Istorie Locala

Acasa
Joi, 01 Octombrie 2015 09:59

„Lăsaţi fără pământ, ţăranii (vâlceni - n.n.) au depus eforturi considerabile timp de secole pentru a supravieţuit abuzurilor Bisericii şi a avea ce pune pe masă. Transformaţi rând pe rând în rumâni, obligaţi să plătească dijmă şi să muncească pământul mănăstirilor, ţăranii au sfârşit prin a se răzbuna pe egumeni, dând foc unui sfânt lăcaş. Cele mai multe mărturii despre lupta de rezistenţă a ţăranilor împotriva exploatării clericale datează din secolul al XVIII-lea, când clăcaşii s-au împotrivit cu toate mijloacele să plătească dijma ori să muncească pământul mânăstirilor din Vâlcea. Printre cei care au organizat majoritatea răzmeriţelor împotriva reprezentanţilor Bisericii s-au numărat ţăranii din Costeşti, localitate în care se ridicaseră până la începutul secolului al XVIII-lea două mânăstiri: Bistriţa şi Arnota”.

integral la: http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/sangeroasa-rezistenta-taranilor-romani-exploatarii-clericale-momentul-crucial-sclavii-bisericii-dat-foc-manastirii-bistrita-1_560bfd3cf5eaafab2c2bba1d/index.html

Istoria în reclame - Cum își atrăgeau vechii publicitari clienții

Miercuri, 10 Iunie 2015 11:09

Există în judeţul Vâlcea o pădure de legendă, o pădure cu stejari seculari, descrisă, de altfel, şi de Gala Galaction – Pădurea Cotoşmanu. ”Pădurea asta desparte două comune, Popeşti şi Roieşti, şi se întinde de-a lungul drumului naţional Horezu – Craiova dar şi spre vest înspre Cernişoara’, povesteşte Ilorian Păunoiu, om de-al locului, scriitor îndrăgostit de poveştile acestei păduri ‘atât de deasă, încât nu ai cum să nu te rătăceşti prin ea dacă nu eşti din partea locului’.
Drumul Cotoşmanului, cel care face legătura dintre Popeşti şi Roieşti, are un pitoresc aparte, prezintă serpentine printre pădurile de fag şi stejar, un drum care are multe poveşti de spus. Pădurea Cotoşmanului are trei mari poveşti – povestea aurului, povestea cetăţii dacice şi povestea jidovului sau a uriaşului.

Iulian Comănescu - 75! Un senior al comunităţii vâlcene

Joi, 06 Noiembrie 2014 12:50

Primele știri despre construcția unei biserici în satul Mădulari le avem din 1861, când în cimitirul satului s-a ridicat o biserică din lemn, cu Hramul Cuvioasa Parascheva”. mad 1

Biserica este construită din lemn de stejar masiv, acoperită cu șiță din brad, având clopotnița inclusă în turla acoperișului. Cu siguranță că înaintea ei a existat o altă biserică, deoarece cea din 1861 a fost nouă, într-un cimitir deja format. Pe pereții acestei bisericuțe se află o frumoasă mărturie rămasă de la înaintașii noștri, scrisă în alfabetul arhaic românesc anexă. La fel de frumoasă este și bisericuța ce încă se mai ține bine pe “picioare”, dar care din păcate, asemeni celorlalte biserici de lemn din comuna noastră este prea puțin cunoscută și apreciată. Datoria mea de creștin este, ca pe această cale măcar, să vă aduc un îndemn spre neuitare.

Unele documente atestă faptul că “a fost făcută de Tudose Cojocaru, Rada Păunescu și preînoită de Nicolae Alesu în anul 7308 (1800). În anul 1839 în Mădulari erau șapte preoți: Manu sin Dumitrașcu Zorilă, Ion sin popa Zamfir, Gligore sin Constandin Bogdan, Ion sin popa Nicolae, Constantin sin popa Stanciu, Ion sin popa Ion Romcea, Constantin sin Stoian” – I. Popescu Cilieni, p. 42.

