pârnuţă, Op. cit., , pag. 83.

6. Gh. Moisescu, Istoria bisericii române, Bucureşti, 1952, pag. 247.

7. Gh. Pârnuţă, Din istoria culturii şi şcolii din judeţul Vâlcea (sec. XVI-XIX), în „Buridava. Studii şi materiale”, 2, (f. loc şi an), pag. 144.

 

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II - Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012

Informații adiționale

Citit 2783 ori Ultima modificare Luni, 09 Martie 2015 11:56
Ești aici: Home Valcea Valcea Rolul Episcopiei Râmnicului în apariţia şi dezvoltarea învăţământului râmnicean medieval