Cernișoara: Biserica din Modoia

Vineri, 11 Octombrie 2013 13:18

 

dumbrava minunata

 

Dumbrava Minunată

 

Mihail Sadoveanu a scris odată despre un loc, unde oamenii și natura au păstrat o legătură sfântă, numit ”Dumbrava Minunată”: ”Mesteceni, plopi și ulmi se ridicau la deal pe costișă, cu ramurile încurcate și neclintite în vâlvoarea asfințitului. De acolo de sus, curgea parcă pe sub ramurile arcurilor un păienjeniș de ape trandafirii. Și în tăcerea poienițelor, pe un gheb de pădureț bătrân, o ciocănitoare vesti sosirea drumeților, ca și cum erau așteptați, păsărelele mărunte apărură legănându-se pe vârfuri mlădioase de sânger. Priveau pe Lizuca cu ochișori ca vârfuri de ace și-o întrebară toate deodată ce caută în împărăția lor.”

Rezervaţia Piatra Pinului

Joi, 20 Noiembrie 2014 10:57

Foto: Postul de Poliție din Cernișoara

Funcționari ai Primăriei

  1. Ionescu Mihai – primar;
  2. Manea Victor – viceprimar;
  3. Negricea Vicențiu – secretar;
  4. Dican Mihaela – inspector contabilitate;
  5. Matei Maria – consilier impozite și taxe;
  6. Cebuc Elena – inspector registru agricol;
  7. Vladu Nicolae – inspector urbanism;
  8. Pripor Elena – inspector (asistent social);
  9. Salomia Iulian – inspector impozite și taxe;
  10. Andronache Maria – bibliotecar;
  11. Popescu Mihai – tehnician veterinar;
  12. Stanciu Mirabela – inginer agronom;
  13. Cherăscu Daniel – inspector contabilitate;
  14. Pârvu Ilie - șofer;
  15. Dana Severian – Guard;
  16. Ionescu Gabriel – inspector sv. Su.;
  17. Lungu Maria - Reli – inspector (asistent social);
  18. Cebuc Ana - Maria – consilier juridic;
  19. Popescu Elena - Cristina – asistent medical comunitar;
  20. Șoșoi Simona - Elena – consilier primar.

Primăria comunei Cernișoara

Marți, 10 Martie 2015 13:45

     cer1    Comisia Naţională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, organ consultativ al Ministerului Culturii, a validat propunerea reprezentanţilor Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din comisie, de a se înainta dosarul de candidatură pentru înscrierea pe Lista Elementelor de Patrimoniu Cultural Imateril al Umanităţii – UNESCO, a ceramicii de Horezu, în anul 2010. Dosarul a fost administrat de către Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi întocmit de dr. Corina Mihăescu şi drd. Petrică Oana Gabriela, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea (director: prof. Elena Stoica) şi al Primăriei oraşului Horezu. După definitivare, dosarul (în versiunea franceză) a fost înaintat la UNESCO, în martie 2011, pentru Sesiunea din anul 2012. În decembrie 2012, la Paris, cu ocazia Sesiunii Comitetului Interguvernamental pentru Patrimoniul Cultural al UNESCO, ceramica tradiţională de Horezu (Le Savoir faire de la céramique traditionelle de Horezu) a fost înscrisă, prin vot unanim, de UNESCO în LISTA ELEMENTELOR REPREZENTATIVE ALE PATRIMONIULUI CULTURAL IMATERIAL AL UMANITĂŢII.

„Dumitru Zamfira – 50”: Vernisajul expoziției și lansarea albumului

Vineri, 21 Noiembrie 2014 12:01

Natura ne vorbește cu glas de piatră – Formațiuni de piatră (trovanți) descoperite de profesorul Nae Ionescu

Natura deține una dintre cele mai importante forțe ale creației. Atunci când vorbim sau scriem despre creație, trebuie să ne eliberăm mintea și să fim deschiși spre orice posibilitate. Cu milioane de ani în urmă, natura, din dorința de a-și arăta forța a creat niște pietre care parcă au viață. Acestea au fost denumite generic trovanți și se regăsesc și în zona văii Cernișoarei.

Componența etnică și confesională a comunei Cernișoara

Marți, 13 Ianuarie 2015 09:18

MIHAI  SPORIŞ

AMPRENTE ÎN MARMURA ISTORIEI

Editura ALMAROM Râmnicu Vâlcea – 1997

UN FILOZOF-POET ÎN AGORA

Apariţia acestui volum nu-i va găsi în totalitate nepregătiţi pe cititori, întrucât Mihai Sporiş este prezent de ani de zile în publicistica vâlceană şi nu numai. Strânse, însă, în volum, o parte din eseurile publicate şi multele altele, inedite, ni-l relevă pe unul dintre cei mai cultivaţi, profunzi şi originali eseişti ai noştri din ultimii ani. Facem această afirmaţie-apreciere categorică, cu intenţia declarată de a-l şoca pe cititor, pentru ca acesta îmboldit din urmă de nemilosul timp sau obosit de citirea atâtor cărţi nu scrise, ci "comise", să nu se grăbească, ci să zăbovească mai mult şi a. atent asupra acestor minunate flori de gândire şi simţire românească.

Monografia comunei Cernişoara/ Locuri, vremuri, oameni

Luni, 27 Iulie 2015 11:32

Zonă cu un uriaş potenţial turistic, Vâlcea de Mijloc are, pe lângă o serie de atracţii ce ţin de peisajul natural şi arhitectural, ceva ce o face unică în această parte a ţării: o linie de mocăniţă. Spre deosebire de alte mocăniţe, scopul acesteia din sudul ţării este, azi, strict economic, actualul proprietar al terenului pe care îl străbate fiind Ciech Soda Romania, unul dintre cei mai puternici agenţi economici din judeţ.

Costeşti

Vâlcea se află la o „margine” a Olteniei, în vecinătatea Ardealului şi la intersecţia drumurilor Munteniei, o poziţionare care i-a conferit variate forme de tradiţii, stiluri în arhitectură şi urbanism şi o istorie aparte. În Vâlcea, influenţele transilvane coboară până spre mijlocul judeţului, odată cu sosirea păstorilor din Mărginime, stilul românesc ortodox predomină în arealul mănăstiresc iar în văile râurilor, apicultura şi exploatările forestiere, tipice Olteniei de sub munte, au rămas ocupaţii preponderente.

 Tot acest amestec — păstori, apicultori, sculptori în lemn, pietrari şi monahi — este legat de aproape 150 de ani printr-o linie de mocăniţă care, printr-un miracol, există încă, fiind singura rămasă în sudul României.

Mocăniţa la Tomşani

Povestea mocăniţei Vâlcii de Mijloc începe la finele veacului al XIX — lea, când se decide prin ordin regal înfiinţarea unei linii de tren cu ecartament redus în judeţul Vâlcea care să lege economic zona montană a Vaideeniului de oraşul Băbeni, aflat pe malul Oltului, un important centru forestier. Aceasta se contruieşte în doar 5 ani, pe o rută de aproximativ 50 de kilometri şi aduce ani de zile, din munte, lemnele.

 Totodată, ea a transportă şi pasageri, locuitori din Vaideeni, Costeşti, Tomşani, Frânceşti şi Băbeni. Astfel au apărut primele gări din cărămidă roşie cu turn de apă, adevărate bijuterii arhitecturale în zilele noastre.

 După construcţie, linia de mocăniţă are succes 60 de ani, iar după război, autorităţile comuniste îşi propun desfiinţarea ei, odată cu dezvoltarea infrastructurii de transport rutier. Se decide, astfel, demontarea acestei linii aşa cum s-a întâmplat şi în alte judeţe din sudul ţării.

Valea Bistriţei 

Salvarea vine însă de la un activ industrial, prima unitatea economică, Uzinele de Sodă, care se contruieşte în reînfiinţatul judeţ Vâlcea. Conducerea uzinei ia legătură că prim-secretarul Partidului Muncitoresc Român de la Râmnicu Vâlcea şi vine cu o idee care salvează de la dispariţi primul tren din judeţ. Uzinele Sodice Govora aveau nevoie de materie primă de la carierele de piatră de la Costeşti şi se propune modificarea traseului mocăniţei, păstrând însă 70% din linia veche. Cinci ani durează această modificare de traseu dinspre Govora spre Băbeni şi de la Tomşani spre carierele de calcar de la Costeşti.

 Astfel, din 1959 şi până în prezent, mocăniţa reprezintă drumul care uneşte localităţile Vâlcii de Mijloc.

Mocăniţa trece prin vatra comunei Mihăeşti, azi cea mai mare localitate rurală din judeţul Vâlcea, unde se regăseşte Mănăstirea Govora.

 Comuna a fost întemeiată de ciobanii ardeleni care au migrat în timpul împărătesei Maria Tereza şi s-au aşezat în zona numită azi Munteni, denumire dată veneticilor veniţi cu oile de peste munte. După Munteni, mocaniţa ajunge la Băbeni, oraşul unde se regăsesc trei „naţii” sau trei culturi — păstorii ardeleni, rudarii cunoscuţi prin cioplitul lemnului şi rumânii, adică localnicii, cei a căror ocupaţie era agricultura dar şi exploatarea lemnului.

 Oraşul Băbeni a fost în perioada antebelică, în timpul plutelor de pe Olt, un important centru economic al zonei dar, ulterior, descoperirea petrolului a mutat tot centrul de greutate în această ramură industrială.

 Câmpuri petroliere Băbeni

 După ce traversează câmpurile petroliere ale Băbeniului, mocăniţa intră în pădurile Frânceştiului. Comuna Frânceşti are două obiective de patrimoniu naţional — Mănăstirea Dintr-un Lemn şi Mănăstirea Surpatele, lăcaşe de cult legate de numele şi de martiriul Brâncovenilor.

 De aici, de la Frânceşti, mocăniţa începe să urce în zona subcarpatică pe valea Bistriţei, râul care a produs cele mai înguste chei în calcar din România. Mocaniţa merge în paralel cu Bistriţa, trecând prin pădurile de stejar şi fag, prin zăvoiul plini de anini al râului. Peisajul care se vede de o parte şi de alta a trenului combină lanurile de grâu şi porumb proiectate pe fundal cu imaginea Munţilor Căpăţânii. Trece printr-un tunel vechi de 150 de ani şi intră în ţinutul apicultorilor 

Comuna Tomşani.

Comuna Tomşani este cunoscută cu cei peste 200 de apicultori, deţinând cel mai mare număr de familii de albine din România. Mierea de la Tomşani se vinde cu succes în Europa de Vest şi peste ocean, dar şi în industria farmaceutică. Râul Bistriţa este regularizat pe teritoriul comunei Tomşani în trei microhidrocentrale, oferind trei lacuri de acumulare folosite de localnici pentru irigaţii.

 Mocăniţa traversează Drumul Naţional 67 Râmnicu Vâlcea — Horezu şi intră în zona montană, în comuna Costeşti, cunoscută drept un imens muzeu în aer liber, unde se regăsesc Muzeul Trovanţilor şi Muzeul Bălintescu, cinci mănăstiri de patrimoniu — Arnota, necropola unde este înmormântat Matei Basarab, Mănăstirea Bistriţa, Păpuşa, Schitul Peri, Schitul 44 Izvoare şi biserica de lemn de la Grămeşti. Tot la Costeşti există izvoare minerale şi este singura comună despre care se spune că are un munte în mijlocul ei, un versant perfect piramidal, Stogu. Aici are capăt de drum mocăniţa.

Valea Bistriţei

 Astfel, după trei ore, după ce traversează Vâlcea de Mijloc, de la Olt şi până la poalele Munţilor Căpăţânii, în Parcul Naţional Buila Vânturariţa, vechiul trenuleţ se opreşte pentru a fi încărcat cu piatră şi pentru a se întoarce înapoi la uzină.

 În anii 2000 s-a vorbit despre un proiect la care să coopereze cele cinci localităţi — Mihăeşti, Băbeni, Frânceşti, Tomşani, Costeşti — şi Uzinele Sodice Govora pentru a identifica soluţii pentru valorificarea potenţialul uriaş de turism al zonei, cu ajutorul mocăniţei, dar fără a afecta interesele economice ale companiei vâlcene.

Cine ştie? Poate că şi Vâlcea va fi inclusă, într-un viitor nu foarte îndepărtat, pe harta mocăniţelor celebre ale României, devenind o destinaţie căutată de turiştii care vor să facă o călătorie cu parfum de epocă, într-un tren de epocă.

Mulţumim pentru sprijinul acordat în realizarea reportajului companiei Ciech Soda România.

AGERPRES

 sursa:http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=15386

Monografia comunei Cernișoara: locuri, vremuri, oameni

Marți, 01 Septembrie 2015 10:38

Pe 19 iulie 2015  dl colonel inginer Gheorghe CONSTANTINESCU (originar din Cernişoara-Vâlcea - n.n.) a mai lansat o carte "Povestea copilariei mele". Este o incursiune sensibila atat in biografia anilor de demult, cat si in radiografia duhovniceasca a comunitatii de sat in vremea postbelica. Precum dânsul declara: "Toate amintirile dintr-o copilarie minunata sunt cuprinse aici, in aceasta carte pe care va invit sa o cititi, fiind sigur ca, in ea fiecare dintre dumneavoastra veti regasi macar cateva secvente din propria copilarie"

(din cuvantul parohului Ion Armasi - preot la Parohia Ioan Evanghelistul din Bucureşti, unde dl. col. ing. Gheorghe Constantinescu activează ca epitrop)

Ahile si triburile elene

Ești aici: Home